Din datele pe care istoria le pune la dispoziție, omul poate afla numai o mică parte din evenimentele pe care omenirea le-a trăit în timpurile trecute. Documentele istorice îşi revarsă lumina doar asupra câtorva milenii în trecut. Cercetările arheologice, paleontologice, ca şi cele geologice, aduc în plus prea puține elemente. Acestei limitări i se adaugă inexactitatea datelor care se bazează pe mărturii exterioare. Să ne gândim numai cât de mult s-a modificat imaginea pe care ne-am făcut-o asupra unui eveniment, chiar recent, sau despre un popor, îndată ce s-au descoperit noi documente istorice. Este de ajuns să comparăm între ele descrierile făcute de diferiți autori asupra unui acelaşi subiect, ca să ne dăm seama pe ce teren nesigur ne aflăm. Tot ceea ce ține de lumea sensibilă exterioară este supus, în timp, degradării. Timpul distruge în egală măsură tot ce a creat. Iar istoria trăieşte numai din ceea ce timpul a conservat. Nimeni nu poate spune dacă ceea ce a dăinuit până la noi reprezintă esențialul, câtă vreme suntem dependenți de mărturii şi documente exterioare. – Totodată, ce apare în timp îşi are originea în eternitate. Numai că percepția sensibilă a eternității nu este accesibilă în mod curent, dar există căi şi metode care pot conduce pe om la aceasta. Omul poartă în sine forțe latente pe care le poate trezi şi prin care ajunge la cunoaşterea eternități. În articolele pe care le-am publicat, în această direcție, asupra întrebării Cum se dobândesc cunoştințe despre lumile superioare?* se face referire la aceste metode.
* Articolele au apărut sub formă de carte în anul 1909 la Berlin sub acelaşi titlu şi poartă numărul de ordine 10 în catalogul general al operelor lui Rudolf Steiner (GA 10). O primă traducere în limba română a apărut în anul 1992 sub titlul Treptele inițierii (NT).
Parcurgând cele cuprinse aici, se arată că omul, ajuns la un grad avansat al facultății sale de cunoaştere, poate pătrunde până la sursele originare şi eterne ale lucrurilor perisabile în timp. Dacă omul îşi lărgeşte în acest fel facultatea de cunoaştere, poate ajunge şi la o cunoaştere a trecutului, fără a mai fi dependent de mărturiile şi documentele exterioare. El devine capabil să contemple acea parte nevăzută a evenimentelor, care este neperceptibilă prin simțuri, pe care timpul nu o poate şterge sau distruge. În felul acesta, omul trece de la o istorie efemeră la o istorie eternă. Această istorie eternă este consemnată, în orice caz, cu alte litere decât cele de care se serveşte istoria noastră obişnuită. În gnoză şi în teosofie ea se numeşte „Cronica Akasha”*. Limbajul nostru curent nu poate reda decât o slabă idee despre conținutul acestei cronici, deoarece este propriu pentru redarea realităților lumii sensibile. Tot ceea ce exprimăm în acest limbaj ia imediat caracterul lumii sensibile. Cine nu este familiarizat cu aceasta şi nu a dobândit prin propria sa experiență convingerea că există o lume spirituală, te va privi cu uşurință ca pe un om cu fantezie bogată, dacă nu şi ceva mai mult. – Dar cine a dobândit facultatea de a percepe lumea spirituală va recunoaşte acolo evenimentele sub aspectul lor etern. Ele îi apar nu ca simple mărturii lipsite de viață, ci ca adevăruri vii. Evenimentele trecutului se desfăşoară, într-un fel, din nou în fața lui. – Cei care sunt inițiați în citirea acestei scrieri vii pot avea acces la un trecut mult mai îndepărtat decât acela evocat de istoria curentă; datorită acestei percepții spirituale directe, ei pot, de asemenea, să reconstituie chiar şi faptele consemnate de istorie, dar de o manieră mult mai autentică decât ar putea să o facă aceasta. Pentru a preîntâmpina o posibilă eroare, trebuie făcută mențiunea că o percepție de natură spirituală nu este nici ea ferită de greşeli, nu este infailibilă. Ea însăşi se poate înşela, poate fi imprecisă, chiar trunchiată sau inversată. În acest domeniu, nici o ființă umană, chiar cu un nivel ridicat de pregătire, nu este la adăpost de erori. De aceea, nu trebuie să ne formalizăm dacă unele relatări extrase din aceste surse spirituale nu concordă întotdeauna în mod perfect. Totuşi, valoarea autentică a observației este aici mai mare decât cea din lumea sensibilă. Va exista mereu o convergență între relatările asupra istoriei şi asupra preistoriei făcute de diverşi inițiați în ceea ce priveşte esențialul. De fapt, o asemenea cercetare a istoriei şi a preistoriei a existat în toate şcolile oculte. De mii de ani, există în acest domeniu o concordanță de vederi atât de perfectă, încât nu se poate compara cu cea care se găseşte în activitatea istoricilor, chiar atunci când se referă la un singur secol. Dintotdeauna şi în toate locurile, inițiații au adus, în esență, aceleaşi relatări.
* Se păstrează ortografia utilizată şi în textul german, „AKASHA” (şi nu Acaşa, cum s-a folosit în alte traduceri (NT).
După aceste considerații preliminare, vom prezenta, în cele ce urmează, mai multe capitole din această Cronică Akasha. Începutul îl vom face cu descrierea evenimentelor care s-au desfăşurat in perioada când între America şi Europa exista acel continent aşa-numit Atlantida. Pe această porțiune a Pământului era, în acea vreme, teren solid; solul său formează în prezent fundul oceanului atlantic. Platon mai evocă încă ultimele rămăsite ale acestui continent, vorbind de insula Poseidonis, situată în partea de vest a Europei şi a Africii [Nota 13]. Faptul că fundul Oceanului Atlantic a fost cândva teren solid, că aici a fost scena unei culturi care a durat aproximativ un milion de ani, cultură care era cu totul diferită de a noastră, toate acestea precum şi faptul că ultimul rest al acestui continent s-a scufundat cam cu zece mii de ani î. Hr. se pot găsi în lucrarea scrisă de W. Scott-Elliot după surse oculte, intitulată Atlantida. Relatările pe care le vom face acum aici asupra acestei foarte vechi civilizații vor completa cele expuse în cartea menționată. În timp ce autorul ei descrie mai ales latura exterioară, evenimentele exterioare pe care le-au trăit strămoşii noştri atlanteeni, noi ne propunem să arătăm latura sufletească şi natura interioară a condițiilor în care au trăit aceşti înaintaşi. Cititorul va trebui să se transpună mental într-o perioadă de evoluție trecută, situată cu aproximativ zece mii de ani în urmă şi care durase mii şi mii de ani. Evenimentele descrise aici nu s-au desfăşurat exclusiv pe continentul acum scufundat în valurile Oceanului Atlantic, ci şi în regiunile invecinate, care țin acum de Asia, de Africa, de Europa şi de America. Şi tot ce s-a petrecut mai târziu pe aceste teritorii a izvorât din această străveche cultură şi civilizație. – Asupra originii şi a sursei acestor comunicări pe care le fac sunt în prezent obligat să păstrez tăcere. Cel care cunoaşte aceste surse înțelege motivul acestei rețineri. Dar cred că, în curând, vor avea loc anumite evenimente care vor face posibilă o asemenea dezvăluire. Revelația progresivă a adevărurilor conservate în cadrul curentului teosofic depinde în întregime de atitudinea pe care contemporanii o vor avea față de aceste dezvăluiri. – Acum urmează prima relatare a unor documente care pot fi publicate.
