Există două întrebări esențiale ale vieții sufletești a omului spre care se orientează tot ce vrem să discutăm prin această carte. Prima e dacă există o posibilitate de a considera în așa fel ființa umană, încât această considerare să se dovedească a fi temelie pentru oricare altă considerare care îl întâmpină pe om prin trăire sau știință, considerare despre care însă omul are senzația că nu s-ar putea sprijini pe sine. Prin îndoială și judecată critică o asemenea considerare ar ajunge în domeniul nesiguranței. Cealaltă întrebare este următoarea: are voie omul, ca ființă dotată cu voință, să-și atribuie libertatea, sau libertatea e o simplă iluzie, care se naște în el pentru că nu întrevede firele necesității de care depinde și voința lui, la fel ca orice fenomen al naturii? La această întrebare nu dă naștere o urzeală artificială de gânduri. Ea apare cu totul firesc în fața sufletului aflat într-o anumită dispoziție. Și putem simți că sufletul ar pierde ceva din ceea ce ar trebui să fie, dacă nu s-ar vedea o dată pus, cu cea mai mare seriozitate posibilă, în fața celor două posibilități: libertate sau necesitate a voinței. În această lucrare vrem să arătăm că trăirile sufletești pe care trebuie să le aibă omul prin intermediul celei de a doua întrebări, depind de punctul de vedere pe care poate să-l adopte față de prima. Aici facem încercarea de a dovedi că există o concepție despre ființa umană care poate să ofere un sprijin și restului cunoașterii; iar în continuare vrem să arătăm că prin această concepție dobândim o deplină justificare a ideii libertății voinței, abia atunci când mai întâi descoperim acel domeniu sufletesc în care se poate desfășura voința liberă.
Concepția despre care e vorba aici, referitor la aceste două întrebări, e de așa natură încât, odată dobândită, poate să devină ea însăși o componentă a vieții sufletești vii. Nu dăm aici un răspuns teoretic, pe care, odată însușit, să-l purtăm cu noi numai ca o convingere păstrată de memorie. Pentru modul de reprezentare care stă la baza acestei cărți, un asemenea răspuns ar fi doar aparent. Nu vom da un asemenea răspuns încheiat, terminat, ci vom indica un domeniu de trăire a sufletului, în care prin însăși activitatea sufletească interioară, problema își va primi răspunsul într-un mod viu, înnoit, ori de câte ori are omul nevoie de aceasta. Cine a găsit o dată domeniul sufletesc unde se dezvoltă aceste întrebări, aceluia, adevărata contemplare a acestui domeniu îi dăruiește tocmai ceea ce îi trebuie pentru aceste două enigme ale vieții, pentru ca apoi, cu ajutorul celor dobândite, să străbată în continuare viața plină de enigme – în lărgimea și în adâncurile ei –‚ străbatere la care îl determină dorința și destinul. Prin aceasta ni se pare că am indicat o cunoaștere care își dovedește justificarea și valabilitatea prin viața ei proprie și prin înrudirea acestei vieți proprii cu întreaga viață sufletească a omului.
Așa gândeam despre conținutul acestei cărți atunci când am scris-o, acum douăzeci și cinci de ani. Dacă aș vrea să caracterizez țelul gândurilor acestei lucrări, ar trebui să scriu și astăzi asemenea propoziții. În manuscrisul de atunci m-am limitat la a nu spune mai mult decât ceea ce e în legătură – în modul cel mai strâns – cu cele două întrebări fundamentale caracterizate. Dacă cineva ar fi mirat că în această carte încă nu găsește nici un indiciu despre domeniul lumii experiențelor spirituale, care a fost prezentat de mine în scrierile mele ulterioare [Nota 1], acela să ia în considerare faptul că eu atunci tocmai că nu am voit să dau o relatare a rezultatelor cercetării spirituale, ci am voit mai întâi să clădesc temelia pe care se pot sprijini asemenea rezultate. Această Filosofie a libertății nu conține nici un asemenea rezultat special, tot atât de puțin pe cât conține rezultate speciale ale științelor naturii; dar acela care caută siguranță pentru asemenea cunoștințe, după părerea mea, nu se poate dispensa de ceea ce conține ea. Ceea ce se spune în carte poate fi acceptabil și pentru unii oameni care, din pricina unor anumite motive valabile pentru ei, nu vor să aibă nimic de a face cu datele mele de cercetare obținute prin știința spirituală. Aceluia însă care poate considera aceste date ale științei spirituale drept ceva către care este atras, aceluia îl vor putea fi importante și cele ce am încercat să le arătăm aici. Și anume, de a dovedi cum o considerare nepărtinitoare, care se extinde numai asupra celor două întrebări caracterizate, fundamentale pentru orice cunoaștere, ne duce la înțelegerea că omul trăiește înlăuntrul unei lumi spirituale reale. În această carte am căutat să justificăm o cunoaștere a domeniului spiritual înainte de intrarea în experiența spirituală. Iar această justificare a fost făcută în așa fel încât pentru a găsi acceptabil ceea ce am spus aici nu e nevoie nicăieri în aceste expuneri să consultăm experiențele descrise de mine mai târziu, dacă putem sau dorim să urmărim modul acestor expuneri.
Astfel, mi se pare că această carte, pe de o parte, a luat o poziție cu totul diferită față de lucrările mele de știință spirituală propriu-zisă; iar, pe de altă parte, ea este totuși în cea mai strânsă legătură cu ele. Toate acestea m-au determinat ca acum, după douăzeci și cinci de ani, să redau publicității conținutul lucrării, în esență aproape total neschimbat. Am făcut doar niște adaosuri mai lungi la un șir întreg de capitole. Constatările pe care le-am făcut cu privire la înțelegerea greșită a celor spuse de mine, m-au făcut să-mi pară necesare asemenea adaosuri lămuritoare. Am făcut schimbări doar acolo unde ceea ce am voit să spun acum un sfert de veac mi s-a părut azi neîndemânatic. (Și numai un răuvoitor s-ar simți îndemnat să spună că prin asemenea modificări mi-aș fi schimbat convingerea de bază).
Cartea este epuizată deja de mulți ani. Cu toate că, așa cum rezultă din cele spuse mai sus, mi se pare că trebuie spus la fel și azi, ceea ce am expus despre problemele caracterizate înainte cu douăzeci și cinci de ani, am ezitat mult timp la finisarea acestei noi ediții. Mă întrebam mereu dacă în cutare sau cutare loc nu ar trebui să comentez numeroasele concepții filosofice care s-au ivit de la apariția primei ediții. Solicitarea din ultimul timp, datorată cercetărilor mele de știință spirituală pură, m-a împiedicat să fac acest lucru așa cum aș fi dorit eu. După o orientare pe cât posibil temeinică în munca filosofică a prezentului, m-am convins de faptul că oricât de ademenitor ar părea un asemenea comentariu, pentru ceea ce trebuie spus prin cartea mea, nu e nevoie ca el să fie inclus aici. Ceea ce mi s-a părut necesar să spun despre noile direcții filosofice pornind de la punctul de vedere adoptat în Filosofia libertății, se poate găsi în volumul doi al cărții mele Enigmele filosofiei [Nota 2].
