Rudolf Steiner: Ați solicitat să mai discutăm ceva înainte de conferință.
Johannes Werner Klein vorbește. [Cele spuse nu au fost reținute în scris.]
Rudolf Steiner: Ei bine, eu am vrut să-mi formulez cuvintele de răspuns la întrebarea dumneavoastră exact așa cum a fost formulată întrebarea, iar întrebarea pe care ați pus-o stătea deja într-o legătură organică cu ceea ce dumneavoastră scriseserăți despre diminuarea forțelor fizice și sufletești, ca un fel de motivare sau justificare la alternativa, dacă dumneavoastră ar trebui să lucrați mai mult extensiv sau mai mult intensiv. Și eu n-am putut trage din aceasta o altă concluzie, decât că remarca referitoare la această diminuare a forțelor ar fi putut conduce, în sensul întrebării puse, și la aceea că pe timpul iernii ați lucra mai puțin extensiv, iar preoțimea s-ar concentra mai mult pe o muncă interioară. Așa am înțeles eu întrebarea, că există această alternativă: Să se rămână la munca extensivă, așa cum a fost ea inaugurată, sau să se lucreze, în ce privește forțele fizice și sufletești, măcar o perioadă, mai mult în cadrul preoțimii? – Nu știu dacă am înțeles bine întrebarea, așa cum a fost formulată ea.
Johannes Werner Klein răspunde la aceasta. [Cuvintele spuse nu au fost reținute în scris.]
Rudolf Steiner: Așadar, nu-i așa, și în răspunsul meu era conținut, că munca extensivă este deocamdată o necesitate. Aceasta însă nu exclude, desigur, ca de aici, dacă lucrurile stau așa cum le prezentați dumneavoastră, să rezulte necesitatea să vorbim despre diminuarea forțelor sufletești. Diminuarea forțelor fizice nu poate fi văzută decât ca o problemă medicală. Diminuarea forțelor sufletești este, bineînțeles, ceva care ar trebui discutat, dacă împrejurările vor permite, în felul cum este înțeles acest lucru. Dar înainte ar mai vrea cineva să vorbească despre aceasta?
Emil Bock [Nota 48] întreabă despre legături karmice. După aceea vorbește
Friedrich Doldinger [Nota 49], [expunerile nu au fost reținute în scris.]
Rudolf Steiner: Singura problemă, pentru mine personal să zic așa, este că se vorbește în general despre dificultăți la nivel sufletesc. Nu se vorbește despre dificultăți la nivel sufletesc dacă ești convins că ele nu există. Aici noi trebuie să mai luăm ceva în considerație, iar aceasta este: Felul cum s-a dezvoltat de doi ani încoace, de când a avut loc primul act de sfințire a omului, Mișcarea pentru înnoire religioasă, este totuși de așa manieră, încât – dacă se iau în considerație toți factorii care intră în discuție pentru o astfel de dezvoltare – ea poate satisface într-adevăr pe toată lumea. Desigur, eșecuri sau impedimente, care vin din afară și care apar în mod natural, deoarece nu toată lumea este capabilă să facă față imediat și în modul cel mai ideal sarcinii sale, există pretutindeni. Dacă însă facem abstracție de aceste detalii, care în cea mai mare parte pot fi depășite odată cu dezvoltarea muncii în sine și care, a conform trăsăturii caracteristice a evoluției Mișcării pentru înnoire religioasă, promit chiar să fie depășite cu siguranță, dacă luăm în considerație toate acestea, atunci trebuie să spunem: În privința piedicilor sufletești – dacă le privim ca piedici ale Mișcării însăși există într-un anumit sens o iluzie, căci în cadrul Mișcării aceste piedici nu se manifestă ca piedici. Simplist vorbind, se merge foarte bine înainte cu dezvoltarea Mișcării. Astfel, trebuie să spunem: Piedicile care există sunt, mai mult sau mai puțin, de natură privată, la personalități individuale. Cel puțin așa trebuie privit. Despre ele nu se poate vorbi ca și când ceva în cadrul Mișcării ar putea fi afectat de ele. Însă lucrurile existente în Mișcarea însăși, care probabil și astăzi se manifestă ca piedici, sunt în număr de câteva, care fac necesară probabil o discuție. Întrebarea este, cum să modelezi această discuție. Poate ar fi bine ca înainte de a avea o discuție generală, să vorbesc mai întâi separat cu conducătorii despre câteva puncte, în special despre unul. Sau poate că nu este oportun să purtăm o discuție în afara cercului conducătorilor, ci să lăsăm în seama conducătorilor... să decidă cum să trateze aceasta în cercul propriu-zis al preoților. Așadar, acestea sunt întrebări aflate pur și simplu pe linia dezvoltării. Însă piedicile sufletești care ar fi apte să fie considerate piedici ale Mișcării, nu este cazul, după întregul mod de dezvoltare pe care l-a cunoscut Comunitatea creștinilor, să fie apreciate ca atare, vreau să spun nu ca realitate, ci acolo există o doză importantă de iluzionarism.
Trebuie să spun că deocamdată, astăzi, nu este deloc important elementul intensiv sau extensiv în muncă, pe care l-a ridicat întrebarea dumneavoastră. Nu-i așa, ceea ce se află în întrebarea dumneavoastră nu există, pot să spun, câtuși de puțin aici din multe puncte de vedere, în primul rând datorită faptelor, căci esențialul pentru Mișcare este intensitatea în substanțial, realitatea că Mișcarea există. Iar în ceea ce privește această intensitate în substanțial, trebuie să spun că eu consider că Mișcarea, în esență, este orientată într-o direcție cu adevărat justă și are astăzi caracterul de a merge în pas cu spiritualul. Aș putea cita diferite lucruri ca o dovadă exterioară pentru chestiune, ceea ce mie mi-a rezultat după parcurgerea ultimului dumneavoastră caiet [Nota 50], unde dumneavoastră ați vorbit despre cum pot fi aplicate diverse puncte ale Apocalipsei la prezent. Nu este deloc nevoie să intrăm în detalii, în ce măsură acestea se potrivesc sau nu. Nu este deloc important așa ceva. Însă faptul că în general întrebările au fost puse și au fost tratate în acest mod, că deci se scrie despre substanțialul care se poate uni cu spiritualul, acestea sunt lucruri care arată că Mișcarea este cu adevărat pe drumul cel bun.
Și s-ar putea menționa astfel multe altele despre succesele pe care dumneavoastră le aveți; mă refer la succese interioare reale, intense, în sensul intensității. Aș formula aceasta astfel: Este totuși un succes că este posibil să se vorbească într-un mod atât de serios, cum trebuie considerat ceea ce pornește de la această comunitate, despre toate aceste puncte, și când știi că revista are deja un tiraj de 6000 de exemplare. Da, nu-i așa, dumneavoastră trebuie totuși să luați în calcul și lucrurile pozitive; acesta este totuși un rezultat pozitiv remarcabil. Când mă uit la ceea ce există în această direcție, îmi spun: este remarcabil ceea ce s-a realizat astăzi din punct de vedere religios, într-un mod complet diferit de ceea ce era înainte. Unde să fi existat vreodată înainte posibilitatea de a vorbi într-o revistă despre astfel de lucruri în fața a 6000 de oameni – cititori sunt, bineînțeles, mult mai mulți –? A existat această posibilitate la sectanții unor secte, mari sau mici, care în fond nu sunt luate în serios; și de asemenea, dacă în teologia modernă, care vrea să fie la înălțimea timpului, s-a vorbit despre aceste lucruri, s-a vorbit într-un sens raționalist, puțin credibil. Dar chiar și tonul în care se vorbește aici în revista dumneavoastră despre Apocalipsă – este cu siguranță o reușită, că se poate face acest lucru într-o revistă care are un tiraj de 6000 de exemplare. Aceste lucruri trebuie contabilizate la activ. Încerc să evaluez aceste lucruri cu totul obiectiv. Nu se poate spune că Mișcarea prezintă în propria ei dezvoltare oarecare piedici, ceva care ar putea fi conceput drept piedici. La fel trebuie să vă gândiți cât de puternic acționează cultul la toate ocaziile în care el are loc. Dacă ne reprezentăm că totul decurge în același mod ca până acum, atunci în zece ani Mișcarea va fi cu adevărat ceea ce se dorește a fi pentru omenire. De aceea, dacă prin întrebarea dumneavoastră ați vrut să aflați dacă cursul de până acum ar trebui pur și simplu continuat sau nu – din întrebarea dumneavoastră nu pot deduce altceva –, nu pot decât să spun: Nu există nici cel mai mic motiv să mă gândesc la un alt mod de a impulsiona lucrurile decât s-a făcut până acum. Aceasta cred eu în ce privește Mișcarea pentru înnoire religioasă.
Este adevărat însă, că în unele privințe câte unul nu a fost la înălțimea Mișcării. Iertați-mă că pun problema atât de răspicat. Aceasta nu ar trebui să fie un motiv de insatisfacție, ci din contră, un motiv de satisfacție, căci el oferă pe deplin garanția că respectivul va crește tot mai mult în interiorul Mișcării, care are o astfel de substanță spirituală. Toate acestea sunt lucruri care pot întări sufletele. Și dacă mai puneți la socoteală că acum, împreună cu dumneavoastră, se dezvăluie din cele mai diverse laturi Apocalipsa, de exemplu, care și asta este ceva, ar trebui și acest lucru considerat ca pozitiv. Mi pare că există o doză mare de iluzionarism, în faptul că impedimentele sufletești de natură privată sunt transferate asupra Mișcării. Căci ceea ce se transmite de la dumneavoastră asupra Mișcării este făcut prin elementul personal, iar aceasta este ceva ce treptat, treptat va ieși din nou la iveală. Așa aș vedea eu chestiunea. Nu știu dacă aceasta este în sensul în care ați ridicat dumneavoastră întrebarea.
De asemenea, dumneavoastră nu trebuie să dați înapoi speriați, spunându-vă relativ la această chestiune: Cum putem să reușim să scoatem din sufletul nostru restul de teologie evanghelico-protestantă, care încă mai există în noi? – El trebuie scos de fapt din rădăcină, deoarece reprezintă o extremă, după cum cealaltă extremă o reprezintă practica catolică. Biserica catolică spune: Nu trebuie să ne preocupăm de preotul individual, el nu are absolut nicio importanță; ceea ce contează este substanțialul, care există prin Biserică. – Preotul individual, îndată ce a îmbrăcat stola, este reprezentantul Bisericii, și nici odată eu nu am văzut vreo personalitate marcantă din rândul Bisericii catolice să fie întristată de depresiile unor preoți individuali sau de multe alte lucruri în afară de depresii. Ei nu se întristează niciodată de astfel de lucruri, deoarece ei mizează pe conducerea spirituală, care astăzi, ce-i drept, este foarte discutabilă, dar care totuși merge spre spiritual. Protestantismul însă, prin faptul că s-a axat pe personalitate, s-a desprins, mai mult sau mai puțin, de spirit. Aceasta a fost cealaltă extremă, și ea de asemenea trebuie eliminată din suflete. Trebuie privită într-adevăr realitatea vieții spirituale, căci această realitate este pur și simplu aici; și dacă fiecare știe: orice se întâmplă cu mine, orice forfotește și fierbe înăbușit în propriul meu suflet, viața spirituală își urmează cursul obiectiv. – Dacă din acest punct de vedere se consideră că în suflete mai există încă, prin studiu, educație și așa mai departe, un rest de conștiență evanghelico-protestanto-teologică, lucru de înțeles, atunci, bineînțeles, dumneavoastră veți putea fi vindecați interior de dificultățile care rezultă în ce privește Mișcarea. Și nu mă refer la sufletele individuale, cu simțirea lor particulară, aceasta ține de un cu totul alt plan. La fel este și în catolicism; desigur, respectivul va merge întotdeauna la altcineva pentru a cere sfat, și așa mai departe, însă Biserica stă ca o unitate indivizibilă în fața laicilor și credincioșilor. Doar că în biserica catolică există, desigur, un inconvenient, că ea a ajuns treptat sub o conducere spirituală ahrimanică, fapt ce poate fi într-adevăr dovedit că așa este.
La începutul secolului a existat o enciclică a papei din acea vreme împotriva modernismului[Nota 51]. Știți că astfel de lucruri sunt scrise întotdeauna după același tipar: Noi suntem împotriva, sau interzicem asta și aia –, și apoi se fac afirmațiile pozitive. Așa a fost scris syllabusul* [Nota 52] anilor șaizeci, și tot așa bulla referitoare la modernism. Din verificarea pe care am întreprins-o, a reieșit faptul că enciclica de atunci a fost realmente o revelație spirituală, numai că peste tot unde în originalul spiritual exista o afirmație pozitivă, a apărut în transcrierea revelației o afirmație negativă, astfel încât bulla spunea exact contrariul a ceea ce fusese revelat spiritual. De aici se poate vedea că Biserica catolică primește întotdeauna inspirațiile sale spirituale falsificate prin Ahriman. Aceasta însă nu împiedică, ca acolo să coexiste totuși spiritualul. Acest spiritual există în cel mai eminent sens în Comunitatea creștinilor, în acea direcție care corespunde actualei etape de dezvoltare a omenirii. În realitate, Comunitatea creștinilor este fondată pe un sol spiritual de către ființe spirituale. Dacă acest lucru este privit cu toată seriozitatea, el va putea vindeca toate slăbiciunile sufletelor. Mai avem multe lucruri despre care să vorbim.
* syllabus = lista cu erorile referitoare la credință și propuneri de interdicții date de papă.
