Ne vom consacra astăzi unui anumit gen de considerații, care ne vor arăta cum poate fi abordată evoluția karmei omului din exterior. Dacă spun din exterior, asta înseamnă: pornind de la forma exterioară a omului, așa cum ni se oferă ea în fizionomie, în gesturi, în tot ceea ce este manifestare a omului și a lumii fizice. Căci eu am arătat deja, studiind anumite raporturi karmice individuale, cum putem observa niște raporturi karmice tocmai prin examinarea unor detalii în aparență de mică importanță. Și putem observa, de asemenea, că aspectul exterior al unui om ne oferă, în multe privințe, o imagine a comportamentului moral al acestui om, a comportamentului său spiritual, fie într-o viață anterioară, fie într-o serie de vieți anterioare. În acest sens, putem observa că există anumite tipuri de oameni și tocmai prin studierea acestor tipuri de oameni vom afla că un anumit tip corespunde unui anumit comportament într-una din existențele sale anterioare.
Pentru a nu ne pierde în abstracțiuni, vom recurge la niște exemple. Să presupunem că cineva și-a petrecut una din viețile sale pământești ocupându-se cu o mare precizie de lucrurile care l-au întâmpinat în viață, că el a manifestat pentru multe lucruri un interes profund, pozitiv, că el nu a trecut pe lângă nici unul dintre semenii săi fără să-i vadă, pe lângă nici un obiect sau fenomen. Aveți ocazia să observați în viața actuală, nu-i așa, oameni de acest fel.
Putem găsi niște oameni care, să spunem, de exemplu, îi cunosc mai bine pe oamenii de stat ai Greciei antice decât pe cei ai timpului prezent. Când îi întrebi despre Pericle, sau Alcibiade sau Miltiade, ei sunt la curent, fiindcă au învățat acest lucru la școală. Dar când îi întrebi despre ceea ce se întâmplă astăzi în același domeniu, abia dacă sunt informați.
Observăm același lucru dacă privim viața obișnuită. În legătură cu aceasta, am menționat deja câteva fapte care, desigur, li se par ciudate celor care se cred ajunși pe culmile idealismului. Există, de exemplu, oameni, bărbați, care vă povestesc după amiază că în cursul dimineții au întâlnit pe stradă o doamnă, și care, dacă îi întrebi ce rochie purta această doamnă, vă declară că nu mai știu nimic despre asta! Incredibil, dar adevărat: există asemenea oameni.
Un fenomen ca acesta poate fi interpretat, nu-i așa, în multe feluri. Putem spune: Acest om este de o spiritualitate atât de înaltă încât, găsindu-se în situația descrisă mai sus, toate acestea îi par prea insignifiante pentru ca el să le acorde vreo atenție. Dar aici nu este vorba de o spiritualitate cu adevărat pătrunzătoare. Poate fi vorba de o înaltă spiritualitate; dar nu trebuie să fie vorba numai de înălțime, ci și de profunzimea sau superficialitatea acestei spiritualități. Dar în acest caz nu e vorba de o spiritualitate foarte profundă, căci modul în care se îmbracă cineva însemnă deja foarte mult și, într-un anumit sens, este tot atât de important ca, de exemplu, ce nas are sau ce gură are. Există oameni atenți la tot ceea ce se întâmplă în viață. Ei judecă lumea în funcție de ceea ce află despre ea. Alți oameni traversează lumea alergând ca și cum nimic nu i-ar interesa. Ei primesc tot ce le iese în întâmpinare ca pe un vis ce se risipește repede.
Aceștia sunt doi poli ai existenței umane. Dar, oricum am judeca lucrurile, dragii mei prieteni, are puțină importanță faptul că numim superioară sau inferioară atitudinea celui care nu știe cum era rochia doamnei întâlnite în cursul dimineții, nu acest lucru este important, ci important este să arătăm acum ce influență exercită această atitudine asupra karmei omului. Căci există o mare deosebire, după cum suntem atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ne interesăm de toate, sau nu dăm nici o atenție lucrurilor pe care le întâlnim în viață. Tocmai detaliile sunt importante, extraordinar de importante, pentru întreaga structură a vieții spirituale; nu amănuntele în sine, ci amănuntele sunt importante prin faptul că ele sunt revelatoare pentru o anumită dispoziție generală a sufletului.
Gândiți-vă numai la acel profesor care ținea întotdeauna niște cursuri foarte bune, cu ochiul fixat asupra unui punct în partea superioară a bustului unuia dintre auditorii săi. El nu își pierdea firul niciodată, expunerile sale erau întotdeauna foarte bune. Într-o zi, el și-a pierdut firul expunerii: privea auditoriul, apoi privea în altă parte – și, după curs, el a mers spre acel auditor al său și i-a spus: De ce v-ați cusut nasturele care vă lipsea? Asta m-a făcut să-mi pierd firul! – Până atunci el privea mereu locul acelui nasture lipsă, acest lucru îi permitea să se concentreze. Este fără importanță, nu-i așa, faptul că privim sau nu locul în care lipsește un nasture. Dar pentru întreaga dispoziție sufletească este important dacă privim sau nu acel loc. Și, când vrem să observăm liniile pe care le urmează o karmă, acest lucru este desigur de o importanță extraordinară.
Așadar să luăm în considerare, în primul rând, aceste două tipuri de oameni despre care v-am vorbit. Va fi suficient să vă amintiți ceea ce am spus adesea despre trecerea omului dintr-o existență pământească în alta: În timpul uneia dintre viețile sale pământești, omul are, pe de o parte, un cap, pe de altă parte, restul organismului, iar restul organismului, exceptând capul, posedă un anumit complex de forțe. La moarte, corpul fizic este abandonat elementelor. Bineînțeles, omul nu duce cu sine dintr-o viață pământească în alta materia sa fizică. Dar complexul de forțe pe care îl are un om în organismul său, în afară de cap, el îl duce cu sine de-a lungul existenței sale între moarte și o nouă naștere, și acest complex devine capul din existența următoare, pe când capul din viața pământească prezentă se constituie pornind de la sistemul membrelor și de la restul organismului din viața pământească precedentă. Astfel, dacă trebuie să exprim ce se întâmplă aici, ceea ce nu era cap într-o viață pământească se transformă întotdeauna în cap în viața următoare. Și capul este întotdeauna rezultatul a ceea ce nu era cap în viața precedentă. Acest lucru este valabil pentru întregul complex de forțe din structura entității umane.
Dacă un om a trecut prin viață cu o mare capacitate de atenție și el nu a dus un mod de viață exclusiv sedentar – asemenea oameni sunt foarte greu de observat astăzi din punct de vedere karmic, fiindcă în trecut nu exista acest mod de viață sedentar; trebuie să așteptăm să vedem cum se vor prezenta în existența următoare oamenii care duc o existență exclusiv sedentară, căci acest mod de viață nu apare decât în epoca noastră –, așadar dacă omul și-a îndreptat atenția spre lucrurile din jurul său, el a trebuit întotdeauna să se îndrepte spre aceste lucruri, să-și pună membrele în mișcare, în activitate. Întregul corp intră în activitate, nu numai organele de simț, care fac parte din sistemul capului; întregul corp intră în activitate. Tot ceea ce se manifestă în participarea întregului corp atunci când omul este atent trece în formațiunea capului din viața următoare, și are o influență precis determinată. În existența următoare, capul este constituit în așa fel încât el are un imbold foarte puternic de a integra asemenea forțe în restul organismului care se unește în această viață următoare cu el, astfel încât forțele pământești să acționeze foarte puternic asupra acestui organism.
Și acum, trebuie să vă gândiți la aceasta: Dacă aveți aici, în mod schematic desenat, capul unui om și restul organismului, tot ceea ce este prezent în restul organismului, mușchi, oase ș.a.m.d., în timpul primelor șapte ani de viață, toate acestea se formează pornind de la cap. Capul își trimite forțele în restul organismului. Fiecare os este constituit așa cum trebuie să fie pornind de la cap. Ei bine, când capul are tendința, datorită modului de viață pe care l-am descris, să dezvolte o puternică afinitate cu forțele Pământului, ce se întâmplă? Se întâmplă că printr-o favoare a capului, aș zice, forțele pământești beneficiază, cu ocazia edificării omului, și chiar începând din viața embrionară, dar mai ales până la schimbarea dentiției, de o protecție sporită. Forțele pământești beneficiază de o mare, de o foarte mare protecție; consecința este că la un asemenea om tot ceea ce depinde de forțele pământești este deosebit de dezvoltat. Aceasta înseamnă că va avea oase mari, o osatură puternică, de exemplu, omoplații deosebit de mari, coastele bine formate. La acest om, totul va avea caracterul unei conformații bine dezvoltate. Toate acestea vă arată cum atenția exercitată în viața pământească precedentă este transferată în viața actuală asupra felului în care este modelat organismul. Din punct de vedere spațial, totul își are punctul său de plecare în cap, dar, în realitate, provine din suflet și spirit. Sufletul și spiritul participă într-adevăr la toate forțele formatoare, și iată de ce, pornind de aici, putem întotdeauna percepe ceva despre elementul sufletesc-spiritual. De aici provine faptul că la asemenea oameni noi vedem: capul s-a înrudit cu Pământul datorită circumstanțelor vieții precedente, așa cum am descris. Noi putem citi aceasta pe frunte, care nu este deosebit de înaltă – frunțile înalte nu sunt înrudite cu Pământul –, dar ea este în mod fin și puternic modelată, și multe alte lucruri de acest fel.
 |
 [mărește imaginea] |
Tabla 7 |
Astfel, noi vedem că omul se dezvoltă în așa fel încât va avea o osatură robustă. Și apoi, caracteristic este următorul lucru: Când aceste forțe înrudite cu Pământul își trimit în mod intens influențele din viața precedentă, părul crește foarte repede. La copiii al căror păr crește foarte repede trebuie întotdeauna să punem acest fapt în legătură cu atenția pe care au manifestat-o în existența pământească precedentă. Situația este de-așa natură încât omul își dă formă corpului în funcție de comportamentul său moral-spiritual dintr-o încarnare precedentă.
Spiritual-sufletescul participă la această formare a omului și noi găsim în permanență confirmarea acestui fapt. Noi vedem cum un om având karma pe care am descris-o – faptul că el, datorită unei tendințe deosebit de puternice spre atenție, are în viața următoare oase robuste, mușchii bine dezvoltați –, vedem cum un asemenea om traversează viața cu curaj. El și-a însușit totodată, în mod treptat, aș spune, un element natural, forța naturală a unei vieți curajoase.
Odinioară, chiar și în epoca în care oamenii au încetat să mai descrie viețile pământești succesive, încă mai existau cunoștințele pe care le posedă numai cel care are în vedere viețile succesive, așa cum era cazul, de exemplu, în epoca lui Aristotel. Aristotel mai era încă în stare să descrie într-un mod admirabil în „Physiognomia” sa [Nota 59] cum configurația exterioară a feței are legătură cu atitudinea morală, cu moralitatea unui om.
Să-i luăm acum în considerare, prin contrast, pe oamenii lași, fricoși. Aceștia sunt cei care în viața precedentă nu s-au interesat de nimic. Dvs. vedeți, considerațiile asupra karmei au, de asemenea, o anumită importanță în ceea ce privește atitudinea de viață care se adoptă în perspectiva viitorului. La urma urmei, mergând înapoi de la viața noastră actuală la viețile anterioare, noi ne satisfacem dorința de cunoaștere, dar nu e vorba numai de acest lucru. Căci dacă ne trăim existența pământească actuală înarmați cu unele cunoștințe despre noi înșine, ne putem pregăti pentru următoarea viață pământească. Dacă un om nu face decât să treacă prin viață în mod superficial, fără să se intereseze de nimic, putem fi siguri că în viața pământească următoare el va fi un iepure fricos. Și aceasta deoarece, din cauza indiferenței absolute, omul neatent se unește foarte puțin cu mediul său ambiant și, în consecință, în încarnarea sa următoare organizarea capului nu are afinitate pentru forțele pământești. Oasele rămân puțin dezvoltate, părul crește încet; omul respectiv are foarte frecvent picioarele în O sau în X.
Asemenea lucruri ne arată în mod clar legătura dintre elementul spiritual-sufletesc, pe de o parte, și elementul natural-fizic, pe de altă parte. Da, dragii mei prieteni, luând în considerare până în amănunt conformația capului, putem arunca o privire asupra întregului om din încarnările precedente.
Dar aceste lucruri nu sunt menționate pentru a face observații asupra lor. Toate observațiile pe care vi le-am comunicat spre a vă pregăti pentru considerațiile de ordin karmic nu au fost obținute pe cale exterioară, ci pe calea interioară adecvată metodelor spiritual-științifice. Și tocmai aceste metode spiritual-științifice arată că omul, în înfățișarea sa exterioară, nu trebuie să fie privit absolut deloc așa cum o fac în zilele noastre fiziologia și anatomia. A te limita la cunoașterea organelor și a raporturilor lor reciproce nu are, de fapt, nici un sens. Căci omul este o imagine. În parte, el este o imagine a forțelor care acționează între moarte și o nouă naștere și, în parte, o imagine a vieții sale anterioare, și nu are nici un sens să practicăm fiziologia sau anatomia așa cum se face în zilele noastre, adică să ne mulțumim să luăm omul așa cum se prezintă, și apoi să examinăm una după alta părțile care îl compun. Căci capul, de exemplu, se află mult mai mult în legătură cu viața precedentă decât corpul pe care îl primește omul în viața actuală.
Așadar putem spune: Anumite procese fizice nu devin inteligibile decât dacă privirea se întoarce înapoi la viețile pământești anterioare. Unui om care, într-o viață anterioară, a învățat să cunoască lumea, părul îi va crește repede. Altuia, care a cunoscut puțin lumea într-o viață anterioară – dvs. puteți observa acest lucru –, părul îi va crește foarte încet. Părul va sta atunci întins pe suprafața corpului, pe când cel care s-a interesat de lucruri foarte intens într-o viață pământească anterioară, care s-a interesat într-un mod extraordinar de intens, care și-a vârât nasul peste tot, va avea părul zbârlit. Exact aceasta este relația. Astfel, diversele conformații corporale pot fi puse în legătură cu evenimentele trăite în timpul unei existențe pământești anterioare. Acest lucru se aplică în realitate până în detaliile conformației corporale. Să luăm de exemplu un om care în timpul uneia din viețile sale cugetă mult, reflectează mult. În viața următoare, el va fi mai uscățiv, mai slab. Cine într-o viață pământească reflectează puțin, și dimpotrivă trăiește mai mult astfel încât să cuprindă lumea exterioară, în viața următoare va avea tendința de a se îngrășa. Și acesta este un lucru important în perspectiva viitorului. Nu se poate face deloc o cură de slăbire spirituală într-o singură viață pământească; trebuie, eventual, să se recurgă la cure fizice, în măsura în care ele pot fi eficace; dar se poate face foarte bine o cură de slăbire în vederea viitoarei vieți pământești, pentru aceasta fiind necesar să reflectăm mult, să facem un efort de genul celui despre care am vorbit ieri. Nu este vorba neapărat de meditație, este suficient să reflectăm mult, să dezvoltăm multă voință pentru a lua decizii interioare. Există, într-adevăr, un asemenea raport între viața spiritual-morală dintr-o existență pământească și constituția fizică a unui om din încarnarea următoare. Nu pot să subliniez îndeajuns acest lucru.
Să luăm un alt caz. Să luăm, de exemplu, cazul cuiva care, într-una din viețile sale pământești, este un gânditor. Nu înțeleg prin aceasta un profesor – și nu o spun în glumă –, ci un om care, să spunem, mergând în spatele plugului, este în stare totuși să gândească mult. Situația pe care o ocupă omul în viață nu este atât de importantă, poți fi un adevărat gânditor și mergând în spatele plugului sau practicând o meserie manuală. Dar un asemenea gânditor, prin faptul că în gândire angajează mai cu seamă ceea ce este lepădat o dată cu viața pământească și că lasă neajgajat ceea ce transpune forțele în încarnarea următoare și participă la formarea capului, datorită acestui fapt, el va reveni într-o nouă viață pământească cu o carne foarte fragedă, foarte delicată. Dar ciudat este acest lucru: Dacă gândește mult, pielea sa, întreaga suprafață a corpului său, va fi bine constituită. Dimpotrivă, dacă găsiți persoane care au, de exemplu, pete pe piele, a căror piele nu este curată, din aceasta puteți deduce întotdeauna – trebuie, bineînțeles, să intervină și alte motive, nu se pot trage concluzii absolute pornind de la un singur indiciu; cu toate acestea, indicațiile pe care le dau astăzi cu privire la raporturile sufletesc-spiritualului cu fizicul sunt, în general, exacte –, din aceasta puteți deduce întotdeauna că aici este vorba de oameni care într-o existență anterioară au gândit puțin. Oamenii care au mulți pistrui nu au fost, cu siguranță, gânditori într-o viață anterioară.
Toate acestea demonstrează totodată că știința spirituală nu se preocupă numai de un element abstract-spiritual, ci și de influența elementului spiritual asupra fizicului. Așa cum am subliniat adesea: Nu este atât de grav că materialismul nu studiază decât materia; tragic este faptul că materialismul nu poate înțelege materia, fiindcă el nu recunoaște activitatea spiritului în materie. În observarea omului, materialismul ar avea un motiv în plus să privească materia, căci în materie se exprimă – tocmai în forma omului, în întreaga ființă a omului – activitatea spiritului. Materia este manifestarea exterioară a spiritului.
Dvs. puteți vedea, din Teze, publicate în Foaia pentru membri alăturată „Goetheanumului”, că nu avem o concepție justă despre cap decât dacă aplicăm formelor exterioare cunoașterea imaginativă; căci capul uman, în conformația sa, în forma urechilor, ca și, mai ales, în cea a nasului și a ochilor, este plăsmuit conform modelului Imaginației. El constă în Imaginațiuni devenite vizibile în mod exterior.
Acest lucru este valabil și cu privire la modul în care este construit omul. Există oameni care au partea inferioară a trunchiului mai lungă decât partea superioară; partea cuprinsă între baza trunchiului și piept este mai lungă, și atunci partea superioară, cuprinsă între mijlocul pieptului și gât este mai scurtă.
Când această parte de la mijlocul pieptului până la gât este mai scurtă decât partea inferioară a trunchiului, atunci avem de-a face cu un om care în perioada dintre moarte și o nouă naștere a trăit spiritual în așa fel încât el s-a înălțat foarte repede până la mijlocul vieții dintre moarte și o nouă naștere. El a ajuns aici foarte repede. Apoi el a coborât lent, fără să se grăbească, spre o nouă existență pământească.
În schimb, dacă avem de-a face cu un om la care partea superioară, de la gât până la mijlocul pieptului, este mai lungă decât partea inferioară, de la mijlocul pieptului până la baza trunchiului, este vorba atunci de un om care a urcat încet, cu grijă, până la mijlocul vieții dintre moarte și o nouă naștere, și apoi a coborât mai repede spre viața pământească. Astfel încât în fizionomie, mai mult chiar, în proporțiile părții mediane a corpului, se răsfrânge modul în care a fost parcursă prima jumătate a drumului dintre moarte și o nouă naștere în raport cu a doua jumătate.
Lucrurile stau, în realitate, în acest fel: Ceea ce este fizic la om este, în toate privințele, imaginea a ceea ce stă la baza omului ca element spiritual. Și acest lucru are o consecință pentru viață. Căci dacă dvs. îi luați, pe de o parte, pe oamenii de tipul a, la care partea superioară a pieptului este mai scurtă și partea inferioară mai lungă și, pe de altă parte, pe oamenii de tipul b, la care partea superioară a trunchiului este mai lungă și partea inferioară este mai scurtă – acest lucru este desenat, desigur, în mod radical –, găsiți următoarele: Acei oameni la care partea superioară a pieptului este mai scurtă și partea inferioară mai lungă arată, încă de la începutul vieții lor, că au nevoie de mult somn. Nu așa stau lucrurile cu ceilalți; ei au mai puțină nevoie de somn. Vedeți că, după cum un om are mai multă sau mai puțină nevoie de somn, ceea ce, la rândul său, se exprimă în proporțiile trunchiului, el a parcurs mai repede sau mai puțin repede prima jumătate a drumului între moarte și o nouă naștere, mai repede sau mai puțin repede cea de-a doua jumătate.
Dar acest fapt se află, la rândul său, în legătură cu viața pământească precedentă. Un om care în existența sa precedentă, nu din cauza predispozițiilor sale, ci mai degrabă din cauza educației și a modului în care a trăit, a rămas obtuz în viață, nu atât faptul că nu se interesa de nimic, dar el era obtuz – el nu putea face nimic corect, nu era în stare să înțeleagă cu adevărat lucrurile, el putea chiar să fie capabil de atenție, să-și bage nasul peste tot, dar fără să treacă dincolo de curiozitate și de o sesizare superficială a lucrurilor, el rămânea obtuz –, un asemenea om nu va avea după aceea nici un interes pentru prima jumătate a vieții dintre moarte și o nouă naștere. Interesul nu-i va veni decât atunci când va fi depășit Miezul de noapte al lumilor și va coborî din nou spre Pământ.
Dimpotrivă, un om care este obișnuit să pătrundă totul cu mintea și cu sufletul său, un asemenea om va simți un profund interes pentru prima jumătate a drumului, pentru urcuș, și coborârea va fi pentru el rapidă. Astfel încât putem spune din nou: Când întâlnim în viață un om care doarme ca o marmotă, această nevoie de somn provine de la faptul că acest om a fost obtuz în viața precedentă. Invers, un om care este întotdeauna activ, care nu este o marmotă, care chiar poate avea nevoie să facă ceva pentru a adormi – există cărți, nu-i așa, care pot fi folosite ca somnifer –, un asemenea om care are nevoie de acest lucru nu a fost apatic, ci activ; el a fost profund activ cu mintea și cu sufletul.
Putem merge și mai departe. Există oameni – ei bine, cum să-i numesc? Să spunem că aceștia apreciază mâncarea, le place să mănânce; altora nu le place atât de mult să mănânce. Nu vreau să spun: mâncăcioși, și alții, care nu sunt mâncăcioși, aceasta nu s-ar potrivi, nu-i așa, cu seriozitatea considerațiilor noastre. Voi spune că există oameni cărora le place să mănânce și, alți oameni, cărora nu le place atât de mult să mănânce.
Și acest lucru depinde într-un anumit sens de experiențele făcute în timpul trecerii prin viața dintre moarte și o nouă naștere, înainte și după Miezul de noapte al lumilor. Mijlocul acestei existențe este Miezul de noapte al lumilor.
Există oameni care, ca să mă exprim astfel, urcă foarte sus în lumea spirituală, și alții care nu urcă foarte sus, pentru care Miezul de noapte al lumilor nu este atât de sus. Primii vor mânca pentru a trăi, cei din categoria a doua vor trăi pentru a mânca.
Acest lucru ne indică deja anumite diferențe în viața oamenilor. Putem spune că modul în care cineva se comportă față de asemenea lucruri, care sunt legate de promovarea sau nepromovarea propriei existenței fizice, ne permite deja să vedem cum intervine karma sa dintr-o viață pământească anterioară.
Dacă ne dezvoltăm facultatea de a observa în această direcție, vedem, pur și simplu, în felul în care cineva se servește la masă, în felul în care întinde mâna, un gest puternic revelator al felului în care viața precedentă își proiectează licărirea sa în viața prezentă.
Astăzi vă vorbesc despre aspectul fizic; mâine vreau să vă vorbesc mai mult despre aspectul moral, dar trebuie să ținem seama neapărat și de aspectul fizic, altfel nu vom înțelege prea bine celălalt pol. Oamenii care se aruncă asupra mâncărurilor, care, atunci când iau doar o pară de pe masă, vedem că ei o fac cu un adevărat entuziasm – aceștia sunt oameni care în viața lor anterioară s-au atașat mai ales de banalitățile existenței, care nu puteau depăși acest nivel, care erau împiedicați să se ridice până la o înțelegere morală a vieții, care rămâneau la aspectul banal, convențional ș.a.m.d. Iar acest lucru este, de asemenea, de o mare importanță pentru practica vieții. Din cauză că nu suntem obișnuiți cu acest gen de considerații, aceste lucruri ne par uneori foarte curioase și râdem de ele. Dar ele trebuie să fie privite cu cea mai mare seriozitate; într-adevăr, sunt astăzi anumite clase sociale a căror întreagă viață se rezumă la aceste banalități; ele nu își însușesc bucuros nimic care iese din tiparele obișnuite ale vieții.
De altfel, dragii mei prieteni, aceste lucruri nu se aplică numai obișnuințelor comportamentale; le putem aplica, de exemplu, și limbajului. Există limbi în cadrul cărora nu ne putem lua nici o libertate; totul, în construcția frazei, este determinat aici în mod riguros; nu putem pune subiectul în alt loc ș.a.m.d. În schimb, sunt limbi în care subiectul poate fi plasat unde vrei, ca și predicatul: aceste limbi sunt construite în așa fel încât oamenii se pot dezvolta în mod individual în interiorul lor.
Acesta nu este decât un exemplu destinat să arate cu ce forță se înrădăcinează aceste obișnuințe banale, de care după aceea nu ne mai putem elibera. O viață pământească trăită la acest nivel al obișnuințelor banale are drept consecință într-o altă viață faptul că devenim niște mâncăcioși. Nu urcăm foarte sus în viața dintre moarte și o nouă naștere – devenim niște mâncăcioși.
În zilele noastre trebuie să înceapă epoca în care oamenii nu vor mai ține seama numai de o singură viață pământească, așa cum era cazul în epoca materialistă, ci privirea lor se va îndrepta asupra ansamblului evoluției pământești, și ei vor ști că ceea ce face și realizează un om într-o viață pământească este transportat într-o viață pământească următoare, că omul însuși transportă dintr-o epocă în alta evenimentele, și acum, când trebuie să apară conștiența acestor realități, este deja necesar ca asemenea lucruri să fie integrate principiilor educative, atât în ceea ce-i privește pe copii, cât și pe adulți.
Aș vrea să vă atrag acum atenția asupra altor două tipuri de oameni. Unul este acel tip de om capabil să ia totul în serios – nu vreau să spun o gravitate pur exterioară. Putem să ne imaginăm foarte bine niște oameni gravi, al căror suflet are chiar ceva profund tragic, și care, cu toate acestea, sunt în stare să râdă; căci, dacă un om nu știe să râdă – și doar există în viață lucruri caraghioase –, dacă lumea se perindă prin fața lui fără ca el să fie în stare să râdă de nimic, atunci înseamnă că e un prost. Așadar, e vorba de un om care știe să râdă. Dar el, chiar dacă e un om care știe să râdă sincer de ceea ce este de râs, poate fi totuși, pe baza însușirilor profunde ale sufletului, un om grav.
Există apoi celălalt tip de om, care nu face decât să râdă, totul îl face să râdă; când povestește ceva, râde, și nu are nici o importanță că lucrul este caraghios sau nu. Putem întâlni oameni care fac o strâmbătură și le vine să râdă imediat ce încep să povestească ceva; chiar faptul cel mai grav se traduce prin rânjet, printr-un fel de râs. Aici am descris niște cazuri extreme, dar asemenea cazuri extreme există.
Vedeți dvs., un asemenea comportament provine dintr-o trăsătură fundamentală a sufletului. Vom vedea mâine că acest fapt își are latura sa morală. Astăzi aș vrea să abordez în principal aspectul fizic. Iar acesta ne trimite în trecut, la curentul evoluției karmice a omului. În cazul omului care manifestă seriozitate în viață, deși el poate să și râdă, sunt active niște forțe puternice, solide, aș spune, care au trecut din viața precedentă în viața actuală. Când întâlnim un asemenea om serios, un om care are un simț pentru aspectele serioase ale vieții, care se oprește pentru a le examina, căruia aceste aspecte serioase ale vieții îi dau de gândit, atunci ne putem spune: La acest om putem simți că el își poartă în ființa sa încarnările anterioare. Omul devine serios în atitudinea sa față de viață prin faptul că viețile anterioare se răsfrâng asupra vieții actuale, ele se răsfrâng asupra vieții actuale în mod corect. Dacă influența vieților anterioare nu se prelungește în viața prezentă, omul devine un vorbăreț căruia nu-i mai tace gura, și care începe să râdă chiar povestind lucrurile cele mai serioase. Când un om a traversat ca în semisomn o serie de vieți pământești, sau cel puțin una dintre ele, el va fi în viața următoare incapabil să-și păstreze seriozitatea, el nu va putea aborda problemele vieții cu seriozitatea necesară. Astfel încât putem vedea după comportamentul său dacă un om și-a folosit bine viețile anterioare sau dacă le-a trăit într-un somn mai mult sau mai puțin letargic.
Toate acestea ne fac să ne spunem: Noi nu trebuie să-l privim pe om așa cum ne apare el ca om, în mod mecanic, sau numai în funcție de modelul organismului uman obișnuit. Nu trebuie să-l privim astfel, ci trebuie să-l considerăm pe om, în ceea ce privește forma sa, silueta sa, chiar și posibilitățile sale de mișcare, ca pe o imagine a lumii spirituale.
Avem mai întâi organizarea-cap. Această organizarea-cap este determinată în principal de viețile pământești anterioare. Și putem spune: Noi privim un cap uman în modul cel mai just când aflăm tot ce se poate afla despre el pe calea reprezentării imaginative. Nu putem aplica nicăieri în altă parte, în lumea sensibilă, reprezentarea imaginativă, ci numai capului uman, această reprezentare de care avem, de altfel, întotdeauna nevoie pentru ca privirea să pătrundă în lumea spirituală. Dacă vrem să privim în lumea spirituală, trebuie să începem cu Imaginația; numai atunci apar mai întâi imaginile spiritual-eterice ale entităților spirituale. În lumea fizică nu există nimic în afară de cap care să ne amintească de Imaginațiuni; în capul uman, în schimb, până în organizarea sa internă, până în minunata construcție a creierului, totul este, propriu-zis, o imagine fizic-sensibilă a elementului imaginativ.
Dacă mergeți mai departe, ajungeți atunci să observați la om ceva care în realitate este mult mai dificil de observat – numai că, în general, oamenii își fac sarcina ușoară –, vreau să spun că este mult mai dificil să ne facem o idee despre modul în care omul respiră, așadar, despre modul în care își pune în mișcare sistemul ritmic, despre modul în care el face ca respirația să treacă în circulația sanguină. Acest joc extraordinar de viu, care pătrunde întregul corp, este chiar mult mai complicat decât se crede, căci mai întâi lucrurile se petrec, nu-i așa, în acest fel: omul inspiră (vezi desenul, galben), apoi aerul este integrat circulației (roșu); dar, pe de altă parte, aerul inspirat se duce iarăși în cap și se află într-un anumit raport cu întreaga activitate a creierului (verde). Activitatea gânditoare este pur și simplu o respirație mai subtilă. Și, la rândul său, circulația trece în impulsurile care pun în mișcare membrele (verde-albăstrui).
 |
 [mărește imaginea] |
Tabla 8 |
Când examinăm acest sistem ritmic al omului, care nu se manifestă printr-o stare de imobilitate, ci se află într-o mobilitate permanentă, când examinăm acest sistem ritmic al omului trebuie să ținem seama de această deosebire față de cap. Cea mai bună imagine pe care ne-o putem face despre cap este aceea a unei forme în repaus, închisă în sine; putem examina, parte cu parte, conținutul său interior, de exemplu, creierul, și atunci vedem cum se află în repaus o parte alături de cealaltă. Nu știm nimic despre cap atâta timp cât rămânem, de exemplu, în legătură cu circulația sângelui în cap, la ceea ce afirmă fiziologia sau anatomia; căci ceea ce îndeplinește circulația sângelui în cap nu se referă absolut deloc la capul în sine, ci numai la ritmul de care are nevoie capul. În această privință, capul este exact la fel ca circulația sângelui. Ceea ce am putea vedea dacă am ridica o parte a cutiei craniene și am privi circulația nu se referă deloc la cap, capul trebuie să fie considerat un organ în repaus, ale cărui părți sunt situate una lângă cealaltă.
Nu putem face la fel atunci când trecem la sistemul ritmic, localizat în principal în piept. Aici trebuie să privim totul în mișcare, mobilitatea circulației, a respirației, a gândirii, a motricității. Acest proces poate fi urmărit până în fizic mult mai departe.
Examinați procesul respirator. Prin faptul că el trece în procesul circulator, apoi ajunge până în creier, se formează acid carbonic; așadar, în organismul uman se formează un acid. Dar prin faptul că procesul respirator ajunge până în creier, până în sistemul nervos, pornind de la acizi se formează săruri; aici se depun săruri.
Astfel încât putem spune: Prin faptul că omul gândește, el secretă un element pământesc. În circulația propriu-zisă avem un element lichid. În respirație, un element gazos. Iar în motricitate, când toate acestea se transformă în mișcări, aici trăiește elementul foc. Elementele sunt peste tot prezente, dar într-o vie mobilitate; ele se ivesc și dispar fără încetare. Acest proces nu poate fi sesizat prin percepția sensibilă. Cei care, în anatomie, vor să-l sesizeze prin percepția sensibilă, nu-l vor înțelege în realitate niciodată. Trebuie să fii în stare să pui în activitate multă forță creatoare pentru a înțelege acest proces. Când auzim ceea ce se spune despre procesul ritmic în cursurile obișnuite de anatomie și fiziologie, avem într-adevăr sentimentul – cei care au asistat la asemenea cursuri vor putea depune mărturie – că aceste descrieri moarte sunt foarte îndepărtate de realitate. Da, când ascultăm aceste cursuri cu imparțialitate și îi privim pe auditori, avem sentimentul că ei toți, din pricina acestui vid care li se prezintă aici, nu ar putea să facă altceva decât să se stingă încet, să rămână fixați în băncile lor fără să mai poată nici să meargă, nici să se miște. Căci tocmai acest sistem circulator ar trebui să fie descris într-un mod extrem de viu din toate direcțiile, pentru ca omul să treacă fără încetare de la sensibil la suprasensibil, apoi să revină de la suprasensibil la sensibil, și în el să se trezească, la această descriere, un fel de dispoziție sufletească muzicală.
În acest caz sufletul dobândește obișnuințe profunde, care îi permit să înțeleagă karma. Vom vorbi despre aceasta mâine. Dar ceea ce avem aici este atunci o imagine sensibilă a Inspirației.
Tot așa cum, observând capul, avem o imagine sensibilă a Imaginației, când observăm sistemul ritmic, dacă observația este făcută corect, avem o imagine sensibilă a Inspirației.
Iar dacă trecem la sistemul metabolismului și al membrelor – ei bine, în ceea ce examinează în zilele noastre anatomia și fiziologia din acest sistem al metabolismului și al membrelor nu găsim în acest sistem forțele active, ci numai ceea ce se desprinde, ceea ce este eliminat. Tot ceea ce consideră știința de astăzi drept conținut al acestui sistem nu este parte integrantă a structurii și a organizării omului, ci este ceva eliminat – conținutul intestinului nu este decât ultimul deșeu; în general, absolut nimic din ceea ce este perceptibil în mod fizic din acest sistem nu este parte integrantă a omului, ci este ceva eliminat de om, numai că un anumit element rămâne oarecum mai mult timp în organism și altul mai puțin timp. Conținutul intestinal rămâne mai puțin timp în organism; ceea ce este eliminat din mușchi, din nervi, rămâne mai mult timp în organism. Ceea ce poate fi dovedit prin mijloace fizice, sensibile, ca fiind prezent în acest sistem nu face parte din om, ci este eliminare și depunere. În schimb, tot ceea ce face parte din acest sistem este de natură suprasensibilă. Astfel, când vorbim despre sistemul metabolismului și al membrelor, când îl examinăm pe om, trebuie să trecem la ceea ce trăiește ca element pur suprasensibil în cele sensibile.
Așadar când ne reprezentăm sistemul metabolismului și al membrelor trebuie să ne spunem că, în realitate, brațele fizice ș.a.m.d. sunt spirituale și că în acest element spiritual ele dezvoltă forța Eului. Când îmi mișc brațele și picioarele, sunt eliminate în permanență substanțe și noi pe acestea le vedem. Dar nu ele sunt esențialul. Dacă vreți să explicați cum apucă mâna, nu puteți să vă referiți la fizic, ci la spiritual; tot ceea ce de-a lungul brațelor este spiritual, acest lucru este important la om. Ceea ce vedeți nu este decât eliminare (vezi desenul, hașura întunecată: ceea ce este vizibil; hașura deschisă: ceea ce este „spiritual”)(tabla 8).
Tabla 8Cum să ne consacrăm unor considerații karmice dacă credem că ceea ce se vede din sistemul metabolismului și al membrelor este omul? Acesta nu este absolut deloc omul. Nu ne putem consacra unor considerații karmice decât dacă știm ce este omul. Și ceea ce trebuie să obținem atunci este o imagine a Intuiției, prezentă desigur în lumea sensibilă și, totuși, suprasensibilă.
Așadar dvs. puteți spune, dragii mei prieteni: Contemplarea capului este în realitate proiectată în mod imaginativ în lumea simțurilor. Contemplarea sistemului ritmic al omului trebuie să fie, în realitate, inspirată, activă în cadrul observației prin simțuri, activă în lumea sensibilă. Contemplarea omului metabolismului și al membrelor trebuie să fie intuitivă, suprasensibilă, în lumea sensibilă.
Este un lucru foarte interesant, căci atunci când îl contemplăm pe om în acest fel avem imaginile pentru Intuiție, Inspirație și Imaginație. Printr-o contemplare justă a omului metabolismului și al membrelor putem învăța ce este propriu-zis, în suprasensibil, Intuiția. Printr-o contemplare justă a omului ritmic, putem învăța ce este în suprasensibil Inspirația. Printr-o contemplare justă a capului putem învăța ce este o contemplare imaginativă în suprasensibil.
Contemplarea capului: imaginativă, proiectată în lumea sensibilă.
Contemplarea ritmului: inspirată, activă în lumea sensibilă.
Contemplarea omului metabolismului și al membrelor: intuitivă, suprasensibilă, în lumea sensibilă.
Acest lucru este indicat în Teze din ultima Foaie pentru membri, și pe care de altfel fiecare îl poate afla singur, cu condiția să studieze cu adevărat în mod asiduu ciclurile apărute până în prezent.
Astăzi, dragii mei prieteni, am încercat să examinăm corelațiile karmice ținând seama de elementul fizic. Mâine vom studia mai îndeaproape corelațiile karmice ținând seama de elementul moral-spiritual al omului.
