Faza evolutivă a omenirii, care începe în perioada noastră având un caracter deosebit – desigur că în orice perioadă se poate spune că în ea începe o nouă fază de evoluţie a omenirii, numai că trebuie caracterizat modul în care este configurată această fază de evoluţie – poate fi caracterizată în sensul că, în principal, tot ceea ce are omenirea de trăit într-un viitor îndepărtat în lumea fizică, constituie un fel de coborâre, un regres, o evoluţie retrogradă. A trecut vremea în care omenirea putea să progreseze prin apariţia unor forţe fizice tot mai înnobilate. Omenirea va progresa şi în perioada următoare, dar numai prin evoluţia spirituală, printr-o evoluţie ce se ridică deasupra proceselor planului fizic. Omul nu va mai putea scoate o satisfacţie din procesele din planul fizic, dacă vrea să li se dăruiască numai lor. Ceea ce a fost indicat de multă vreme în cadrul ştiinţei noastre spirituale şi pe care îl putem găsi caracterizat în ciclul de conferinţe referitor la Apocalipsă [Nota 9], anume faptul că ne îndreptăm înspre „războiul tuturor contra tuturor”, trebuie considerat, începând din momentul de faţă, drept ceva foarte grav şi important. El trebuie înţeles de aşa manieră încât să nu rămână un simplu adevăr teoretic, ci înţelegerea să se exprime şi în acţiunea şi în întregul comportament al omului. Şi tocmai faptul că în viitor – dacă-mi este îngăduit să mă exprim aşa – oamenii vor avea prea puţine bucurii de la evoluţia pe planul fizic, îi va determina să înţeleagă tot mai mult că evoluţia ulterioară trebuie să vină de la puterile spirituale.
Vom înțelege pe deplin această realitate numai dacă cuprindem cu privirea un interval temporal mai mare din evoluţia omenirii şi extragem oarecum din el utilitatea practică a celor pe care omenirea trebuie să le întâmpine tot mai mult în viitor. Atunci vom vedea înspre ce scopuri dirijează omenirea acele puteri ce se exteriorizearză aici, aş spune, în aceste războaie devastatoare cu apariţie periodică, şi dintre care prezenta catastrofă [Nota 10] a războiului nu constituie decât începutul. Este o imagine copilărească să crezi că ceea ce se leagă de această catastrofă războinică va putea aduce omenirii o vreme durabilă de pace pe planul fizic. Căci nu va fi aşa. Însă ceea ce trebuie să vină pe Pământ este o evoluţie spirituală. Şi putem vedea spiritul, direcţia şi sensul ei dacă vom cuprinde cu privirea un interval temporal relativ mare de dinaintea Misteriului de pe Golgotha, dacă vom avea în vedere ceva din semnificaţia Misteriului de pe Golgotha şi dacă vom încerca să vedem apoi din punct de vedere spiritual influenţa ulterioară a Misteriului de pe Golgotha în evoluţia viitoare a omenirii.
Noi am considerat Misteriul de pe Golgotha din cele mai diferite puncte de vedere. Vrem să adăugăm astăzi la aceste puncte de vedere un altul, caracterizând puţin civilizaţia omenească ce a precedat Misteriul de pe Golgotha, aproximativ din mileniul trei înainte de Christos, până în perioada creştină şi care este desemnată, după cum ştiţi, drept cultură păgână. În această cultură păgână s-a încadrat ca o oază cultura iudaic¬ebraică altfel structurată, din care a provenit apoi creştinismul.
Putem înţelege cultura păgână dacă ne devine limpede faptul că ea era esenţialmente o cultură a cunoaşterii, a concepţiilor şi a acţiunii provenite din forţe mai cuprinzătoare decât forţele terestre. Putem spune că abia prin cultura ebraic-iudaică s-a introdus de fapt în omenire elementul moral. Elementul moral nu a avut o existenţă separată în cultura păgână. În schimb, această cultură păgână era astfel configurată încât omul se simţea ca un membru al întregului Cosmos. Acest lucru trebuie avut în mod deosebit în vedere. Omul ce se afla pe Pământ :ca aparţinător al vechii culturi păgâne se simţea un element component al întregului Cosmos. El simţea cum se continuau în propriile sale fapte puterile ce acţionau în mişcarea stelelor sau, mai bine zis, se continuau în puterile ce acţionau în faptele sale. Ceea ce a constituit ulterior astrologia, şi care constituie și până în zilele noastre astrologia pot spune că este doar o reflectare, şi chiar o reflectare foarte deformată şi înşelătoare a ceea ce a constituit o veche înţelepciune care era extrasă din parcursurile stelare, conferind în acelaşi timp prescripţiile pentru acţiunile omeneşti. Înţelegem aceste vechi culturi numai atunci când aruncăm puţină lumină din punctul de vedere al ştiinţei spirituale asupra a ceea ce a constituit de fapt, în sens exterior, evoluţia omenirii în mileniile patru şi cinci dinainte de Christos. Desigur că vom vorbi în curând şi despre prima epocă postatlanteană, şi despre cea de a doua, dar nu facem bine dacă ne imaginăm că existenţa omenească pe Pământ în aceste milenii cinci, şase şi şapte dinaintea erei noastre era foarte asemănătoare cu existenţa omenească actuală. Este întru totul corect că oamenii acelor vechi milenii, care existau pe atunci pe Pământ, aveau un fel de viaţă sufletească instinctivă, un fel de viaţă sufletească ce se afla în anumite privinţe mai aproape de viaţa sufletească a animalelor, decât de cea a omului actual. Dar viaţa omenească este abordată foarte unilateral atunci când se afirmă că pe măsură ce ne întoarcem în acele vechi timpuri, oamenii erau mai asemănători animalelor. Oamenii care existau pe atunci pe Pământ erau într-adevăr mai asemănători animalelor în privinţa constituţiei sufleteşti, dar acele trupuri animale ale oamenilor erau folosite de entităţi sufleteşti-spirituale care se simţeau aparţinând mult mai mult lumilor suprasensibile, şi în primul rând lumilor cosmice. Şi se poate spune că dacă ne întoarcem suficient de mult înapoi, cam prin mileniul cinci înainte de Christos, oamenii erau astfel încât îşi foloseau trupurile animale mai mult drept instrumente, dar nu simţeau deloc că s-ar afla înăuntrul lor. Dacă vrem să caracterizăm exact acei oameni, putem spune că atunci când erau treji, se mişcau pe Pământ ca animalele, având o viaţă sufletească instinctivă, dar că în această viaţă sufletească instinctivă lumina ceva cum sunt visele dumneavoastră din starea de somn, un fel de vise treze. Şi în aceste vise treze ei recunoşteau cum coborâseră pe Pământ, pentru a folosi aceste trupuri animale doar ca instrumente. Iar ceea ce era într-adevăr constituţie sufletească omenească lăuntrică, a trecut în concepţia culturală ca acţiune cultică în Misteriile lui Mithras, în care vedem că simbolul principal este zeul Mithras care călăreşte pe un taur având deasupra cerul înstelat căruia îi aparţine el, şi dedesubt Pământul, căruia îi aparţine taurul. De fapt, această imagine nu a fost un simbol pentru această veche omenire, ci a fost viziunea unei realităţi. Omul îşi simţea constituţia sufletească în aşa fel, încât îşi spunea: Atunci când, noaptea, mă aflu în afara trupului meu, aparţin forţelor Cosmosului, cerului înstelat, iar când mă trezesc dimineaţa, mă slujesc de instincte animale într-un trup animal.
După aceea putem spune că vine într-un anumit fel o perioadă a crepusculului în evoluţia omenirii. Era o viaţă omenească atenuată, întunecată, din care visele cosmice se retrăgeau tot mai mult, iar viaţa instinctivă devenea preponderentă. Ceea ce fusese anterior constituţia sufletească, era păstrat în misterii, şi în special în misteriile asiatice. Dar omenirea în general, în măsura în care nu era cuprinsă de înţelepciunea misteriilor, ducea o viaţă mai mult sau mai puţin crepusculară, instinctivă, în acest mileniu patru, până la începutul mileniului trei. Se poate spune că viaţa oamenilor în general, în acea perioadă a mileniilor patru şi începutul mileniului trei înainte de Misteriul de pe Golgotha din lumea asiatică şi lumea cunoscută pe atunci, era o viaţă sufletească instinctivă, crepusculară. Dar existau misteriile, în care lumile spirituale interveneau realmente, prin intermediul ceremoniilor eficiente. Şi pornind de acolo, omenirea era din nou întru câtva iluminată.
Dar pe la începutul mileniului trei s-a petrecut ceva absolut remarcabil. Dacă vrem să caracterizăm de unde venea acea viaţă crepusculară, mai mult instinctivă a oamenilor, trebuie să spunem că entitatea sufletesc-spirituală a omului nu se putea servi propriu-zis pe atunci de organele omeneşti corespunzătoare înţelegerii şi raţiunii. Aceste organe ale raţiunii şi înţelegerii existau deja, ele erau configurate în entitatea fizică a omului, dar entitatea sufletesc-spirituală nu se putea servi de ele. Astfel încât oamenii nu puteau dobândi nici cea mai mică cunoaştere prin gândirea sau puterea lor de judecată. Ei nu puteau obţine decât ceea ce li se dăruia din misterii.
Şi atunci s-a petrecut la începutul mileniului trei, în estul Asiei, un eveniment deosebit de important. S-a născut pe atunci, într-o familie nord-asiatică, un copil care a crescut în apropierea misteriilor, fără ca să se poată împiedica acest lucru. Circumstanţele erau de aşa natură încât acest copil putea chiar participa la ceremonii, prin aceea că preoţii conducători ai misteriilor resimţeau ca pe o inspiraţie faptul de a lăsa acest copil să participe la ele. Şi când omul care s-a dezvoltat din acest copil a ajuns la vârsta de aproximativ patruzeci de ani, a rezultat ceva ciudat. Atunci s-a arătat – şi trebuie spus că preoţii misteriilor preziseseră profetic acest eveniment – că acest om, care a fost lăsat să crească într-unul din misteriile Asiei Mici, a început să înţeleagă prin puterea de judecată omenească ceea ce mai înainte putea veni numai ca revelaţie în misterii. Acest om a fost oarecum primul care s-a putut servi de raţiunea omenească, dar numai sprijinindu-se pe misterii.
Dacă e să traducem în limbajul nostru actual ceea ce spuneau preoţii misteriilor despre acest eveniment, atunci trebuie să spunem: în acest om, nu este încarnat nimeni altul decât însuşi Lucifer. – Şi este o realitate importantă, însemnată, faptul că în mileniul trei înaintea lui Christos a existat într-adevăr în Estul Asiei o încarnare pământeană a lui Lucifer. Şi de la această încarnare într-un trup pământean a lui Lucifer – căci această personalitate a răspândit o învăţătură – a provenit ceea ce este desemnat propriu-zis drept cultură păgână precreştină, şi care mai trăia încă în gnosa primelor secole creştine. Nu trebuie să formulăm o judecată de respingere în privinţa acestei culturi a lui Lucifer. Căci ceea ce au produs grecii ca frumuseţe în artă, şi chiar ca înţelegere filosofică, ceea ce trăieşte în vechea filozofie greacă şi până în tragediile lui Eschil, toate acestea nu ar fi fost posibile fără această încarnare a lui Lucifer. După cum am spus, urmările acestei încarnări a lui Lucifer mai erau încă influente în primele secole creştine, în Sudul Europei, în Nordul Africii şi în Vestul Asiei. Şi atunci când pe Pământ a avut loc Misteriul de pe Golgotha, el a putut fi înţeles esenţialmente prin inţelepciunea luciferică. Prima tentativă de înţelegere a Misteriului de pe Golgotha a avut-o gnosa, care era întru totul pătrunsă de înţelepciunea luciferică. Astfel încât trebuie să accentuăm: A existat la începutul mileniului trei înainte de Christos o încarnare a lui Lucifer în China. A existat la începutul erei noastre încarnarea lui Christos. Şi pentru nceput, încarnarea lui Christos a fost înţeleasă prin aceea că mai exista încă forţa provenită din vechea încarnare a lui Lucifer, şi care a dispărut de fapt pentru înţelegerea omenească, pentru forţa proprie a omului abia în secolul IV după Christos. Dar ea şi-a avut încă ecourile şi continuatorii ei.
Or, la aceste două încarnări, cea a lui Lucifer în vremurile vechi şi cea a lui Christos, care conferă sensul propriu-zis evoluţiei Pământului, se va adăuga o a treia, într-un viitor nu prea îndepărtat. Şi evenimentele prezentului se derulează deja esenţialmente astfel încât pregătesc această a treia încarnare. Dacă urmărim încarnarea lui Lucifer de la începutul mileniului trei înainte de Christos, trebuie să spunem: Prin el, oamenii au dobândit capacitatea de a se sluji de organele raţiunii lor, de forţa lor de judecată. Lucifer însuşi a fost primul care a cuprins într-un trup omenesc, prin forţa de judecată, ceea ce putuseră primi oamenii mai înainte doar prin revelaţie: sensul misteriilor. Iar ceea ce se pregăteşte acum şi va avea loc cu siguranţă pe Pământ într-un viitor nu prea îndepărtat, este o adevărată încarnare a lui Ahriman.
După cum ştiţi, noi trăim începând de la mijlocul secolului al XV-lea într-o epocă în care omenirea urmează să ajungă tot mai mult la deplina putere a conştienţei. Iar acest fapt trebuie să fie cel mai important în mersul spre întâmpinarea acestei încarnări a lui Ahriman, anume faptul că oamenii merg cu deplină conştienţă în întâmpinarea acestui eveniment. Încarnarea lui Lucifer nu a fost, de fapt, perceptibilă decât pentru forţa profetică a preoţilor din misterii. Şi tot foarte inconştient s-a desfăşurat pentru marea majoritate a oamenilor ceea ce a fost încarnarea lui Christos şi Misteriul de pe Golgotha. Dar omenirea trebuie să întâmpine conştient încarnarea lui Ahriman, printre toate celelalte evenimente zguduitoare de pe Pământ. Şi datorită nevoilor continue determinate de război sau altor nevoi, spiritul omenesc va deveni foarte inventiv pe planul fizic. Şi datorită acestei inventivităţi pe planul fizic, ce nu poate fi prevenită în nici un fel printr-un comportament sau altul – ea va interveni ca o necesitate – va deveni posibil ca Ahriman să se poată încorpora într-o individualitate omenească.
Dar această putere ahrimanică îşi pregăteşte încarnarea pe Pământ din lumile spirituale. Şi ea încearcă să şi-o pregătească în aşa fel, încât această încarnare a lui Ahriman sub formă omenească să poată ispiti şi seduce oamenii de pe Pământ în cea mai mare măsură posibilă. Iar una din sarcinile oamenilor de pe Pământ în următoarea perioadă a civilizaţiei actuale va fi aceea de a trăi pe deplin conştienți în privinta încarnării lui Ahriman, astfel încât această încarnare a lui Ahriman să servească chiar favorizarea unei înalte evoluţii spirituale prin faptul că oamenii devin conştienti tocmai datorită lui Ahriman de ceea ce poate fi dobândit sau, să spunem, de ceea ce nu poate fi dobândit prin această viaţă de pe Pământ. Căci oamenii trebuie să se îndrepte conştient înspre această încarnare a lui Ahriman şi să organizeze lucrurile în aşa fel, încât ei să devină tot mai conştienți în toate domeniile, ca ei să poată vedea tot mai limpede ce curenti din viaţă de deplasează înspre această încarnare a lui Ahriman. Iar oamenii vor trebui să înveţe să interpreteze viața prin ştiința spirituală astfel încât să recunoască acei curenți care favorizează încarnarea lui Ahriman, pentru a învăţa să-i stăpânească. Ei trebuie să ştie că Ahriman va trăi printre oamenii de pe Pământ, dar că oamenii îl pot înfrunta şi că pot determina ei înşişi ce anume pot învăța de la el, ce anume pot primi de la el. Dar ei nu vor putea face acest lucru dacă nu iau de acum în stăpânire anumiţi curenți spirituali sau chiar nespirituali, pe care altfel îi foloseşte Ahriman, pentru a-i lăsa pe oameni cât mai inconştienți în privinta venirii sale, astfel încât într-o bună zi să poată apărea pe Pământ și să-i ia nepregătiți pe oameni, să-i seducă, să-i ispitească, astfel încât ei să nege această evoluție a Pământului pentru ca ea să nu ajungă la ţelul ei. Trebuie să cunoaştem anumiţi curenți spirituali potrivit esenței lor, dacă vrem să înţelegem întregul proces despre care v-am vorbit.
Oare nu vedeţi că în prezent numărul oamenilor care nu vor să ştie nimic despre o ştiinţă a spiritului, despre a cunoaştere a spiritualului, devine tot mai mare? Oare nu vedeţi că oamenii pentru care forţele religioase nu mai constituie niciun impuls, devin mai numeroşi? Faptul că merg la biserică sau nu, nu mai are nici cea mai mică importanţă pentru oamenii de azi. Iar vechile forţe religioase nu mai au nici o importanţă lăuntrică pentru ei. Dar ei nu se decid nici în sensul de a lua în vreun fel în considerare ceea ce se revarsă ca nouă viaţă spirituală în cultura noastră. Ei se apară de ea, o resping, o consideră drept nebunie, drept ceva incomod, ei nu o acceptă. Dar, vedeţi dumneavoastră, aşa cum este omul pe Pământ, el este o adevărată unitate. Iar spiritualul său nu poate fi separat de fizicul său. Acestea două actionează ca o unitate între naştere şi moarte. Şi chiar dacă omul nu preia spiritualul prin capacităţile sale sufleteşti, spiritualul este, totuşi, prezent. Iar începând din ultima treime a secolului al XIX-lea, spiritualul ne învăluie, ne scaldă. El se revarsă în evoluţia Pământului. Şi se poate spune că spiritualul este aici, doar că oamenii nu vor să-l primească.
Dar spiritualul este aici, chiar dacă oamenii nu vor să-l primească! El este aici! Şi ce se va întâmpla cu el? Oricât de paradoxal ar părea – căci unele lucruri care sunt adevărate şi foarte adevărate, apar drept paradoxale oamenilor din ziua de azi – orice om mănâncă şi bea, şi poate că o fac cu cea mai mare plăcere tocmai aceia care resping spiritualul, iar la acei oameni care resping spiritualul, dar mănâncă şi beau, spiritualul se scurge, inconştient pentru ei, în procesul mâncării şi digestiei. Aceasta este taina acelei căi către și în materialism, care a început cu toată tăria cam pe la 1840, sau mai degrabă s-a pregătit. Acei oameni care nu vor să primească spiritualul prin suflete, preiau totuşi spiritualul prin aceea că mănâncă şi beau; şi mâncând şi bând, ei mănâncă şi beau spiritul. Ei sunt mâncători de suflet și spirit. Și pe această cale, spiritul ce se revarsă în evoluţia Pământului trece în elementul luciferic, este împărtăşit lui Lucifer. Iar puterea luciferică ce poate ajuta apoi forţei ahrimanice pentru încarnarea sa ulterioară, devine în felul acesta tot mai puternică. Aceasta trebuie să devină tot mai mult o cunoaştere pentru oameni, şi anume că oamenii viitorului, fie vor accepta în mod conştient cunoaşterea spirituală, fie vor mânca inconștient spiritul, în felul acesta livrându-l forţelor luciferice. Iar Ahriman favorizează în mod deosebit acest curent al mâncării spiritului şi sufletului, pentru că în felul acesta îi poate legăna şi adormi tot mai mult pe oameni, astfel încât, atunci când va păşi printre oameni în răstimpul încarnării sale, să-i poată ataca prin surprindere, ca ei să nu poată să i se opună conştient.
Dar Ahriman îşi poate pregăti şi în mod direct încarnarea. Oamenii din ziua de azi duc în mod sigur o viaţă spirituală, dar este una pur intelectuală, ce nu se referă la lumea spirituală. Iar această viaţă pur intelectuală se răspândeşte tot mai mult printre oameni, după ce a prins teren în ştiinţă, conduce acum şi în viaţa socială la tot felul de excese. Căci care este caracteristica acestei vieţi intelectuale? Această viaţă intelectuală este prea puţin legată de adevăratele interese ale oamenilor. Vreau să vă întreb câţi profesori nu vedeţi intrând şi ieşind din instituţii de rang mai mare sau mai mic, şi care de fapt nu slujesc ştiinţa din entuziasm lăuntric, ci pentru că este meseria lor? În asemenea cazuri, interesul nemijlocit al sufletului nu se leagă de cele pe care le îndeplineşte omul. Iar această atitudine se continuă şi în timpul predării. Gândiţi-vă câte nu se învaţă pe diferitele trepte ale predării fără să existe un adevărat entuziasm, un adevărat interes în această predare, şi cât de exterioară este viaţa intelectuală pentru mulţi oameni care i se dăruiesc. Şi cât de mulţi oameni sunt obligaţi să scrie şi să publice lucrări care sunt conservate apoi în biblioteci, ce nu constituie ceva viu, ca viaţă spirituală. Tot ceea ce este dezvoltat ca viaţă spirituală intelectuală, fără a fi înflăcărat de căldura sufletească umană, fără entuziasm uman, favorizează direct încarnarea lui Ahriman, în sens propriu. Căci în felul acesta oamenii sunt legănaţi şi adormiţi aşa cum am descris, ceea ce poate fi foarte favorabil pentru Ahriman.
Pe lângă acestea există nenumăraţi alţe curente în viaţa spirituală sau nespirituală, pe care Ahriman îi poate folosi, dacă oamenii nu le folosesc în sens corect. Aţi auzit mereu în ultima vreme răsunând în lume – şi se mai aude şi acum – că trebuie create state naţionale, imperii naţionale. Se aude mult vorbindu-se despre „libertatea popoarelor individuale”. Numai că vremea în care în evoluţia omenirii trebuiau întemeiate regate şi împărăţii bazate pe apartenenţa la o seminţie şi pe legăturile de sânge a trecut. Şi atunci când în ziua de azi se face apel la legăturile de naţiune, de seminţie, şi altele asemănătoare, la legăturile ce nu provin din intelect sau din spirit, atunci se favorizează dizarmonia în omenire. Iar puterea ahrimanică poate folosi în mod deosebit această dizarmonie. Şovinismul naţional, falsul patriotism, toate acestea constituie materialul din care îşi alcătuieşte Ahriman ceea ce tocmai îi trebuie.
Iar la toate acestea se mai adaugă ceva. Vedem apărând peste tot un partid sau altul. Or, în privinţa acestor păreri de partid şi programe ale partidelor oamenii nu văd deloc limpede şi nici nu vor să vadă. În ziua de azi se poate demonstra orice, cu cea mai mare perspicacitate. Chiar şi lucrurile total opuse. Leninismul poate fi argumentat cu perspicacitate, dar şi contrariul său, şi tot ceea ce constituie categorie intermediară între ele. Orice părere partinică poate fi argumentată astăzi cu rigurozitate. Numai că acela care are părere contrară în problemele partinice, are la fel de multă dreptate. Ceea ce este în ziua de azi spiritul intelectualist, aşa cum domneşte el azi printre oameni, nu este în nici un caz suficient pentru a arăta, pentru a explica ceva în privinţa capacităţii sale vitale lăuntrice, în privinţa valorii sale de viaţă. Acest spirit dovedeşte, demonstrează. Dar noi nu trebuie să considerăm că ceva care a fost demonstrat, dovedit, are şi viaţă, valoare şi putere de viaţă. Şi de aceea sunt astăzi încadraţi oamenii în diverse partide şi se luptă unii cu alţii şi se combat reciproc, pentru că orice părere partinică sau măcar cele mai importante păreri de partid pot fi argumentate cu acelaşi drept. Ceea ce este intelectul nostru rămâne la stratul superficial al înţelegerii lucrurilor, şi nu pătrunde în interior, în acele straturi în care se află adevărul. Iar acest lucru ar trebui văzut temeinic, în toată profunzimea sa. Dar oamenilor le place în ziua de azi să rămână cu înţelegerea la suprafaţă şi să nu pătrundă prin puterile spirituale în straturile următoare ale existenţei, corespunzătoare esenţei lucrurilor. Deşi ar fi suficient să privească puţin în jur, chiar şi numai în viaţa exterioară – căci şi cea mai exterioară viaţă arată adesea cum pot fi amăgiţi oamenii de ceea ce îndrăgesc ei cel mai mult. Oamenii îndrăgesc în ziua de azi în ştiinţă cifrele, dar ei îndrăgesc cifrele şi în viaţa socială. Priviţi puţin ştiinţele sociale: ele constau aproape numai din statistici. Şi din aceste statistici, ceea ce înseamnă din cifre, se trag cele mai importante concluzii şi se iau cele mai importante decizii. Iar prin cifre se poate dovedi totul şi se crede orice. Căci cifrele nu constituie mijlocul de a demonstra ceva, ci mijlocul de a-i amăgi pe oameni. Atâta timp cât nu se trece dincolo de cifre, pentru a se vedea elementul calitativ, oamenii pot fi doar amăgiţi prin cifre.
Un exemplu foarte evident este următorul. Multe s-au dezbătut în privinţa naţionalităţii macedonene. Iar multe evenimente din viaţa politică a Peninsulei Balcanice au depins de statisticile efectuate acolo. Numai că cifrele existente acolo au la fel de multă valoare ca şi cifrele altor statistici. Căci indiferent că se face o statistică în privinţa grâului sau a secarei, sau că se face o statistică referitoare la câţi greci, câţi sârbi şi câţi bulgari locuiesc în Macedonia, în privinţa a ceea ce dovedesc statisticile, toate lucrurile sunt la fel. Căci în astfel de statistici se găsesc cifrele ce pot fi expuse cu privire la greci, bulgari şi sârbi, şi din aceste cifre se pot trage concluziile cele mai frumoase. Dar lucrurile pot fi privite şi sub aspectul lor calitativ. Şi atunci se poate vedea că de multe ori, de exemplu, tatăl era grec, iar unul dintre fiii săi bulgar, şi celălalt sârb. Cum se ajunge la aşa ceva, vă puteţi imagina singuri. Dar asemenea statistici sunt luate în considerare de oameni, deşi în astfel de cazuri ele nu reprezintă decât temeiul unor scopuri de partid. Căci, desigur, dacă un tată este cu adevărat grec, atunci şi cei doi fii ai săi sunt greci. Dar acesta este numai un exemplu pentru multe din cele care se fac, pentru multe lucruri care se îmbracă în haina cifrelor. Cifrele sunt cele prin care Ahriman poate atinge cel mai mult, atunci când sunt expuse ca dovadă, când sunt văzute ca mijloc doveditor.
Un alt mijloc de care se poate folosi Ahriman este unul care nu apare de la început ca atare, deoarece caracteristica acestuia este mai degrabă paradoxală. Dumneavoastră ştiţi că noi am încercat să aprofundăm Evangheliile din punct de vedere spiritual-ştiinţific în cadrul mişcării noastre spirituale. Dar această aprofundare a Evangheliilor în vremea noastră, care devine din ce în ce mai necesară, este respinsă de nenumăraţi oameni, aşa cum este de fapt respinsă şi ştiinţa noastră spirituală. Iar oamenii care cred în acest domeniu că ar fi cei mai modeşti din lume – sau cel puţin o afirmă – sunt de fapt cei mai trufași. Auzim tot mai mult cum se afirmă că oamenii trebuie să se adâncească în simplitatea Evangheliei şi că nu trebuie să caute, de exemplu, sensul şi semnificaţia Misteriului de pe Golgotha pe calea complicată a ştiinţei spirituale. Oamenii care simulează că ar căuta cu modestie sensul Evangheliilor sunt de fapt cei mai trufași, căci în aroganța lor ei dispreţuiesc căutarea sinceră şi onestă prin ştiinţa spirituală. Ei sunt așa de trufași încât cred că fără să depună niciun efort, numai cufundându-se în mod naiv în Evanghelii, pot dobândi cele mai înalte cunoştinţe despre lumea spirituală. Căci ceea ce apare adesea ca modest şi simplu, este tocmai plin de cea mai mare trufie. În secte şi în confesiunile religioase trăiesc oamenii cei mai trufaşi.
Vedeţi dumneavoastră, Evangheliile au apărut atunci când mai exista încă ştiinţa luciferică. În primele secole ale creşti¬nismului, Evangheliile au fost înţelese cu totul altfel decât mai târziu. Astăzi, oamenii care nu vor să aprofundeze ştiinţa spirituală, doar pretind că înţeleg Evangheliile. În realitate ei nici măcar nu au sensul inițial al cuvintelor. Pentru că ceea ce este tradus în diferite limbi nu sunt cu adevărat Evangheliile, ci ceva care, în fond, nu mai aminteşte de sensul originar al cuvintelor în care au fost redactate Evangheliile. În ziua de azi nu se poate ajunge la adevărata cunoaştere a entităţii care a intervenit în evoluţia Pământului ca entitate christică decât pe cale spiritual-ştiinţifică. Cine vrea doar să se adâncească „simplu”, cum se spune adesea, în Evanghelii, şi procedează ca atare, acela nu ajunge la cuprinderea lăuntrică a adevăratei entităţi a lui Christos, ci numai la o iluzie a acestuia sau, cel mult, la o viziune sau o halucinaţie în privinţa acestei entităţi a lui Christos. Prin simpla lectură a Evangheliilor nu se mai dobândeşte astăzi o adevărată legătură cu creştinismul, ci numai un fel de halucinaţie rafinată a lui Christos. De aceea este atât de răspândită concepţia teologică conform căreia în omul Iisus din Nazareth nu se afla câtuşi de puţin Christos, ci numai o personalitate istorică, la fel ca Socrate şi Platon sau alţii, numai că oarecum superioară. „Omul simplu din Nazareth” a devenit chiar idealul unor teologi. Şi desigur, mulţi teologi actuali nu ştiu ce să facă cu un fenomen ca acela al viziunii Sfântului Apostol Pavel din faţa Damascului, deoarece fără aprofundarea prin ştiinţa spirituală, prin Evanghelii nu se poate ajunge decât la halucinaţii în privința lui Christos, şi nu la contemplarea adevăratului Christos. De aceea, ceea ce i s-a arătat lui Pavel în fața Damascului este considerată doar ca o halucinație.
Este necesar ca Evangheliile să fie aprofundate în ziua de azi în conformitate cu datele ştiinţei spirituale. Căci confuzia care îi cuprinde pe acei oameni care nu vor să trăiască decât în cadrul confesiunilor lor va fi cel mai mult folosită de către Ahriman pentru a-şi atinge ţelul: de a-i surprinde pe oameni cu încarnarea lui, de a-i ataca prin surprindere. Şi cei care se cred cei mai creştini, prin faptul că resping orice progres al concepţiei despre misteriul lui Christos, sunt prin aroganța lor tocmai cei care favorizează cel mai mult scopurile lui Ahriman. Şi de aceea sunt confesiunile religioase tocmai domenii, terenuri de promovare a fiinţei ahrimanice. Căci nu foloseşte la nimic faptul de a evita aceste lucruri prin iluzii. Aşa cum concepţia materialistă, care respinge tot ceea ce este spiritual şi vrea să facă din om doar ceea ce mănâncă şi bea, aşa cum această concepţie materialistă favorizează scopurile lui Ahriman, tot aşa favorizează scopurile lui Ahriman – în sensul său, nu în sens omenesc – respingerea rigidă a tot ceea ce este spiritual şi aderarea la literal, aşa cum se spune adesea, la simpla înțelegere a Evangheliilor. Vedeţi dumneavoastră, a fost înălţat un baraj pentru ca fiecare Evanghelie în parte să nu-l îngrădească prea mult pe om, prin aceea că evenimentul de pe Golgotha a fost descris în Evanghelii din patru direcţii diferite, care – cel puţin aparent – se contrazic. Astfel încât oamenii sunt feriţi de a o lua pe una în mod prea literal, dacă ei reflectă cât de puţin asupra lor. Dar în acele secte în care se pune la bază o singură Evanghelie – căci există nenumărate astfel de secte – se afirmă elementul ispititor, întunecător, halucinatoriu, care este provocat prin simpla cufundare în Evanghelii. La vremea lor, Evangheliile au trebuit date ca o contrapondere faţă de gnosa luciferică. Dar dacă ele sunt abordate actualmente aşa cum trebuiau abordate pe atunci, ele nu servesc progresului omenirii, ci scopurilor lui Ahriman. Ceva nu este bun în sens absolut, prin sine însuşi, ci este întotdeauna bun sau rău, în funcţie de modul în care îl folosesc oamenii. Cel mai bun lucru poate deveni cel mai rău, dacă oamenii nu îl folosesc în sensul corect. Şi chiar dacă Evangheliile constituie o culme, tocmai ele pot acţiona în sensul cel mai rău, dacă oamenii sunt prea comozi să pătrundă la o interpretare cu adevărat spiritual-ştiinţifică a acestor Evanghelii.
Astfel, există multe în curentele spirituale şi nespirituale ale prezentului, pe care ar fi necesar ca oamenii să le vadă cu exactitate şi să-şi organizeze în mod corespunzător comportamentul, şi anume comportamentul sufletesc, în funcţie de acestea. De faptul că oamenii vor voi sau nu să pătrundă ci privirea aşa ceva, depinde cum îi va afecta încarnarea lui Ahriman, dacă această încarnare îi va aduce pe oameni la a pierde întreg ţelul Pământului, sau tocmai ea îi va face să recunoască însemnătatea cu totul limitată a vieţii intelectuale, a vieţii nespirituale. Dacă oamenii vor lua în mâini în sens corect ceea ce v-am caracterizat acum drept curente ce conduc la Ahriman, atunci prin încarnarea lui Ahriman pe Pământ ei vor recunoaşte cu claritate ceea ce este ahrimanic şi, în felul acesta, pe de altă parte, ca pol opus, ceea ce este luciferic. Şi atunci, tocmai din contrastul dintre ahrimanic şi luciferic, oamenii vor ajunge în situaţia de a cuprinde al treilea element cu vederea sufletească. Căci oamenii trebuie să se depășească pe ei înșiși pentru a-și croi drum conştient la această trinitate a lui Christos, Ahriman şi Lucifer. Căci fără această conştienţă oamenii nu vor putea vieţui în viitor în aşa fel încât să se înfăptuiască ţelul Pământului.
Vedeţi dumneavoastră, lucrurile care sunt legate de ştiinţa spirituală pot fi înţelese cu adevărat numai dacă sunt abordate cu toată seriozitatea. Căci ştiinţa spirituală nu este un capriciu care vrea să pătrundă printre oameni din spiritul unei secte oarecare, ci ştiinţa spirituală este cu adevărat ceva ce rezultă din necesitatea evoluţiei omeneşti. Cine înţelege această necesitate a evoluţiei omenirii, acela nu mai poate să se ocupe, sau la fel de bine să nu se ocupe cu ştiinţa spirituală, ci el trebuie să-şi spună: întreaga viaţă fizică şi spirituală a oamenilor trebuie să fie străbătută şi iluminată de concepţia spiritual-ştiinţifică.
Așadar, exact aşa cum a existat cândva în Est o încarnare a lui Lucifer, apoi, am putea spune, la mijlocul evoluţiei omeneşti încarnarea lui Christos, tot aşa va avea loc în Occident încarnarea lui Ahriman. Această încarnare a lui Ahriman nu va fi evitată. Ea trebuie să vină, căci oamenii trebuie, ca să zic aşa, să-l privească în ochi pe Ahriman. El va fi acea individualitate care va arăta oamenilor la ce perspicacitate uluitoare poate ajunge omul atunci când cheamă în ajutor tot ceea ce, dintre forţele Pământului, poate favoriza perspicacitatea. Datorită necesităţilor pe care le va avea omenirea în perioada imediat următoare, şi despre care am vorbit, oamenii vor deveni foarte inventivi. Vor fi descoperite unele lucruri în privinta forțelor şi substanțelor lumii, care vor furniza hrană pentru oameni. Dar ceea ce va fi descoperit în acest fel, va fi descoperit de maniera că oamenii își vor da seama totodată cum este legat elementul material de organul rațiunii; nu de cel al spiritului, ci de al rațiunii. Oamenii vor afla ce anume trebuie să bea şi să mănânce ca să devină foarte deştepți. Omul nu poate deveni spiritual prin ceea ce bea şi mănâncă, dar deştept, chiar foarte deştept, rafinat de deştept, poate deveni prin ceea ce bea şi mănâncă.
Oamenii încă nu cunosc aceste lucruri, dar ele vor fi obținute, nu neapărat prin strădanie, căci vor rezulta oarecum de la sine, datorită necesităților ce vor apărea în perioada următoare. Şi, aş vrea să spun că printr-o anumită întrebuintare a acestor lucruri, anumite societăți secrete, care organizează deja pregătiri în acest sens, societăți care există deja, vor pregăti cele prin care încarnarea lui Ahriman se va putea desfăşura în sens corect pe Pământ. Căci ea trebuie să aibă loc; căci oamenii trebuie să vadă în timpul existenţei lor pământene cât de mult poate rezulta din procesele pur materiale. Dar omul trebuie să vadă totodată că el trebuie să învețe să domine aceste curente spirituale sau nespirituale, care duc la ahrimanism.
Şi când vedem că programele partidelor pot fi la fel de bine argumentate ca şi programele contrare lor, atunci va trebui să ne spunem: Aşadar trebuie să ne înălțăm până la o asemenea dispoziție sufletească în care nu să dovedim, să demonstrăm sau să argumentăm, ci în care să trăim experiența realităților. Căci ceea ce este viețuit este cu totul altceva decât ceea ce este argumentat. Şi tot aşa ne vom spune: Evangheliile trebuie să fie din ce în ce mai mult aprofundate spiritual-științific. Faptul de a aborda în ziua de azi Evangheliile literal, favorizează cultura ahrimanică. Şi chiar şi din motive exterioare se poate vedea că pentru omul actual nu mai poate fi valabilă abordarea literală a Evangheliilor, căci dumneavoastră ştiţi că ceea ce este corect pentru o anumită perioadă nu mai este corect pentru o alta. Iar ceea ce este corect pentru o anumită perioadă, dacă este practicat în altă perioadă, devine luciferic sau ahrimanic. Lectura ca atare a Evangheliilor şi-a avut timpul său. Dar astăzi se pune problema ca, legat de Evanghelii, să dobândim o cunoaştere spirituală a Misteriului de pe Golgotha.
Desigur că pentru mulți oameni este actualmente extraordinar de incomod să vadă, să recunoască aceste lucruri. Dar acela care vrea să privească lucrurile din punct de vedere antroposofic, ar trebuie să învețe să cunoască într-adevăr cum suprapunerea diverselor straturi ale culturilor a provocat un haos, şi cum în acest haos trebuie din nou să pătrundă lumina.
Ar trebui în ziua de azi să facem încercarea să ascultăm sau să citim un om modern, foarte radical, vorbind despre o chestiune sau alta a vieții actuale, şi comparativ, să spunem, să ascultăm discursurile din amvon despre aceeaşi chestiune ale unui preot al unei confesiuni, care se mai află întru totul ancorat în modul de gândire şi în formele de gândire ale timpurilor trecute. Atunci veți avea cu adevărat două lumi înaintea dumneavoastră, pe care le veti putea amesteca şi confunda numai atunci când veţi evita să vă raportați la aceste lucruri în conformitate cu adevărul. Ascultați vorbind în ziua de azi despre problema socială un socialist modern, şi ascultați vorbind apoi, despre aceeaşi problemă, să spunem, un predicator catolic; este foarte interesant să vezi una lângă alta două straturi de cultură ce întrebuintează aceleaşi cuvinte în cu totul alte sensuri. Acelaşi cuvânt înseamnă pentru unul cu totul altceva decât pentru celălalt.
Aceste lucruri trebuie privite în lumina pe care o dobândim atunci când abordăm cu seriozitate considerații de genul celor pe care le-am urmărit noi astăzi. Căci, în final, ajung şi oamenii din culte religioase pozitive, aş spune, la un dor de aprofundarea spirituală. Şi nu este deloc un fenomen insignifiant faptul că un spirit proeminent, dar un spirit catolic pozitiv, cum este cardinalul Newman, la festivitatea conferirii titlului de cardinal la Roma, a spus că el nu vede altă salvare pentru creştinism decât o nouă revelaţie.
Da, aşa a spus cardinalul Newman, că el nu vede altă salvare pentru creştinism decât o nouă revelatie. – Dar el nu a avut, desigur, curajul să ia într-adevăr în serios o nouă revelație spirituală. Şi la fel procedează şi ceilalți. Puteti citi nenumărate lucrări în privinta celor necesare omenirii, să zicem în privința vieții sociale. Acum a părut din nou o carte; ea se numeşte Socialismul de Robert Wilbrandt, [Nota 11] fiul poetului Wilbrandt. Acolo, de exemplu, problema socială este dezbătută pe baza unor cunoştinte particulare deosebite. Şi în final se spune: Fără spirit nu merge, şi tocmai cursul pe care îl iau lucrurile arată că spiritul este necesar. Despre ce este vorba în acest caz? Este vorba despre faptul că un astfel de om ajunge să spună cuvântul spirit, cuvântul abstract spirit. Dar el respinge, el refuză să accepte orice care vrea într-adevăr să ajungă la spirit. Şi de aceea este necesar să recunoaştem odată că scormonirea în concepte abstracte, oricât de mult este însotită de strigătul după spirit, încă nu constituie ceva spiritual, încă nu constituie ceva care să fie spirit. Nu trebuie să confundăm vorbirea obscură, abstractă, despre spirit, cu o căutare cu adevărat pozitivă a conținutului lumii spirituale, aşa cum urmează să se întâmple prin ştiinţa spirituală orientată antroposofic.
Despre spirit vorbesc în ziua de azi mulți oameni. Dar dumneavoastră, care preluați ştiința spirituală, ar trebui să fiți nişte oameni care nu se lasă zăpăciți de simpla vorbărie despre spirit, ci care ar trebui să vadă că există o diferentă între simpla vorbărie despre spirit şi descrierile lumii spirituale, aşa cum încercăm să le dăm pe tărâmul antroposofiei, unde lumea spirituală este descrisă, aşa cum lumea fizic-senzorială este descrisă în mod exterior. Asupra unor astfel de diferențe trebuie să fiți atenți, şi va trebui să vă aduceți tot mereu dinaintea sufletelor faptul că vorbirea abstractă despre spirit este tocmai o distragere de la adevărata strădanie spirituală, şi că în zilele noastre mulți oameni vorbesc despre spirit, dar de fapt prin aceasta doar îi abat tot mai mult pe oameni de la spirit. Căci simpla referire intelectuală la spiritul nu duce la spirit. Ce este inteligența? Care este conținutul inteligenței noastre omeneşti? Vă pot explica cel mai bine acest lucru, dacă pun următoarea imagine în fata sufletelor dumneavoastră. Imaginati-vă – sunt de fată atâtea doamne aici, care vor întețege şi mai bine exemplul –, imaginati-vă că vă aflați în fata unei oglinzi în care priviți. Considerați imaginea pe care v-o oferă oglinda. Ea este aşa cum sunteți dumneavoastră, dar ea nu este ceva real. Ea ia naştere prin oglindirea de către oglindă. Tot aşa, tot ceea aveți în sufletul dumneavoastră drept inteligență, drept conținut intelectual, este doar o imagine reflectată. În interiorul ei nu se află realitatea. Şi aşa cum imaginea dumneavoastră oglindită este iscată doar prin prezența oglinzii, tot aşa, ceea ce se reflectă în dumneavoastră drept inteligentă este iscat doar prin aparatul fizic al trupului dumneavoastră, şi anume prin creier. Omul este inteligent numai prin trupul său. Şi pe cât de putin se poate mângâia pe sine atunci când îşi mângâie imaginea din oglindă, tot atât de puțin puteți cuprinde spiritul când abordați numai aspectul dumneavoastră intelectual, pentru că spiritul nu se află înlăuntrul acestuia. Ceea ce este cuprins prin inteligență, oricât ar fi aceasta de pătrunzătoare, nu conține niciodată spiritul, ci numai imaginea spiritului. Dumneavoastră nu veţi putea vieţui spiritul, dacă rămâneţi la simpla inteligenţă. De aceea este inteligenţa atât de seducătoare, pentru că ea oferă totuşi o imagine, care însă este o imagine oglindită a spiritului, şi nu spiritul însuşi. Dar oamenii cred ca nu au nevoie să facă efortul incomod de a se ridica la spirit și a se deprinde cu spiritul, pentru că ei cred că îl au, deși îl au doar în imaginea sa oglindită; însă pot vorbi foarte bine despre spirit. Iar faptul de a diferenţia simpla imagine a spiritului de spiritul real este sarcina acelei atitudini care nu se ocupă cu simpla teoretizare în domeniul spiritual-ştiinţific, ci se încadrează cu adevărat într-o concepţie pozitivă asupra spiritului.
Asta voiam să vă spun astăzi, pentru reafirma serio¬zitatea care ar trebui să pătrundă întreaga noastră poziție antroposofică faţă de viaţa spirituală. Căci de modul în care omenirea prezentului consideră această poziție față de viața spirituală, va depinde evoluţia reală a omenirii în viitor. Dacă ceea ce v-am caracterizat astăzi este privit aşa cum îl privesc marea majoritate a oamenilor de pe Pământ, atunci Ahriman va fi un oaspete groaznic pentru oameni atunci când va veni. Dar dacă oamenii reuşesc să asimileze în conştienţa lor aceste lucruri pe care le-am considerat noi astăzi, pentru a le conduce și dirija, aşa cum trebuie să fie pentru o poziție liberă a omenirii faţă de puterea ahrimanică, atunci omenirea prin Ahriman, când el va apărea, va învăţa exact ceea ce trebuie, pentru a vedea cum Pământul trebuie să ajungă la degradarea sa, cum însă omenirea tocmai prin aceasta se înalţă deasupra existenţei terestre. Atunci când omul atinge o anumită vârstă în viaţa sa fizică, trupul său fizic începe să se degradeze. Şi dacă el este rezonabil, el nu se plânge că acest trup fizic se degradează, căci ştie că el merge cu sufletul său înspre o viaţă care nu este în paralel cu degradarea trupului fizic. În omenire trăieşte ceva care nu este legat de degradarea Pământului fizic, care deja a inceput, ci ceva care va deveni tot mai spiritual tocmai prin faptul că Pământul ajunge la decadenţă sa fizică. Să învăţăm să ne spunem imparțial: Da, Pământul este în decadenţă și de asemenea viaţa oamenilor în privinţa aspectului său fizic. Dar să luăm tocmai din asta puterea de a introduce în civilizaţia noastră ceea ce trebuie să trăiască în continuare în omenire ca element nemuritor al întregii evoluţii pământeşti, atunci când Pământul se va îndrepta spre pieirea sa.
Aceasta voiam să vă spun astăzi.
