Ieri v-am vorbit despre altă latură a existenţei naturii, despre entităţile suprasensibile-invizibile care însoțesc fiinţele şi procesele naturii sensibile, vizibile. O clarvedere instinctivă mai veche a putut contempla şi aceste entităţi ale lumii suprasensibile, care se află în spatele existenţei naturii, ca şi pe cele ale lumii sensibile. Astăzi, aceste entităţi s-au retras oarecum din faţa privirii umane. Dar această populaţie de gnomi, ondine, silfide şi fiinţe ale focului nu poate fi percepută la fel ca animalele, plantele etc., ale lumii fizic-sensibile numai din cauză că, în momentul actual al evoluţiei sale, omul nu este în stare să-şi manifeste fiinţa sufletesc-spirituală fără ajutorul corpului fizic şi al corpului eteric. În situaţia actuală a evoluţiei Pământului, omul trebuie să se slujească de corpul eteric pentru a-şi putea folosi sufletul său, şi de corpul fizic pentru a-şi putea folosi spiritul său. Corpul fizic, care oferă instrumentul pentru spirit, aparatul senzorial, nu este în stare să intre în legătură cu entităţile care stau la baza lumii fizice. Şi nici corpul eteric al omului, de care acesta are nevoie pentru a se manifesta ca fiinţă sufletească. Şi, de aceea, omului îi scapă, dacă mă pot exprima astfel, jumătate din ambianţa lui pământească. Întreaga sferă care cuprinde acele fiinţe elementare despre care am vorbit ieri îi scapă omului. Corpul fizic şi corpul eteric nu ajung până aici. Ne putem forma o idee despre ceea ce îi scapă în acest fel omului actual dacă ne lămurim ce sunt, de fapt, gnomii, ondinele şi aşa mai departe.
Vedeți dumneavoastră, avem această întreagă grupă de animale inferioare, de animale inferioare actuale, care sunt alcătuite dintr-o masă moale, care se mişcă în elementul lichid, care trăiesc în elementul lichid, care nu au un schelet format, aşadar, nu au nimic care să le ofere un suport intern. Aceste entități fac parte dintre entitățile Pământului care au luat naştere cel mai târziu, nişte entități care abia acum, în condițiile Pământului deja evoluat, fac ceea ce a făcut ființa pământească cea mai veche, omul, în privința structurii capului său, în timpul perioadei vechiului Saturn. Astfel, aceste entități nu ajung să formeze în interiorul lor acele porțiuni întărite, care pot deveni suportul reprezentat de schelet.
Ei bine, gnomii sunt acele ființe care completează oarecum, din punct de vedere spiritual, ceea ce le lipseşte acestor animale inferioare, până sus, la amfibieni şi chiar la peşti, care au numai nişte forme incipiente de schelet – rnai ales peştii –, aşadar, această treaptă de animale inferioare devine un întreg abia prin faptul că există gnomi.
Deoarece relațiile dintre ființele din lume sunt foarte diferite, între aceste animale inferioare şi gnomi intervine o relație pe care am caracterizat-o ieri ca antipatie. Gnomii nu vor să devină asemănători cu aceste ființe inferioare. Ei vor să se păzească să ia forma acestor ființe inferioare. Aceşti gnomi, aşa cum vi i-am descris, sunt ființe extraordinar de istețe, de inteligente. Ei primesc inteligența odată cu percepția; sunt, în realitate, întru totul imaginea opusă lumii animalelor inferioare. Şi, în timp ce pentru regnul vegetal gnomii au importanța pe care am prezentat-o ieri, pentru lumea animalelor inferioare ei reprezintă cu adevărat o completare. Ei adaugă, ca să spunem aşa, lumii animalelor inferioare ceea ce îi lipseşte. Lumea animalelor inferioare are o conştiență confuză; gnomii au o conştienlă foarte luminoasă. Această lume a animalelor inferioare nu are un schelet osos, nu are un suport osos; gnomii adună la un loc, ca să spunem aşa, tot ceea ce este prezent ca forță de gravitație şi îşi formează din forța volatilă, invizibilă, de gravitație, corpul propriu, care, de altfel, este în permanenlă în pericolul de a se descompune, de a-şi pierde substanța. Gnomii trebuie să se formeze neîncetat, ca să spunem aşa, din forța de gravitalie, căci ei se află mereu în pericolul de a-şi pierde substanța. De aceea, trebuie să fie atenți în permanenlă, pentru a-şi salva propria existență, la ceea ce se petrece în jurul lor. Pentru observația pământească, nu există ființă mai atentă decât un gnom. El observă tot ceea ce se petrece, căci trebuie să cunoască totul, să sesizeze totul, pentru a-şi salva viața. El trebuie să fie mereu treaz; dacă ar fi somnoros, aşa cum sunt oamenii adesea, ar muri imediat.
Există o zicală germană, care provine din vremuri străvechi, care exprimă foarte bine această nevoie a gnomilor de a fi mereu atenți. Se spune: Fii atent ca un spiriduş. Şi spiriduşii sunt chiar gnomii. Aşadar, dacă vrem să avertizăm pe cineva că trebuie să fie atent, îi spunem: Fii atent ca un gnom. – Acesta este, într-adevăr, o ființă atentă. Dacă l-am folosi ca model într-o clasă, astfel încât să-l punem să stea în prima bancă, să-l vadă toţi, ar fi o ființă excelentă pentru a fi imitată de elevi.
În afară de această însuşire, gnomii mai au şi altă însuşire, aceea că sunt pătrunşi de un imbold aproape neînvins spre libertate. Lor le pasă puțin unii de alții şi acordă atenție, de fapt, numai celeilalte lumi, lumii ambiante. Un gnom se interesează puțin de ceilalți gnomi. Dar tot ceea ce există, în rest, în această lume în care trăiesc, care se află în jurul lor, îi interesează în mod deosebit.
Vă spuneam că, de fapt, corpul formează o piedică pentru a percepe un asemenea ființe. În clipa în care corpul nu mai reprezintă o piedică, aceste ființe devin vizibile, la fel ca alte ființe ale naturii. Cel care a ajuns să trăiască într-o stare de conştiență deplină visul din momentul adormirii, acela îi cunoaşte bine pe gnomi. Nu e nevoie decât să vă amintiți ce am spus eu despre vis în „Goetheanum” [Nota 1]. Spuneam că, de fapt, visul nu apare în fața conştienței obişnuite în forma lui adevărată, ci el poartă o mască. Visul din momentul adormirii poartă şi el o mască. Noi nu ieşim imediat din ceea ce am trăit în conştiența obişnuită în timpul zilei sau din ceea ce am trăit mai demult; apar reminiscențe, imagini-amintiri din viață sau simboluri, imagini simbolice ale organelor interne, inima este simbolizată ca sobă, plămânii ca aripi şi aşa mai departe. Acestea sunt măşti. Dacă omul ar vedea visul fără mască, dacă ar trece în somn şi ar intra în mod real în acea lume fără ca fiinlețe care sunt acolo să poarte mască, omul ar vedea în timpul somnului această ceată de spiriduşi; ei ar veni în întâmpinarea lui.
Dar omul este ferit să perceapă în conştienţa obişnuită aceste lucruri nepregătit, căci s-ar înspăimânta. Pentru că ele ar reprezenta, în forma sub care l-ar întâmpina, nişte copii reale a tot ceea ce lucrează în om ca forțe distrugătoare. Omul ar percepe dintr-odată în ființa sa tot ceea ce lucrează în el ca forțe distrugătoare, care deconstruiesc în permanență. Şi, dacă i-ar percepe absolut nepregătit, aceşti gnomi ar fi nişte pure simboluri ale morții. Omul s-ar speria îngrozitor, dacă nu ar fi auzit despre ei ceva inteligibil pentru rațiunea sa obişnuită, şi ei l-ar întâmpina numai la adormire şi l-ar îngropa, într-un fel, dincolo, în lumea astrală. Privind lucrurile de dincolo, ceea ce se petrece la adormire arată ca şi cum omul ar fi îngropat de gnomi.
Acest lucru se petrece numai în momentul adormirii. O altă completare pentru lumea fizic-sensibilă sunt ondinele, ființele apei, aceste ființe care se transformă neîncetat, care trăiesc împreună cu apa aşa cum trăiesc gnomii împreună cu pământul. Noi am aflat, de asemenea, ce rol joacă ondinele în lumea vegetală; dar ele se află în relație, ca ființe care completează, şi cu animalele, cu animalele care stau pe o treaptă superioară, care au primit un corp pământesc diferențiat. Aceste animale, care s-au dezvoltat apoi ca ființă superioară de peşte sau ca ființă superioară de amfibian, au nevoie de solzi, au nevoie de o platoşă dură. Ele au nevoie în exterior de o coajă tare. Forțele care sunt prezente pentru a crea acest suport exterior, acest schelet exterior al anumitor animale, cum sunt insectele, au apărut în lume datorită activității ondinelor. Gnomii sprijină din punct de vedere spiritual animalele care sunt pe o treaptă inferioară. Aceste animale, care trebuie să fie sprijinite din exterior, care trebuie să fie îmbrăcate cu o platoşă, îşi au învelişul ocrotitor datorită activității ondinelor. Ondinele sunt acele ființe care adăugă acestor animale situate pe o treaptă ceva mai înaltă într-un un mod primitiv ceea ce avem noi drept calotă craniană. Ele modelează oarecum această parte sub formă de cap. Toate aceste ființe, care sunt prezente ca fiinţe invizibile în spatele lumii vizibile, au o misiune importantă în ansamblul întregii existențe, şi veţi vedea că peste tot acolo unde ştiința materialistă trebuie să explice ceva de felul celor prezentate de mine acum ea dă greş. De exemplu, această ştiință nu este în stare să explice cum fiinţele inferioare, care nu sunt cu mult mai dure decât elementul în care trăiesc, ajung să se mişte în acest element, pentru că ea nu ştie că aici este prezent acest sprijin spiritual al gnomilor, pe care l-am descris adineaori. Pe de altă parte, formarea unei platoşe constituie întotdeauna o dificultate pentru o ştiință pur materialistă, ea nu ştie că prin sensibilitatea lor, prin faptul că ele evită să se transforme în ființe animale de nivel inferior, ondinele îndepărtează de ele ceea ce apare apoi ca solzi sau alt gen de platoşă care îmbracă aceste animale pe o treaptă ceva mai înaltă.
Şi, din nou, şi în privința acestor entități, pentru conştiența obişnuită a omului actual numai corpul formează o piedică pentru a le putea vedea aşa cum vedem, de exemplu, frunzele plantelor sau animalele superioare.
Când omul se află în stare de somn profund fără vise – şi somnul nu este pentru el fără vise, ci, prin darul inspirației, poate fi pătruns cu conştiența –, în fața privirii spirituale a omului, din acea mare a astralului în care gnomii îl îngroapă, îl ascund oarecum pe om la adormire, se ridică aceste entități ale ondinelor, şi ele devin vizibile în această stare de somn profund. Somnul stinge conştiența obişnuită. Conştiența de somn străluminată are drept conținut lumea minunată a elementului fluid în transformare, a elementului fluid care se unduie în toate felurile posibile, urmând metamorfozele ondinelor. Aşa cum pentru conştienţa diurnă avem în jurul nostru entităţile cu contururi solide, conştienţa străluminată din timpul nopţii ne prezintă aceste entităţi care se transformă neîncetat, care se ridică în valuri ca o mare, care se lasă din nou în jos. Întregul somn profund este plin de asemenea entităţi, astfel că în ambianţa omului se află o mare unduitoare de fiinţe, o mare unduitoare de ondine.
Altfel stau lucrurile cu silfidele. Într-un anumit fel, ele sunt completarea anumitor fiinţe animale, dar în altă direcție. Am putea spune: gnomii şi ondinele adaugă un fel de cap animalelor lipsite de cap. Ei bine, păsările, aşa cum vi le-am descris, sunt, propriu-zis, numai cap; ele sunt întru totul organizare a capului. Silfidele îi adaugă păsării din punct de vedere spiritual ceea ce îi lipseşte drept completare corporală pe lângă organizarea capului. Aşadar, ele sunt completarea neamului păsărilor în direcţia acelei regiuni a organizării lor care la om constituie sistemul metabolismului şi al membrelor. Dacă păsările zboară prin aer cu picioare pipernicite, silfidele au cu atât mai mult nişte membre puternic dezvoltate, şi ele reprezintă, în sens spiritual, aş putea spune, în elementul aer, ceea ce reprezintă vaca jos, în materia fizică. De aceea am putut spune ieri că silfidele îşi au Eul lor în contact cu neamul păsărilor, care le uneşte cu Pământul. Omul îşi primeşte Eul său pe Pământ. Ceea ce le uneşte pe silfide cu Pământul este neamul păsărilor. Ele îşi au Eul lor, cel puţin conştienţa Eului lor, datorită neamului păsărilor.
Dacă omul şi-a străluminat starea de somn din timpul nopţii, dacă el a avut în jurul său marea astrală, care se modelează în cele mai diverse forme de ondine, şi apoi se trezeşte şi are starea de vis de la trezire, dacă acest vis de la trezire nu s-ar masca, acoperit de reminiscenţele vieţii sau de imaginile simbolice ale organelor interne, dacă ar percepe visul fără mască, el s-ar afla în faţa lumii silfidelor. Dar aceste silfide ar lua pentru el o formă ciudată. Ele s-ar prezenta ca şi cum Soarele ar vrea să trimită ceva care acţionează apăsător asupra omului, ceva care, într-un anumit fel, îl adoarme din punct de vedere spiritual. Vom vedea imediat de ce este aşa. Dar dacă omul ar percepe visul de la trezire nemascat, ar vedea în el licărirea fiinţială a luminii. El ar resimți acest lucru ca pe ceva neplăcut, deoarece membrele acestor silfide îl învăluie, îl înfăşoară oarecum în nişte fire. El se simte ca şi cum lumina ar vrea să-l cuprindă din toate părţile, ca şi cum lumina l-ar năpădi, lumină faţă de care el se simte extraordinar de sensibil. Poate că omul ar simţi şi un fel de mângâiere a luminii. Dar, prin toate acestea, eu vreau doar să vă sugerez cum se apropie această lumină apăsătoare, palpabilă, sub forma silfidelor.
Dacă ajungem la fiinţele focului, putem spune că ele formează completarea naturii volatile a fluturelui. Fluturele dezvoltă el însuşi, ca să spunem aşa, cât mai puţin posibil din corpul său fizic; el îl lasă să fie cât mai subţire; în schimb, fluturele este o fiinţă a luminii. Fiinţele focului se prezintă ca fiinţe care completează corpul fluturelui, astfel încât putem avea următoarea reprezentare: Dacă vedem, pe de o parte, un fluture fizic, şi ni-l imaginăm mărit în mod corespunzător, iar, pe de altă parte, o fiinţă a focului – aceste fiinţe sunt rar împreună, şi numai în acele cazuri pe care le-am menţionat ieri –, avem sentimentul, când aceste două fiinţe se lipesc una de alta, unui om cu aripi, avem cu adevărat impresia unui om cu aripi. Trebuie doar să mărim fluturele în mod corespunzător şi să găsim pentru fiinţa focului mărimea adecvată omului, şi atunci avem impresia unui om cu aripi (Tabla 1, mijloc).
Tabla 1Acest lucru vă arată, la rândul său, că fiinţele focului sunt, propriu-zis, completarea acestor fiinţe care sunt cele mai apropiate de spiritual; ele sunt, ca să spunem aşa, completarea în jos. Gnornii şi ondinele sunt completarea în sus, în direcţia capului; silfidele şi fiinţele focului sunt completarea păsărilor şi a fluturilor în jos. Aşadar, trebuie să unim fiinţele focului cu fluturii.
În acelaşi fel în care omul îşi străluminează visul din timpul somnului, omul îşi poate strălumina şi starea de veghe din timpul zilei. Dar aici omul se slujeşte într-un mod energic de corpul său fizic. Eu am descris şi acest lucru în articole din revista „Goetheanum”. Omul ajunge, încetul cu încetul, să observe că în starea de veghe din timpul zilei el ar putea vedea în permanență ființele focului, căci ființele focului au o legătură intimă cu gândurile omului, cu tot ceea ce provine din organizarea capului. Dacă omul ajunge să fie complet conştient în starea de veghe din timpul zilei, şi totuşi, într-un anumit sens, să fie în afara sa, aşadar, să fie absolut rațional, stând ferm cu ambele picioare pe pământ, şi să fie totodată şi în afara sa – aşadar, să fie el însuşi şi ființa care stă vizavi de el, adică, să se poată contempla pe sine însuşi ca ființă de gânduri – atunci el observă că ființele focului formează în lume acel element care ne permite să ne percepem gândurile din cealaltă direcție.
Astfel, perceperea ființelor focului îi permite omului să se vadă pe sine însuşi ca gânditor, nu numai să fie gânditor şi să urzească gândurile, ci să se contemple şi să vadă cum se desfăşoară gândurile. Numai că atunci gândurile încetează să mai fie legate de om; ele se dovedesc a fi gânduri cosmice; ele acționează şi urzesc în lume ca impulsuri. Remarcăm atunci că, de fapt, capul omului doar creează iluzia că gândurile ar fi închise în cutia craniană. Aici ele sunt numai reflectate; aici avem imaginile lor reflectate. Ceea ce stă la baza gândurilor ține de sfera ființelor focului. Când omul pătrunde în această sferă, el se vede în lumea gândurilor nu numai pe sine însuşi, ci vede conținutul de gânduri al lumii, care este totodată un conținut imaginativ. Astfel, forța pe care o extrage omul din sine însuşi este forța care îi prezintă gândurile ca gânduri cosmice. Ba, chiar, poate am voie să spun: Când contemplăm ceea ce poate fi văzut pe Pământ nu din corpul uman, ci din sfera ființelor focului, aşadar, din entitatea lui Saturn inclusă în Pământ, ajungem la imaginea pe care am descris-o despre evoluția Pământului în Ştiinţa ocultă în rezumat [Nota 2]. Această schiță a unei ştiinle a spiritului este conturată în aşa fel încât gândurile apar drept conținutul de gânduri al lumii, văzut din perspectiva ființelor focului.
Vedeți că aceste lucruri au o semnificaţie profund reală. Dar ele au şi în alt fel o semnificație profund reală pentru oameni. Examinaţi gnomii şi ondinele; aceste fiinţe se află, ca să spunern aşa, în lumea care se învecinează imediat cu lumea conştienței umane; ele se află dincolo de prag. Conştiența obişnuită este ferită să le vadă, căci nu toate aceste entităţi sunt bune. Entități bune sunt cele pe care le-am descris ieri, care lucrează în cele mai diverse feluri la creşterea plantelor. Dar nu toate sunt ființe bune. Când pătrundem în lumea în care acționează aceste entităţi, vedem că acolo se găsesc nu numai cele bune, ci şi cele rele. Trebuie să ne formăm mai întâi o idee despre aceste entități, să vedem care sunt bune, care sunt rele. Nu e chiar atât de uşor. Din felul în care vi le-am descris vedeți care trebuie să fie cele rele. Entitățile rele se deosebesc de cele bune prin faptul că entităţile bune se ţin întotdeauna aproape de regnul vegetal şi de cel mineral, iar entităţile rele vor tot timpul să se apropie de regnul animal şi de regnul uman; sunt unele şi mai rele, care se apropie, de asemenea, de regnul vegetal şi de regnul mineral. Dar ne formăm o reprezentare clară despre răutatea pe care o pot avea entităţile acestui regn dacă examinăm acele entităţi care vor să se apropie de oameni şi de animale şi vor să realizeze în om ceea ce este repartizat de ierarhiile superioare entităților bune pentru lumea vegetală şi lumea minerală.
Vedeți dumneavoastră, există nişte entităţi rele din regnul gnomilor şi din regnul ondinelor care se apropie de oameni şi animale şi acționează în aşa fel încât transferă în om pe cale fizică ceea ce ele trebuie să adăuge, de fapt, la animalele inferioare; în om, acest element este oricum prezent. Astfel, prin prezența acestor entităţi rele de gnomi şi ondine, în om şi în animale trăiesc ființe animale şi vegetale inferioare, paraziți. Dar, aş putea spune, în momentul în care omul trece pragul spre lumea spirituală el pătrunde în subtilitățile acestei lumi. Acolo sunt peste tot capcane şi trebuie să învăţăm mai întâi ceva despre spiriduşi, şi anume, să fim atenţi. Spiritiştii, de exemplu, nu ar putea face niciodată acest lucru. Există peste tot capcane. Cineva ar putea spune: La ce folosesc, în principiu, aceste entități de gnomi şi ondine, dacă ele fac să apară entități parazitare? Ei bine, dacă nu ar exista aceste entități, omul nu ar putea dezvolta în sine forța de a-şi modela masa cerebrală. Şi acum ajungem la ceva extraordinar de important.
Vă voi prezenta acest lucru în mod schematic (Tabla 1, stânga). Dacă vă imaginați omul ca om al metabolismului şi al membrelor, ca om al pieptului, aşadar, ca om ritmic, şi apoi ca om al capului, aşadar, ca om neuro-senzorial, trebuie să vă fie clar următorul fapt: jos au loc nişte procese – să lăsăm la o parte omul ritmic –, sus au loc, la rândul lor, alte procese. Dacă sintetizăm procesele care se desfăşoară jos, în esență, avem un rezultat, căruia de obicei nu i se acordă atenție în viața obişnuită: sunt prezente procesele de eliminare, eliminări prin intestin, eliminări prin rinichi, şi aşa mai departe; toate sunt procese de eliminare care merg în jos. Aceste procese de eliminare sunt privite de obicei numai ca procese de eliminare. Dar aceasta este o absurditate. Aici nu au loc nişte procese de eliminare numai pentru că trebuie să se elimine ceva, ci, în aceeaşi măsură în care apar nişte produse de eliminare, în omul de jos apare din punct de vedere spiritual ceva asemănător cu ceea ce există din punct de vedere fizic în omul de sus sub forma creierului. Ceea ce are loc în omul de jos este un proces care rămâne la jumătatea drumului în ceea ce priveşte desfăşurarea lui fizică. Se produce eliminarea, pentru că procesul trece în spiritual. Sus, procesul este dus până la capăt. Aici se formează pe plan fizic ceea ce jos există numai pe plan spiritual. Şi dacă ceea ce se elimină jos ar fi supus unui proces care s-ar continua, dacă produsele de eliminare ar fi transformate în continuare atunci ultima metamorfoză ar fi creierul uman.
Masa creierului uman este produs de eliminare transformat. Acest lucru este extraordinar de important, de exemplu, pentru domeniul medical, şi este un lucru care încă mai era cunoscut în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea de către medicii acelor epoci. Desigur, astăzi se vorbeşte într-un mod foarte disprețuitor, şi, în unele privințe, pe bună dreptate, despre vechea „farmacie a excrementelor”. Dar se vorbeşte aşa deoarece nu se ştie că în excremente încă mai existau aşa-numitele mumii ale spiritului. Fireşte, aceasta nu poate fi o laudă la adresa a ceea ce a figurat în ultimele secole ca farmacie a excrementelor, ci eu atrag atenția asupra multor adevăruri care au o legătură foarte profundă, aşa cum sunt cele pe care le-am prezentat adineaori.
Creierul este, cu siguranță, o metamorfoză superioară a produselor de eliminare. De aici, legătura dintre bolile cerebrale şi bolile intestinale; de aici, de. asemenea, legătura dintre vindecarea bolilor cerebrale şi vindecarea bolilor intestinale.
Prin faptul că există gnomi şi ondine, prin faptul că există, în general, o lume în care pot trăi gnomi şi ondine, sunt prezente forțele care pot produce, pornind din omul de jos, paraziți, dar care creează în acelaşi timp ocazia ca în omul de sus produsele de eliminare să fie metamorfozate în creier. Noi nu am putea avea un creier dacă lumea nu ar fi organizată în aşa fel încât să poată exista gnomi şi ondine.
Ceea ce e valabil pentru gnomi şi ondine în privința forțelor de distrugere desigur, distrugerea, deconstrucția porneşte, la rândul ei, din creier – pentru silfide şi ființele focului e valabil în privința forțelor de construcție. La rândul lor, silfidele şi ființele focului bune se țin departe de oameni şi animale şi se ocupă de lumea vegetală, aşa cum am arătat. Dar există şi ființe rele. Acestea înainte de toate, poartă în jos ceea ce ar trebui să se afle numai în regiunile de sus, în regiunile aerului şi căldurii, ele poartă aceste lucruri în jos, în regiunile elementelor apă şi pământ.
Ei bine, dacă vreți să studiați ce se întâmplă când aceste silfide aduc, de exemplu, din regiunea de sus în regiunea de jos, în regiunea elementelor apă şi pământ, ceea ce ține de regiunea de sus, examinați Belladonna. Belladonna este o plantă a cărei floare este sărutată, dacă mă pot exprima astfel, de silfide şi care prin aceasta a transformat ceea ce poate fi un suc bun în sucul otrăvitor al Belladonnei.
Aici aveţi ceea ce am putea numi o deplasare a sferei. Este un lucru bun când silfidele îşi dezvoltă forţele lor învăluitoare sus, aşa cum am descris mai înainte, când ne simţim, pur şi simplu, atinşi de lumină – căci de acest lucru are nevoie lumea păsărilor. Dar dacă silfida coboară şi foloseşte jos, în relaţie cu lumea plantelor, ceea ce ar trebui să folosească sus, atunci ia naştere o otravă vegetală puternică. Gnomii şi ondinele produc fiinţe parazitare; silfidele produc otrăvurile, care sunt, de fapt, elemente cereşti revărsate prea puternic pe Pământ. Dacă omul sau unele animale ar consuma Belladonna, care arată ca o cireaşă, numai că ea se ascunde în caliciu – este împins în jos, putem vedea acest lucru după forma Belladonnei, ceea ce am descris mai înainte –, ar muri din această cauză. Dar uitaţi-vă la sturzi şi la mierle: aceste păsări se aşază pe Belladonna şi îşi iau de aici hrana lor cea mai bună din lume. Ceea ce se găseşte în Belladonna ţine de regiunea în care trăiesc ele.
Este, totuşi, un fenomen ciudat faptul că animalele şi oamenii, care sunt legaţi de Pământ cu organele lor de jos, preiau ca otravă ceea ce este pervertit în Belladonna în contact cu Pământul, şi că, în schimb, nişte păsări atât de reprezentative ca sturzii şi mierlele pot primi această substanţă, pe cale spirituală, datorită silfidelor – şi ele o primesc tocmai datorită silfidelor bune –, că ele o pot suporta, chiar dacă ceea ce se află sus, în regiunea lor, a fost purtat jos, pe Pământ. Pentru ele este hrană ceva care pentru fiinţele care sunt legate mai mult de pământ este otravă.
Vă puteţi forma o idee despre felul în care, pe de o parte, prin intermediul gnomilor şi ondinelor, elementul parazitar tinde dinspre Pământ în sus, spre celelalte fiinţe, iar, pe de altă parte, despre felul în care otrăvurile picură, propriu-zis, de sus în jos.
În schimb, când fiinţele focului se pătrund cu acele impulsuri care ţin de regiunea fluturilor, care sunt foarte folositoare fluturilor pentru dezvoltarea lor, şi le poartă jos, în fructe, ia naştere, de exemplu, ceea ce avem în cadrul unei serii de migdale ca migdale otrăvitoare. Atunci această otravă este introdusă prin activitatea fiinţelor focului în fructul migdalei. Și, la rândul său, fructul migdalei nu ar putea lua naştere dacă aceleaşi fiinţe ale focului nu ar arde în acest fel blând ceea ce noi consumăm la celelalte fructe. Priviţi migdala. La celelalte fructe aveţi în mijloc sâmburele alb şi de jur împrejur pulpa fructului. La migdală aveţi în mijloc sâmburele şi de jur împrejur pulpa fructului este arsă complet. Aici vedeţi activitatea fiinţelor focului. Când această activitate depăşeşte limitele; ceea ce fac fiinţele focului nu numai că transformă coaja migdalei până când devine maro, când migdala încă mai poate fi bună, ci ceva din ceea ce trebuie să formeze coaja pătrunde în interior până la sâmburele alb al migdalei, şi atunci migdala devine otrăvitoare (Tabla 1, dreapta).
Astfel, aveţi o imagine a modului în care aceste entităţi, care se găsesc aici, la graniţă, în lumea care se află imediat dincolo de prag, când îşi realizează impulsurile devin purtătorii fiinţelor parazitare, ai otrăvurilor şi, odată cu aceasta, purtători ai unor boli. În acest fel devine clar în ce măsură omul, ca fiinţă sănătoasă, iese din sfera a ceea ce îl poate cuprinde în caz de boală. Căci acest lucru are legătură cu manifestarea caracterului vătămător al acestor entităţi, care, pe de altă parte, trebuie să existe, pentru a face posibilă întreaga dezvoltare, creştere şi proliferare a naturii, şi, la rândul său, întreaga pieire a naturii.
Acestea sunt lucrurile care, contemplate printr-o clarvedere instinctivă, stăteau la baza unor asemenea intuiţii cum sunt cele indiene despre Brahma, Vishnu, Shiva. Brahma reprezenta entitatea activă în acea sferă a Universului care are voie să se apropie de om. Vishnu reprezenta acea sferă a Universului care are voie să se apropie de om numai în măsura în care el trebuie să distrugă mereu ceea ce construieşte, în măsura în care această sferă trebuie să se transforme neîncetat. Iar Shiva reprezenta tot ceea ce are legătură cu forţele distrugătoare. În epoci mai vechi ale înaltei culturi indiene se spunea: Brahma este strâns înrudit cu tot ceea ce este de natura fiinţelor focului, cu ceea ce este de natura silfidelor; Vishnu, cu tot ceea ce este natura silfidelor şi ondinelor; Shiva, cu tot ceea ce este de natura gnomilor şi ondinelor. În principiu, dacă ne întoarcem la aceste reprezentări mai vechi, vedem peste tot expresiile imaginative pentru ceea ce trebuie să cercetăm astăzi din nou ca taine care stau la baza naturii.
Aşadar, ieri am examinat înrudirea acestui popor invizibil cu lumea plantelor; am adăugat astăzi înrudirea acestui popor invizibil cu lumea animalelor. Peste tot entităţile de dincoace de prag intervin în entităţile de dincolo de prag, entităţile de dincolo de prag intervin în entităţile de dincoace de prag, şi aşa mai departe. Și numai cunoscând interacţiunea vie dintre aceste două genuri de fiinţe înțelegem, de fapt, cum se desfăşoară lucrurile în lumea vizibilă. Pentru om este foarte necesară cunoaşterea lumii suprasensibile, căci, în clipa în care păşeşte prin poarta morţii, el nu mai are în jurul său lumea sensibilă, ci cealaltă lume începe să fie lumea sa. În cadrul evoluţiei sale actuale, el nu poate intra în această altă lume dacă nu a recunoscut, ca să spunem aşa, din manifestările fizice, literele care fac trimitere dincolo, la această altă lume; dacă nu a învățat să citească în animalele pământului, în animalele apei, în animalele aerului şi în animalele luminii, în fluturi, ceea ce face trimitere la fiinţele elementare, care sunt colocatarii noştri între moarte şi o nouă naştere. Dar ceea ce vedem noi din aceste entităţi între naştere şi moarte este, aş putea spune, numai partea densă, brută. Învățăm să cunoaştem ceea ce ține de suprasensibil numai dacă trecem cu cercetarea noastră, cu înțelegerea noastră, dincolo, în această lume suprasensibilă.
