Alaltăieri a fost dată aici o indicație asupra modului cum, în timpul actual, omenirea se îndreaptă spre evenimente importante. Vom înțelege despre ce este vorba când, privind înapoi în timp, ne vom transpune pe de-a întregul în evoluția omenirii. În felul acesta vom putea să actualizăm multe din lucrurile cunoscute și unele necunoscute. Știți că una dintre afirmațiile esențiale care a fost făcută la venirea lui Christos a fost următoarea: „Schimbați-va dispoziția voastră sufletească pentru că împărăția cerurilor s-a aproapiat.” Aceste cuvinte au o însemnătate profundă, ele indică asupra faptului că atunci s-a petrecut ceva important cu întreaga evoluție sufletească. Trecuse deja ceva mai mult decât 3000 de ani din acea epocă pe care o numim epoca Kali Yuga sau epoca întunecată. Ce sens are această epocă? Ea este o epocă în cadrul căreia omul, conform raporturilor sale normale, cunoștea numai ceea ce îi era făcut accesibil prin simțurile exterioare și prin rațiunea care este legată de instrumentul creierului. Toate acestea se puteau experimenta, cunoaște și înțelege în epoca întunecată Kali Yuga. Acestui timp întunecat i-a premers un altul, în care omul nu cunoștea numai prin simțurile exterioare și prin rațiunea exterioară, ci el avea mai mult sau mai puțin amintiri din vechile stări de vis, care îi mijloceau o legătură cu lumea spirituală. Să ne facem o imagine despre acest timp.
Omul nu vedea numai regnul mineralelor, al plantelor și al animalelor, cât și pe sine însuși în cadrul regnului fizic uman, el putea să vadă, într-o stare dintre starea de veghe și cea de somn, o lume divină. El se percepea pe sine ca mădularul cel mai de jos al acesteia, ca cel mai de jos domeniu al ierarhiilor, deasupra lui se aflau îngerii, arhanghelii ș.a.m.d. El cunoștea aceasta prin trăirea sa, astfel încât pentru el ar fi fost un nonsens să tăgăduiască această lume spirituală așa cum astăzi ar fi un nonsens să tăgăduiești regnul mineral, regnul plantelor și regnul animalelor. Dar nu numai că omul a avut drept cunoștințe ceea ce se revărsa din această împărăție; el avea și posibilitatea de a se pătrunde cu forțele acestei împărății a lumii spirituale: el intra în extaz, sentimentul de eu era reprimat, dar lumea spirituală se revărsa pur și simplu în el. De aceea omul nu avea numai o cunoaștere, o experiență ci, de exemplu, când avea o boală, el putea, cu ajutorul extazului, să își aducă învigorare și însănătoșire. Acele epoci în care omul mai avea încă o legătură nemijlocită cu lumea spirituală sunt numite de înțelepciunea orientală: Krita Yuga, Treta Yuga, Dvapara Yuga. În cea din urmă nu mai era posibilă o privire nemijlocită în lumile spirituale ci numai o amintire, așa cum își amintește un bătrân de tinerețea lui. Apoi porțile lumii spirituale au fost oarecum închise. Omul nu mai putea ține legătura cu lumea spirituală în stările sale normale de conștiență. Și a venit un timp în care omul nu putea să se îndrepte, să se adreseze lumii spirituale decât pe baza unei pregătiri de durată, grele, într-o școlire ocultă. În timpul epocii Kali Yuga mai venea uneori câte ceva din lumea spirituală în lumea fizică. Aceasta se întâmpla însă nu din partea puterilor bune, ci era, în mod obișnuit, de natură demonică. În toate cazurile, descrise de Evanghelii, cu persoane cuprinse de boli deosebite, care erau numite de fapt posedări, e vorba de îmbolnăviri cauzate de acțiuni demonice. În ele trebuie să recunoaștem influența ființelor spirituale rele. Mica Kali Yuga începe aproximativ în anul 3000 î.Chr. și se caracterizează prin aceea că porțile lumii spirituale s-au închis treptat cu totul în fața conștienței normale, astfel încât omul trebuia să își extragă toate cunoștințele din lumea înconjurătoare senzorială. Dacă acest fapt ar fi continuat, omul ar fi pierdut cu desăvârșire legătura cu lumea spirituală. Până atunci omul a mai păstrat ceva ca amintire, pe calea tradiției; dar acum el pierde din ce în ce mai mult legătura cu lumea spirituală. Nici învățătorul, deși păstrător al tradiției, nu mai putea să povestească nemijlocit din lumea spirituală. Capacitatea de a prelua direct ceva din lumea spirituală nu mai era prezentă. Cunoștințele omului se extind din ce în ce mai mult numai asupra părții materiale a existenței.
În cursul ulterior al acestei evoluții, dacă nu s-ar fi întâmplat ceva din partea cealaltă, oamenii nu ar mai fi putut găsi legătura cu lumea spirituală chiar dacă ar fi căutat să o restabilească. Și aceasta s-a întâmplat prin aceea că ființa divină pe care noi o numim Christos s-a întrupat în planul fizic.
Mai înainte omul se putea ridica la ființele spirituale. Acum însă ele au trebuit să vină foarte aproape de el, să coboare cu totul în sfera omului, pentru ca omul să le poată recunoaște cu ființa lui de eu. Acest moment a fost vestit în mod profetic în timpurile vechi. S-a spus că omul va putea să găsească raportul său față de Dumnezeu în eul său propriu. Dar când acest moment a venit, oamenii au trebuit să fie energic atenționați că acest moment profețit anterior a venit cu adevărat. Cel care a făcut acest lucru în modul cel mai impunător a fost Ioan Botezătorul. El a indicat că timpurile s-au schimbat; el spunea: „Împărăția cerurilor s-a apropiat.” Apoi același lucru a fost indicat, în același fel, de Christos Iisus. Indicația cea mai plină de însemnătate s-a săvârșit însă mai înainte, prin acțiunea de botez în Iordan, pe care Ioan Botezătorul a săvârșit-o asupra multora, cât și prin învățătura însăși. Dar numai prin aceste două acțiuni transformarea nu ar fi fost posibilă. Trebuia mai curând ca un număr de oameni să trăiască undeva în lumea spirituală ceva din care să poată deveni vie în ei convingerea că se va revela o divinitate. Și aceasta se întâmpla prin cufundarea în apă. Când omul este pe cale de a se îneca, trupul său eteric se desface puțin de legătura sa cu trupul fizic, se ridică parțial și omul retrăiește atunci ceea ce reprezintă un semn pentru noul impuls în evoluția lumilor. Și din aceasta rezulta impunătoarea chemare: Schimbați-vă dispoziția voastră sufletească deoarece împărățiile cerurilor sunt aproape. Vine peste voi acea dispoziție sufletească, acea stare sufletească prin care voi veți ajunge în legătură cu Christos. Timpurile sunt împlinite.
Christos însuși a dat cea mai pătrunzătoare învățătură despre împlinirea timpurilor în ceea ce numim Predica de pe munte. Nu a fost nicidecum o predică pentru popor, căci se spune: „Când Christosa văzut poporul, El s-a dus mai la o parte și S-a revelat ucenicilor Săi.” Atunci Christos le-a revelat următoarele: În vechile timpuri omul putea fi umplut de Dumnezeu în starea de extaz; el era fericit în afara eului său, avea o trăire nemijlocită cu lumea spirituală din care el putea să preia forțe spirituale și forțe de vindecare. Acum însă, așa le-a spus Christos Iisus ucenicilor Săi, poate fi umplut de Dumnezeu acel om care se pătrunde el însuși cu impulsul lui Dumnezeu și cu impulsul lui Christos, cel care poate să răsară ca eu în acest impuls. Mai înainte numai acela care era umplut cu curenții lumii spirituale se putea ridica spre lumea spirituală; numai acela putea fi fericit ca om bogat în spirit. Acesta era clarvăzătorul în sens vechi, și el aparținea unui cerc restrâns de personalități. Cei mai mulți au devenit cerșetori în spirit. Acum însă pot găsi împărăția cerurilor aceia care o caută în eul lor. Ceea ce se petrece într-o astfel de epocă importantă a omenirii, aceasta se întâmplă întotdeauna pentru omul întreg. Chiar dacă numai un singur mădular al ființei sale este cuprins, celelalte răsună împreună cu acesta. Toate mădularele omului: trupul fizic, trupul eteric, sufletul senzației, sufletul rațiunii sau a sentimentului, sufletul conștienței, eul, mădularele sufletești superioare, toate se revigorează prin apropierea împărăției cerurilor. Aceste învățături corespund întru totul cu marea învățătură a înțelepciunii originare.
Mai înainte, la intrarea în lumea spirituală, trupul eteric trebuia să se separe puțin de trupul fizic; acesta trebuia deci să fie alcătuit într-un mod cu totul deosebit. De aceea Christos Iisus spunea, referindu-se la trupul fizic: Fericiți pot fi cerșetorii; cei care sunt săraci în spirit, pentru că ei vor găsi împărăția cerurilor atunci când își vor dezvolta în mod corect trupul exterior stăpânit de eu. – Și în același timp spunea despre trupul eteric: Mai înainte oamenii puteau fi vindecați de suferințele trupești și suferințele sufletești prin ridicarea în lumea spirituală cu ajutorul extazului. Dacă acum sunt plini de Dumnezeu, Dumnezeu este în interiorul lor, atunci ei pot să poarte suferința, pot fi vindecați, pot fi mângâiați și pot găsi în ei înșiși sprijinul, pot găsi în ei înșiși mângâierea. – În continuare, spunea despre trupul astral: Mai înainte cei care aveau în trupul astral pasiuni sălbatice și impulsuri furtunoase, ele puteau fi potolite prin aceea că de la ființele divin-spirituale curgea în sufletele lor, radia spre ei calm, liniște și puritate. – Acum însă oamenii trebuie să găsească prin forța propriului eu, sub influența lui Christos, forța care să purifice trupul astral. Locul unde se poate purifica trupul astral este acum pământul. De aceea influența asupra trupului astral trebuia astfel prezentată încât s-a spus: Fericiți și plini de Dumnezeu în trupul astral pot fi numai aceia care dobândesc echilibru, calm; lor le va fi dăruită ca răsplată mângâierea și tot ceea ce este bun pe pământ. – A patra fericire se referă la sufletul senzației. Cel care vrea să se purifice cu adevărat în sufletul senzației și să parcurgă o evoluție superioară, acela va primi în eul său o influență de la Christos; el va simți o sete după dreptate în inimă, va deveni străbătut în interior de Dumnezeu și eul său va găsi potolirea foamei în el însuși. – Următorul mădular este sufletul rațiunii sau al sentimentului. Eul dormitează înăbușit în sufletul senzației și se trezește abia în sufletul rațiunii sau al sentimentului. Dacă noi dormim cu sufletul nostru în sufletul senzației, atunci nu putem găsi în ceilalți oameni ceea ce îl face pe om cu adevărat om: eul. Înainte ca omul să-și fi dezvoltat în sine eul, trebuie să fi lăsat ca sufletul senzației să crească în lumile superioare, pentru ca să poată percepe acolo ceva. Dacă însă se dezvoltă în sufletul senzației sau al sentimentului, el poate să perceapă pe oameni alături de sine. La toate mădularele numite până acum trebuie să ne amintim de ceea ce a fost dat mai înainte în aceste domenii. Abia în sufletul rațiunii sau al sentimentului se poate umple sufletul cu ceea ce curge de la om la om. În formularea frazelor referitoare la Fericiri, într-a cincea fericire trebuie să intervină ceva deosebit; subiectul și predicatul trebuie să fie același, deoarece trebuie indicat spre acel mădular care dezvoltă în sine eul. Fraza a cincea spune: „Cel care dezvoltă milă și îndurare a inimii, va găsi îndurare.” Aceasta este o probă crucială pe care o facem documentelor oculte. Christos a făcut profeții cu privire la fiecare mădular al naturii umane, și aceste profeții corespund adevărului.
Următoarea frază din Fericiri se referă la sufletul conștienței. Prin el eul, ca eu pur, poate să ajungă la o astfel de dezvoltare încât să poată prelua în sine Divinitatea. Dacă omul a înaintat atât de mult, el poate să perceapă picăturile de Divinitate, poate să perceapă în sine eul său. El Îl poate vedea pe Dumnezeu prin sufletul conștienței purificat. Fraza a șasea din Fericiri trebuie deci să se refere la vederea lui Dumnezeu. Expresia exterioară fizică pentru eu și pentru sufletul conștienței este sângele fizic, iar locul în care acestea se manifestă în mod deosebit este inima umană ca expresie pentru eul purificat., De aceea Christos spune: „Fericiți sunt cei care au inima curată, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu.” Cu aceasta se merge până la nivelul acestei intimități, anume că inima este expresia eului, expresia Divinității în om.
Să ne ridicăm acum la mădularele mai înalte decât sufletul conștienței, la Manas, Buddhi, Atman. Omul actual poate să-și dezvolte cele trei mădulare sufletești, dar abia într-un viitor îndepărtat va putea dezvolta componentele superioare: sinea spirituală, spiritul vieții, și omul spirit. Acestea nu pot trăi încă în om, pentru aceasta el trebuie să privească spre ființe superioare. Sinea spirituală nu este încă în el; abia mai târziu se va revărsa în el. Omul nu este suficient dezvoltat pentru a prelua în sine Sinea spirituală; în această privință omul se află abia la începutul evoluției, el nu este decât asemănător unui vas care să preia Sinea spirituală treptat în sine. Acest lucru îl indică și fraza a șaptea din Fericiri. Sinea spirituală poate deocamdată doar să îl încălzească, să îl întrețesă. Numai fapta lui Christos aduce pe Pământ forța iubirii și a armoniei. Din această cauză Christos spune: „Fericiți sunt cei care aduc aici pe pământ Sinea spirituală ca primul mădular spiritual, căci ei vor deveni copii ai lui Dumnezeu”. – Aceasta îl avizează pe om la lumile superioare. Se va lua seama la ceea ce trebuie făcut pentru viitor, dar care, pornind din prezent, va fi urmărit cu toată forța și cu toată puterea. Este indicat în fraza a opta din Fericiri: Plini de Dumnezeu sau fericiți sunt cei care vor fi persecutați din cauza dreptății, deoarece ei vor fi umpluți în sinea lor, din împărăția cerurilor, de spiritul vieții, de Buddhi. Legat de aceasta mai găsim indicații referitoare la misiunea specială a lui Christos însuși și în sensul că discipolii intimi ai lui Christos pot fi fericiți când ei vor trebui să sufere persecuții din cauza lui Christos: cu aceasta este dată și o ușoară indicație asupra lui Atman, care ne va fi dăruit într-un viitor îndepărtat.
Astfel, în Predica de pe munte este vestită marea învățătură despre împărăția cerurilor care s-a apropiat. În cursul acestor evenimente s-a săvârșit în Palestina misteriul evoluției omenirii: omul a fost atât de mult maturizat în toate mădularele sale ființiale încât el a putut să preia în mod nemijlocit în componentele sale purificate impulsul lui Christos. În felul acesta s-a săvârșit unirea Dumnezeului-Om Christos, cu omul Iisus din Nazaret și, în timpul celor trei ani, a străbătut Pământul cu curentul forțelor sale. Acest lucru trebuia să se întâmple pentru ca omul să nu piardă complet legătura cu lumea spirituală în timpul epocii Kali Yuga. Totuși Kali Yuga, epoca întunecată a mai durat încă mult timp, până în anul 1899. Acest an este un an deosebit în evoluția omenirii deoarece acum s-a încheiat Kali Yuga, epoca de 5000 de ani. Prin aceasta a început o nouă treaptă a evoluției omenirii. Alături de capacitățile pe care le-a dobândit în cursul epocii Kali Yuga, omul va dobândi noi capacități spirituale. Ne îndreptăm spre o perioadă în care se vor dezvolta facultăți și capacități naturale noi prin care omul va putea vedea în lumile divin-spirituale. Mai înainte de a trece de mijlocul secolului al XX-lea, anumiți oameni, prin dezvoltarea completă a conștienței de eu, vor experimenta o pătrundere a lumii divin-spirituale în lumea noastră fizic sensibilă, așa cum a trăit-o Saul la transformarea lui din Saul în Pavel în fața Damascului. Aceasta va fi starea normală pentru un anumit număr de oameni.
Christos nu se va întrupa din nou, așa cum s-a întrupat la începutul erei noastre în Iisus, în trup fizic, căci cu aceasta nu s-ar obține nimic. Conform profundelor legități ale evoluției cosmico-pământești, acest lucru a fost necesar atunci pentru că oamenii nu L-ar fi putut recunoaște în alt mod. Acum însă oamenii au evoluat: ei au devenit capabili să pătrundă prin forțele lor sufletești până la vederea eterică. Din cauza aceasta Christos va deveni vizibil oamenilor în trup eteric și nu în trup fizic. Acest lucru se va întâmpla din ce în ce mai mult în următorii 2500 de ani, începând cu mijlocul secolului al XX-lea. Un număr suficient de oameni vor trăi evenimentul din fața Damascului, astfel încât acest eveniment va fi recunoscut, în final, pe Pământ, peste tot. Noi practicăm știința spirituală pentru ca facultățile ‒ la început delicate ‒ care vor apare, să nu treacă neobservate prin fața oamenilor, ca oamenii dăruiți cu aceste capacități să nu fie considerați visători sau nebuni, ci să fie înțele de o mică grupă de oameni, să fie sprijiniți de această grupă de oameni care trebuie să împiedece ca neînțelegerea umană să calce în picioare germenii acestor predispoziții. Știința spirituală trebuie, înainte de toate, să pregătească terenul pentru ca aceste predispoziții să ajungă la dezvoltare. La aceste capacități s-a făcut referire în conferința anterioară, ca o facultate de a vedea în țara Shamballa, pentru ca omul să poată înțelege însemnătatea și ființa lui Christos, a cărui reapariție nu este altceva decât o creștere în cunoaștere a omului.
În general, epocile se repetă, dar totdeauna într-un alt mod. În știința spirituală, se arată că la începutul epocii Kali Yuga a avut loc închiderea porților spre lumea spirituală. După scurgerea primului mileniu a intervenit primul ajutor, acela că prin individualitatea lui Avraam, după inițierea lui prin Melchisedec, unui om i-a devenit posibil, prin străbaterea cu privirea și prin aprecierea corectă a covorului răspândit în fața simțurilor, să recunoască pe Dumnezeu în această lume exterioară. Avraam a arătat primii zori ai cunoașterii a ceea ce este un Dumnezeu-Eu, un Dumnezeu care este înrudit cu natura de eu a omului. Lui Avraam i-a fost clar că în spatele fenomenelor lumii senzoriale există ceva care conduce la a concepe eul uman ca o picătură a imensului Eu al lumii.
O a doua treaptă a revelației lui Dumnezeu a fost trăită în timpul lui Moise, căci atunci Dumnezeu s-a apropiat de oameni prin elemente. În tufișul arzând, în fulger și în tunet pe Sinai, Dumnezeu s-a revelat și a exprimat ființa Sa profundă. În al treilea mileniu, străbătut de o astfel de cunoaștere a lui Dumnezeu, a urmat epoca lui Solomon, în care Dumnezeu s-a revelat în simbolul templului pe care Solomon l-a construit la Ierusalim. Revelația divină a urmat deci următoarele trepte: la Avraam, ca Dumnezeu-Eu sau ca Dumnezeu-Iahve; la Moise, în focul tufișului arzând, în fulgere și în tunete; la Solomon, în simbolul templului. Ceea ce este valabil pentru o anumită epocă se repetă apoi, mai târziu, într-o ordine inversă. Punctul de întoarcere este apariția lui Christos Iisus în Palestina. Ceea ce a fost activ imediat înainte de acest punct apare imediat după acest punct de cotitură. Din această cauză prima mie de ani de după Christos este o perioadă solomonică, iar spiritul lui Solomon acționează în cei mai buni oameni astfel încât ei să poată înțelege Misterul de pe Golgota. Aceste semne puteau fi explicate cel mai cuprinzător și cel mai lăuntric de către cel care, în primele secole de după Christos, putea simți cel mai profund fapta de pe Golgota.
În al doilea mileniu de după Christos putem recunoaște o repetare a epocii lui Moise. Ceea ce a fost trăit în mod exterior în acea epocă apare acum în mistica unui Eckhart, a unui Johannes Tauler ș.a.m.d. Același lucru pe care Moise l-a trăit în tufișul arzând, în tunet și în fulger, au trăit-o acum din interior misticii. Ei spuneau, când coborau în interior, că lor li se revelează Dumnezeul-Eu. Când ei cuprindeau în sufletul lor scânteile eului lor, atunci li se revela Dumnezeul-Eu, Dumnezeul unitar Iahve. Așa s-a petrecut la Tauler, care a fost un mare predicator și putea să vestească lucruri impunătoare. La el a venit un laic, prietenul lui Dumnezeu din Ţara de Sus, despre care se credea că ar vrea să devină elevul lui Tauler; dar curând el a devenit învățătorul lui Tauler, astfel încât Tauler, a putut după aceea să vestească pe Dumnezeu din interiorul său cu o astfel de forță interioară, resimțită în relatările despre el, încât, conform unor astfel de relatări despre el, un șir de elevi și de ascultători au căzut jos ca morți ascultând spusele lui, lucru care ne amintește de evenimentul prin care i-au fost date lui Moise, pe Sinai, tablele Legii.
De acest spirit au fost umplute secolele până la noi. Acum însă ne îndreptăm spre un timp de reamintire și reapariție a epocii abrahamitice, dar în sensul că oamenii vor fi conduși afară din lumea fizică accesibilă prin simțuri fizice. Spiritul lui Avraam va influența cunoașterea noastră în așa fel încât oamenii nu vor mai aprecia doar lumea senzorială. Și, invers decât a fost cazul la Avraam, când Dumnezeu putea fi găsit numai în lumea simțurilor, oamenii se vor ridica deasupra lumii senzoriale, vor crește în lumea spirituală. Se poate spune: nu strică nicidecum evoluției dacă oamenii nu au știut nimic despre acestea până acum, dar în epoca ce începe oamenii trebuie să ajungă în situația de a-și lua în mod conștient destinul în mână. Ei trebuie să știe cum va deveni Christos, mai târziu, perceptibil. Este povestit cu dreptate cum, după Evenimentul de pe Golgota, Christos a coborât în domeniul morților, în lumea spirituală, pentru a le aduce cuvântul de mântuire. Evenimentul christic acționează și acum în același sens. Din acest punct de vedere este indiferent dacă omul trăiește încă aici în lumea pământeană fizică sau a murit: evenimentul christic poate fi trăit și în lumea spirituală dacă omul și-a dobândit o înțelegere pentru acesta. Atunci se va vedea că omul nu a trăit fără temei pe pământ. Dacă însă omul nu și-a dobândit nici o înțelegere pentru evenimentul christic, atunci acțiunile evenimentului christic în timpul dintre moarte și o nouă naștere trec fără urmă pe lângă el și el trebuie să aștepte până la următoarea revenire pe pământ, până la o nouă naștere, pentru ca să aibă posibilitatea de a se pregăti în acest sens. Omul nu trebuie să creadă că Christos va reapare din nou în trup de carne, așa cum vestesc multe învățături rătăcite, căci altfel nu am putea să credem în evoluția capacităților umane și ar trebui să spunem: evenimentele se repetă în același fel. Dar nu este așa; ele se repetă, într-adevăr, însă totdeauna pe trepte superioare.
În următoarele secole se va vesti deseori că Christos va reveni și se va revela. Vor apărea falși Mesia și falși Christoși. Dar cei care, conform cu ceea ce a fost expus aici, vor dobândi o înțelegere justă pentru adevărata apariție a lui Christos, vor respinge astfel de fenomene. Pentru cel care cunoaște istoria ultimelor secole în această direcție, nu va fi ceva de mirare sau ceva extraordinar că apar astfel de falși Mesia. Acest lucru s-a întâmplat înainte de cruciade; apoi în secolul al XVII-lea, când, în Smyrna, a apărut un Mesia fals ‒ Sabbatai Zewi ‒ la care au venit, în pelerinaj, oameni din Franța și Spania.
Pe vremea aceea o astfel de credință greșită nu producea mari stricăciuni. Dar acum, când cu ajutorul capacităților evoluate ale oamenilor trebuie să vezi reapariția lui Christos în trup fizic drept o eroare iar apariția în trup eteric ca ceva just, și să o recunoști ca atare, acum e necesar să distingi acestea într-un anumit mod; o eroare în acest domeniu s-ar răzbuna amar. Un Christos întrupat în trup de carne nu poate fi crezut; poate fi crezut numai Christos ce apare în trup eteric. Această apariție va fi ca o inițiere naturală, așa cum inițiatul de astăzi are această trăire, trăiește acest eveniment ca o trăire deosebită. Ne îndreptăm deci spre o epocă în care omul, conform cunoașterii sale, în afară de realitatea fizic-senzorială, are în jurul său și o împărăție spirituală. Dar conducătorul în aceste noi împărății ale spiritului va fi Christosul eteric. Iar oamenii, indiferent de comunitatea religioasă, de crezul de care aparțin, vor recunoaște acest eveniment christic atunci când vor experimenta aceste fapte. Creștinii vor fi, probabil, într-o situație mai grea decât aparținătorii altor religii, atunci când ei vor face în mod real experiența lui Christos eteric; dar ei trebuie să încerce să întâmpine acest eveniment al lui Christos în mod neutral. Tocmai aceasta va fi sarcina: îndeosebi din creștinism să fie dezvoltată o înțelegere pentru posibilitatea de a păși în lumea spirituală fără să fii dependent de vreuna din confesiunile religioase, ci numai prin forța voinței bune.
La aceasta trebuie să ne ajute, înainte de toate, antroposofia. Ea ne va conduce în lumea spirituală, lume despre care vechile scrieri tibetane vorbesc ca despre o țară din povești, de mult dispărută – aici este avută în vedere lumea spirituală – țara Shamballa. Dar omul nu va trebui să pătrundă în ea în stări de extaz, ci în stări deplin conștiente, sub conducerea lui Christos. Inițiatul poate merge deja acum deseori spre Shamballa, pentru a-și lua de acolo mereu noi forțe. Mai târziu și alți oameni vor putea intra în țara Shamballa; ei o vor vedea luminând așa cum Pavel a văzut ploaia de lumină a lui Christos radiind asupra lui. Și spre ei va curge lumina, și lor și se va deschide poarta lumii de lumină, prin care ei vor intra în țara sfântă Shamballa.
