Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner
Christian Rosenkreutz și Misiunea sa


7. MISIUNEA LUI CHRISTIAN ROSENKREUTZ. CARACTERUL ŞI SARCINA EI. MISIUNEA LUI GAUTAMA BUDDHA PE MARTE

(GA 130)

Prietenii noştri de aici şi-au dorit să leg considerațiile de astăzi de cele discutate în acest loc anul trecut. Am subliniat atunci că inițierea lui Christian Rosenkreutz din secolul al XIII-lea s-a realizat într-un mod cu totul deosebit, şi că începând de atunci individualitatea lui Christian Rosenkreutz a acționat necontenit, şi va continua să acționeze de-a lungul secolelor. Vrem să învățăm astăzi din nou câte ceva despre caracterul şi personalitatea lui Christian Rosenkreutz, abordând marea sarcină pe care a avut-o el în zorii epocii noastre dedicate intelectualismului, pentru a avea grijă de viitorul omenirii.

Acela care păşeşte în fața lumii ca ocultist îndrumător, cum a făcut Christian Rosenkreutz, trebuie să țină cont de specificul epocii sale. Viața spirituală în care ne aflăm încadraţi acum a început să-şi dobândească caracterul ei specific când s-a ivit noua ştiință a naturii, reprezentată de Copernic, Giordano Bruno, Galilei [Nota 44] şi alții. Oamenii din ziua de astăzi învață sistemul lui Copernic chiar din primii ani de şcoală şi rămân toată viața cu impresiile astfel dobândite. În vremurile mai vechi, sufletul primea altceva. Vă dați seama ce mare diferență există între un om al prezentului şi un om care a trăit cu secole în urmă. Înaintea epocii lui Copernic, sufletul fiecărui om pământean credea că Pământul stă pe loc în spațiul cosmic, iar Soarele şi stelele se rotesc în jurul lui. Oamenilor le-a fugit pământul de sub picioare atunci când Copernic a stabilit că Pământul se deplasează cu o viteză uriaşă în Univers, antrenându-ne cu sine. Nu este cu putință să subestimăm o asemenea revoluție în gândire, care a antrenat o transformare corespunzătoare în simțire. Ideile şi reprezentările oamenilor sunt acum cu totul altele decât erau înainte de Copernic. Vrem acum să ne punem întrebarea ce are de spus ocultismul cu privire la această revoluție în gândire.

Cel care în calitate de ocultist se întreabă în ce mod poate fi înțeles Universul prin ideile moderne ale lui Copernic, va trebui să-şi spună: Prin ideile lui Copernic s-au creat multe care din punct de vedere naturalist-ştiințific duc la mari triumfuri în viața exterioară, dar prin ele nu se poate înțelege nimic despre fundamentul spiritual al Universului şi al lucrurilor, căci ideile coperniciene constituie cel mai nepotrivit instrument care a existat vreodată în evoluţia omenirii pentru înțelegerea unui fundament spiritual. Acest lucru provine din faptul că toate aceste concepte şi idei ale lui Copernic au fost inspirate de Lucifer. Iar copernicismul este unul dintre ultimele atacuri asupra evoluției omeneşti, un ultim mare asalt realizat de Lucifer. În vechea concepție despre lume, de dinainte de Copernic, se ştia că afară este maya, dar în ceea ce înțelegeau oamenii, în ceea ce era un bun al înțelepciunii transmise prin tradiție, se afla adevărul despre lucruri şi despre lume. Însă de la Copernic încoace, omul nu are maya numai în jurul său, în percepţia simțurilor, ci şi în concepte şi idei. Astăzi, pentru oameni este ceva de la sine înțeles că Soarele se află nemişcat în centru, iar planetele se învârt în jurul lui pe trasee eliptice. Nu va mai dura mult şi în viitor se va vedea că această concepţie a lui Copernic despre lumea stelară este mult mai incorectă decât sistemul precedent al lui Ptolemeu [Nota 45]. Concepţia despre lume coperniciano-kepleriană este o concepție foarte comodă. Dar ea nu conține adevărul capabil să explice ce este macrocosmosul.

Aşadar Christian Rosenkreutz era pus în faţa faptului că exista o concepție despre lume care era ea însăşi o maya, şi el trebuia să ia atitudine. Christian Rosenkreutz trebuia să salveze ocultismul într-o perioadă în care toate conceptele ştiințifice erau doar iluzie, maya. La mijlocul secolului al XVI-lea a apărut opera de bază a lui Copernic De revolutionibus orbium coelestium. La sfârşitul secolului al XVI-lea rosicrucienii se aflau în fața necesității de a înțelege prin ocultism sistemul cosmic, deoarece sistemul cosmic copernician, cu sferele sale concepute material în spațiu, conținea maya chiar în conceptele sale. Spre sfârşitul secolului al XVI-lea a avut loc o consfătuire similară cu cea despre care am vorbit aici în urmă cu un an, anume cea din secolul al XIII-lea în care a fost iniţiat Christian Rosenkreutz însuşi. Această consfătuire ocultă a personalităților conducătoare l-a reunit pe Christian Rosenkreutz cu cele douăsprezece individualități prezente şi la evenimentul trecut, dar şi cu alte câteva individualități dintre cele mai importante din conducerea omenirii. Erau prezente la acea consfătuire nu numai personalităţi încarnate în planul fizic, ci şi personalități care se aflau în lumile spirituale. La acea consfătuire participa şi acea individualitate care fusese încarnată în secolul al VI-lea înainte de Christos drept Gautama Buddha.

Ocultiştii orientali cred, pe bună dreptate – căci ei ştiu că aceasta este realitatea – că Buddha, cel care, în cel de al douăzeci şi nouălea an al vieții sale ca Gautama Buddha, s-a ridicat de la treapta de Bodhisattva la cea de Buddha, a fost încarnat atunci pentru ultima oară într-un corp fizic. Este întru totul adevărat faptul că o individualitate care se înalță de la treapta de Bodhisattva la cea de Buddha, nu mai apare ulterior într-o încarnare fizică pe Pământ. Dar acest lucru nu înseamnă că nu mai este activ pentru Pământ. Buddha este activ pentru Pământ şi în perioada următoare, chiar dacă el nu mai apare într-un trup fizic pe Pământ, ci îşi exercită acțiunea din lumea spirituală. Intervenția lui Buddha, cu puterile sale, din lumea spirituală în trupul astral al lui Iisus, o putem percepe în mesajul pe care l-au auzit păstorii din câmpie, relatat în Evanghelia după Luca. Cuvintele „Pe Pământ pace şi între oameni bună învoire” provin de la Buddha, care impregna trupul astral al acelui prunc Iisus prezentat în Evanghelia după Luca. Acest minunat mesaj de pace şi iubire este de fapt un rezultat al contribuţiei lui Buddha la creştinism. Dar Buddha a acţionat şi mai târziu – nu din lumea fizică, ci din lumea spirituală – intervenind în faptele oamenilor, şi el a contribuit la ceea ce trebuia să se întâmple pentru progresul omenirii.

În secolele VII şi VIII, de exemplu, a existat în apropierea Mării Negre o şcoală de inițiere foarte importantă, în care Buddha instruia în trup spiritual. În astfel de şcoli predau şi Învăţători aflaţi în trup fizic, dar discipolii avansaţi aveau posibilitatea să primească învăţături şi de la entităţi aflate numai în trupul eteric. În felul acesta îi instruia acolo Buddha pe cei apţi să preia cunoştinţe superioare. Printre discipolii de atunci ai lui Buddha s-a remarcat unul care s-a reîncarnat apoi cu câteva secole mai târziu. Este vorba de o personalitate trăind atunci în trup fizic, care s-a reîncarnat cu câteva secole mai târziu în Italia, şi pe care noi îl cunoaştem drept Sfântul Francisc de Assisi [Nota 46]. Atitudinea deosebită a lui Francisc de Assisi, care are atâtea asemănări, chiar şi în privinţa vieţii călugărilor care l-au urmat, cu cea a discipolilor lui Buddha, se datorează faptului că Francisc de Assisi a fost el însuşi un discipol al lui Buddha.

Este suficient să aruncăm o scurtă privire asupra atitudinii deosebite a unui om ce năzuieşte spre spiritual ca Francisc de Assisi, faţă de cea a unui om încadrat prin cultura actuală în industrie, tehnică şi în descoperirile recente ale prezentului. Şi multe personalităţi, chiar şi oculte, sufereau foarte mult atunci când erau nevoite să se gândească că în viitor ar urma să existe cu necesitate două feluri de oameni. Şi anume ei considerau că o primă categorie va fi întru totul angrenată în viaţa practică, consacrându-se producţiei de alimente, construcţiei de maşini şi altor activităţi similare; această categorie ar urma să fie interesată exclusiv de viaţa practică. Iar o altă categorie ar fi constituită din oameni ca Francisc de Assisi, care din cauza vieţii spirituale s-ar îndepărta total de la viaţa practică.

Având în vedere toate acestea, un moment deosebit de important a fost cel în care, pentru pregătirea consfătuirii de care am vorbit mai înainte, Christian Rosenkreutz a reunit, în secolul al XVI-lea, un număr de ocultişti, un cerc mai mare de oameni, cărora le-a vorbit despre cele două tipuri de oameni care urmau să existe în viitor. Pentru început el a reunit un cerc mai mare de oameni, ulterior unul mai restrâns, pentru a le prezenta aceste lucruri importante. Christian Rosenkreutz a organizat aceste întruniri cu câţiva ani înainte, nu pentru că lui nu i-ar fi fost clar ce ar putea să se întâmple, ci pentru că voia să-i facă pe oameni să reflecteze asupra perspectivelor viitorului. Pentru a le orienta gândirea spre acea problemă, el le-a spus aproximativ următoarele: Uitaţi-vă la viitorul omenirii. Oamenii sunt atraşi de practică, de industrie, căi ferate ş.a.m.d. Oamenii vor ajunge ca vitele de povară. Iar cei care nu vor dori acest lucru, vor deveni ca Francisc de Assisi, nepractici pentru viaţă, ei vor trăi numai pentru dezvoltarea lăuntrică. – Christian Rosenkreutz le-a arătat clar auditorilor săi că pe Pământ nu există nici un mijloc prin care să se poată împiedica formarea acestor două categorii de oameni. Orice s-ar face pentru oameni între naştere şi moarte, nu ar putea să-i împiedice să se împartă în aceste două categorii. Dacă luăm în considerare condiţiile de pe Pământ, vedem că este imposibil să creezi ceva care să fie de vreun ajutor pentru cele două categorii de oameni. Ajutorul poate veni numai dacă li se va face o anumită educaţie nu între naştere şi moarte, ci între moarte şi o nouă naştere.

Să ne gândim aşadar că rosicrucienii aveau sarcina de a acţiona din lumea suprasensibilă asupra oamenilor individuali. Pentru a înțelege ce urma să se întâmple, trebuie să analizăm sub un anumit aspect viaţa dintre moarte şi o nouă naştere.

Între naştere şi moarte, noi trăim pe Pământ. Între moarte şi o nouă naştere, omul se află într-o anumită legătură cu celelalte planete. În Teosofia mea este descrisă Kamaloka, popasul omului în lumea sufletească în răstimpul în care el devine un locuitor al Lunii. Apoi el devine succesiv locuitor al lui Mercur, al lui Venus, al Soarelui, al lui Marte, al lui Jupiter, al lui Saturn, şi apoi un locuitor al spaţiilor cosmice şi mai îndepărtate. Şi nu greşim dacă spunem că între două încarnări pe Pământ omul parcurge încorporări pe alte planete, întrupări spirituale. În ziua de azi, omul nu este atât de avansat în evoluţia sa încât să-şi poată aminti în încarnarea de pe Pământ cele petrecute între moarte şi o nouă naştere, dar în viitor acest lucru va fi posibil. Dar chiar dacă el nu-şi poate aminti acum ceea ce a vieţuit, de exemplu, pe Marte, el are totuşi forţele lui Marte în sine, chiar dacă nu ştie nimic despre ele. Astfel încât cineva îşi poate spune: Acum locuiesc pe Pământ, dar puterile din mine conţin în ele ceva însuşit de mine pe Marte. – Să considerăm un om care a trăit pe Pământ înainte de răspândirea concepţiei coperniciene despre lume. De unde şi-au extras Copernic, Galilei, Giordano Bruno şi alţii capacităţile lor din acele încarnări? Gândiţi-vă că individualitatea lui Copernic a fost încorporată cu puţin timp înainte, între anii 1401 şi 1464, în Nicolaus Cusanus [Nota 47], care era un mistic profund. Gândiţi-vă la lucrarea sa Docta ignorantia şi observaţi că dispoziţia sa sufletească era cu totul alta. De unde au venit în această individualitate puterile care l-au configurat pe Copernic cu totul altfel decât pe Nicolaus Cusanus? Din puterile lui Marte s-a revărsat ceea ce l-a făcut pe Copernic astronom. Aşa au stat lucrurile şi în privinţa lui Galilei, căci şi acesta a preluat de la Marte puteri care i-au conferit configuraţia specială de gânditor modern asupra naturii. Şi Giordano Bruno a adus cu sine puterile de pe Marte, şi la fel este situaţia întregii omeniri. Faptul că oamenii gândesc ca Giordano Bruno sau Copernic se datorează puterilor de pe Marte, pe care şi le însuşesc între moarte şi o nouă naştere.

Dar dobândirea forţelor de acest gen, care i-au dus pe oameni de la un triumf la altul, provine de la faptul că Marte acţiona în acea vreme altfel decât mai înainte. Mai înainte de la Marte porneau altfel de forţe. Cultura lui Marte, pe care oamenii o trăiesc între moarte şi o nouă naştere, a parcurs o mare criză în secolele XV şi XVI. În acele vremuri situaţia de pe Marte era la fel de dură, de catastrofală, ca situaţia de pe Pământ pe vremea Misteriului de pe Golgota. Şi aşa cum pe vremea Misteriului de pe Golgota a luat naştere Eul propriu-zis al omului, pe Marte s-a născut acea direcţie spirituală care, implantată omului, se manifestă în copernicism. După ce pe Marte au început să domnească astfel de condiţii, o consecinţă absolut firească ar fi fost ca Marte să trimită tot mai mulţi oameni pe Pământ care să aducă cu sine numai idei ca acelea ale lui Copernic, şi care de fapt sunt tot maya. Constatăm aşadar o decadenţă, un declin al culturii lui Marte. Mai înainte, din Marte radiau forţe bune. Dar în acea perioadă din el izvorau tot mai multe forţe care ar fi condus omenirea tot mai adânc în maya. Cuceririle ştiinţifice ce proveneau de la Marte în acea vreme erau deosebite, totuşi nu erau nimic altceva decât maya.

Vedeţi aşadar că în secolul al XV-lea se putea spune: Salvarea lui Marte, şi legat de aceasta, salvarea Pământului, depinde de un impuls nou, ascendent, pe care ar trebui să-l primească cultura în declin de pe Marte. Pe Marte situaţia era asemănătoare celei de pe Pământ dinainte de Misteriul de pe Golgota, când omenirea se cufundase din înălțimi spirituale în adâncurile materialului, iar impulsul lui Christos a însemnat atunci pentru ea o ascensiune. În secolul al XV-lea, era necesar să se dea un astfel de impuls ascendent culturii lui Marte. Şi marea problemă pentru Christian Rosenkreutz şi discipolii săi era cum anume poate fi dat acest impuls ascendent culturii lui Marte, pentru că de aceasta depindea şi salvarea Pământului. Rosicrucianismul era pus în faţa unei mari probleme, cum să răspundă la întrebarea: Ce trebuie să se întâmple pentru ca, spre salvarea Pământului, cultura lui Marte să dobândească o direcţie ascendentă? Fiinţele de pe Marte nu aveau cum să ştie ce anume era necesar pentru salvarea lor, căci numai de pe Pământ se putea cunoaşte situaţia de pe Marte. Cei de pe Marte nu simţeau declinul. Acea consfătuire de la sfârşitul secolului al XVI-lea, despre care v-am vorbit, urmărea găsirea unui răspuns practic la această întrebare. Ea a fost foarte bine pregătită de către Christian Rosenkreutz, ca urmare a faptului că cel mai intim discipol şi prieten al său era Gautama Buddha, care vieţuia într-un trup spiritual. La această consfătuire s-a anunţat că entitatea care fusese odinioară încarnată pe Pământ drept Gautama Buddha, şi care era entitate pur spirituală de când devenise „Buddha”, îşi va transfera locul de activitate pe Marte. Individualitatea lui Gautama Buddha a fost astfel trimisă de pe Pământ pe Marte de către Christian Rosenkreutz. Gautama Buddha şi-a schimbat locul de desfăşurare al activităţii sale, mergând pe Marte, unde în anul 1604 a îndeplinit pentru Marte o faptă asemănătoare cu ce a însemnat Misteriul de pe Golgota pentru Pământ [Nota 48].

Christian Rosenkreutz îşi dăduse seama ce va însemna pentru întreg Universul faptul că Buddha va acţiona acolo, şi ce însemnătate va avea pe Marte învățătura lui Buddha despre Nirvana, învățătura că oamenii ar trebui să se desprindă de Pământ. Învățătura Nirvanei era nepotrivită pentru promovarea culturii pământene îndreptate spre practică. Căci s-a văzut în cazul discipolului lui Buddha, al lui Francisc de Assisi, că această învățătură îi face pe adepţii săi să se înstrăineze de Pământ. Dar ceea ce în budism nu era potrivit să favorizeze viaţa practică a oamenilor între naştere şi moarte, era de cea mai mare însemnătate pentru sufletele lor între moarte şi o nouă naştere. Christian Rosenkreutz a intuit faptul că pentru purificarea ce trebuia să se petreacă pe Marte, cea mai potrivită era învățătura lui Buddha. Şi aşa cum odinioară fiinţa divină a iubirii, Christos, a venit pe Pământ într-o vreme şi într-un popor care nu erau câtuşi de puţin apropiate de această fiinţă de iubire, tot aşa şi apostolul păcii, Buddha, a urcat în secolul al XVII-lea pe Marte, unde domneau confruntări şi războaie, pentru a-şi împlini acolo misiunea. Sufletele de acolo aveau porniri preponderent războinice. Buddha a împlinit o mare jertfă, asemănătoare cu cea a Purtătorului iubirii divine prin Miste¬riul de pe Golgota. Prezenţa lui Buddha pe Marte a fost o acţiune de jertfă cosmică. El s-a jertfit acolo ca un miel nevinovat, şi fapta lui Buddha poate fi denumită un fel de crucificare prin aceea că el s-a lăsat transmutat într-o asemenea ambianţă războinică. Buddha a îndeplinit această faptă de pe Marte în serviciul lui Christian Rosenkreutz. Aşa acţionează împreună în Univers marile entităţi conducătoare, nu numai pe Pământ, ci şi de la o planetă la alta.

Începând din vremea în care Gautama Buddha a îndeplinit misteriul de pe Marte, omul preia de acolo, între moarte şi o nouă naştere, altă putere decât înainte, pe vremea în care cultura lui Marte era în declin. Şi nu numai că omul aduce cu sine în noua sa încarnare cu totul alte forţe de pe Marte, ci prin influenţa pe care o exercită acţiunea spirituală a lui Buddha, de pe Marte se revarsă înspre om şi puterea de a ajunge în lumea spirituală atunci când se dedică meditaţiei. Atunci când discipolul spiritual modern meditează în sensul dat de Christian Rosenkreutz, înspre el se revarsă şi forţele pe care Buddha, în calitatea sa de salvator al lui Marte, le trimite pe Pământ.

În felul acesta Christian Rosenkreutz ni se înfățişează drept marele slujitor al lui Christos Iisus. Dar ca ajutor pentru opera pe care o are de îndeplinit Christian Rosenkreutz, în slujba lui Christos Iisus, a fost necesară şi contribuţia lui Buddha ca mesager al lui Christian Rosenkreutz. Astfel încât, deşi sufletul lui Gautama Buddha nu se mai află pe Pământul fizic, acest suflet a devenit întru totul un sprijin pentru impulsul lui Christos. Cum suna mesajul de pace din Evanghelia după Luca, ce a răsunat deasupra pruncului Iisus? „Slavă lui Dumnezeu în înălțimi, şi pace oamenilor pe Pământ!”. Aceste cuvinte răsunau din fiinţa lui Buddha, şi ele răsună acum – pornind tainic din fiinţa lui Buddha – de pe planeta războiului în sufletele oamenilor de pe Pământ.

Iar prin faptul că s-au întâmplat toate aceste lucruri a devenit posibil să se evite scindarea oamenilor în cele două categorii, în oameni ca Francisc de Assisi şi oameni care vor să se consacre numai materialismului. Dacă Buddha ar fi rămas în mod direct în legătură cu Pământul, nu s-ar fi putut ocupa de oamenii „practici”, iar din ceilalţi ar fi făcut călugări ca Francisc de Assisi. Prin acţiunea de mântuitor a lui Gautama Buddha de pe Marte, este acum posibil ca atunci când parcurgem evoluţia dintre moarte şi o nouă naştere pe planeta Marte să devenim adepţi ai lui Francisc de Assisi, fără ca să ne sustragem cu ceva de la îndatoririle noastre pământeşti. Poate suna ciudat, dar este adevărat că, începând din secolul al XVII-lea, în timpul zăbovirii sale pe Marte fiecare om devine, pentru o vreme, budist, franciscan, urmaş direct al lui Francisc de Assisi. De atunci Francisc de Assisi s-a mai încarnat o singură dată pe Pământ, pentru scurtă vreme, murind în copilărie, şi apoi nu s-a mai întrupat. El s-a implicat, de atunci încolo, în activitatea lui Buddha, fiind unul dintre discipolii săi eminenţi de pe Marte.

Astfel se înfățişează sufletelor noastre tot ceea ce s-a întâmplat legat de acea importantă consfătuire de la sfârşitul secolului al XVI-lea, care se aseamănă cu cele ce s-au petrecut în secolul al XIII-lea pe Pământ, când Christian Rosenkreutz i-a reunit în jurul său pe cei fideli lui. Faptul că s-a creat posibilitatea de a evita scindarea omenirii în cele două categorii, astfel încât oamenii să poată rămâne laolaltă, nu este deloc lipsit de importanţă. Oamenii care vor să parcurgă o evoluţie esoterică, în ciuda preocupărilor curente din viaţa practică, îşi pot atinge ţelul ca urmare a faptului că Buddha acţionează de pe Marte, şi nu de pe Pământ. Deci forţele necesare unei vieţi esoterice sănătoase provin din activitatea lui Buddha.

Atunci când omul se consacră meditaţiei în ziua de astăzi – ce înseamnă acest lucru l-am explicat în cartea mea Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? –, este esenţial faptul că datorită educaţiei rosicruciene el nu este nevoit să se desprindă din activitatea cotidiană pe care i-o cere karma sa. Evoluţia esoterică rosicruciană este compatibilă cu orice stare socială şi orice ocupaţie din viaţă. Deoarece Christian Rosenkreutz a înțeles că trebuie să transfere activitatea lui Buddha de pe Pământ pe Marte, este posibil ca Buddha să influenţeze în mod corespunzător oamenii, din afara Pământului.

Am cunoscut astfel o altă realizare spirituală a lui Christian Rosenkreutz, iar dacă vrem să înţelegem faptele sale din secolele XIII şi XVI trebuie să abordăm conţinutul lor esoteric. Ar fi de dorit ca toată lumea să înțeleagă modul consecvent în care a procedat teosofia noastră occidentală, începând de la întemeierea Secţiunii central-europene a Societăţii Teosofice [Nota 49]. Noi am ţinut aici, în Elveţia, cicluri de conferinţe despre cele patru Evanghelii. Toate aceste cicluri de conferinţe despre Evanghelii sunt conţinute în germen în lucrarea mea Creştinismul ca fapt mistic pe care am scris-o cu doisprezece ani în urmă. În cartea Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? este înfăţişată calea de iniţiere occidentală într-o manieră compatibilă cu orice tip de activitate practică. Astăzi v-am indicat motivul acestei posibilităţi, rezultat din împlinirea misiunii lui Gautama Buddha, misiune care i-a fost încredințată de Christian Rosenkreutz, şi despre a cărei importanţă pentru întreg sistemul nostru solar v-am vorbit până acum. În acest fel se îmbină piatră după piatră în această construcţie a teosofiei noastre occidentale, care trebuie clădită consecvent şi la care tot ceea ce se adaugă ulterior trebuie să fie în acord cu cele precedente. Consecvenţa lăuntrică este una dintre însuşirile pe care trebuie să le aibă o concepţie despre lume, pentru ca să fie clădită pe adevăr. Iar cel căruia îi este îngăduit să stea în apropierea lui Christian Rosenkreutz priveşte plin de veneraţie consecvenţa cu care Christian Rosenkreutz însuşi şi-a îndeplinit misiunea, care pentru vremea noastră este rosicrucianismul creştin. Faptul că marele Învățător al Nirvanei îşi îndeplineşte misiunea sa în afara Pământului este unul dintre rezultatele remarcabile şi impresionante ale activităţii lui Christian Rosenkreutz.

La aceste consideraţii vreau să adaug o alta, scurtă şi practică. Cel care vrea să devină discipol al lui Christian Rosenkreutz trebuie să ţină seama de următoarele: Noi am vorbit anul trecut despre modul în care putem dobândi involuntar cunoaşterea faptului că ne aflăm într-o anumită relaţie cu Christian Rosenkreutz. Dar ne-am putea pune şi un fel de întrebare legată de destin: Aş putea dobândi capacitatea de a deveni un discipol al lui Christian Rosenkreutz? – Acest lucru se poate petrece în modul următor: Să încercăm să înfățişăm sufletelor noastre imaginea marelui Învăţător al timpului actual, al lui Christian Rosenkreutz, în mijlocul celor doisprezece discipoli ai săi, trimiţându-l în afară, în spaţiul cosmic, pe Gautama Buddha, în secolul al XVII-lea, pentru a desăvârşi ceea ce începuse ca activitate în secolul al VI-lea înainte de Christos prin predica de la Benares.

Dacă această imagine îşi dezvăluie sufletelor noastre întreaga sa importanţă, dacă simţim că din această imagine, care ne face o impresie zguduitoare, porneşte ceva, care face ca din suflete să izvorască cuvintele: O, omule, tu nu eşti doar o fiinţă pământeană, ci eşti o fiinţă cosmică! – atunci putem simţi cu toată încrederea: Eu mă pot strădui să devin discipolul lui Christian Rosenkreutz. Această imagine, care ne înfățişează relaţia dintre Christian Rosenkreutz şi Gautama Buddha este un material de mare importanţă pentru meditaţie.

Este ceea ce voiam să trezesc în sufletele dumneavoastră ca năzuinţă rezultată din aceste consideraţii. Căci sufletele noastre trebuie să aibă necontenit în vedere faptul că este bine să fim interesaţi de cercetarea lumii, urmând însă ca după aceea să dobândim de aici mijloacele prin care să ne putem desăvârşi dezvoltarea în lumile spirituale.