În această seară aș vrea să mai aduc unele completări acelor conferințe pe care a trebuit să le țin în aceste zile fără a fi intenționat acest lucru. Aș vrea să mă refer foarte sumar la unele aspecte care mai pot aduce lămuriri în plus la acele principii care pot sluji fecundării studiilor medical-terapeutice de către știința spirituală. Din motivele pe care le-am arătat încă de azi-dimineață, nu ne va fi posibil, bineînțeles, să intrăm prea mult în detalii – nu atât din cauza lipsei de timp, firește, și asta, ci mai ales din cauză că, totuși, cu cunoștințele de detaliu ale unei examinări într-adevăr de specialitate trebuie să fim rezervați, din motive pe care, iarăși, le-am arătat încă azi-dimineață. Totuși, chiar în această direcție aș vrea să mai adaug câteva lucruri care pot duce la o înțelegere generală a medicinei, astfel încât această ramură, medicală, a studiilor spiritual-științifice, să poată avea un fel de eficacitate socială, să întemeieze, cu alte cuvinte, o anumită încredere între public și breasla medicilor. Cu cât încrederea cu care va putea fi întâmpinată medicina va fi mai mare, cu atât mai bine va putea acționa, la rândul ei, această medicină.
V-am arătat azi-dimineață că viața organismului uman constă, propriu-zis, în faptul că sistemul neuro-senzorial, pe scurt, sistemul capului, pe de o parte, și sistemul membrelor și al metabolismului, pe de altă parte, acționează în două sensuri total opuse, și că ele sunt repuse în echilibru de către sistemul ritmic. Am putea spune că tot ceea ce este proces distructiv, procesele, absolut necesare, de distrugere, ale sistemului neuro-senzorial, sunt necontenit puse în acord și făcute să interacționeze cu procesele constructive ale sistemului metabolismului și al membrelor. Vă puteți gândi – și acest lucru poate fi dovedit prin exemple individuale – că aceste sisteme ale organismului uman acționează în sensuri absolut opuse, că ele acționează, ca să spunem așa, și unul asupra altuia, că ceea ce se petrece la nivelul unuia dintre ele, în sistemul metabolismului și al membrelor, de pildă, nu trebuie să fie prea puternic împiedicat de faptul că activitatea care este proprie, de fapt, numai sistemului capului, acționează asupra sistemului metabolismului și al membrelor, printr-un fel de neglijare a sistemului ritmic. Și, dacă ai înțeles destul de bine contextul general în sânul căruia au loc toate acestea, vei găsi că e firesc faptul că pot avea loc astfel de încălcări ale drepturilor unui sistem de către celălalt, altfel spus, faptul că sistemul capului, sistemul neuro-senzorial – în care pot avea loc, de altfel, și procese metabolice, așa cum am arătat –, că acest sistem neuro-senzorial poate fi invadat de astfel de procese metabolice, astfel încât aceste procese metabolice să transforme, din punct de vedere funcțional, interiorul sistemului capului, făcându-l să semene cu sistemul metabolismului și al membrelor. Și poate avea loc și fenomenul invers. Pentru că, așa cum știm, în sistemul metabolismului și al membrelor acționează, chiar dacă în viața normală în mod subordonat, același sistem de funcțiuni care este activ și în cap, se poate întâmpla ca în sistemul metabolismului și al membrelor să devină precumpănitor, să dobândească o prea mare intensitate, acea activitate care ar trebui să atingă numai un anumit grad și al cărei loc este, de fapt, în cap.
Cu alte cuvinte, prin faptul că activitatea neuro-senzorială, care are loc și în sistemul metabolismului și al membrelor, această activitate neuro-senzorială, prin faptul că asupra ei acționează odată, impregnînd-o prea puternic, activitatea capului, poate deveni precumpănitoare, în abdomen, de pildă, sau, mai bine zis, ea poate deveni prea intensă aici. În acest caz, în organele abdominale va avea loc acel proces distructiv care, în mod normal, ar trebui să aibă loc numai în sistemul neuro-senzorial. Bineînțeles că în sistemul abdominal va lua altă formă, dar el – ca să spunem așa – își va face de cap acolo. Dacă privim astfel intimitatea organizării ființei umane, în ceea ce tocmai am descris, putem recunoaște cu adevărat procesul apariției unei boli grave a omului, și anume typhus abdominalis. Bineînțeles că tifosul, în ceea ce privește felul lui de a se manifesta, poate fi observat pe cale exterior-empirică, dar el este de înțeles, el nu poate fi înțeles și conceput în legătura lui cu întreaga organizare a omului, decât dacă privim ființa umană în acest fel, pornind – aș zice – de pe pozițiile unei medicine raționale, ca să folosim și noi un termen al lui Goethe. V-am mai arătat apoi azi-dimineață cum se poate trece de la aspectul fiziologic-patologic la aspectul terapeutic, prin faptul că nu încercăm să înțelegem numai cele ce se petrec în interiorul ființei umane, ci și cele ce se petrec în natura exterioară. În natura exterioară au loc procese care, dacă le înțelegi în mod just, pot fi transpuse în om, prin introducerea în organismul uman a substanțelor corespunzătoare, și care, pentru că natura exterioară, natura regnului vegetal, prin tendința ei de înălțare pe verticală, acționează oarecum în sens contrar tendinței de coborâre pe verticală a ființei umane, stăvilesc acolo anumite procese care au loc în mod anormal între cele trei sisteme ale organismului uman.
Este interesant de observat faptul că ceea ce v-am descris azi-dimineață referitor la regnul vegetal și la legătura lui cu omul poate fi constatat și în regnul mineral. Dar, în acest caz, pentru a înțelege acest lucru cum se manifestă el în lumea minerală, este necesar să facem apel la anumite cunoștințe antroposofice despre om.
În om acționează elementul spiritual-sufletesc, etericul, fizicul. Acest spiritual-sufletesc – de altfel, v-ați putut da seama de acest lucru din expunerile acestor conferințe –, acest spiritual-sufletesc poate fi impregnat de o conștiență plenară a Eului. În acest caz, omul are, ca să spunem așa, organizarea sa normală. Sau se poate întâmpla ca această conștiență a Eului să fie oarecum paralizată, diminuată. Dacă, în acest caz, spiritual-sufletescul se răzvrătește oarecum, ascultă de propriile sale tendințe, și nu este impregnat așa cum trebuie de către Eu, atunci apar diferitele terenuri proprii ivirii așa-numitelor boli spirituale. Dar tot ceea ce este, în om, de natură spiritual-sufletească, atât ceea ce – aș zice – poate fi desemnat, cu un termen antroposofic, astralul uman, adică viața sufletească mai mult subconștientă, de vis sau cu totul inconștientă, cât și ceea ce se înțelege prin activitate a Eului, adică viața sufletească deplin conștientă, toate acestea au, într-un anumit sens, un purtător fizic al lor, prin intermediul căruia acționează în viața fizică. Astfel, putem spune că, dacă studiem omul, nu trebuie să ne îndreptăm atenția numai spre ceea ce constituie activitatea Eului, de pildă, care este pur spirituală, ci trebuie să ne îndreptăm atenția și spre acea parte din organism care este purtătorul propriu-zis al acestei activități a Eului. Și constatăm atunci că purtătorul propriu-zis al acestei activități a Eului își are sediul, în principal, în sânge.
Am ajunge prea departe dacă – lucru absolut posibil, de altfel – aș încerca să vă arăt prin exemple concrete felul cum, grație activității cu totul deosebite a sângelui, grație interacțiunii dintre activitatea metabolică din sânge și activitatea ritmică din sânge, Eul colaborează cu restul elementului sufletesc din om. Dar lucrul care trebuie să ne intereseze mai mult în acest moment este puntea de legătură care poate face trecerea de la aspectul fiziologic-patologic la aspectul terapeutic. Și constatăm aici ceva extraordinar de important. Suportul fizic, purtătorul fizic al unui element spiritual-sufletesc, așadar, ca să spunem așa, al Eului deplin conștient, poate fi influențat de noi prin intermediul unor procese pe care le provocăm în el, în așa fel încât el să se sustragă activității Eului, exercitând, totuși, o funcțiune similară, cum o face, de altfel, numai sub influența activității Eului. Vă voi descrie un caz special care să ilustreze acest lucru. Încercați să vă imaginați – voi face un desen schematic – încercați să vă imaginați cum este structurat în sistemul sanguin al omului, sub forma unui fel de schelet, a unui schelet de forțe, ceea ce acționează sub formă de activitate a Eului. Iar activitatea însăși a Eului, aș marca-o desenând de-a lungul liniei acestui schelet de forțe niște hașuri colorate, care reprezintă apoi elementul spiritualul-sufletesc al activității Eului (roșu) (în desen, exprimat prin linia șerpuită punctată).
Tabla 4Așadar, dacă putem influența într-un anumit fel această structură de forțe care stă la baza activității Eului, se poate întâmpla ca această structură de forțe să devină oarecum independentă, să se rupă de întreg și să se manifeste sub formă de activitate fizică, să se detașeze de spiritual-sufletesc sub forma unui schelet de forțe fizice, acționând, totuși, ca o copie a activității spiritual-sufletești, chiar dacă el însuși acționează în mod pur fizic. Apare atunci un fel de dublură a omului, care acționează în străfundurile adânci ale subconștientului, care acționează însă, deși acum numai în spațiu, așadar, în mod pur fizic, la fel cum acționează de obicei când este numai un instrument supus al activității Eului. Putem provoca acest fenomen – nu este nevoie să-l provocăm, îl putem vedea și așa, în niște cazuri elementare, putem găsi oricând acel punct despre care Goethe spune că în dosul lui natura își dezvăluie taina ei care stă, de fapt, în văzul tuturor, numai să știm să cercetăm așa cum și acolo unde trebuie -; dacă în om intră prea mult fosfor, sau dacă el este tratat cu o doză prea mare de fosfor, poate fi obținută această stare. Putem izola oarecum purtătorul fizic al activității Eului de această activitate a Eului, astfel încât această activitate a Eului să se desfășoare în trup în mod independent, ca un fel de copie. Și care ar fi urmarea acestui fapt? – Urmarea ar fi că tocmai sub influența forțelor fosforice activitatea sângelui ar depăși intensitatea ei normală, și anume în tendoane, iar în tendoane ar apărea un fel de hiperemie. În acest fel, din cauza acestei hiperemii, ceea ce se învecinează în cartilagiul osului cu o astfel de hiperactivitate a vaselor sanguine ar prolifera și, în acest fel, am avea o activitate care s-ar opune procesului de calcifiere a oaselor.
V-am arătat ce s-ar putea întâmpla dacă un om ar fi supus unui tratament prin care i s-ar administra prea mult fosfor, prin care, cu alte cuvinte, s-ar intensifica, într-o măsură mult prea mare, acțiunea fosforului în organismul uman. Numai că acele forțe care sunt afară, în lume, care își au sediul în diferitele substanțe minerale, sunt prezente și în om, sub o altă formă, într-o formă suprasensibilă – aș zice –, ele pot fi, desigur, active și în om. Într-un anumit sens, omul este un microcosmos. Dacă aceste forțe, care, în general, își au sediul afară, în fosforul din natură, dacă aceste forțe acționează în om, lucru ce se poate întâmpla la o vârstă timpurie, atunci apare boala numită rahitism. Și, datorită faptului că vedem astfel legătura dintre om și lumea înconjurătoare, putem afla că apariția rahitismului în organismul uman este un proces similar aceluia care are loc afară, în natură, în cazul producerii fosforului. Vă explic în mod aforistic și, bineînțeles, fără a face posibilă înlănțuirea unui întreg șir unitar de dovezi ale unui anumit caz, care este, de fapt, calea pe care știința spirituală caută această legătură a omului cu restul lumii. Dar putem merge mai departe.
V-am arătat azi-dimineață, spunând că există, pe de o parte, sistemul neuro-senzorial, iar, pe de altă parte, sistemul metabolismului și al membrelor, iar între acestea, sistemul ritmic, realizator al echilibrului, v-am arătat cum colaborează între ele aceste două sisteme (vezi desenul de mai jos).
Vedeți dvs., de fapt, tocmai ceea ce are însușirea de a deregla, de a îmbolnăvi sistemul metabolismului și al membrelor, este tămăduitor pentru sistemul capului.
Tabla 5Din această cauză, în sistemul capului uman avem întotdeauna anumite funcțiuni, provocate de acțiunea fosforului, dar e vorba de o cantitate infimă de fosfor, care se găsește în creierul omului. Pe de altă parte, învățăm să cunoaștem această acțiune a fosforului – în felul descris mai înainte – drept acțiune care stânjenește, prin faptul că influențează procesele de calcifiere din organismul metabolismului și al membrelor, justa construire a ființei umane. Dar ele, aceste procese fosforice, sunt necesare în creier, acolo unde trebuie să aibă loc procesele distructive și unde, mai ales, este necesar ca aceste procese să se desfășoare neîntrerupt. Cu alte cuvinte: din cauză că în creier avem fosfor și că acesta acționează astfel, noi avem în creier, necontenit, in status nascendi – aș zice –, un fel de proces de naștere a rahitismului. Activitatea creierului nostru are la bază tocmai faptul că în permanență există tendință de formare a osului, dar că acest proces de calcifiere este mereu împiedicat, după ce, mai întâi, în jurul acestui creier uman s-a format o cutie craniană în toată regula. În creierul uman avem – acest lucru îl poate vedea oricine – o continuă tendință de osificare. Dar acest proces de osificare se încheie la o anumită vârstă. Atunci, această activitate de formare a oaselor este oprită. Iată, deci, că avem aici, realmente, o sursă de îmbolnăvire, a cărei influență este anihilată din cealaltă direcție, de la celălalt pol al organismului, avem o continuă înclinație spre rahitism.
Lucrul cel mai vrednic de luare-aminte este însă faptul că un astfel de ritm, așa cum poate fi el observat în om, există în întreaga natură exterioară, numai că, într-un anumit sens, exact contrar celui din om. Dacă reflectăm la importanța deosebită pe care o are fosforul pentru creierul uman, trebuie să ne spunem: când omul își asimilează fosfor, acesta este prelucrat până sus, la nivelul capului. În interiorul organismului uman, suferă el însuși unele transformări. El se supune acelei direcții în care sunt orientate forțele de creștere din om. El se alătură acestei direcții a forțelor de creștere. Iar faptul că el se alătură acestei direcții face ca activitatea lui să se reducă la minimum, să slăbească mult în intensitate și, în această situație, el acționează în așa fel încât tocmai rahitismul împiedicat să se dezvolte, al capului, poate deveni purtătorul acelor procese sufletesc-spirituale care trebuie să aibă loc prin intermediul capului uman.
Și iată că vom constata un lucru ciudat: dacă-i administrăm în mod just omului doze foarte mici de fosfor, în loc de niște doze mai mari, care pot fi percepute în mod obișnuit, vom realiza, de fapt, am putea spune, o schimbare a acțiunii fosforului. Dacă administrăm organismului uman aceste doze mici, acestea acționează în om așa cum acționează fosforul în creierul uman. Ele acționează în restul organismului, ca doze mici care opresc procesul de apariție a rahitismului, în cazul că el a început să se manifeste la copii. Iată de ce, în cantitate mică, în doze extrem de mici, fosforul este, în acest caz, un mijloc de vindecare a rahitismului. Și, într-un sens și mai larg, fosforul este, în general, un mijloc terapeutic împotriva a tot ceea ce provoacă scheletul fizic al Eului, pe care l-am desenat în alb (vezi desenul, p. 102) (în desen, redat prin linii negre), sub porțiunea colorată în roșu, și pe care starea de boală l-a emancipat de activitatea sufletească propriu-zisă, fosforul, în acest caz, transformă din nou în activitate sufletească, îl readuce, așadar, la normal.
Prea stimată asistență, am fost nevoit să vă fac o descriere foarte complicată a ființei umane, ca să vă puteți da seama, din această descriere, ce anume stă, de fapt, la baza disputei dintre adepții alopatiei și cei ai homeopatiei. În anumite domenii – aș zice –, ceea ce se manifestă, de fapt, sub forma homeopatiei este cum nu se poate mai evident, ca în acest caz, pe care vi l-am explicat. Prin anumite doze, foarte mici, de fosfor sau de sulf, pe scurt, de substanță oxidabilă – voi reveni asupra acestui lucru –, rahitismul și, în general, și alte stări eruptive, care sunt cauzate – aș zice – de o activitate sanguinică emancipată de Eu, pot fi vindecate.
Vedeți dvs., dacă ne luăm osteneala de a-l observa pe om așa cum ne îndrumă știința spirituală să facem acest lucru, legătura omului cu natura exterioară anorganică devine pentru noi, ca în acest caz, absolut evidentă. Și ceea ce am prezentat aici poate fi valabil și pentru alte substanțe anorganice. Numai că va trebui să ne străduim a cunoaște specificul fiecăreia. Și tocmai această metodă, de a realiza o unire dintre patologie, fiziologie și terapeutică, cere o studiere, plină de dăruire, a lumii din interiorul omului și a celei din afara lui. Putem spune că fosforul, sulful, sunt substanțe oxidabile. Aceste substanțe oxidabile se dovedesc a fi, dacă extindem, într-adevăr, și asupra lor aceste cercetări ale noastre, cele care acționează în mod absolut asemănător celui în care am arătat că acționează fosforul. Acționează în așa fel încât transpun din nou scheletul emancipat al Eului în activitatea Eului.
O acțiune contrară au anumite săruri, așadar, ceea ce nu este oxidabil, ci care se dizolvă în apă, iar la răcirea apei se izolează din nou. Aceste săruri, carbonice, alte săruri, acționează în sens invers, provocând apariția unei legături prea strânse a elementului spiritual-sufletesc, și anume a activității Eului, cu scheletul, așa că ele nu distrug scheletul, ci cufundă prea tare în el, aș zice, elementul spiritualul-sufletesc. Iată de ce ele pot fi, la rândul lor, folosite în terapeutică, dacă, dintr-o cauză sau alta, această legătură este prea slabă. Putem spune astfel: dacă înțelegem ce se petrece, de fapt, sub influența unei substanțe sau a alteia introduse de noi în organism, dacă înțelegem cum aceasta influențează întreaga organizare, vom înțelege cum putem interveni spre a împiedica desfășurarea unui proces anormal.
Deosebit de eficiente sunt, în cazul anumitor procese, ca, de pildă, în cazul acelui proces care stă la baza bolii numite mai demult oftică, deosebit de eficiente sunt tocmai acele substanțe din categoria sărurilor, adică substanțele solubile. Căci tuberculoza necesită o substanță care să acționeze împotriva unui proces care, în organismul uman, este procesul contrar aceluia care are loc atunci când dizolvăm o sare. Așadar, extinzându-vă cunoștințele la întreaga ființă umană, trebuie să pătrundeți legăturile sale cu întreaga lume din jurul său, cu întregul univers.
Ceea ce am explicat aici mai poate fi ilustrat și prin alte câteva exemple – nu mă pot exprima, în cursul acestor expuneri sumare, decât pe bază de exemple. Să luăm niște exemple de undeva, de altfel, putem găsi oriunde astfel de exemple, dar să le luăm acum dintr-un domeniu care ne poate ajuta, totodată, să pătrundem întreaga legătură a sufletesc-spiritualului cu fizicul. Vedeți dvs., prea cinstită asistență, acele procese pe care le mijlocește sistemul neuro-senzorial constituie, în viața omului, tot ceea ce reprezintă viața lui conștientă, de la trezire până la adormire. Așa că putem spune, efectiv: Sistemul capului este expresia vieții conștiente a omului. Dar sistemul metabolismului nu este, în același fel, o expresie a vieții conștiente a omului. Noi umblăm prin lume, aș zice, cu un cap care este conștient, dar cu membre inconștiente. Aceste membre devin conștiente numai dacă sunt atinse într-un fel oarecare, dacă sunt bruscate cumva, sau ceva de acest fel. Astfel că putem spune: starea normală a capului, a sistemului nervos, este, atunci când omul e treaz, starea de conștiență, iar pentru sistemul diametral opus acestuia, starea de inconștiență.
Dar în om poate fi creată, într-un anumit fel, în mod artificial, o stare de conștiență a celuilalt sistem, a metabolismului și al membrelor. Acest lucru se realizează, de pildă, prin masaj. Acesta constă în faptul că, prin intervenții exterioare, este făcut conștient ceea ce altfel rămâne inconștient. Esențialul este, în acest caz, să putem fortifica, prin acest masaj, o legătură prea slabă dintre spiritualul-sufletesc și fizic. Să presupunem că omul ar avea o organizare bolnăvicioasă care face ca spiritual-sufletescul să-i imprime în prea mică măsură tendința de a introduce pe deplin acest spiritual-sufletesc în sistemul său metabolic și al membrelor. În acest caz, sprijinim partea fizică a acestui sistem al metabolismului și al membrelor prin masajul pe care i-l aplicăm, înălțând-o, așadar, până la un anumit punct, la starea de conștiență, fortificăm atunci activitatea acestuia și facem astfel ca acest sistem să fie mai puternic impregnat de elementul spiritual-sufletesc. Și, dacă știm apoi cum acționează acest sistem al metabolismului și al membrelor, dacă știm, de pildă, că ceea ce pulsează în brațe și în mâini, că elementul spiritual-sufletesc care pulsează în acestea își continuă vibrațiile în interior și dirijează metabolismul din interiorul omului, vom ști și ce înseamnă a provoca, prin masaj, apariția unei conștiențe parțiale în brațe și în mâini. Aceasta este o intensificare a activității elementului spiritual-sufletesc în sânul metabolismului, o stimulare spre interior a proceselor constructive, de digestie, de asimilare a substanțelor.
Putem spune, așadar: dacă se constată că omul respectiv suferă de tulburări ale metabolismului intern, dar de niște tulburări care constau din faptul că hrana pe care el o consumă nu se asimilează în corp așa cum trebuie sau că prelucrarea acestei hrane, în cadrul proceselor constructive, nu se desfășoară așa cum trebuie, într-un cuvânt, că metabolismul care își îndreaptă acțiunea spre interior nu se desfășoară normal, atunci, în anumite cazuri – trebuie să ai acum, firește, cunoștințe de specialitate ca să vezi toate acestea într-o lumină justă –, masajul aplicat brațelor și mâinilor poate fi de un real folos. Căci prin aceasta noi stimulăm activitatea elementului spiritual-sufletesc, datorită gradului de conștiență pe care-l provocăm prin intermediul masajului.
Dacă masăm picioarele și laba picioarelor, efectul va fi altul. Elementul spiritual-sufletesc de care sunt străbătute picioarele și laba piciorului are, la rândul lui, legătură, din punct de vedere organic, cu procesele de eliminare. De aceea, dacă digestia, în această privință, nu decurge în mod normal, dacă procesele de eliminare nu au loc așa cum trebuie, s-ar putea ca situația să se îmbunătățească printr-un masaj aplicat picioarelor.
Dar vă dați seama că, dacă aducem lumină în acest fel, cu ajutorul științei spirituale, în problemele medicinei, vom face astfel de lucruri nu numai în mod absolut întâmplător, empiric, dacă ele se oferă tocmai empirismului, ci putem acționa în mod absolut conștient în sensul elaborării unei legături între fiziologie, patologie și terapeutică, în cele mai diferite domenii. După cum am arătat, aș vrea să vă spun aceste lucruri numai pentru a vă arăta căile pe care trebuie să se meargă. Și știm foarte bine ce mult pot frapa tocmai astfel de lucruri, fiindcă, bineînțeles, nu putem intra acum în toate detaliile.
Dacă luăm, de pildă, o boală, care poate da multă bătaie de cap medicului, diabetul, de pildă, diabetes mellitus, vom fi nevoiți să ne îndreptăm din nou atenția asupra legăturii dintre spiritualul-sufletesc, și anume spiritualul-sufletesc conștient, spiritualul-sufletesc străbătut de Eu, și purtătorul fizic al acestei activități a Eului. Numai că acum se întâmplă altceva decât în primul caz amintit astăzi. Să presupunem că această activitate ia o prea mare amploare în organismul uman. Ea depășește limitele normale între care se desfășoară de obicei. Și atunci pot avea loc niște procese de eliminare anormale, cum sunt cele din organismul bolnavului de diabet. În acest caz, avem de-a face, așadar, cu o activitate prea intensă a Eului chiar în cadrul organismului însuși. Avem de-a face, așadar, cu o cufundare prea adâncă a Eului în organic, astfel încât, din cauza acestei cufundări prea adânci, sunt provocate tocmai acele fenomene care apar în cazul diabetului.
Să ne întoarcem acum atenția de la ceea ce se petrece în interiorul omului și să o îndreptăm spre ceea ce se petrece în lumea exterioară omului. În această lume exterioară, avem plante, despre care am aflat chiar azi-dimineață că dezvoltă, într-un anumit fel, în sens ascendent, un proces pe care omul îl dezvoltă în sens descendent. Într-adevăr, ceea ce – aș zice – acționează asupra interiorului organismului, în cazul diabetului, sub forma unei activități hipertrofiate a Eului, în cazul plantelor acționează în sens invers. Și dacă găsim funcțiunea adecvată în planta în curs de dezvoltare, vom putea stabili, în anumite situații, o legătură între ceea ce, la diabetic, acționează în sens descendent, și care la plantă acționează în sens ascendent. Trebuie să înțelegem planta astfel: Planta este o ființă, ea are și o natură fizică; ea crește, se reproduce, are, așadar, un corp eteric. Ea are, pentru observația spiritual-științifică, și un corp eteric. Dar ea nu se înalță până pe treapta unei impresionabilități sufletești; așadar, nu are un corp astral și nu are nici activitate a Eului. Totuși, crescând, ea tinde spre activitatea Eului, spre activitatea astrală. Ceea ce planta dezvoltă în sens ascendent, omul dezvoltă în sens descendent.
Dacă știm să observăm acum cele ce se petrec, de fapt, în plantă, prin faptul că ea crește în sens invers direcției descendente în care omul își dezvoltă Eul, vom afla cum ia naștere în plantă ceea ce poate avea o legătură interioară tocmai cu această activitate a Eului, tocmai prin faptul că în plantă au loc procese de ardere. V-am făcut atenți deja mai înainte asupra corpurilor inflamabile. Vedem acum că din plantă se dezvoltă o corporalitate inflamabilă, instabilă, asemenătoare flăcării, care dă astfel naștere uleiurilor eterice. Dacă vedem cum iau naștere, în anumite plante, uleiurile eterice, unei observații cum este aceea pe care tocmai am descris-o i se revelează faptul că aceasta este activitatea exact opusă aceleia pe care o exercită activitatea Eului, imprimată cu forța organismului uman, din cauza căreia omul devine diabetic. Și dacă introducem în om în mod just ceea ce în lumea exterioară este tocmai procesul invers, putem combate diabetul.
În acest caz, trebuie să acționăm în sens invers punând în baie uleiuri eterice sau înseși plantele care dezvoltă uleiuri eterice și punând bolnavii respectivi să facă asemenea băi. În acest caz, forțele pe care le dezvoltă planta prin uleiurile eterice acționează din exterior spre interior, în sens opus forțelor care produc diabetul. Astfel, tocmai prin aceste băi, putem îmbunătăți starea sănătății omului respectiv.
Eu ofer aici doar câteva exemple izolate din marele număr al celor pe care le-aș putea menționa, dintre care multe au fost prezentate în primăvara acestui an în fața medicilor profesioniști. Aici eu le menționez doar pentru a ilustra niște principii generale, dar din ele vă puteți da seama că medicina devine din ce în ce mai rațională, așa că putem exemplifica, putem vedea, efectiv, procesul din interiorul omului și procesul din natura exterioară, vedem cum aceste două procese, fie că se sprijină reciproc, se susțin reciproc, fie că se opun unul altuia, vedem, așadar, că un proces care are loc în organismul uman poate fi oprit în dezvoltarea lui și se poate acționa în sensul vindecării. Dacă extindem o astfel de metodă de cercetare – aș zice – la cunoașterea omului fizic și a legăturilor lui cu omul spiritual-sufletesc, putem ajunge să înțelegem tot mai multe lucruri. Știți doar că în concepția medicală modernă, bazată pe științele naturii, procesele de ardere joacă un rol important. Numai că acest proces de ardere este studiat în mod absolut exterior și abstract. Știința exterioară nu poate stabili decât o foarte slabă legătură între el și ceea ce acționează propriu-zis în ființa umană. Căci omul este – și aș vrea să vă prezint un adevăr care trebuie să fie cucerit printr-o bogată activitate de cercetare antroposofică, dar pe care aș vrea să vi-l prezint doar ca rezultat al cercetării –, omul este cu adevărat o ființă care s-a format din întreaga lume înconjurătoare, care aparține de el, ca lume pământească și, de asemenea, ca lume extrapământească. Și el a fost plăsmuit în diferite feluri.
Constatăm, de pildă, că organismul feminin este astfel plăsmuit – să zicem – din natură, sau din Cosmos, încât în el precumpănesc acele forțe care sunt, într-un anumit sens, mai puțin dependente de forțele Pământului. În organismul feminin există ceva de natură profund extrapământească. În organismul masculin sunt dezvoltate cu precădere acele forțe care sunt în legătură cu viața pământească. În viața obișnuită, acest lucru nu este atât de important, dar este important atunci când e vorba de reproducere. Căci, în cazul acesta, forțele care acționează în organismul feminin și care fac posibilă reproducerea, aceste forțe sunt, într-adevăr, o formă transformată a esenței extrapământești care își creează întregul înveliș al ființei pământești în care coboară. Iar ceea ce îl face pe om să coboare în lumea pământească ține, în special, de organizarea masculină. Să cercetăm acum ceea ce există în om datorită acestei lumi pământești în care el trăiește. Lucrul cel mai evident care există în el datorită lumii pământești este, firește, activitatea Eului. Propriu-zis, această activitate a Eului dă evoluției pământești întregul ei sens. Noi trebuie să coborâm din alte lumi și să ne transpunem în cea pământească pentru a putea dezvolta pe deplin, în ființa noastră spiritual-sufletească, activitatea Eului. V-am arătat, în legătură cu această activitate a Eului, că ea este legată de acel schelet de forțe al cărui suport material este sângele. Trebuie să spunem, așadar: ceea ce se organizează în special sub formă de sânge, ceea ce tinde, în special, să dezvolte activitatea Eului, ia naștere, în procesul reproducerii, mai ales sub influența elementului masculin, iar ceea ce organizează în special partea extrapământească din om, ceea ce numai ulterior urmează să fie impregnat de activitatea Eului, își are originea mai ales în elementul feminin.
Aflăm, astfel, cum colaborează, în procesul reproducerii, elementul masculin și cel feminin și numai în acest fel putem ajunge la noțiuni juste privitoare la ereditate, numai dacă ținem seama de aceste lucruri. Ei bine, în primă instanță, influența masculină se exercită asupra ovulului, asupra germenului feminin. Iar acest germene feminin are o anumită independență în cadrul organismului feminin. Trebuie să spunem că, dacă avem în fața noastră un organism feminin matur, acest element extrapământesc acționează de predilecție asupra restului organismului feminin. Dar nu acționează și în acea parte a organismului feminin care face posibilă formarea germenelui, nu acționează mai ales după concepție. Astfel că tocmai germenele feminin care a trecut prin procesul concepției are o anumită independență, cu alte cuvinte, el transmite într-un mod oarecum independent ceea ce trebuie să transmită, ca activitate a Eului, la urmaș. Dacă știi aceste lucruri, le poți folosi în așa fel încât fenomenele lumii exterioare să-ți apară drept niște ilustrări ale adevărurilor pe care ți le-ai cucerit mai întâi prin observație spirituală. Prin observație spirituală, ajungi la adevărul că în organismul feminin își are, într-adevăr, sediul ceva de natură extrapământească și că elementul pământesc, care este legat tocmai de activitatea sanguină, este adus de organismul masculin, iar, datorită acestui fapt, ovulul are o anumită independență. Acest ovul fecundat se dezvoltă oarecum izolat de restul organismului feminin pătruns de influențele extrapământești.
Un astfel de proces, pe care îl cunoaștem pe cale spiritual-sufletească, îl avem în vedere atunci când vrem să explicăm un fenomen atât de ciudat cum e hemofilia, sângerarea. În acest caz, avem fenomenul ciudat al existenței unor oameni care suferă de o deficiență a circulației sângelui care face că la cea mai neînsemnată rănire corporală, uneori imposibil de detectat, ei elimină sânge din belșug, sunt, așadar, înclinați spre sângerări. Această boală a sângelui are ceva extraordinar de ciudat: bărbații care descind din familii de hemofili nu sângerează dacă sunt născuți din femei care descind din familii care nu sunt hemofile, deci, dacă e vorba de bărbați, aceștia nu moștenesc această boală sanguină; dacă însă niște femei care se trag din familii de hemofili au urmași, ele însele nu moștenesc această boală, dar bărbații născuți de ele moștenesc hemofilia. Cu alte cuvinte, hemofilia trece din femeie în femeie. Acest lucru ne dovedește acea independență a ovulului la care m-am referit. Iar acest fenomen este un fel de ilustrare a adevărului pe care ni l-am cucerit prin observație spirituală.
Dragii mei auditori, v-am prezentat astăzi, oarecum doar sub formă narativă, unele dintre lucrurile care se întâmplă în acest sens. V-am arătat cum putem privi, prin contemplare spirituală, pe de o parte, în ființa umană, în interiorul ființei umane concrete, în procesele constructive și distructive care au loc în interiorul lui, în procesele sale de însănătoșire și îmbolnăvire, între care el pendulează necontenit și între care trebuie să căutăm mereu să stabilim un anumit echilibru. V-am arătat cum putem găsi, prin observație spirituală, legătura reciprocă dintre om și mediul său ambiant, cum putem construi, datorită acestui fapt, o punte de legătură între fiziologie și patologie, pe de o parte, și terapeutică, pe de altă parte. Și eu am vrut să vă ilustrez, în cele din urmă, printr-un exemplu deosebit – am ales un caz extrem, pe acela al hemofiliei și al raporturilor ereditare ale hemofiliei – că, privind în mod just natura, care își dezvăluie taina ei ce se află, de fapt, sub ochii tuturor, obținem, oricum, ilustrarea acelor cunoștințe pe care ni le-am cucerit mai întâi pe cale spiritual-științifică. Astfel, nu se poate ridica, prea onorată asistență, obiecția că acela care nu poate privi în lumea spirituală nu are absolut nici o posibilitate de a găsi dovezi în sprijinul celor afirmate de știința spirituală. Nu, nu așa stau lucrurile, ci esențialul este să poți prelua rezultatele spiritual-științifice, pe de o parte, aș zice, fără dogmatism și credință oarbă în vreo autoritate și, pe de altă parte, și fără un scepticism preconceput și plin de prejudecăți. Iei, pur și simplu, cunoștință de ele. Nu-ți spui, de la bun început: „Le cred”, dar nici nu le respingi în mod ușuratic, ci le iei și le verifici pe tărâmul realității exterioare.
Veți constata că dacă aplicați în viață ceea ce vă pare la început paradoxal, ba adeseori chiar fantastic, atunci când este adus la lumină, în cadrul cercetării spirituale, prin observația suprasensibilă, din lumea spirituală, și dacă întrebați viața, veți constata că aceste adevăruri sunt confirmate în punctele care ne interesează, veți constata că activitatea practică oferă pretutindeni confirmări ale adevărurilor pe care le obține cercetarea spirituală. Oamenii care resping adevărurile referitoare la această lume spirituală, sub motiv că nu pot privi ei înșiși în lumea spirituală, nu se deosebesc prea mult de acela care vede un fier de această formă și spune: „Cu aceasta îmi potcovesc calul, aceasta este o potcoavă.” Un altul îi spune, însă: „Păcat să potcovești calul cu el, căci acest fier conține forțe magnetice, este un magnet.” Și căruia i se răspunde: „Nu văd nici un fel de forțe magnetice, pentru mine aceasta este o potcoavă.”
Da, adevărul este că în orice lucru material există spiritualul și că noi trăim acum în epoca a cărei menire este de a căuta acest spiritual. Cel care vrea să cerceteze, să întrebe materia fără a căuta spiritul, seamănă cu acela care folosește pentru a potcovi un cal, în chip de potcoavă, un magnet, care nu știe, așadar, cum trebuie folosite lucrurile tocmai pe tărâmul lumii materiale. Oricât de sumare și de lacunare au trebuit să fie cele expuse astăzi în completarea conferinței mele, ele n-au avut, de fapt, altă menire în afară de aceea de a arăta direcția în care trebuie să înainteze în viitor tocmai studiile medicale. Căci aceste studii medicale sunt foarte strâns legate de viața socială. După cum lumea oamenilor nu se poate însănătoși sub raport social decât dacă în concepțiile lor despre societate va fi introdusă cunoașterea spirituală, nici medicina noastră nu se poate însănătoși, de fapt, decât dacă în ea va fi introdusă observația spirituală.
Vă dați seama, cred, că noi nu suntem fantaști în nici un domeniu. Și nu vrem să fim diletanți în nici un domeniu de activitate. E vorba de o activitate de cercetare serioasă, numai că această cercetare a dezvoltat acel principiu care este aplicat în prezent în multe domenii. Dacă astăzi se emite, pe un tărâm sau altul, o ipoteză, atunci se spune că acesta este un procedeu comod de a ajunge la înțelegerea fenomenelor. Se ajunge chiar ca în matematică să fie chiar născocite astfel de ipoteze sau raționamente. Știința spirituală se situează pe punctul de vedere că nu avem voie să ne dăm înapoi din fața a nimic din toate câte sunt necesare pentru progresul vieții umane, că nu trebuie să cruțăm nici o forță când e vorba de a realiza ceva în această direcție. Și din mersul evolutiv al omenirii putem percepe astăzi cu cea mai mare claritate semnele epocii, care ne spun: pe vechile căi nu se mai poate înainta.
Ei bine, acest Dornach a fost creat tocmai pentru că pe vechile căi nu se mai poate înainta, și aici trebuie să fie căutate noile căi pe care urmează să se înainteze. De specializat, ne-am specializat destul. Esențialul este acum să reunim specialitățile izolate. Poate tocmai acest curs vă va fi oferit posibilitatea de a vedea că forțele spirituale care vor reuni aceste specialități vor izvorî dintr-un singur centru. Dar, pentru ca acest lucru să se realizeze, trebuie părăsite acele căi comode pe care atât de mulți le caută în zilele noastre. Dar roadele acestui fapt vor fi pe linia progresului omenirii. Tocmai din această cauză aș fi fost foarte bucuros, înainte de toate, dacă tot ceea ce poate fi spus din surse spiritual-științifice, ar fi fost spus și de către specialiști. Și nu mi s-a părut prea potrivit să fiu obligat a vorbi eu însumi, aici, în fața dvs., tocmai referitor la un domeniu de primă importanță cum este cel al medicinei. Dar, de vreme ce așa s-a întâmplat, nu aveți decât să vă împăcați cu această situație. În orice caz, oricine ar fi venit, un specialist sau un cercetător oarecare, și v-ar fi prezentat cele necesare, el ar fi arătat tocmai că și pe acest dificil tărâm, care este cel medical, progresul nu este posibil decât dacă el se va lăsa fecundat de către știința spirituală. Acest lucru vi s-ar fi înfățișat în mod – aș zice – absolut sugestiv, chiar dacă pe această temă v-ar fi vorbit cineva care, pe baza tradițiilor epocii, pe baza a tot ceea ce epoca însăși a fost în stare să furnizeze medicilor și, pe de altă parte, pe baza unei înțelegeri lipsite de prejudecăți a științei spirituale, ar fi putut arăta: te poți situa, în același timp, pe cele mai înalte culmi ale științei medicale actuale, ale științei medicale oficiale, și să fii, totuși, un cercetător spiritual atât de bun, încât să poți crede că această medicină este suportabilă numai dacă ești în stare s-o luminezi cu adevărurile spiritual-științifice. Dacă acest lucru a putut reieși în mod suficient de pregnant, tocmai din faptul că am fost nevoit să vorbesc eu în locul unui specialist, iată un lucru pe care, prea stimații mei auditori, n-am cum să-l știu. Sper însă că vom mai avea de multe ori prilejul să arătăm, așa cum și epoca noastră este obligată de împrejurările exterioare să-și dea seama, sper, așadar, că vom avea de multe ori prilejul să arătăm că lucrurile stau în acest fel: nici medicina nu poate lucra pentru progresul ei pe mai departe decât dacă ea se va pătrunde de spirit, de spirit goetheanist, așa cum este el conceput, sau, cel puțin, așa cum ne străduim să-l concepem, aici, la Goetheanum.
