Biblioteca antroposofică

CăutareLucrări OnlineIndex GA4Precedenta
Corecturi

Rudolf Steiner
FILOSOFIA LIBERTĂȚII

GA 4

INDICAȚII ALE EDITORULUI


Textul de bază al acestei ediții îl constituie ediția a 2-a, Berlin (1918), prelucrată și extinsă în mod substanțial. Pentru ediția a 13-a, Dornach 1973, s-au îndreptat toate greșelile descoperite începând cu ediția din 1918, iar la ediția a 5-a, Dornach 1978, s-au identificat și verificat toate citatele din Eduard von Hartmann și s-a extins Registrul de nume.

Comentariile și remarcile făcute pe marginea «Filosofiei libertății», de către Eduard von Hartmann

„Dedicată Dr. Eduard von Hartmann, cu caldă venerație”, așa suna dedicația lui Rudolf Steiner pe dizertația sa, extinsă și tipărită sub titlul «Adevăr și știință. Preludiu la o Filosofie a libertății» (1892). Apoi, când doi ani mai târziu, apăru această «Filosofie a libertății», Hartmann era de departe cel mai citat autor dintr-însa. Imediat după apariție, Rudolf Steiner își trimise lucrarea la Eduard von Hartmann, iar acesta o studie cu un „viu interes”, și o trimise înapoi lui Rudolf Steiner împreună cu numeroase comentarii, observații marginale și sublinieri, ca și cu rugămintea „unei returnări pline de amabilitate”. În scrisoarea sa de însoțire din 21 noiembrie 1893, el scrie printre altele:

„E puțin probabil să așteptați altceva de la mine decât de a vă da motivul pentru care trebuie să combat punctul dumneavoastră deosebit de vedere. Dacă v-aș putea sluji în vreun fel, acesta va fi cel mai bine printr-o polemică amănunțită. Multe din remarci se referă doar la modul dumneavoastră de exprimare și ar putea să vă folosească, probabil, la o revizuire ulterioară sau, pe alocuri, la o nouă prelucrare a unor probleme înrudite.”

Într-adevăr, Rudolf Steiner a luat în considerare remarcile pe care le-a notat Hartmann în propriul său exemplar, în mare măsură, atunci când a îngrijit în 1918 o nouă ediție a «Filosofiei libertății»: neclaritățile și neînțelegerile de care vorbesc comentariile lui Hartmann au fost înlăturate prin nenumărate modificări de cuvinte și prin cincisprezece adăugiri de texte, în parte complete. Ele sunt reproduse într-un caiet al seriei «Beiträge zur Rudolf Steiner Gesamtausgabe. Veröffentlichungen aus dem Archiv der Rudolf-Steiner-Nachlaßverwaltung, Dornach, Heft Nr. 85/86, Michaeli 1984: Zur ‹Philosofie der Freiheit›». Kommentare und Randbemerkungen von Eduard von Hartmann. (Contribuții la Opera completă a lui Rudolf Steiner. Publicații din Arhiva moștenirii literare Rudolf Steiner, Dornach, Caietul 85/86, Mihaeli 1984: Asupra «Filosofiei libertății». Comentarii și note marginale de Eduard von Hartmann.)


NOTE


  1. prezentat de mine în scrieri ulterioare: Vezi și privire asupra Operei complete a lui Rudolf Steiner, la sfârșitul acestui volum. Despre alte scrieri ale sale, Rudolf Steiner vorbește și la pag. 138, 253 ș.u., 171.
  2. Enigmele filosofiei: «Enigmele filosofiei, expuse schițat în istoria lor», două volume, Berlin 1914, ed. A 9-a, într-un volum, Dornach 1985, GA 18
  3. David Friedrich Strauss: «Der alte und der neue Glaube» (Vechea și noua credință), Leipzig 1872; Gesammelte Schriften (Opere complete), 6. Bd. (vol. 6), Bonn 1877. p. 167 (§ 76).
  4. Herbert Spencer: «Die Prinzipien der Psychologie», (Principiile psihologiei) Ediție germană autorizată, trad. de Dr. B. Vetter, după ed. a 3-a engleză, 1. Bd. (vol.1), Stuttgart 1882, p.522
    (§219). Paranteza din text («Psihologia»), a fost adăugată de Rudolf Steiner.
  5. Spinoza: vezi «Die Briefe mehrerer Gelehrten an Benedict von Spinoza und dessen Antwor-ten soweit beide zum besseren Verständniss seiner Schriften dienen» (Scrisorile mai multor învățați către Benedict de Spinoza și răspunsurile acestuia, în măsura în care ele slujesc la o mai bună înțelegere a scrierilor sale), trad. și interp. de J.H.v. Kirchmann, Heidelberg 1882, p.204 șu (Scrisoarea a 62-a, oct. sau nov. 1674). Ediția «Spinoza, Briefwechsel» (Spinoza, Corespondență), traducere și introducere, note și registru alcătuite de Carl Gebhardt, Leipzig 1914, p. 235 (Scrisoarea a 58-a), apare drept expeditor al acestei scrisori medicul și alchimistul Georg Hermann Schuller.
  6. presupuneți acum…: sublinierea acestui loc aparține lui Rudolf Steiner
  7. Eduard von Hartmann: «Phänomenologie des sittlichen Bewusstseins. Prolegomena zu jeder künftigen Ethik» (Fenomenologia conștienței morale. Prolegomena la orice etică viitoare), Ed. 2, Berlin 1879, p. 451 șu (Secțiunea a 2-a, A, III, 5).
  8. Robert Hamerling : «Die Atomistik des Willens, Beiträge zur Kritik der modernen Erkenntniss» (Atomistica voinței. Contribuții la critica cunoașterii modeme), 2. vol., Hamburg 1891, vol. al 2-lea, p. 213 ș.u.
  9. Paul Rée: «Die Illusion der Willensfreiheit» (Iluzia libertății voinței), Berlin 1885, p. 5 și 6.
  10. Hegel: «Encyklopädie der philosophischen Wissenschaften im Grundrisse» (Enciclopedia științelor filosofice în rezumat) (1817), Preambul la ed. a 2-a, Heidelberg 1827, p. XX; Georg Wilhelm Friedrich Hegel’s Werke (Opere), ed. Completă, 6 vol., Berlin 1840, p. XXII, realizată de o asociație de prieteni ai nemuritorului.
  11. «Zwei Seelen wohnen, ach! In meiner Brust»: Goethe, Faust I, Vor dem Tor (În fața porții), versurile 1112-1117. Traducerea rom. de Ștefan Augustin Doinaș.
  12. Friedrich Albert Lange: «Geschichte des Materialismus und Kritik seiner Bedeutung in der Gegenwart» (Istoria materialismului și critica semnificației sale în prezent), 2 vol., Iserlohn 1866 și 1875. Citatul inserat face parte din vol. II, pag. 431 (Cartea a 2-a, Secțiunea a 3-a). Partea care nu apare, marcată prin puncte în citat, este: „Așa cum spune Helmholz”
  13. Goethe: «Naturwissenschaftliche Schriften» (Scrieri de științele naturii), editate și comentate de Rudolf Steiner în colecția „Literatura Națională Germană” a lui Kürschner, 5 vol., 1884-97, republicată la Dornach 1975, GA (Bibl. Nr.) 1 a-e, vol.2 (1887), Bibl. Nr. lb, pag. 5 și 7.
  14. bilă de biliard: Comp. și cu David Hume, «Eine Untersuchung in Betreff des menschlichen Verstandes», (Cercetare cu privire la intelectul uman – An Enquiry Concerning Human Understanding), tradusă, explicată și cu o descriere a vieții lui Hume, îngrijită de J.H.v. Kirchmann, ediția a 4-a, Heidelberg 1888, pag.31-33 (Secțiunea IV, Îndoiala sceptică referitoare la activitatea rațiunii, paragraf I).
  15. Theodor Ziehen: «Leitfaden der physiologischen Psychologie, in 15 Vorlesungen» (Ghid de psihologie fiziologică în 15 prelegeri), ediție revăzută și adăugită, Jena 1893, pag. 171.
  16. Cartea Întâia a lui Moise : Geneza (Facerea), sau întâia Carte a lui Moise, 1,31.
  17. Pierre Jean Georges Cabanis, «Rapports du physique et du moral de 1’homme», 2 vol., Paris An X – 1802, vol. 1, pag. 151 (second mémoire, § 7). Traducerea germană, 2 vol. Halle 1804.
  18. Cartesius... gândesc, deci exist: René Descartes, «Discours sur la méthode» (1673), I, 7 și 10; și de asemenea, dar nu literal, «Meditationes de prima philosophia» (1641), a 2-a meditație.
  19. Friedrich Wilhelm Joseph Schelling: «Erster Entwurf eines Systems der Naturphilosophie» (Întâia schiță a unei filosofii a naturii), Jena și Leipzig 1799, p. 6, literal : „A filosofa asupra naturii înseamnă să creezi natura”, Opere complete, Prima secțiune, vol. al 3-lea, Stuttgart și Augsburg 1858, pag. 13.
  20. obiecție... pe care i-o făcuse Pascal lui Cartesius...: eu mă plimb, deci sunt: nu a putut fi dovedită la Pascal. Dar Descartes însuși formulează această frază pentru a sintetiza obiecțiile lui Peter Gassendi. Încă înainte de publicarea acestora, Descartes a permis accesul unei serii de filosofi și teologi, la «Meditationes de prima philosophia». El a putut tipări obiecțiile acestora împreună cu răspunsurile sale la acestea, într-o anexă la tratatul propriu-zis, deci încă de la ediția întâia, din 1641. Celei de-a cincea obiecții, din cele șase ale lui Gassendi, frazei „ego ambulo, ergo sum”, Descartes îi dă răspuns în paragraful I al răspunsului la obiecția împotriva celei de a 2-a meditații. («Oeuvres de Descartes», publiés par Charles Adam et Paul Tarinery, vol. VII, Paris 1904, pag. 352).
  21. personalități pe care autorul...o apreciază foarte mult: Este avut în vedere filosoful Eduard von Hartmann (1842 – 1906). Chiar dizertația lărgită a lui Rudolf Steiner «Adevăr și știință, preludiu la o ‹Filosofie a libertății›» (Weimar 1892), purta dedicația tipărită: „Dedicată lui Dr. Eduard von Hartmann, cu călduroasă stimă”. Rudolf Steiner a trimis chiar și «Filosofia libertății» lui Hartmann, iar acesta a studiat-o temeinic pe parcursul a două săptămâni și, prevăzută cu numeroase comentarii, remarci marginale și sublinieri, a trimis-o lui Rudolf Steiner. Aceste comentarii și remarci marginale ale lui Eduard von Hartmann, au fost publicate acum (vezi începutul acestor note editoriale). Obiecțiile lui Hartmann, pe care Rudolf Steiner le amintește aici, se referă la pag. 46 a acestei ediții și sună: la rândul 6 f și 8: „nu !”‚ „nu !”‚ iar la rândul 7:
    „El observă și aici doar rezultatele activității sale creatoare, nu chiar pe aceasta; aceasta din urmă este amăgire, ca și cum am crede că vedem o mișcare la o succesiune rapidă de iluminări cu scânteie electrică”.
  22. Herbert Spencer: «Grundlagen der Philosophie» (Fundamentele filosofiei – Principles of Philosophy), Ediție germană autorizată după ediția a 4-a engleză, traducere de B. Vetter, Stuttgart 1875, pag. 69 șu (Cap. IV «Relativitatea oricărei cunoașteri», § 23).
  23. Când Dr. Franz a operat un orb din naștere: În anul 1840. Vezi publicarea raportului clinic «Die Wahrnehmungswelt Blindgeborenen vor und nach der Operation, Bericht über den Fall eines Blindgeborenen jungen Mannes, welcher in seinem 18. Jahr erfolgreich operiert wurde, mit physiologischen Beobachtungen und Experimenten durch J. C. Franz, Leipzig» (Lumea de senzații a unui nevăzător din naștere, înainte și după operație, raport asupra cazului unui tânăr nevăzător din naștere, care a fost operat cu succes într-al 18-lea an de viață, cu observații fiziologice și experiențe efectuate de J.C. Franz, Leipzig), apărut în «Nachrichten der Rudolf Steiner-Nachlassverwaltung» («Știri ale Moștenirii literare R. Steiner» – numele vechi al publicației «Beiträge zur Rudolf Steiner Gesamtausgabe» – «Contribuții la Ediția Completă R. Steiner»), Nr. 19, Dornach Michaeli 1967, pag. 9-13.
    Despre pacientul doctorului Franz și despre un alt nevăzător din naștere, tratează cartea lui Theodor Ziehen «Ghid de psihologie fiziologică», ed. a 2-a revăzută și adăugită, Jena 1839, pag. 59, pe care Rudolf Steiner o citează de mai multe ori.
  24. George Berkeley: «Tratat despre principiile cunoașterii umane» (A Treatise Concerning the Principles of Human Knowledge), Secțiunea.VI. Nu s-a putut stabili care traducere din limba engleză a fost folosită de Rudolf Steiner.
  25. Otto Liebmann: «Zur Analyse der Wirklichkeit, Eine Erörterung der Grundprobleme der Philosophie» (Către o analiză a realității. O examinare a problemei fundamentale a filosofiei), ed. a 2-a, considerabil adăugită, Strassburg 1880, pag. 28.
  26. Johannes Volkelt: «Immanuel Kant’s Erkenntnisstheorie nach ihren Grundprincipien analysiert. Ein Beitrag zur Grundlegung der Erkenntnißtheorie» (Teoria cunoașterii la Immanuel Kant, analizată după principiile ei fundamentale. O contribuție la fundamentarea oricărei cunoașteri), § 23).
  27. Eduard von Hartmann: «Grundprobleme der Erkenntnißtheorie. Eine phänomenologische Durchwanderung der möglichen erkenntnisstheoretischen Standpunkte» (Probleme fundamentale ale teoriei cunoașterii. O parcurgere fenomenologică a punctelor de vedere posibile de teoria cunoașterii), Leipzig 1889, pag. 16-40.
  28. Johannes Müller: Vezi «Zur vergleichenden Physiologie des Gesichtssinnes der Menschen und der Tiere» (Pentru o fiziologie comparată a simțului vizual la om și la anima1e), Leipzig 1826; «Über die phantastischen Gesichtserscheinungen» (Despre aparițiile vizuale fantastisce), Koblenz 1826; «Handbuch der Physiologie des Menschen» (Manual de fiziologie a omului), 2 vol., Koblenz 1883-40.
  29. Hartmann: «Probleme fundamentale ale teoriei cunoașterii» (vezi mai sus, nota 27 )
  30. Arthur Schopenhauer: «Die Welt als Wille und Vorstellung» (Lumea ca voință și reprezentare), I, § 1, în «Arthur Schopenhauers sämtliche Werke in zwolf Bänden» (Operele Complete ale lui Arthur Schopenhauer în 12 volume), cu introduceri de Dr. Rudolf Steiner, vol.2, Stuttgart f.a. (1894), pag. 29.
  31. Eduard von Hartmann: vezi nota nr. 27 ș.u..
  32. „întreaga realitate se transformă...” : Johann Gottlieb Fichte, «Die Bestimmung der Menschen» (Menirea omului), Cartea a 2-a; Opere Complete editate de I. H. Fichte, Prima Secțiune, vol.2, Berlin 1845, pag. 245.
  33. Eduard von Hartmann a numit-o realism transcendental : vezi lucrarea acestuia «Kritische Grundlegung des transzendentalen Realismus. Eine Sichtung und Fortbildung der erkenntnisstheoretischen Prinzipien Kant’s» (Fundamentare critică a realismului transcendental. Observare și dezvoltare a principiilor de teoria cunoașterii la Kant), ediția a 2-a adăugită a lucrării «Das Ding an sich und seine Beschaffenheit» (Lucrul în sine și constituția sa), Berlin 1875.
  34. Wilhelm Weygandt, «Entstehung der Träume. Eine psychologische Untersuchung» (Geneza viselor. O cercetare psihologică), Leipzig 1893, pag. 37, textual: „Iritația provocatoare de tuse de pe trahee mi-a produs o dată o reprezentare în vis, în care beam din pahare foarte mici un vin foarte vechi, pe care îl sorbeam cu cea mai mare grijă, deși acesta îmi provoca o arsură în laringe.” În același volum, vezi și pasajul subliniat de Rudolf Steiner : „Mă dusesem odată la culcare foarte însetat și am avut reprezentarea faptului că beam dintr-o sticluță un coniac foarte tare și vechi, care mă ardea foarte tare; senzației intense îl corespundea așadar foarte corect reprezentarea unei băuturi tari și iritante.”
  35. Schopenhauer, «Lumea ca voință și reprezentare» 11, § 18; A. Schopenhauer, Opere Complete în 12 vol., cu introduceri de Dr. Rudolf Steiner, Stuttgart f.a. (1894), vol.2, pag. l40 și 141.
  36. „nici o culoare fără un ochi sensibil la culoare”: n-a putut fi găsit în această formă.
    Compară însă cu Arthur Schopenhauer în Introducere la lucrarea sa «Über das Sehen und die Farben» (Despre văz și culoare): „convingerea reală... că acele culori cu care îi apar lui [cititorului] înveșmântate obiectele, se află în întregime doar în ochiul său”. În „Operele complete ale lui Arthur Schopenhauer în 12 volume”, cu introduceri de Dr. Rudolf Steiner, Stuttgart f.a. (1894), vol. 12, pag. 15.
    Compară și cu formularea lui Rudolf Hermann Lotze: „În ce constă sclipirea unei lumini, pe care absolut nimeni nu o vede, ori răsunetul unui ton, pe care nimeni nu-l aude, este la fel de imposibil de spus, ca și ce ar fi o durere de dinți, pe care nimeni nu ar avea-o. În natura culorilor, a sunetelor, a mirosurilor etc. se găsește așadar faptul că ele au de fapt doar un loc și un mod în care pot exista, anume în conștiența unui suflet, și anume în momentele în care pot fi percepute de acesta.” In: «Grundzüge der Psychologie» (Principii de psihologie) 1882; ediția a 5-a, Leipzig 1894, pag. 20 (§13).
  37. Un gânditor pe care autorul acestei cărți îl prețuiește foarte mult: : este avut în vedere Eduard von Hartmann (vezi nota 21 ). Obiecția sa se referă la pasajul de la pagina 86, rândurile 6-8 și sună astfel:
    „Se întreabă doar: care lume? Lumea mea de gânduri îmi produce gândirea, tot așa cum lumea mea de reprezentări este realizată prin activitatea mea de reprezentare. Însă lumea care există fără gândirea mea, nu este chiar deloc lumea mea de gânduri, ci, ambele sunt două lumi numeric diferite, chiar dacă, și în privința conținutului, ele sunt aduse tot mai aproape de consens, printr-o continuă edificare gânditoare a lumii de gânduri. A le considera pe amândouă drept una singură constituie un realism naiv al gândirii, la fel cum a considera lunea reală și cea de reprezentări ca una singură, este un realism naiv al reprezentării.”
  38. Emil Du Bois-Reymond: «Über die Grenzen der Naturerkennens» (Despre limitele cunoașterii naturii), Prelegere ținută la sesiunea publică a celei de a 45-a adunare a cercetătorilor naturii și medicilor din Germania, în Leipzig la 14 august 1872, Leipzig 1872, pag. 26.
  39. Metafizica lui Eduard von Hartmann: «Die Philosophie des Unbewussten. Versuch einer Weltanschauung. Speculative Resultate nach inductiv-naturwissenschaftlicher Methode» (Filosofia inconștientului. O încercare de concepție despre lume. Rezultate speculative pe baza metodei inductive a științelor naturii), Berlin 1869 (există numeroase noi ediții revăzute și adăugite).
  40. Față de această afirmație mi s-a obiectat: de către Eduard von Hartmann (vezi nota 33). Obiecția sa se referă la pasajul de la pag. 183, rândurile 19-25 de sus și sună astfel:
    „Aceasta este o exprimare lexicală neobișnuită. Reprezentarea este mai întâi amintirea palidă a unei percepții senzoriale, și abia pornind de la amintire se realizează divizarea, legarea, corelarea și formarea noțiunii.”
  41. în scrieri care au armat acestei cărți: Vezi, printre altele, «Vom Menschenrätsel» (Despre enigma omului), Bibl. Nr. 20, Cap. „Ausblicke” (Perspective); de asemenea, «Von Seelenrätsel» (Despre enigma sufletului), Bibl. Nr. 21.
  42. în această privință putem să-l urmăm pe Eduard von Hartmann: vezi citatul din Hartmann de la pag. 141 a acestei cărți, și nota referitoare la acesta - 7.
  43. (notă de subsol) Hartmann: vezi nota 7
  44. Johannes Kreyenbühl, «Die ethische Freiheit bei Kant. Eine kritisch-spekulative Studie über den wahren Grund der Kant’schen Philosophie» (Libertatea etică la Kant. Un studiu critic-speculativ asupra temeiului adevărat al filosofiei kantiene), Philosophische Monatshefte (Caiete lunare filosofice), vol.18, al 3-a Caiet, Heidelberg 1882, pag. 129-161.
  45. Kant, „Critica rațiunii practice”, 1788, pag. 154 (Partea 1-a, Cartea 1-a, Cap.3).
  46. Thordor Zielen: vezi nota 15
  47. Hartmann «Fenomenologia conștienței morale», pag. 871
  48. „...istoria este evoluția omului spre libertate”: redare liberă după Hegel, «Vorlesungen über die Philosophie der Geschichte» (Prelegeri despre filosofia istoriei), «Ediția definitivă a Operelor lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel, realizată de o asociație de prieteni al nemuritorului», vol.9, ed. a 3-a, scoasă de Dr. Eduard Gans, Berlin 1848, pag. 24 (Introducere) și pag. 546 ș.u. (Încheiere). În același context, în «Linii fundamentale ale unei teorii a cunoașterii în concepția goetheană despre lume» (1886), Bibl. Nr. 2, în prezentul vol. la pag. 71 (cap. 19), Rudolf Steiner critică și concepția despre istorie a lui Herder: „Știința noastră a cunoașterii se abține cu totul să atribuie istoriei vreun scop, ca de pildă acela al educării oamenilor de pe o treaptă inferioară de perfecțiune la una superioară, și altele asemenea. Tot astfel, față de concepția noastră, apare drept eronat atunci când cineva vrea să conceapă evenimentele istorice ca pe fapte naturale în succesiunea cauză-efect, așa cum face Herder în «Idei pentru filosofia istoriei omenirii»”.
  49. Robert Hamerling, «Die Atomistik des Willens. Beiträge zur Kritik der modernen Erkennt-niss» (Atomistica voinței. Contribuții la critica cunoașterii modeme), 2 vol., Hamburg 1891, vol. 2, pag. 201 și 191.
  50. Friedrich Paulsen, «System der Ethik, mit einem Umriss der Staats- und Gesellschafslehre» (Sistemul eticii cu un rezumat al teoriei despre stat și societate), partea I-a, Berlin 1889.
  51. [notă de subsol] Paulsen, op. cit., pag.15 (Introducere, 5.).
  52. Robert Hamerling, op.cit., pag.214 ș.u. Fraza: „A fi liber înseamnă să poți face ceea ce vrei.”, R.Hamerling o citează din John Locke iar fraza „Să poftești sau să nu poftești, după voie, ar fi sensul adevărat al dogmei liberei voințe”, e luată din Herbert Spencer. (Comp. cu citatul din Spencer, de la pag. 14 a acestei cărți.)
  53. reprezentanți principali al optimismului... Shaftesbury și Leibniz: Vezi Antony Ashley Cooper Earl of Shaftesbury, «Characteristics of Men, Manners, Opinions, Times» (Caracteristicile oamenilor, obiceiurilor, părerilor, vremurilor), 3 vol., London 1711: și, Gottfried Wilhelm Leibniz «Essais de thédodicée sur la bonté de Dieu, de la liberté de l’homme et de l’origine du ma1» (Eseu asupra îndreptățirii lui Dumnezeu, asupra bunătății lui Dumnezeu, libertății, și despre sorgintea răului), Amsterdam 1710.
  54. Hartmann, «Fenomenologia conștienței morale» (vezi nota 7), pag. 866 (Secțiunea 2, C, IV).
  55. Eduard von Hartmann, «Filosofia inconștientului», ediția a VII-a, extinsă, vol. II, Metafizica inconștientului, Berlin 1876, pag.290 (Cap. XIII).
  56. obiecție... de la o personalitate competentă: făcută de către Eduard von Hartmann (vezi nota 21). Obiecția sa se referea la pasajul de la pag. 143, și sună astfel:
    „Steiner nu combate așadar justețea unui sold negativ, ci numai faptul că animalele și oamenii și-ar face într-adevăr bilanțul axiologic. Această problemă este însă secundară. Pesimismul nu afirmă absolut de loc faptul că fiecare om s-ar preocupa în mod conștient, și în general, cu o asemenea întocmire de bilanț, chiar dacă fără voie, temporar, asupra unor perioade sau episoade ale vieții, el își face câte un bilanț în mare, pe baza unor impresii ale memoriei, aproximative și conforme cu starea sa sufletească. Dar el consideră că ar fi treaba filosofilor să recupereze ceea ce este neglijat de lipsa de memorie a animalelor sau a celor mai mulți dintre oameni.”
  57. [notă de subsol] Mi s-a obiectat: Obiecția provine de la Eduard von Hartmann (vezi nota 21). Ea se referă la pasajul de la pag. 152, și sună după cum urmează:
    „înlăuntrul genului, femeia se poate deja desfășura atât de individual pe cât o dorește, cu mult mai liber decât bărbatul, care este dezindividualizat prin intermediul școlii, iar apoi prin război și meserie.”
  58. Obiecțiile ce mi s-au adus din partea filosofilor: De către Eduard von Hartmann (Vezi nota 21).
  59. Eduard von Hartmann, «Die letzten Fragen der Erkenntnisstheorie und Metaphysik» (Ultimele probleme ale teoriei cunoașterii și metafizicii), în „Zeitschrift für Philosophie und philosophische Kritik” (Revista de filosofie și critică filosofică), vol.108, Leipzig 1896, pag. 54-73 și 21 1-237. Despre «monismul teoriei cunoașterii», pag.66-73; menționare nominală a lui Rudolf Steiner: pag.71. Încă în remarcile marginale la «Filosofia libertății» (vezi nota 45II), Hartmann a criticat titlul acesteia: „Titlul ar trebui să sune: ‹Monismul teoriei cunoașterii și individualismul etic›[...]”.
  60. Eduard von Hartmann: op. cit., pag.71. Aceeași critică o aduce Hartmann încă din comentarul său final al remarcilor marginale asupra «Filosofiei libertății» (vezi nota 21):
    „În această carte nu sunt reconciliate nici fenomenalismul absolut în sine al lui Hume cu fenomenalismul care se sprijină pe Dumnezeu al lui Berkeley, dar nici fenomenalismul acestuia, imanent sau subiectiv, cu panlogismul transcendental al lui Hegel, cu atât mai puțin panlogismul hegelian cu individualismul goethean. Între oricare din aceste două componente, se cască o prăpastie de netrecut. Este însă trecut cu vederea mai ales faptul că fenomenalismul duce, ca o consecință inevitabilă, spre solipsism, iluzionism absolut și agnosticism, și nu se face nimic pentru a preveni această alunecare în abisul nefilosofiei, deoarece acest pericol nu este câtuși de puțin recunoscut”.
  61. «teoria monistă a cunoașterii» lui Johannes Rehmke: vezi operele acestuia: «Die Welt als Wahrnehmung und Begriff» (Lumea ca percepție și concept), Berlin 1880, și «Unsere Gewissheit von der Aussenwelt» (Certitudinea noastră asupra lumii exterioare), 1894, ș.a.

AcasăLucrări OnlineIndex GA4Precedenta