Rudolf Steiner
OMUL ÎN LUMINA OCULTISMULUI, TEOSOFIEI ȘI FILOSOFIEI

GA 137

A ȘASEA CONFERINȚĂ

Kristiania (Oslo), 8 iunie 1912

Probabil că veți fi surprinși că pe parcursul acestor conferințe vom mai folosi un timp pentru a ne preocupa de natura exterioară și configurația omului, așa cum am început să o facem ieri. Dacă vreți să pătrundeți tot mai adânc în cunoștințele pe care le poate da omului adevăratul ocultism, nu puteți evita să cunoașteți omul și din punctele de vedere pe care le abordăm acum. Este suficient să vă amintiți cât de des s-a apropiat de sufletele dumneavoastră în decursul strădaniei dumneavoastră teosofice gândul că omul, așa cum ne întâmpină el în lume, este în statura sa exterioară, un templu al dumnezeirii. Și omul este realmente un templu al dumnezeirii și în privința staturii sale exterioare. Pe acest templu al dumnezeirii îl avem în vedere atunci când considerăm oarecum pietrele sale de construcție, de la care am pornit ieri, și care ne vor mai preocupa un răstimp de-a-lungul ciclului nostru de conferințe. Vom vedea atunci că cele mai importante cunoștințe pentru inima omenească și sufletul omenesc se apropie de noi, dacă nu suntem prea comozi și ne dăm osteneala să căutăm lumea spirituală ascunsă chiar și în forma exterioară a omului. Și așa am considerat noi omul în conformitate cu douăsprezece considerente, pe care le-am expus ieri.

Aceste douăsprezece caracteristici, așa cum ne întâmpină ele, par să fie o unitate deplină. Dar în realitate, ele nu constituie o unitate deplină, și este important să știm că ele nu constituie o unitate deplină. Căci în clipa în care omul poate înțelege cu adevărat că unitatea exterioară a staturii, a înfățișării în care îi apare trupul său, corpul său exterior, este doar una aparentă, în clipa în care omul înțelege că înfățișarea corpului său exterior așa cum apare ea ochiului, sau așa cum poate fi ea cunoscută de om ca om pământean, este una aparentă, în clipa în care omul străvede aparența configurației sale exterioare el recunoaște și modul în care se raportează la Eul său, centrul conștienței sale.

Am văzut ieri că acest Eu ni se sustrage în fiecare noapte, și că așadar el nu poate fi decât o imagine a omului, pentru că o realitate nu i se poate sustrage omului în timpul nopții. Așadar omului i se sustrage în fiecare noapte ceva din Eul său, și exact ceea ce i se sustrage îi este dat prin ordinea cosmică în trupul exterior; este adăugat corpului său exterior. Asta determină ca omul să vadă corpul exterior ca pe o unitate. În realitate, el nu este o unitate. În realitate, pietrele de construcție din care este el alcătuit, și pe care noi le-am cunoscut, sunt îmbinate într-un mod complicat. Atingem aici una dintre cele mai importante taine, care este în măsură să ne conducă adânc în tainele originare ale existenței.

Atingem una dintre aceste taine deja în lumea exterioară, și este important ca noi să parcurgem și calea din afară spre lăuntru, pentru a putea prelua din această conștiență ideea fără obiect. Așa cum ne întâmpină omul, el constă în realitate din trei părți, și faptul că aceste trei părți ale omului sunt considerate pur și simplu o unitate, este doar o aparență. Ceea ce ne-a apărut ieri ca o îmbinare a douăsprezece elemente componente, se împarte în realitate în trei părți, și trebuie să învățăm să înțelegem că omul este format din trei părți, am putea spune din trei oameni.

Vrem să aducem acești trei oameni pe rând, în fața sufletului nostru. Ieri am început enumerarea caracteristicilor omului prin aceea că am menționat pentru început ceea ce putem numi verticalitate; apoi am menționat configurarea aparte a omului în sensul vorbirii. Cel de-al treilea aspect menționat a fost simetria.

Vedeți dumneavoastră, dacă vom considera pentru început aceste trei aspecte ale naturii omenești, atunci avem o parte a acestei naturi omenești, așa cum ne întâmpină ea în spațiu ca formă, ca înfățișare. Acum vrem să vedem dacă nu găsim ceva care, printr-o contemplare pur exterioară, să ne îngăduie să pornim de la expresia de simetrie și care să ne apară în statura exterioară în așa fel încât la o considerare mai amănunțită să ne frapeze ca fiind de-a-dreptul enigmatic.

După cum știm, simetria înseamnă că omul este constituit bilateral. Această simetrie, deși există pentru toate organele capului, devine deosebit de frapantă dacă vom coborî, în considerarea staturii omenești, de la cap în jos. Noi am spus ieri că desemnăm verticalitatea prin expresia „Berbec” și semnul ♈︎, organizarea în vederea rostirii sunetelor prin expresia „Taur” și semnul ♉︎, și simetria prin expresia „Gemeni” și semnul ♊︎. Am desemnat în felul acesta primele trei aspecte ale organizației omenești. Acum ajungem la ceva care se arată oarecum în continuarea capului, și care permite ieșirea în evidență a simetriei, ordonarea în două direcții, într-un mod absolut deosebit. Acestea sunt brațele și mâinile.

Vă rog acum să considerați aceste brațe și aceste mâini. Ele se atașează de trup oarecum în continuarea capului, și găsim prefigurat în brațe și mâini, într-un mod de-a-dreptul frapant, ceea ce cunoaștem în partea de jos a trupului omului drept coapse, gambe, și tălpile picioarelor. Dacă veți considera regnul animal, vă va frapa egalitatea organelor menționate acum și care diferă la om atât de mult, apărând ca brațe și picioare; și dumneavoastră veți putea gândi cele mai importante lucruri despre om dacă veți considera mai îndeaproape această diferență dintre brațe și mâini, respectiv picioare și tălpile picioarelor la om, comparativ cu similitudinea lor la animalele cele mai apropiate de om, și veți reflecta asupra lor.

Să luăm acum denumirile pe care le-am folosit ieri și, așa cum le-am folosit pentru picioare și tălpi, să le folosim acum în mod corespunzător pentru brațe și mâini. Atunci putem spune, dacă urmărim lucrurile de la cap în jos: În josul capului se află membrele, care, după cum puteți vedea printr-o gândire întrutotul superficială, se află spiritual în legătură cu întreaga lume de gânduri a capului. Nu veți găsi absurd dacă vom folosi aceleași denumiri pe care le-am găsit ieri pentru picioare și tălpile picioarelor, pentru brațe și mâini, nici dacă vom spune: Considerăm acum modul în care se continuă capul în jos, și în al patrulea rând ceea ce se extinde simetric mai întâi ca brațe, pe care le desemnăm așa cum am desemnat parte de sus a picioarelor, drept „Săgetător”: ♐︎. E drept că noi luăm în considerare faptul că există o anumită deosebire între cot și genunchi, deoarece rotula genunchiului nu este configurată la cot, dar vom arăta în curând asemănarea lor. Desemnăm așadar ceea ce avem drept coate prin semnul și cuvântul cu care am desemnat genunchii, anume „Capricorn” și semnul ♑︎. Desemnăm antebrațele cu același semn cu care am desemnat gambele, anume „Vărsătorul de apă”: ♒︎, și mâinile cu același semn cu care am desemnat tălpile picioarelor, anume cu semnul „Peștilor”: ♓︎. Avem acum, considerând aceste părți ale naturii omenești în sine, de la cap până la brațe, o alcătuire septuplă. Și dacă vă gândiți acum, să spunem, la modul în care acest om septuplu – în măsura în care el este conținut în restul naturii omenești, al staturii omenești – este hrănit, așadar primește hrana care este condusă în sus pentru a ajunge la el, nu vi se va mai părea a fi un gând atât de grotesc – luați-o mai întâi ca pe o idee, ca pe un gând – faptul că hrana este furnizată din exteriorul acestei ființe umane septuple tocmai caracterizate, în modul în care, de exemplu, hrana este pregătită în afara plantei, și este doar prelucrată de aceasta. Am putea gândi foarte bine că hrana ar fi pregătită afară, în lume, și că acest om septuplu nu ar primi-o mai întâi, în măsura în care el are nevoie de ea, pentru întreținerea creierului ș.a.m.d., de la restul naturii omenești, ci direct din lume. Atunci omul ar fi direct conectat la lumea exterioară.

Vedeți dumneavoastră, acest om septuplu trebuie avut în vedere de ocultist dacă vrea să se înalțe în mod obiectiv la o conștiență superioară. El trebuie să fi lăsat să treacă o dată prin sufletul său ceea ce tocmai a fost exprimat: posibilitatea unei naturi omenești septuple, din care eliminăm celelalte elemente componente ale omului actual.

Să avem acum în vedere cel de-al doilea om. Îl vom înțelege cel mai bine dacă implicăm următoarele gânduri în considerarea lui. Gândiți-vă că organul esențial al capului, după cum puteți înțelege cu multă ușurință, este creierul. Dar omul mai are ceva care este foarte asemănător creierului și care se deosebește doar prin ceva – aparent nesemnificativ, dar de fapt plin de importanță – de acest creier. Omul are realmente un fel de al doilea creier. Acesta este format de măduva spinării, care este închisă în coloana vertebrală.

Vă rog să aveți în vedere acest gând. Să presupunem că avem de a face cu această măduvă ciudată a spinării, pe care o putem percepe ca pe un creier subțire, alungit, așa cum putem resimți, pe de altă parte, creierul, ca pe o măduvă a spinării extinsă în modul corespunzător. Gândiți-vă acum, pentru a putea considera măduva spinării ca pe un fel de creier, că omul ar avea poziția pe care o mai au animalele în ziua de azi: gândiți-vă că măduva spinării a sa nu ar fi orientată vertical, ci paralel cu suprafața Pământului. Atunci ar fi un creier care a fost pur și simplu întins, alungit, preluând o formă de tijă. Și să considerăm acum omul stând paralel cu suprafața Pământului, cu spatele orizontal, îndreptat înspre spațiul cosmic astfel încât măduva spinării, ca poziționare cosmică, să poată fi realmente considerată ca un fel de creier. Atunci ne întâmpină ceva absolut ciudat, anume faptul că există prelungiri la stânga și la dreapta, care se deosebesc în orice caz foarte mult de prelungirile brațelor. Dar gândiți-vă acum că omul nu ar fi ajuns atât de departe în privința simetriei sale, cum este el în prezent, în sensul că cele două brațe sunt aproape identice, ci gândiți-vă că unul dintre brațe ar fi beneficiat de o configurare specială, care l-ar diferenția foarte mult de celălalt braț. În vremea actuală lucrurile stau așa că se vrea într-un mod de neînțeles înlăturarea caracterului de dreptaci și configurarea în mod egal a caracterelor de dreptaci, respectiv stângaci. Gândiți-vă însă că unul dintre brațe ar crește în felul acesta, devenind un cu totul alt organ; atunci nu veți mai găsi atât de absurd când se indică celelalte două prelungiri.

Dacă vom considera omul în așa fel încât coloana sa vertebrală să fie orizontală și îndreptată în sus, din care se prelungește capul într-o direcție și picioarele în cealaltă, atunci avem două prelungiri, ca la brațe. Putem considera capul ca fiind unul dintre brațe, și cele două picioare la un loc, ca fiind celălalt braț. Acest lucru pare ciudat la început; dar dacă vă gândiți că în regnul animalelor inferioare există forme care nu se diferențiază prea mult de ceea ce am descris acum, atunci nu veți mai găsi acest gând atât de grotesc.

Acest gând trebuie să ne străbată sufletele, dacă vrem să înțelegem omul întreg, care este o ființă tripartită. Atunci vom putea vorbi și despre faptul că avem de a face cu prelungiri configurate asimetric, ca să spunem așa, cu Gemeni inegali. Dacă aveți acest lucru în vedere, veți putea spune: Da, am realmente în fața mea ceva care ar putea fi denumit primul om septuplu.

Să începem acum prin a atribui acestui om orientat orizontal cei doi Gemeni inegali. Numim cele două prelungiri laterale ale omului poziționat orizontal, tot Gemeni. Ar trebui să spunem așadar: Apartenența laolaltă, corespondența dintre cap și picioare, o desemnăm în acest caz drept „Gemeni”: ♊︎.

Acum ar trebui în orice caz să luăm în considerare și creierul nostru. Anume, ar trebui să avem în vedere cele tocmai spuse. Dobândim această imagine a omului pe care am pus-o acum dinaintea sufletelor noastre, numai prin aceea că am rotit omul. Să considerăm așadar acum ceea ce ne oferă acum contemplarea omului, anume partea mediană a corpului său, ca lume delimitată în sine, în care am gândit omul. Așadar învăluirea omului, și sus un fel de creier în interior. Noi considerăm aceasta drept „Rac”: ♋︎. Astfel încât putem spune: Întreaga învăluire toracală dobândește acum o caracteristică absolut deosebită prin aceea că noi am rotit, am răsucit omul, pentru a o înțelege corect.

Acum să considerăm toate elementele componente omenești care sunt semnificative înlăuntrul acestui înveliș toracal. Este suficient să urmărim acele părți pe care le-am urmărit ieri succesiv, ca să ne oprim în locul în care devine imposibil să mai socotim că lucrurile fac parte din omul toracal, sau median. Fără îndoială că trebuie să socotim ca făcând parte de aici întregul interior pe care l-am desemnat drept „natură Leonină”: ♌︎. Noi am atras atenția, în al patrulea rând, asupra faptului că aici omul se împarte în două părți: o parte interioară, închisă de Rac, și o parte interioară închisă de membrana peritoneală. Cavitatea este împărțită și anatomic foarte exact prin diafragmă, într-o cavitate superioară și una inferioară; dar noi trebuie să socotim că face parte din omul median și ceea ce se află sub diafragmă. Ne referim la aceasta cu numele de „Fecioară”: ♍︎.

Și acum ajungem la poziția de echilibru, acolo unde omul încetează să mai fie întrutotul închis în interior, și se deschide înspre lumea din afară. Prin faptul că omul își folosește picioarele, el se deschide lumii din afară, astfel încât putem spune: Această poziție de echilibru este granița în care interiorul se delimitează de exterior. Avem așadar, în al cincilea rând, poziția de echilibru pe care am desemnat-o prin „Balanță” și căreia i-am atribuit acest semn: ♎︎.

După modul în care se află organele de reproducție în legătură cu omul median, veți găsi ca de la sine-înțeles că ele trebuie considerate ca făcând parte din omul median, astfel încât noi trebuie să spunem, în al șaselea rând, organele de reproducere, „Scorpion”: ♏︎.

Acum trebuie să dobândim punctul de pornire pentru cea de-a doua pereche de Gemeni. Dacă aveți în vedere ce reprezintă coapsele pentru om, cum sunt ele mișcate, în fond, în conformitate cu natura specifică a omului median numai datorită faptului că se află în legătură cu întreaga musculatură a omului median, trebuie să le considerăm și pe ele ca aparținând acestuia. Omul este om median până la genunchi; forțele omului median pătrund în coapse și se extind până la genunchi. Avem așadar perechea de Gemeni pe de o parte înspre cap, pe de cealaltă parte înspre coapse, astfel încât noi trebuie să considerăm și coapsele ca aparținând Gemenilor. Le desemnăm cu acest semn ♐︎ și le numim „Săgetător”.

Dacă vom considera acum picioarele, veți vedea că deși coapsele se mai află încă într-o strânsă legătură cu omul median, genunchii, gambele și tălpile picioarelor sunt constituite în așa fel încât tălpile picioarelor au nevoie de sprijinul Pământului, iar coapsele sunt cele care folosesc acest sprijin. Aici este ceva pe care-l are omul pentru că trebuie să stea ferm și vertical pe Pământ. Ceea ce se mai află încă în coapse este o continuare a omului median, și dacă nu s-ar adapta la celelalte părți componente și la picioare, ar putea fi configurat în așa fel încât omul să fie un animal aeric, caz în care s-ar fi putut constitui cu totul alte organe, care ar fi fost mai adecvate ca organe de înot sau de zbor. Acestea ar fi trebuit să fie puse în mișcare de către coapse, iar toate celelalte ar fi trebuit să fie adăugate.

Vedeți acum că nu trebuie să considerăm restul părților ca aparținând de omul median, astfel încât avem din nou un om septuplu. Acesta este cel de-al doilea om septuplu. Dacă veți cuprinde cu privirea deosebirea dintre primul om septuplu și cel de-al doilea om septuplu, veți găsi că aceasta este enormă. Când îl privim pe primul om septuplu, avem cele mai importante organe de simț, organele principale de simț, staționate în cap, așadar în primul om septuplu. Dacă adăugăm la acest prim om septuplu, așa cum trebuie să o facem, și brațele și mâinile, atunci am considerat aceste organe ale primului om septuplu care au o particularitate ce nu frapează considerarea materialistă obișnuită. Pentru că organele omenești pe care noi le numim brațe și mâini i-ar arăta omului care le-ar considera în mod sensibil aspectul cel mai sublim și mai plin de importanță al naturii omenești, într-o măsură absolut deosebită.

Dacă am vrea să vorbim despre o artă a naturii, care se unește într-un mod minunat cu tot ceea ce presupune omul ca templu al lui Dumnezeu, atunci această artă a naturii nu ar putea fi ilustrată, concretizată mai bine decât prin referirea la minunata alcătuire a brațelor și mâinilor omenești. Considerați organele corespunzătoare ale altor ființe, de exemplu ale animalelor înrudite mai îndeaproape cu omul. Priviți în comparație membrele anterioare ale păsărilor, aripile. Aripile pot fi comparate cu ceea ce am desemnat la om în mod corespunzător, mâinile. Pasărea nu ar putea zbura fără aripi. Acestea sunt organe utile existenței sale, ele îi sunt utile într-un sens infinit. În acest sens, mâinile omenești nu sunt organe utile. E drept că noi le putem antrena pentru a deveni organe utile, dar pentru aceasta este necesară o pregătire. Noi nu putem nici zbura și nici înota cu aceste mâini, și ele sunt neîndemânatice chiar și pentru cățărare, privință în care membrele anterioare ale animalelor celor mai apropiate de om, ale maimuțelor, sunt chiar foarte îndemânatice. Dacă privim astfel lucrurile, deci dacă avem în vedere doar conceptul de utilitate a lor, mâinile sunt de fapt de-a-dreptul neîndemânatice, neadecvate pentru orice activitate utilă, ele sunt extrem de neadecvate pentru tot ceea ce este exterior. – Dar dacă luăm în considerare ceea ce ar trebui să facă omul cu mâinile sale în decursul evoluției Pământului, trebuie să spunem că ele se dovedesc a fi ceva prețios, atunci când este vorba de a exprima ceea ce poate realiza spiritul.

Gândiți-vă, pentru început, la aspectele cele mai elementare. Oare nu devine mâna un organ extrem de expresiv, alături de cuvânt, atunci când folosește gestul? Oare nu se exprimă în formarea mâinii chiar foarte mult din caracterul lăuntric al omului? Și gândiți-vă la cultura omenească, gândiți-vă ce ar fi fost dacă mâinile omului ar fi fost mai precis determinate într-un scop utilitar, pentru cățărare sau înotare, sau pentru deplasare. Gândiți-vă că lumea nu ar fi fost organizată în așa fel încât noi să trebuiască să învățăm mai întâi să mergem; noi trebuie să învățăm să mergem prin mișcări care sunt, în fond, comparativ cu restul naturii, de-a-dreptul neîndemânatice, anume prin deplasarea pendulară a celor două picioare. Numai că omul nu dă atenție faptului că mișcarea picioarelor sale este de-a-dreptul neadecvată, și că fiecare animal are picioarele organizate într-un mod cu mult mai util organizației sale. Iar mâinile noastre se sustrag și ele acestei condiții de existență. Gândiți-vă așadar că lucrurile nu ar fi stat așa, și că omului i-ar fi fost mai simplu să-și folosească mâinile pentru deplasare. Atunci ar trebui să eliminați întreaga cultură omenească. Și gândiți-vă și la tot ceea ce a realizat omul ca artist, cu mâinile sale: întreaga artă ar fi fost inexistentă, dacă mâinile omului ar fi fost organe utilitare.

Aceasta este o reprezentare care trebuie să treacă în sufletul aspirantului ocult, anume că noi avem în mâinile și brațele noastre niște organe minunate, enorm de strâns legate de viața spirituală, așa cum se desfășoară ea pe Pământ. Dacă vom considera așadar că în raport cu capul, unde sunt, în principal, localizate organele de simț, omul se află în contact cu lumea exterioară prin simțurile sale, că el lucrează cu mâinile sale în lumea exterioară, că el poate pregăti în capul său ceea ce interpretează din lumea exterioară sau predă în lumea exterioară prin mâinile sale drept cultură omenească, atunci veți vedea ce este de fapt primul om septuplu. El este omul spiritual propriu-zis, omul care se află în legătură, ca om, cu lumea exterioară. Dacă vom considera aceste șapte elemente componente, cum se delimitează ele în interior, atunci avem procesul pământesc conștient în om, în acest prim om septuplu. Vedem așadar că noi ar trebui să considerăm de preferință acest prim om septuplu ca fiind natura spirituală a omului, ființa spirituală a omului, în măsura în care omul este om pământean.

Putem să-l considerăm acum pe cel de-al doilea. Cel de-al doilea este ceva despre care trebuie să spunem că tocmai prin faptul că cei doi gemeni sunt extrem de inegal configurați în cele două părți, el își stabilește legătura cu lumea exterioară prin cap, prin ceea ce face capul, căci e cunoaște cu ajutorul capului; pe de altă-parte, el stabilește această legătură în măsura în care omul este o ființă mobilă, care merge și poate dirija acest mers din interior. În fine, el mai este legat cu lumea exterioară și prin organele de reproducere, prin care este asigurat progresul fizic al omenirii. Astfel încât putem spune: Fără acest om median, adică dacă acest om median nu ar avea aceste părți componente, adică ceea ce există ca Gemeni configurați în cele două direcții și organele de reproducere, nu ar exista nicio legătură cu lumea exterioară. – Prin faptul că omul are aceste trei părți componente în organismul său median, el se află în legătură, pe de o parte, cu procesul pământesc, iar pe de altă parte cu progresul omului pământean, cu succesiunea generațiilor și înlocuirea unor generații cu o alta.

Dacă privim acum partea mediană, ceea ce desemnăm prin cuvintele Rac, Leu, Fecioară și Balanță, atunci trebuie să spunem: Acestea există numai pentru omul inferior. – Am desigur în vedere omul fizic interior, natura corporală internă a omului. Aceasta își trimite prelungirile în cele două direcții, prin Gemenii existenți în natura mediană, dar în rest este întru totul preocupată de interiorul omului, de organizația interioară. Pentru interiorul omului este extrem de important să existe o inimă; dar natura exterioară este prea puțin interesată de acest fapt, la fel de puțin pe cât este interesată că el are o parte de jos a trupului.

Avem așadar trei elemente componente, care sunt esențiale pentru natura pământească exterioară, și alte patru elemente componente, care servesc în special interiorului omului. Așadar în timp ce omul-cap trăiește de fapt esențialmente în exterior, atât prin simțuri cât și prin mecanismul aflat în prelungirea lui, al brațelor și mâinilor, aici avem, în esență, o viață în interiorul organismului. Vedeți așadar că există diferențe enorme între acești doi oameni, omul median și omul septuplu superior, omul-cap.

Să considerăm acum cel de-al treilea om. Ca să ne fie mai ușor să aducem acest al treilea om în fața sufletelor noastre, să-l considerăm pentru început, invers; să începem din cealaltă parte a sa și să vedem cum se diferențiază realmente acest al treilea om în mod firesc, de ceilalți doi.

Să începem acum cu cel de-al șaptelea element component, cu tălpile picioarelor. Dumneavoastră știți deja de ieri că noi am marcat acest element al șaptelea, tălpile picioarelor, cu semnul ♓︎ și l-am desemnat drept „Pești”. Aici, natura omenească este întrutotul adaptată lumii exterioare. Aceasta nici nu intră în discuție pentru cel care reflectează cât de puțin. Forma picioarelor este esențialmente ceva prin care omul constituie o ființă care se deplasează pe Pământ. Toate celelalte care sunt necesare mersului trebuie să fie mai întâi învățate de om. Este firesc ca omul să așeze pe pământ suprafața lată a tălpilor sale, astfel încât extinderea picioarelor trebuie construită în conformitate cu pământul, și nu cu interiorul său. Și deoarece ceea ce numim noi gambă este de asemenea întru totul adaptat la această natură a piciorului – căci aceste lucruri aparțin cu necesitate laolaltă putem spune: Al doilea element pe care îl considerăm la acest om septuplu (cel de-al șaselea, în ordine inversă) îl constituie gambele, pe care îl desemnăm cu numele de „Vărsător” și cărora le atribuim acest semn: ♒︎.

Ajungem acum la cel de-al cincilea element component, la genunchi, care nu trebuie înțeleși altfel decât ca o poziție de repaus necesară, mecanică, în raport cu coapsa. Datorită faptului că omul trebuie să aducă întregul său om median în legătură cu omul din partea de jos, cu picioarele și gambele, trebuie să existe această despărțire la nivelul genunchilor. Gândiți-vă cât de greu v-ar cădea mersul dacă picioarele nu ar fi articulate așa cum sunt ele prin intermediul genunchilor. Dacă picioarele ar fi fost făcute dintr-o singură bucată, atunci mersul ar fi fost cu mult mai dificil decât este. Dacă nu ar trebui să mergem, partea mediană nu ne-ar interesa. Dar așa, avem nevoie de ea, și avem nevoie de elementul de legătură al genunchilor. De aceea îi desemnăm pe aceștia cu semnul ♑︎, și îi denumim „Capricorn”; aceștia constituie cel de-al cincilea element component.

Noi am considerat deja cel de-al patrulea element component, coapsele, și am spus că ele fac parte din omul median. Ele trebuie să fie acolo, chiar dacă omul s-ar mișca în alt mod, dacă ar zbura sau ar înota. Omul trebuie să le aibă, chiar dacă ele ar trebui să aibă o altă formă. Dacă omul e să meargă pe Pământ, atunci nu numai tălpile picioarelor, gambele și genunchii trebuie să fie adaptate Pământului, ci și coapsele. Ele trebuie să fie în așa fel configurate încât să se adapteze la cele trei elemente componente de mai jos. Dumneavoastră recunoașteți acest lucru prin faptul că trebuie să vă spuneți: în măsura în care coapsele sunt adaptate la organele mediane, ele se găsesc în egală măsură la păsări, la patrupede și la om. Dar la om ele sunt altfel configurate decât la păsări și la patrupede. Așadar ele aparțin omului în măsura în care el are o natură animală. Noi desemnăm coapsele cu numele de „Săgetător” și cu semnul ♐︎.

Acum, va fi desigur limpede faptul că dacă vom considera organele de reproducere, acestea sunt formate, pe de o parte, din interior, dar pe de altă parte sunt adaptate lumii exterioare. Noi trebuie să discutăm lucrurile în mod obiectiv și să atragem atenția asupra raporturilor asupra cărora se poate atrage atenția numai dacă le considerăm cu o seriozitate științifică. Organele de reproducere sunt adaptate la natura exterioară în sensul de a face legătura între un sex și celălalt. Organul sexual bărbătesc nu este numai format din omul median, ci el este și organizat în afară, ținându-se cont de organul sexual femeiesc. Așadar noi trebuie să vorbim despre organele de reproducere ca despre al treilea element component, pe care-l denumim și „Scorpion” și îl desemnăm cu semnul ♏︎.

Ajungem acum la ceea ce se numește în mod obișnuit „Balanță”, poziția de echilibru a omului. Este suficient să privim forma exterioară a Balanței, și știm deja că este vorba de ceva care aparține naturii mediane a omului. Dar gândiți-vă că datorită faptului că omul a devenit o ființă verticală, trebuia să aibă exact această poziție de echilibru, și că tocmai această poziție de echilibru a trebuit să fie configurată în așa fel încât omul să poată deveni o ființă verticală. Este suficient să comparați zona de Balanță, de echilibru a unui patruped cu cea a omului, și veți recunoaște că Balanța trebuie să fie o alta atunci când partea superioară a corpului este orientată vertical decât atunci când ea se sprijină orizontal pe picioare. De aceea, noi trebuie să adăugăm ca a doua parte componentă poziția specială de echilibru, așadar ceea ce desemnăm drept „Balanță”: ♎︎.

Acum ajungem să discutăm ceva care va fi cu necesitate înțeles greșit de către știința actuală. Noi am considerat acum oarecum o natură hexapartită a omului; noi am abordat omul de jos în sus, și am găsit șase elemente componente. I-am considerat și pe ceilalți doi oameni; pe primul om septuplu și pe cel de-al doilea om septuplu prin aceea că am pornit, pentru a avea același punct de sprijin, de la creier. Considerând capul, noi am pornit de la creier, și aceasta ne-a condus de la brațe și mâini. Apoi am avut în vedere cel de-al doilea creier, acel creier care este ca o tijă alungită, dar în rest este tot creier, măduva spinării. Eu am atras deja atenția asupra faptului că această măduvă a spinării se diferențiază aparent puțin, dar în realitate mult, de creierul obișnuit. Căci măduva spinării este instrumentul tuturor acelor mișcări pe care trebuie să le execute omul, și pe care noi le numim mișcări involuntare ale organismului. Toate tipurile de mișcări involuntare, tot ceea ce este efectuat involuntar, este controlat de măduva spinării. La creier, dacă ne folosim de el ca instrument, între percepție și mișcare se intercalează gândurile, în timp ce orice element de gândire dispare în cazul măduvei spinării. Acolo, după percepție urmează nemijlocit mișcarea, ca manifestare a omului. La animal, măduva spinării joacă un rol mai mare decât la om, iar creierul un rol mai redus. De aceea își execută majoritatea animalelor acțiunile în mod involuntar. Dar datorită creierului său superior dezvoltat, omul intercalează între percepție și mișcare, gândirea, și de aceea faptele sale apar ca fiind voluntare.

Acum vrem să aducem înaintea privirilor noastre pe cel de-al treilea om, în sensul de a căuta și la el un fel de creier. Dumneavoastră știți cu toții că pe lângă cele două sisteme nervoase, sistemul creierului și al măduvei spinării, mai există un sistem nervos separat, sistemul ganglionar, numit plexul solar, care se extinde în partea de jos a omului și își trimite fasciculele în sus, paralel cu măduva spinării. Acesta este un sistem nervos separat de cele menționate, adică dacă îl considerăm comparativ cu creierul adevărat, el constituie un creier aparte, nedezvoltat. Dacă urmărim forma umană în sus, dincolo de Balanță, găsim acest sistem ganglionar remarcabil, plexul solar, extins ca un creier al celui de-al treilea om; și cu organele speciale ale omului median pe care le-am enumerat deja, se leagă ceea ce trebuie să considerăm ca fiind tot un fel de creier, un al treilea creier: plexul solar.

Cu acest plex solar se află într-o relație esențială – iar acesta este un aspect în privința căruia știința exterioară nu poate ajunge cu ușurință la claritate –, rinichii și sistemul renal. La fel cum masa de substanță a creierului este legată de fasciculele nervoase, care creează legăturile, tot așa aparțin laolaltă rinichii de creierul abdominal, de plexul solar. Căci plexul solar și rinichii laolaltă constituie realmente un tip aparte de creier subordonat. Dacă socotim acum acest creier ca făcând parte din omul abdominal, îl putem desemna, la fel ca și pe celelalte organe abdominale, cu expresia „Fecioară”: ♍︎. Acesta este așadar cel de-al șaptelea, sau cel dintâi element component ce rezultă ca legătură dintre plexul solar și rinichi, și astfel obținem ceea ce încheie acest al treilea om septuplu.

Găsim astfel, în acest mod, omul ca fiind o îmbinare de trei oameni. Acești trei oameni interacționează, și nimeni nu poate înțelege în realitate natura omenească dacă nu știe că de fapt acești trei oameni acționează împreună. Așadar în om acționează trei naturi umane septuple.

De acest ultim creier menționat lumea exterioară se interesează extraordinar de puțin. El există numai pentru a menține natura umană interioară. Toate celelalte organe sunt, în esență, adaptate la lumea exterioară, dar într-un cu totul alt mod decât omul-cap. În timp ce omul-cap este adaptat la lumea exterioară în așa fel încât trebuie să spunem: El este adaptat prin organele sale la lumea exterioară, în sensul că transformă acest Pământ într-o lume de cultură umană; tot așa, trebuie să spunem, dimpotrivă: În tot ceea ce constituie organele exterioare și cele interioare ale omului de jos, avem de a face cu ceva care aparține omului însuși, care servește omului însuși. – Și numai pentru că omul nu gândește cu exactitate aceste lucruri, el nu descoperă cât de enorm de diferiți, de fundamental diferiți sunt acești trei oameni în natura omenească.

Ocultismul a desemnat întotdeauna cele din care noi am descris acum o parte, drept Mysterium magnum, drept marele misteriu. Avem aici partea exterioară, acea parte a Mysterium magnum care se vede în lumea exterioară, dar nu este corect apreciată pentru că nu se disting din capul locului trei oameni septupli în ceea ce apare ca unitate.

Acum să trecem la cea de-a doua parte a acestui misteriu. Noi am vorbit despre natura de Eu a omului, noi am vorbit despre faptul că această natură de Eu a omului apare ca o unitate. Noi am văzut însă și faptul că această unitate este necontenit întreruptă, că ea este mereu întreruptă de somn. Citiți capitolul corespunzător din cartea mea, tradusă și în limba dumneavoastră [Nota 19], Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare?, și veți găsi ceva extrem de ciudat. Veți găsi că dacă aspirantul ocult face pasul ieșirii din conștiența obișnuită, el este împărțit cu conștiența sa, cu Eul său, oarecum în trei părți componente, și anume în așa fel încât părțile componente autonome ale lăuntrului său, îl copleșesc: sufletul gânditor, sufletul simțitor, sufletul volitiv. În viața obișnuită aceste trei lucruri, gândirea, simțirea și voirea sunt îmbinate în natura Eului, în conștiența de Eu. În timp ce în conștiența noastră cotidiană obișnuită, gândirea, simțirea și voința interacționează așadar pretutindeni, ele se separă de îndată ce facem un pas în conștiența superioară. Acest aspect este plin de importanță, și trebuie luat în considerare de către aspirantul ocult, anume faptul că atunci când își depășește conștiența el se află împărțit în trei părți, că unitatea Eului său este oarecum împărțită într-un om gânditor, unul simțitor și un om volitiv.

Aveți aici cealaltă parte a Misteriului magnum. În timp ce omul, atunci când face un pas real în transcenderea conștienței, își împarte unitatea Eului în trei părți, unitatea aparentă a configurației omenești exterioare, de îndată ce privim lucrurile mai îndeaproape, se împarte în trei oameni septupli. Așadar atât natura noastră interioară a Eului ca și configurația noastră exterioară, constituie fiecare câte o unitate, care poate fi împărțită în câte trei. Omul exterior se împarte în omul-cap septuplu, omul-median septuplu și omul-membre inferioare septuplu. Eul omului se împarte de îndată ce se face chiar și numai primul pas în domeniul ocult, în trei părți: în omul gânditor, omul simțitor și omul volitiv, care se raportează unul la celălalt și devin autonomi. Acesta este celălalt aspect.

Aspirantul ocult trebuie să aibă aceste două gânduri de îndată ce face primul pas înspre o conștiență superioară. La fel cum se împarte conștiența în trei părți, dacă se procedează obiectiv se poate împărți și ceea ce apare ca statură exterioară, recunoscând în ea existența celor trei oameni septupli. Acestea sunt două din fațetele unui Mysterium magnum cu mai multe fațete. Celelalte fațete le vom mai discuta. Acum am indicat cele mai elementare începuturi ale Misteriului magnum, ale marelui Mysterium. De aceea, ca aspirant ocult veți întâlni, pe o anumită treaptă a evoluției, peste tot expresia, formula, într-un mod oarecare: Marea taină este: Trei sunt unul, și unul este trei.

Pentru ocultist această formulă semnifică ceea ce tocmai am caracterizat, și în această interpretare ea își are sensul ei deplin. Numai dacă neînțelegerea exterioară face din ea o dogmă materialistă, își schimbă sensul. Dar dacă noi o înțelegem așa cum am expus lucrurile mai sus, ea va fi un rezumat simbolic a ceea ce am expus astăzi. Atunci această formulă este expresia lui Mysterium magnum. Dacă cineva vrea să pătrundă în ocultism, așa cum s-a încercat aici în mai multe privințe, atunci trebuie să înțeleagă formula tainică, aparent de-a-dreptul contradictorie: Trei sunt unul, și unul este trei. Și tocmai aspirantului ocult din Evul Mediu i se spunea mereu: Dă atenție celor ce ți se spun, ca să poți înțelege taina în care cei trei pot fi unul și unul poate fi trei.

AcasăLucrări OnlineIndex GA137PrecedentaUrmătoarea