Aş dori să mai adaug ceva la ceea ce v-am spus ultima oară [ Nota 1 ]. Am vorbit atunci despre otrăvuri şi despre acţiunea lor asupra omului. Am văzut, în acest context, că, atunci când înţelegi ştiinţa adevărată, trebuie să urci la suprasenzorial, la componentele spirituale ale fiinţei omului.
La discuţia precedentă despre ceea ce poate produce efecte puternice de otrăvire, aş dori să adaug astăzi câte ceva despre ceea ce, prin hrănire, face corpurile mai mult sau mai puţin sănătoase. Aceasta pentru a vă forma o imagine completă. Am vorbit adeseori despre alimentaţie, dar vrem să mai adăugăm câte ceva referitor la acest subiect şi cu aceasta să luăm în considerare şi ceea ce am discutat ultima oară.
In principal, omul preia prin hrană trei până la patru feluri de substanţe nutritive. Prima este albumina. Albumina dă naştere atât plantei, cât şi corpului animalului sau omului. Pentru a produce albumină, atât corpul omenesc cât şi cel animal nu au nevoie doar de forţele pe care le au în ele, ci şi de albumina care este produsă absolut independent de către plantă. Corpul omenesc preia şi albumină animală. Referitor la albumină, ştiinţa s-a făcut de ruşine cu puţină vreme în urmă. Acum douăzeci de ani se spunea peste tot că omul trebuie să preia zilnic cel puţin 120 g albumină pe zi ca să fie sănătos. Pornind de la aceasta, au fost recomandate felurile de bucate care trebuie consumate pentru a căpăta în corp cantitatea necesară de albumină. S-a crezut deci că ar fi necesare 120 g de albumină.
Astăzi ştiinţa a renunţat la acest punct de vedere. Se spune că, dacă omul consumă aşa de multă albumină, nu numai că nu-şi ajută sănătatea, ci pregăteşte boala, deoarece cea mai mare parte din albumină putrezeşte în interiorul intestinelor umane. Deci organismul uman, prin faptul că preia 120 g albumină pe zi, are continuu în intestine ceva asemănător ouălor stricate, iar acesta impurifică conţinutul intestinului şi secretă otrăvuri care trec apoi în organism şi nu numai că provoacă în corp ceea ce la o vârstă mai înaintată duce la arterioscleroză – cele mai multe cazuri de arterioscleroză apar din cauza consumului exagerat de albumină – ci-l face pe om accesibil tuturor bolilor posibile. Cu cât consumă mai multă albumină peste necesar, cu atât omul este mai expus pericolului de molipsire. Bineînţeles, organismul trebuie să aibă cantitatea necesară de albumină, dar cine consumă albumină în exces este predispus mai uşor bolilor molipsitoare (difterie, vărsat de vânt, variolă) decât un om care nu consumă atât de multă albumină.
Astăzi, ştiinţa ne spune că nu sunt necesare 120 g de albumină, ci doar 20 până la 50 g. Aceasta este cantitatea de albumină de care are nevoie omul zilnic. Vedeţi cât de mult şi-a schimbat ştiinţa viziunea in doar două decenii. Vedeţi cât de mult te poţi baza pe ceva stabilit în mod aşa-zis ştiinţific. Dacă cineva ia un Lexicon vechi de douăzeci de ani citeşte la capitolul corespunzător că trebuie consumate zilnic 120 g de albumină, iar dintr-o ediţie mai nouă află că dacă va consuma mai mult de 20 până la 50 g se va îmbolnăvi. Vedeţi deci cum stău lucrurile cu adevărurile ştiinţifice. Toate acestea arată că nu putem clarifica în acest mod lucrurile care merg în spiritual. Dacă vom cugeta cu adevărat la aceasta, vom afla un imbold de a merge în spirit pentru a înţelege ce se întâmplă atunci când omul consumă albumină. Această substanţă nutritivă trebuie să fie prelucrată neapărat în intestine, în partea inferioară a corpului. Ştiţi că albumina este semifluidă, ca în ou. Orice albumină este semifluidă. La tot ceea ce este semifluid are acces corpul eteric uman. Corpul eteric uman nu poate face nimic cu ceea ce este solid, ci numai cu ceea ce este fluid. Deci, omul trebuie să preia toate alimentele în stare lichidă.
Acum veţi spune: Dacă omul consumă sare sau zahăr, acestea sunt solide. Sunt însă dizolvate imediat! Tocmai de aceea avem salivă. Solidul nu trebuie sub nicio formă să pătrundă în corpul omenesc. Aveţi părţi solide în dumneavoastră, ştiţi aceasta. Oasele sunt solide, însă ele sunt formate în corpul omenesc din elementul lichid. În corpul uman nu pătrunde nimic solid din afară. Corpul omenesc trebuie să facă în aşa fel încât tot ceea ce este solid în el să ia naştere din elementul lichid. Puteţi spune: Elementul solid din noi dă formă corpului fizic. Fizicul însă s-a format în întregime din elementul lichid, iar pentru lichid este aici corpul eteric, care nu poate fi văzut, dar care pătrunde omul în întregime. Albumină trebuie să fie prelucrată complet de corpul eteric, şi anume în partea inferioară a corpului. Bineînţeles, aici, în interior, acţionează şi celelalte componente spirituale ale omului, însă albumina trebuie să fie prelucrată de corpul eteric. Deci elementul lichid este aici pentru corpul eteric al omului. Acum ştiţi că albumina trebuie să fie prelucrată în partea inferioară a corpului omenesc, puteţi înţelege că albumina nu are nevoie să se ridice prin muncă în zona toracelui şi, înainte de toate, nu are nevoie să se ridice prin muncă în capul omului. Vedeţi de aici că albumina nu poate servi ca aliment, aşa cum este ea considerată în primul rând. Se poate spune: Omul poate să consume foarte puţină albumină, căci ea nu trebuie să lucreze mult în organism. Albumina este prelucrată în partea inferioară a corpului. Când omul consumă albumină puţină, aceasta este prelucrată imediat.
Putem spune că omul are posibilitatea să-şi acopere necesarul cu foarte puţină albumină. Acum ştiinţa a ajuns la aceeaşi concluzie, dar, cu ani în urmă, în special copiii erau supraalimentaţi cu albumină; aceştia au acum probleme cu arterioscleroza, sau au murit deja de arterioscleroză. Efectele dăunătoare ale unui lucru nu apar imediat, ci se arată mult mai târziu.
Al doilea tip de substanţe nutritive sunt grăsimile. Grăsimile merg, de asemenea, în partea inferioară a corpului atunci când le consumăm. Însă ele trec prin intestine şi acţionează în partea de mijloc a organismului omului, acţionează foarte puternic în special asupra toracelui. Deci omul trebuie să consume neapărat substanţe grase necesare pentru partea de mijloc a corpului, pentru regiunea toracelui, pentru hrănirea corectă a inimii ş.a.m.d.
Rezultă că omul are nevoie în zona toracelui în special de grăsimi, deoarece aici are loc respiraţia. Ce înseamnă aceasta? Asta înseamnă că aici carbonul din om se uneşte cu oxigenul din aer. Pentru acest proces este nevoie de căldură. Grăsimile şi oxigenul produc căldură. Grăsimile contribuie foarte mult la ceea ce are nevoie omul în torace.
Putem spune că albuminele, în special dacă nu sunt prelucrate în partea inferioară a corpului, au tendinţa de a putrezi. Dacă avem în intestine albumine care nu pot fi prelucrate corect, atunci avem în organism ceva asemănător cu ouăle stricate. Când omul consumă prea multe albumine, produce în corpul său substanţe asemănătoare ouălor stricate. El se impregnează cu acestea. Dacă se strică, ouăle capătă un miros specific. Partea de albumine pe care corpul nu a prelucrat-o va mirosi în corp; cealaltă parte, care este prelucrată, nu miroase şi trece curată în corp. Asta este treaba corpului eteric. Corpul eteric este luptătorul şi învingătorul procesului de putrezire, de alterare. Putrezirea este învinsă de om în corpul eteric. Când omul, după moarte, nu mai are corp eteric, începe să putrezească. Omul nu putrezeşte cât timp trăieşte; îndată ce moare, putrezeşte. De ce se întâmplă aşa? Pentru că atunci când omul moare corpul eteric dispare! Corpul eteric este, aşadar, acea componentă a omului care împiedică putrezirea. În corp se duce o luptă continuă împotriva putrezirii, iar cel care luptă este corpul eteric.
Cred, domnii mei, că cel care ia în considerare toate acestea trebuie să afle, cu cea mai mare claritate, chiar la o judecată superficială, că trebuie să existe un corp eteric, că de fapt peste tot trebuie să fie un corp eteric. Gândiţi-vă că peste tot pe Pământ există albumine care putrezesc. Ar trebui ca Pământul să duhnească până la cer, dacă nu ar fi eterul care să împiedice această tendinţă spre putrezire. Deci atât în interiorul, cât şi în exteriorul organismului omenesc există eter care luptă continuu împotriva tendinţei de putrezire a substanţelor albuminoide. Această realitate trebuie să fie neapărat luată în considerare.
Dacă ne referim la grăsimi, trebuie să spunem că ele nu putrezesc, în schimb râncezesc – asta o ştiţi cu toţii dacă aţi lăsat vreodată grăsimi pe afară –, chiar şi untul râncezeşte. Grăsimile râncezesc. Numai privindu-l, nu veţi putea spune dacă untul acesta este rânced, sau este bun, proaspăt. Dacă însă îl puneţi pe limbă şi-l gustaţi, ştiţi imediat. Asta are ceva de-a face cu conştienţa, cu sensibilitatea. Putrezirea are de-a face cu mirosul, cu exteriorul, pe acesta-l puteţi percepe mirosindu-l. Bineînţeles, mirosul ouălor stricate este altul decât parfumul trandafirilor, dar amândouă miros. Nu este însă cazul cu râncezeala. Râncezeala este caracteristică pentru ceva mai interior, pentru gust.
Asta ne arată că ea are mai mult de-a face cu sensibilitatea interioară. Cu ceea ce este sensibilitate în conştienţă are de-a face, în mod fizic, partea de mijloc a corpului, toracele, iar în mod spiritual corpul astral. Dumneavoastră ştiţi deja că în torace este ceea ce acţionează asemenea aerului. Noi inspirăm aer. Prelucrăm aer. În torace, aerul se află la locul lui. În celelalte părţi ale corpului omenesc este permisă crearea de aer sau gaze doar în mod excepţional. Dacă în intestine sunt produse prea multe gaze, apar balonările maladive. Producţia propriu-zisă de gaze este sarcina părţii de mijloc a corpului uman. Componenta superioară suprasenzorială care intervine aici – care acţionează în ceea ce este asemenea aerului – este corpul astral al omului. Acest corp astral se luptă cu tendinţa de râncezire a grăsimilor, aşa cum corpul eteric se luptă cu tendinţa de putrefacţie a albuminelor. Dacă tendinţa de râncezire a grăsimilor nu ar fi combătută continuu de corpul său astral, omul ar avea continuu o râgâială râncedă de la propriile grăsimi, ar avea în interior un gust rânced.
Este absolut minunat că ceea ce este afară, în fizicul obişnuit, în lumea materială, ia o cu totul altă cale decât ceea ce este în interior. Afară, în lumea fizică, grăsimile râncezesc. Omul însă nu devine rânced decât când este bolnav. Când omul este sănătos, corpul său astral nu permite apariţia procesului de râncezire. El devine rânced doar atunci când mănâncă prea multă grăsime, aşa încât corpul astral nu o mai poate învinge, sau dacă dintr-o cauză sau alta produce prea multă grăsime. Interior însă omul observă procesul de râncezire din el. Se poate spune: Dacă la un om apare un proces puternic de râncezire (asta înseamnă o acţiune prea redusă a corpului astral), atunci acesta are în permanenţă un gust neplăcut în gură, care acţionează asupra stomacului. Pe acest drum ocolit omul capătă, de la grăsimea râncedă din el, boli de stomac şi intestine.
Dacă un om devine rânced în interior, arsenicul este un bun medicament pentru ceea ce are el ca grăsimi neprelucrate. Arsenicul luptă contra formării grăsimilor, întăreşte corpul astral. Urmarea este că omul poate învinge acest proces de râncezire. Acestea sunt lucruri foarte importante. Dacă omul prezintă tendinţa de a nu-şi mai putea învinge albuminele putrezite prin acţiunea corpului său eteric, atunci o anumită combinaţie a cuprului poate acţiona foarte eficient ca medicament. Cuprul acţionează împotriva unor boli ale părţii inferioare a corpului, boli ale intestinelor cauzate de albumine. Dacă observaţi că în gură apare un gust neplăcut, nu ajută la nimic dacă administraţi cupru, ci este necesar arsenicul, deoarece trebuie să întăriţi mai întâi corpul astral. Faptul că se depistează o boală nu foloseşte la nimic; trebuie să ştim de unde provine, dacă provine de la albumina în putrefacţie în intestine sau de la grăsimile râncezite care, pe drumul ocolit al gustului din gură, acţionează în intestine şi în stomac.
Vedeţi deci că în noi avem contrarul a ceea ce aceste substanţe arată afară. Avem corpul astral care combate râncezirea grăsimilor, în timp ce în lumea obişnuită, fizico-materială, grăsimile râncezesc.
Un alt gen de substanţe nutritive pe care le consumă omul este acel grup de substanţe care se numesc hidraţi de carbon. Hidraţii de carbon se găsesc în cartofi, în linte şi fasole şi, bineînţeles, în toate cerealele. Toate acestea conţin hidraţi de carbon. în foarte multe dintre aceste substanţe, fie există zahăr, fie îl producem din aceşti hidraţi de carbon, de exemplu, prin faptul că transformăm ceea ce preluăm din cartofi. In cartofi există o mare cantitate de amidon. Acest clei – amidon – este transformat mai întâi în dextrină, apoi în zahăr. Dacă mâncaţi cartofi, vă hrăniţi, de fapt, cu zahăr, deoarece cleiul din cartofi, amidonul, este transformat în zahăr în corpul uman. Mult zahăr conţin, de exemplu, strugurii, şi prin aceasta şi alcoolul. Consumând alcool, omul consumă şi zahăr. Zahărul este, de fapt, produs în organismul uman din alcool.
Primul tip de substanţe nutritive a fost deci albumina, al doilea grăsimile, iar al treilea amidonul, zahărul. Am văzut că albumina este prelucrată de corpul eteric, în anumite cantităţi, ca să nu putrezească. Grăsimile sunt prelucrate de corpul astral, ca să nu râncezească. Corpul eteric este activ în special în partea inferioară a corpului. Corpul astral este preponderent activ în regiunea toracelui. Acum ajungem la ceva diferit. Ştiţi care este acţiunea alcoolului asupra omului. În afară de ameţeală, în ziua următoare – am vorbit deja despre asta [ Nota 2 ] – apare aşa-zisa mahmureală. Ce înseamnă mahmureala? Domnii mei, puteţi să vă daţi seama chiar după denumire (Brummschadel – craniu care vâjâie) că mahmureala are ceva de-a face cu craniul. Poate aţi auzit pe unii plângându-se de vâjâit şi de dureri mari de cap, de cap greu etc. Ce se întâmplă, de fapt?
Sarcina capului este de a lupta în special cu ceea ce vor amidonul şi zahărul. Ce vor, de fapt, amidonul şi zahărul? Toamna se culeg strugurii, se face vinul. Strugurii sunt presaţi, iar ceea ce rezultă fermentează. Ceea ce a fermentat este savurat ca vin. Prin faptul că se produce prin fermentaţie, vinul a învins fermentarea. Dacă însă este introdus în stomac, din el ia naştere ceva care trece din nou în hrană. Alcoolul a fost transformat astfel în amidon şi zahăr, iar aceste substanţe fermentează. Alcoolul alungă în cap forţele care împiedică în om fermentarea zahărului şi amidonului. Să reluăm cât mai clar întreaga istorie.
Să spunem că la 22 ianuarie aţi mâncat cartofi, fasole şi că, în plus, aţi consumat alcool. Dacă nu aţi fi consumat alcool, capul ar fi rămas lucid, treaz. Cartofii şi fasolea conţin amidon şi zahăr; capul are forţa să împiedice fermentarea amidonului şi a zahărului. Dacă însă adăugaţi alcool, capul îşi pierde capacitatea de a împiedica fermentarea amidonului şi a zahărului pe care le-aţi acumulat consumând cartofi, iar cartofii şi fasolea şi alte alimente, de exemplu cerealele, încep să fermenteze în dumneavoastră.
Şi astfel în om apare fermentaţia. Ea apare din cauza incapacităţii capului de a împiedica acţiunea forţelor de fermentaţie. În Germania de Mijloc, în Thuringia, există o curioasă expresie populară. Când cineva debitează o absurditate, aici se spune: Acesta fermentează. Aici nu este uzual să spui: Acesta fermentează când cineva spune o absurditate. Cei care au fost în Germania de Mijloc poate au auzit această expresie. Iar dacă cineva spune mereu absurdităţi se spune că este un „dospitor”. Deci în Germania de Mijloc fermentarea este asociată cu a fi încâlcit în cap, cu a spune absurdităţi. Acesta este un foarte bun instinct popular. Se ştie că în om fermentează prea mult dacă el spune prea multe absurdităţi. Dacă cineva a băut prea mult alcool şi a devenit mahmur, nu mai spune prostii, devine tăcut, dar absurdul este în el, vâjâie în el. Deci este evident că alcoolul acţionează pentru a împiedica fermentarea amidonului şi zahărului. Putem spune că în capul omului este ceva care lucrează continuu pentru ca tot ceea ce este amidon şi zahăr în alcool să fie împiedicat să fermenteze.
Acum, în capul omenesc – asta nu o neagă niciun om – acţionează cel mai intens Eul propriu-zis, la fel cum acţionează în partea inferioară corpul eteric, iar în torace corpul astral. Eul are de-a face cu căldura, aşa cum corpul fizic are de-a face cu materia solidă, corpul eteric cu lichidul, iar cel astral cu aerul, cu starea gazoasă. Omul aduce căldura în mişcare la toate cele ce depind de Eul său adevărat. Asta se poate urmări în corpul omenesc până în toate amănuntele. Eul adevărat este, de asemenea, în corelaţie cu sângele, de aceea sângele este producător de căldură. însă Eul adevărat corelează, de exemplu, ceea ce trăieşte omul în conştienţă cu secreţia glandelor. De aceea secreţia glandelor este legată de căldură. Adevăratul Eu este, de asemenea, cel care, acţionând din suprasensibil, împiedică fermentaţia prin intermediul forţelor capului. Se poate spune deci: Corpul eteric împiedică putrezirea albuminelor, corpul astral râncezirea grăsimilor, iar Eul fermentarea zahărului şi amidonului.
Acesta este şi motivul pentru care trebuia să vă mai spun o dată că, pentru om, consumul exagerat de cartofi este dăunător. Consumul exagerat de cartofi are influenţă asupra omului. Vedeţi dumneavoastră, cartoful conţine puţină albumină. Prin faptul că are puţină albumină în constituţie, el este un aliment bun pentru om. Dacă omul consumă cartofi în cantităţi mici comparativ cu alte alimente, el este un aliment bun datorită conţinutului redus de albumine. Cartoful conţine însă extrem de mult amidon, care, în om, este transformat mai întâi în dextrină, apoi în zahăr. V-am spus cândva că, dacă omul mănâncă prea mulţi cartofi, capul său trebuie să lucreze extrem de mult; aceasta deoarece capul trebuie să împiedice fermentarea. De aceea, oamenii care consumă cartofi peste măsură sunt slabi de cap, deoarece capul lor trebuie să muncească foarte mult pentru a prelucra cartofii fermentaţi. Anume, părţile din mijloc ale creierului devin slabe; rămân doar părţile din faţă ale creierului, părţi care lucrează mai puţin la împiedicarea fermentării cartofului. Tocmai din cauză că alimentaţia pe bază de cartofi este atât de răspândită în ultimul timp a apărut materialismul; acesta se datorează părţii din faţă a creierului.
Se crede că materialismul este un lucru logic. Într-o anumită măsură, materialismul din timpurile mai noi nu este altceva decât urmarea consumului de cartofi! Oamenilor nu le-ar plăcea dacă ar trebui să trăiască doar cu cartofi; materialismul, în schimb, le-ar plăcea. Aşa că ei se află, de fapt, într-o contradicţie. Dacă s-ar dori să fim materialişti adevăraţi, ar trebui să se recomande generalizarea alimentaţiei pe bază de cartofi, deoarece acesta ar fi cel mai bun mijloc de a fi materialişti convinşi, nu-i aşa? Asta încă nu reuşeşte în cazul majorităţii oamenilor. Dacă monismul materialist ar vrea să fie eficient, ar trebui să se îngrijească de înlocuirea, pe cât posibil, a celorlalte alimente cu cartofi. Atâta doar că oamenii asupra cărora ar vrea să acţioneze prin alimentaţia cu cartofi s-ar putea să se opună; atunci nu ar mai avea cele mai mari succese!
De aici puteţi prelua ideea că ştiinţa spirituală cunoaşte adevărata faţă a materialismului. Materialismul însă nu ştie absolut nimic despre materialitate; ştiinţa spirituală, în schimb, intuieşte absolut corect acest lucru. Cartoful este adevăratul producător al materialismului. El este îngrozitor de perfid, viclean până la exces. Vedeţi dumneavoastră, omul poate să mănânce de la cartof doar bulbii, nu şi „ochii” cartofului care acţionează dăunător; florile însă nu le poate consuma în niciun fel, deoarece cartoful este din familia solanaceelor (umbrele nopţii), iar florile lui sunt otrăvitoare. Dar ce este otrava? V-am spus deja ultima oară că în cantităţi mari otrava omoară, în cantităţi mici, fin distribuită, este medicament. Cartoful conţine foarte mult amidon, constă aproape numai în amidon. Cartoful nu ar putea exista, deoarece amidonul din el ar acţiona extrem de dăunător; astfel încât el extrage otrava din lume şi anihilează acţiunea dăunătoare din el însuşi. Tocmai de aceea îl numesc viclean şi perfid. El însuşi îşi are otrava lui şi prin ea îndepărtează ceea ce i-ar dăuna din însăşi constituţia sa. Otrava cartofului este însă pentru om deosebit de dăunătoare; cartoful nu-i oferă omului nimic; el îi dă doar ceea ce el însuşi combate în interior prin otrava sa. Cartoful este într-adevăr ceva care poate fi numit o fiinţă vicleană şi perfidă! Omului trebuie să-i fie clar că dacă mănâncă prea mulţi cartofi creierul său mijlociu degenerează şi tocmai din cauza consumului exagerat de cartofi simţirile sale pot avea de suferit.
Dacă cineva, în copilărie sau ca om tânăr, consumă prea mulţi cartofi, creierul său mijlociu devine extrem de slab. În creierul mijlociu se află izvoarele celor mai importante organe senzoriale. În creierul mijlociu se află izvorul corpului calos, al regiunilor văzului ş.a.m.d. Chiar văzul este slăbit prin consumul exagerat de cartofi, deoarece îşi are originea în creierul mijlociu. Anumite boli ale ochilor pornesc de la faptul că omul, copil fiind, a fost hrănit prea mult cu cartofi. Omului îi slăbeşte atunci vederea. Oamenii din Europa erau înainte mult mai puţin bolnavi de ochi decât acum. Aceasta are legătură cu ceea ce acţionează asupra ochilor – dar nu atât de puternic, deoarece nu acţionează în interior –, lumina electrică etc. Consumul exagerat de cartofi acţionează foarte dăunător asupra ochilor, asupra capacităţii de vedere şi chiar asupra simţului gustului. De aici rezultă următoarele consideraţii. Să spunem că omul mănâncă în copilărie prea mulţi cartofi. În asemenea cazuri veţi vedea că la vârstă mai înaintată el nu mai ştie dacă a mâncat suficient, deoarece gustul său s-a deteriorat; un om care nu a mâncat mulţi cartofi ştie, prin instinctul său, dacă a mâncat suficient. Prin consumul exagerat de cartofi este ruinat tocmai instinctul, care este cel mai mult legat de creierul mijlociu. Acest efect a ieşit în evidenţă destul de puternic în ultimul timp.
Din tot ceea ce v-am spus se vede că omul este suficient de puternic să învingă în primul rând tendinţa de putrezire a albuminelor, în al doilea rând tendinţa de râncezire a grăsimilor şi în al treilea rând fermentarea amidonului şi a zahărului.
Ultima dată v-am spus că omul nu poate fi complet antialcoolic, deoarece chiar dacă nu consumă alcool el produce alcool în interior. Alcoolul rămâne însă în partea inferioară a corpului, el nu urcă până la cap; capul trebuie să fie liber de alcool, altminteri devine concomitent incapabil atât ca purtător al Eului, cât şi pentru combaterea în mod corect a fermentării din corp. Acum vă puteţi face o idee despre felul în care stă omul în raport cu alimentaţia sa. Dacă observaţi, de exemplu, tot ceea ce este în lume albumină în putrezire – putrezesc animalele, putrezesc plantele –,trebuie să spuneţi: Peste tot există şi eter, care compensează această tendinţă. Dacă observaţi grăsimile, care se găsesc în plante, care există peste tot, trebuie să spuneţi: Grăsimile ar face ca tot ceea ce este viu, animale şi oameni, să fie incapabil să trăiască dacă nu ar exista corpul astral care să acţioneze contra tendinţei spre râncezire. Omul, de fapt, combate ceea ce este afară, în natură. Dacă moare, corpul fizic este părăsit de corpul eteric, de corpul astral şi de Eu. Omul trece astfel în lumea spirituală. Ce se întâmplă atunci? Ştiţi ce se întâmplă. Cadavrul începe să putrezească, să râncezească, să fermenteze. Putrezirea este depistată uşor prin miros. Deoarece nu cercetăm dacă respectivul cadavru a râncezit — asta nu se face de obicei — nu ştim nimic despre asta. Fermentarea, care totuşi are loc, nu este studiată deloc. Deoarece corpul uman este părăsit de Eu, trece în fermentare; deoarece este părăsit de corpul astral, trece în râncezire; deoarece este părăsit de corpul eteric, începe să putrezească. Omul poartă continuu în el aceste tendinţe, dar le combate mereu în timpul vieţii pe Pământ. Cel care neagă faptul că în om corpul eteric, corpul astral şi Eul sunt adevărate componente spirituale trebuie să fie întrebat: Cum îţi explici faptul că omul cât timp trăieşte nu putrezeşte? De ce nu râncezeşte? De ce nu fermentează? Aşa ar trebui să se întâmple dacă el ar fi un simplu corp fizic!
Ce face însă ştiinţa noastră? Ştiinţa noastră aşteaptă cu studiul până ce omul moare. Ceea ce ştie ea despre omul viu este foarte puţin faţă de ceea ce ştie de la anatomie despre cadavru, despre omul mort. Ştiinţa noastră aşteaptă mereu cadavrul. Tot ceea ce puteţi învăţa de la ea se bazează, de fapt, doar pe cadavru. De aceea această ştiinţă nu poate să ştie nimic despre omul adevărat, care trăieşte, deoarece ea nu-l ia în considerare. Aceasta este deficienţa ştiinţei noastre: din secolul al XVII-lea ea şi-a obţinut, în principiu, întreaga cunoaştere de la cadavru. Cadavrul însă nu mai este om, de aceea trebuie să întrebăm: Cum se face că, în timp ce omul trăieşte, cadavrul pe care-l poartă în el, deşi nu este numit aşa, nu putrezeşte, nu fermentează, nu râncezeşte? Doar când omul viu este luat cu adevărat în considerare se ajunge la aceste componente spirituale, suprasenzoriale ale naturii umane. Abia atunci se observă că Eul acţionează preponderent în cap, corpul astral în torace, iar corpul eteric în partea inferioară a corpului. Ştiinţa nu ştie nimic despre partea inferioară a corpului, deoarece ea crede că aici au loc aceleaşi procese care se petrec afară, în natură. De fapt, nu este aşa.
Este interesant să studiem cum stau lucrurile afară, în viaţă, şi nu în camera de studiu. Dumneavoastră ştiţi, există băi unde miroase a ouă stricate, de exemplu, Marienbad. Există şi staţiuni germane cu băi care conţin hidrogen sulfurat, gaz care miroase a ouă stricate. Da, într-adevăr, oameni cu gusturi fine în materie de bucate, care au şi un simţ sensibil al mirosului, caută asemenea staţiuni. De ce fac ei asta? De ce locuiesc uneori mai multe luni, vara, în locuri în care miroase de parcă totul ar fi presărat cu ouă putrede? Vedeţi dumneavoastră, aceşti oameni au consumat, de fapt, prea multe albumine şi acum vin în staţiune. Deoarece sunt acoperiţi cu piele, iar problema lor este în interior, ei nu miros urât, dar dacă i-aţi putea mirosi în interior, aţi simţi un miros îngrozitor de ouă stricate! Acum, aceşti oameni care în interior miros a ouă stricate vin în staţiuni în care miroase a ouă stricate. Ce se întâmplă aici? Pe de o parte, mirosul de ouă stricate este în interior, pe de alta, în exterior. Când mirosul este în interior, nasul nu-l observă, când este în exterior, nasul îl percepe, iar capul şi abdomenul sunt părţi aflate în opoziţie. Ceea ce produce abdomenul ca miros de ouă stricate este combătut de ceea ce vine din partea capului prin miros. Astfel, mirosul de ouă stricate din interior este combătut în staţiunile care miros a ouă stricate.
Acest lucru este evident pentru cel care are capacitatea de a face asemenea observaţii. Întâmplător, ca tânăr, am avut ocazia să merg într-o astfel de staţiune. Trebuia să merg din două în două zile la izvorul Bad Marien. Acolo miroase a ouă stricate. În timp ce afară este atât de neplăcut, deoarece miroase îngrozitor, începi deodată să te simţi foarte bine în abdomen. Dacă nu eşti bolnav, dacă nu ai acolo miros de ouă stricate, sentimentul de chef de viaţă devine mai puternic. Cel care nu se lasă impresionat de mirosul de ouă stricate, poate să trăiască aceasta. Bineînţeles, cel care-şi sustrage nasul de la miros nu câştigă această acţiune primăvăratică în abdomen, acţiune de care beneficiază cel care se abandonează mirosului de ouă stricate. Mirosul de ouă stricate este un foarte bun leac şi atunci când este produs artificial. El dă, de exemplu, corpului forţa de a face ca muşchii atrofiaţi să devină din nou puternici. Oamenii nu iubesc asemenea cure, dar ele sunt într-o anumită privinţă extrem de utile. Vedeţi doar, atunci când în jurul omului miroase a ouă stricate, în abdomenul său vine primăvara, iar primăvara încolţeşte şi lăstăreşte totul, iar omul poate deveni din nou puternic prin faptul că în interior, în abdomen, se face primăvară.
Asta este ceea ce se întâmplă cu oamenii care-şi strică stomacul mâncând prea multă carne în timpul iernii; ei îşi fac primăvară acolo cu ceea ce este în exterior. Tocmai partea inferioară a corpului trăieşte într-un mod foarte intens anotimpul primăverii. Dacă trăieşti însă corect anotimpul primăverii, vrei să ieşi afară, în natură, şi atunci trebuie să mănânci cât mai puţine lucruri ca pateul din ficat de gâscă ş.a.m.d. Dacă omul mănâncă mult pateu din ficat de gâscă, în abdomen nu se face primăvară, ci în el rămâne totul aşa cum este sub pământ iarna. Aici este cald, se îngroapă cartofii în el. Prin faptul că se înmagazinează căldură în abdomen, în om începe să putrezească totul; în om nu este primăvară. In acest caz trebuie însă să-ţi cauţi o primăvară artificială în mirosul de ouă stricate.
Aceasta este opoziţia dintre Eu şi corpul eteric. Eul şi corpul eteric trebuie să se compenseze reciproc. De aici puteţi vedea că doar atunci când studiezi cu adevărat în natură, când mergi cu simţurile deschise într-o staţiune în care miroase a ouă stricate, a hidrogen sulfurat, abia atunci poţi să vorbeşti cuiva despre senzaţia de primăvară din abdomen, despre cum acţionează în interior contrarul acesteia, adică putrezirea albuminei.
Am vrut să vă ofer o completare la ceea ce v-am spus ultima oară. V-am spus că dacă cineva a preluat în el anumite otrăvuri trebuie să consume ca antidot albumină lichidă. Tocmai acele lucruri care sunt sănătoase devin otrăvuri în corp dacă nu sunt tratate corect, dacă sunt introduse în cantitate prea mare. De aceea, chiar albumina poate alunga o substanţă otrăvitoare din om, dar albumina este ea însăşi otrăvitoare dacă putrezeşte în corp, dacă ajunge acolo în cantitate prea mare. Aşa sunt de aproape una de alta otrava şi hrana! Veţi fi auzit deja că hrănirea poate deveni otrăvire. O mare parte a bolilor sunt boli de alimentaţie. Asta înseamnă că nu se acordă atenţie faptului că respectivele substanțe trebuie să intre într-o anumită cantitate în organism, dacă trebuie să fie prelucrate.
| Solid: Lichid: Gazos: Căldură: |
corpul fizic corpul eteric corpul astral Eul |
| Albumine: Grăsimi: Amidon, zaharuri: |
corpul eteric, partea inferioară a corpului corpul astral, toracele Eul |
| Corpul eteric combate putrezirea Corpul astral combate râncezirea Eul combate fermentarea |
