Din momentul schimbării și începerii reconstruirii sistemului său social, România are ca sarcină și îmbunătățirea condițiilor de viață și de dezvoltare a oamenilor cu handicap. O societate umană se va evalua totdeauna în funcție de ceea ce face ea pentru membrii săi mai slabi. Într-o societate democratică aceasta nu reprezintă doar o sarcină a statului ci, în conlucrare cu forțele de inițiativă socială, ale căror impuls au dus la această sarcină, statul să făurească condiții de viață și de învățământ corespunzătoare.
Instituțiile românești pentru pedagogie curativă și terapie socială antroposofice și-au asumat această sarcină și au dezvoltat oferte care, pe drept cuvânt, se poate spune că au caracter de model. Instituțiile din București, Simeria și Urlați au devenit în câțiva ani locuri de viață și învățătură pentru copiii, tinerii și adulții cu handicap și au câștigat valoare și respect nu numai în țară ci și în străinătate.
În toate țările se constată tot mai clar că sarcinile de viață și de educație depind totdeauna de imaginea pe care o avem despre om – explicit sau implicit –, imagine care determină motivele în virtutea cărora se lucrează. Pe poziția cea mai de sus se află respectarea și prețuirea demnității umane, care se revelează la oamenii care sunt prea ușor forțați să ajungă la periferia comunității umane sau sunt excluși din ea. Nu este permis ca ei să fie dependenți doar de milă sau situații conjuncturale ale circuitului economic, ei sunt posesorii drepturilor umane sociale. Nu este permis ca să se piardă contribuția lor la creșterea societății.
Unul din motivele conducătoare ale epocii contemporane este conceptul de capacitate de evoluție a fiecărui om. Cursul vieții oamenilor cu handicap subliniază acest concept într-un mod impresionant. Mulți pași de evoluție se pot parcurge numai luptând cu mari rezistențe, dar în mod cât se poate de consecvent și cu inițiativă. Pentru a-și ocupa locul ce li se cuvine în viață, ei au nevoie de ajutorul mediului înconjurător: al părinților și al rudelor, al învățătorilor și a terapeuților, al comunităților pe care noi le construim împreună cu ei, și nu în ultimul rând, al instituțiilor statului și al societății.
Pedagogia curativă și terapia socială antroposofică, de la întemeierea lor, și-au stabilit ca sarcină construirea de așezăminte de viață și de învățătură în care oamenii să fie făcuți apți să găsească propriile lor posibilități de evoluție. Între aceste așezăminte există o legătură internațională, care astăzi cuprinde mai mult de 600 de instituții – grădinițe, școli, ateliere și ateliere-locuință – care sunt răspândite în peste 40 de țări. Ele lucrează împreună în Conferința permanentă pentru Pedagogie Curativă și pentru Terapie Socială. Membrii acestei Conferințe se simt strâns uniți cu instituțiile românești pentru pedagogie curativă și terapie socială și ar dori să se folosească de prilejul apariției acestei cărți în limba română pentru a transmite acestora mulțumirile lor cordiale, salutul lor și cele mai bune urări pentru următorii pași de dezvoltare.
Dr. Rüdiger Grimm
Secretar al Conferinței pentru Pedagogie Curativă și Terapie Socială.
Secțiunea de medicină
Școala liberă superioară de la Goetheanum
