Această parte cuprinde numai însemnări ale lui Rudolf Steiner şi notiţe din memorie ale participaţilor la ore esoterice, care tratează despre fiinţa Maeştrilor.
Întrebare: Sunt oare diferiţii Maeştri aşa-zise părţi ale unei entităţi, astfel că această entitate conţine atunci doisprezece Maeştri diferiţi în ea, din care mereu şapte sunt întrupaţi în fizic şi cinci rămân în domeniul spiritual?
Răspuns: Da.
94 Întrebarea i-a fost adresată lui Rudolf Steiner pe 29 mai 1915 de către Alma von Brandis, o membră din Berlin, care trăia pe atunci la Dornach; i s-a răspuns tot atunci şi a fost transmisă mai târziu de ea Mariei Steiner-von Sivers. În calitate de aşa-numit membru „vechi” ea era familiarizată cu reprezentările despre Maeştri, aşa cum trăiau ele în T.S. de când au apărut lucrările lui Sinnett Die okkulte Welt (Lumea ocultă) şi Geheimbuddhismus (Budismul secret). Și anume, Sinnett abordase deja în al său Geheimbuddhismus întrebarea legată de corelaţia dintre Mahatma şi principiile omului. Pasajul corespunzător sună astfel:
Natura unui Mahatma este greu de cuprins corect şi abia ar deveni inteligibilă dacă nu s-ar lua în considerare pasaje ulterioare din această carte, astfel că pare a fi corespunzător scopului să insistăm deja de acum mai îndeaproape asupra acestui aspect. Natura dublă din el este atât de pregnantă, încât forţa şi înţelepciunea sa, care aparţin de domenii mai înalte, sunt de atins de către cei care se află în relaţii sufleteşti deosebite cu el, fără ca Mahatma să trebuiască să fie conştient de apelarea la ele la timpul respectiv. Din aceasta se deschide pentru gândirea noastră posibilitatea ca raportul dintre Mahatma cel spiritual şi cel uman să devină uneori de o natură ce este desemnată în scrierile secrete mai mult cu „umbrire” sau influenţare decât cu întrupare în deplinul sens al cuvântului.
De asemenea – pentru o îngreunare şi mai mare a înţelegerii – ajungem la faptul că fiecare Mahatma nu este numai o fiinţă umană de dezvoltare sublimă, ci am putea spune că aparţine de un alt regn din marea gospodărie a naturii. fiecare Mahatma trebuie să îi corespundă uneia sau alteia din cele şapte mari forme de bază, dar, deşi aproape că am putea concluziona că aceste forme de bază ar putea să fie raportate la relaţii cu cele şapte părţi de bază din om, eu mă sfiesc să încerc o explicare deplină a acestei presupuneri. Este suficient să aplic acest gând asupra ceea ce ştim, în contururi palide, despre domeniile mai înalte ale structurării interioare secrete. De câtva timp s-a făcut afirmaţia în scrieri secrete că ar exista cinci mari Chohani sau Mahatma superiori, care conduc întreaga frăţie de Mahatma. Când am scris la vremea sa pasajul premergător din această carte, eram sub impresia faptului că ar conduce o căpetenie supremă – care stă pe o treaptă şi mai înaltă – domnia peste aceşti cinci Chohani; dar acum este insistent gândul că această personalitate ar fi de conceput cu o probabilitate mai mare drept un al şaselea Chohan, drept capul celei de a şasea forme fundamentale de Mahatma; iar această presupunere conduce imediat la următoarea concluzie, că pentru desăvârşirea corespondenţelor sau a relaţiilor recunoscute ar trebui să existe un al şaptelea Chohan. Dar aşa cum partea fundamentală a şaptea din natură sau din om este o noţiune care de-abia se poate cuprinde, care se sustrage gândirii noastre, care ar putea fi înfăţişată doar în expresii neclare cărora le lipseşte interpretarea suprasensibilă, atunci cu siguranţă se va dovedi inaccesibil şi al şaptelea Chohan pentru orice forţă de reprezentare neşcolită. Dar şi el umple, fără îndoială, un loc în gospodăria lumii spirituale, iar eu sunt convins că există o asemenea personalitate care ocazional este vizibilă pentru ceilalţi Mahatma. Cugetarea despre acest lucru de-abia dacă aduce vreun alt avantaj decât o claritate mai mare privitoare la gândul exprimat mai sus, că Mahatma nu trebuie consideraţi doar ca oameni ieşiţi din comun, de o mare sublimitate spirituală, ci ca apariţii necesare în natură, fără de care o dezvoltare progresistă a omeniririi abia dacă ar putea fi gândită.
Întrebare: Conţine unul dintre ei, de exemplu, caracteristicile corpului fizic dezvoltate până la desăvârşire, în aşa fel încât el reprezintă armonia organelor fizice, un altul exprimă armonia temperamentelor (deci corpul eteric) în corpul fizic, un altul reprezintă în sine armonios ştiinţa (corpul astral), un altul exprimă la nivel de simţământ caracteristicile numite, un al cincilea exprimă sau reprezintă la nivel de raţiune caracteristicile numite, un al şaselea le exprimă deplin conştient şi îi stăpâneşte pe ceilalţi şase (cuvintele „şi îi stăpâneşte pe ceilalţi şase” au fost corectate de Rudolf Steiner în: „şi este stăpânit de ceilalţi şase”)
Manas drept al 8-lea, Buddhi al 9-lea, Atma al 10-lea, Sfântul Spirit drept al 11-lea şi fiul drept al 12-lea, aceste cinci individualităţi sunt invizibile în prezent?
Răspuns: Cel de-al 7-lea este servitorul celorlalţi 6, este stăpânit de ei şi cel de-al 7-lea îi stăpâneşte apoi pe ceilalţi 5, adică aducându-i la întrupare. Sunt încarnaţi mereu şapte. Dacă se încarnează al optulea, atunci primul nu este încarnat.95
95 Vezi, privitor la aceasta, p. 236 şi urm. (explicaţii Berlin, 3 iulie 1904).
Privitor la aceasta Rudolf Steiner a făcut următoarea schemă:
96 Originalul nu este la dispoziţie. Redare după o copie autentificată.
Referitor la schema de sus:
1, 2, 3, 4, 5, 6 înseamnă perioadele culturale postatlanteene.
Referitor la schema de jos:
KH = Kuthumi, inspirator al trecerii de la Egipt la perioada greacă97
L. auf d. W. = inspiratorul pentru Licht auf dem Weg (Lumină pe cărare) (numele său ocult, Hilarion), inspiră perioada greacă98
J.v.N. = Iisus din Nazareth, inspiră trecerea de la perioada greacă la cea germanică
S. G. = Saint-Germain, inspirator al culturii germanice
M = Morya, inspirator al culturii slave
97 Referitor la desemnarea „inspirator al trecerii”: În conferinţa de la München, 29 mai 1907, [GA 99], se spune: „Se zice despre Maestru: el este născut în acelaşi corp. El îl foloseşte timp de secole, ba chiar de milenii. – Acest lucru este cazul la marea majoritate a individualităţilor conducătoare. O excepţie fac anumiţi Maeştri care au misiunea lor cu totul deosebită. La aceia se păstrează trupul fizic, astfel că moartea nici nu intervine pentru ei. Aceştia sunt Maeştrii care trebuie să se îngrijească de trecerea de la o rasă la alta.” Însă cum e de înţeles nemurirea fizică a adepţilor în realitate este explicat în conferinţa de la Berlin, 16 decembrie 1904, [GA 93] după cum urmează: „Nu despre moartea fizică este vorba, ci de următorul lucru. Moartea fizică a celui care pentru sine însuşi a cunoscut Piatra înţelepţilor şi a ştiut cum să o scoată afară, este doar un eveniment aparent. Pentru ceilalţi oameni este un eveniment real, care înseamnă o mare secţiune în viaţa lui. Pentru cel care ... înţelege să folosească Piatra înţelepţilor, moartea este doar un eveniment aparent. Ea nu formează nici măcar o secţiune deosebit de importantă în viaţă; şi anume, ea este ceva ce există doar pentru ceilalţi, care eventual pot să observe adeptul şi care spun că el moare. El însuşi nu moare însă deloc, în realitate. Lucrul, de fapt, stă aşa, că respectivul a învăţat să nu trăiască deloc în corpul lui fizic; că a învăţat ca toate acele procese care se petrec dintr-odată în corpul fizic în momentul morţii, să le lase să se desfăşoare treptat-treptat în timpul vieţii sale. Cu corpul respectivului s-a desfăşurat deja tot ce se desfăşoară în rest în cadrul morţii. Atunci moartea nu mai este posibilă, căci respectivul a învăţat de mult să trăiască fără corpul fizic. El depune corpul fizic într-un mod asemănător cum te-ai dezbrăca de o manta de ploaie şi îmbracă un nou corp, ca şi cum ai îmbrăca o nouă manta de ploaie.”
98 Faptul că Maestrul Hilarion a fost inspiratorul scrierii lui Mabel Collins Licht auf dem Weg (Lumină pe cale) era general cunoscut în T.S. fiica lui Oskar von Hoffmann, care a tradus în germană Light on the Path, a transmis afirmaţia făcută personal către ea de Rudolf Steiner, că Maestrul Hilarion l-ar fi ajutat inspirator pe tatăl ei la traducere. El ar fi fost un grec, de unde vine şi limbajul frumos al traducerii sale, care ar avea mantric chiar mai mare efect decât textul englezesc.
Pentru început o rugăciune rostită de dr. Steiner. Apoi indicarea asupra faptului că Maeştrii vorbesc prin dr. Steiner, că el este doar mijlocul de a exprima gândurile Maeştrilor.
Maestrul Morya ne dă informaţii despre ţelul dezvoltării umane. El este cel care conduce omenirea către ţelul ei. Maestrul Kuthumi este cel care ne indică drumurile către acest ţel.
Reprezentarea Eu-lui inferior şi a Eu-lui superior. În fiecare om este un Eu inferior, care trebuie să fie depăşit.
Apoi este luat în considerare aspectul trecător al trupurilor. Corpul meu va trece şi de asemenea şi corpurile dvs. se vor descompune în cei mai mici atomi ai lor, dar cuvintele care sunt rostite acum nu vor trece, pentru că noi înşine vom deveni ceea ce vorbim acum. Aceasta este sămânţa din care vom apărea cândva din nou.
Gândurile şi sentimentele sunt realitate, ele sunt ceea ce constituie materialul pentru construirea celor ce urmează. De aceea trebuie să ne străduim să nutrim gânduri şi sentimente atât de înalte şi de nobile, pe cât este cumva posibil mereu. Prin aceste gânduri şi sentimente suntem legaţi de ceea ce este asemănător cu aceste gânduri şi aceste sentimente. Noi legăm aici mii şi iarăşi mii de relaţii. Există patru grade, părţi sau drumuri ale dezvoltării. Există şi şapte simţuri; cinci simţuri, aşa cum le cunoaştem şi în viaţa fizică, şi două simţuri care mai trebuie încă să se desfăşoare.99
99 Detalii în Grundelemente der Esoterik (Elemente fundamentale ale esoterismului), GA 93a
Zece centri de forţă în om: 1. Prana – în piept; 2. Apan – în regiunea organelor de secreţie; 3. Saman – în buric; 4. Udan – în mijlocul faringelui; 5. Vayu – străbate întregul corp; 6. Kurm – în ochi, ajută la deschiderea acestuia; 7. Krikala – în stomac, produce foame; 8. Nag – provoacă vărsături; 9. Devadatta – duce la căscat; 10. Dhananjaya – ceea ce nu părăseşte corpul nici măcar după moarte.100
100 Conform Die Wissenschaft des Atems. Übersetzt aus dem Sanskrit - Original von Pandit Rama Prasad Kasyapa B.A., F.T.S” (Știinţa respirării. Traducere din originalul în sanscrită de Pandit Rama Prasad Kasyapa B.A., F.T.S.), Leipzig, f.a.
Prana corespunde cu floarea de lotus cu opt petale, Udan corespunde cu floarea de lotus cu şaisprezece petale. Floarea de lotus cu două petale se află între sprâncene.
Despre moarte s-a spus: aşa cum trebuie să înveţi să mori, aşa trebuie să înveţi şi să mori pentru sentimente. Dar primul lucru care este de învăţat este a învăţa să stai, asta înseamnă să avem o poziţie sigură în încurcăturile vieţii, să nu mai cunoaştem nicio frică şi nicio teamă, ci să privim în ochi, linştiţi şi siguri, fiecare eveniment, oricum ar fi să vină.
Apoi există patru etape, pe care avem să le urcăm. Mai întâi este vorba de a căuta Eul, miezul din noi. Apoi vom cunoaşte şi non-Eul. Trebuie să căutăm acest punct central din noi, căci acest punct central se află în fiecare fiinţă în parte. Peste tot este punct central, peste tot este periferie. Chiar dacă vă gândiţi că sunteţi mutaţi la cele mai extreme graniţe, peste tot puteţi să găsiţi punctul central. Pământul se învârte în jurul Soarelui; Soarele se învârte cu Pământul prin marele cosmos. Iar pe lângă el se învârt nesfârşit de multe alte corpuri cereşti. Fiecare fiinţă în parte formează un punct central. Pe acele corpuri cereşti nu trăiesc oameni aşa cum suntem noi. Trăiesc într-adevăr şi fiinţe pe ele, dar nu oameni. Oamenii nu au nicio legătură cu ei, nu există nicio relaţie. Această relaţie o puteţi cuceri doar dacă vă ridicaţi în interior pe o treaptă unde toate acele fiinţe îşi au fundamentul comun.
Al doilea lucru este de a face viu corpul astral, asta înseamnă de a se simţi în marea astrală în calitate de Eu.
Al treilea lucru este depăşirea mării astrale şi ajungerea la liniştea adâncă.
Al patrulea lucru este perceperea glasului tăcerii. Aceasta este acolo unde Maestrul strigă ca şi de afară: Asta eşti Tu!
Cea mai bună imagine pentru această dezvoltare este următoarea: Dacă ai găsit Eul tău, atunci te gândeşti că eşti plecat afară pe marea mare a lumii. Nimic nu se vede pe suprafaţa apei. Cât se vede cu ochii, doar apă şi cer. Capetele mării sunt limitate de orizont. Pe această suprafaţă ne gândim ca un val în marea mişcată, ca un singur val printre multe valuri. Dacă ne simţim atunci aşa de-a dreptul una, atunci trebuie să liniştim valurile mării. Linişte adâncă trebuie să apară. Nimic nu se aude, nimic nu se vede. Apa în care suntem scufundaţi este deplin liniştită. Nicio mişcare nu se evidenţiază. În această linişte deplină, în această deplină izolare va putea să răsune glasul Maestrului, el nu va mai putea să fie acoperit de zgomotul vieţii zilnice. Cu aceasta se leagă acest exerciţiu de practică. Am exersat cu toţii această imagine prin faptul că ne-am transpus cu toţii în gândul Eu-lui, apoi în vălurirea mării, apoi în liniştea adâncă a mării.
| 1. | Mahatma o să aibă de spus ceva către noi astăzi. | |
| 2. | Ne sunt numite trei îndatoriri ale elevului ocult: mândria şi vanitatea de depăşit, teosofia de trăit practic, de intervenit pentru teosofie. | |
| 3. |  |
[Menţionate ca puncte în notiţe, dar fără text] |
| 4. | ||
| 5. | ||
| 6. | ||
| 7. | Acum va vorbi Maestrul Morya. | |
| 8. | Maeştrii pot să fie consideraţi de noi ca ideal, ei au atins ceea ce noi mai trebuie să atingem. De aceea putem să îi întrebăm despre dezvoltarea noastră în
continuare. |
|
| 9. | În noi se află forţele ca germene, care în Maeştri au crescut până la înflorirea deplină. |
|
| 10. | Pentru înţelegerea dezvoltării poate să fie observată dezvoltarea de la plantă la animal, la om. |
|
| 11. | Ca simbol pentru dezvoltarea plantei ne este arătat acest semn:101 Ʇ |
|
| 12. | Ca simbol pentru dezvoltarea animalului: Τ |
|
| 13. | Ca simbol pentru dezvoltarea omului: † |
|
| 14. | [fără text] |
|
| 15. | Trei trepte ale dezvoltării există şi în mod corespunzător trei virtuţi. În afară de aceasta |
|
| 16. | se găsesc doi curenţi în fiecare om: Kama şi Manas, curentul bun şi cel rău; cel rău este Kama. |
|
| 17. | Drumul mântuirii ne este arătat în Evanghelia după Ioan. Găsim aici 1. Spălarea picioarelor, 2. Lovitura peste obraz, 3. Biciuirea, 4. Încununarea cu spini, 5.
Iisus îşi poartă crucea, 6. Răstignirea, 7. Stigmatele.102 |
|
| 18. | Aceasta poate fi calea pentru o deplină metamorfozare. |
|
101 Referitor la semne, vezi Legenda Templului şi Legenda de Aur, GA 93.
102 În general, Rudolf Steiner a indicat cele şapte trepte ale iniţierii creştine după cum urmează: 1. spălarea picioarelor, 2. biciuirea, 3. încununarea cu spini, 4. purtarea crucii, 5. moartea mistică, 6. punerea în mormânt, 7. învierea. Vezi, de ex., în Vor dem Tore der Theosophie (În faţa porţii teosofiei), GA 95.
Necesitate pentru esoterist, de a înţelege planul pe care omenirea îl prelucrează inconştient sub conducerea Lojei albe.
Omenirea Pământului este punctul central al acestuia, ceea ce contează în această lume. Pe multe alte lumi acţionează alte entităţi, iar oamenii din acele lumi sunt precum animalele noastre superioare. Oamenii Pământului au primit configurată planeta din partea divinităţilor şi într-o anumită măsură o reconfigurează pentru ei. Mai întâi are loc dezvoltarea lor pe planul senzorialului – în cea mai largă semnificaţie a acestui cuvânt. Pentru aceasta a fost necesar să îşi dezvolte inteligenţa, pentru ca o gândire logică să unească oamenii într-o omenire.
Atlanteenii încă nu puteau gândi; ei erau conduşi de divinităţi. Arienii trebuie să devină din ei înşişi stăpânitori ai lumii lor. Din perspectivă intelectuală, unitatea care exclude diferite concepţii este deja atinsă. Nu există concepţii diferite despre construirea unei maşini cu aburi sau altele asemenea. Știinţa şi produsele ei, utilizarea forţelor naturii, mijloacele de transport au unit diferitele rase şi naţiuni într-o unitate. Înainte cu 5000 de ani: ce diferenţă, de exemplu, între produsele poporului chinez şi ale celui european. Astăzi este realizată o anumită punte chiar şi între aceste popoare aflate pe moarte şi Occident. Un episcop din Bremen scrie despre obiceiurile din Marcă în secolele al xI-lea şi al xII-lea, cum erau sacrificate animale în cultele religioase, era băut sânge de cal. Aceasta se întâmpla în estul Germaniei, în timp ce în vest se desfăşura deja înflorirea oraşelor. Asemenea opoziţii una lângă cealaltă ar fi astăzi imposibile.
Abia acum a început însă omenirea să-şi pună în serviciul ei forţe ale naturii. Acest lucru va deveni cu totul altfel deja în timpul ce urmează şi cursul următoarelor milenii. Oamenii vor scoate forţele din apa curgătoare şi le vor pune în serviciul lor, ei vor capta puternicele forţe care se află în razele solare prin oglinzi puternice şi vor şti să le pună în serviciul lor; ei vor învăţa să stăpânească forţele dinăuntrul Pământului, care acum se declanşează prin erupţii vulcanice şi care provin de la o puternică fiinţă spirituală dinăuntrul Pământului; cele mai minunate maşini vor fi concepute de oameni, pentru a pune toate aceste forţe declanşate în serviciul omeniri, da, vor avea forţa magnetică a întregului Pământ în stăpânirea lor, căci Pământul este numai un mare magnet, al cărui pol sudic se află la Polul Nord şi pol nordic la Polul Sud. Acum ei pot doar să-şi conducă vapoarele prin această forţă. Atunci când, în timpuri primordiale, au fost necesare modificările Pământului, forţele divinităţilor au pus axa Pământului înclinată; în timpurile ce vin, omenirea va putea să răsucească axa. Formarea inteligenţei şi logicii omenirii se desfăşoară deci tot mai mult şi produce unitatea omenirii în domeniul senzorial.
Formarea aspectului moral a fost făcută posibilă de-abia de divinităţi prin învăţăturile etice ale tuturor marilor religii. Trebuie însă să vină un timp în care oamenii vor cunoaşte legea binelui atât de clar, precum astăzi legile logicii. Ce este bun şi ce este adevărat în domeniul spiritual atunci nu mai poate să fie o chestiune de opinie, aşa cum se mai exprimă astăzi încă prin diferite religii, prin formarea de parlamente pentru a soluţiona una sau alta dintre chestiunile juridice. Când oamenii devin conştienţi de faptul că există ceva bun, ceva moral care este aşa de determinat şi de clar ca o teoremă matematică, atunci oamenii s-au unit şi în acest domeniu într-o omenire care poartă o fizionomie cu totul diferită faţă de omenirea de astăzi. Pentru a conduce la această cunoaştere a aspectului moral, a-i revela omenirii legile acestuia pentru ca să ia naştere o ceată de oameni care lucrează în acest domeniu conştienţi din ei înşişi, cel de-al patrulea Maestru, Christian Rosenkreutz, a fondat Ordinul rosicrucian. Educaţia intelectuală diferită a Occidentului cere o altă învăţătură. În Orient a acţionat puternic în popor învăţătura spirituală dată indienilor de vechii Rishi. Christian Rosenkreutz şi cei şapte elevi ai săi au pus începutul pentru cunoaşterea legii aspectului moral, pentru ca aceasta să nu reverbereze în oameni în cele date de religii, ci pentru ca legea, cunoscută ca atare, să se trezească în fiecare om la viaţă individuală. Adevărul în domeniile moralei, ale binelui, trebuie să ia naştere în om ca ceva cunoscut şi simţit.
A deschide calea pentru această unitate care leagă oamenii într-o omenire este munca şcolilor esoterice.
După câteva cuvinte introductive pentru un membru ce urma să fie nou admis, a vorbit nespus de mişcător, astfel că în final am simţit mai mult decât pe 4 octombrie.
El a vorbit despre cel mai important eveniment al timpului nostru: cucerirea Tibetului prin englezi, poporul egoismului, prin care va dispărea ultimul rest de spiritualitate pe Pământ. A vorbit despre religia tibetanilor, despre curăţia lor interioară în concepţie, despre budism, aşa cum l-a predat Buddha în deplină intimitate discipolilor săi; faptul că învăţătorul încarnat pe Pământ ar fi elementul feminin, care trebuie fructificat de dumnezeiesc, de elementul masculin. Din această căsnicie ar lua naştere Boddhisattva, despre care tibetanii spun: el are Avalokidishvara, înţelepciune dumnezeiască. A vorbit despre Dalai Lama şi alegerea sa dintre copiii care sunt născuţi în cadrul unor evenimente naturale deosebite. A vorbit despre Spiritele negurii de foc, ai căror elevi au fost Maeştrii noştri; a vorbit despre dezvoltarea omului pentru a ajunge asemenea fiinţe puternice. A vorbit despre ritm în natură, despre constelaţii, despre întregul sistem cosmic; faptul că numai corpul astral al omului ar mai fi haotic şi că omul ar trebui să îl facă şi pe acesta ritmic, căci altfel ar deranja evoluţia.
A ajuns apoi să vorbească despre Crăciun şi despre importanţa sărbătorilor anului; faptul că de Crăciun Soarele stă cel mai jos şi că pe 25 începe din nou urcuşul, şi că în această noapte Maeştrii Lojei albe au o şedinţă în care revarsă forţa solară a anului ce vine asupra acelor oameni care vor să li se dedice lor cu totul, vor să renunţe la personalitatea lor cu totul şi îi roagă să le dea forţă. Dacă se sărbătoreşte Crăciunul în acest sens, se roagă Maeştrii în acest sens, atunci ei trimit forţa lor înăuntrul acelor oameni la acel 25 decembrie, astfel încât forţa Maestrului acţionează prin ei.
Apoi a vorbit despre ultima încarnare a Maestrului Kuthumi şi faptul că a frecventat universităţi pentru a putea să interpreteze în alte limbi şi în spirit modern înţelepciunea înaltă, însă că această încarnare nu ar fi fost într-o anumită personalitate, ci că forţa lui a acţionat când aici, când acolo.103
103 În însemnările făcute doar cu cuvinte cheie ale Eugeniei von Bredow despre ora esoterică de la München, [14 sau 15] decembrie 1905 se spune: „Îndoială, dacă Kuthumi a fost la universităţi europene. Necesitatea acestui fapt, pentru a învăţa noţiuni europene. Aceeaşi necesitate, de a învăţa chineza pentru a se putea înţelege cu chinezii.”
Două lucruri a vrut să ne spună astăzi despre mantre şi despre cele mai importante reguli pe care le dă sublimul Maestru Morya elevilor săi.
Simţirea trebuie să fie purificată. Iubirea trebuie să piardă tot ce este lipsit de castitate şi să devină dumnezeiască. Memoria trebuie, pentru a deveni obiectivă, să nu reţină nimic ce ar putea trezi prejudecăţi. Raţiunea trebuie să fie clară şi voinţa trebuie, acolo unde este egoistă, să se stingă, dar unde serveşte ca instrument al Maeştrilor, să fie aprinsă.
Mantrele produc vibraţii ale cuvântului care sunt în consonanţă cu vibraţiile gândului din materia Akasha.
Despre zicerea de Crăciun „Gloria in excelsis Deo et pax homini bus bonae voluntatis”: ea acţionează mantric în latină. Apoi a mai spus o mantră indiană cu conţinut asemănător, cu care a şi încheiat.
Sărbătorile sunt puncte nodale stabilite de Maeştri. Și Anul Nou. De aceea, importantă elevarea.
Ioan Botezătorul l-a vestit înainte pe Christos Iisus la mijlocul celei de-a patra subrase. Acum, în schimb, individualitatea lui Meister Iisus conduce omenirea dincolo, de la a cincea într-a şasea sub-rasă – din nou înspre Ioan Botezătorul, Vărsătorul.
Christos Iisus este cuvântul viu. Toate fiinţele naturii se revarsă la un loc în om şi formează în el cuvântul. Acesta este Eul în om – Iisus Christos. Omul devine Christos atunci când trăieşte în interior faptul că întreaga lume se revarsă la un loc în el, este una cu el. Timpul în care Christos a apărut mai întâi printre oameni a fost cel în care El i-a înfăţişat primul omenirii, în încorporarea Lui, Eul. Aceasta a fost sămânţa din care a lăstărit toată conştienţa de sine, conştienţa de Eu, tot ce e personal.
Dar El a dat Eul său înapoi la lume. Cu aceasta le-a arătat oamenilor calea către lipsirea de sine.
În ziua de pe urmă, când toţi vor învia, atunci se va arăta dacă omul a dus Eul numai până la egoism sau până la lipsirea de sine. Atunci are loc separarea între oameni. Cei care s-au dezvoltat în sus până la altruism, vor fi cei a căror deşteptare, trezire în Eu conţine germenii de viitor ai omenirii. Aceasta este a şasea subrasă, de la care va descinde cea de-a şasea rasă-rădăcină. Cei care au condus Eul numai până la egoism nu trăiesc o reală înviere; ei au germenele morţii în ei – aceasta devine a şaptea subrasă, care se dezvoltă devenind regnul răului şi devine zgură. Aceasta este pleava care este aruncată în foc; a şasea subrasă este grâul din care poate să lăstărească ceva nou.
Această separare este pregătită acum. Prin principiul iubirii frăţeşti, care îşi are reprezentantul în Meister Iisus, este produsă unificarea omenirii devenind a şasea subrasă, care, bazându-se pe acest principiu frăţesc de iubire, creşte înăuntrul viitorului.
Când ajunge la desăvârşire a şasea subrasă, atunci Cuvântul, Christos, nu va fi aici numai într-o individualitate, ci în toţi, iar oamenii formează atunci împreună literele acestui cuvânt, noul Christos, care atunci este Cel Înviat într-un sens cu totul diferit. În calitate de Eu a fost cufundată deja viaţa sa în a treia rasă-rădăcină în omenire. În desfăşurare deplină învie El atunci într-a şasea rasă-rădăcină, în ansamblul omenirii.
Pionieri trebuie să fim, elita omenirii. Sublim trebuie să ne simţim, dar nu trebuie să devenim aroganţi, ci să ne arătăm demni de o asemenea sarcină, o asemenea poziţie, nu în trufie, ci în smerenie.
Despre cei patru Maeştri ni s-a spus din nou: Meister Iisus a fost „Necunoscutul din ţara de Sus” care a venit la Tauler, care i-a învăţat pe gnostici etc.
Trebuie să învăţăm să cunoaştem tot mai bine entităţile Maeştrilor. Pentru aceasta este necesar să ne transpunem înapoi în trecut.
Pe Lună nu existau încă fiinţe care să respire prin plămâni. Ei inspirau căldură sau o absorbeau, şi cedau răceală. Prin aceasta îi sustrăgeau Lunii căldura. Aşa cum acum pentru noi, fiinţe ce respiră, plantele fac aerul utilizabil prin aceea că inspiră dioxidul de carbon dăunător, pe care îl expiră omul şi animalul, folosesc carbonul conţinut în el şi apoi expiră oxigenul curat, aşa au existat pe Lună şi fiinţe care aveau de îndeplinit funcţiunea plantelor noastre de acum: şi anume ca, prin expirarea de căldură să oprească procesul prea rapid de răcire. Aceste fiinţe sunt numite Spirite ale căldurii. Acestea nu ajunseseră încă pe treapta de om. În afară de aceasta existau pe Lună spirite care depăşiseră treapta de om şi care ajutau la pregătirea respiraţiei cu aer. Într-adevăr erau nevoite să se încarneze în trupuri care nu aveau plămâni, dar tânjeau după oxigen. Acesta a fost pregătit numai pe Pământ prin lumea plantelor aflată în devenire. De-abia la mijlocul perioadei lemuriene a fost atât de departe fiinţa umană încât a putut să îi fie insuflată „suflarea vie”. Prima respiraţie a inspirat oxigen. Acest lucru a avut o mare semnificaţie. Spiritele care produc acest lucru sunt numite Spirite ale aerului.
Balaurul care împroşcă flăcări este un simbol al Spiritelor focului.
Iisus a fost un Chela de gradul al treilea. Când era de treizeci de ani, s-a întâmplat următorul lucru cu el. El şi-a părăsit corpul şi Christos a luat în posesie acest corp pur, nobil: corpul fizic, cel eteric şi cel astral. El însuşi s-a retras pe planul astral unde a rămas unit cu fraţii din Loja albă şi a atins el însuşi calitatea de Maestru etc.
Morya – adevăratul său nume le este comunicat doar elevilor mai avansaţi – întăreşte voinţa.
Kuthumi este Maestrul propriu-zis al adevărului.
Iisus, conducătorul bisericii sale, acţionează îndeosebi asupra laturii sufleteşti. Noi putem să îi apelăm atunci când avem nevoie de ei.
Cei doisprezece maeştri ai Lojei albe au parcurs cu toţii întreaga dezvoltare a Pământului nostru. În mod direct nu pot să acţioneze în planul fizic. Noi trebuie să ne ridicăm la ei. Ei acţionează prin şcoală asupra noastră şi în noi şi prin noi. Intermediarul, învăţătorul şcolii, nu este dator să îi dea socoteală nimănui, decât celui în al cărui nume vorbeşte.
Ca dintr-o ştiinţă şi cunoaştere nemijlocită a vorbit el despre marii Maeştri care conduc deasupra noastră viaţa şi strădania noastră: Kuthumi, Morya, Iisus şi Christian Rosenkreutz – Maeştrii înţelepciunii şi ai armoniei sentimentelor.
104 În Wege und Worte. Erinnerungen an Rudolf Steiner aus Tagebüchern und aus Briefen (Căi şi cuvinte. Amintiri despre Rudolf Steiner din jurnale şi din scrisori), Stuttgart, 1961.
Cine sunt Maeştrii? Oameni care doar au parcurs mai repede decât ceilalţi oameni calea dezvoltării omenirii; oameni care au prefigurat trăirile şi de aceea pot să fie conducători. O astfel de personalitate a fost „marele Necunoscut din ţara de Sus”, care a acţionat în mod multiplu. Din „ţara de Sus” s-a numit el, pentru că venise din lumea superioară. Era Iisus din Nazareth, care a acţionat şi a trăit sub numele de „marele Necunoscut din Țara de Sus” în secolele al XIII-lea, XIV-lea. Johannes Tauler a fost instruit de el.
Esoteristul trebuie să ajungă într-o relaţie reală cu Maeştrii.
Vrem astăzi, ca în fiecare oră esoterică, să aducem în faţa sufletului faptul că ceea ce este comunicat în aceste ore porneşte de la Maeştrii înţelepciunii şi ai armoniei sentimentelor.
Vrem să ne dezvoltăm, nu dintr-un dor egoist după dezvoltare, ci pentru a deveni ajutoare în dezvoltarea omenirii, de a cărei karmă este legată a noastră. Trebuie să ieşim din aceste ore, ca şi cum am fi alţi oameni faţă de cum am intrat în ele, prin faptul că tragem folos din îndrumările pentru lucrarea noastră de zi esoterică. Aceste cele mai intime lucrări ale sufletului a le desfăşura mereu cu atitudinea corectă este lucrul principal care nu ne poate fi imprimat suficient de des.
Meditaţiile noastre ţin cont în primul rând de împărţirea în două a omului de acum, în conştienţă de somn şi conştienţă de trezie. Ele ne sunt date din timpuri străvechi, preatlanteene şi sunt croite după această împărţire în două a omului. De ce este necesar ca omul să îşi tragă afară noaptea Eul şi trupul său astral din trupul fizic şi cel eteric? Entităţile dumnezeieşti, care au construit trupul fizic şi eteric făcându-l un templu atât de minunat, de desăvârşit, pătrund în acesta iarăşi în timpul nopţii, în timp ce Eul şi trupul astral al omului intră de asemenea în regnuri dumnezeieşti. Dacă nu ar face acest lucru, ei ar deteriora cu totul trupul fizic şi trupul eteric, pentru că în afară de entităţile spiritual-dumnezeieşti care au fost creatorii lor, şi entităţile luciferice au influenţă asupra trupului astral. Căci acestea au fost cele care au făcut trupul astral liber şi autonom. Datorită acestui fapt, atunci când se întoarce în corpul său fizic, în timpul zilei omul decade în erori şi vină. Nu trupul fizic şi cel eteric sunt supuse rătăcirilor, ci trupul astral, care este ispitit prin Eu, care a cedat în faţa şoaptelor entităţilor luciferice. Omul normal este protejat de influenţe mai adânci, mai periculoase ale acestor fiinţe luciferice prin creatorii spiritual-dumnezeieşti, prin faptul că acestea l-au înzestrat cu o forţă puternică, forţă pe care esoteristul trebuie să o folosească pentru a urca la trepte mai înalte de dezvoltare.
Esoteristul trebuie acum să-şi spună la adormire: „Eu mă întorc înapoi la creatorii mei”, iar la trezire: „Eu vin de acolo unde m-am aflat înainte să fi fost creat corpul meu”. Iar el trebuie să mai rămână încă în meditaţie câteva clipe în aceste regnuri conştient. Dacă face asta cu această atitudine, va aprinde în el focul sfânt, căldura interioară care sunt necesare pentru el. Iar înainte să adoarmă seara, el trebuie să dezvolte aceleaşi sentimente la munca sa esoterică de seară, chiar dacă ar fi doar retrospectiva zilnică. Prin faptul că lasă să treacă pe lângă el dinapoi spre înainte ziua sa în imagini, el creează imagini spirituale pe care le ia cu el dincolo, în lumile spirituale, ca extract. De la capăt înapoi trebuie să se întâmple acest lucru, pentru că în lumile spirituale totul se întâmplă astfel şi aşa ne creăm o trecere în acestea, aşa încât ele pot să se reverse mai uşor în noi, noi pătrundem mai uşor în ele. Prin gândirea obişnuită spre înainte, pe care o transpunem în lumile spirituale, noi ne proptim împotriva acestora, le împingem de la noi şi ne frânăm astfel pe noi înşine şi frânăm şi dezvoltarea.
Aşa cum noaptea entităţile luciferice îl influenţează pe om, am putea spune, dinăuntru, aşa în timpul zilei cele ahrimanic-mefistofelice fac aceasta din afară. Ce anume au provocat aceste entităţi la om prin influenţa lor? Cele luciferice au adus odată cu libertatea şi conştienţa de Eu şi expresia cea mai extremă pentru aceasta, ura. Niciodată nu ar fi putut omul să urască, dacă nu s-ar fi izolat tot mai mult şi mai mult în Eul său. Iar pe entităţile ahrimanice le-au învăluit entităţile dumnezeiesc-spirituale pentru ochiul omului în fumul Mayei, astfel că omul nu mai vede ce stă în spatele lucrurilor. Prin aceasta a luat naştere frica. Niciodată nu ar cunoaşte omul frica, dacă ar putea să vadă creatorii dumnezeieşti, în loc de a se lovi de obiectele din spaţiu. Un copil mic învaţă frica în momentul în care vine în atingere cu materia, se loveşte de ea.
Acestea două, ura şi frica, trebuie să caute esoteristul să le depună jos şi în cele mai fine nuanţări ale lor, pentru a înainta cu succes. Zarathustra, unul dintre cei mai uriaşi învăţători ai noştri, ne-a lăsat moştenire cuvintele care trebuie să ne servească pentru a ajunge cu succes la lipsa de frică, dacă le preluăm în sens just. El a spus: „Eu vreau să vorbesc, acum veniţi şi ascultaţi-mă, voi, cei care purtaţi dorinţă pentru aceasta, de departe, de aproape. Vreau să vorbesc despre ceea ce poate să devină pentru spirit revelat şi nu mai trebuie simţul înşelător să deruteze oamenii, cel care a provocat atât de mult rău în dezvoltarea omenească. Vreau să vorbesc despre ceea ce este în lume primul şi cel mai mare lucru, despre ceea ce mi-a revelat el, marele spirit, care este Ahura Mazdao. Dar cine nu aude cuvintele mele cum le intenţionez şi le cuprind, acela va afla lucruri rele atunci când mersul Pământului se va fi sfârşit în timpul său.”105
105 Redare liberă a unui pasaj din Gatha, Yasna 45.
Cu acestea a vrut să le indice oamenilor că Soarele exterior este doar învelişul pentru marele regent al Spiritelor focului, aşa cum tot ce e fizic este un înveliş pentru ceva spiritual, iar dacă ne concentrăm asupra acestui mare Auramazda care stă în spatele Soarelui dătător de viaţă, atunci lipsa de frică va fi partea noastră.
Iar pentru a atinge lipsa de ură ne-a aşezat marele Zarathustra mult mai târziu un alt simbol. El a avut doi elevi. Unuia i-a pregătit trupul astral aşa încât a fost clarvăzător şi de aceea a putut acest elev, într-o încarnare ulterioară, să lege de trupul său astral pregătit pe cel al lui Zarathustra, care şi l-a jertfit pe al său în acest scop. Acest elev a devenit marele Hermes, care a condus misteriile greceşti. Trupul său eteric l-a jertfit Zarathustra celui de-al doilea elev, pe al cărui trup eteric îl pregătise la fel de grijuliu pentru această legătură. Acest elev s-a reîncarnat în Moise, iar faptul că acesta primise un trup eteric deosebit se poate deduce din povestirea din Biblie despre coşul de papură în care a trebuit să adaste în apă o vreme pe când era mic copil, cu totul închis faţă de lume, pentru ca Eul său şi trupul său astral să nu acţioneze prin impresii din afară derutant asupra acestor procese subtile.
Eul lui Zarathustra era destul de puternic şi de tare pentru a-şi crea la o nouă încarnare un nou trup eteric şi trup astral. După ce fusese Nazarathos, învăţătorul lui Pitagora, el a devenit în final Iisus din Nazareth, care a putut acum să-şi jertfească cele trei corpuri ale sale, şi pe cel fizic, pentru Auramazdao, pe care îl vestise mereu. Acesta a coborât acum şi a locuit în el şi de aceea a putut Iisus să spună în acest sens: Eu sunt lumina lumii. (În Evanghelia după Ioan.)
Iar simbolul pentru lipsa de ură, pe care Zarathustra ni l-a lăsat moştenire pe această cale este sângele care a curs pe Golgotha. Ura este expresia cea mai extremă a Eu-lui. Și în ce locuieşte Eul nostru? În sânge. Chiar şi sângele nostru fizic se modifică atunci când este transformată această întărire, această lignificare a Eu-lui, ura, în lipsă de ură şi aceasta în iubire. Dacă ar avea chimiştii instrumentele fine corespunzătoare, ei ar putea să descopere diferenţa sângelui, de exemplu, dintre un vechi indian şi un francisc din Assisi. Și în plan fizic se exprimă această spiritualizare. Cu sângele care a curs pe Golgotha pentru omenire avem simbolul lipsei de ură, prin care putem metamorfoza orice sentiment de ură în iubire, pentru a-l aduce în faţa altarului entităţilor creatoare. Suflarea de vrajă care porneşte de la Golgotha acţionează metamorfozant asupra urii şi fricii, care sunt fraţi, aşa cum sunt fraţi Lucifer şi entităţile ahrimanic-mefistofelice.
Elevul esoteric are de îndeplinit la intrarea în şcoală doar o condiţie, şi anume aceea că îşi foloseşte raţiunea, intelectualitatea sa întru totul asupra ceea ce se revarsă către el ca învăţături, că se întreabă la ascultarea învăţăturilor: Este raţional pentru mine să merg pe această cale? că el cunoaşte şi cuprinde cu raţiunea sa, cu înţelegerea sa ceea ce i se dă. Acest lucru este neapărat necesar, pentru ca ceea ce avem de lucrat asupra noastră în mod esoteric să aibă efectul corect. Doar cu această condiţie poate să aducă munca noastră esoterică roadele corecte. Școala are, în schimb, de îndeplinit condiţia ca tot ce curge prin ea să pornească numai de la marii învăţători pe care îi numim Maeştrii înţelepciunii şi ai armoniei sentimentelor.
Ce scop unesc ei oare de aceste şcoli esoterice? Trebuie educată o mică grămăjoară de oameni, care trebuie înzestraţi cu ştiinţa despre dezvoltarea lumii şi a omenirii şi să aducă cu ei atitudinea corectă faţă de marile adevăruri spirituale care stau în spatele evenimentelor lumii. Aceste adevăruri trebuie apoi să fie lăsate din nou să se reverse în dezvoltarea omenirii, pentru sprijinirea acesteia. Cum se face că tocmai acum a luat naştere această mişcare spirituală? Acest lucru se bazează pe procese importante din lumile spirituale, căci totul pe Pământ este doar o oglindire din ele. Noi am văzut că mari ierarhii spirituale pun în aplicare ordinele dumnezeirii şi conduc sorţile omenirii. Cu opt secole înaintea erei noastre a fost necesar, pentru a pregăti dintr-o latură Misteriul de pe Golgotha, să fie trimise forţe de frânare în dezvoltare şi au fost eliberate în acest scop cetele unui conducător care este numit în ocultism Mammon. Ele le-au întunecat oamenilor tot mai mult şi mai mult conştienţa pentru corelaţia lor cu dumnezeirea. Vechea clarvedere au pierdut-o oamenii şi a înflorit ştiinţa şi filosofia Occidentului. Vechea filosofie orientală îşi mai are încă originile în vechea clarvedere, în timp ce cea grecească creşte cu totul din aspectul material. Expresia lui Thales „Totul provine din apă” a fost treptat înţeleasă întru totul din perspectivă materială. Pentru spiritualul din spatele apei s-a pierdut amintirea. Dar şi în aceste timpuri de întunecare au acţionat mari învăţători, care le-au adus aminte oamenilor de originea lor spirituală. Să presupunem că un om din acel timp nu ar fi avut nicio ocazie să asculte învăţăturile unui Buddha, ale unui Zarathustra ş.a.m.d., ce s-ar fi întâmplat cu un astfel de om după moarte? Știţi că viaţa dintre două încarnări este supusă în aceeaşi măsură modificării precum viaţa istorică din planul fizic.
Întunecarea conştienţei umane intervenise bineînţeles numai treptat, aşa cum totul se întâmplă doar treptat în dezvoltare. Aceste spirite ale lui Mammon putuseră doar treptat să-şi facă simţită influenţa şi de fiecare dată fiul era mai puţin clarvăzător decât tatăl, bunicul era mai clarvăzător şi aşa mai departe. Dacă murea un om cu o conştienţă cu totul întunecată faţă de dumnezeiesc, atunci lua cu el această întunecare dincolo şi trebuia să lucreze pentru a ieşi foarte treptat din acest nor, şi anume prin faptul că, am putea spune în sens figurat, mergea de la mână la mână pe şirul strămoşilor lui în sus, până la acel strămoş care mai avusese încă vechea clarvedere deplină. Datorită acestui fapt se desfăcea treptat norul pentru el. Acest lucru desigur că solicita mult timp şi se putea întâmpla ca un astfel de om să nu îşi mai întâlnească strămoşul, pentru că acesta era între timp iarăşi încarnat, şi astfel trebuia să se întoarcă imatur la o nouă încarnare. Această cale era numită „calea părinţilor” sau „Pitri (părinţi)-yana” în înţelepciunea orientală. Cine însă prelua învăţăturile unui Zarathustra, ale unui Buddha, cine urma un mare învăţător, acela era primit dincolo de mâna acestuia şi învăţătorul îi scurta Pitriyana, desfăcea norul pentru el şi îl conducea la originea sa dumnezeiască. Această cale era numită în înţelepciunea orientală „Devayana” (calea divinităţilor).
În timpul celei mai profunde întunecări luminează înăuntru ca lumină Misteriul de pe Golgotha. Elevii esoterici ştiu sau ar trebui să ştie că, odată cu clipa în care sângele a curs din răni, Christos a pornit în călătoria în lumea spiritului, că el a apărut în Devachan. Aceasta a fost oglindirea spirituală de sus, faţă de evenimentele fizice de jos. Ceea ce i-a adus omenirii Misteriul de pe Golgotha, aceasta se află aici; dar înţelegerea pentru asta, ea poate de-abia foarte gradual să lumineze în sufletele umane; da, nici măcar astăzi nu poate să intre pe plan general. Puterea conducătoare din sorţile oamenilor fusese preluată din mâinile lui Michael, pe timpul Misteriului de pe Golgotha, de către Orifiel, cel care este unul din conducătorii căruia îi slujesc cetele lui Mammon şi care trebuie să pună în faţa dezvoltării opreliştile şi piedicile.
Michael l-a înlocuit pe Gabriel, cel care se întorsese în secolul al XVI-lea, după ce alţi patru arhangheli urmaseră după Orifiel, şi care a preluat domnia din nou. Gabriel are conducerea naşterilor umane în subordinea sa, de aceea el este cel care, de exemplu, anunţă naşterea lui Ioan, a lui Christos. El ne-a pregătit în secolul al XVI-lea creierul, fruntea omului prin alegerea naşterilor în aşa fel, încât se formează un organ în ea, care însă nu poate fi descoperit cu mijloacele ştiinţei materiale, dar care lasă să apară creierul de astăzi în alt fel decât cel al unui om din secolul al XIII-lea sau al XIV-lea, de exemplu.
Începând din secolul al XVI-lea s-a modificat, aşadar, creierul uman într-un mod clar perceptibil pentru clarvăzător, şi anume cu scopul de a face oamenii capabili să înveţe să înţeleagă treptat creştinismul în întreaga sa semnificaţie.
Noi am văzut că din secolul al IV-lea până în secolul al XIV-lea multiplicările trupului eteric şi astral ale lui Christos fuseseră acordate unor personalităţi care au menţinut în acest fel spiritul adevăratului creştinism în mod viu. Sf. Augustin, care primise o copie a trupul eteric, a ajuns după multe rătăciri la cunoaşterile mistice care au atât de multă asemănare cu învăţăturile noastre teosofice. Împărţirea în şapte a omului, de exemplu, era un lucru cunoscut pentru el, chiar dacă avea alte desemnări pentru asta. Toţi aceştia, ce erau înzestraţi cu trup eteric sau astral, se distingeau printr-o adâncă smerenie, pentru că purtau în ei conştienţa faptului că marile adevăruri pe care le vesteau se apropiau de ei ca nişte iluminări, ca un har, că nu le puteau înţelege cu Eul lor. Când intervin asemenea evenimente cosmice, cum este acordarea unui trup eteric sau astral al lui Christos unui om, atunci adesea sunt însoţite de fenomene ale naturii pe care suntem înclinaţi să le considerăm coincidenţe, dar care stau într-o profundă corelaţie cu evenimentele spirituale. Pentru a da numai un exemplu, merită să fie menţionat că atunci când Toma din Aquino a primit, când era mic copil, un trup astral de-al lui Christos, a căzut un fulger care a ucis-o pe surioara lui Toma din Aquino, ce era culcată într-un leagăn în aceeaşi încăpere, dar care a făcut ca trupul astral al băiatului să fie elastic, pentru a prelua înaltul trup astral.
Prin intermediul pregătirii oamenilor în secolul al XVI-lea de către Gabriel, pentru a dezvolta un nou organ în creierul frontal, a devenit posibil ca în ultima treime a secolului al XIX-lea, după ce Gabriel i-a predat din nou conducerea lui Michael, să poată să se reverse înăuntru ceea ce noi numim teosofie, din partea marilor Maeştri ai înţelepciunii şi ai armoniei sentimentelor, pentru a apropia treptat de omenire semnificaţia Misteriului de pe Golgotha în întregul său efect. Când omul trece acum prin poarta morţii, atunci el poate – fiecare în parte – să îşi găsească marele său maestru, care se lasă deja găsit de fiecare om ce trăieşte în fizic.
În Evanghelia după Matei ni se povesteşte cum vin din Răsărit cei trei magi, care îi oferă tămâia, aurul şi smirna lor nou-născutului copil Iisus, lui Zarathustra cel renăscut. Ei i se închină Maestrului lor reîntrupat, care a acţionat în diferitele sale încarnări în cele trei epoci de cultură premergătoare. Ei sunt ca şi păstrătorii vechilor comori de înţelepciune din epoca veche indiană, din epoca protopersană şi cea egipteano-babiloniană. Iar în timp ce le aşează pe acestea în forma lor simbolică de tămâie, aur şi smirnă la picioarele copilului Iisus, e ca şi cum indică asupra felului cum ceea ce a acţionat în calitate de germeni de cultură în aceste perioade numai prin acest fapt poate fi salvat pentru omenire dacă este străbătut de forţa lui Christos care va însufleţi cândva acest copilaş. Ei înşişi nu vor mai trăi această înviere a comorilor de înţelepciune din epocile lor de cultură. „Ei s-au dus pe o altă cale iarăşi în ţara lor”.
Putem să ne aşezăm însă în faţa noastră întrebarea: Unde rămân mai târziu aceşti trei înţelepţi, ce se întâmplă de fapt cu înţelepciunea lor? Și trebuie să aducem aminte că aceste culturi ce iau naştere şi trec aici pe Pământ ascund în ele un germene care poate fi fructificat de impulsul christic şi va ajunge la o nouă înflorire în acele perioade de timp care se desfăşoară după Misteriul de pe Golgotha. Ceea ce i-au jertfit cei trei magi din Răsărit în calitate de germeni de cultură copilului Iisus, asta va fi trezit de Christos; aceasta conţine forţele care pot să străbată realmente cu impulsul christic aceste trei perioade de cultură de mai târziu. A treia perioadă postatlanteană este trezită de Christos în tot ce conţine drept conţinut de înţelepciune, pentru ca să poată fructifica a cincea perioadă a noastră. A doua perioadă, aceea a lui Zarathustra, este trezită pentru ca în a şasea perioadă postatlanteană să poată fi aici adevărata înţelegere pentru Christos. Iar prima perioadă, cea veche indiană, îşi află învierea în a şaptea perioadă postatlanteană, cu ajutorul forţei christice.
Iar orice caz, trebuie Christos să trezească o anumită personalitate, un suflet uman, care prin soarta lui este chemat să fie purtătorul special al acestui germene cultural din vechi timpuri, şi care, în acelaşi timp, este acel suflet ce poate să se îngrijească ca ceea ce Christos i-a adus omenirii drept daruri să fie dus mai departe, ca înţelegerea pentru Christos şi misiunea lui să poată fi instruită şi în timpuri ulterioare ale omenirii în mod corespunzător.
Vrem să privim pe rând aceste treziri.
În primul rând: În Evanghelia după Luca (cap.7) ni se înfăţişează în cuvinte impresionante trezirea tânărului din Nain. Plin de semnificaţie este fiecare cuvânt din această povestire, care indică felul în care în tânărul din Nain trăia întreaga perioadă a treia postatlanteană, cultura egipteano-caldeeană, aşa cum aceasta s-a putut dezvolta sub influenţa forţelor care acţionau atunci asupra sufletului uman.
Tânărul din Nain din Evanghelia după Luca nu este nimeni altul decât tânărul din Sais; până în nume este tăinuită diferenţa dintre mediul spiritual al perioadei culturale a treia şi a patra. Tânărul din Sais a vrut să cunoască, nepregătit fiind, tainele lumii spirituale; el a vrut să devină ca şi ceilalţi iniţiaţi un „fiu al văduvei”, al lui Isis, care jelea după soţul ei pierdut, Osiris. Dar pentru că era nepregătit, deoarece a vrut să dezvăluie aici pe planul fizic însuşi imaginea lui Isis şi să vadă tainele cereşti, el a căzut pradă morţii. Niciun muritor nu putea în acel timp să ridice vălul lui Isis. În tânărul din Sais se simbolizează înţelepciunea neputincioasă a timpului egiptean.
El este renăscut, el creşte ca tânărul din Nain, el este iarăşi un „fiu al văduvei”, iarăşi moare la vârsta tinereţii. Iar Christos Iisus se apropie atunci când mortul este purtat afară, pe poarta cetăţii. şi „mult popor din cetate” era cu mama lui; este ceata iniţiaţilor egipteni. Ei cu toţii sunt morţi care îngroapă un mort. „Domnului, când a văzut-o, I s-a făcut milă de ea”. I s-a făcut milă de mama care stă ca şi Isis, care era sora şi soţia lui Osiris. şi apropiindu-se El a spus: „Tinere, ţie îţi zic, scoală-te!” „Mortul s-a ridicat şi a început să vorbească. Iisus l-a dat înapoi mamei lui.” – Ea a coborât de altfel pe Pământ, Isis cea dinainte; forţele ei pot să fie trăite acum pe Pământul însuşi. fiul îi este dăruit iarăşi mamei, acuma depinde de el să se unească deplin cu ea. „Iar cei din jur îl slăveau pe Dumnezeu şi spuneau: Un mare profet s-a ridicat dintre noi”. Căci în tânărul din Nain aşezase Christos Iisus un germene, prin genul de iniţiere pe care o reprezintă această înviere, care de-abia în următoarea sa încarnare putea să ajungă la înflorire.
Un mare proroc, un uriaş învăţător religios a devenit tânărul din Nain! În secolul al III-lea după Christos a apărut mai întâi în Babilonia Mani sau Manes, fondatorul maniheismului. O legendă stranie povesteşte despre el următoarele.
Skythianos şi Therebinthus sau Buddha au fost premergătorii săi. Ultimul a fost elevul celui dintâi. După moartea violentă a lui Skythianos, el fuge cu cărţile acestuia în Babilonia. Și lui îi merge rău; doar o bătrână văduvă acceptă învăţătura sa. Ea îi moşteneşte cărţile şi le lasă pe acestea moştenire fiului ei adoptiv, care se află la vârsta de doisprezece ani şi pe care îl luase ca pe propriul copil, pe când avea şapte ani şi era copilul unor sclavi. Acesta, care iarăşi poate fi numit un „fiu al văduvei”, apare la vârsta de 24 de ani ca Manes, fondatorul maniheismului.
În învăţătura lui era cuprins tot ce conţinuseră vechile religii ca înţelepciune, iar el a iluminat-o cu o gnoză creştină, care făcea posibil ca mărturisitorii înţelepciunii stelare babiloniano-egiptene, adepţii vechii religii persane, ba chiar şi budiştii din India să se poată pătrunde cu o înţelegere a impulsului lui Christos în această formă.
Pregătitor a acţionat acest suflet, care a trăit înainte în tânărul din Nain şi care a fost iniţiat de Christos în acest fel, pentru timpuri de mai târziu, în care ceea ce era conţinut în maniheism şi care nicidecum nu a ajuns la o dezvoltare deplină se va deschide spre mântuirea popoarelor vechiului Orient, – pregătitor a acţionat acest suflet în încarnarea lui ca Manes, pentru misiunea lui propriu-zisă de mai târziu: de a aduce adevărata consonanţă a tuturor religiilor.
Pentru ca să poată face acest lucru, el trebuia să fie renăscut drept acel suflet care stă într-un raport cu totul deosebit cu impulsul lui Christos. A trebuit ca şi cum să se scufunde încă o dată tot ce urcase din acest suflet, în acea încarnare ca Manes, ca ştiinţă veche şi nouă. Ca „prostul curat” a trebuit să stea în faţa ştiinţei exterioare a lumii şi a acţiunii impulsului christic, în străfundurile sufletului său. El este renăscut ca Parzival, fiul lui Herzeleide, figura tragică părăsită de soţul ei. Ca fiu al acestei văduve o părăseşte şi el acum pe mamă. El pleacă în lume. După unele rătăciri, el ajunge să fie ales păzitor al Sfântului Graal. Iar continuarea legendei lui Parzival ne povesteşte cum iarăşi merge către Orient, cum îşi găseşte fraţii în apartenenţii la rasele închise la culoare, cum şi la aceştia vor veni cândva binecuvântările Sfântului Graal. Astfel el s-a pregătit în viaţa sa ca Parzival pentru a deveni mai târziu un nou învăţător al creştinismului, a cărui sarcină va fi de a străbate creştinismul tot mai mult şi mai mult cu învăţăturile despre karmă şi reîncarnare, când va sosi timpul pentru asta.
În al doilea rând: A doua perioadă postatlanteană este cea a lui Zarathustra. O relaţie deosebită o are prin aceasta cu Christos. Căci Zarathustra a indicat către divinitatea Soarelui, Ahura Mazdao, care se apropia de Pământ, şi care nu era nimeni altul decât viitorul Christos. Iar în întreaga sa misiune Zarathustra a fost un deschizător de drum pentru Christos, prin faptul că instruia despre preţuirea şi prelucrarea Pământului, despre cum să nu fugi din faţa puterilor rele, ci să le depăşeşti şi astfel să le eliberezi. Astfel a putut Eul lui Zarathustra, Eul uman care urcase cel mai sus, să fie ales ca timp de 18 ani să trăiască în invelişurile care apoi trebuiau să îl preia pe Christos. Eul său a părăsit învelişurile cu puţin timp înainte de botezul lui Ioan din Iordan. Astfel, el nu era încorporat în carne în acel timp când Christos a umblat pe Pământ. El însuşi s-a încarnat curând după ce a părăsit cele trei învelişuri ale lui Iisus natanic; Eul său s-a unit cu trupul eteric al lui Iisus solomonic, care la moartea acestuia fusese luat de mama lui Iisus natanic cu ea în lumea spirituală.
Aşadar, Christos Iisus nu a putut să îl trezească pe Zarathustra ca reprezentant chemat al perioadei a doua postatlanteene. Însă era ca şi locţiitor o altă individualitate întrupată pe Pământ în acel timp, a cărei dezvoltare şi cea mai importantă misiune pentru omenire mergea în mod ciudat în paralel cu cea a lui Zarathustra. Acesta era Lazăr, Hiram Abiff cel renăscut, cel mai semnificativ dintre fiii lui Cain, care lucrase de asemenea la misiunea Pământului pornind dinspre Eul uman, aşa cum făcuse Zarathustra în vechea Persie. El devine „bolnav”, „moare” şi este pus în mormânt. Christos Iisus află despre boala sa şi le vorbeşte apostolilor săi despre moartea lui Lazăr. „Atunci a zis Toma, care e numit Geamănul, către apostoli: Să mergem şi noi cu el şi să murim cu El” (Ioan, 11,16).
În această trezire care trebuie să aibă loc cu Lazăr, sufletele care aparţin de perioada a doua postatlanteană – aşa cum „poporul din cetate” la trezirea tânărului din Nain reprezintă a treia perioadă postatlanteană – sunt reprezentate de Toma, „Geamănul”. Căci epoca a doua postatlanteană a fost epoca Gemenilor. Cuvintele sale, care în rest nu au niciun sens, dovedesc faptul că epoca a doua postatlanteană este dispusă să fie trezită de Christos. Ceea ce a trăit ca germene cultural în vechea epocă persană nu a murit. Nu este vorba despre trezirea unui mort, ci despre iniţierea unuia viu. Aceasta este marea diferenţă dintre povestirea despre această trezire şi celelalte două. De aceea spune Christos Iisus: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.”
Iar Christos Iisus vine la mormântul în care a fost pus Lazăr cel crezut mort, şi rosteşte cuvintele sacramentale în faţa întregului popor: „Lazăre, vino afară!” – Iar cel decedat a ieşit afară, legat cu fâşii de pânză pentru înmormântare la mâini şi la picioare, şi chipul înfăşurat cu un giulgiu. Iar Christos Iisus rosteşte cuvintele care sunt sugestive pentru faptul că începând din acea oră acest iniţiat va începe să acţioneze: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă”.
El nu este un tânăr precum tânărul din Nain, el este un bărbat în deplina posesie a forţelor sale spirituale. Iar Lazăr cel trezit devine cel care a scris Evanghelia după Ioan. El este cel care stă sub cruce şi căruia îi vorbeşte Christos Iisus de sus, de pe cruce, arătând spre mama Sophia- Maria: „Priveşte, aceasta este mama ta!” Aşa este vestit încă o dată raportul său particular, locţiitor faţă de Eul lui Zarathustra, care fusese născut, ca băiat Iisus salomonic, cu adevărat ca fiu al acestei mame.
Cu această forţă în el poate el să acţioneze deja înaintea perioadei a şasea postatlanteene, deja în a cincea perioadă culturală o pregăteşte pe a şasea, ceea ce va arăta cea mai profundă înţelegere pentru impulsul lui Christos, care va înţelege cel mai bine Evanghelia după Ioan.
(Printre cei doisprezece apostoli, Lazăr-Ioan însuşi este de asemenea reprezentat iarăşi de un altul. Ioan, fratele lui Iacob şi fiul lui Zebedeu, nu este un apostol în sensul propriu-zis. Iacob şi Ioan sunt într-o anumită măsură una, ei întruchipează printre ucenicii mai intimi ai lui Christos Iisus forţa sufletului raţiunii sau al senzaţiei, care are de altfel o dublă funcţiune în om, dar este totuşi o unitate. De aceea sunt numiţi „fii ai tunetului”, căci tunetul este din punct de vedere macrocosmic acelaşi lucru cu gândul în microcosmosul uman. Dar când Lazăr devine Ioan, el ia locul acelui fiu al lui Zebedeu şi ca atare este acela care a stat la Cina cea de Taină la pieptul lui Iisus.)
În al treilea rând: Când Christos Iisus umbla pe Pământ, mai erau prezenţi din a treia perioadă postatlanteană numai urmaşii decăzuţi. A doua perioadă postatlanteană dispăruse aproape cu totul de pe suprafaţa Pământului în calitate de purtătoare de cultură, numai puţini adepţi ai religiei lui Zarathustra, care era multiplu degenerată, trăiau ici şi colo împrăştiaţi. Dar prima perioadă, cea veche indiană, cea mai veche şi mai spirituală, avea urmaşii săi atât pe timpul lui Christos Iisus, cât şi încă în al nostru, chiar dacă cultura devenise neputincioasă şi îmbolnăvită de materialism. Este acea perioadă care va învia ultima, care trebuie să aştepte cel mai mult.
În mod tainic ne este relatată această înviere în povestirea despre trezirea fiicei de doisprezece ani a lui Iair şi despre premergătoarea vindecare a femeii care avusese scurgere de sânge timp de doisprezece ani.
Fata este aproape de moarte, Christos Iisus trebuie să o vindece. Dar şi femeia trăieşte, a cărei boală a început la naşterea acestei fete. Sângele, viaţa se revarsă din ea. Ea este ceea ce a devenit cultura vechii Indii, care era cândva atât de înfloritoare, de spirituală, ce nu putea fi vindecată de medici, căci nicio metodă yoga, nicio filosofie Vedanta nu puteau, cu tot sublimul lor, să salveze cultura indiană de la dispariţie.
Ea este karmic legată de fata care se află la vârsta de doisprezece ani, asta înseamnă că dezvoltarea trupului eteric este aproape să fie încheiată. Perioada de cultură indiană veche a fost de altfel timpul dezvoltării trupului eteric. Ceea ce a fost pus ca germene în acest trup eteric în cultura indiană străveche, acesta trebuie să fie trezit şi păstrat pentru ultima perioadă, cea de a şaptea.
Această trezire poate să aibă însă loc numai după ce femeia este vindecată. Ea vine dinspre popor către Christos, „pe la spate” (Luca, 8,44), atinge poala hainei sale şi este vindecată, căci „credinţa ta te-a mântuit” (Marcu, 5,34). Ea este vindecată pentru că avea în ea credinţa în spiritul care este încorporat în carne, pe Pământ. Iar când este vindecată de scurgerea de sânge prin faptul că din decizie liberă a atins haina lui Christos Iisus, atunci poate ca şi ceea ce a fost cândva forţă vie în ea şi care acum se află pe moarte, ba chiar este considerat ca fiind mort, să fie trezit: Este fiica lui Iair, un „fruntaş al sinagogii”, căci prima perioadă de cultură a fost cea a brahmanilor, a preoţilor. O mare ceată este în jurul fetei moarte, „care plângeau şi boceau”; ei sunt iarăşi apartenenţii la prima perioadă postatlanteană, care se jelesc pentru ceea ce a trecut. Matei menţionează cântăreţii din flaut (9,23) care cântă la morţi; şi Krishna cânta la flaut şi poporul urma acest sunet.
Christos Iisus îi scoate însă pe toţi afară. Un mare misteriu se va desfăşura, căci trezirea tocmai a primei perioade cu dezvoltarea sa a trupului eteric are de-a face cu taine profunde ale naturii umane. El îi ia cu el doar pe Petru, pe Ioan, pe Iacob, pe tatăl şi pe mama copilului. Cu Christos Iisus şi copilul însuşi erau aşadar şapte persoane împreună: cele trei forţe sufleteşti, cele trei forţe spirituale şi Christos în calitate de Eu cosmic. Aşa s-a oglindit perioada vechilor Rishi sfinţi în aceştia şapte prezenţi. Aşa cum Rishi puteau să acţioneze doar când erau împreună câte şapte, aşa a putut fi trezită fata doar când numărul de şapte forţe era prezent. Iar ea este vindecată şi Christos Iisus spune să îi dea să mănânce. Căci înainte nu avusese nevoie să mănânce cultura indiană veche, ea primea cunoştinţele sale tocmai prin minunata dezvoltare a trupului eteric, nemijlocit din lumea spirituală. Dar această hrană i s-a terminat. Acum ea trebuie să mănânce din ceea ce îi poate da mediul ei. „Iar Christos Iisus le-a pouncit să nu spună nimănui cele întâmplate.” Un ordin care pare imposibil de considerat în sens fizic-real. Dar tainele care s-au desfăşurat odată cu această trezire trebuiau să rămână necunoscute şi ascunse pentru timpuri îndelungate.
Pe lângă aceste trei treziri ale celor trei perioade de cultură premergătoare perioadei lui Christos Iisus, se mai găsesc în Evanghelii câteva povestiri ciudate, care se pot aduce în legătură cu includerea impulsului christic în dezvoltarea omenirii.
În al patrulea rând: În Evanghelia după Ioan (cap. 4, 47-54) se povesteşte despre fiul căpeteniei împărăteşti, adică a romanului, care era bolnav de moarte. În el boleşte perioada a patra postatlanteană, cea greco-romană. Iar Christos îl vindecă, la rugămintea tatălui, pentru că tatăl a crezut şi fără „semne şi minuni”. Fiul nu este trezit, el nu a murit, căci a patra perioadă mai era încă vie în timpul lui Christos Iisus, ea este doar bolnavă şi poate fi vindecată doar prin credinţă. Căci numai sub forma credinţei a putut perioada greco-romană să preia în sine forţa lui Christos.
În al cincilea rând: Imediat după această povestire din Evanghelia după Ioan a urmat cea despre vindecarea bolnavului din Bethesda, scăldătoarea cu cinci pridvoare. Cu aceasta este sugerată epoca a cincea postatlanteană, cu tot ce trăieşte în ea ca forţe ale perioadelor culturale premergătoare. Bolnavi sunt oamenii care stau întinşi aici, ei nu au raportul corect cu lumea spirituală, ei sunt prea adânc căzuţi pradă materiei. Din când în când coboară un înger care atinge apa: o nouă revelaţie din lumile spirituale îi vindecă pe cei care stau cel mai aproape de aceasta, însă nu îi mai ajută pe cei care vin mai târziu. şi astfel era aici un om care aşteptase 38 de ani fără să fi ajuns la timp la apă. 38 =2x19, iar la 19 ani este timpul după care Soarele, Luna şi Pământul se află din nou în aceelaşi raport reciproc sau, cu alte cuvinte, timpul în care gândirea, simţirea şi voinţa omului au parcurs toate nuanţele posibile în raportul lor reciproc. Astfel, timpul de 19 ani reprezintă o încarnare, iar cei 38 de ani indică asupra celor două încarnări pe care oamenii le-au trăit în medie de la apariţia lui Christos Iisus şi care ne aduc sus până în timpul nostru, în care va avea loc o revelaţie înnoită a lui Christos dinspre lumea spirituală. Christos nu îl vindecă pe acest bolnav prin faptul că îl lasă în apă atunci când coboară îngerul, ci îi spune cuvintele: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă!”, asta înseamnă că întăreşte în omul acela acea forţă care poate să depăşească boala. Dar omul nu ştia cine îl vindecase, „căci Christos Iisus se făcuse nevăzut din mulţimea care era în locul acela” (Ioan, 5, 13). Christos acţionase într-adevăr în el, însă omul nu ştia despre asta în conştienţa sa superioară. Aşa a fost tot timpul de la Misteriul de pe Golgotha şi până în zilele noastre. Dar după aceasta „Iisus l-a găsit în templu şi omul acela s-a dus şi a spus iudeilor că Iisus este Acela care-l făcuse sănătos.”
Acum ştia că erau adevărate cuvintele pe care le rostea Christos Iisus către evrei: „Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu, de asemenea, lucrez”. Iar mai departe Christos spune: „Vine ceasul, şi acum a venit când morţii vor auzi glasul fiului lui Dumnezeu, şi cei ce-L vor auzi vor învia”, ora care va bate acum, în prezentul nostru, ora în care Christos va prelua postul de judecător peste cei morţi şi va deveni domnul karmei. Astfel indică în mod variat această povestire despre vindecarea bolnavului din Bethesda, asupra timpului nostru.
În al şaselea rând: În mod particular este tăinuită în Evanghelia după Luca o parabolă, care indică asupra raporturilor spirituale ale epocii a şasea postatlanteene. Am văzut că această epocă, ce înseamnă învierea epocii a doua postatlanteene, este pregătită de Christos Iisus prin faptul că îl trezeşte pe Lazăr. Iar în Evanghelia după Luca, imediat după ce a vorbit despre bine şi rău, despre „a-i sluji lui Dumnezeu, a-i sluji lui Mammona”, Christos Iisus povesteşte o parabolă (cap. 16). El povesteşte: Era un bărbat bogat, precum şi unul sărac cu numele de Lazăr. Acestuia îi merge rău pe Pământ, dar după moarte ajunge în sânul lui Avraam, în timp ce cel bogat, care trăia în opulenţă, ajunge în iad.
Aşa se separă în a şasea epocă de cultură binele de rău, iar ceea ce indică raporturile adevărate se desfăşoară în lumea spirituală. Cu numele săracului din parabolă se indică asupra corelaţiei cu Lazăr din Evanghelia după Ioan. Iar faptul că avem de-a face cu a şasea perioadă de cultură postatlanteană îl exprimă în parabolă cu bogatul, care spune: „eu mai am cinci fraţi”, care şi ei sunt toţi neconvertiţi. Ei sunt acea parte a omenirii care în a şasea epocă nu l-a preluat încă în sine pe Christos şi care trebuie de aceea să-i cadă pradă răului.
În al şaptelea rând: Cea de a şaptea perioadă de cultură nu mai este menţionată în mod deosebit, deoarece ea este deja indicată în raportul care există între femeia cu scurgere de sânge şi fata de doisprezece ani. Femeia este deja vindecată atunci când fata este trezită; un lucru nu se poate întâmpla fără celălalt. În modul acesta şi în mod asemănător au tăinuit scriitorii Evangheliilor parcursul istoric al dezvoltării omenirii în scrierile lor.106
106 Vezi, privitor la aceste prezentări, şi conferinţa de la München, 31 august 1909 [GA 113]; de asemenea, despre Manes şi învăţătura lui, conferinţele de la Berlin, 11 noiembrie 1904 [GA 93] şi 19 aprilie 1917 [GA 175].
La o întrebare privind Prietenul lui Dumnezeu din ţara de Sus, Rudolf Steiner ar fi răspuns că a fost Meister Iisus, care de la Misteriul de pe Golgotha ar fi încarnat în fiecare secol. La următoarea întrebare, dacă şi acum este încarnat, s-a răspuns: momentan se află în Carpaţi şi Rudolf Steiner a sugerat că se află în legătură pur spirituală cu el.
(Transmis prin friedrich Rittelmeyer fără o indicare mai precisă a datei.)
La o întrebare privind semnificaţia adunării de Paştele anului 1380 a doisprezece Înalţi Prieteni ai lui Dumnezeu cu Prietenul lui Dumnezeu din ţara de Sus, care era deja foarte în vârstă, prezentată în ultima scrisoare a Prietenului lui Dumnezeu, Rudolf Steiner ar fi răspuns: Vedeţi dvs., aici aveţi trecerea la rosicrucianism. Este vorba despre acelaşi lucru pe care Goethe l-a sugerat în poezia sa Die Geheimnisse (Tainele). De atunci este Christian Rosenkreutz entitatea conducătoare în viaţa spirituală occidentală. El este încarnat de atunci în fiecare secol, la fel ca şi Meister Iisus, Prietenul lui Dumnezeu din ţara de Sus. Amândoi se înlocuiesc reciproc în fiecare secol şi Meister Iisus acţionează de atunci şi în sensul lui Christian Rosenkreutz.
(Transmis de Wilhelm Rath din discuţia sa cu Rudolf Steiner la Stuttgart, pe 16 octombrie 1922.)
La întrebarea dacă Prietenul lui Dumnezeu din ţara de Sus a fost Christian Rosenkreutz, Rudolf Steiner ar fi răspuns: Nu! Dar Christian Rosenkreutz a fost în cercul celor 12 Prieteni ai lui Dumnezeu, despre ale căror adunări relatează Prietenul lui Dumnezeu din ţara de Sus. – La următoarea întrebare: A fost Prietenul lui Dumnezeu Zarathustra, Rudolf Steiner a răspuns: Da.
(Transmis din discuţiile cu Rudolf Steiner avute de preoţii W. Klein şi Emil Bock, de la Comunitatea Creştinilor, în februarie 1924.)
Meister Iisus ar fi mereu încarnat, cu pauze de cel mult 12 ani.
(Transmis prin Emmy von Gummppenberg, fără indicarea mai precisă a datei.)
La întrebarea: Este apostolul Ioan, cel numit în primele trei Evan ghelii, acelaşi cu Lazăr? Rudolf Steiner a dat răspunsul: Redactorul Evangheliei după Ioan este Lazăr. Ioan se numeşte doar aşa ca mulţi oameni din timpul său. Ce însemna atunci Ioan!
Întrebare: Este Lazăr acelaşi care este numit fiul lui Zebedeu?
Contraîntrebare: Aparţineau oare fiii lui Zebedeu în general de cercul cel mai restrâns al celor doisprezece? În cercul stelelor în care Christos îşi vedea oglindită fiinţa sa? Aceasta trebuie să fie o confuzie, dacă asta scrie în Evanghelii. Confuziile nu trebuie să ne minuneze deloc aici, căci apostolii puteau să-şi schimbe trupurile chiar şi sub legile sufleteşti cu totul diferite care domneau pe atunci. Cei trei apostoli din Ghetsimani aparţineau în orice caz de cercul cel mai restrâns al celor doisprezece şi Lazăr aparţinea şi el de acesta.
(Transmis din discuţiile cu Rudolf Steiner avute de W. Klein şi Emil Bock, de la Comunitatea Creştinilor, în februarie 1924.)
Tânărul de la Nain l-a urmat după trezirea sa pe Christos în calitate de ucenic. Nu aparţinea de cei doisprezece.
Întrebare: Nu este el numit ca ucenic al lui Christos în Evanghelii apocrife? Răspuns: În următoarea încarnare el a fost Manes; următoarele încarnări sunt de recunoscut după legendele care se aseamănă cu trezirea lui Lazăr.
(Transmis din discuţiile cu Rudolf Steiner avute de preoţii W. Klein şi Emil Bock, de la Comunitatea Creştinilor, în februarie 1924.)
Mani nu se va întrupa în acest secol; el intenţionează să facă acest lucru în următorul secol, cu condiţia să găsească un corp corespunzător. Educaţia obişnuită nu oferă nicio posibilitate pentru dezvoltarea lui Mani, numai educaţia Waldorf. Dacă sunt date premisele, el va apărea ca învăţător al omenirii şi va prelua conducerea în domeniile artei şi religiei. El va acţiona în forţa misteriilor Graalului şi va îndruma oamenii de a decide ei înşişi în legătură cu binele şi răul.
(Transmis prin Ehrenfried Pfeiffer din discuţiile acestuia cu Rudolf Steiner între 1919 şi 1921.)
