Astăzi nu vă voi vorbi iarăşi despre sărbătoarea Crăciunului la modul general, ca în anii trecuţi; acest lucru îl voi face cu alt prilej. Însă aş vrea să vă rog să consideraţi cele pe care vi le voi prezenta astăzi ca pe un fel de dar de Crăciun; drept ceva pe care l-aş pune cu drag pentru sufletele dumneavoastră sub bradul de Crăciun, în orice caz drept consideraţie antroposofică de Crăciun, dar care prin elementul cel mai important pe care îl putem prelua de aici, dacă îl unim în mod corespunzător cu sufletele noastre, ne va putea preocupa încă vreme îndelungată, prin reflectare şi meditaţie. Căci ne este îngăduit să comemorăm în această perioadă a Crăciunului o entitate considerată de unii oameni ca un mit sau ca ceva mistic, dar de numele căreia noi legăm – sau cel puţin ne-am obişnuit să legăm într-un anumit mod – impulsurile spirituale ale vieţii culturale occidentale. Am în vedere entitatea lui Christian Rosenkreutz.
Noi asociem cu această individualitate a lui Christian Rosenkreutz, şi cu acţiunea sa începută în secolul al XIII-lea – pe care am caracterizat-o adesea –, tot ceea ce este legat de continuarea impulsului dat prin apariţia lui Christos Iisus pe Pământ şi prin împlinirea Misteriului de pe Golgota. Am prezentat odată ceea ce putem numi ultima iniţiere a lui Christian Rosenkreutz din secolul al XIII-lea. Astăzi vom vorbi despre una dintre acţiunile lui Christian Rosenkreutz care are o deosebită semnificaţie pentru impulsul lui Christos, deoarece îl uneşte cu unul dintre cele mai importante fapte petrecute în istoria evoluţiei omenirii înaintea Misteriului de pe Golgota.
Printre lucrurile care ne pot face să înțelegem importanţa decisivă a Misteriului de pe Golgota pentru istoria omenirii aici pe Pământ, printre toate acestea se află fapta unui alt întemeietor de religii, cea a lui Gautama Buddha. Tradiţia orientală ne relatează că Gautama Buddha s-a înălțat la vârsta de douăzeci şi nouă de ani a acelei vieţi care este în mod curent prezentată ca viaţa lui Buddha, de la treapta de Bodhisattva la cea de Buddha. Şi noi ştim ce semnificaţie are înălțarea de la Bodhisattva la Buddha. Am subliniat adesea întreaga importanţă, importanţa cosmică a celor considerate ca primă faptă a celui înălțat de la rangul de Bodhisattva la cel de Buddha, noi am subliniat întreaga importanţă a „Predicii de la Benares”. Toate acestea au fost înscrise adânc în sufletele noastre. Şi aş vrea să ne gândim în mod deosebit astăzi la ce înseamnă, în marile conexiuni cosmice, ca un Bodhisattva să se înalţe la rangul de Buddha. Tradiţia orientală, ca şi tot ce ne învață ocultismul occidental, afirmă că o entitate omenească ce urcă de la treapta de Bodhisattva la cea de Buddha nu trebuie să se mai întoarcă vreodată într-un trup omenesc, carnal, pe Pământul nostru. O asemenea entitate, înălţată la demnitatea de Buddha, poate acţiona în continuare în lumile pur spirituale. Ca urmare noi recunoaştem ca adevăr pe deplin valabil faptul că acea individualitate omenească care în ultima sa apariţie pe Pământ a fost Gautama Buddha trăieşte de atunci încoace în înălțimile spirituale, acţionând totuşi din acele înălţimi spirituale în continuare în evoluţia omenirii şi trimiţându-şi impulsurile şi forţele din acele înălţimi spirituale în evoluţia omenirii, spre progresul continuu al omenirii.
Şi noi am evidenţiat importanta faptă prin care Buddha şi-a adus contribuţia la Misteriul de pe Golgota. Am amintit acea frumoasă legendă, acea frumoasă povestire pe care o găsim în Evanghelia după Luca, anume că păstorii s-au adunat atunci când s-a născut acel prunc Iisus despre care ne vorbeşte această Evanghelie. Noi ştim că legenda vorbeşte despre o cântare îngerească ce a răsunat la acea naştere, şi pe care păstorii au primit-o în sufletele lor pline de credinţă şi de speranţă. Apoi am indicat de unde venea acea cântare. Şi că era revelaţia puterilor spirituale divine, care vorbea despre dumnezeirea din înalturi, şi despre faptul că pacea trebuie să domnească în inimile oamenilor doritori de bine de pe Pământ. Cântarea vorbea despre revelarea puterilor divin-spirituale în lumile spirituale, şi despre reflectarea lor în inimile oamenilor doritori de bine. Am subliniat faptul că ceea ce a răsunat atunci drept mesaj de pace a fost tocmai contribuţia lui Buddha, din înălțimile spirituale, la Misteriul de pe Golgota. Căci Buddha s-a unit cu trupul astral al acelui Iisus care ni se înfăţişează în Evanghelia după Luca. Iar ceea ce ni se prezintă prin intermediul Evangheliei drept cântare îngerească este revărsarea Evangheliei păcii a lui Buddha în fapta ce urma să fie împlinită ulterior de către Christos Iisus. Buddha a vorbit atunci, la naşterea lui Iisus, şi ceea ce păstorilor le-a părut o cântare îngerească a fost mesajul de pace şi de iubire atotcuprinzătoare din vremurile precreştine ce urma să fie preluat şi în misiunea lui Christos Iisus.
Dar acea entitate pe care putem să o numim Buddha a continuat să fie activă în curentul continuu al evoluţiei creştine a Occidentului. Şi ne este îngăduit să revelăm în mod deosebit o faptă a lui Buddha, care nu mai acţiona într-un trup omenesc, ci într-un trup spiritual, aşa cum acţionase la naşterea lui Iisus; care continua să acţioneze într-un mod perceptibil pentru aceia care printr-un tip anume de iniţiere sunt capabili să stabilească o relaţie nu numai cu oamenii fizici, ci şi cu înalţii Îndrumători şi Învăţători ce se apropie de oameni în trupuri pur spirituale.
La câteva secole după împlinirea Misteriului de pe Golgota a înflorit o şcoală de misterii în sudul Rusiei, undeva în apropierea Mării Negre. În acea şcoală de misterii existau Învățători deosebit de importanţi. Eu pot indica doar la modul general – şi parțial prin imagini – ceea ce se petrecea de fapt acolo. Alături de Învățătorii care acționau acolo în trup fizic era şi unul care nu acționa în trup fizic, şi care se putea apropia numai de acei discipoli ce puteau intra într-o relaţie şi cu acei Îndrumători şi Învățători care nu erau încorporați într-un trup fizic, ci apăreau în misterii numai în trupul lor spiritual. Printre aceşti Învățători care au apărut pe atunci în trup spiritual în lăcaşul de misterii menţionat, era şi această entitate despre care noi ştim că este Gautama Buddha. Şi această entitate a avut un discipol deosebit de important în secolele VII, VIII după Misteriul de pe Golgota. Pe atunci Buddha, în esența sa reală, nu intenționa să propage în vechea sa formă ceea ce se numeşte budism, căci el parcursese întreaga evoluție în pas cu vremurile. El preluase impulsul lui Christos şi, după cum am văzut, interacționase cu acest impuls al lui Christos. Iar ceea ce mai provenea din vechiul curent budist se exprima numai în spiritul şi caracterul fundamental al celor pe care le avea de oferit în lăcaşul de misterii menționat. Dar el se exprima în aşa fel încât era întru totul înveşmântat în spiritul creştin, şi purta amprenta creştină. Într-un anumit sens putem spune că după ce Buddha a ajuns să fie o ființă care nu mai avea nevoie să se încarneze într-un trup omenesc, el a devenit colaborator din lumea spirituală al evoluției creştine. – Iar unul dintre discipolii săi fideli a asimilat în profunzime ceea ce avea de oferit Buddha în acel timp, ceva care însă nu putea deveni un bun comun al omenirii, dar care constituia o unire a învățăturii lui Buddha cu învăţătura lui Christos: dedicarea totală la ceea ce este suprasensibil în om, o atitudine de detaşare de orice implicare directă în elementul sensibil pământesc, o dăruire totală de sine – nu la nivelul rațiunii, ci la acela al inimii –, o viaţă sufletească consacrată tuturor celor sufleteşti şi spirituale din lume, retragerea din fața aspectului exterior al lumii şi dăruirea totală a sufletului spiritualului şi tainelor sale. Iar atunci când acel suflet care fusese pe atunci sufletul unui discipol al lui Buddha şi al lui Christos – care auzise, ca să spunem aşa, prin intermediul lui Buddha despre Christos – a apărut din nou pe Pământ, el s-a întrupat în acela pe care îl cunoaştem în istoria evoluției omenirii drept Francisc de Assisi. Iar cel care vrea să cunoască cu sufletul, din adâncurile oculte ale evoluţiei omenirii, personalitatea lui Francisc de Assisi cu particularităţile sale distincte, trebuie să ia în considerare încarnarea sa precedentă. Dacă vrea să înțeleagă modul cu totul deosebit în care şi-a trăit viața, în special ceea ce ne apare la el atât de măreț şi de intens, dar în acelaşi timp atât de străin de lume şi de toate cele percepute direct senzorial – trebuie să ţină seama de faptul că în încarnarea sa precedentă Francisc de Assisi a fost, aşa cum am indicat, un discipol al lui Christos sub îndrumarea lui Buddha, în lăcaşul de misterii despre care am vorbit.
Aşa a continuat să acţioneze entitatea lui Buddha – într-un mod invizibil, suprasensibil – în curentul care a pătruns în evoluția omenirii prin Misteriul de pe Golgota. Tocmai în cazul lui Francisc de Assisi putem vedea extrem de limpede cum ar fi fost această acțiune a lui Buddha, pentru toate timpurile care au urmat, dacă nu s-ar fi întâmplat nimic altceva, aşadar dacă Buddha ar fi continuat să acționeze aşa cum a acționat în cazul pe care tocmai l-am analizat şi prin care l-a pregătit pe Francisc de Assisi pentru misiunea sa. Dacă ar fi continuat să acționeze în acel mod, s-ar fi născut foarte mulți oameni cu dispoziția şi atitudinea sufletească a lui Francisc de Assisi. Ei ar fi devenit adepţi ai lui Buddha şi discipoli ai lui Buddha înlăuntrul creştinismului. Dar ceea ce ar fi continuat să existe ca dispoziţie lăuntrică în spiritul lui Buddha în cei care ar fi devenit adepții lui Francisc de Assisi, ar fi fost incompatibil cu cerințele lumii moderne, lume care se află la începuturile unei noi vieți spirituale.
Să ne amintim încă o dată cum am prezentat trecerea sufletului omenesc prin diferitele regiuni ale lumii, între moarte şi o nouă naştere. Să ne amintim că sufletul omenesc trebuie să treacă, în răstimpul dintre moarte şi o nouă naştere, prin ceea ce noi numim sferele planetare, că trebuie să se deplaseze până în depărtările spaţiului cosmic. Să ne amintim că între moarte şi o nouă naştere noi devenim succesiv locuitori ai Lunii, ai lui Venus, ai lui Mercur, ai Soarelui, ai lui Marte, ai lui Jupiter şi ai lui Saturn, locuitori ai cerului înstelat, întorcându-ne apoi din aceste lumi, pentru a ne întrupa din nou, prin intermediul unei perechi de părinți, pentru a parcurge ceea ce poate fi parcurs pe planul pământesc, după ce am făcut în cealaltă lume experiențele pe care le aveam de făcut ca locuitori ai altor lumi. Putem spune despre fiecare suflet care păşeşte prin naştere în existenţă, că începând de la ultima sa moarte a parcurs diversele trăiri care pot fi parcurse afară, în cerul înstelat. Prin naştere ne aducem în existența de aici forţele cu care am trăit în diferitele domenii ale cerului înstelat.
Acum să privim cum decurge viața pe acest Pământ, cum la fiecare nouă încarnare a sa, omul găseşte Pământul transformat, cum trebuie el să facă față unor noi experienţe. Să ne amintim cum şi-a trăit omul diferitele sale încarnări în perioada precreştină, cum s-a încarnat el din nou după ce în evoluția omenirii a avut loc Misteriul de pe Golgota, care a continuat să acționeze ca impuls în următoarea evoluție a omenirii. Să ne înscriem adânc în suflete faptul că Pământul parcurge o evoluție, coborând din înălțimi divin-spirituale, până la un anumit punct în jos. Să vedem cum s-a înscris apoi în evoluția Pământului ceea ce poate fi numit impulsul Misteriului de pe Golgota, şi cum se desfăşoară de atunci înainte o evoluţie mereu ascendentă a Pământului, care se află acum abia la începuturile ei, dar care va continua dacă oamenii vor prelua în sufletele lor impulsurile ce provin din acest misteriu, astfel încât în final să urce din nou până la treapta pe care se aflau înainte de a avea loc căderea în ispită provocată de Lucifer. Să ne fie aşadar limpede faptul că tocmai datorită celor mai profunde condiţii de evoluție, de fiecare dată când ne întoarcem prin naştere în existența terestră găsim Pământul schimbat.
Dar la fel se întâmplă şi atunci când ajungem pe celelalte corpuri cereşti, între moarte şi o nouă naştere. Şi aceste corpuri cereşti sunt în continuă schimbare. Şi ele parcurg o evoluție similară cu cea a Pământului nostru, cu coborâşuri şi urcuşuri. De fiecare dată când după moarte păşim pe corpurile cereşti din Univers – pe Marte, Venus sau Mercur – întâlnim alte condiții, şi de fiecare dată când întâlnim alte condiții luăm cu noi alte trăiri şi alte impulsuri de pe aceste corpuri cereşti, şi aducem de fiecare dată alte impulsuri, să spunem, de pe Mercur sau Venus; căci noi preluăm de acolo toate impulsurile pe care le aducem apoi, prin naştere, în existenţă. Pentru că şi celelalte corpuri cereşti îşi parcurg evoluțiile lor, noi aducem de fiecare dată alte puteri lăuntrice în suflet.
Astăzi, când datorită semnificaţiei profunde a sărbătorii de Crăciun suntem îndreptați înspre esența spațiului cosmic, înspre însăşi esența spirituală a spațiului cosmic, vrem să ne amintim, în mod special, o anumită evoluție ce se oferă cercetării oculte atunci când aceasta ajunge într-adevăr până la profunzimea la care îi este îngăduit să ajungă: în esența altor lumi, care sunt legate de celelalte planete, de celelalte sisteme planetare, la fel cum este legată viaţa spirituală de pe Pământ cu planeta Pământ. Aşa cum viața spirituală a Pământului a marcat o dezvoltare descendentă până la Misteriul de pe Golgota iar de atunci a luat avânt, lucru care pentru noi este încă ascuns, deoarece pentru ca oamenii să parcurgă o evoluţie ascendentă este necesar ca impulsul lui Christos să fie înțeles din ce în ce mai bine, tot aşa a avut loc – şi asta vrem să cuprindem acum cu privirea – o evoluție descendentă şi una ascendentă pe Marte, pe a cărui scenă de activitate păşim şi noi între moarte şi o nouă naştere. Până în secolele XV-XVI, lucrurile s-au desfăşurat pe Marte în aşa fel încât ceea ce îi fusese dat la început din lumile spirituale era pe o pantă descendentă. Aşa cum Pământul nostru a avut o evoluție descendentă până la începutul erei noastre, tot aşa evoluția lui Marte a fost una descendentă până în secolele XV, XVI. Şi ea trebuia să redevină ascendentă, căci noi am văzut mai înainte care erau consecințele acestei evoluţii descendente. Pentru că aducem cu noi forţele, impulsurile din lumile stelare, atunci când păşim ca oameni în existenţa terestră, iar printre diferitele forţe se află şi forţele planetei Marte. Putem vedea limpede cât de mult s-au modificat forţele pe care le aduce omul cu sine din Marte pe Pământ, analizând în mod special cazul unei anumite individualităţi.
Este cunoscut tuturor ocultiştilor că sufletul care s-a întrupat în persoana lui Nicolaus Copernic, pentru a face să se ivească, ca să spunem aşa, zorii vremurilor noi, a fost întrupat anterior, din anul 1401 până în anul 1464, în cardinalul Nikolaus von Kues, cunoscut şi ca Nicolaus Cusanus. Cât de diferite sunt însă aceste două personalităţi, care ascund în sine, într-o anumită privinţă, acelaşi suflet! Nikolaus von Kues, în secolul al XV-lea, se dedica întru totul lumilor spirituale, având izvorul consideraţiilor sale în lumile spirituale, dar când a apărut din nou pe Pământ a produs acea transformare uriaşă care putea fi realizată numai prin faptul că din concepţia despre lume, despre spaţiu şi despre sistemul planetar a fost înlăturat tot ceea ce era spiritual şi s-au avut în vedere numai mişcările exterioare şi raporturile exterioare ale corpurilor cereşti! De ce a putut acelaşi suflet care, aflat pe Pământ în calitate de Nikolaus von Kues, era total dăruit lumilor spirituale, să gândească în următoarea sa reîncarnare doar abstract, matematic şi pur spaţial-geometric raporturile cereşti? El putea să o facă deoarece în răstimpul dintre existenţa sa ca Nikolaus von Kues şi cea de Copernic el a trecut prin sfera lui Marte, exact în vremea când acesta se afla în declin. Oamenii nu mai aduceau cu sine de pe Marte acele forţe care să poată să inspire sufletele în viaţă în aşa fel încât să se poată înălța în zbor spre lumile spirituale. În sufletele care zăboviseră în acea perioadă pe Marte, mai trăia numai ceea ce se află în fizic-sensibil. Dacă lucrurile ar fi continuat să se petreacă pe planeta Marte în aceeaşi manieră, dacă s-ar fi menţinut starea de declin, atunci sufletele ar fi adus de pe acest corp ceresc numai ceea ce le-ar fi făcut aici pe Pământ apte doar pentru conceperea strict materială a lumii.
Din perioada de declin a lui Marte provine ceea ce a devenit ştiinţa naturală modernă; în suflete s-au revărsat impulsuri care au împins cunoaşterea materială tot mai departe, de la un triumf la altul. Aceasta ar fi dus în decursul evoluţiei omeneşti la promovarea exclusivă a ştiinţelor naturale materialiste, care pot fi o bază doar pentru industrie şi comerţ, pentru constituirea aspectului exterior al culturii pământene. Ar fi existat posibilitatea ca acestei categorii de oameni, formată prin faptul că se aflau întru totul sub influența vechilor forţe ale lui Marte, aşadar acestei categorii de oameni care se dedicau exclusiv culturii exterioare, să i se opună o altă categorie de oameni, anume adepţii lui Francisc de Assisi, sau ai budismului transferat în creştinism. O entitate ca aceea a lui Buddha ar fi putut crea pe Pământ o contrapondere împotriva concepţiei pur materialiste asupra lumii – acţionând, în modul despre care v-am vorbit astăzi, până la Francisc de Assisi – prin revărsarea unor forţe puternice în suflete. Dar aceste forţe ar fi dus la apariţia unei categorii de oameni care ar fi putut trăi doar o viaţă monahală, ca Francisc de Assisi, şi cei din această categorie ar fi fost singurii care ar fi putut urca în înălțimi spirituale.
Dacă lucrurile ar fi rămas aşa, omenirea s-ar fi împărțit tot mai mult în două categorii: pe de o parte oamenii dedicaţi vieţii materiale, deoarece această categorie ar fi fost necesară pe Pământ pentru propagarea culturii materiale exterioare a Pământului, şi, separat de aceştia, ar fi fost cei care datorită impulsului lui Buddha care ar fi continuat să acţioneze, ar fi apreciat, cultivat şi păstrat cultura spirituală. Dar aceştia din urmă nu ar fi putut participa la cultura materială exterioară – aşa cum nu a făcut-o nici Francisc de Assisi –, şi cele două categorii de oameni ar fi fost tot mai puternic separate. Şi atunci când a devenit posibil să se întrevadă profetic acest viitor, a revenit acelei individualităţi pe care noi o venerăm sub numele de Christian Rosenkreutz sarcina de a nu lăsa evoluţia Pământului să se desfăşoare în aşa fel încât să intervină o asemenea dualitate în cadrul ei. Christian Rosenkreutz simţea că are misiunea să ofere oricărui suflet omenesc, indiferent în ce situaţie a vieţii s-ar afla, posibilitatea de a se ridica în înălțimile spirituale. Noi am scos în evidenţă mereu, şi este accentuat şi în lucrarea mea Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? că ţelul nostru în cadrul evoluţiei spirituale oculte occidentale nu este atingerea înălţării în lumile spirituale printr-o separare ascetică de viaţă, ci acela de a oferi posibilitatea oricărui suflet, oriunde s-ar afla el încadrat în viaţa fizică, de a accede prin sine în lumea spirituală. Posibilitatea ca înălțarea în lumile spirituale să fie compatibilă cu orice situaţie a vieţii, evitarea scindării omenirii în două categorii distincte, dintre care una să se dedice exclusiv culturii materiale, industriale şi comerciale exterioare, devenind în felul acesta tot mai ingenioasă, dar tot mai animalică şi mai materialistă, pe când cealaltă categorie s-ar separa tot mai mult de lume şi ar duce o viaţă în sensul lui Francisc de Assisi, aceste lucruri i-au revenit ca sarcină lui Christian Rosenkreutz, atunci când s-a apropiat vremea culturii materialiste, în care toate sufletele trebuiau să aducă cu sine pe Pământ forţele lui Marte aflat în declin. Şi pentru că în suflete nu era posibil să existe ceea ce ar fi împiedicat această sciziune, trebuia ca puterile de care aveau oamenii nevoie pentru a se consacra din tot sufletul vieţii spirituale să le parvină tot de pe Marte. Trebuia, de exemplu, ca oamenii să ajungă să fie capabili să dezvolte gânduri naturalist-ştiinţifice, să întemeieze o concepţie naturalist-ştiinţifică despre lume, să-şi însuşească idei şi concepte despre Univers întru totul după modelul gândirii moderne naturalist-ştiinţifice, dar să aibă totodată în suflete posibilitatea de a aprofunda ideile în mod spiritual, de a le configura spiritual, pentru ca să găsească calea de la concepţia naturalist-ştiinţifică înspre înălțimile spirituale.
Această posibilitate trebuia creată! Şi ea a fost creată datorită lui Christian Rosenkreutz, care aici pe Pământ i-a reunit pe toţi adepţii săi, spre sfârşitul secolului al XVI-lea, pentru a le da posibilitatea să participe la ceea ce se desfăşoară în mod exterior de la o stea la alta, fiind însă pregătit în lăcaşurile sfinte ale misteriilor, acolo de unde se acţionează asupra corpurilor cereşti, şi dincolo de aceste corpuri cereşti asupra civilizaţiei cosmice, nu numai asupra civilizaţiei planetare. Christian Rosenkreutz i-a reunit în jurul său şi pe cei care participaseră la iniţierea sa din secolul al XIII-lea. Printre ei se afla şi acela care devenise de multă vreme discipolul şi prietenul său, care fusese cândva încarnat pe Pământ, dar nu mai avea nevoie să se încarneze: Gautama Buddha, ca entitate spirituală, aşa cum era el după ce devenise Buddha. Aşadar el era discipolul lui Christian Rosenkreutz! Şi pentru ca tot ceea ce se putea întâmpla datorită lui Buddha să fie folosit în aşa fel încât să conflueze cu misiunea pe care o voi descrie astăzi ca fiind a lui Christian Rosenkreutz în acea epocă, s-a înfăptuit transferarea activităţii lui Buddha dintr-o activitate strict pământeană, într-una cosmică. Gautama Buddha, sau mai exact individualitatea lui Gautama Buddha, a dobândit capacitatea, datorită impulsurilor pe care le-a putut prelua de la Christian Rosenkreutz – vom vorbi altă dată mai amănunţit despre legăturile dintre Gautama Buddha şi Christian Rosenkreutz, astăzi indicăm numai faptul că datorită acestor legături individualitatea lui Buddha nu a mai acţionat în continuare pe Pământ, aşa cum procedase atunci în lăcaşul de misterii de la Marea Neagră – de a părăsi sfera sa de acţiune nemijlocită asupra Pământului şi de a-şi transfera sfera sa de acţiune pe Marte. Astfel încât la începutul secolului al XVII-lea s-a desfăşurat în cadrul evoluţiei lui Marte ceva asemănător Misteriului de pe Golgota, împlinit la începutul evoluţiei ascendente a Pământului. Datorită lui Christian Rosenkreutz s-a împlinit ceea ce putem numi apariţia lui Buddha pe Marte. Şi datorită acestui fapt, s-a putut declanşa faza ascendentă a culturii marţiene. De atunci a început faza ascendentă a evoluţiei lui Marte, aşa cum pe Pământ civilizaţia ascendentă a început odată cu Misteriul de pe Golgota.
Astfel Buddha a devenit un mântuitor, un salvator al lui Marte, aşa cum este Christos Iisus pentru Pământ. Buddha era pregătit în această direcţie datorită învățăturii sale: învățătura Nirvanei, nemulţumirea faţă de legăturile pământeşti, eliberarea de încarnările terestre. Ceea ce învăţa el astfel a fost pregătit în afara Pământului dar în vederea unor scopuri pământene. Să privim în sufletul lui Buddha şi să înţelegem „predica de la Benares”, să înţelegem cum în aceasta se manifestă în germen o altă acţiune decât cea care se desfăşoară pe Pământ, şi să înţelegem cât de înţelept a fost acordul dintre Christian Rosenkreutz şi Buddha, acord în urma căruia Buddha şi-a părăsit la începutul secolului al XVII-lea locul de acţiune asupra Pământului, unde el putea interveni, pornind din lumile spirituale, asupra sufletelor omeneşti aflate în sfera Pământului între naştere şi moarte, pentru a-şi transfera sfera de acţiune pe Marte, unde acţionează asupra sufletelor omeneşti aflate între moarte şi o nouă naştere. Acesta este evenimentul cel mai important care s-a produs, şi despre care am putea spune că este transferarea sărbătorii de Crăciun din sfera Pământului în cea a lui Marte. Astfel încât, de atunci înainte, toate sufletele omeneşti devin într-un fel adepte ale lui Francisc de Assisi, şi în modul acesta indirect ale lui Buddha, dar oamenii nu-şi parcurg – dacă îmi este îngăduit să folosesc această expresie paradoxală – viaţa lor monahală, de adepţi ai lui Francisc de Assisi, pe Pământ, ci pe Marte, de unde îşi aduc forţele pe Pământ. În felul acesta, oamenii pot avea în sufletele lor, ca forţă dormindă, cele pe care le-au dobândit acolo, indiferent de modul în care s-ar încadra în viaţă, şi nu mai au nevoie să devină călugări pentru a parcurge calea de ucenici ai lui Francisc de Assisi. Acest ultim aspect a fost împiedicat de faptul că Buddha a fost delegat în sferele cosmice, în acord cu Christian Rosenkreutz, care de atunci acţionează pe Pământ fără Buddha. Dacă Buddha ar fi continuat să acţioneze în sfera Pământului, el nu ar fi putut face altceva decât să suscite pe Pământ existenţa de călugări budişti sau franciscani, iar celelalte suflete s-ar fi dedicat civilizaţiei materialiste. Dar prin faptul că a avut loc ceea ce se poate numi un fel de Misteriu de pe Golgota pentru Marte, oamenii parcurg în afara Pământului – într-o sferă în care ei nu se află într-o încarnare pământeană – cele de care au nevoie pentru evoluţia lor pământeană ulterioară, şi preiau ceea ce trebuie preluat ca impuls veritabil al lui Buddha în suflet, şi care poate fi preluat în perioada de după întruparea lui Christos numai între moarte şi o nouă naştere.
Ne aflăm aici în pragul unui mare mister, mister care generează un impuls ce continuă să acţioneze în evoluţia omenirii. Cine înţelege cu adevărat această evoluţie a omenirii, acela ştie că orice eveniment care a avut loc pe Pământ continuă să se înscrie în fluxul general al evoluţiei omenirii. „Misteriul de pe Golgota” de pe Marte a fost altfel decât cel de pe Pământ. El nu a fost atât de covârşitor, atât de radical, şi nu s-a terminat prin moarte. Dar dumneavoastră vă puteţi face o imagine a celor petrecute, dacă reflectaţi ce înseamnă ca acela care a fost cel mai mare domn al păcii şi al iubirii, purtătorul compasiunii pe Pământ, să fie transferat pe Marte pentru a dirija întreaga evoluţie a lui Marte. Căci nu este mitologie faptul că Marte şi-a primit numele de la forţele care se confruntă în războaie. Iar misiunea lui Buddha a fost aceea de a se „crucifica” pe această planetă, saturată de forţe războinice, chiar dacă forţele de acolo au o natură pur sufletesc-spirituală.
Iată-ne deci în faţa unei fapte împlinite de cel care avea sarcina să preia în mod corect impulsul lui Christos şi să-l continue, şi să fie marele slujitor al lui Christos Iisus. Ne aflăm astfel în faţa tainei lui Christian Rosenkreutz, şi îl găsim atât de înţelept încât a ştiut să îmbine impulsurile pregătitoare pentru Misteriul de pe Golgota, şi care se grupau oarecum în cadrul evoluţiei pământeşti în jurul Misteriului de pe Golgota –, în măsura în care a depins de el, în modul cel mai riguros, în întreaga evoluţie a omenirii.
Un asemenea subiect cum este cel expus astăzi, nu poate fi preluat doar sub formă de idei şi simple cuvinte, ci el trebuie resimţit cu tot sufletul şi cu toată inima. Trebuie să simţim ce înseamnă a şti că printre puterile pe care le aducem în actualul ciclu al omenirii atunci când păşim prin naştere în evoluţia pământeană, se află şi puterile lui Buddha. Ele au fost transferate într-o sferă pe care o parcurgem între moarte şi o nouă naştere, pentru ca noi să păşim corect în viaţa pământeană; căci în cadrul vieţii pământene ce se desfăşoară între naştere şi moarte este sarcina noastră de a stabili raportul corect cu impulsul lui Christos şi Misteriul de pe Golgota. Şi noi putem face acest lucru numai dacă toate impulsurile conlucrează în mod adecvat şi armonios. Christos a coborât din alte lumi şi s-a unit cu evoluţia Pământului. El urmează să dea oamenilor ceea ce se poate uni ca impuls cu sufletele lor. Dar acest lucru se poate întâmpla numai dacă puterile legate de evoluţia omenirii intervin, fiecare la locul potrivit, în această evoluţie. Marele Învățător al Nirvanei, care-i povăţuia pe oameni să-şi elibereze sufletele de impulsul şi dorinţa reîncarnării, nu avea menirea să acţioneze acolo unde oamenii trebuie să intre în reîncarnare, ci în conformitate cu marele plan urzit de zei – dar la care oamenii trebuie să participe, pentru că ei slujesc zeilor –; în conformitate cu acest plan, acest mare Învățător trebuia să-şi continue activitatea în viaţa dintre moarte şi o nouă naştere.
Acum încercaţi să simţiţi justificarea lăuntrică a celor pe care vi le-am prezentat, încercați să urmăriţi cu aceste idei mersul evoluţiei omenirii, şi să înţelegeți de ce Buddha a trebuit să îl preceadă pe Christos Iisus, şi cum a acţionat el după ce impulsul lui Christos s-a revărsat în evoluţia omenirii. Încercați să aprofundaţi acestea, şi atunci veţi vedea în adevărata sa lumină noua evoluţie a omenirii, noua dezvoltare spirituală începută în secolul al XVII-lea, şi în care vă înscrieți şi dumneavoastră, deoarece veţi vedea că sufletele omeneşti îşi iau puterile care trebuie să le ducă mai departe în evoluţia lor mai înainte de a păşi prin naştere în existenţă.
Iată ce voiam să vă spun astăzi, cu ocazia acestei zile de sărbătoare pline de importanţă, nu drept o conferinţă de Crăciun, ci ca un fel de dar de Crăciun referitor la Christian Rosenkreutz, pe care vreau să vi-l pun sub Pomul de Crăciun. Poate că unii dintre dumneavoastră, sau chiar mulţi dintre dumneavoastră, vor primi acest dar aşa cum a fost el gândit: ca întărire a inimii, ca fortificare a puterilor sufleteşti, putere de care avem nevoie dacă vrem să ne situăm cu certitudine înlăuntrul celor pe care viaţa ni le oferă ca armonie şi dizarmonie. Şi dacă sufletele pot prelua în perioada Crăciunului această fortificare prin conştienţa faptului că suntem legaţi de marile Puteri ale Universului, atunci, prin acest dar depus sub Pomul de Crăciun, vom prelua din acest loc de activitate antroposofică ceva ce va rămâne viu de-a lungul întregului an, şi pe care trebuie să-l cultivăm. Şi îl putem cultiva cel mai bine dacă-l vom putea vieţui păstrând această încurajare între această sărbătoare de Crăciun şi următoarea.
