Astăzi trebuie să vorbim, din punctul de vedere al ştiinţei spirituale, despre ceva căruia i se poate atribui o valoare deosebit de mare, dacă este înţeles în modul corect. Trebuie să oferim câteva puncte de vedere asupra modalităţilor de hrănire şi de vindecare. Mai mult decât la alte discuţii trebuie să se ia în considerare că este vorba de extragerea unor amănunte complet aforistice dintr-un domeniu extrem de vast şi că este foarte greu să se vorbească astăzi într-o limbă general inteligibilă despre aceste lucruri. Putem vorbi despre ele doar aproximativ, deoarece într-un asemenea cerc lărgit nu avem de-a face doar cu iniţiaţi care ar fi în stare să simtă valoarea de adevăr a fiecărui cuvânt.
În şcolile oculte [ Nota 1 ], ai căror membri stau deja pe o treaptă mai înaltă, se poate cădea de acord asupra unei forme de exprimare absolut speciale, astfel încât un anumit cuvânt să exprime un impuls de sentiment corespunzător. Toate aceste lucruri, aşa cum pot fi ele conturate, au adeseori o altă semnificaţie în viaţa obişnuită. Trebuie totuşi să se încerce a se vorbi deja despre asemenea probleme care au o mare valoare practică. Cei care nu cred că efectele produse de cauze din lumea spirituală sunt mult mai puternice decât acţiunile lumii fizice exterioare nu vor avea, desigur, mult de câştigat din acestea. În ceea ce trebuie să fie desemnat ca spirit şi care exercită în lume o acţiune puternică sunt conţinute forţe, asemănător ca în electricitate, magnetism ş.a.m.d., lucru admis teoretic de unii. Acest fapt capătă însă o însemnătate reală abia atunci când scoate la iveală pentru fiecare un sentiment şi o înţelegere mai profunde. Ştiinţa spirituală ajunge faţă de viaţa culturală de astăzi în diferite poziţii. Înainte de toate ea este înţeleasă greşit atât de aceia care vor să trăiască în mod conservator pe vechile căi, cât şi de numeroşii oameni care vor să fie activi prin reforme în cele mai diferite domenii ale vieţii. Toate aceste diverse grupe de oameni vin la ştiinţa spirituală şi găsesc, ca de la sine de înţeles, că nu ei trebuie să vină la ştiinţa spirituală, ci că ştiinţa spirituală trebuie să vină la ei. Poate fi uşor de înţeles, de exemplu, că un prieten radical al protecţiei animalelor nu-şi pune forţa şi experienţa la dispoziţia mişcării spiritual-știinţifice, ci devine furios dacă toţi teosofii nu intră imediat în mişcarea de protecţie a animalelor. Puteţi trăi aceasta în toate domeniile speciale posibile. Asta este absolut natural. Deoarece însă mişcarea teosofică [ Nota 2 ] este una universală, ea se raportează la cele mai diferite mişcări individuale, ca planul unui maistru constructor faţă de zidarii, meseriaşii etc. care lucrează la casă. Ultimii numiţi sunt lucrătorii individuali. Cel care conduce întreaga construcţie trebuie să pretindă muncitorilor să vină la el pentru a primi instrucţiunile individuale. Din acest motiv, ştiinţa spirituală nu poate nici ea să permită să se intre pe deasupra, atunci când alte mişcări, homeopaţi, antialcoolici şi alţii, pretind ca ştiinţa spirituală să vină la ei. Toate domeniile speciale trebuie să se încadreze în mişcarea spiritual-ştiinţifică, care la rândul ei trebuie să tindă către o reformă fundamentală în toate domeniile vieţii; aceasta însă trebuie să fie condusă din interior spre exterior.
În special este foarte uşor să se înţeleagă greşit poziţia teosofiei faţă de ştiinţă. Nu numai oamenii de ştiinţă cred că teosofia ar fi duşmana lor şi că nu ar vrea să ştie nimic despre ştiinţă. Chiar şi unii prieteni ai teosofiei sunt de această părere. Medicul instruit ştiinţific, care este activ în sensul pretenţiilor oficiale, ajunge uşor la ideea preconcepută că teosofia nu ar lucra cu metode ştiinţifice şi că de aceea nu ar merge mână în mână cu ştiinţa. Totuşi nu acesta este cazul.
Dumneavoastră auziţi astăzi slogane peste slogane. Faptul că există specialişti este, dintr-un anumit punct de vedere, absolut îndreptăţit. Nu reprezentanţii domeniilor speciale, ci înainte de toate adepţii lor utilizează asemenea slogane. Unul dintre aceste slogane doresc să-l pun chiar acum în evidenţă. Se aude adesea că publicul se lasă hipnotizat atunci când este utilizată expresia „otravă”. Pare foarte plauzibil atunci când se spune: „O otravă nu are voie să ajungă în corp!” Se vorbeşte apoi cu plăcere despre „ştiinţa naturistă a vindecării”. Ce este, de fapt, de înţeles prin natură? Ce este de înţeles prin otravă? Natura cuprinde şi acţiunea pe care otrava Belladonna o exercită asupra organismului uman, deoarece este o acţiune pur naturală. Natura cuprinde toate acţiunile care stau sub legile ei. Ce este o otravă? Apa este o otravă puternică dacă omul o consumă cu găleata, deoarece ea acţionează distrugător într-un grad înalt în acest caz. Arsenicul însă este un lucru foarte bun când este utilizat în anumite combinaţii. Tocmai de aceea este necesar un studiu într-adevăr intim al organismului omenesc şi al lucrurilor din natura exterioară.
Deja Paracelsus [ Nota 3 ], în limba sa sonoră, dă indicaţii asupra felului cum anumite procese ale corpului omenesc se corelează cu procese asemenea din natura exterioară, cum ar fi holera cu arsenicul. El numea un bolnav de holeră un Arsenicus, deoarece ştia că la arsenic şi la holeră sunt activi aceiaşi factori şi recunoştea concomitent cum se armonizează lucrurile. Aici avem de-a face cu un proces natural, care trebuie pătruns în primul rând cu înţelegerea.
Altceva care apare ca o piedică în drum, atunci când este vorba de o înţelegere cu ştiinţa, este modul de gândire materialist care a adus într-o lumină distorsionată toate problemele despre care este vorba aici. Amintiţi-vă ce s-a spus despre acţiunea anumitor metale [ Nota 4 ] asupra organismului omenesc. Acum, cineva ar putea afirma că ştiinţa spirituală ar fi pur materialism, deoarece ea arată că forţele din minerale şi metale exercită acţiuni materiale asupra organismului omenesc. Ştiinţa spirituală ştie totuşi că materialul stă într-un anumit raport cu spiritul. La asemenea substanţe, tocmai că nu este vorba de simplă materie, ci de faptul că în interior trăieşte, ca o fiinţă învelită în piele, suflet şi spirit. În acest sens vorbeşte teosoful [ Nota 5 ] despre spiritul care este încorporat în aur, în cuarţ, în arsenic sau în otrava Belladonna. Pentru cercetătorul spiritual lumea este plină de fiinţe spirituale. Spiritualitatea încorporată în plumb are acel raport cu organismul uman despre care dumneavoastră aţi auzit ieri. Pentru teosofi nu este vorba de căutarea unor oarecare fiinţe spirituale ciudate, care nu au absolut nimic de-a face cu lumea noastră, ci de acele fiinţe spirituale care sunt conţinute în fiecare bucată de metal, ca de fapt şi în tot ceea ce ne înconjoară. Concepţia spiritual-ştiinţifică despre lume spiritualizează substanţa. Analogiile spirituale sunt ceva care se bazează pe o adevărată cercetare spirituală.
Nu este vorba aici de o adversitate faţă de ştiinţa de specialitate. Trebuie să existe specializare şi nu trebuie trecut peste realităţile exterioare. Este însă imposibil ca dintr-o ştiinţă de specialitate să se obţină un punct de sprijin general asupra lumii. Chiar şi medicul, ca personalitate, trebuie să ştie ceva despre lumile superioare. El îşi va orienta munca cu totul altfel decât cineva care nu ştie nimic despre marile corelaţii. Atunci şi simptomele sunt altfel apreciate. O observaţie sau o trăire individuală va fi considerată poate ca ceva absolut minor, cu totul altfel decât dacă este apreciată dintr-o privire de ansamblu asupra întregului. Aşa cum fiecare om care contribuie la cultură trebuie să aducă cu el anumite premise, tot astfel şi viitorul va pretinde şi medicilor să fie instruiţi spiritual-ştiinţific. Nu este vorba doar de aptitudini empirice, ci despre ceva complet diferit. Fie aici ca exemplu Hahnemann [ Nota 6 ], fondatorul homeopatici. Între Paracelsus şi Hahnemann exista o mare diferenţă. Medicul secolului al XVI-lea era încă, până la un anumit grad, clarvăzător. Aceasta era pe atunci încă o însuşire răspândită. Hahnemann nu mai era aşa ceva. El putea doar să probeze efectul medicamentului prin experienţa simţurilor.
Pentru relaţiile luate în considerare aici, între om şi fiinţele şi obiectele naturii există o analogie, şi anume: raportul între sexe, unde preponderent determinantă este simpatia. Există o legătură plină de mister, care împinge sexele unul spre altul, o forţă care acţionează în interiorul viului. Nu este nimic altceva de înţeles în sensul rău al cuvântului, decât ceva mistic, prin faptul că un bărbat se simte atras de o femeie. Cel care se instruieşte ca observator ocult al lumii are un raport asemănător cu toate lucrurile vii din jurul său, raport care poate fi numit universal. Aşa cum există un raport specific între un bărbat şi o femeie, există şi un raport specific între un asemenea om şi fenomenele mediului său. Cel care şi-a dezvoltat aceste forţe obţine cunoaşterea care-i permite să recunoască ce raport are un anumit obiect cu omul. De aici rezultă şi o recunoaştere a acţiunii forţelor vindecătoare.
Paracelsus nu avea nevoie să probeze în prealabil remediul, tot aşa cum magnetul nu are nevoie să probeze fierul pe care-l atrage. El putea să spună că în Degeţelul roşu [ Nota 7 ] sălăşluieşte o forţă vindecătoare. O asemenea cunoaştere va reveni abia atunci când medicul va recunoaşte că ea vine nu numai prin înţelegere intelectuală, ci şi prin atitudinea interioară de viaţă, dacă el ştie că trebuie să devină un cu totul alt om. Dacă el îşi transformă temperamentul, caracterul, toate predispoziţiile sufletului său, abia atunci poate desfăşura acea forţă de privire şi de cunoaştere faţă de forţele lumii care armonizează omul. Acest lucru va deveni posibil într-un viitor nu foarte îndepărtat. Concepţia spiritual-ştiinţifică asupra lumii are de oferit înainte de toate anumite principii, iar unele dintre acestea trebuie să se conecteze la această considerare generală. Cine vrea, poate câştiga mult prin aceasta.
Patru factori pot fi luaţi în considerare aici. Primul este că există o anumită relaţie între ceea ce se numeşte activitate de digestie şi ceea ce se numeşte activitate de gândire. Cu alte cuvinte, ceea ce este digestia la un nivel inferior este şi gândirea la un domeniu superior. Ambele se găsesc într-un contact intim în organismul omului, aşa cum se trăieşte el pe plan fizic. Acum trebuie să introducem ceva concret privind acest contact. Activităţii de gândire îi aparţine faptul că poate urmări succesiunea logică a unei noţiuni dintr-alta. Această succedare în interiorul activităţii gândurilor este ceva absolut special. Pot fi făcute anumite exerciţii pentru a aduce această activitate de gândire pe o anumită linie. Acelaşi lucru pe care îl realizaţi în această activitate de gândire, pe care îl realizaţi sufleteşte dacă efectuaţi asemenea exerciţii logice, este realizat în digestie de o anumită substanţă, şi anume cafeaua [ Nota 8 ]. Aceasta nu este o presupunere fantastică, ea poate fi demonstrată. Ceea ce dumneavoastră îi pricinuiţi stomacului cu cafeaua, acelaşi lucru îl cauzaţi gândirii dacă faceţi exerciţii logice practice. Dacă beţi cafea, promovaţi într-un anume fel succesiunea logică în gândire. Dacă se spune că savurarea cafelei înseamnă o amplificare a acelei activităţi necesare pentru întărirea gândirii, această afirmaţie este absolut valabilă. Cafeaua stimulează însă gândirea logică într-un mod care nu este independent; ea acţionează prin constrângere. Simţiţi în interior o anumită dependenţă, ceva ca o acţiune din exterior. Dacă omul vrea să gândească consecvent, dar să rămână dependent, atunci trebuie să bea cafea multă. Dacă vrea să-şi realizeze independent activitatea de gândire, atunci el trebuie să se elibereze tocmai de lucrurile care acţionează asupra interiorului său; el trebuie să-şi formeze în interior forţe care pornesc din suflet. Va constata că după anumite exerciţii şi stomacul ajunge să fie din nou în ordine, sau că rămâne în ordine.
Un alt lucru: activităţii de gândire ordonate îi stă în faţă acea gândire care nu se poate opri la un gând, gândirea fără oprire. Ea acţionează împrăştiind şi se caracterizează prin faptul că nu poate ţine la un loc un gând cu altul. Această gândire îşi are corespondentul său în acţiunea unei anumite substanţe asupra digestiei, şi aceasta este conţinută în ceai. Ceaiul acţionează în zona inferioară a corpului, dar stimulează în zona superioară o gândire superficială. De aici puteţi deduce că unele acţiuni dăunătoare ale ceaiului, în anumite circumstanţe, pot fi pustiitoare. Să nu credeţi însă că cineva care întreaga viaţă bea ceai ar trebui să fie în cele din urmă complet sfâşiat interior. Dacă el nu este influenţat de ceai într-un mod dezavantajos este o dovadă că organismul său posedă suficientă forţă de rezistenţă.
La fel cum digestia corespunde activităţii de gândire, la fel activitatea inimii şi a sângelui corespunde vieţii de voinţă şi de pofte, astfel încât tot ceea ce este exercitat prin anumite substanţe, prin anumite feluri de alimente, ca acţiune asupra sângelui, provoacă o acţiune corespunzătoare în domeniul voinţei. Această acţiune poate fi observată în special atunci când luăm în considerare cazurile de lipsă de voinţă. Este deja acceptat faptul că, de exemplu, o persoană care este cuprinsă de o nebunie religioasă, sau de mania persecuţiei, nu poate fi însănătoşită prin gânduri corespunzătoare opuse. Ceea ce apare aici la exterior este doar un simptom şi dacă acest simptom exterior ar putea fi înlăturat boala s-ar întinde pe un alt organ şi ar apărea sub o nouă formă.
Ceea ce ştiinţa materialistă a vindecării a cercetat aici ocultismul [ Nota 9 ] ştie de mult şi nu i s-a întâmplat niciodată unui cercetător spiritual să vrea să vindece o reprezentare obsesivă printr-o reprezentare opusă. Este însă altceva dacă, prin mijloacele cercetării spirituale se intervine mult mai profund asupra cauzei propriu-zise care stă la bază. Presupuneţi că un om ar fi bolnav în sfera voinţei şi a poftelor, apoi că aceasta se datorează anumitor deranjamente ale unor anumite organe. Aici nu intră în considerare numai inima, ci şi alte organe care sunt în corelaţie cu ea. Medicul materialist va spune: Ceea ce se oferă aici cunoaşterii nu pot vindeca prin faptul că aduc bolnavului reprezentări corecte. Dumneavoastră trebuie însă să vă gândiţi: în organism nu există doar două lucruri de deosebit, nu numai fundamentul material şi ceea ce se exteriorizează prin acesta, ci mai există şi un al treilea factor, pe care cercetătorul spiritual îl cunoaşte. In spatele activităţii sufleteşti nemijlocite pe planul fizic, deci în spatele a ceea ce se exteriorizează prin impulsurile de voinţă, stă în realitate o activitate organică. Însă tocmai în spatele acestei activităţi organice stă un al treilea element: organul este construit din spirit, el a luat naştere dintr-un spiritual. Tocmai acest spiritual care se găseşte în spatele organului al cărui producător este trebuie să fie luat în considerare. Dacă, de exemplu, vreţi să aduceţi unui nebun religios o reprezentare corectă, nu aţi făcut nimic cu aceasta. Dacă însă acţionaţi asupra lui în aşa fel încât să întâlniţi producătorul activităţii organului, iar acesta este corpul eteric, atunci puteţi schimba ceva în el nu prin reprezentări, ci prin faptul că faceţi ceva care aparent nu stă în nicio relaţie cu viaţa de reprezentare.
Pentru a înţelege aceasta, să pornim mai întâi de la noţiunea unui adevăr religios. Putem depăşi reprezentarea adevărului religios ajungând astfel la înţelegerea lui. Prin aceasta s-a făcut ceea ce este necesar pentru înţelegere, dar acest lucru este absolut ineficient pentru corpul eteric şi pentru cel fizic, încercând să facem un bolnav, prin convingere, să înţeleagă reprezentări corecte, nu vom reuşi nimic. înţelegerea nu are nicio influenţă asupra activităţii de voinţă. Dacă veţi gândi corect situaţia, îi veţi spune omului: Tu nu trebuie doar să înţelegi asta, tu trebuie să laşi aceste reprezentări să acţioneze în fiecare zi din nou asupra ta; acest lucru trebuie să ţi-l reprezinţi ritmic, zi de zi, iar reprezentarea trebuie să fie însoţită de sentimente şi de imagini absolut speciale. Făcută o dată, nu are nicio urmare. Dacă însă se exersează regulat, un timp mai îndelungat, atunci ea acţionează până în constituţia organică. Asta este ceea ce se numeşte concentrare şi meditaţie [ Nota 10 ]. Într-o oră nu se poate acţiona asupra omului. Dacă însă îi daţi instrucţiuni, iar el le execută zilnic multe săptămâni, atunci acţionaţi deja asupra omului, deoarece atingeţi ceea ce stă în spatele organului drept constructor al acestuia. Cercetătorul spiritual nu se găseşte pe un alt teren decât pe acela al modului ştiinţific de vindecare; el ştie însă mult mai mult. Astăzi, fireşte, aceste reprezentări nu pot fi făcute cunoscute public.
În modul cel mai larg, procesul de respiraţie se corelează cu viaţa de sentiment şi cu viaţa senzorială. Din acest punct de pornire puteţi găsi explicaţii despre multe lucruri, dacă vă clarificaţi tot ceea ce are legătură cu procesul de respiraţie şi cum poate fi influenţată prin el viaţa senzorială şi de sentiment. Activitatea de respiraţie presupune ca sângelui să-i fie furnizat suficient oxigen şi ca, prin el, substanţele organice să fie asimilate. Un om care se bucură de lucrurile spirituale, care posedă un conţinut spiritual care-i transmite o dispoziţie veselă şi care acţionează îndelungat asupra lui, un astfel de om îşi influenţează organele în mod vindecător direct din spirit.
Dacă ne întoarcem acum încă o dată asupra digestiei şi a activităţii de gândire, vom găsi că, în special în acest domeniu, sunt multe de făcut. Ar trebui să ne fie clar că omenirea trebuie să treacă tot mai mult la un mod de alimentaţie conştient. Cel care strânge astăzi cunoştinţe privind acest domeniu comite adesea o anumită greşeală. Aceasta constă în faptul că omul vrea să înveţe prea mult despre ceea ce el numeşte „natură”; el vrea, la modul absolut, să urmeze doar natura. Paracelsus spune despre aceasta: „Nu trebuie să fii o slugă a naturii.” Medicul trebuie într-adevăr să treacă prin examenul naturii, dar el trebuie să fie un artist, trebuie să continue natura. Paracelsus nu vede adevăratele medicamente în ceea ce se preia nemijlocit din natură, ci în produse noi care sunt create de spiritul naturii. Paracelsus aştepta o epocă a medicinei care să utilizeze astfel de produse noi ca medicamente cu adevărat eficiente [ Nota 11 ]. În acest domeniu este vorba pur şi simplu de o continuare a naturii.
Dacă astăzi oamenii vor să demonstreze de ce o hrană mixtă ar trebui să fie corectă pentru om, atunci ei au grijă să argumenteze: mâncătorii de plante ar fi rumegătoarele; acestea ar avea un stomac prelungit special şi unelte corespunzătoare pentru digestie. Mâncătorii de carne ar fi animalele de pradă, ale căror unelte de digestie şi a căror dantură sunt adaptate la consumarea cărnii. Dinţii omului şi uneltele sale de digestie ar fi situate între acestea. De aceea însăşi natura ar indica pentru om o hrană mixtă. Totuşi, totul în lume este în curgere, în devenire şi în creştere. Nu este vorba despre felul în care omul priveşte astăzi în afară, ci despre cum poate el să devină altceva. Dacă omul va trece spre alimentaţia vegetariană, atunci organele care corespund alimentaţiei carnivore vor regresa şi se vor forma organe care sunt necesare pentru alimentaţia vegetariană. Trebuie avut în vedere cum era odată şi cum va putea fi în viitor. De aceea nu se dă omului hrana corectă atunci când ne oprim asupra situaţiei prezente, ci abia atunci când este luat în vedere mersul devenirii sale. Prin statistici şi fapte exterioare poate fi cuprinsă doar situaţia exterioară, nu însă şi direcţia în care omul trebuie să se mişte. Lumea trebuie privită puţin şi în mare.
Cuprindeţi cu privirea caracterul naţional al ţăranului rus, aşa cum este el astăzi, şi pe cel al englezului. Ţăranul rus va accentua Eul cât mai puţin posibil. La englez situaţia este inversă. Aceasta găseşte deja o expresie pur exterioară în modul de scriere. Englezul scrie Eu cu majusculă. Dacă se trece mai departe de această stare de fapt, se constată că în Anglia se consumă de cinci ori mai mult zahăr [ Nota 12 ] decât în Rusia. Aici apare din nou corespondenţa reciprocă dintre activitatea de digestie şi cea de gândire. Procesul care este provocat în digestie prin alimentaţia cu o cantitate mai mare de zahăr îşi are corelaţia în omul superior, într-o mai puternică independenţă a funcţiei de gândire.
Acum veţi putea să vă gândiţi că în aceste corelaţii, în condiţiile date, se poate interveni şi se poate corecta. Un om îşi poate orienta alimentaţia în aşa fel încât să utilizeze doar puţin timp pentru digestie, în timp ce un altul poate utiliza mult timp. Aceasta ne permite din nou să privim profund în organismul uman. Dacă un om mănâncă orez şi este foarte rapid gata cu digerarea sa, atunci rămân forţe în plus care-i stau la dispoziţie pentru activitatea de gândire. Un alt om, care de exemplu mănâncă raţă sălbatică şi care are nevoie de un timp corespunzător mai lung pentru digestie, poate fi absolut deştept, dar, dacă el produce gânduri, în realitate gândeşte stomacul său. Unul poate fi un gânditor slab, dar care gândeşte independent, celălalt – un gânditor puternic, dar care gândeşte dependent. Dintr-asta puteţi extrage din nou o învăţătură.
Pentru a atinge încă ceva afirmăm: Cea mai mare grijă ce poate fi gândită trebuie să fie orientată în direcţia de a nu se alimenta corpul cu prea multe sau prea puţine proteine. Aici trebuie găsită neapărat măsura corectă. Aceasta deoarece în cadrul digestiei proteinele corespund la ceea ce în activitatea de gândire merge de la sine în crearea de reprezentări. Aceeaşi activitate care face ca gândirea să fie rodnică este chemată la acţiune în partea inferioară a organismului prin proteine. Dacă acestea nu sunt furnizate omului într-o cantitate echilibrată, atunci ele produc un surplus de asemenea forţe care în activitatea corporală inferioară corespund la ceea ce în partea superioară formează reprezentările. Omul trebuie însă să devină tot mai mult stăpânul reprezentărilor sale; de aceea aportul de proteine trebuie să rămână în anumite limite, altminteri el este copleşit de această activitate de reprezentare pe care ar trebui să o poată controla. Asta voia de fapt Pitagora [ Nota 13 ] atunci când dădea elevilor săi învăţătura: „Abţineţi-vă de la fasole!”
Vin, desigur, oameni şi spun: Priviţi mâncătorul de orez! Acesta este un gânditor slab. – Da, un asemenea om, cu orezul său, încă nu este dezvoltat, dar nu este vorba doar să cunoşti regulile şi să fii de părere că fiecare ar avea nevoie doar să le pună în practică. Dacă inferiorul nu corespunde cu superiorul, poate să apară starea de nesănătate. Luaţi un om care s-a îndreptat de puţin timp spre alimentaţia vegetariană. În acest caz, la acest nou vegetarian activitatea în interior decurge într-un mod absolut special. Anumite forţe se transformă din material în spiritual. Dacă acestea nu sunt utilizate, atunci ele acţionează defavorabil şi pot chiar să prejudicieze activitatea creierului. Cel care nu se ocupă decât de meseria sa de bancher, sau este un savant de cabinet, poate să-şi cauzeze mult rău în cazul în care nu preia reprezentări spirituale prin acele forţe care sunt economisite prin modul său de viaţă vegetarian. Vegetarianul trebuie să treacă concomitent la o viaţă spirituală, altminteri este mai bine să rămână mâncător de carne; memoria sa ar putea să sufere tulburări (dezorganizări, perturbări), anumite părţi ale creierului ar putea fi dezorganizate ş.a.m.d. Nu ajunge să te hrăneşti cu vegetale pentru ca unul dintre cele mai înalte domenii ale vieţii spirituale să-ţi fie deschis [ Nota 14 ].
O altă corespondenţă în organism este următoarea: capacităţii de reproducere îi corespunde în organismul superior aşa-numitul vizionar, deci într-un anumit fel şi activitatea sufletească imaginativă. De aceea s-a pretins de către unele ordine religioase o anumită asceză [ Nota 15 ]; totuşi în această asceză se găseşte şi o sursă de pericole imense. Asceza poate fi utilizată doar printr-o viaţă interioară pură, printr-o încredere solidă în propria individualitate şi prin capacitatea de a rămâne recules, liniştit, în toate situaţiile vieţii. Dacă nu te laşi pradă niciunui afect şi niciunei acţiuni exterioare, atunci stai sigur în acest domeniu, iar efectele dăunătoare pot fi înlăturate.
La magia albă nu intră în discuţie doar o viaţă pură ci şi o viaţă puternică şi sigură, o stăpânire sigură a vieţii interioare, capacitatea de a-ţi păstra stăpânirea de sine în orice situaţie. Dacă, pe de o parte, posedaţi într-adevăr atât de mult autocontrol încât nimic nu vă poate uimi, dacă staţi interior pe un fundament sigur, atunci veţi putea mai uşor să învingeţi şi eventualele căderi.
O nouă eră poate să înceapă, dacă se decide ca în toate aceste lucruri să fie luată drept fir conducător înţelepciunea teosofică. Va trebui, de exemplu, să se studieze în viitor cum pot fi transformate sistematic anumite forţe pe care le furnizează organismul, în altele care pot fi utilizate pentru cunoaşterea spirituală. Cândva, va fi produsă în laborator o substanţă care va fi mai valoroasă decât laptele [ Nota 16 ]. Astăzi ar fi deja posibil să se fondeze un laborator pentru alimente şi prin aceasta să se câştige şi o influenţă asupra alimentaţiei popoarelor. Va veni timpul când elevi ai ştiinţei spirituale vor lucra chimic în armonie cu natura în devenire, nu cu natura devenită. Goethe spune în acest sens:
„Priveşte-o acum devenind, cum planta condusă treptat,
Cum încă şi încă formează şi flori şi rod.”
Primiţi aceste puţine puncte de vedere ce sunt extrase dintr-un vast domeniu şi contemplaţi-le ca şi cum ar trebui să fie dezvoltate. Atunci veţi vedea deja cum din aceste lucruri puteţi extrage hrană spirituală şi câtă însemnătate practică pot câştiga ele pentru dumneavoastră.
