Unora li se pare ciudat faptul că ştiinţa spirituală vorbeşte despre ceea ce, cu oarecare dreptate, este văzut de mulţi ca fiind cel mai materialist, cel mai nespiritual domeniu: despre alimentaţie. Există oameni care vor să facă aluzie la idealismul lor special, la spiritualitatea lor specială, prin faptul că spun: „Ah, noi acordăm atenţie numai la ceea ce este superior cerinţelor care au de-a face cu viaţa materială.” Asemenea oameni cred atunci – şi într-o anumită măsură ei pot avea dreptate – că, în principiu, pentru dezvoltare în ideal şi spiritual ar fi indiferent modul în care omul îşi satisface necesităţile sale în raport cu corporalitatea. Altfel judecă modul de gândire materialist. Un mare filosof al secolului al XlX-lea a rostit o maximă care este adeseori repetată şi care multor oameni care au convingeri spiritual-idealiste, le stârneşte fiori şi groază; maxima, pe care a rostit-o Feuerbach [ Nota 1 ], sună aşa: „Omul este ceea ce mănâncă.”
Cei mai mulţi oameni înţeleg aceasta astfel (iar spiritul materialist este absolut de acord cu aceasta): omul ar fi o sinteză a materiei pe care el o furnizează corpului său şi prin aceasta ar lua naştere nu numai alternanţa vieţii sale organice, ci şi ceea ce se oferă în spiritul său.
Cei care stau în afară şi ascultă uneori una sau alta despre antroposofie sau ştiinţa spirituală pot ajunge la concluzia că simpatizanţii ei se ocupă mult prea mult cu mâncarea, cu hrănirea. Cel care stă afară nu poate să înţeleagă de ce antroposofii acordă atât de multă atenţie faptului că cineva mănâncă una sau alta. Nu se poate nega faptul că în unele cercuri antroposofice, în care se doreşte simplist pătrunderea profundă în viaţa spirituală, domneşte cu adevărat multă neclaritate. Ca şi acea concepţie abia caracterizată a maximei lui Feuerbach – „Omul este ceea ce mănâncă” – este o eroare dacă cineva crede că ar trebui doar să evite una sau alta, să nu mănânce sau să bea anumite lucruri, ca numai prin aceasta să ajungă la anumite trepte superioare ale cunoaşterii. Aceasta este cel puţin o concepţie unilaterală.
Într-o anumită măsură, tocmai ştiinţa spirituală poate accepta pentru sine această propoziţie, doar că oarecum într-un alt mod decât este ea adoptată de materialişti, şi anume într-un dublu mod. Mai întâi, am accentuat deja adeseori că, pentru ştiinţa spirituală, tot ceea ce ne înconjoară este expresia unui spiritual. Un mineral, o plantă, sau orice altceva din mediul nostru, este numai partea sa exterioară, spre material. Aşa cum membrul unui om este gestul spiritului, în spatele a tot ceea ce este material există spiritualul, iar acesta este şi în spatele hranei. Cu ea nu preluăm numai ceea ce se prezintă material în faţa ochilor noştri, ci odată cu aceasta mâncăm şi ceea ce în spate este spiritual. Noi păşim prin alimentaţie – printr-un substrat material sau altul – într-o relaţie cu acest sau acel spiritual ce stă în spate. Aceasta este o afirmaţie absolut superficială. Cel care înţelege însă poate deja să admită într-un anumit context propoziţia materialistă: Omul este ceea ce mănâncă. Atât doar că procesului material trebuie să-i fie asociat concomitent unul spiritual.
Acesta este însă doar un mod de a ne orienta printre asemenea întrebări în sens spiritual ştiinţific. Dacă ştiinţa spirituală acordă o anumită valoare şi se angajează în cercetări asupra naturii alimentelor, aceasta se întâmplă deoarece de aici se deschide o perspectivă absolut specială asupra raportului omului cu natura. Desigur, omul stă într-un raport cu natura prin faptul că preia în el, într-un anumit mod, natura înconjurătoare; se combină cu ceea ce este în interiorul ei. Rezultă întrebările: Nu este omul jertfit acestor forţe care acţionează afară prin faptul că îşi însuşeşte ceea ce este afară? Poate el să se elibereze de aceste forţe? Există o posibilitate ca omul să se elibereze de mediul său prin alimentaţie, astfel încât să capete o anumită forţă şi o anumită influenţă asupra mediului? Nu s-ar putea ca, printr-un anumit tip de alimentaţie, omul să poată fi în realitate ceea ce mănâncă, şi nu s-ar putea ca, printr-un alt tip de alimentaţie, omul să se elibereze de constrângerea care este exercitată asupra lui prin alimentaţie? De aici rezultă pentru ştiinţa spirituală următoarea întrebare: Cum trebuie să fie alimentaţia omului astfel încât el să devină liber de constrângerea alimentaţiei, astfel încât să fie tot mai stăpân şi domn asupra a ceea ce se petrece în el?
Prin faptul că noi ne punem astăzi în faţă aceste întrebări, trebuie să spunem ceva despre poziţia ştiinţei spirituale faţă de ele. Aceste întrebări, ca şi cele despre sănătate, trebuie înţelese astfel: ştiinţa spirituală nu va incita la niciun fel de propagandă într-o direcţie sau alta. Cel care crede cumva că prin ceea ce va fi spus astăzi se face agitaţie pentru un aliment sau altul, acela are o părere greşită în cel mai înalt grad. Nimeni nu ar trebui să plece cu părerea că aici s-ar susţine puncte de vedere pentru sau contra abstinenţei, a alimentaţiei vegetariene, a consumului de carne. Toate aceste întrebări despre dogme, despre ceva unic mântuitor, nu au nimic de-a face de fapt cu nervul sentimental interior al ştiinţei spirituale. Noi nu vrem să agităm, nu vrem să comandăm omului într-un fel sau altul; noi vrem doar să spunem cum stau de fapt lucrurile. Atunci fiecare poate să-şi orienteze viaţa aşa cum vrea, după aceste mari legi ale existenţei. Conferinţa de astăzi vrea doar să spună ce este adevărat în acest domeniu. Pe de altă parte, vă rog foarte mult să luaţi în considerare faptul că eu nu vorbesc în sens îngust, pentru cercurile antroposofice care vor să parcurgă o anumită dezvoltare şi au condiţii speciale de respectat. Astăzi întrebarea va fi discutată în sensul general uman [ Nota 2 ]. Din cuprinzătorul conţinut al temei se vor putea extrage doar câteva subiecte şi înainte de toate va fi evitat tot ceea ce este în legătură cu sănătatea vieţii. Despre aceasta vom vorbi în conferinţa următoare.
Ne vom ocupa astăzi cu alimentaţia în sens restrâns. De aceea procesul respiraţiei nu va fi luat în considerare aici. Omul preia, pentru a întreţine procesul de viaţă al organismului său, albumine, hidraţi de carbon, grăsimi şi săruri. Dumneavoastră ştiţi că omul satisface necesităţile pe care organismul său le are în această direcţie prin aşa-numita hrană mixtă. El preia aceste părţi componente principale ale alimentaţiei sale parţial din domeniul animal, parţial din domeniul vegetal. Printre contemporanii noştri există mult mai mulţi apărători ai unei alimentaţii mixte, decât cei ai unei alimentaţii unilaterale, să zicem ai unei alimentaţii exclusiv animale sau exclusiv vegetale. Noi trebuie să ne întrebăm: Cum se situează legile mediului nostru, din care omul îşi preia hrana, faţă de adevăratele forţe şi necesităţi ale organismului uman? Astăzi este vorba aici numai despre om, nu despre animale [ Nota 3 ].
Omul are uşor tendinţa de a-şi înţelege propriul organism conform cu rezultatele ştiinţifice ale timpului său, adică absolut material. Ştiinţa spirituală trebuie să înlocuiască aceasta prin legile interdependenţelor spirituale. Chiar dacă teoretic nu întotdeauna, practic există procedeul prin care se pune la bază, mai mult sau mai puţin conştient, ideea că organismul uman ar consta doar din corpul fizic, din substanţe chimice în interacţiunea lor. Aceste substanţe sunt urmărite până în elementele lor chimice şi se încearcă, după ce s-a aflat cum acţionează aceste substanţe, să se obţină o imagine despre felul în care ar putea ele să acţioneze mai departe în marea retortă care este omul, aşa cum este el înţeles. Nu trebuie să se afirme că ar exista multe obiecţii faţă de părerea că omul ar fi doar o mare retortă. În acest fel nu se ajunge la teorii, ci la obişnuinţe de gândire. Adevăratul practician nu urmăreşte ce gândeşte cineva, ci ce efect au gândurile acestuia. La acest efect se ajunge. Dacă cineva este idealist sau nu, nu este important. Pentru viaţă este important dacă el are gânduri rodnice, dacă ele sunt astfel încât viaţa să prospere şi să progreseze. Tocmai acest lucru nu trebuie pierdut din vedere: că nici în această direcţie ştiinţa spirituală nu are nimic de-a face cu o dogmă, cu o credinţă. Poate cuiva îi place să acorde încredere celor mai spiritualiste teorii; noi nu ajungem la aşa ceva, ci la faptul că aceste gânduri sunt rodnice atunci când sunt transpuse în viaţă. Dacă cineva spune că nu este materialist, că ar crede în forţele de viaţă, chiar şi într-un spirit, dar în problema alimentaţiei procedează mereu ca şi cum omul ar fi o mare retortă, atunci concepţia sa despre lume nu poate fi rodnică. Ştiinţa spirituală are ceva de spus asupra acestor probleme concrete atunci când ea însăşi are posibilitatea de a lumina ceva în fiecare, şi aceasta o poate face atât în raport cu întrebările privind alimentaţia, cât şi cu cele privind sănătatea.
Trebuie să ne clarificăm din nou asupra fiinţei cvadripartite [ Nota 4 ] a omului. Pentru cercetătorul spiritual omul nu este numai fiinţa fizică pe care o vedem cu ochii, o putem apuca cu mâinile, ci acest corp fizic este doar o parte a fiinţei umane. Acest corp fizic constă, desigur, din aceleaşi substanţe chimice care sunt răspândite în natură. Natura umană are însă componente superioare. Deja următoarea parte a fiinţei umane este suprasensibilă, are o realitate mai înaltă decât corpul fizic. Ea stă la baza corpului fizic; este în lungul întregii vieţi un luptător împotriva descompunerii corpului fizic. În momentul în care omul păşeşte prin poarta morţii, corpul fizic este supus doar propriilor sale legi şi se descompune. În timpul vieţii, corpul vieţii luptă contra descompunerii. El dă substanţelor şi forţelor alte direcţii, alte legături decât ar avea ele dacă s-ar urma doar pe ele însele. Pentru conştienţa clarvăzătoare, acest corp este la fel de vizibil cum este corpul fizic pentru ochi. Acest corp al vieţii, sau corp eteric, există atât la plantă cât şi la om.
Ştim din alte conferinţe că omul mai are o a treia componentă a fiinţei sale, corpul astral. El este perceptibil spiritual, aşa cum este corpul fizic pentru conştienţa fizică. Acest corp astral există atât la om cât şi la animal.
Cea de a patra componentă este purtătorul Eului, al conştienţei de sine. Prin acesta, omul este coroana creaţiei, prin conştienţa de sine omul se ridică deasupra lucrurilor Pământului care-l înconjoară. Omul stă în faţa noastră cu trei componente invizibile şi una vizibilă. Acestea acţionează mereu una asupra celeilalte şi împreună. Toate acţionează asupra fiecăreia şi fiecare acţionează asupra tuturor celorlalte. Aşa cum se prezintă omul în faţa noastră, el este şi o expresie a părţilor componente invizibile ale naturii umane. Acest corp fizic nu ar putea să aibă în el componentele care servesc hrănirii, reproducerii, componente care servesc, de fapt, vieţii, dacă nu ar avea corpul eteric. Toate organele care servesc hrănirii şi reproducerii, glandele ş.a.m.d. sunt expresia exterioară a corpului eteric. Ele sunt ceea ce corpul eteric construieşte în corpul fizic. Între altele, sistemul nervos este expresia corpului astral în corpul fizic. Aici corpul astral este actorul, constructorul. Noi ne putem reprezenta felul în care un ceas sau un mecanism este construit de un ceasornicar sau de un constructor de maşini; tot aşa şi nervii sunt construiţi de corpul astral. Particularitatea circulaţiei sângelui omenesc, a activităţii sângelui este că ea este expresia fizică exterioară a purtătorului Eului, a purtătorului conştienţei de sine. Astfel şi corpul fizic uman este cvadripartit într-o anumită măsură. El este expresia componentei fizice, deci a lui însuşi şi a celor trei componente mai înalte, invizibile. Pur fizice sunt şi organele senzoriale; glandele sunt expresia corpului eteric, sistemul nervos a corpului astral, iar sângele a Eului.
Atunci când contemplăm omul în opoziţie cu planta, planta stă în faţa noastră ca o fiinţă alcătuită din două componente. Planta are un corp fizic şi un corp eteric. Noi comparăm acum omul cu planta, prin faptul că procedăm plurivalent şi luăm în considerare interiorul, spiritualul. Punem în legătură organismul uman cvadripartit cu organismul bipartit al plantelor. Pentru sprijin putem porni de la realităţi fizice cunoscute. Ne putem referi la felul în care planta îşi construieşte organismul. Ea pune împreună substanţe anorganice pentru corpul ei. Ea are forţa ca, din părţile individuale, lipsite de viaţă, să-şi compună într-un mod minunat corpul. Planta se află într-o interdependenţă ciudată în raport cu omul în ceea ce priveşte procesul de respiraţie. Omul inspiră oxigen şi expiră dioxid de carbon. Acesta din urmă, care pentru om este inutilizabil, poate fi preluat de plantă. Ea păstrează carbonul pentru construcţia propriului organism şi elimină în cea mai mare parte oxigen. Are însă nevoie de ceva pentru aceasta, are nevoie de lumina Soarelui. Fără lumina Soarelui, planta nu şi-ar putea construi organismul. Lumina, care spre încântarea noastră radiază spre noi, care ne poate înviora şi sufleteşte, este concomitent măreţul colaborator la construirea organismului vegetal. Ceea ce face ca ochii noştri să fie activi este ceea ce ajută planta la construcţie.
Omul are în plus, faţă de corpurile fizic şi eteric, corpul astral. Pe acesta planta nu-l are. Cel căruia lumina Soarelui îi ajută să construiască planta într-un mod atât de minunat este corpul eteric. Acesta este pe de o parte orientat spre substanţe. Omul nu şi-ar putea dezvolta corpul său fizic dacă nu ar face ceva care, într-un anumit mod, este contrarul a ceea ce face planta. Deja în procesul de respiraţie el face ceva opus. Omul efectuează aici procesul opus. Putem spune acelaşi lucru în legătură cu toată alimentaţia omului. Putem spune: Alimentaţia trebuie să procedeze astfel încât ceea ce este construit în plantă să fie distrus din nou în om. Procesul care are loc în om este unul foarte particular. Dacă numai corpul eteric ar fi construit corpul fizic, nu ar mai fi apărut niciodată conştienţa, senzaţia sufletească. Ceea ce a construit corpul eteric trebuie să fie mereu distrus în interior. Corpul eteric este într-adevăr un luptător contra descompunerii, cu toate acestea apare mereu o descompunere parţială. Corpul astral este cel care cauzează această descompunere, cel care împiedică mereu omul să fie plantă.
Lumina Soarelui şi corpul astral omenesc sunt într-un anume mod două lucruri opuse. Pentru cel care, cu o conştienţă clarvăzătoare, face cunoştinţă cu corpul astral al omului, corpul astral este o lumină interioară, este o lumină de tip spiritual, care pentru ochiul exterior este invizibilă. Acest corp astral este un corp de lumină spirituală. El este opusul luminii exterioare. Imaginaţi-vă lumina Soarelui devenind tot mai slabă, până se stinge; lăsaţi-o acum să meargă mai departe, spre cealaltă parte, lăsaţi-o să devină negativă; aşa aveţi dumneavoastră lumina interioară. Această lumină interioară are o sarcină opusă faţă de lumina exterioară, care din substanţe anorganice trebuie să construiască corpul vegetal. Lumina interioară, care provoacă distrugerea parţială prin care este posibilă conştienţa, aduce omul pe o treaptă mai înaltă decât cea pe care o ocupă planta, prin faptul că procesul plantei este transformat într-unul opus. Omul stă, prin lumina sa interioară, într-o anumită opoziţie faţă de plantă. Aceasta este situaţia înţeleasă din punct de vedere spiritual, iar noi, printr-o contemplare intensificată, am vedea cum distrugerea cauzată de corpul astral este continuată mai departe de Eu. Astăzi însă nu este nevoie să ne ocupăm de aceasta.
Să luăm acum în considerare raportul omului cu planta. Omul formează în el însuşi, pentru întregul proces al lumii, o continuare a plantei. Ceea ce este construit prin lumina Soarelui este distrus mereu de corpul astral, dar prin această distrugere el înglobează omului sistemul nervos şi ridică viaţa la conştienţă. Corpul astral, prin faptul că este un corp de lumină negativă, este celălalt pol; pol care este opus vegetalului. Acestui proces al construirii organismului plantei îi stă la bază un spiritual, aşa cum ceea ce nouă ne apare ca lumină este, de asemenea, doar expresia exterioară a unui spiritual. Prin lumină, spiritualul se revarsă continuu, lumina spiritului se revarsă peste noi. Ceea ce se ascunde în spatele acestei lumini fizice este ceea ce, în parte, apare dezmembrat şi în corpul astral. Exterior, în lumina Soarelui, el apare în forma sa fizică; în corpul astral, apare în mod astral. Spiritualul luminii lucrează în noi, în interior, la construirea sistemului nervos. Vegetalul şi viaţa omenească acţionează împreună într-un mod de-a dreptul minunat.
Să presupunem acum că omul, prin alimentaţie, păşeşte intr-un raport cu lumea animală. În acest caz, lucrurile stau altfel. În fiinţa din care omul îşi extrage alimentul, procesul este deja realizat într-un anumit mod. Ceea ce omul preia de la plante proaspăt şi pur, în animale este deja transformat parţial, deja pregătit. Animalul şi-a înglobat deja un corp astral şi un sistem nervos. Acum omul preia ceva care nu-i iese neîntinat în faţă, ci ceva care a efectuat deja procesul, ceva care a preluat deja forţe astrale. Ceea ce trăieşte în animale are deja în el forţe astrale dezvoltate. Acum s-ar putea crede că prin aceasta omului îi este economisită munca. Acest gând însă nu este tocmai corect. Gândiţi-vă la următoarele: Eu fac din diferite obiecte o casă. Iau obiectele originale. Acum pot să-mi construiesc casa conform intenţiilor mele iniţiale. Să presupunem însă că trei sau patru alte persoane au lucrat deja la această casă un timp, iar acum din ceea ce a rezultat trebuie să fac un întreg. Îmi va fi mai uşor? Nu, cu siguranţă nu! Dumneavoastră veţi citi, într-o literatură larg răspândită, că tocmai prin aceasta omului i-ar fi fost uşurată munca, prin faptul că el preia ceva care a fost deja prelucrat. Omul devine însă o fiinţă mai mobilă, mai independentă, tocmai prin faptul că preia materialele originale, neprelucrate de alte forţe astrale.
Încă o imagine: cineva are un cântar cu două talere. Greutăţi egale păstrează echilibrul. De ambele părţi pot fi 50 de pfunzi. Nu este însă mereu aşa. Putem lua un cântar pe care greutatea trebuie să fie translată. Pentru o distanţă dublă, avem nevoie de o jumătate din greutate. Aici greutatea este determinată de distanţa până la punctul de sprijin. Tot aşa se petrec lucrurile nu numai cu mărimea forţei, ci şi cu fineţea substanţei. Animalul prelucrează substanţa într-un mod nedesăvârşit. Ceea ce este preluat de om acţionează în continuare prin ceea ce a efectuat corpul astral al animalului, iar această acţiune trebuie mai întâi să fie biruită de către om. Deoarece un corp astral a acţionat în aşa fel încât într-o fiinţă s-a reflectat deja un proces, omul primeşte în organismul său ceva care acţionează asupra sistemului său nervos.
Aceasta este diferenţa fundamentală între hrana din domeniul vegetal şi cea din domeniul animal. Hrana din domeniul animal acţionează într-un mod absolut specific asupra sistemului nervos, şi cu aceasta asupra corpului astral. În cazul alimentelor vegetale, sistemul nervos rămâne neatins de ceva exterior. Omul îşi datorează atunci sieşi totul în ceea ce priveşte sistemul nervos. Prin aceasta acţiunile nervilor săi nu sunt străbătute de produse străine, ci numai de ceea ce este original în el însuşi. Cine ştie cât de multe depind în organismul uman de sistemul nervos, acela va înţelege ce înseamnă asta. Dacă omul îşi construieşte singur sistemul nervos, atunci acesta este complet receptiv la ceea ce omul îi poate pretinde în legătură cu lumea spirituală. Omul datorează hranei sale din lumea plantelor ceea ce el poate să contemple de sus asupra marilor corelaţii dintre lucruri; ceea ce-l ridică deasupra prejudecăţilor care izvorăsc din graniţele strâmte ale sinelui personal. Omul datorează această rapidă trecere în revistă legăturii hranei sale cu lumea vegetală peste tot unde reglează liber şi dezinvolt viaţa şi gândirea din marile puncte de vedere. Acolo unde omul acţionează prin furie, prin antipatie, prin prejudecăţi, el datorează aceasta hranei sale din lumea animalelor.
Nu trebuie însă să se facă agitaţie pentru alimentaţia vegetariană. Din contră, alimentaţia animală a fost necesară omului şi este de multe ori necesară şi astăzi, deoarece omul ar trebui să fie puternic ancorat pe pământ, puternic ancorat în individual. Tot ceea ce l-a adus pe om spre interesele sale personale este în legătură cu alimentaţia animală. Omului i-a fost dat să ducă războaie, să nutrească faţă de unii simpatie, faţă de alţii antipatie, să aibă pasiuni senzuale; toate acestea provin de la hrana animală. Pentru ca omul să nu se piardă în interese înguste, pentru ca să poată cuprinde interesele generale, el relaţionează cu lumea vegetală, cu alimentaţia vegetariană. Aşa se explică că unele popoare care consumă preponderent hrană vegetală au predispoziţii mai mult spre spiritualitate, în timp ce alte popoare dezvoltă mai mult vitejia, curajul, cutezanţa, care sunt, de asemenea, necesare vieţii. Aceste lucruri nu trebuie să fie gândite fără elementul personal, iar acesta nu este posibil fără hrana animală.
Noi discutăm astăzi despre aceste lucruri din puncte de vedere general umane. Ne devine însă clar că omul poate să încline într-o parte sau alta, că el se poate afunda în interesele sale personale prin hrana animală. Prin aceasta, simţul său în raport cu marea privire de ansamblu asupra existenţei este tulburat. De cele mai multe ori nu se observă cât de mult depinde de hrană atunci când omul spune: „Acum din nou nu ştiu cum trebuie să fac asta sau asta”; „Cum a făcut el asta?”. Această imposibilitate a cuprinderii cu privirea a corelaţiilor provine de la hrană. Comparaţi această situaţie cu una în care cineva poate cuprinde cu vederea marile corelaţii. Puteţi apoi să priviţi asupra hranei acestor oameni şi poate şi asupra hranei înaintaşilor acestora. Cu totul altfel este un om care are deja prin seria strămoşilor săi un sistem nervos neîntinat. Acest om are un alt simţ pentru marile corelaţii. Uneori, o viaţă nu poate distruge ceea ce au fondat strămoşii.
Progresul va consta în faptul că omul, în măsura în care necesarul de albumine nu este pregătit în el, în însăşi natura umană, se va limita în alimentaţia animală la ceea ce nu este încă înflăcărat de pasiuni, cum este laptele. Alimentaţia vegetariană va cuceri un spaţiu tot mai larg în alimentaţia omului.
Dacă omul îşi ia albuminele din alimentaţia vegetariană, la care desigur este necesară o muncă mai dură, atunci el dezvoltă forţe care-i fac mai proaspăt sistemul nervos. Prin luarea în considerare, de preferinţă, a hranei vegetale sunt evitate multe din problemele cu care s-ar confrunta omenirea dacă alimentaţia animală ar deveni preponderentă. Putem vedea cât de diferit acţionează hrana vegetală faţă de cea animală din câteva observaţii. Pentru ilustrare putem spune următoarele [ Nota 5 ]. Să privim procesul fizic sub influenţa alimentaţiei pe bază de carne. Globulele roşii devin mai grele, mai închise la culoare, sângele are o tendinţă mai puternică de coagulare. Se formează mai uşor compuşi ai sărurilor, ai fosfaţilor. În cazul hranei preponderent vegetale, forţa de sedimentare a globulelor roşii este mult mai redusă. Omul are posibilitatea să nu lase sângele să ajungă până la culoarea cea mai întunecată. Prin aceasta el poate ajunge să fie în stare ca, pornind de la Eu, să-şi controleze corelarea gândurilor. Un sânge mai greu este o expresie a faptului că omul este dăruit până la sclavie către ceea ce, prin hrana animală, este integrat corpului său astral. Această imagine arată – ca expresie exterioară a adevărului – ceea ce voiam să spun. Prin relaţia cu lumea plantelor, omul devine mai puternic interior. Prin alimentaţia pe bază de carne, omul îşi integrează ceva care devine din ce în ce mai mult o adevărată materie străină care merge pe căi proprii în el. Acest lucru este evitat dacă alimentaţia constă preponderent din plante. Dacă asemenea substanţe parcurg în noi căi proprii, atunci ele exercită forţe care fac să apară stări isterice, epileptice. Deoarece sistemul nervos capătă aceste impregnări din exterior, el cade pradă diferitelor boli nervoase. Vedem astfel în ce măsură „omul este ceea ce mănâncă”.
În detaliu, ar fi încă mult mai mult de demonstrat; din două exemple ne dăm însă seama că nu trebuie să devenim unilaterali.
Un vegetarian unilateral ar putea spune: „Noi nu avem voie să ne bucurăm de lapte, unt şi brânză.” Laptele este însă un produs la producerea căruia în animal ia parte în mod preponderent corpul eteric. Corpul astral ia parte la această producere în măsura cea mai redusă. Omul, în primele etape ale vieţii sale, ca sugaci, poate să trăiască doar cu lapte. În lapte există tot ce are el nevoie. La producerea laptelui, corpul astral intră în atenţie numai în limitele sale. Dacă la vârste mai înaintate ne bucurăm în special de lapte, unde este posibil, chiar exclusiv, atunci se obţine o acţiune absolut specială. Deoarece în acest caz omul nu preia nimic prelucrat deja în exterior şi care i-ar putea influenţa corpul astral, iar pe de altă parte preia odată cu laptele ceva care este deja preparat, el poate să dezvolte forţe speciale ale corpului său eteric, forţe care exercită acţiuni vindecătoare asupra semenilor. Cei care vor să acţioneze vindecător asupra semenilor au un ajutor special prin consumul exclusiv al laptelui.
Vrem, pe de altă parte, să prezentăm influenţa unei delicatese care este preluată din lumea plantelor, influenţa alcoolului [ Nota 6 ]. Acesta are o importanţă absolut specială. El ia naştere abia atunci când a încetat procesul vegetal propriu-zis, proces care are loc prin minunata acţiune a luminii, faţă de care corpul astral e opusul. Atunci începe un proces care se desfăşoară pe o treaptă mai jos şi care-l prejudiciază pe om chiar mai mult decât hrana animală. Omul aduce substanţa până la corpul astral, iar prin corpul astral o transformă într-o structură specială. Dacă însă ceea ce trebuie adus la corpul astral se descompune în modul în care este cazul la alcool, ceea ce altminteri trebuie să se întâmple prin acţiunea corpului astral se petrece fără contribuţia acestuia şi are loc o acţiune asupra Eului şi a sângelui. Acţiunea alcoolului face ca, ceea ce altminteri ar trebui să se întâmple prin decizia liberă a Eului să se petreacă prin alcool. Într-o anumită măsură, este corect ca un om care savurează alcool să aibă nevoie de mai puţină hrană. El permite ca sângele său să fie străbătut de forţele alcoolului; el cedează străinului ceea ce ar trebui să facă el însuşi. Se poate spune, într-un anume fel, că într-un asemenea om alcoolul gândeşte, percepe şi simte. Prin faptul că omul cedează alcoolului ceea ce ar trebui să fie supus Eului său, el se pune sub constrângerea a ceva exterior. El şi-a procurat un Eu material. Omul poate spune: „Prin aceasta simt o înviorare a Eului”. Desigur, dar nu este el, ci altceva sub influenţa căruia şi-a izgonit Eul. Am putea arăta prin multe alte exemple cum omul poate ajunge să fie tot mai mult ceea ce mănâncă. Ştiinţa spirituală ne poate arăta însă şi cum poate omul să se elibereze de forţele hranei.
Am vrut să vă zugrăvesc astăzi, doar în linii mari, raportul omului cu mediul său; cum stă el în raport cu hrana din regnurile ce-l înconjoară [ Nota 7 ]. Cel care va audia în continuare o conferinţă sau alta, va vedea că pot fi acceptate întrebări izolate şi cu alte ocazii. Chiar şi această conferinţă vă va fi arătat că ştiinţa spirituală este ceva care-şi are efectul chiar şi asupra celor mai materialiste necesităţi ale vieţii. Ştiinţa spirituală este ceva care poate fi un ideal pentru viitorul omenirii. Astăzi se mai spune adesea, când se vede cum se unesc şi se despart substanţele în om: „Totul se petrece ca într-o retortă”, şi se crede că în acest mod de a privi lucrurile se poate găsi ceva vindecător pentru om. Va veni însă un timp când ceea ce s-a spus despre lumină şi corpul astral va sta şi în faţa ochilor care cercetează în laborator. Cercetătorul îşi va putea spune că aici în cel mai mic acţionează cel mai mare, cel care pătrunde lumina fizică exterioară a Soarelui şi luminează până în spiritual, în conştienţa umană. Aceste lucruri vor fi cercetate în lumina care ne dă o privire de ansamblu asupra întregului.
Din spirit s-a născut tot ceea ce ne înconjoară. Spiritul este cauza fundamentală pentru toate. Dacă vrem să ajungem la adevăr, spiritul trebuie să stea în spatele nostru şi în activitatea de cercetare. Atunci vom recunoaşte adevărul care-i este necesar omului, atât în mare, cât şi în mic.
