Dacă dezvoltăm stările de conştienţă despre care s-a discutat, ajungem cu fiecare stare de conştienţă într-o anumită regiune a lumii. Voi reprezenta schematic cum se comportă contemplarea omului faţă de aceste regiuni în care putem ajunge dacă ne cucerim nişte stări de conştienţă speciale, aşa cum le-am caracterizat eu. Bineînțeles, noi putem reprezenta numai una alături de alta lumile care se află, de fapt, una într-alta. Eu am şi arătat că lumea lunară, sfera Lunii, pătrunde, propriu-zis, sfera noastră, că, la rândul ei, sfera lui Mercur pătrunde sfera noastră. Pentru a înfăţişa diferitele lumi, trebuie să le reprezint unele alături de altele.
Tabla 1Dacă aceasta este lumea noastră (vezi Fig.1, luminos), când dezvoltăm alte stări de conştienţă ajungem de fiecare dată în alte lumi. Aşadar, să presupunem că dezvoltăm acele stări de conştienţă pe care trebuie să le avem pentru a intra în lumea în care îi putem urmări pe cei decedaţi în anii care urmează imediat după moartea lor. Eu voi caracteriza această lume indicând că ea se întâlneşte aici cu lumea noastră (vezi desenul, galben). Dacă am dezvolta apoi următoarea stare de conştienţă, am avea starea de conştienţă prin care am pătrunde mai departe în sfera de viaţă în care păşeşte cel decedat după ce a parcurs drumul retrospectiv, şi pe care eu am numit-o starea conştienţei golite, dar treze, faţă de lumea fizică. Am intra într-o altă lume (vezi desenul, roşu), în această lume în care, de exemplu, omul se întâlneşte într-un mod absolut deosebit mai ales cu fiinţele mercuriene, cu acele realităţi care se manifestă în sfera lui Rafael în sensul caracterizat ieri. În această sferă facem cunoştinţă, înainte de toate, cu forţele vindecătoare ale naturii umane.
Astfel, cu fiecare stare de conştienţă ajungem într-o anumită regiune a lumii. Dar, prin aceasta, ajungem să cunoaştem acele fiinţe care aparţin, un anumit timp, acestei lumi. Aşadar, dacă vreau să aflu cum trăiesc oamenii în anii de după moarte, trebuie să pătrund cu conştienţa în lumea prin care călătoresc cei decedaţi. Eu nu-i pot observa într-o altă lume sub forma lor reală. Dacă vreau să examinez fiinţele mercuriene, trebuie să pătrund cu conştienţa în lumea fiinţelor mercuriene. De aici vedeţi că noi, ca oameni, percepern într-un anumit fel lumile separate una de alta şi pentru fiecare lume putem dezvolta starea de conştienţă specială adecvată acelei lumi. Noi chiar trebuie să dezvoltăm aceste stări de conştienţă, dacă vrem să cunoaştem în sens corect lumile, căci numai în acest fel ne putem pregăti în mod just să cunoaştem fiecare lume cu caracterul ei adevărat. Vreau să vă arăt cu ajutorul unui exemplu unde duce o asemenea cunoaştere, aşadar, o cunoaştere care vrea să dezvolte în mod just, pentru anumite regiuni ale lumii, starea de conştienţă corespunzătoare.
Să presupunem că vedem o plantă, frunzele, florile. Am observat că, de fapt, o plantă este o imagine de oglindă a ceea ce lucrează afară, în lume, modelând, dând formă. Ceea ce putem găsi în această lume despre care am vorbit adineaori se oglindeşte pe Pământ în plantele noastre. Cum ajungem să cunoaştem plantele? Ajungem să le cunoaştem dacă ne înălțăm cu conştienţa în această lume. Dar aici avem ceva absolut special, şi anume faptul că există o mare deosebire, o deosebire uriaşă, între plantele care ne întâmpină în domeniul lumii pământeşti. Când vedem o plantă oarecare, Cichorium* sau altă plantă, ea ne apare şi în sens spiritual altfel decât alte plante.
Observaţi, de exemplu, vioreaua** obişnuită şi comparaţi-o – pentru a da un exemplu radical – cu Belladonna, cu mătrăguna***, şi atunci, dacă privim lumea plantelor aşa cum v-am arătat, vedem cum stă vioreaua în faţa unui un om care are ochiul sufletesc deschis când ne aflăm în lumea căreia îi aparţine, aşadar, în lumea conştienţei golite, dar treze.
* Cichorium intybus – cicoare (n. tr. ).
** Viola L. (n. tr. ).
*** Atropa belladonna (n.tr.).
Lucrurile nu stau în acelaşi fel în ceea ce priveşte mătrăguna. Mătrăguna, Belladonna, îşi trage fiinţa din cu totul alte lumi. Aşadar, eu pot caracteriza acest fenomen şi în felul următor: Noi ajungem să cunoaştem o plantă obişnuită observând că ea are un corp fizic, că are un corp eteric; apoi vedem că în jurul florii şi fructului pluteşte astralul general care vine din Cosmos. Aşadar, dumneavoastră observaţi planta. Din pământ răsare partea fizică a plantei. Planta îşi are corpul ei eteric, şi deasupra, parcă plutind ca nişte nori, se aşază astralul. Aşa stau lucrurile la o plantă cum este vioreaua. La o plantă cum este mătrăguna lucrurile stau altfel. La Belladonna, situaţia este următoarea: planta creşte, are floare, înăuntru se formează fructul. Astralul pătrunde în fruct. Vioreaua îşi formează fructul numai în domeniul eteric. Mătrăguna absoarbe odată cu fructul astralul. Ea devine prin aceasta otrăvitoare. Toate plantele care absorb în vreo parte a lor astral din Cosmos devin otrăvitoare. Aşadar, acelaşi astral care, când pătrunde în animal, îi dă acestuia corpul astral, care îl modelează din punct de vedere interior ca fiinţă înzestrată cu simţire, când pătrunde în plantă face din ea o plantă otrăvitoare. Este un lucru foarte interesant, căci putem spune: Corpul nostru astral poartă în sine nişte forţe care, dacă ajung în plantă, se prezintă ca otravă. – Şi tocmai în acest fel trebuie să concepem otrava. Ajungem să cunoaştem otrava din punct de vedere interior dacă ştim că noi, ca oameni, avem în mod normal în corpul nostru astral forţele tuturor otrăvurilor care există, căci acest lucru ţine de natura omului.
În această expunere vreau doar să prezint o anumită noţiune, pe care va trebui să o utilizăm mai târziu, pentru a putea înţelege deosebirea dintre căile juste şi căile eronate ale cercetării spirituale. Ce înţelegem noi dintr-un asemenea exemplu? Avem o viorea. Avem o mătrăgună.
Dacă am dezvoltat pentru fiecare lume conştienţa adecvată, vedem în viorea o fiinţă care rămâne în lumea ei, care nu îşi atrage nimic dintr-o lume străină ei. Mătrăguna îşi atrage ceva dintr-o lume străină ei. Belladonna îşi însuşeşte un element pe care o plantă nu are voie să-l aibă, pe care are voie să-l aibă numai un animal. Şi aşa stau lucrurile cu toate plantele otrăvitoare. Ele îşi însuşesc un element pe care ele, ca plante, nu au voie să-l aibă, un element care îi revine numai animalului.
În Univers există multe fiinţe care aparţin celor mai diverse regiuni ale lumii. Tocmai în acea regiune pe care o întâlnim când păşim direct în lumea în care îi putem urmări după moarte pe cei decedaţi după câţiva ani, după zece, douăzeci, treizeci de ani, până când ei părăsesc această lume, există o întreagă serie de fiinţe, care sunt reale, dar care nu pătrund în mod vizibil în lumea noastră fizică. Eu aş caracteriza asemenea fiinţe ca pe un anumit gen de fiinţe elementare.
Aşadar, când îl urmărirn pe cel decedat după ce a trecut prin poarta morţii, păşim într-o lume în care se găsesc tot felul de fiinţe elementare, care au forme despre care se poate spune că aparţin cu adevărat acestei lumi. Aşadar, am putea spune: Deoarece aceste fiinţe aparţin acestei lumi, ele ar trebui să se slujească de toate forţele care se află în această lume. – Dar printre aceste fiinţe elementare există şi unele care nu se limitează la aceasta, ci se uită când oamenii scriu, de exemplu, şi asistă la toate activităţile care sunt executate în lumea oamenilor, adică în acea lume în care trăiesc oamenii între naştere şi moarte. Avem tot timpul asemenea entităţi care privesc. Acest privit încă nu are în sine nimic rău, căci întregul plan în care se integrează ceea ce relatez eu acum constă, desigur, în faptul că toate lumile care se învecinează cu lumea noastră, aşadar, lumea în care păşim imediat după moarte, lumea în care umblăm la câteva decenii după moarte, toate aceste lumi nu au în sine ceea ce are omul în jurul său aici, pe Pământ, şi ceea ce învaţă el aici, pe Pământ. În aceste lumi care se învecinează cu lumea noastră nu există, de exemplu, scris, citit, în sensul nostru. Nu există nici avioane în sensul nostru, automobile în sensul nostru, nu există niciun fel de mijloace obişnuite de transport în sensul nostru. Nimic din toate acestea nu există în aceste lumi care se învecinează cu lumea noastră.
Dar nici nu putem spune că aici, pe Pământ, noi construim automobile, scriem şi citim, că aici, pe Pământ noi scriem cărţi care nu sunt citite şi de îngeri, nu putem spune că toate acestea ar fi fără importanţă pentru lume în general. Lucrurile sunt de aşa natură încât asemenea entităţi cum sunt cele despre care tocmai am vorbit sunt, într-un fel, transferate din lumea care se învecinează direct cu lumea noastră. Ele trebuie să urmărească ceea ce fac aici oamenii. Aşadar, ele sunt trimise în mod special din alte lumi şi sunt însărcinate cu misiunea de a se ocupa de natura umană şi de a păstra pentru nişte epoci viitoare ceea ce învaţă oamenii aici. Căci, vedeţi dumneavoastră, noi, oamenii, ne putem duce karma dintr-o viaţă în alta, putem transporta, de asemenea, dintr-o viaţă în alta, tot ceea ce se petrece cu karma noastră prin intermediul civilizației şi culturii exterioare. Putem duce dintr-o viaţă în alta ceea ce trăim noi, ca oameni, când suntem într-un automobil, dar nu putem transporta construcția automobilului. Noi înşine, ca oameni, nu putem transporta dintr-o viaţă în alta ceea ce ia naştere pe baza forțelor pur pământeşti. Astfel, omenirea a creat pe parcursul civilizafiei ceva ce ea însăşi ar pierde dacă nu i-ar veni în ajutor alte fiinţe.
Ei bine, aceste fiinţe despre care am vorbit sunt trimise în mod special cu misiunea de a păstra pentru viitor ceea ce omul nu poate duce dintr-o viaţă în alta. Aşadar, faptul că noi avem în mijlocul nostru şi în lumea care se învecinează cu a noastră nişte fiinţe care au misiunea de a transporta în viitor ceea ce omul nu poate aduce din civilizaţia sa exterioară, pentru ca el să poată avea din nou în viitor aceste elemente ale civilizaliei, este un fapt deosebit de important. Deoarece în nişte vremuri trecute a devenit foarte dificil pentru unele dintre aceste fiinţe să-şi îndeplinească misiunea, s-a ajuns ca multe, foarte multe lucruri dintre cele care au fost deja descoperite în cadrul civilizafiei să se piardă, totuşi, pentru omenire.
Aşadar, fenomenul important pe care vreau să vi-l prezint aici este faptul că în mijlocul nostru se află entităţi care au primit pe plan cosmic misiunea de a transporta în viitor tot ceea ce omul nu poate duce el însuşi dintr-o viaţă pământească în alta. Acesta este, înainte de toate, conținutul abstract al bibliotecilor noastre. Noi nu putem transporta acest conţinut dintr-o viaţă pământească în alta. Pentru aceasta e nevoie de entităţi speciale. Dar acele entităţi spirituale cu care noi, oamenii, stăm într-o legătură directă nu pot face acest lucru. Și de aceea nu putem face nici noi, ca oameni, aceasta. Aceste entităţi trebuie să se slujească de alte entități, care timp îndelungat le erau străine, care au parcurs o cu totul altă evoluţie decât fiinţele spirituale care stau în legătură cu noi.
Eu am numit aceste entități, care au parcurs o evoluţie absolut diferită, entităţi ahrimanice. Este vorba de o evoluţie diferită, care se întâlneşte cu a noastră în unele ocazii, de exemplu, atunci când noi construim aici un automobil. Aşadar, e vorba de entităţi care, datorită forțelor lor ahrimanice, pot înțelege o activitate deosebită din prezent, de exemplu, construirea unui automobil, şi care transportă în epoci viitoare lucruri care au fost integrate la un moment dat civilizaliei omenirii şi pe care omul nu le poate transporta dintr-o încarnare în alta.
Cu ajutorul reprezentărilor pe care le-am dobândit în acest fel putem caracteriza acum ce înseamnă, propriu-zis, un om medial. Fireşte, trebuie să facem deosebire între un om medial în sensul cel mai larg al cuvântului şi ceea ce se numeşte în sensul propriu-zis al cuvântului un medium. De fapt, noi toţi suntem mediumuri, dacă luăm expresia medium în sensul cel mai larg al cuvântului. De exemplu, înainte de a coborî în lumea pământească şi de a ne parcurge viața dintre naştere şi moarte, noi suntem fiinţe spiritual¬sufleteşti. Ceea ce este omul în lumea spirituală se întrupează în ceea ce este el aici, în lumea fizică. În lumea fizică, noi suntem pentru propriul nostru spirit un medium. Aşadar, dacă folosim cuvântul medium în sensul său cel mai larg, am putea considera că orice fiinţă este, într-un fel, medium. Nu la aceasta ne referim când vorbim în sensul obişnuit de un om medial. Un om medial în lumea noastră, pe care o parcurgem între naştere şi moarte, este acel om care şi-a dezvoltat anumite părţi ale creierului său în aşa fel încât ele pot fi deconectate pentru un anumit timp de la ansamblul entităţii sale. Astfel încât, la un medium, pentru un anumit timp nu sunt prezente ca bază pentru activitatea Eului tocmai acele părţi ale creierului care sprijină în mod deosebit această activitate.
Aşadar, când ne spunem nouă înşine „eu”, când ne aducem în conştienţă propriul Eu, întotdeauna această manifestare a conştienţei, această conştienţă a Eului, se sprijină pe anumite părţi ale creierului. La un medium, aceste părţi ale creierului sunt deconectate. Atunci, anumite entităţi de genul celor pe care le-am caracterizat mai înainte au poftă să se strecoare în locul Eului uman în aceste părți ale creierului. Şi atunci un asemenea medium devine purtătorul acelor entități care ar trebui să transporte, propriu-zis, civilizația în viitor. Aşadar, când prind un asemenea creier, care nu este locuit pentru un anumit timp de Eul său, aceste ființe sunt cuprinse de o poftă teribilă de a se cufunda în el. Şi când un medium este în transă, cum se spune, aşadar, când creierul este deconectat, în el se strecoară o asemenea ființă care stă sub influență ahrimanică şi care ar trebui să transporte civilizația în nişte epoci viitoare, şi atunci, în acel interval de timp, un asemenea om, în loc să fie purtătorul unui Eu uman, este purtătorul unei ființe elementare care îşi neglijează datoria sa în Cosmos. Rețineți această expresie cuvânt cu cuvânt: care îşi neglijează datoria sa în Cosmos.
Datoria unei asemenea ființe în Cosmos este aceea de a vedea cum scriu oamenii. Ei scriu cu acele forțe care sunt ancorate în aceste părți ale creierului despre care tocmai am vorbit. În loc ca aceste ființe doar să privească, aşa cum şi trebuie să facă, de altfel, tot timpul, ele se uită în jur să vadă unde există un creier medial care poate fi deconectat. Atunci ele se strecoară înăuntru şi transpun în lumea umană prezentă ceea ce au dezvoltat deja ca artă a scrisului prin privitul lor. Aşadar, aceste entități proiectează în prezent cu ajutorul unor oameni mediali ceva ce ar trebui să transporte, conform misiunii lor, în viitor. Mediumnismul se bazează pe faptul că ceea ce ar trebui să se dezvolte în viitor drept facultăți se dezvoltă deja în prezent într-un mod confuz, haotic. De aici, darul profetic al ființei mediale, de aici caracterul fascinant. În realitate, este ceva care lucrează mai desăvârşit decât omul în prezent. Dar este introdus de nişte fiinle în modul pe care vi l-am descris mai înainte.
Exact aşa cum Belladonna este medială pentru lumea astrală – Belladonna este un medium pentru anumite forțe astrale pe care le introduce în fructul ei –, tot astfel, un medium uman, prin intermediul creierului său deosebit, este un medium pentru aceste entităli elementare, care trebuie să participe la civilizalia noastră, pentru că omul nu poate transporta totul dintr-o viață pământească în alta. Acesta este misterul propriu-zis al ființei mediale: ea este posedată de aceste ființe speciale. Vă puteți imagina că aceste entități sunt, pe de o parte, creaturi reale ale entităților ahrimanice. Entitățile ahrimanice sunt prezente în Cosmos ca entități care au o inteligență ce depăşeşte cu mult inteligența omenirii. Imediat ce ajungem în lumea care se învecinează în mod direct cu lumea noastră, sau atunci când ne apropiem, în această lume fizică – dacă dezvoltăm facultatea de contemplare – de ființele ahrimanice, suntem uimiți de inteligența lor teribilă, de inteligența lor covârşitoare. În privința inteligenței, ele sunt nişte adevărate ființe supraumane. Şi dobândim respect față de asemenea entități abia atunci când înțelegem ce infinit de inteligente sunt ele.
Ceva din această inteligență trece apoi asupra creaturilor lor, asupra acestor ființe elementare care se strecoară, care se cufundă în creierele mediumurilor, astfel încât prin intermediul acestor mediumuri ies la iveală tot felul de lucruri importante. Aflăm lucruri importante mai ales dacă putem privi, pe baza unei conştiențe deplin dezvoltate, corect dezvoltate, ceea ce produc asemenea mediumuri. Lucrurile sunt de aşa natură încât, dacă înțelegem în sens just constituția, alcătuirea lumii spirituale, nu negăm faptul că prin intermediul mediilor pot pătrunde tot felul de lucruri importante din lumea spirituală în lumea fizică. Prin intermediul mediumurilor putem afla lucruri importante, semnificative. Dar aceasta nu este o cale corectă. De ce nu?
Puteți ajunge să aflați acest lucru examinând plante care sunt mediumuri pentru anumite forțe astrale ce fac din ele plante otrăvitoare. Vă pot arăta cum putem afla acest lucru. Când e vorba de lumile spirituale, e mai bine să descriem situația în mod concret, decât să dezvoltăm nişte noțiuni abstracte.
Să presupunem că pătrundem, prin cunoaştere inițiatică, în lumea în care se află cei decedați după moarte. Îi urmărim. Este ca şi cum am pătrunde într-o cu totul altă lume. Eu am descris-o, în parte. V-am arătat că ea face asupra noastră o impresie mult mai reală decât lumea noastră, în care ne aflăm între naştere şi moarte. Dar, când păşim în această lume, ne surprinde ce fiinţe ciudate se află aici, pe lângă sufletele celor decedaţi. După ce omul a murit, dacă îl urmărim aici, vedem printre sufletele umane care au murit şi în jurul acelor suflete nişte figuri demonice stranii. Chiar la intrarea în această ţară a sufletelor în care a trebuit să pătrundă cel decedat şi în care putem intra, cu ajutorul unei anumite vederi clarvăzătoare, vedem nişte figuri demonice – pe care, fireşte, le comparăm cu raporturile pământeşti, despre care, când vorbim de mic şi mare, putem vorbi numai prin comparaţie – care au picioare palmate mari şi puternic dezvoltate, ca raţele, ca animalele care înoată, în general; au picioare palmate puternic dezvoltate, cum au raţele sau raţele sălbatice, dar care se transformă neîncetat. Ele au o formă pe care am putea-o compara cu forma cangurului, dar sunt fiinţe puternice, pe jumătate asemănătoare păsărilor, pe jumătate asemănătoare mamiferelor. Când îi urmărim pe cei decedaţi, vedem că prin toată zona respectivă circulă asemenea fiinţe. Dacă vă întrebați: Unde sunt aceste entităţi? nu e nevoie decât să vă reprezentaţi în mod just cum ne putem imagina locul în care se află asemenea entităţi, unde sunt ele. Ele sunt tot timpul în jurul nostru, căci noi ne aflăm în aceeaşi lume în care se află cei decedaţi, numai că, vedeţi dumneavoastră, ele nu se află în această sală. Aici începe, ca să spunem aşa, calea unei cercetări spirituale reale, absolut exacte.
Examinaţi următorul lucru. Vă plimbaţi pe o pajişte pe care în timpul toamnei cresc multe plante de felul brânduşei de toamnă, Colchium autumnale. Întâlniți peste tot brânduşe. Dacă încercați, în momentul în care staţi în mijlocul brânduşelor, să vă transpuneţi în starea de conştienţă în care îi puteţi urmări pe cei decedaţi, aşa cum v-am spus, veţi vedea că în locul unei brânduşe se află fiinţa pe care tocmai am descris-o, cu picioare palmate şi cu corp ciudat de cangur. Și dacă vă plimbaţi printr-o altă regiune, unde pe drum creşte Belladonna, mătrăguna neagră, şi vă transpuneţi în starea de conştienţă despre care am vorbit, întâlniți nişte entităţi diferite, entităţi demonice groaznice, care sunt şi ele din lumea despre care vă vorbesc acum. Astfel încât am putea spune: Colchium autumnale, Belladonna sunt mediumuri care lasă să pătrundă în ele lumea imediat învecinată şi care se află, de fapt, cu altă fiinţă a lor, în lumea morţilor.
Dacă aveţi în vedere aceste lucruri, veţi spune: De jur împrejurul nostru se află ceea ce numim o altă lume. Dar aici e vorba de faptul că noi trebuie să putem pătrunde cu conştienţa noastră, să putem contempla aceste plante, Colchium autumnale, Belladonna, nu numai cu conştienţa cotidiană obişnuită, ci cu conştienţa superioară, acolo unde se află ele în regiunea morţilor. Contemplând Belladonna cu conştienţa superioară, o vedem acolo unde se află ea în regiunea morţilor.
Dumneavoastră puteţi spune următorul lucru: Aici se află o pajişte, pe pajişte cresc brânduşele. – Acum trebuie să mergeţi mai departe, dacă vă aflați în lumea fizică, poate că trebuie să urcaţi un munte, şi acolo, sus, se află nişte tufe pe care cresc plante de mătrăgună. Belladonna şi Colchium autumnale nu cresc una lângă alta în lumea fizică. Dar în această lume spirituală care este cea mai apropiată, despre care vorbesc eu, ele se află una lângă alta. Spaţiul are o cu totul altă structură. Pe cât de departe sunt ele una de alta în lumea fizică, pe atât de apropiate sunt în lumea spirituală. Desigur, lumea spirituală îşi are legile ei proprii. Aici, totul este altfel. Și acum gândiţi-vă că aţi întâlni aceste plante – pot să mă exprim în acest fel – în lumea morţilor. Dacă îi urmăriţi pe cei decedaţi în primele perioade, observaţi că ei nu au impresia groaznică pe care o are omul pe Pământ în faţa acestor plante, ci ştiu că prezenţa în acest loc a unor asemenea figuri demonice se bazează pe planul cosmic înțelept. Aşadar, când îi urmăriţi pe cei decedaţi în primele perioade în ţara sufletelor, o găsiţi ocupată de figurile corespunzătoare plantelor otrăvitoare, de nişte figuri demonice, tocmai în lumea înecinată.
Dacă păşiţi mai departe, în regiunile din care pleacă cei decedaţi după zece, douăzeci, treizeci de ani, pentru a intra într-o regiune superioară, aici găsiţi elementul corespunzător pentru plantele noastre care nu sunt otrăvitoare. Abia aici găsiţi, de exemplu, vioreaua şi alte plante care nu sunt otrăvitoare. Astfel, lumea plantelor îşi are importanţa ei în lumea fizică, şi, de asemenea, în lumea imediat învecinată cu a noastră. Numai că noi le vedem acolo sub alte forme. Ceea ce am descris sub formă reală în domeniul stelelor se oglindeşte pe Pământ în forma pe care o are pe Pământ o Belladonna, o Colchium autumnale, vioreaua; acestea se oglindesc şi în lumea în care păşesc cei decedați. Aceste lucruri se oglindesc imediat după moarte, aşa cum am arătat. Tot ceea ce se află într-o lume acţionează şi în celelalte lumi. Totuşi, dacă vrem să cunoaştem un lucru conform cu realitatea lui, trebuie să pătrundem cu conştienţa noastră în lumea originară a acestuia. Dar aşa stau lucrurile şi cu fiinţele din aceste alte lumi. Putem afla ce sunt aceste entităţi, aceste fiinţe elementare care constituie creatura propriu-zisă a stăpânitorului ahrimanic, numai dacă păşim în cea mai apropiată lume, înecinată cu a noastră.
Aceste entităţi îşi fac apariţia prin intermediul mediumurilor, ele iau în posesie mediumurile şi, odată cu aceasta, intră în mod temporar în lumea noastră. Aşadar, când facem cunoştinţă cu aceste entităţi în lumea noastră numai prin intermediul unui medium, facem cunoştinţă cu ele într-o lume în care ar trebui să fie străine, aşadar, nu le putem cunoaşte sub adevărata lor formă. Astfel încât, pentru cel care face cunoştinţă cu aceste entităţi prin intermediul unor mediumuri, care le cunoaşte manifestările numai prin intermediul unor mediumuri, nu există nicio posibilitate de a ajunge la entitatea lor adevărată, căci ele se manifestă într-o lume străină lor. Aşadar, aici sunt prezente, indiscutabil, nişte manifestări spirituale; dar este imposibil să înțelegem aceste manifestări spirituale dacă facem cunoştinţă cu aceste entităţi numai într-o lume de care ele nu aparţin. Acesta este aspectul înşelător, aspectul iluzoriu, în sensul cel mai exact al cuvântului, a tot ceea ce pătrunde în lume prin intermediul conştienţei mediale, faptul că cei care sunt întâmpinați de asemenea entităţi nu ştiu de ce natură sunt, propriu-zis, acestea.
Prin faptul că intră pe o asemenea cale în lume, aceste entităţi au un destin absolut special. Dacă facem cunoştinţă cu lumea aşa cum am arătat eu, cunoaştem lucrurile şi altfel. Când păşim în lumea morţilor, când trecem prin pădurea de demoni ai plantelor Colchium autumnale, Belladonna, Digitalis purpurea*, Datura stramonium**, şi aşa mai departe, când trecem prin această regiune observăm: viorelele se vor transforma, ele vor purta în viitor cu totul alte forme. Ele au o importanţă pentru viitorul Cosmosului. Colchium autumnale participă, conform naturii sale, la moarte, ea are această menire. Plantele otrăvitoare sunt plante care mor, sunt plante pe cale de a pieri, care nu se ridică până la nişte forme vi¬itoare. În epoci viitoare vor fi prezente, la rândul lor, alte fiinţe otrăvitoare. Dar acele fiinţe care sunt astăzi otrăvitoare pier în epoca noastră. Epoca durează, fireşte, mult, dar ele poartă în sine impulsurile morţii. Şi acest lucru se extinde asupra întregii vegetaţii. Când contemplăm vegetaţia vedem răsărind, dezvoltându-se, impulsurile transportate în viitor; o vedem pierind, unindu-se cu moartea.
* Digitalis purpurea – degeţel-roşu (n.tr.).
** Datura stramonium – ciumăfaie, laur (n. tr.).
Aşa stau lucrurile cu entităţile care pun stăpânire pe mediumuri. Ele se despart oarecum de tovarăşele lor, care au misiunea de a transporta elemente ale prezentului în epoci viitoare îndepărtate, ele pătrund prin intermediul mediumurilor în această lume prezentă, dar aici se unesc şi cu destinul domeniului pământesc şi îşi pierd misiunea legată de viitor.
Dar, odată cu aceasta, ele îi răpesc omului, într-un sens superior, misiunea lui de viitor. Şi acest lucru stă în faţa noastră atunci când cunoaştem cu adevărat fiinţa medială. Viitorul trebuie să moară – aşa vorbeşte, de fapt, fiinţa medială –, trebuie să existe numai prezentul. Şi, tocmai de aceea, dacă cineva înzestrat cu o facultate reală de pătrundere în intimitatea realităţilor şi a fiinţialităţii lumii ajunge la o şedinţă de spiritism, el este înconjurat de ceva care îi apare sub forma unor plante otrăvitoare. Orice şedinţă de spiritism este încadrată, propriu-zis, de o grădină de plante otrăvitoare, care nu se prezintă la fel ca în lumea morţilor, dar care cresc de jur împrejurul comunităţii spiritiste, iar din florile şi fructele lor ies demoni.
Printr-o asemenea experienţă trece la o şedinţă de spiritism cel care are facultatea de a privi în celelalte lumi. El trece mai întâi printr-o pajişte, care înconjoară comunitatea spiritistă, printr-o pajişte cosmică de plante otrăvitoare, dar care sunt mobile în sine, parcă sunt vii, care au ceva animalic. Le putem recunoaşte numai după forma lor că sunt plante otrăvitoare. Dar aşa vedem cât de rodnic ar trebui să se manifeste în viitor ceea ce acţionează sub această formă medială, vedem că aici e vorba de ceva care ar trebui să se reverse pe parcursul evoluţiei omenirii mai departe, în viitor, vedem că acest element este încătuşat în prezentul de care nu aparţine, şi că el se va manifesta în prezent aducând prejudicii omenirii. Acesta este misterul interior al fiinţei mediale, cu care trebuie să facem cunoştinţă în cursul acestor conferinţe.
Putem indica într-un mod absolut precis, absolut exact, unde se găseşte în fiinţa medială punctul sensibil, ca să spunem aşa, al constituţiei umane. Va trebui să vă prezint o explicaţie aparent abstractă, dar tocmai prin aceasta veţi pătrunde puţin în intimitatea naturii mediumnice.
Creierul uman, aşa cum este el conţinut în cavitatea craniană, are în medie o greutate de 1.500 de grame sau ceva mai mult. Aceasta este o greutatea considerabilă. Dacă creierul uman ar apăsa cu toată greutatea sa asupra vaselor fine de sânge care se află la baza craniului, acestea ar fi strivite. Noi, oamenii, ne deplasăm prin lume, în funcţie de vârsta pe care o atingem, iar creierul nostru nu apasă cu greutatea sa asupra sistemului vaselor sangvine care se află la baza craniului. Înțelegem acest lucru dacă îl privim în mod corect.
Examinaţi omul, aşa cum este el construit. Eu îl voi prezenta într-un mod schematic. Canalul măduvei spinării urcă şi ajunge în creier (vezi Fig.2, roşu). Intreaga organizare este de aşa natură încât canalul măduvei spinării, cu excepţia câtorva părţi, care nu sunt solide, care sunt semisolide, este umplut cu lichid. Creierul înoată, propriu-zis, în acest lichid. Creierul omului înată în lichidul cerebral (vezi Fig.2, violet). Există un principiu numit principiul lui Arhimede. Arhimede a descoperit acest principiu, datorită genialităţii sale, când se afla în baie. El a făcut experienţa uşor de înţeles. El a rămas în apă cu tot corpul, dar şi-a scos alternativ picioarele afară, şi a observat că ele aveau o greutate diferită, în funcţie de faptul că se aflau în apă sau afară din apă. Acest lucru a însemnat pentru Arhimede cu totul altceva decât pentru un om obişnuit. Un om obişnuit doar s-ar juca în această situaţie. Dar Arhimede a făcut o mare descoperire, o descoperire grandioasă. „Evrika!” Am găsit! El a înțeles că orice corp care este într-un lichid pierde din greutate, o greutate egală cu greutatea lichidului dislocuit.
Să ne reprezentăm un vas care este umplut cu apă. Introduc în apă un corp solid. Dacă cântăresc acest corp, pot afla cu exactitate că el este mai uşor în apă; în apă cântăreşte mai puţin decât afară. Corpul pierde în apă o greutate egală cu greutatea lichidului dislocuit. Acesta este principiul lui Arhimede.
Acest principiu al lui Arhimede este foarte important pentru noi, ca oameni, în ceea ce priveşte constituţia noastră; creierul înoată în lichidul cerebral, aşadar, pierde din greutate o cantitate egală cu greutatea unei cantităţi de lichid cerebral care ar avea mărimea creierului. Astfel, când se află în interiorul cutiei craniene, creierul nu are greutatea de 1.500 de grame, ci pierde din greutatea sa atâta cât ar cântări un creier aflat în apă, şi rămâne cu o greutate de aproximativ 20 de grame. Aşadar, în realitate, noi nu purtăm un creier de 1.500 de grame, ci unul de numai 20 de grame. Conform principiului lui Arhimede, creierul pierde din greutate prin faptul că înată în lichidul rahidian. Aşadar, noi avem în organizarea noastră ceva care, de fapt, este mult mai uşor decât este. În organizarea noastră creierul cântăreşte numai 20 de grame. Dar trebuie să fim foarte atenţi tocmai la aceste 20 de grame. Căci numai aceste 20 de grame sunt capabile să ne primească Eul. Tot restul din noi îl avem altundeva.
Tot corpul este umplut cu tot felul de elemente solide, care înată şi ele în lichid, de exemplu, globulele de sânge. Acestea îşi pierd din greutate şi, la fel şi aici, numai în ceea ce le mai rămâne ca greutate este prezent Eul; astfel Eul este răspândit în sânge, dar nu cu ponderea greutăţii sângelui. Noi trebuie să ţinem seama de toate acestea. Trebuie să fiţi atenţi la ceea ce îşi are sediul în creier şi mai are o greutate în sens propriu. Căci aici trebuie să fie prezent Eul dumneavoastră. El nu poate fi prezent nicăieri în altă parte; în altă parte poate fi corp astral, corp eteric etc.
Mediumul este un om la care acest element ponderabil al constituţiei sale, aşadar, cele 20 de grame de creier, nu mai conţine Eul. Eul a fost alungat. În aceste părţi pot intra acele fiinţe despre care am vorbit adineaori.
Modul de gândire materialist ar vrea să se indice nişte sedii ale acestor fiinţe. În ce parte a omului se instalează fiinţa elementară când pune stăpânire pe medium?, pun întrebarea cei care gândesc materialist. Numai intelectul materialist vorbeşte în acest fel. Aşa vorbeşte cel care gândeşte în sens mecanic şi în sens matematic. Dar viaţa nu se desfăşoară doar în sens matematic şi mecanic, ci şi în sens dinamic. Aşadar, nu trebuie să spunem: Mediumul este posedat aici sau acolo, nu trebuie să localizăm lucrurile în sens pur matematic sau geometric, ci trebuie să gândim: Medimul este posedat în partea care rămâne ponderabilă în el, în partea care este atrasă spre Pământ. – Aici pot intra fiinţele ahrimanice. Şi nu numai aici, ci şi în altă parte. Ceea ce v-am descris eu este aspectul cel mai brut al problemei. Există însă un aspect mai subtil.
Cum vedem noi pe planul fizic? Avem ochii (vezi Fig.3). Nervul vizual, pornind din ochi, merge înapoi, spre creier. Nervul vizual conţine senzaţia de culoare. Materialiştii cred că nervul vizual transportă în creier culorile şi descarcă aici culorile. Căci materialiştii îşi reprezintă totul ca pe o încărcătură a unui vapor sau a unui tren. În organul de simţ se încarcă ceva din exterior, care este transportat în nervi, apoi se descarcă undeva, pătrunde în suflet – nu chiar atât de grosolan, dar pătrunde aici. Dar lucrurile se petrec cu totul altfel! Nervul vizual nu poate să transporte senzaţia de culoare înapoi, spre creier, ci ajunge să o şteargă într-un anumit punct. Culoarea se găseşte numai afară, la periferie.
Nervul vizual este chemat să şteargă culoarea pe măsură ce ea pătrunde spre interior, astfel încât creierul este lipsit de culoare, în el pătrund doar culori foarte slabe, care sunt pe punctul de a dispărea. Nu numai culoarea este ştearsă în creier, ci orice relație cu lumea exterioară. Procesul auditiv, procesul vizual au loc în organele de simț. Mergând spre creier, nervii vizuali, nervii olfactivi, nervii calorici şterg tot ceea ce aveți la periferie, până ce se transformă într-o umbră palidă. Raportul pe care îl are această umbră palidă cu senzația este asemănător cu raportul pe care îl au cele 20 de grame cu cele 1.500 de grame. Cele 20 de grame reprezintă şi ele numai o umbră a greutății creierului.
Atât de puțin este ceea ce ne rămâne! Când vedem un răsărit impresionant, grandios, care pătrunde în organele noastre de simț, în partea din spate, în creier, avem numai o umbră palidă a acestui răsărit. Tocmai acestor umbre palide trebuie să le acordăm atenție şi în acest caz, căci numai aici are voie să pătrundă Eul nostru. În clipa în care Eul nostru este deconectat, în clipa în care devenim mediali, în aceste umbre palide sau în sunetele slabe care provin din procesul auditiv se strecoară o ființă elementară, aşa cum v-am descris. În tot ceea ce aparține Eului, acolo unde senzația exterioară este ştearsă, se strecoară această ființă şi ia în stăpânire mediumul. Și se strecoară până în ramificațiile nervilor, până în organizarea voinței, adică până în acei nervi care ajung în organizarea voinței. Atunci mediumul începe să devină activ, căci este luat în stăpânire ceea ce ar trebui să fie luat în stăpânire de Eul omului. Restul de greutate a creierului, restul de senzație de culoare, restul de senzație auditivă, toate aceste umbre fine, care ne umplu ca o fantomă – căci această greutate de 20 de grame este numai o fantomă –, aceste palide umbre de culoare, care pătrund în interior, au doar un caracter fantomatic; aici se cufundă această ființă elementară, şi atunci, în ansamblu, omul ajunge să stea liniştit, letargic, cu corpul său, şi în el devine activ tot ceea ce ar trebui să fie, de fapt, umplut de Eu în aceste umbre slabe, fantomatice, care sunt umplute de obicei de Eu.
Observați, aşadar, mediumul. El lasă să i se cufunde într-o absolută letargie, inerție, ceea ce este folosit de omul normal, la el devine activă această fantomă pe care am descris-o. Puteți observa acest lucru, de exemplu, după felul în care scrie mediumul. Fireşte, el nici n-ar putea scrie dacă nu i-ar deveni totul mai uşor, exact ca în creier; deoarece întreaga greutate înoată într-un lichid, în simţire, în sentiment, totul devine uşor, şi el scrie cu uşurința cu care Eul conduce de obicei condeiul. Atunci cel care conduce condeiul în această fantomă a omului la un medium este fiinţa elementară.
Când mediumul stă sau se manifestă într-un anumit fel, acest lucru înseamnă, în realitate, pătrunderea ființelor unei alte lumi. Aşa cum în mişcările mediumului pot pătrunde ființele celeilalte lumi, entitățile ahrimanice, tot astfel pătrund şi în toate radiaţiile pe care le-am descris ieri. Întotdeauna sunt prezente nişte radialii puternice de fluid, mai ales în regiunile organizării umane unde se găsesc glande. Aşadar, şi în aceste radiații de fluid pătrund entităţi ale lumii elementare, precum şi în radialiile respirației, în radiațiile luminii. Numai când e vorba de radiațiile chimice are loc un schimb mai conştient între cel care foloseşte aceste radiații şi entitățile care pătrund în acestea. Aici începe, aşa cum am arătat ieri, magia neagră, colaborarea conştientă cu entitățile care intervin în modul pe care tocmai l-am descris.
La medium şi, de regulă, la cel care face experimente cu mediumul, putem vorbi, de fapt, de inconştienţă în legătură cu procesele propriu-zise. La cel care practică magia neagră este prezentă de obicei o conştiență deplină a faptului că el invocă în radiațiile chimice ale unor entități umane, de cele mai multe ori în ale sale proprii, aceste entități ale lumii elementare. Aşadar, cel care practică magia neagră este înconjurat întotdeauna de o ceată de slujitori care constau în asemenea ființe elementare şi cărora el le oferă posibilitatea, fie prin propriile sale radiații, fie prin diferite procede€ de a produce fum, pe care le execută în laboratorul său, de a folosi în această lume fizic-sensibilă impulsuri chimice oculte.
Acest lucru ne conduce la cunoaşterea unei realităţi: aşa cum Belladonna pătrunde într-o lume de care nu aparţine şi devine prin acest fapt otrăvitoare, tot astfel, lumea spirituală pătrunde prin intermediul fiinţei mediumului aici, în lumea noastră, în care locuim între naştere şi moarte. – Dar, de fapt, pericolul ca această lume spirituală să pătrundă într-un mod asemănător felului în care am descris lucrurile în cazul Belladonnei există de fiecare dată când în om este reprimată conştienţa, adică pătrunderea cu Eu, aşadar, atunci când omul este într-o stare de răpire, asemănătoare leşinului, sau într-o adevărată stare de leşin.
De fiecare dată când conştienţa omului nu este estompată prin starea normală de somn, ci prin altceva, este prezent pericolul ca aici să se deschidă o fereastră pentru lumea pe care tocmai am descris-o.
