Formațiunile lumii sufletelor și ale țării spiritelor nu pot fi obiectul unei percepții sensibile, exterioare. Obiectele acestei percepții sensibile trebuie considerate ca alcătuind o a treia lume alături de celelalte două. În timpul existenței sale corporale omul trăiește concomitent în cele trei lumi. El percepe obiectele lumii sensibile și acționează asupra lor. Formațiunile lumii sufletelor acționează prin forțele lor de simpatie și antipatie asupra lui; și propriul său suflet dă naștere la valuri în lumea sufletelor prin înclinațiile și repulsiile lui, prin dorințele și poftele sale. Entitatea spirituală a lucrurilor se oglindește însă în gândurile lui; el însuși este, ca ființă spirituală gânditoare, cetățean al țării spiritelor și tovarășul tuturor celor care trăiesc în acest domeniu al lumii. Din aceasta se vede că lumea sensibilă nu este decât o parte din ceea ce înconjoară omul. Din ambianța generală a omului, această parte iese în evidență cu o anumită independență, pentru că simțurile o pot percepe, lăsând neobservate cele sufletești și spirituale, care și ele aparțin acestei lumi. Așa cum o bucată de gheață care plutește pe apă este substanță a apei înconjurătoare, dar care se ridică și se separă prin anumite proprietăți din aceasta, tot astfel sunt și obiectele sensibile substanță a lumii sufletești și spirituale înconjurătoare; și ele se separă de acestea prin anumite calități care le fac perceptibile senzorial. Vorbind pe jumătate în parabole, ele sunt formațiuni sufletești și spirituale densificate; iar densificarea face ca simțurile să-și poată procura cunoștințele despre ele. Da, așa cum gheața este numai o formă de existență a apei, tot astfel și obiectele sensibile sunt numai o formă în care există ființele sufletești și spirituale. Dacă s-a înțeles acest lucru, atunci se poate înțelege și că așa cum apa poate trece în forma de gheață, tot astfel și lumea spiritelor trece în lumea sufletelor, iar aceasta în lumea sensibilă.
Din acest punct de vedere rezultă și explicația faptului că omul poate să-și facă gânduri despre obiectele sensibile. Căci există o întrebare pe care ar trebui să și-o pună orice om care gândește, și anume: Ce relație există între gândul pe care și-l face un om despre o piatră și piatra însăși? Oamenilor care privesc cu deosebită profunzime în natura exterioară, această întrebare le apare în deplină claritate în fața ochiului spiritual. Ei resimt concordanța lumii gândurilor umane cu structura și aranjamentele naturale. Asupra acestei armonii s-a exprimat marele astronom Kepler [Nota 8]: „Este adevărat că vocația divină care împinge pe unii oameni să învețe astronomia este înscrisă în Universul însuși, nu în cuvinte și în silabe, ci în virtutea corespondenței dintre noțiuni și simțuri, pe de o parte, și înlănțuirile de configurații cerești, pe de altă parte”. Numai pentru că obiectele lumii sensibile nu sunt nimic altceva decât entități spirituale densificate, omul care se ridică în gândurile sale la aceste entități spirituale poate înțelege lucrurile în gândurile sale. Lucrurile sensibile își au originea în lumea spiritelor, ele sunt o altă formă a entităților spirituale; iar când omul își face gânduri despre obiecte, interiorul său este orientat când și când de la forma sensibilă spre arhetipurile spirituale ale acestor obiecte. A înțelege un lucru prin gânduri este un proces care poate fi comparat cu cel prin care un corp solid este transformat mai întâi fluid, în foc, pentru ca apoi chimistul să-l poată cerceta în forma sa fluidă.
În diferitele regiuni ale țării spiritelor se arată arhetipurile spirituale ale lumii sensibile. În regiunile a cincea, a șasea și a șaptea aceste arhetipuri se mai găsesc, ca puncte germinale vii; în cele patru regiuni inferioare ele iau aspectul de formațiuni spirituale. Aceste formațiuni spirituale spiritul uman le percepe ca pe o reflectare-umbră, atunci când vrea să obțină prin gândirea sa înțelegerea lucrurilor sensibile. Cum s-au densificat aceste formațiuni pentru a da lumea sensibilă este o întrebare pentru cel care se străduie să obțină înțelegerea spirituală a lumii sale înconjurătoare. În primul rând, această lume înconjurătoare se structurează pentru punctul de vedere sensibil în cele patru trepte net separate: cea minerală, cea vegetală, cea animală și cea umană. Regnul mineral este perceput prin simțuri și înțeles prin gândire. Dacă ne facem un gând despre un mineral, avem de-a face cu două aspecte: cu obiectul sensibil și cu gândul. Potrivit cu aceasta, trebuie să ne reprezentăm că acest obiect sensibil este o ființă-gând densificată. O ființă minerală acționează asupra altei ființe minerale în mod exterior. Ea se lovește de aceasta și o mișcă; o încălzește, o luminează, o dizolvă etc. Acest mod exterior de a influența trebuie exprimat prin gânduri. Omul își face gânduri asupra felului cum acționează lucrurile minerale unul asupra altuia. Prin aceasta gândurile sale izolate se lărgesc într-o formațiune de gânduri a lumii minerale generale. Dar această imagine de gânduri este un reflex al imaginii primordiale a întregii lumi minerale sensibile. Ea se găsește în lumea spirituală ca un întreg. În regnul vegetal, la acțiunea exterioară a unui lucru asupra celuilalt se mai adaugă și fenomenele de creștere și de reproducere. Planta crește și produce din sine ființe de același fel cu ea. La ceea ce omul întâlnește în regnul mineral se mai adaugă acum și viața. Simplă meditare la acest fapt aduce lumină în această direcție. Planta are în sine forța de a-și da sieși forma sa vie și de a produce această formă într-o ființă identică cu ea. Iar între modul inform al substanței minerale, așa cum îl întâlnim la gaze, la lichide etc., și forma vie a lumii vegetale se află formele cristalelor. În cristale, noi trebuie să căutăm tranziția de la lumea minerală fără formă (amorfă, N.tr.) la capacitatea vie de a da formă a regnului vegetal. În acest proces sensibil, exterior al producerii de formă – în ambele regnuri (mineral și vegetal) – trebuie să vedem densificarea sensibilă a procesului pur spiritual care se desfășoară atunci când germenii spirituali ai celor trei regiuni superioare ale țării spiritelor se formează ca forme spirituale ale regiunilor inferioare. Procesului cristalizării îi corespunde în lumea spirituală ca arhetip trecerea de la germenul spiritual amorf la formațiunea formată. Dacă această tranziție se densifică astfel încât simțurile să-l poată percepe în rezultatul său, atunci el se prezintă în lumea sensibilă ca proces de cristalizare minerală. Și în viața plantelor există un germene spiritual organizat. Dar i-a mai rămas ființei formatoare capacitatea vie de a da formă. În cazul cristalului, germenul spiritual și-a pierdut în momentul formării lui capacitatea formatoare. El s-a epuizat în forma transpusă în existență. Planta are formă, dar pe lângă aceasta își păstrează și capacitatea de formare. Calitatea germenului spiritual din regiunile superioare ale țării spiritelor se păstrează în viața plantelor. Așadar, planta este formă, ca și cristalul, și totodată și forță formatoare. În afara formei pe care ființele primordiale au primit-o în forma plantei, la aceasta mai lucrează și o altă formă care poartă amprenta ființei spirituale din regiunile superioare. Dar sensibil nu se poate percepe la plantă decât ceea ce se viețuiește în forma finită; entitățile formatoare care dau vitalitate acestei forme, în regnul vegetal, sunt prezente în mod senzorial neperceptibil. Ochiul sensibil vede azi crinul mic și crinul devenit mai mare după un anumit timp. Forța formatoare care îl prelucrează pe cel din urmă din primul acest ochi nu o vede. Această entitate-forță formatoare este partea sensibil-invizibilă care lucrează în lumea plantelor. Germenii spirituali au coborât cu o treaptă, pentru a acționa în domeniul formelor. În știința spiritului se poate vorbi despre regnuri elementare. Dacă desemnăm formele primordiale care încă nu au formă ca prim regn elementar, entitățile de forță sensibil invizibile care acționează ca maeștri lucrători la creșterea plantelor aparțin celui de al doilea regn elementar. În lumea animală se mai adaugă la capacitatea de a crește și de a se reproduce senzația și pofta. Acestea sunt exteriorizările lumii sufletești. O ființă dotată cu ele aparține acestei lumi, primește impresii de la ea și acționează asupra ei. Orice senzație, orice poftă care iau naștere în ființa unui animal sunt scoase din străfundurile sufletului animal. Forma are durată mai mare decât senzația sau pofta. Se poate spune că, așa cum se raportează forma ce se modifică a plantei la forma rigidă a cristalului, tot astfel se raportează și viața de senzație la forma vie mai statornică. Planta se epuizează într-o oarecare măsură în forța formatoare; ea dă naștere la noi forme în timpul vieții: mai întâi rădăcina, apoi sistemul foliar, apoi florile etc. Animalul crește până la o anumită dimensiune și formă caracteristică și dezvoltă apoi în cadrul acesteia viața dinamică a senzațiilor și dorințelor lui. Și această viață își are existența în lumea sufletească. Așa cum planta este ceea ce crește și se reproduce, animalul este ceea ce simte și-și dezvoltă instinctele. Ele sunt pentru animal ceea ce este fără formă, care se dezvoltă mereu în forme noi. În ultimă instanță, ele își au procesele arhetipale în cele mai înalte regiuni ale țării spiritelor. Dar ele sunt active în lumea sufletească. Astfel, la animale, pe lângă entitățile-forță care dirijează, sensibil-invizibile, creșterea și reproducerea se mai adaugă și altele care au coborât cu o treaptă mai jos în lumea sufletească. Artizanii care acționează în senzații și instincte sunt, în regnul animal, entități fără formă care se îmbracă în învelișuri sufletești. Ele sunt constructorii propriu-ziși ai formelor animale. Domeniul cărora le aparțin poate fi desemnat în știința spiritului drept al treilea regn elementar. Pe lângă capacitățile menționate la plante și animale, omul mai este înzestrat și cu aceea de a prelucra senzațiile, obținând reprezentări și gânduri, și cu aceea de a-și dirija instinctele prin gândire. Gândul care la plantă apare ca formă, la animal apare ca forță sufletească și chiar sub formă de gând. Animalul este suflet; omul este spirit. Entitatea spirituală a mai coborât o treaptă. La animal ea este formatoare de suflet. La om ea s-a mutat în însăși lumea materială sensibilă. Spiritul este prezent în cadrul corpului uman sensibil. Și pentru că se prezintă în veșmânt sensibil, el poate apărea ca acea reflectare-umbră a ființei-spirit, pe care-o reprezintă gândul. Prin condițiile organismului fizic al creierului, în om apare spiritul. Dar spiritul a devenit din această cauză și entitatea interioară a omului. Gândul este forma pe care o adoptă în om entitatea-spirit lipsită de formă, așa cum ea preia forma la plantă, sufletul la animal. Datorită acestui fapt, omul nu are un regn elementar care să-l construiască în afară de sine însuși, în măsura în care el este ființă gânditoare. Regnul său elementar lucrează în corpul său sensibil. Numai în măsura în care omul este formă și ființă în care iau naștere senzații lucrează în el și entități elementare de același fel cu cele care lucrează în lumea plantelor și a animalelor. În organismul spiritual al omului, în creierul său format ca încununare a sistemului său nervos avem în fața noastră, devenit sensibil-vizibilă, ceea ce lucrează ca entitate de forță suprasensibilă la plante și la animale. Aceasta are drept rezultat faptul că animalul are un sentiment de sine, omul în schimb are o conștiență de sine. În animal, spiritul se simte suflet; el nu se simte spirit. În om spiritul se recunoaște ca spirit, chiar dacă – prin condițiile fizice – numai ca reflectare-umbră a spiritului, ca gând. În acest sens lumea triplă se împarte în modul următor: 1. regnul ființelor arhetipale lipsite de formă (primul regn elementar); 2. regnul ființelor formatoare de formă (al doilea regn elementar); 3. regnul ființelor sufletești (al treilea regn elementar) 4. regnul formelor create (forme cristaline); 5. regnul ființelor care au forme fizice vizibile, asupra cărora mai lucrează însă în afară de acestea și entitățile formatoare (regnul vegetal); 6. regnul care devine sensibil în forme în care însă mai acționează încă și entitățile care viețuiesc sufletește (regnul animal); 7. Regnul în care formele sunt perceptibile senzorial, pe lângă care însă mai acționează entitățile care creează formele și cele care se viețuiesc sufletește și în care prinde contur însuși spiritul sub forma gândului în cadrul lumii simțurilor (regnul uman).
Din acestea rezultă modul cum se leagă componentele de bază ale omului ce trăiește în trup cu lumea spirituală. Corpul fizic, corpul eteric, corpul sufletesc simțitor și sufletul rațiunii trebuie privite ca arhetipuri ale țării spiritelor densificate în lumea sensibilă. Corpul fizic ia naștere prin aceea că arhetipul omului este densificat până la apariția sensibilă. Din această cauză, corpul fizic poate fi numit și entitate a primului regn elementar densificat până la un grad de vizibilitate sensibilă. Corpul eteric ia naștere prin aceea că silueta obținută în acest mod este menținută în mobilitate printr-o entitate care-și extinde activitatea în regnul sensibil, dar care ea însăși nu este perceptibilă prin simțuri. Dacă se dorește caracterizarea completă a acestei entități, atunci trebuie spus că ea își are originea mai întâi în regiunile cele mai înalte ale țării spiritelor și ia apoi formă în cea de a doua regiune, devenind un arhetip al vieții. Ca arhetip al vieții, ea acționează în lumea sensibilă. În mod asemănător, entitatea care construiește corpul sufletesc simțitor își are obârșia în ținuturile cele mai înalte ale țării spiritelor, iar în cea de a treia regiune a țării spiritelor ia forma arhetipală a lumii sufletești și acționează ca atare în lumea sensibilă. Sufletul rațiunii se formează prin aceea că arhetipul omului gânditor ia în cea de a patra regiune a țării spiritelor forma gândului și, ca atare, acționează în lumea sensibilă ca entitate umană gânditoare. Așa se află omul în cadrul lumii simțurilor; în felul acesta lucrează spiritul la corpul său fizic, la corpul său eteric și la corpul său sufletesc simțitor. În felul acesta spiritul devine aparent în sufletul rațiunii. Așadar, la cele trei mădulare inferioare ale omului colaborează arhetipurile sub formă de entități care într-un anumit mod i se opun în mod exterior; în sufletul său al rațiunii, el însuși devine lucrător (conștient) la propria sa ființă. Iar entitățile care lucrează asupra corpului său fizic sunt aceleași care formează natura minerală. Asupra corpului său eteric acționează entități de aceeași specie cu cele care acționează asupra regnului vegetal, asupra corpului său sufletesc cu cele ce elaborează senzații, cele care trăiesc în regnul animal în mod sensibil-neperceptibil, dar care își extind activitatea în aceste regnuri.
În felul acesta coacționează diferitele lumi. Lumea în care trăiește omul este expresia acestei coacționări.
* * *
După ce lumea sensibilă a fost înțeleasă în acest mod, se deschide și calea înțelegerii pentru ființe de alt fel decât sunt cele care își au existența în cele patru regnuri amintite ale naturii. Un exemplu de astfel de entități este ceea ce se numește spiritul poporului (spiritul național). Acesta nu apare nemijlocit în mod sensibil. El se viețuiește în senzațiile, sentimentele, înclinațiile etc. observate ca fiind comune unui popor. Este o entitate care nu se încorporează în mod sensibil, ci, așa omul își modelează corpul în mod sensibil vizibil, tot astfel cum își modelează ea corpul din substanțe ale lumii sufletești. Acest corp al spiritului poporului este ca un nor în care trăiesc mădularele unui popor, ale căror acțiuni apar în sufletele oamenilor, dar care nu își au originea în sufletele lor. Pentru cine nu își reprezintă spiritul poporului în acest fel, acesta rămâne o simplă imagine fantomatică gând, fără ființă și viață, o abstracțiune goală. Ceva asemănător s-ar putea spune și despre ceea ce se numește spiritul timpului. Prin aceasta, vederea spirituală se lărgește, acoperind o multitudine de alte entități, inferioare și superioare, care trăiesc în ambianța omului, fără ca el să le poată percepe prin simțuri. Oamenii care au capacitatea clarvederii spirituale percep însă astfel de entități și le pot descrie. Unor specii inferioare de astfel de ființe le aparține tot ceea ce cei ce percep lumile spirituale numesc salamandre, silfi, undine, gnomi. Nu trebuie să spunem că astfel de descrieri ar fi imagini-copii ale adevărului care se află la baza lor. Dacă ar fi așa, atunci lumea care poate fi înțeleasă cu ajutorul lor nu ar fi o lume spirituală, ci una grosolan-sensibilă. Ele sunt vizualizări ale unui adevăr spiritual care nu se lasă prezentat decât în acest fel, ca parabole. Când cel care vrea să valorifice numai vederea fizică consideră acest fel de entități ca avortoni ai unei fantezii pustii și ale superstiției, acest lucru este de înțeles. Pentru ochii sensibili, ele nu pot fi vizibile, este evident, pentru că ele nu au un corp fizic. Superstiția nu constă în faptul că astfel de ființe sunt privite ca fiind adevărate, ci în aceea că se crede că ele apar în mod sensibil. Ființe cu astfel de formă coacționează la construcția lumii, și te întâlnești cu ele de îndată ce pășești în regiunile superioare ale lumii, închise pentru simțurile corporale. Superstițioși nu sunt cei care văd în astfel de descrieri imaginile unor adevăruri spirituale, ci aceia care cred în existența sensibilă a imaginilor, dar și cei care contestă spiritul pentru că ei cred că trebuie să respingă imaginea sensibilă. Trebuie consemnate și ființele care nu coboară până în lumea sufletească, ci al căror înveliș este țesut numai din formațiunile țării spiritelor. Omul le percepe, devine tovarășul lor, atunci când își deschide ochiul spiritual și urechea spirituală pentru ele. Printr-o astfel de deschidere, omului îi devin inteligibile multe lucruri la care el nu poate să privească altminteri decât cu o lipsă totală de înțelegere. În jurul lui se face lumină; el vede cauzele a ceea ce nu sunt decât efecte în lumea sensibilă. El cuprinde ceea ce, în lipsa ochiului spiritual, fie trebuie să conteste cu totul, fie să se mulțumească cu sintagma: Există mai multe lucruri în cer și pe Pământ decât vă permite să visați înțelepciunea voastră primită în școli. Oameni care simt lucrurile cu mai multă finețe, în mod spiritual, devin neliniștiți atunci când presimt în jurul lor existența unei alte lumi decât cea percepută prin simțuri; ei încep să conștientizeze în mod încețoșat și trebuie să bâjbâie în interiorul lor ca orbul printre obiecte vizibile. Numai cunoașterea clară a acestor domenii superioare ale existenței, pătrunderea plină de înțelegere în ceea ce se întâmplă în ei pot întări cu adevărat omul în sinea lui și-l pot aduce la determinarea sa adevărată. Prin privirea în ceea ce este ascuns simțurilor, omul își lărgește ființa în așa fel încât își simte viața trăită înaintea acestei lărgiri ca pe „un vis despre lume”.
