V-ați manifestat, cu bucurie, dorințele, pe care le voi lua în considerare. Voi răspunde încă de azi la unele din întrebările dvs. Sper că va fi posibil să abordăm toate subiectele dorite în cursul acestor trei conferințe.
Aș dori să vă arăt, cu ocazia acestor întâlniri, aspectul pe care îl iau lucrurile în lumina antroposofiei, astfel, noi nu vom ține seama de terminologia uzuală și, conform dorințelor dvs., vom aborda fiecare problemă așa cum poate fi ea abordată pe baza antroposofiei.
Sifilisul, este prima întrebare pusă; ea ne va permite să punem la punct alte subiecte, cel puțin în principiul lor. Această boală, despre care am vorbit puțin până acum, trebuie să fie delimitată clar în raport cu variatele ei sechele și cu manifestările ei accesorii, care fac în mod intens dovada felului în care se comportă organismul bolnav. Dacă manifestările sifilitice sunt o problemă medicală și terapeutică de o asemenea importanță, acest fapt este cauzat de existența de netăgăduit a unui mod specific de a le trata, prin intermediul mercurului și argintului. Spunem acest lucru fără a avea idei preconcepute, căci nu ne lăsăm influențați de prejudecăți. Dar tocmai considerațiile despre tratamentul cu mercur ne vor da ocazia să examinăm mijloacele adecvate de contracarare a acestei boli.
La urma urmelor, baza oricărei boli este o perturbare a relației armonioase dintre cele trei sisteme ale organismului uman: sistemul neuro-senzorial, sistemul ritmic și sistemul metabolic-locomotor, și a ține seama de ele este mult mai important decât o presupun cercurile medicale înseși. Reflectați la ce anume stă la baza acestei armonii. Activitatea sistemului metabolic-locomotor este o activitate a organismului uman care se realizează în principal cu participarea corpului eteric. Dar, în fiecare sistem, celelalte părți constitutive ale organismului uman își au, de asemenea, rolul lor. Așadar, nu vom spune că în sistemul metabolic-locomotor cele două părți constitutive, care sunt organizarea fizică și cea eterică, cooperează, ci că ele au aici un rol preponderent. Celelalte, organizarea astrală și organizarea Eului, au și ele un rol. În timp ce în organizarea cefalică, așadar, în organizarea neuro-senzorială, organizarea Eului și organizarea astrală au un rol preponderent, organizarea fizică și cea eterică au aici un rol secundar. Trebuie să facem apoi neapărat o distincție clară între starea de veghe și starea de somn, și să vedem că în timpul somnului, din cauza unui soi de forță de inerție, activitățile îndeplinite în mod direct de organizarea Eului și organizarea astrală din timpul zilei continuă. În timpul somnului, aceste activități continuă să vibreze în timp ce corpul astral și organizarea Eului sunt absente. Cum să înțelegem acest lucru? Ele continuă să vibreze, tot așa cum o bilă pe care o lovesc continuă să se rostogolească și când nu o mai lovesc. În acest fel continuă sa vibreze activitățile corpului astral și ale organizării Eului în timpul somnului. Dar somnul trebuie să se întrerupă imediat ce efectul remanent al organizării astrale sau al organizării Eului riscă să înceteze. Somnul trebuie să înceteze atunci și apare starea de veghe.
Astfel, aceste descrieri nu trebuie luate într-un mod prea schematic, așa cum sunt ele uneori prezentate în antroposofie pentru a ușura înțelegerea profanilor.
Acum este vorba să prezentăm faptele în mod riguros. Toate aceste întrebări referitoare la diferite cauze trebuie să se refere, în principal, la impulsurile de origine externă și nu la organizarea internă a organismului. Aceste impulsuri trebuie să fie cunoscute. Ar trebui să realizăm întotdeauna diagnosticul în așa fel încât el să constituie o istorie completă a bolii. A specula asupra cauzelor de boală care își au sediul în organism nu conduce la descoperirea remediului adecvat.
Întrebarea astfel pusă ne conduce să ne întrebăm ce este, de fapt, sifilisul. Să distingem clar sifilisul de celelalte boli venerice: blenoragia, șancrul moale și alte afecțiuni, care nu au nimic de-a face cu el.
Boala sifilitică propriu-zisă este cauzată în principal de faptul că organizarea Eului este prea intens solicitat de sistemul metabolic-locomotor. Organizarea Eului derapează întru câtva spre partea inferioară a organismului, ceea ce provoacă simptomele care vă sunt cunoscute. Ele exprimă o predominanță a organizării Eului asupra organizării eterice care trebuie să fie prezentă la acest nivel. Există, pur și simplu, o puternică organizare a Eului în aparatul sexual. Este un fapt de care trebuie să ținem seama mai mult decât de contagiune, trebuie să ținem seama de acest lucru în vederea vindecării.
Cum acționează mercurul în acest caz? Ce se întâmplă în organismul uman în orice tratament cu mercur? Acest tratament este vechi și deosebit de eficace, nu numai în cazul afecțiunilor sifilitice, ci și în cazul altora. Dar ce se întâmplă în tratamentul cu mercur?
Mercurul este unul dintre acele remedii considerate ca benefice pentru o medicină care mai poseda încă o cunoaștere intuitivă a organismului uman. Dar de unde vine vindecarea când se procedează la un tratament cu mercur în sifilis? Acest tratament acționează în măsura în care introducem mercurul în sânge în dozaj adecvat. Care sunt consecințele acestui fapt? În primul rând, după câte știu, nu este o procedură curentă a se injecta mercur în cazul afecțiunilor sifilitice. S-a procedat în acest fel în ultimii ani, pentru că aplicațiile cutanate, așa cum vom vedea, nu mai acționau, sau acționau prea puternic. În ansamblu, acest mod a fost introdus în mod empiric pentru că s-a observat că aplicațiile unguentului provocau dezordini.
Ce se întâmplă? Aplicarea unguentului realizează, în fond un fel de injectare parțială, o formă generală de injectare. Se presupune că totul trece în circulația sanguină. Dar, în caz de aplicație cutanată, impulsul produs de mercur mai urmează și alte căi în organism. Ceea ce vindecă este, în principal, ceea ce trece în sânge, pe când ceea ce nu trece în sânge exercită o acțiune nefastă, antrenat fiind pe căile eterice care urmează, parțial, traiectele nervoase.
În acest fel, organizarea Eului este, ca să spunem așa, răspândită în întreg organismul, dar sub o altă formă. Astfel, persistența proceselor preliminare în cursul anilor provoacă niște manifestări consecutive tratamentului cu mercur.
În prezent putem spune: tratarea sifilisului cu mercur pune, desigur, în evidență, anumite proprietăți ale mercurului. Pe ce se bazează ele? Putem spune aceasta la modul general, așa cum am spus-o în conferința de ieri [Nota 21]. Începând cu un anumit moment, substanțele organice nu mai sunt supuse influenței forțelor pământești, ci acelor forțe cosmice care acționează pornind de la periferie spre centrul Pământului. Și tot ceea ce pătrunde în organism prin digestia obișnuită se află, după traversarea intestinului, sub influența forțelor cosmice, care exercită o influență care rotunjește, o influență care, efectiv, rotunjește.
Ei bine, organizarea Eului trăiește în principal chiar în aceste forțe care rotunjesc. Dacă ea exercită o stăpânire prea puternică asupra metabolismului, tendința ei spre atomizare, spre rotunjirea unor elemente izolate ale organismului uman, se fixează, în timp ce ea ar trebui să organizeze corpul în ansamblul său, conform constituției sale. Astfel, toate manifestările sifilisului sunt consecința acestei atomizări parțiale, a acestei organizări atomistice. Astfel, niște sisteme foarte mici ale organismului uman acaparează organizarea Eului, în timp ce aceste mici sisteme ar trebui să fie rezervate acțiunii organizatoare a corpului eteric, care, doar el ar trebui să fie supus forțelor cosmice periferice, și nu prin intermediul organizării Eului.
Ei bine, introdus în organismul uman, mercurul are particularitatea de a fi o substanță care, în condițiile pământești, adoptă pentru sine însuși, în modul cel mai intens, forma exterioară a Cosmosului. De îndată ce îl injectăm direct în circulație, această organizare parțială, această mică organizare atomistică, tinde să se lege de mercur, eliberând atunci organizarea Eului, care este astfel capabilă, prin reacție, să restabilească sănătatea.
Dar acest lucru cere ca pacientul să nu primească niciodată mai mult mercur decât este absolut necesar, ceea ce este o problemă insolubilă. Cu ocazia unui tratament cu mercur nu trebuie să vă expuneți niciodată riscului unei supradozări. Trebuie să administrați în mod exact ceea ce poate accepta circulația, în funcție de starea bolnavului la un moment dat, căci orice exces ramâne ca reziduu și antrenează consecințele pe care le cunoașteți.
Astfel, se va constata că tratarea cu mercur vindecă, dar pacientul va trebui, eventual, să-și plătească foarte scump vindecarea, în mod iremediabil, din cauza urmărilor teribile ale acestor sechele atât de asemănătoare sifilisului însuși. Tocmai certitudinea vindecării cu ajutorul mercurului ne arată cât de problematică este utilizarea acestuia.
Dar nu a fost întotdeauna așa. Mercurul a fost folosit întotdeauna mai puțin pentru sifilis, cât pentru alte boli; poate vom reveni în curând asupra lor. Mercurul suscita, într-adevăr, la bolnavii înzestrați cu mult instinct, o reacție senzorială precisă. Bolnavul știa în ce moment a fost atinsă doza suficientă. El era saturat cu mercur. În prezent, instinctele au degenerat. Bolnavul este incapabil să indice nivelul efectelor pe care le are în el mercurul. El nu mai este saturat, el devine suprasaturat. Acest lucru se produce astăzi, în general. Bolnavul este suprasaturat cu mercur, lucru care antrenează consecințele bine cunoscute, cu caracter atât de distructiv. Aceste consecințe pot fi observate tot atât de distinct ca și efectele sulfului, ale fosforului, în organism, și chiar ale dizolvării sării, ținând întotdeauna seama de dozaj, ca în cazul mercurului. Se știe pe ce se bazează efectul mercurului.
Așadar, ar trebui să reușim să aplicăm un asemenea tratament fără să fie vătămător, chiar în caz de supradozare, prin eliminarea excesului. Știm că, în caz de administrare excesivă, mercurul prezintă particularitatea de a nu fi eliminat spre exterior, ci spre interior. Pe această temă, o remarcă a lui Hyrtl [Nota 22], pe vremea tinereții mele, mi se pare deosebit de importantă: atunci când făcea autopsia cuiva care suferise un tratament cu mercur, el sfărâma un os și arăta, cu ajutorul microscopului, micile picături de mercur care se găseau acolo. Întregul sistem osos era astfel impregnat cu mercur. Este o caracteristică a mercurului de a fi eliminat nu spre exterior, ci de a fi absorbit de organism. Astfel, la un om tratat cu mercur, organizarea Eului este în permanență ocupată cu organizarea acestor minuscule picături de mercur, a acestor atomi de mercur răspândiți pretutindeni în organism și îndeosebi în părțile sale calcaroase.
Astfel, putem spune că trebuie să găsim în regnurile naturii ceea ce, folosit la fel ca mercurul, va fi absorbit de organism și se va putea substitui organizării Eului, descărcând-o și eliberând-o. Dar, dacă doza este depășită, ceea ce este inevitabil, excesul trebuie să fie eliminat nu spre interior, ci spre exterior, ca oricare altă substanță care poate fi digerată.
Trebuie să găsim, așadar, în natura exterioară ceva care să corespundă organizării Eului, și să fie, eventual, preparat astfel încât să treacă în circulația sanguină și să facă să ia naștere aici un fel de fantomă a organizării Eului. Este necesar să implantăm un Eu artificial în circulația sanguină.
Este misiunea medicilor noștri să facă niște experiențe adecvate, și ei vor ajunge, fără îndoială, la rezultate surprinzătoare. Utilizați ceea ce puteți extrage din anumite părți de plantă durificate, care au transpus procesul rădăcină în restul plantei. Procesul rădăcină conține o imitație extrem de avansată a organizării Eului. Floarea este o organizare eterică, iar ceea ce se află sub floare este scăldat în organizarea astrală; acolo unde planta prinde rădăcină, acționează organizarea Eului. În orice rădăcină puternic lignificată, dar încă vegetală, care nu a devenit încă anorganică prin separarea de plantă, există impulsurile organizării Eului.
Extrăgând substanțele în mod direct din rădăcină pentru a le injecta, nu am ajunge la nimic, căci dacă, ce-i drept, rădăcina conține în mod intens organizarea Eului, dacă ea constituie, întru câtva, o fantomă a organizării Eului, impulsurile care trăiesc în ea și-ar limita acțiunea la sistemul nervos și nu ar avea deloc efect asupra restului organismului. Dacă influența nu s-ar exercita decât asupra rădăcinii, nu ați putea extrage deloc de aici preparatul adecvat. În schimb, există plante la care procesul rădăcină urcă în întreaga plantă. Astragalus excapus este o asemenea plantă, la care organizarea rădăcină urcă până la fruct. Ea are niște fructe asemănătoare unor păstăi, dar tari ca piatra și conținând niște grăunțe. Eu am în vedere această parte complet lignificată. Mai putem lua, de asemenea, niște soiuri de lemn deja utilizate. Efectul lor rezultă din ceea ce v-am spus.
Trebuie acum să luăm boabele acestui Astragalus, să le triturăm, și să le tratăm cu seva extrasă din florile și frunzele acestei plante. Obținem, astfel, un preparat pe care l-am putea aduce la a treia zecimală. Injectat în a treia zecimală, vom introduce, efectiv, în circulația sanguină această fantomă a organizării Eului. Acest preparat va suscita, în caz de afecțiune sifilitică – o boală a întregului sânge – o configurație identică aceleia pe care o are mercurul, și va trebui să provocăm eliminarea excedentului prin niște băi hipertermice. Așadar, va trebui să combinăm două lucruri; pe de o parte, injectarea preparatului indicat, iar pe de alta, eliminarea excedentului prin niște băi foarte calde.
Dar prin sudație se mai elimină și altceva, se elimină și substanțele nocive care se află în sângele sifiliticului. Ceea ce trebuie să fie eliminat nu poate fi eliminat decât prin sudație. Dar, mai întâi, trebuie fixat puternic, ceea ce nu se poate realiza decât cu ajutorul impulsurilor spre rotunjire care se află în boabele de astragal. După cum vedeți, nu ne putem descurca aici decât făcând legătura între diagnostic și terapie.
Nu se poate practica decât o medicină individuală și veți observa cu ușurință că tocmai afecțiunile sifilitice se manifestă diferit la un om gras și la un om slab. La un om gras, ne vom chinui mult ca să eliminăm toxina sifilitică. Nu știu dacă cineva dintre dvs. are vreo experiență în acest sens. Cel slab elimină cu ușurință; veți reuși mai ușor în cazul lui, procedând așa cum am arătat. Trebuie să obținem o reacție, să se produca o puternică sudație, altfel veți avea tot felul de tulburări interne, de sechele, căci procesul morbid nu avansează. Trebuie să existe o reacție. Ar trebui, poate, să recurgeti la alte mijloace pentru a obține această reacție, chiar la un om gras. În acest caz, când remediul obișnuit nu provoacă nici o reacție, vom putea recurge la ceea ce, în natură, a pătruns până în procesul astral, vom putea folosi gogoașa de ristic. Am vorbit ieri despre ea, în acest context. [Nota 21]
Gogoașa de ristic a solicitat deja forțele etericului care tind spre rotunjire, ea manifestă principiul mercur în regnul vegetal. Triturând gogoașa de ristic cu veninul de viespe care a provocat-o, veți obține un remediu capabil să provoace o reacție în cazurile dificile.
În ceea ce ne privește, avem prea puțini bolnavi pe care să-i observăm meticulos, cu grijă. Îmi închipui că pentru prietenii noștri practicieni, idealul nu este tocmai acela de a trimite sifiliticii într-un Institut. Dar asemenea fapte pun în lumină întreaga terapeutică. Asemenea tratamente sunt o veritabilă învățătură pentru terapeutică în general, sunt convins de aceasta. Trebuie să vedem schimbarea de aspect a unui bolnav căruia i s-a administrat respectiva injecție, căreia i s-a oferit să facă o baie. Trebuie să observăm cu precizie – poate cu ajutorul microscopului – aspectul pielii sale după baie, ciuruită de găurele, aproape niște vezicule, pentru a ne da seama cât de solicitat este organismul. În această direcție trebuie să mergem pentru a trata sifilisul.
Într-o asemenea boală, este important să nu ne mulțumim să ajutăm bolnavul, pentru ca apoi să-l abandonăm, ci să vedem cum suportă el tratamentul în continuare. Ajung, astfel, la o întrebare care mi-a fost pusă simultan de mai mulți dintre dvs., întrebare care vă interesează pe toți: asocierea unei meditații la tratamentul medical. Se poate da un sfat-tip în acest sens?
Dacă evoc tocmai această întrebare în legătură cu sifilisul este pentru că tocmai această boală ne permite să răspundem. Efectiv, orice sifilitic în mod aparent vindecat a făcut din organismul sau ceva diferit față de organismul unui om care nu a fost atins de această boală. Căci orice sifilitic nu este vindecat decât aparent, și o cauză ulterioară poate trezi oricând boala. S-a modificat constituția și trebuie să o menținem în bună stare pe viitor, altfel, ea se va dovedi prea slabă pentru a rezista agresiunilor vieții obișnuite și atunci sifilisul va reapărea.
Ei bine, noi nu putem aborda problema meditației decât la modul general, dar ea poate fi legată de cele spuse mai înainte. În sifilis, organizarea Eului tinde să se emancipeze mai mult decât la un om normal. Sifiliticul a făcut din organismul său această fantomă ce rezultă din injectare, iar organizarea Eului a devenit astfel mai independentă pentru restul existenței decât este ea la cel care nu a avut niciodată sifilis. Trebuie să ținem seama de această emancipare. Astfel, când îngrijiți un asemenea bolnav, trebuie să-i treziți interesul pentru un gând foarte abstract, care va trebui în mod frecvent să-i ocupe spiritul în mod meditativ.
Îl veți putea sfătui să reflecteze repetat, ritmic, la o problemă de geometrie sau de matematică, astfel încât să întrețină, efectiv, acest proces de abstractizare a organizării Eului său. Trebuie să-și obișnuiască gândirea să dobândească o anume constituție. Astfel, îi veți face mult bine dacă îl veți sfătui să reflecteze în fiecare dimineață, după trezire, la relația dintre un triunghi mic și un triunghi asemenea, mai mare. Unghiurile sunt egale, dar laturile diferite; să se gândească la aceasta lent, la început, apoi din ce în ce mai repede, până ce aproape nu mai vede triunghiurile, apoi din nou lent.
Un asemenea gând, cu diferite înfățișări, trezit în mod voit, va veni în ajutorul nevoilor organizării Eului. Este un tip de meditație care poate fi folositor atunci când, în urma unui proces de vindecare, organizarea Eului s-a emancipat, și trebuie să-l facem pe sifilitic s-o practice în mod intens pentru a-i ușura existența ulterioară. Trebuie să-l facem să vină în ajutorul nevoilor organizării Eului, printr-o asemenea meditație, făcută în mod constant, cu ritm variabil. Înțelegeți acest lucru?
Aceasta ne va conduce spre alte întrebări puse în legătură cu tema noastră. Vom reveni asupra unor aspecte.
Întrebări referitoare la rădăcina de astragal
Este vorba de păstăi. Le desfacem și găsim în ele niște boabe tari ca piatra și pe care trebuie să le facem pulbere fină.
O altă întrebare, aparent străină de subiectul nostru, se leagă totuși de el, este aceea despre apariția glaucomului. Cred că, în afara homeopaților, acesta nu este tratat decât chirurgical. Dar homeopatia nu este lucidă. Trebuie să știm pe ce anume se bazează o manifestare cum este aceea a glaucomului. Din punctul de vedere al părților constitutive ale omului – corp fizic, eteric, astral și organizarea Eului –, glaucomul este întru câtva contrariul inflamațiilor urechii. Cele două afecțiuni sunt opuse polar. Inflamațiile urechii constituie unul din poli, manifestările glaucomatoase – celălalt. În glaucom există o intensă activitate care infiltrează corpul vitros cu substanță. El devine prea intens din punct de vedere material, și se hipertrofiază. Boala constă din această hipertrofie. Ce se întâmplă?
Un asemenea organ cum este ochiul atinge, în raport cu constituția generală, un grad de izolare obiectivă adecvată. Dacă această izolare devine exagerată, ochiul se îmbolnăvește, căci restul organismului nu-și mai poate extinde activitatea asupra lui.
În cazul glaucomului, este foarte interesant să vedem cum corpul eteric – de care ochiul este foarte dependent – pătrunde în globul ocular în așa fel încât substanța fizică a corpului vitros se comportă destul de puternic ca substanță fizică. Corpul eteric nu mai are acces la ea, nu o mai poate infiltra. Așadar, trebuie să procedăm în așa fel încât corpul eteric să devină din nou activ și să modereze activitatea fizică din ochi. Desigur, este un lucru banal să afirmam că, într-un asemenea caz, activitatea globală a acestui aparat este prea slabă, fiind parțial stânjenită. Fiind prea slabă, ea trebuie stimulată. Ea nu poate fi stimulată decât prin intensificarea expirației din organismul uman, s-o facem mai intensă decât este ea la bolnavul de glaucom în cursul bolii sale. Astfel, dvs. puteți induce o autovindecare a manifestărilor glaucomatoase dacă ajungeți să stimulați expirația prin ceea ce administrați organismului. Veți fortifica astfel activitatea cefalică și veți ajunge să contracarați formațiunea glaucomatoasă, căci, în privința afecțiunilor parțiale, organismul este capabil de performanțe extraordinare. Veți obține acest rezultat administrând carbonat de calciu provenind din cenușă de os, combinat cu rădăcinile aeriene ale unei plante. Un asemenea preparat va reglementa respirația în mod adecvat.
Înțeleg lucrurile astfel: Administrarea carbonatului de calciu provenind din oase stimulează intens expirația. Dar, pentru ca organismul să fie el însuși angajat în această activitate, pentru ca procesul să nu se desfășoare fără participarea sa, trebuie să impregnăm acest carbonat de calciu cu impulsurile existente în arborii sau plantele care se cațără întru câtva pe stânci, care au niște rădăcini aeriene, și în care ceea ce se săvârșește de obicei sub pământ este transpus în aer. Prin aceasta, astfel de rădăcini se transformă în așa fel încât impulsurile lor se înrudesc cu activitatea respiratorie și pot aduce integrarea ei. Fără aceste impulsuri, activitatea respiratorie ar fi stimulată de carbonatul de calciu într-un mod absolut involuntar. Dacă, în schimb, amestecați carbonatul de calciu cu seva acestor rădăcini aeriene, veți obține, în plus, un impuls de a respira, din care va rezulta o fortificare a întregii organizări umane, fortificare necesară pentru a compensa ceea ce s-a pierdut în formațiunea glaucomatoasă.
Cele de mai sus arată clar că trebuie să privim întotdeauna omul în ansamblu. Dar omul fizic nu este niciodată omul întreg. Corpul fizic nu este niciodată altceva decât o parte, corpul fizic este ficat, stomac etc., iar părțile sunt legate între ele. Corpul eteric este deja, într-o foarte mare măsură, omul întreg. Iar corpul astral este organizat într-un mod foarte ciudat. Suntem tentați să spunem că ceea ce constituie corpul astral până la diafragmă – delimitat în acest fel din punct de vedere exterior, local, în mod aproximativ – este total diferit de ceea ce se află sub diafragmă. Ceea ce se efectuează în corpul astral în direcția capului, a organizării neuro-senzoriale, este în opoziție cu ceea ce se efectuează în sistemul metabolic-locomotor. Observați acest metabolism supus, în principal, influenței corpului astral. Ceea ce calificăm noi de obicei drept metabolism este, de fapt, o activitate a organismului uman în care singurul lucru capital este activitatea. Metabolismul nu este altceva decât absorbție și eliminare de substanțe. În fond, nu hrana însăși este aceea care interesează metabolismul, ci nimicirea formei sale de substanță exterioară și metamorfozarea ei, și nu cele de care are nevoie organismul. Iar în metabolism, eliminarea se face de la început; se trece direct de la absorbție la eliminare. Doar o anumită parte este pusă de-o parte, parte care pătrunde până în organizarea neuro-senzorială. Această organizare este, din punct de vedere material, foarte importantă, căci substanța nervoasă este ultimul rezultat al substanței metabolice.
Oricât de extravagant ar părea, conținutul intestinal nu este altceva – aceasta este realitatea – decât substanță nervoasă rămasă la jumătatea drumului. Substanța nervoasă, în special aceea a capului, este conținut intestinal complet transformat de către organismul uman, mai ales de către organizarea Eului. Conținutul intestinal este lăsat la jumătatea drumului; substanța nervoasă ajunge la capăt și atunci, fiind complet epuizată, trebuie să fie transformată de către organism. Astfel, organizarea astrală exercită în metabolismul propriu-zis o activitate complet diferită de cea exercitată în sistemul nervos central. Aceste activități constituie cu adevărat o opoziție polară, una se oprește la jumătatea drumului, cealaltă merge până la capăt, iar între cele două exista un punct zero. Există, într-adevăr, o polaritate absolută. Dacă am desena corpul eteric, i-am putea da o formă ovoidală; pentru corpul astral, este imposibil, ar trebui să-l desenăm în două părți, sus și jos, două părți a căror activitate este total diferită. Este imposibil să înțelegem omul sănătos sau bolnav fără a înțelege acest lucru. Trebuie să vedem în mod clar că activitatea din sânul metabolismului este absolut diferită de aceea a nervilor, de cea care se efectuează în sânul sistemului nervos. În consecință, nu este posibil să acționăm asupra organismului uman decât dacă pornim de la această noțiune. Administrând pe cale internă niște preparate provenind din flori, obținute pe bază de uleiuri eterice, nu le veți conduce pornind de la partea inferioară a organizării astrale spre cea superioară, ele nu pot fi folosite decât pentru a suscita anumite procese în partea inferioară, în metabolism. De îndată ce folosim ceea ce provine din rădăcină, efectul se propagă de la partea inferioară a organizării astrale spre cea superioară și se răsfrânge, pornind de aici, asupra întregului organism. Veți înțelege că modul obișnuit de a privi organismul este puternic marcat de diletantism. Se crede, de obicei, că, trecând de o anumită vârstă, atunci când apare substanță nouă într-o anumită parte a organismului uman, această substanță a luat naștere pe calea metabolismului obișnuit. Altfel spus, vechea substanță ar fi eliminată și cea nouă s-ar așeza în locul ei, pe calea metabolismului obișnuit. Așa își reprezintă oamenii că se petrec lucrurile. Nu cred că studentul în medicină din epoca actuală își reprezintă altfel lucrurile, decât ca pe un schimb, pe căile metabolismului, substanțele reînnoindu-se în cursul existenței.
Dar nu așa stau lucrurile. Atunci când, după un anumit timp, într-o anumită parte a organismului apare substanță nouă, ea nu a fost secretată de metabolismul obișnuit, acela care nu furnizează decât substanța sistemului nervos, structura, părțile componente ale sistemului nervos. Activitatea sistemului nervos, în corelație cu respirația, este aceea prin care sunt integrate organismului substanțele în stare fin divizată, și ele înlocuiesc, ca substanță, ceea ce a fost eliminat. Căci aceste eliminări sunt mult mai lente decât se crede. Astfel încât corpul uman nu este construit deloc din alimente. Alimentația nu face altceva decât să întrețină activitatea necesară pentru organizarea sistemului nervos. Construirea, construirea de substanță, nu se face deloc pe calea hrănirii – aceasta nu este decât o iluzie –, ea se face de fapt, din Cosmos. Astfel, atunci când unghiile dvs. tăiate cresc din nou, substanța nouă nu provine din hrană, care nu are decât rolul de a reconstrui sistemul nervos; ceea ce crește din nou, ceea ce reînnoiește în mod substanțial organismul, este absorbit din Cosmos.
Evident, acest fapt dă o imagine absolut diferită despre alcătuirea organismului uman, diferită de aceea care îl consideră doar un fel de canal. Hrana ar intra pe unul din capete, iar, între timp, ceea ce ar deveni inutilizabil, ar fi eliminat și reînnoit. Dar omul nu este un canal. Ceea ce pare să se producă în el, are loc în străfundurile organismului însuși. Ceea ce se reînnoiește periodic la om pătrunde în organism prin respirație, și chiar, în mod subtil, prin organele de simț. Urechile, în special, sunt niște organe de absorbție extrem de importante, ca întreg sistemul senzorial răspândit în tot trupul. Dacă ne reprezentăm atunci ființa umană în mod corect, ne vom spune încă de la început că metabolismul este o activitate internă a omului. Organizarea ritmică și organizarea neuro-senzorială participă, și ele, la formarea ființei umane.
Vom continua și vom răspunde mâine altor întrebări. Spuneți-mi fără ezitare dacă doriți să mergem în altă direcție, căci timpul ne este limitat. Cred că putem aborda diferitele probleme ridicate. Dacă cineva are alte întrebări, să facă bine să mi le pună mâine.
