Poate ştiţi că în scrierea mea Punctele centrale ale problemei sociale am încercat să determin printr-o formulă cum se poate ajunge la o reprezentare a, să zicem pentru început, preţului corect în cadrul procesului economic. Fireşte, cu o astfel de formulă inițial nu se dă nimic mai mult decât o abstracţiune.
Și, aş spune, să introducem întreaga viață economică, cel puţin în linii mari în această abstracţiune este exact sarcina noastră în aceste conferinţe, care cred totuşi că se vor încheia într-un întreg, chiar dacă timpul este scurt.
Deci, în Punctele centrale ale problemei sociale am dat următoarea formulă: Un preţ corect este prezent atunci când cineva, pentru un produs pe care el l-a realizat, primeşte drept contravaloare atâta cât el să poată acoperi nevoile sale, suma nevoilor sale, în care sunt incluse fireşte şi nevoile celor care ţin de el, până în momentul în care el va fi realizat din nou un astfel de produs. Această formulă, așa abstractă cum este ea, este totuşi exhaustivă. La stabilirea unei formule este desigur vorba tocmai ca ea să conţină într-adevăr toate detaliile concrete. Și cred că pentru domeniul economiei naţionale această formulă este într-adevăr atât de exhaustivă pe cât este, să zicem, teorema lui Pitagora pentru toate triunghiurile dreptunghice. Numai că este vorba de aceasta: aşa cum în acea teoremă trebuie să introducem diversitatea laturilor, tot așa trebuie să introducem extrem de multe în această formulă. Însă înțelegerea felului în care introduci în această formulă întregul proces economic, aceasta este exact ştiinţa economică.
Aş dori să pornesc astăzi chiar de la un aspect esenţial al acestei formule. Şi anume, faptul că nu mă refer în această formulă la ceea ce aparţine trecutului, ci la ceea ce urmează să vină. O spun în mod explicit: Contravaloarea trebuie să satisfacă necesităţile din viitor, până în momentul când producătorul va fi produs o unitate nouă din acelaşi produs. Aceasta este ceva cu totul esenţial în această formulă. Dacă s-ar pretinde o contravaloare pentru produsul care este gata, și această contravaloare ar trebui să corespundă cumva proceselor economice reale, atunci s-ar putea chiar întâmpla ca respectivul să primească o contravaloare care i-ar satisface, să zicem, doar cinci şesimi din timpul necesar producerii unui nou produs; căci procesele economice se modifică tocmai din trecut spre viitor. Iar acela care crede că poate stabili vreo regulă doar pornind din trecut, acela va trebui mereu să greşească în chestiunile economice; căci activitatea economică constă propriu-zis în punerea în mișcare a proceselor viitoare cu ajutorul celor care le-au precedat. Însă atunci când se folosesc procesele trecute pentru a le pune în mișcare pe cele viitoare, în unele situații valorile se modifică în mod semnificativ; căci ele se schimbă neîncetat. Din această cauză, la această formulă este esenţial să spun: Atunci când cineva vinde o pereche de cizme, nu intervalul de timp în care le-a confecţionat este decisiv din punct de vedere economic, ci decisiv este intervalul de timp în care va confecţiona următoarea pereche de cizme. Aceasta este important în această formulă, și aceasta trebuie să înţelegem noi acum în sens mai larg în cadrul procesului economic.
Tabla 4aAm adus ieri în faţa sufletului circuitul (desenul 3): natură – muncă – capital, care este aşadar valorificat de către spirit. Aş putea aici în loc de capital la fel de bine să scriu spirit. Iar noi am urmărit întâi procesul economic în această direcţie – în sens invers acelor de ceasornic – şi am găsit că aici, la natură, nu are voie să aibă loc nicio congestionare, ci că de fapt aici are voie doar să treacă ceea ce, ca un fel de sămânţă, are posibilitatea de a continua procesul economic, aşadar astfel încât să nu ia naştere, printr-o fixare a capitalului în venitul funciar, un blocaj al procesului economic. Eu v-am spus că în definitiv producerea de profit la vânzarea terenului, deci evaluarea, acordarea de valoare proprietăţii funciare, contrazice în procesul economic interesele care există la producerea de bunuri valoroase (de mare folos). Cel care vrea să producă bunuri valoroase cu ajutorul capitalului are interesul ca rata dobânzii să fie scăzută; căci în acest caz va avea de plătit înapoi mai puţină dobândă, putând astfel să se mişte mai uşor cu ceea ce primeşte sub formă de capital împrumutat. Acela însă, care este proprietar – sunt îndreptăţit să vorbesc despre aceste lucruri, pentru că ele au importanţă în cadrul economiei noastre naţionale – acela care are interesul de a scumpi proprietatea funciară, acela o scumpeşte tocmai prin faptul că rata dobânzii este una scăzută. Având dobândă scăzută de plătit, valoarea proprietăţii sale funciare creşte, aceasta devine tot mai scumpă. În timp ce, în producția bunurilor sale valoroase, acela care are de plătit o rată dobânzii scăzută poate produce mai ieftin bunurile. Deci mărfurile la care este important procesul de producţie, devin mai ieftine atunci când rata dobânzii este scăzută; proprietatea funciară care aduce un profit fără a-l produce mai întâi, devine mai scumpă la orată a dobânzii mai scăzută. Puteţi calcula ușor aceasta. Acesta este un fapt economic.
Acum se pune problema că deci ar exista de fapt necesitatea să existe două rate diferite ale dobânzii: ar trebui deci să fie o rată a dobânzii cât de mică posibil pentru implementarea activității, a fabricării bunurilor valoroase, şi ar trebui să fie o rată a dobânzii cât de mare posibil pentru ceea ce este proprietate funciară. Aceasta rezultă de aici în mod nemijlocit. Ar trebui să avem o rată a dobânzii cât se poate de ridicată pentru ceea ce este proprietate funciară. Acest lucru nu poate fi realizat practic prea uşor. O rată a dobânzii ceva mai mare, care ar fi totuși realizabilă practic pentru capitalul împrumutat care se dă pe proprietatea funciară, nu ar ajuta foarte mult. Iar o rată a dobânzii semnificativ mai mare – vreau să spun de exemplu, rata dobânzii care ar ţine proprietatea funciară mereu la aceeaşi valoare, rata dobânzii de o sută de procente – acesta ar fi din punct de vedere practic extraordinar de greu de realizat. O sută de procente pentru ipotecarea proprietăţii funciare ar îmbunătăţi desigur imediat situaţia; dar, după cum am spus, din punct de vedere practic nu este realizabil. Însă, la aceste lucruri este vorba să vedem clar și limpede înăuntrul procesului economic; și atunci ne dăm seama că asocierea este singurul lucru care poate însănătoşi procesul economic, pentru că procesul economic privit în modul corect conduce la faptul că îl și putem dirija în modul corect.
În procesul economic noi trebuie să vorbim desigur despre producţie şi consum, aşa cum am indicat deja ieri. Noi trebuie aşadar să privim producţia şi consumul. Ei bine, acesta este un contrast care a jucat un rol important în special în discuţiile mai noi, ades purtate în domeniul economic, care apoi s-au şi transformat în agitaţie. Au avut loc multe dispute mai ales privind întrebarea dacă munca spirituală* – munca spirituală ca atare –, dacă aceasta este în fond creatoare de valoare pe tărâmul economic.
* În limba germană cuvântul „geistig”=„spiritual” (adjectiv al substantivului „Geist” =„spirit”) este folosit în mod uzual și pentru sensurile particulare de „intelectual” și „mintal”. „geistige Arbeit” = „muncă spirituală” = orice muncă în care se lucrează cu spiritul.
Cel care munceşte spiritual este cu siguranţă un consumator. Dar dacă este şi producător, în sensul în care trebuie considerat producătorul în domeniul economic, despre aceasta s-a discutat mult; iar cei mai extremişti marxişti de exemplu l-au menţionat mereu pe nefericitul contabil indian, care are de facut contabilitatea pentru comunitatea sa, care deci nu are grijă de ogor sau să facă vreo altă muncă productivă, ci doar înregistrează această muncă productivă, iar marxiştii îi contestă capacitatea de a produce ceva. Așa încât ei declară că el se întreţine doar din plusvaloarea pe care o realizează prin munca lor producătorii. Aşa încât îl avem pe acest contabil minune, aşa cum este menţionat mereu, aşa cum îl avem într-adevăr şi pe Caius în logica formală în gimnaziu, care trebuie să dovedească mereu că omul este muritor. Ştiţi desigur: Toţi oamenii sunt muritori, Caius este om, deci Caius este muritor! – Prin faptul că a trebuit să dovedească necontenit că omul este muritor, acest Caius a devenit o personalitate nemuritoare în logică. Aşa este şi cu contabilul indian, care se întreţine doar din plusvaloarea producătorilor; aşa este și cu el în literatura marxistă, unde poate fi găsit aşa-zicând în forma sa cea mai pură.
Acum, această chestiune este extraordinar de, aş spune, plină de tot soiul de astfel de bucle de laț, în care te încurci dacă vrei să duci până la capăt din punct de vedere economic această întrebare: În ce măsură este – sau este cât de cât – activitatea, munca spirituală productivă din punct de vedere economic? – Vedeţi dumneavoastră, aici este foarte important să facem deosebirea între trecut şi viitor. Dacă aveţi în vedere doar trecutul şi doar reflectaţi statistic asupra trecutului, veţi putea dovedi că munca spirituală referitoare la trecut şi la tot ceea ce nu este decât o continuare nemijlocită a trecutului, că munca spirituală pentru aceasta este de fapt neproductivă. Dinspre trecut înspre viitor, la ceea ce este material, numai munca pur materială cu continuarea ei poate fi socotită productivă în procesul economic. Cu totul altfel este dacă luaţi în considerare viitorul – iar economie înseamnă tocmai a lucra dinspre trecut înspre viitor. Nu trebuie decât să vă gândiţi la un exemplu simplu: Să zicem că un meşteşugar oarecare produce ceva într-un sat şi apoi se îmbolnăveşte. În anumite circumstanţe, să zicem, dacă dă peste un medic nepriceput, va trebui să stea la pat trei săptămâni şi nu-și va putea confecționa produsele. Atunci el va deregla procesul economic în mod semnificativ; căci, pe parcursul a trei săptămâni, dacă respectivul este, să zicem, pantofar, pantofii nu vor mai ajunge pe piaţă – piaţă în sensul cel mai larg. Să presupunem însă că dă peste un medic foarte iscusit, care îl însănătoşeşte în opt zile, astfel că după opt zile poate munci din nou, atunci puteţi decide în mod serios asupra problemei: Cine a fabricat pantofii așadar de-a lungul acestor 14 zile? Pantofarul sau medicul? La drept vorbind medicul este cel care a fabricat pantofii. Şi este foarte clar: Imediat ce, din orice punct, priviţi spre viitor, nu veţi mai putea spune că spiritualul nu ar fi productiv în viitor. Faţă de trecut spiritualul, adică acei oameni care lucrează în domeniul spiritual, sunt doar consumatori; în privința viitorului ei sunt întru totul producători, ba chiar producătorii propriu-zişi. Că ei sunt cei care produc, în sensul și că ei remodelează întregul proces de producţie, transformându-l eminamente într-un altul în sens economic, aceasta puteţi vedea de exemplu, să zicem, când se construiesc tuneluri în ziua de azi: ele nu ar putea fi construite dacă nu s-ar fi descoperit calculul diferenţial. Cu acest fel de muncă Leibniz participă încă şi astăzi la construirea tuturor tunelurilor, iar felul în care se stabilesc preţurile în acest domeniu a fost hotărât în esenţă prin această încordare a forţelor spirituale. Astfel că niciodată nu puteţi răspunde în aceste chestiuni astfel încât în analiza economic să examinaţi ceea ce a trecut în acelaşi sens ca ceea va fi în viitor. Viaţa nu merge înspre trecut, nici nu continuă trecutul, ci viaţa merge în viitor.
De aceea o examinare economică nu este una reală dacă nu ține seama de ceea ce este realizat tocmai prin munca spirituală – dacă vrem să o numim astfel – aceasta înseamnă în definitiv, prin gândire. Dar această muncă spirituală este într-adevăr destul de greu de înţeles; căci această muncă spirituală are caracteristici foarte specifice, care sunt iniţial extraordinar de dificil de înțeles din punct de vedere economic. Munca spirituală începe deja prin faptul că munca este organizată, divizată prin intermediul gândirii organizatoare. Ea devine însă din ce în ce mai independentă. Dacă examinaţi această muncă spirituală la cel care conduce o întreprindere de pe tărâmul culturii materiale, veţi vedea că acesta foloseşte o cantitate mare de muncă spirituală, însă el încă lucrează cu ceea ce îi furnizează procesul economic din trecut. Dar nu poate fi ocolit, nici măcar din interese cu totul practice, faptul că în cadrul activităţii spirituale – doresc s-o numesc astfel în loc de muncă – a acţiunii spirituale, are loc şi acţiunea complet liberă. Când este inventat calculul diferenţial, şi chiar când doar este pictat un tablou, se manifestă o activitate complet liberă. Cel puţin se poate vorbi în mod relativ despre activitatea spirituală liberă, pentru că ceea ce este utilizat din trecut, culorile şi aşa mai departe, nu au semnificaţia, vizavi de ceea ce se realizează, pe care o are să zicem achiziţionarea produselor brute în cazul fabricării materiale.
Intrând aici (desenul 4), ajungem în domeniul vieţii spirituale complet libere, şi în acest domeniu al vieţii spirituale libere găsim înainte de toate învăţământul şi educaţia. Acei oameni, care trebuie să înfăptuiască învăţământul şi educaţia, se află de fapt înăuntrul vieţii spirituale pe deplin liberă. Pentru progresul pur material al procesului economic, îndeosebi aceşti lucrători spirituali liberi sunt, faţă de trecut, exclusiv consumatori, consumatori absoluţi.
Tabla 5Acum dumneavoastră puteţi spune: Ei produc totuşi ceva, iar pentru ceea ce ei au produs – dacă sunt de exemplu pictori – primesc chiar o plată. – Aşadar, se desfăşoară aparent acelaşi proces economic ca atunci când fabric o masă şi o vând. Şi totuşi este un proces esenţialmente diferit, de îndată ce nu mai privim cumpărarea şi vânzarea făcute de persoane individuale, ci începem să gândim economic, îndreptându-ne atenţia asupra întregului organism al economiei naţionale – și aceasta trebuie să o facem astăzi la diviziunea muncii atât de avansată.
În afară de aceasta însă, în cadrul unui organism social există şi consumatori puri de un alt fel. Aceştia sunt oamenii tineri, copiii şi vârstnicii. Copiii și tinerii până la o anumită vârstă sunt consumatori puri. Iar aceia care s-au pensionat sau care au fost pensionaţi, aceştia sunt iarăşi consumatori puri.
Aveţi nevoie doar de puțină chibzuire, şi vă veţi spune foarte curând: Fără ca în procesul economic să existe consumatori puri, care nu sunt producători, procesul economic nu înaintează, căci dacă toţi ar produce nu s-ar putea ca tot ce se produce să fie și consumat, dacă este ca procesul economic să meargă mai departe – cel puţin aşa cum este în viaţa umană. Și viaţa umană nu este doar economie, ci trebuie luată ca întreg. Astfel, progresul procesului economic este posibil numai dacă avem în el consumatori puri.
Acum, faptul că în procesul economic avem consumatori puri, acest lucru trebuie să vi-l luminez acum dintr-o cu totul altă direcţie.
Pe acest cerc de aici (desenul 4), care poate fi foarte instructiv, îl putem înzestra cu toate însuşirile posibile, şi va exista mereu întrebarea cum introducem fenomenele, faptele economice individuale în acest cerc care este pentru noi ciclul procesului economic. – Aici există un fapt care se desfăşoară nemijlocit pe piaţă la vânzare-cumpărare, atunci când plătesc pe loc pentru ceea ce vreau să cumpăr. Nu este vorba de faptul că plătesc pe loc cu bani, ci pot, în cazul în care este vorba de troc, să plătesc și cu marfa corespunzătoare, pe care respectivul vrea să o primească. Este vorba de faptul că plătesc imediat, pe loc, adică plătesc într-adevăr. Iar acum este din nou necesar, în acest punct (desenul 4) să trecem de la examinarea obişnuită, banală la cea economică. În economie noţiunile individuale interacționează neîncetat, iar aspectul global, ansamblul rezultă din acţiunea comună a celor mai diferiţi factori. Puteţi spune: Este conceptibiă desigur și situația în care, printr-o măsură de reglementare oarecare nimeni să nu mai plătească imediat – atunci nu ar exista plata pe loc. În acest caz întotdeauna plata s-ar face abia după, să zicem, o lună sau după o anumită perioadă de timp. Da, numai că se pune problema că atunci îți formezi noţiuni într-un mod cu totul fals când spui: Astăzi cineva îmi dă un costum iar eu îl plătesc după o lună. După o lună nu mai plătesc acest anume costum, ci în acel moment plătesc altceva: plătesc ceea ce, printr-o eventuală creştere sau scădere a preţurilor este altceva, adică plătesc ceva imaginar, ceva fără suport real. Deci noţiunea plăţii pe loc trebuie negreșit să se afle acolo, şi ea este acolo la simpla cumpărare. Și ceva devine o marfă a pieţei prin faptul că o achit imediat. Aşa este în esenţă cu acele mărfuri care sunt natură prelucrată. Acolo plătesc, acolo plătirea joacă rolul esenţial. Această plătire trebuie negreșit să existe; căci plata o fac atunci când îmi deschid portmoneul şi dau bani din acesta, iar valoarea este determinată în momentul în care dau banii sau marfa mea în schimbul alteia. Atunci se plăteşte. Acesta este un aspect, că în procesul economic trebuie să se plătească.
Al doilea aspect este acela asupra căruia deja am atras atenţia ieri, care joacă un rol asemănător plăţii. Acesta este împrumutul. Aşa cum am spus, acesta nu atinge plata ca atare; împrumutul este un cu totul alt fapt, care însă există și el. Când am împrumutat bani îmi pot folosi spiritul asupra acestui capital împrumutat. Devin datornic; dar devin şi producător. În acest caz împrumutarea joacă un rol cu adevărat economic. Trebuie să fie posibil ca eu, dacă sunt capabil din punct de vedere spiritual să fac una sau alta, să obțin capital împrumutat, cu totul indiferent de unde; însă trebuie să-l obțin, trebuie pur şi simplu să se dea capital împrumutat. Plătirii trebuie aşadar să i se alăture împrumutarea (desenul 4). Iar cu aceasta avem doi factori foarte importanţi în cadrul procesului economic: plătirea şi împrumutarea.
Iar acum putem într-adevăr găsi printr-o simplă deducţie – trebuie doar s-o verificăm aici (desenul 4) – al treilea factor.
Nu vă veți îndoi niciun moment ce este acest al treilea lucru. Plătirea, împrumutarea – iar al treilea lucru este dăruirea, donarea. Plătirea, împrumutarea, donarea: Aceasta este realmente o trinitate de noţiuni care aparţine unei economii naţionale sănătoase. Există o anumită aversiune de a socoti dăruitul ca aparţinând procesului economic; dar, dacă dăruitul nu există undeva, atunci procesul economic nu poate merge deloc mai departe. Căci gândiţi-vă totuşi o dată ce ar trebui să facem din copii dacă nu le-am dărui nimic. Dăruim copiilor necontenit, şi gândit în cadrul procesului economic dăruitul este acolo atunci când examinăm procesul economic în întregime, când îl privim ca pe un proces neîntrerupt. Astfel că transferul valorilor care înseamnă un cadou, o donație este privit de fapt foarte pe nedrept ca ceva ce nu este permis în procesul economic. Găsiţi prin urmare – spre oroarea foarte multor oameni – în Punctele centrale ale problemei sociale dezvoltată exact această categorie, în care valorile sunt transferate, de exemplu mijloacele de producţie sunt transferate, în fond printr-un proces care este identic cu dăruitul, celui care este capabil să le administreze mai departe. Trebuie în mod cert avut grijă ca donaţia să nu se facă în mod confuz; însă în sens economic aceasta este o donaţie. Aceste donaţii sunt neapărat necesare.
Dar gândiţi-vă, odată ce veţi găsi tot mai mult ca o necesitate economică că trinitatea compusă din plătire, împrumutare şi dăruire se află înăuntrul procesului economic, vă veţi spune precis: Da, ea trebuie să fie înăuntrul oricărui proces economic – altfel acesta nici nu ar putea exista, altfel ar duce peste tot la absurd.
Oamenii o pot combate temporar; însă cunoştinţele economice nu sunt astăzi deloc prea vaste, și tocmai aceia care vor să predea știința economică ar trebui de fapt să-și dea seama clar că în ziua de azi cunoştinţele economice nu sunt deloc unele prea vaste, că înainte de toate nu prea există înclinaţia de a analiza în profunzime corelaţiile economice reale. Este chiar palpabil, aş spune. Atât de palpabil, că dumneavoastră, dacă citiţi astăzi «Basler Nachrichten» (ziar publicat în Basel – n.tr.) veţi găsi astăzi acolo în mod curios o expunere despre aceasta, cum nici la guverne şi nici la persoane particulare nu este prezentă azi înclinaţia de a dezvolta o gândire economică. Da, nu cred că lucrurile care nu sunt palpabile astăzi ar fi dezbătute tocmai în publicaţia «Basler Nachrichten»! Aceasta este chiar palpabil. Şi este oricum interesant că acest lucru este discutat în acest mod; articolul este interesant prin faptul că începe odată să arunce o lumină izbitoare asupra impotenţei economice absolute; şi prin faptul că spune: aceasta trebuie să se schime, guvernele şi persoanele particulare trebuie să înceapă în sfârşit să gândească altfel. – Cu aceasta însă şi încheie. Cum trebuie gândit altfel, despre aceasta bineînțeles nu se găseşte nimic în «Basler Nachrichten». Acest lucru bineînțeles este de asemenea foarte interesant.
Acum, se poate provoca o perturbație în procesul economic, dacă această trinitate nu este proporționată, dacă cei trei factori nu sunt în raporturi corecte. Există astăzi multă lume care susține cu entuziasm faptul că de exemplu moştenirile, care sunt tot donaţii, trebuie impozitate mult. Desigur, aceasta nu înseamnă ceva semnificativ din punct de vedere economic; căci de fapt nu reducem valoarea moştenirii dacă, să zicem, ea are o valoare V, iar această valoare V o împărţim în două părţi, V1 şi V2, și valoarea V1 îi rămâne cuiva, iar valoarea V2 este dată altcuiva; în acest caz valoarea V este administrată de către amândoi împreună. Lucrul care contează este dacă acela care are valoarea V2 o va administra la fel de propice ca acela care eventual ar fi primit laolaltă V1 şi V2. Nu-i aşa?, fiecare poate hotărî după propriul gust următorul lucru: Dacă o persoană deşteaptă, atunci când aceasta primeşte întreaga moştenire, o gospodăreşte mai bine, sau dacă o gospodăreşte mai bine acela care primeşte doar o parte a moştenirii, iar cealaltă parte o primeşte statul, trebuind aşadar să o gospodărească împreună cu statul.
Acestea sunt lucrurile care abat categoric de la gândirea economică pură; căci este o gândire a resentimentului, o gândire pornită din sentiment. Oamenii îi invidiază pe moştenitorii bogaţi. Aceasta poate chiar să fie justificat; dar despre astfel de lucruri nu se poate vorbi dintr-o perspectivă separată atunci când se doreşte să se gândească economic. Important este ce trebuie gândit în sens economic; căci în primul rând la aceasta trebuie să se alinieze orice va fi să intre în considerare. Astfel puteţi fireşte să vă reprezentaţi un organism social care se îmbolnăvește prin faptul că plătirea cu împrumutarea şi cu dăruirea acţionează împreună în mod neorganic, oamenii opunându-se unui lucru sau altuia sau promovând una sau alta. Totuşi ele conlucrează cumva. Căci, dacă doar eliminaţi dăruitul de pe o parte, atunci doar îl mutaţi în altă parte. Iar hotărâtoare nu este întrebarea dacă trebuie mutat în altă parte, ci dacă repoziționarea este întotdeauna avantajoasă. Așadar dacă moştenitorul individual să fie singurul care accede la moştenire, sau dacă să o facă împreună cu statul, aceasta este o întrebare care trebuie decisă mai întâi din punct de vedere economic. Dacă prima variantă este mai avantajoasă, sau dacă a doua este mai avantajoasă, aceasta este ceea ce contează.
Acum însă, cel mai important lucru este acela că stăm în faţa faptului că viaţa spirituală liberă rezultă cu o anumită necesitate din intrarea spiritului în viaţa economică. Și această viaţă spirituală liberă – am mai spus-o şi înainte – conduce la faptul că acolo există consumatori puri pentru trecut. Dar cum este cu această viaţă spirituală liberă în privința viitorului? Aici este într-un anume sens productivă în mod indirect, însă extrem de productivă. Dacă vă reprezentaţi această viaţă spirituală liberă ca fiind chiar cu adevărat eliberată, în organismul social, astfel încât realmente capacitățile se pot întotdeuna dezvolta pe deplin, atunci tocmai această viaţă spirituală liberă va putea să exercite o influenţă extraordinar de rodnică asupra vieţii spirituale semilibere, asupra acelei vieţi spirituale care intră în creaţia materială. Și în acest caz, când examinăm aceasta, chestiunea începe să capete o latură întru totul economică.
Cine poate observa imparțial viaţa îşi va spune: Nu este nicidecum indiferent dacă într-un domeniu toţi aceia care activează în viaţa spirituală liberă sunt eliminaţi – poate prin faptul că nu mai pot obține nimic pentru a consuma şi prin faptul că se acordă dreptul de a fi acolo doar acelora care se implică în domeniul material –, sau dacă în cadrul organismului social pot exista intelectuali într-adevăr liberi. Aceşti intelectuali liberi au anume însuşirea că detașează spiritualitatea la ceilalţi, că le fac gândirea mai mobilă, şi că prin aceasta ceilalţi pot interveni mai bine în procesele materiale. Numai că este vorba de faptul că ei sunt oameni. Prin urmare nu aveţi dreptul să vreţi să contestați ceea spun acum, indicând Italia și spunând: În Italia există cu adevărat foarte multă viaţă spirituală liberă, dar procesele economice care pornesc din spirit nu au fost totuși impulsionate în mod deosebit prin aceasta. – Da, este viaţă spirituală liberă, însă viaţă spirituală liberă provenind din trecut. Sunt monumente, muzee, şi aşa mai departe, dar ele nu fac lucrul de care vorbim. Acest lucru este făcut de ceea ce este viu. Iar aceasta este ceea ce porneşte de la intelectualul liber asupra celorlalţi producători intelectuali. Aceasta este ceea ce acţionează în viitor ca ceva ce produce şi din punct de vedere economic. Se poate spune aşadar: Este dată pe deplin posibilitatea de a influenţa curativ procesul economic, dând lucrătorilor intelectuali liberi domeniul lor, eliberându-le domeniul.
Acum gândiţi-vă, aveţi o viaţă asociativă sănătoasă într-o comunitate socială. În această viaţă asociativă sănătoasă este important a organiza procesul de producţie astfel încât, dacă undeva într-un domeniu lucrează prea mulţi oameni, să poată fi îndrumaţi înspre alt domeniu. Această tratare însuflețită cu oamenii este importantă, această permitere a rezultării întregii ordini sociale din înţelegerea lucrurilor de către asociații. Iar când aceste asocieri încep într-o bună zi să înţeleagă câte ceva din influenţa vieţii spirituale libere asupra procesului economic, atunci lor li se poate da un mijloc bun – și acest lucru a fost indicat deja în Punctele centrale ale problemei sociale – un mijloc bun de a reglementa ciclul economic. Anume aceste asocieri vor găsi că atunci când munca spirituală liberă regresează, atunci se dăruieşte prea puţin, și din acest fapt, că se dăruieşte prea puţin, își vor da seama de corelaţie. Ele își vor da seama de corelaţia între dăruitul într-o prea mică măsură şi lipsa de muncă spirituală. Când este prezentă prea puţină muncă spirituală liberă, ele vor observa că se donează prea puțin. Vor constata că munca spirituală liberă regresează atunci când se dăruieşte prea puţin.
Există deci cea mai mare posibilitate de ridica rata dobânzii de-a dreptul la sută la sută pentru posesia de natură, prin faptul că pe cât posibil de mult din proprietatea naturală se transmite ca donaţii libere producătorilor spirituali. Aici aveţi posibilitatea de a aduce problema terenului în legătură nemijlocită cu ceea ce acţionează acum cel mai mult înspre viitor, adică cu alte cuvinte: Capitalului, care se vrea a fi investit, care are aşadar tendinţa de a merge masiv în ipoteci, acestuia trebuie să-i fie creată o scurgere înspre instituţii spirituale libere. Astfel arată lucrurile în mod practic. Lăsaţi asociațiile să aibă grijă ca banii care au tendinţa de a merge în ipoteci, să găsească drumul la instituţiile spirituale libere! Atunci veţi avea legătura vieţii asociative cu viaţa generală. Vedeţi din aceasta că abia când se încearcă să se pătrundă în realităţile vieţii economice, se poate înţelege ce este de făcut acolo, ce trebuie făcut cu una sau alta. Nu vreau să fac agitaţie, spunând că trebuie făcută aceasta sau cealaltă, ci vreau doar să indic ce este. Şi este așa că, la ceea ce nu putem ajunge niciodată prin simple reglementări legislative, anume împiedicarea capitalului excedent de a ajunge în natură, putem ajunge prin caracterul asociativ, deviind capitalul spre instituţii spirituale libere. Eu doar spun: Dacă se întâmplă prima, atunci are loc şi a doua. – Știinţa indică, desigur, condiţiile în care lucrurile se înlănțuie.
