Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

PRINCIPIUL ECONOMIEI SPIRITUALE ÎN LEGĂTURĂ CU PROBLEMA REÎNCARNĂRII

GA 109

X

DE LA BUDDHA LA CHRISTOS

Conferinţă ţinută la Congresul Internaţional al Federaţiei secţiunilor europene ale Societăţii Teosofice

Nu doresc să vă ofer, în legătură cu această temă, o consideraţie asupra filosofiei religiei, un tratat asupra istoriei literare sau o conferinţă ştiinţifică, ci voi exprima numai ceea ce ştiinţa spiritului sau ocultismul ne pot împărtăşi, mai precis cunoaşterea ce reiese din perspectiva ocultismului rosicrucian, despre asemenea mari personalităţi precum Buddha şi Christos.

Într-o conferinţă ţinută în cadrul unui congres, ce se adresează teosofilor mai maturi, presupun că îmi veţi permite să vorbesc într-un mod mai intim despre asemenea adevăruri. Vă voi prezenta în linii generale, adăugând, pe cât posibil, şi anumite detalii. Ocultismul rosicrucian prezintă unul dintre cele mai importante principii ale cercetării ocult-teosofice, de la care viaţa spirituală ar trebui să se reverse în inimile noastre. Chiar dacă găsim ţelurile şi idealurile Societăţii Teosofice şi în afara ei, există, cu siguranţă, o diferenţă între mijloacele utilizate pentru a dobândi şi a utiliza în mod corespunzător cunoştinţe oculte şi adevăr, întrucât cercetarea ocultă poate şi trebuie să fie nemijlocit încorporată vieţii. Permiteţi-mi să vă ilustrez un exemplu banal: Sufletul uman este asemănător unei sobe, ce nu trebuie convinsă să încălzească o cameră, întrucât funcţia ei este aceea de a încălzi. Ea face acest lucru de la sine, atunci când îi punem lemne şi le aprindem. Ar putea fi obiectat faptul că aspectul lemnului nu ne sugerează că acesta ar putea încălzi, şi totuşi o face. Prin punerea lemnului în sobă, care arată complet diferit de ea, şi aprinderea lui, aducem căldură în casa noastră. În mod similar, prin faptul că ne obişnuim cu noţiunile de natură spiritual-ştiinţifică, ne acomodăm cu o abilitate de judecată liberă şi de orientare liberă în lume. Misiunea noastră nu este aceea de a predica idealuri, ci de a oferi sufletelor omeneşti combustibilul care poate genera înţelepciune, fraternitate autentică şi umanitate reală. Ţelul nostru este de a înfăptui toate acestea.

În secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, într-o perioadă în care curentul spiritual al creştinismului devenise întunecat, deoarece era prea mult axat pe o formă exterioară, a vieţuit acel curent spiritual pe care îl denumim drept curent rosicrucian. Lui i-a revenit misiunea de a proteja înţelepciunea primordială, de a păstra comorile acestei înţelepciuni, în timp ce afară, în lume, creştinismul lua din ce în ce mai mult o formă exterioară, iar înfăţişarea lui reală pălise. Ori de câte ori, în afară, erau considerate valide doar forme exterioare şi dogmele anchilozate, viaţa spirituală reală şi ceea ce în vechile misterii era venerat drept cel mai înalt şi sfânt adevăr erau renegate şi hulite. În acele vremuri, erau des auzite cuvinte precum: îl blestem pe Skythianos, îl blestem pe Boddha, îl blestem pe Zarathas. Acestea sunt trei nume ce erau venerate în mare secret, în misterii şi în şcolile de misterii ale rosicrucienilor, ca nume sacre ale maeştrilor.

Zarathas este aceeaşi personalitate cu Zarathustra, însă nu acel Zarathustra despre care vorbeşte istoria, ci individualitatea înaltă, care a fundamentat cultura persană veche şi care a fost învăţător în şcolile de misterii ale acelor vremuri. Skythianos este o personalitate străveche, foarte evoluată, care, într-o încarnare ulterioară, a condus şcolile oculte ale Asiei Centrale şi care a devenit, mai târziu învăţător în şcolile esoterice din Europa. Boddha şi Buddha sunt una şi aceeaşi personalitate.

Pentru a înţelege ceea ce iniţiatul simţea la auzirea acestor trei nume şi pentru a putea presimţi ceea ce îi puteau oferi, trebuie să ne întoarcem în evoluţia omenirii şi să examinăm mai îndeaproape caracterul ocultismului rosicrucian. Ne dorim a înţelege prin ascultare şi prin observarea trecutului. Au existat întotdeauna personalităţi avansate, care s-au ridicat din rândul maselor şi la care oamenii obişnuiţi priveau cu reverenţă, ca la un ideal înalt. Atunci când priveau la astfel de personalităţi, care atinseseră un nivel atât de înalt de înţelepciune şi putere intelectuală, sensul moral şi energiile vitale li se înflăcărau. Astăzi se revarsă încă forţele acestor spirite înalte în corporalităţile noastre suprasensibile. Să privim înapoi în trecut, la toate individualităţile spirituale, despre care trebuie să vorbim acum, înapoi până în perioada culturii indiene vechi. Dacă mergem şi mai în urmă, în evoluţia umană, până în perioada vechii Atlantide şi a dispariţiei ei, vom fi conduşi la evenimentul ce ne separă de o cultură şi mai veche a omenirii, în care sufletele noastre au dus o viaţă complet diferită faţă de cea actuală, din corpurile fizice. Nu dorim însă a ne preocupa în detaliu cu descrierea culturii şi vieţii specifice acelor timpuri, ci căutăm astăzi a ilumina răspunsul la întrebarea: Cum era condusă omenirea în timpurile străvechi şi de unde proveneau forţele ce o influenţau?

Când un văzător, al cărui ochi spiritual este deschis, astfel încât el ştie cum să citească scrierile vii, pe care le numim Cronica Akasha, priveşte înapoi în lumile spirituale, descoperă locurile de unde au emanat cultura şi viaţa spirituală ale acelor vremuri. Sufletele noastre regăsesc locuri în care maeştrii şi discipolii lor erau reuniţi, în cadrul centrelor de misterii. În vechea Atlantidă existau multe astfel de şcoli de misterii, însă diferite de cele actuale şi purtând un alt nume. Ele nu erau doar biserică sau şcoală, ci mai degrabă amândouă în acelaşi timp. În locurile în care era căutat adevărul, puteau fi găsite religia şi înţelepciunea, întrucât ele erau identice. Putem caracteriza conceptul de centre de cultură ale acelor vremuri, de şcoli de misterii, utilizând un cuvânt actual: oracol atlantean. Astfel erau ele denumite în cadrul centrelor de misterii europene, deşi originar ele purtau un nume complet diferit.

În acelaşi mod în care astăzi cunoaşterea exterioară, domeniile de activitate şi profesiile vieţii exterioare sunt divizate în ramuri individuale şi departamente, era împărţită pe ramuri, în vechea Atlantidă, viaţa spirituală a oracolului atlantean şi centrele sale de înţelepciune. Existau diferite ramuri ale cercetării oracolului, ale înţelepciunii oculte ale vechii Atlantide, însă totul era complet diferit faţă de timpurile actuale şi depindea de alte condiţii. Vechea înţelepciune a oracolului era deosebită de la un centru la altul, în funcţie de capacităţile oamenilor şi de mediul înconjurător. Existau legături între anumite abilităţi omeneşti şi planete specifice, fiind astfel conectate capacităţi mistic-oculte precise cu planetele corespunzătoare. De aceea, distingem în vechea Atlantidă oracolul Lunii, al lui Mercur, al lui Venus, al Soarelui, al lui Marte, al lui Jupiter şi al lui Saturn.

Chiar şi capacităţile noastre actuale au evoluat, precum Pământul, din Cosmos, şi sunt corelate cu planete diferite şi influenţele lor. Din populaţia acelor vremuri, au fost adunaţi oameni care erau potriviţi să dezvolte o capacitate sau alta de cunoaştere, fiind astfel alocaţi unuia dintre cele şapte oracole. În vechea Atlantidă, existau şapte asemenea oracole, numite după cele şapte planete cunoscute atunci. Oracolul Soarelui se ridica deasupra celorlalte, dar, alături de el, se pregătea în secret Oracolul lui Vulcan, pentru viitoarea sa misiune.

Fiecare dintre aceste oracole erau originare din Cosmos, în acord cu abilităţile specifice, însă exista un centru în care capacităţile tuturor celor şapte oracole curgeau împreună şi întreaga lor înţelepciune fuziona. Discipolii acestui centru, ai Oracolului Soarelui, erau iniţiaţi şi slujeau misteriului a ceea ce astăzi denumim Soare. Soarele fizic este numai expresia exterioară, fizionomia exterioară, corpul şi învelişul vieţii spirituale a înaltei Fiinţe a Soarelui.

În acel timp, despre care cu toţii aţi auzit, în care Soarele s-a separat de Pământ, au abandonat, odată cu el, scena Pământului, acele fiinţe care erau atât de avansate, încât nu mai aveau nevoie de Pământ pentru evoluţia lor, care deci încheiaseră deja faza de dezvoltare ca fiinţă umană. După ce şi Luna s-a separat, Pământul a fost capabil să îşi împlinească misiunea, aceea de a deveni cămin pentru oameni. Dacă numai Soarele ar fi influenţat Pământul, acesta din urmă ar fi trecut printr-o evoluţie atât de rapidă, încât oamenii ar fi devenit bătrâni la scurt timp după naştere. Dacă însă numai Luna şi-ar fi trimis influenţele asupra Pământului, oamenii ar fi devenit mumii. Evoluţia ar fi avut loc într-un ritm prea lent, iar corpurile lor ar fi devenit rigidizate şi solidificate. Însă, printr-o forţă de conducere înţeleaptă, Soarele şi Luna păstrează echilibrul între forţele exterioare, pe care le exercită asupra Pământului, iar acest fapt le permite Pământului şi oamenilor să se dezvolte în ritmul potrivit lor. Fiinţele lui Marte, Mercur, Venus ş.a.m.d., care nu mai aveau nevoie în evoluţia lor de ceea ce luase naştere prin despărţirea Lunii şi Pământului de Soare, au plecat odată cu Soarele şi s-au stabilit pe el. Totuşi, ele au rămas conectate cu Pământul şi au trimis forţele lor benefice în jos, către el, prin razele Soarelui.

Cu Soarele şi Pământul este unită acum o fiinţă secretă şi plină de mister. Însă nu despre ea vrem să vorbim acum, ci despre cea care a plecat înaintea grupului de fiinţe înalte ale Soarelui, ce erau atât de avansate, încât se puteau despărţi de Pământ. Această fiinţă este un spirit conducător al Soarelui, care îşi trimite puterea spirituală pe Pământ, precum lumina Soarelui străluceşte pe Pământ. El trimite căldură şi lumină solară, ce susţin viaţa de pe Pământ, prosperitatea şi dezvoltarea. Dar odată cu această lumină fizică solară, radiază lucrarea, faptele unei fiinţe spirituale a Soarelui.

În timpul epocii atlanteene vechi, discipolii Oracolului Soarelui erau iniţiaţi în tainele acestei fiinţe măreţe a Soarelui. Conducătorul acestui oracol superior, Marele Iniţiat, era iniţiat în cel mai cuprinzător mod în aceste misterii. Întreaga cultură atlanteană veche şi, precum vom vedea, cultura postatlanteană au provenit de la el. „Manu”, aşa cum a fost numit conducătorul Oracolului Soarelui – deşi numele nu este atât de important – a ales purtătorii culturii postatlanteene nu dintre aşa-numiţii învăţaţi şi oameni de ştiinţă sau clarvăzători şi magicieni ai timpurilor respective. Oamenii care deţineau cunoaşterea spirituală şi fizică şi care erau comparabili cu oamenii de ştiinţă şi învăţaţii timpului nostru, nu erau consideraţi de el potriviţi, ci, mai degrabă, oamenii simpli, care începuseră să îşi piardă treptat capacităţile clarvăzătoare, au fost aleşi. Conştienţa noastră de astăzi a început să se dezvolte abia la sfârşitul epocii atlanteene, odată ce vechea conştienţă clarvăzătoare dispărea încetul cu încetul, făcând loc unei conştienţe de sine, unui Eu de sine stătător. Marele Manu i-a adunat în jurul său nu pe clarvăzători sau magicieni, ci pe aceia care puteau gândi intelectual, care preluaseră şi dezvoltaseră în ei primele elemente ale calculului matematic şi ale numărătorii. Ei erau cei dispreţuiţi, cei care, în opinia cercurilor ce deţineau puterea, nu ştiau nimic şi care pot fi comparaţi cu teosofii de astăzi. Totuşi, ei au fost cei cu care marele Manu a călătorit spre centrul sfânt din Asia, locul din care urma să emane cultura postatlanteană. Europa, Asia şi Africa – America vrem s-o lăsăm aici deoparte – au fost populate de descendenţii vechilor atlanteeni, care, sub conducerea lui Manu, s-au stabilit în acele ţinuturi. Iniţiatul Oracolului Soarelui trebuie să aibă acum grijă ca fondarea acestei culturi postatlanteene şi a omenirii respective să se înfăptuiască sub influenţele corespunzătoare. De la început, el s-a preocupat ca tot ceea ce era valoros pentru o evoluţie ulterioară să fie purtat mai departe. Această păstrare a valorilor din trecut este o lege a ocultismului, a economiei spirituale, ce poate fi cunoscută numai prin cunoaşterea ocultismului, a înţelepciunii spirituale.

Acum, Marele Iniţiat a luat cu el, în călătoria lui spre Europa, ceva foarte valoros din vechea Atlantidă. Pentru a îndeplini această misiune a vizitat, a inspectat – dacă putem spune astfel – celelalte oracole. Cunoaşteţi faptul că, în cazul oamenilor obişnuiţi, curând după moarte, corpul eteric se desprinde de cel astral şi de Eu şi se pierde treptat în eterul universal. Acelaşi fenomen are loc, după ceva vreme, şi în cazul corpului astral. Însă o încălcare a acestei legi este posibilă în interesul economiei spirituale, ceea ce s-a întâmplat şi în cazul corpurilor eterice ale celor şapte mari iniţiaţi din cadrul oracolelor vechii Atlantide.

Ce înseamnă a lucra asupra noastră? Înseamnă a ne purifica corpurile eteric şi astral. Acum, corpurile eteric şi astral, odată transformate şi spiritualizate, nu se dizolvă după moarte, ci rămân păstrate, conform legii economiei spirituale. Pe scurt, în cadrul misteriilor era cunoscut modul de a păstra corpurile eterice şi astrale valoroase, dezvoltate de marii iniţiaţi. Abordarea acestui subiect în detaliu, însă, m-ar îndepărta prea mult de la tema noastră de astăzi. Este suficient să spunem că aceste corpuri erau reţinute de păstrători în şcolile de misterii. De aceea, Marele Iniţiat al Oracolului Soarelui a vizitat celelalte oracole atlanteene, pentru a colecta şi a lua cu el cele şapte corpuri eterice ale celor mai mari iniţiaţi atlanteeni. Mai mult, prin înţelepciunea lui, a atras un număr de oameni, care urmau să devină pregătiţi pentru cultura următoare. El i-a instruit în aşa fel încât să devină din ce în ce mai capabili şi mai puri. Ceea ce a urmat poate fi numit artă. După un timp, cele şapte corpuri eterice ale celor mai importanţi iniţiaţi au putut fi încorporate în şapte oameni, care, în privinţa Eului lor, a puterii de judecată ş.a.m.d., erau oameni simpli, a căror existenţă nu avea nicio semnificaţie din punct de vedere exterior. Însă ei au purtat cele şapte înalt dezvoltate corpuri eterice ale celor mai însemnaţi iniţiaţi. Corpurile eterice au radiat în aceşti oameni, permiţându-le astfel, ca la răstimpuri, să aibă acces, prin inspiraţie de sus, la viziuni puternice şi adevăruri privind evoluţia. Despre toată această înţelepciune superioară puteau ei vorbi.

Pe aceştia i-a trimis Marele Iniţiat acolo unde exista sens şi înţelegere pentru spiritual, pentru lumile spirituale. În India, oamenii aveau încă sentimentul şi conştienţa că au provenit dintr-o lume spirituală primordială şi că au fost născuţi din sânul Divinităţii. De aceea, întreaga lume fizică le apărea drept Maya, iluzie, şi tânjeau să se întoarcă în lumea zeilor, a acelor fiinţe divin- spirituale în mijlocul cărora au vieţuit cândva. Acestor oameni le puteau vorbi cei şapte purtători ai înţelepciunii, ce au fost numiţi Sfinţii Rishi. Ei au pus bazele culturii noastre postatlanteene. Odată cu aceasta a fost creată posibilitatea, pentru oamenii care păstraseră conştienţa şi dorul după lumile spirituale şi după fiinţele divin- spirituale, de a învăţa mai multe despre această lume şi de a găsi calea înapoi spre ea.

Însă au venit alte timpuri, în care au existat oameni ce nu erau destinaţi numai să privească în lumile spirituale, ci care vroiau să fondeze o nouă cultură, care trebuiau să stăpânească cu iubire lumea fizică. Ei nu mai vedeau în această lume doar Maya sau iluzie, ci au început să înţeleagă că ea este numai expresia exterioară, fizionomia pentru lumea spirituală, ce stă în spatele ei. Această a doua perioadă este reprezentată de cultura protopersană sau cultura lui Zarathustra. Istoria exterioară recunoaşte doar un Zarathustra care a trăit mult mai târziu, întrucât nu cunoaşte faptul că în aceste timpuri străvechi era obişnuit ca descendenţii să preia numele marilor conducători. Aici este vorba despre marele Zarathustra, unul dintre discipolii cei mai intimi ai Iniţiatului Oracolului Soarelui. El a avut misiunea de a găsi legătura dintre lumea simţurilor şi cea spirituală. Zarathustra a trebuit să îşi înveţe discipolii că sfera solară este trupul fiinţei spirituale care locuieşte în Soare şi că întreaga lume fizică trebuie văzută ca membrele şi organele corpului fizic al fiinţelor spirituale. Aşa cum Soarele are o aură mare, omul are una mică, expresia microcosmică a aurii celei mari. Soarele este corpul Spiritului Soarelui, care s-a revelat în cadrul Oracolului Soarelui, în epoca veche atlanteană. Acest Spirit al Soarelui i-a devenit lui Zarathustra vizibil prin clarvedere. El a numit marea aură a Soarelui, Spiritul Soarelui, care este acelaşi cu fiinţa denumită de el Ahura Mazdao şi de învăţăturile oculte de mai târziu Ormuzd.

Oamenii ar trebui să îl vadă în Soarele fizic pe Ahura Mazdao şi să nu se lase conduşi greşit de Ahriman, care din ultima treime a epocii atlanteene trăieşte în planul fizic, şi care atacă sufletul uman prin percepţii de natură senzorială, deci din afară. Lucifer, în schimb, este cel ce atacă din interior sufletul uman. Zarathustra a avut misiunea de a aprinde în oameni sentimentele, înclinaţia din inimă către Spiritul Soarelui. El a înfăptuit asta în cuvinte puternice, care nu pot fi redate cu limbajul nostru actual. Toate cuvintele sublime pe care le găsiţi în Vede şi Gathas, indiferent cât de frumoase sunt, ele reprezintă numai expresia exterioară fadă a cuvintelor sublime, înalte, originare, ale lui Zarathustra. În limbajul nostru, ele pot fi redate aproximativ aşa:

„Vreau să vorbesc, acum auziţi-mă şi ascultaţi-mă, voi cei de aproape, voi cei de departe, cei ce purtaţi dorinţa după aceste cuvinte. Vreau să vorbesc despre ceea ce, în lume, îmi este cel mai înalt adevăr, pe care El, marele, puternicul, Ahura Mazdao mi l-a revelat. Acum auziţi-mă, ascultaţi-mă şi luaţi aminte exact: învăţătorul erorii, Răul, a cărui gură mărturiseşte o credinţă falsă, nu mai poate rătăci omenirea, pentru că El, Ahura Mazdao, cel puternic, s-a revelat! Cel ce nu doreşte a auzi cuvintele mele, precum le rostesc, în sensul în care le rostesc, acela va avea parte de experienţa Răului, când cursul timpului va ajunge la sfârşit.” Iar altă dată a spus Zarathustra: „Atât de măreţ şi de puternic este El, cel care mi s-a revelat în Soare, încât renunţ la tot pentru el. Îmi sacrific bucuros pentru El viaţa trupului meu, existenţa eterică a simţurilor mele, expresia faptelor mele” – corpul astral. Acesta a fost jurământul pe care l-a făcut cândva Zarathustra.

Zarathustra a avut doi discipoli. Unuia dintre ei i-a revelat prin mijloace spirituale tot ceea ce poate fi perceput cu ajutorul organului astral clarvăzător. Acest discipol s-a reîncarnat sub numele de Hermes, Hermes egipteanul. Celui de-al doilea i-a împărtăşit ceea ce poate fi cunoscut cu ajutorul corpului eteric clarvăzător, înţelepciunea Cronicii Akashe. Acesta a fost Moise, a cărui înţelepciune o puteţi regăsi în Cărţile lui Moise.

Hermes, la o nouă naştere, purta corpul astral al lui Zarathustra, care îi revelase lui Hermes nu numai învăţăturile sale, ci şi natura sa. Un asemenea fenomen poate avea loc întrucât ceea ce primise Hermes nu era nimic altceva decât corpul astral al lui Zarathustra, sacrificat pentru el. Astfel, Hermes, fondatorul celei de-a treia culturi atlanteene, a proclamat de fapt înţelepciunea lui Zarathustra.

Şi celălalt discipol, căruia Zarathustra i-a dat înţelepciunea prin corpul eteric, s-a reîncarnat. La naştere, lui i-a fost întreţesut corpul eteric însuşi, sacrificat, al lui Zarathustra. Acest discipol a fost Moise. Puteţi găsi asemenea fapte în documentele religioase, doar că, în Sfintele Scripturi, ele sunt voalate. Citiţi povestirea naşterii lui Moise. Ce a avut loc acolo? Pruncul a fost pus într-un coş din nuiele de trestie şi i s-a dat drumul pe apă. Ce înseamnă asta? Înseamnă că el a fost complet izolat de lume. Eul şi corpul astral nu trebuiau să se manifeste până când nu erau impregnate de principul corpului eteric. Cum a avut loc asta? În timpul în care Moise a stat izolat în coş, pe apă, corpul eteric ce îi fusese întreţesut a luminat în el. Abia apoi puteau acţiona corpul astral şi Eul. Nu sunt imaginile puternice ale Genezei, care vor preocupa omenirea o lungă perioadă, imagini extrase din Cronica Akasha? Toate acestea nu pot fi înţelese fără ajutorul ocultismului.

Ajungem acum la cea de-a patra epocă de cultură post- atlanteană, cea greco-romană. Până atunci, oamenii se dezvoltaseră de aşa manieră, încât să poată dobândi iubire faţă de Pământ. Însă existau şi cei care, în perioada atlanteană, fuseseră companioni ai zeilor. De aceea, este justificată întrebarea: Ce s-a întâmplat în acea vreme cu Eurile marilor iniţiaţi? În cazul Eurilor din perioada atlanteană, care atunci locuiau într-o corporalitate mult mai moale şi mai rafinată, existenţa lor pe Pământ a fost de aşa natură, încât acele individualităţi s-au reîncarnat doar atâta vreme cât a fost necesară menţinerea legăturii dintre înţelepciunea primordială, spiritualitatea primordială şi omenire.

O astfel de individualitate este marele Buddha, care a fost într-adevăr capabil să impregneze scrierile orientale cu acea înţelepciune profundă şi forţă spirituală, pe care le regăsim în ele. Ca ocultişti, înţelegem comunicările despre el şi le putem lua chiar şi literal. Spre exemplu, este adevărat când citim despre el: „La naşterea sa, el a luminat precum lumina puternică a Soarelui” sau când Buddha spune: „Am păşit în ultima dintre încarnări şi nu am nevoie să mai vin pe acest Pământ, iar dacă o voi face, va fi din voinţă liberă.”

În epoca postatlanteană, el s-a prelucrat pe sine şi trecând prin etapa de cunoaştere intelectuală, motiv pentru care îl înţelegem când spune cum s-au iluminat în el seria încarnărilor şi etapele de iniţiere prin care a trecut:

Înaintea mea stătea splendoarea formelor –
însă intuiţia mea nu era încă pură.

Am văzut spiritele cunoaşterii –
însă intuiţia mea nu era încă pură.

Am văzut locul iniţierii -
însă intuiţia mea nu era încă pură.

Am fost camarad printre acestea,
Acum era intuiţia mea pură!

Aici avem iluminarea lui Buddha.

El a fost unul dintre cei cu care trăim în teosofia rosicruciană. Am numit trei dintre maeştri: Zarathas, Skythianos, Boddha sau Buddha.

Astfel vedem cum aceste personalităţi conducătoare măreţe se extind până în prezent. Ocultistul poate verifica aceste afirmaţii. Conform cu principiul economiei spirituale, va fi păstrat nu numai ceea ce asemenea individualităţi importante lasă în urmă, ci tot ceea ce este valoros pentru omenire. Să luăm, spre exemplu, o personalitate precum Galilei, care a atins rezultate atât de mari, de semnificative pentru fizica secolului al XVI-lea. În Galilei a vieţuit un corp eteric, care, după moartea sa, nu trebuia să se piardă. Foarte departe de locul în care a lucrat Galilei, a trăit, la mijlocul secolului al XVIII-lea, o personalitate care, după două decade de copilărie vieţuită în devoţiune, s-a pregătit pentru o mare misiune. În inima Rusiei, la Marea Albă, în condiţii modeste, a trăit o personalitate al cărui nume era Mihail Lomonosov. În mod necunoscut şi fără niciun fel de mijloace, a plecat spre Moscova, unde a studiat şi a pus bazele gramaticii ruse. Lomonosov a purtat în el corpul eteric al lui Galilei. Şi atunci s-a întâmplat ca o personalitate, care ştia cum corpul eteric al lui Galilei fusese păstrat şi care se afla acolo, când această legătură fusese cercetată în mod ocult, să nu ştie nimic despre Mihail Lomonosov. Aceasta nu e nicio dezonoare, întrucât nu poate fi cunoscut tot ceea ce are loc în planul fizic [a se vedea conferința din 25 februarie 1909, în ciclul Theosophie und Okkultismus des Rosenkreuzers (Teosofia și ocultismul rosicrucienilor), GA 109].

Astfel vedem că, prin legea economiei spirituale, ceea ce este valoros se păstrează şi trecutul este conectat cu viitorul. Şi în misteriile rosicruciene întâlnim individualitatea care a trăit în corpul lui Buddha pe planul fizic. În Atlantida, el a vieţuit doar ca Bodhisattva în corpul eteric, iar apoi a coborât ca Buddha până în planul fizic.

Vrem să ne îndreptăm privirea numai asupra perioadei lui Buddha, a celei a lui Zarathustra şi asupra a ceea ce au avut sufletele de înfăptuit în perioada dintre vieţile celor doi.

Pe de o parte, avem învăţăturile lui Ahura Mazdao şi, pe de altă parte, acea parte a omenirii care a dobândit treptat iubire faţă de Pământ. Să evocăm din nou epocile indiană, persană, chaldeo- asiro-babiloniană, în timpul cărora sufletul a pierdut treptat legătura cu lumile spirituale. Apoi, în perioada Greciei antice, sufletul ajunsese să iubească Pământul atât de puternic, încât afirmaţia unui grec celebru: „Mai bine cerşetor pe Pământ decât rege în regatul umbrelor” a fost luată drept adevăr.

În timpul acestei a patra epoci de cultură, cea greco-romană, totul în lumea exterioară apărea drept încântător. Privitorul observa, spre exemplu, cu ochii fizici, ruinele Templului din Paestum şi se putea umple admirativ de frumuseţea formelor şi de farmecul liniilor. Însă când îşi îndepărta privirea de la templu şi căuta ceva similar în lumile spirituale, nu găsea nimic. Totul părea a fi şters. Asta experimentau sufletele între moarte şi o nouă naştere. Izolate în propria lor individualitate, ele erau despărţite de tot ceea ce avea o natură spirituală şi tânjeau numai după lumea fizică şi frumuseţea ei. Acolo, în acea izolare de gheaţă, trebuia atunci să lumineze Ahura Mazdao. Conducătorul Soarelui însuşi trebuia să coboare, să ia trup omenesc în lumea fizică, pentru a aduce ajutor morţilor şi viilor. El trebuia să fie om printre oameni! Ceea ce vieţuia în Soare, sublimul şi măreţia, a coborât pe Pământ şi s-a revelat, în trup omenesc, omenirii. Mai devreme, se revelase în elementele naturii. Lui Moise i-a apărut în rugul în flăcări şi în focul de pe Sinai. Poporul israelit nu avea voie să îşi facă niciun chip cioplit al Dumnezeului său. De ce? Pentru că niciun nume exterior nu „îmi” poate fi dat mie, acestei fiinţe divine. Doar un nume complet diferit poate exprima asta: „Eu sunt Eu Sunt-ul”. Singura posibilitate de a găsi numele Spiritului Soarelui este în om. Ceea ce trăieşte în om ca Eu este însăşi Fiinţa lui Christos.

Revelaţia lui Iehova l-a precedat pe Christos. Aceasta avea loc în perioada în care Fiinţa lui Christos putea coborî treptat pe Pământ. Ce îi jurase cândva Zarathustra Fiinţei superioare a Soarelui? Ce vroia să sacrifice pentru Ea? Trupul, simţurile, viaţa şi vorbirea. Zarathustra s-a reîncarnat drept contemporan al marelui Buddha. El putea acum să îşi plăsmuiască singur corpurile eteric şi astral, pe care le sacrificase. Zarathustra s-a născut atunci sub numele de Zarathas sau Nazarathos şi a devenit învăţătorul lui Pitagora, care s-a reîncarnat ca unul dintre cei trei magi de la Răsărit şi a devenit unul dintre discipolii lui Iisus din Nazareth. Zarathustra, care îşi sacrificase cândva corpurile eteric şi astral, era acum capabil să ofere învelişul exterior Celui a cărui venire o anunţase: cu Iisus din Nazareth, după ocultismul occidental. Iisus din Nazareth şi-a putut pune trupul fizic la dispoziţia Spiritului Soarelui şi el a putut să spună: „Eu sunt Lumina lumii!”

Fiinţa lui Christos a fost întotdeauna cunoscută în cadrul misteriilor. In India veche, în perioada celor şapte Rishi, fiinţa reprezentată de Christos purta numele de Vishva-Karman. Zarathustra a numit-o Ahura Mazdao, în Egipt era numită Osiris şi poporul evreu a denumit-o Iahve sau Iehova. Iar acum, în cea de-a patra epocă de cultură, aceeaşi fiinţă a trăit timp de trei ani pe Pământul nostru fizic. Iar Ea va uni din nou, în viitor, Soarele cu Pământul. Atunci când a curs sângele din rănile Mântuitorului, pe Golgotha, Christos s-a unit, în mod mistic, cu Pământul şi însăşi Fiinţa Lui a apărut în aura Pământului, în care, de atunci, El poate fi văzut. Şi cine a fost primul care L-a văzut? Pavel, care a contribuit mai mult decât oricine altcineva la răspândirea creştinismului. Ce a făcut ca Saul să devină Pavel? Nu învăţăturile, nu evenimentele din Palestina, ci evenimentul din Damasc, de natură suprasensibilă. Înainte de această experienţă, el nu putea crede că cel care murise atât de ruşinos pe cruce era Christos, însă, ca iniţiat al Kabbalei, el ştia că, odată ce va apărea pe Pământ, Christos va deveni vizibil în aura Pământului. Şi aceasta a fost trăirea lui Pavel, prin care a devenit, din Saul, Pavel. Pavel a spus despre el că a fost născut prematur, lucru s-a spus şi despre Buddha. Asta înseamnă că o asemenea individualitate nu coboară prea adânc în materie. Atunci când Pavel a devenit clarvăzător, înainte de a ajunge în Damasc, el a văzut şi a ştiut cine este Christos.

Christos a acţionat în Buddha ca Bodhisattva, iar de la Evenimentul de pe Golgotha, El este Spiritul planetar al Pământului şi poate fi găsit în aura Pământului. Prin Principiul – Christos a fost aprinsă o nouă lumină în această lume şi dincolo de ea. Corporalităţile lui Iisus din Nazareth – corpul eteric, corpul astral şi Eul – au fost păstrate în nenumărate copii, în lumile spirituale. Această afirmaţie exprimă ceva deosebit de important, iar pentru a o înţelege, natura ne dă nenumărate exemple clarificatoare. Să ne gândim doar la un grăunte, care creşte la stadiul de plantă, multiplicându-se în timpul procesului. Acest fenomen natural aparent simplu este o metaforă a ceea ce se întâmplă, după anumite legi, în lumea suprasensibilă. Multe copii ale corpurilor eteric, astral şi ale Eului lui Iisus din Nazareth există pentru a fi încorporate purtătorilor preliminări ai Pincipiului-Christos. Tot ceea ce are legătură cu Principiul-Christos este atât de plin de însemnătate, încât omenirea va putea ajunge numai treptat la o înţelegere în acest sens.

Sfântul Augustin, spre exemplu, a purtat o copie a corpului eteric al lui Iisus din Nazareth. Odată ce cunoaşteţi acest fapt, îi veţi înţelege viaţa, erorile şi realizările. El a fost nevoit să îşi prelucreze singur Eul şi corpul său astral şi numai în corpul eteric a luat naştere marele său talent mistic. Francisc din Assisi şi Toma d’Aquino au avut întreţesută o copie a corpului astral al lui Iisus din Nazareth, fapt ce le-a permis să acţioneze atât de puternic ca învăţători. Ei au acţionat dintr-o sferă în care trăise cândva Christos.

Câteodată este necesar ca evenimente exterioare, precum catastrofe naturale sau fenomene similare, să contribuie la întreţeserea corporalităţii suprasensibile. Despre Toma d’Aquino se spune că un fulger a căzut în spaţiul în care se afla şi i-a omorât sora cea mică, care era în leagăn, însă el a fost cruţat. Acest fulger înseamnă pentru el că puterea ce provenea din elemente a contribuit ca el să poată prelua copia corpului astral al lui Iisus din Nazareth. Şi Elisabeth din Thuringia a avut o copie a corpului astral al lui Iisus din Nazareth.

Zarathustra sau Iisus din Nazareth este unul dintre cei trei maeştri ai rosicrucienilor. Copii ale Eului său, asta însemnă ale Eului în care a trăit Spiritul-Christos însuşi, sunt de găsit în lumile spirituale. Ele ne aşteaptă să le utilizăm pentru evoluţia viitoare a omenirii. Acei oameni care depun eforturi pentru a se ridica spre înălţimile înţelepciunii spirituale sunt candidaţi pentru copiile Eului lui Iisus din Nazareth. Ei devin astfel purtători ai lui Christos, adevăraţii Christophori. Ei vor pregăti pe acest Pământ reapariţia Lui.

Noi primim putere pentru munca noastră viitoare atunci când ştim ce individualităţi se află în spatele misiunii personalităţilor importante. Există o posibilitate de a verifica aceste fapte. Nu toată lumea este capabilă să investigheze ceea ce are loc în spatele cortinelor lumii fizice, însă fiecare poate examina rezultatele unor astfel de cercetări prin confruntarea cu Scrierile sacre dinaintea şi de după Christos. Aceste evenimente pot lumina înţelegerea. Iar dacă se întâmplă astfel, ele se metamorfozează în noi şi devin sânge spiritual viu.