Să urmărim acum mai departe Cronica Akasha până la un trecut imemorabil în care se situează începutul Pământului actual. Prin noțiunea de Pământ trebuie să înțelegem acel stadiu al planetei noastre când a devenit purtătoare a mineralelor, vegetalelor, animalelor şi a omului în forma şi structura lor actuală. Acest stadiu, bineînțeles, a fost precedat de altele, când configuratia regnurilor naturale menționate mai sus era total diferită de ce cunoaştem astăzi. Ceea ce numim astăzi „Pământul”, a cunoscut numeroase metamorfoze înainte de a deveni suportul regnurilor mineral, vegetal, animal şi uman din prezent. Este cert că au existat, de exemplu, minerale şi în stadiile anterioare, dar ele arătau cu totul altfel de cum arată astăzi. Vom avea ocazia să mai vorbim despre acele stadii anterioare. Acum, am dori numai să arătăm cum s-a transformat starea imediat premergătoare în cea actuală. – Pentru a ne face o imagine a acestei transformări, să o comparăm cu trecerea unei plante prin starea de germen, de sămânță. Să ne imaginăm o plantă cu rădăcină, cu tulpină, frunze, floarea şi fructe. Planta preia substanțe din mediul în care se află şi apoi le elimină din nou. Tot ce există în această plantă ca substanță, formă şi putere de creştere dispare şi rămâne numai sămânța. Prin ea, viața se dezvoltă în anul următor sub aceeaşi formă. La fel, tot ce existase în precedentele încorporări ale Pământului a dispărut, pentru a renaşte pe Pământul actual. Ceea ce considerăm şi putem numi minerale, vegetale şi animale existente în stadiile pământeşti precedente, toate acestea au dispărut, cum din plantă au dispărut rădăcina, tulpina, florile etc. Dar ca şi la plante, în cazul Pământului rămâne un germen, din care vechea formă apare din nou. În acest germen există acele forțe ascunse care dau naştere din ele însele formei celei noi.
Putem considera că, în acea perioadă, exista ceva ce se poate numi un „germen terestru”, ce purta în el forțele care au dus la Pământul actual şi care fuseseră dobândite în cursul stadiilor anterioare. Ar fi însă greşit să credem că acest germen terestru ar fi fost alcătuit din substanțe solide, aşa cum este sămânța plantei. El era de esență sufletească şi se compunea din acea materie subtilă, maleabilă, fluidă pe care literatura ocultă o numeşte „astrală”. – În acest germen astral al Pământului, existau la început numai germeni ai ființei umane. Este vorba, de fapt, de germenii viitoarelor suflete umane. Tot ceea ce existase în stadii precedente, sub formă minerală, vegetală şi animală, fusese, ca să spunem aşa, aspirat, asimilat de acest germen uman, s-a contopit cu el. Aşadar, mai înainte ca omul să păşească pe pământul fizic, el a fost în intregime de esență sufletească, o entitate astrală. El apare sub această formă astrală pe Pământ, pe un Pământ care exista el însuşi ca substanță extrem de subtilă; literatura ocultă numeşte această substanță eter foarte fin. – Vom explica ulterior care este originea acestui Pământ eteric. Ființe umane astrale se leagă de acest eter şi îi imprimă, ca să spunem aşa, ființa sa, astfel că acest eter devine un fel de replică, de copie a entității umane astrale. În acest stadiu inițial avem, deci, a face cu un Pământ eteric în care se află numai ființe umane eterice, formând un fel de conglomerat de ființe umane. Corpul astral sau sufletul omului este propriu-zis în afara corpului eteric şi îl organizează din exterior. Pentru cercetătorul ocult, Pământul se prezenta aproximativ în felul următor: există un glob compus el însuşi din nenumărate sfere de dimensiuni mici şi de natură eterică (care sunt, de fapt, oameni eterici), totul înconjurat de un înveliş astral, aşa cum în prezent Pământul este protejat de un înveliş de aer. În acest înveliş astral (atmosferă) trăiesc oamenii astrali şi acționează de acolo asupra dublurilor lor eterice. Sufletele oamenilor astrali creează în dublurile lor eterice organe şi, prin aceasta, produc o viață eterică umană. Pe Pământ nu exista atunci decât o singură stare materială, şi anume acest eter viu, subtil. În lucrările teosofice, această primă umanitate este numită prima rasă-rădăcină (polară).
Evoluția ulterioară a Pământului se caracterizează prin aceea că dintr-o singură stare a materiei rezultă două. Apare o substanțialitate mai densă care se degajă, lăsând în urma sa o substanțialitate mai fină. Substanțialitatea mai densă se aseamănă cu ceea ce numim astăzi aer, iar activitatea substanței mai fine este cea care determină formarea elementelor chimice din vechea substanțialitate încă nediferențiată. Pe lângă aceasta, mai rămâne şi un rest din substanțialitatea anterioară, eterul viu, căci numai o parte din acest eter s-a diversificat pentru a produce cele două stări ale materiei menționate. Pământul fizic cuprindea acum trei tipuri de materie. În timp ce înainte ființele umane astrale acționau în învelişul terestru asupra unei singure substanțialități, acum ele trebuie să-şi dirijeze acțiunea asupra celor trei stări ale materiei şi fac aceasta în felul următor: partea care s-a transformat, devenind asemănătoare cu aerul, rezistă la acțiunea ființelor umane astrale, nu asimilează toate structurile pe care le au ființele astrale perfecte. Drept urmare, umanitatea astrală se scindează în două grupe. Una din acestea acționează asupra substanței care era asemănătoare aerului şi işi elaborează în aceasta propria sa replică, propria sa copie. Cealaltă grupă poate face mai mult. Ea poate acționa asupra celorlalte două stări substanțiale, fiind capabile totodată să-şi creeze propria sa replică, alcătuită atât din eterul viu, cât şi din celălalt tip de eter care dă naştere substanțelor elementare chimice. Acest gen de eter va fi numit aici eter chimic. Această a doua grupă de ființe umane astrale a dobândit o facultate superioară numai datorită faptului că a eliminat din structura sa o parte din esența sa astrală – respectiv prima grupă –, pe care a împins-o spre o existență inferioară. Dacă ar fi păstrat în sine forțele care dau naştere acestor activități inferioare, atunci ea însăşi nu ar mai fi putut să evolueze mai departe, să urce spre trepte superioare. Suntem aici în fața unui proces în care ceva de ordin superior se poate dezvolta cu prețul sacrificării a ceva ce elimină din sine.
Pământul fizic prezintă acum, în structura sa, următorul tablou. Au apărut două specii de entități. Prima dispunea de un corp de natură aeriformă, asupra căruia acționau din exterior ființele astrale corespunzătoare. Aceste ființe alcătuiesc un prim regn animal pe Pământ. Ele au forme deosebit de groteşti pentru omul de astăzi, dacă ar fi să le descriem. Forma lor, ținând seama de faptul că aerul era substanța din care erau alcătuite, nu semăna cu nici una din formele animalelar actuale. Cel mult aveau o oarecare asemănare cu unele cochilii de melc sau de crustaceu, care există astăzi. Alături de aceste forme animale, structura fizică a ființelor umane continuă să progreseze. Ființele umane astrale mai avansate dau naştere unor replici fizice, compuse din două feluri de substanțialități, din eterul de viață şi din eterul chimic. Ne aflăm acum în prezența unei ființe umane compuse dintr-un corp astral, care acționează asupra unui corp eteric, alcătuit el însuşi din două categorii de eter, eterul de viață şi eterul chimic. Sub înrâurirea eterului de viață, această „copie” fizică a omului capătă facultatea de a se reproduce, cu alt cuvinte, să dea naştere unor ființe asemănătoare, iar datorită eterului chimic, poate dezvolta anumite forțe asemănătoare actualelor forțe chimice, de atracție şi de respingere. Printr-o asemenea calitate, această copie a omului este în măsură să atragă anumite substanțe din mediul său înconjurător, să le asimileze, pentru ca apoi să le elimine cu ajutorul puterii sale de respingere. Bineînțeles, aceste substanțe nutritive sunt preluate numai din regnul animal şi uman existente. Avem de-a face cu începutul unui proces de nutriție. Aceste prime replici umane erau, deci, carnivore şi antropofage. – Paralel cu aceste ființe, existau şi descendenți ai ființelor anterioare, ființe care nu aveau decât un caracter eteric, şi anume al eterului de viață. Acestea au dispărut însă, fiind incapabile să se adapteze la noile condiții terestre. După multiple transformări, ele au format, mai târziu, animalele unicelulare, dar şi celulele, care mai târziu vor alcătui ființele vii mai complexe.
Procesul merge mai departe. Substanțialitatea aeriformă se desparte, la rândul său, în două; o parte se densifică devenind lichidă, cealaltă îşi menține natura gazoasă. La rândul său, eterul chimic se împarte, de asemenea, în două stări materiale; una devine mai densă şi formează ceea ce numim eterul de lumină; ființele impregnate de acesta capătă darul de a străluci. Cealaltă parte rămâne ce a fost. – În acest stadiu, Pământul fizic este alcătuit din următoarele categorii de materie: aer, apă, eter de lumină, eter chimic şi eter de viață. Pentru ca entitățile pur astrale să poată acționa în continuare asupra acestor noi categorii de substanțe, se produce din nou acel proces pe care l-am menționat mai sus, când un element superior nu se poate dezvolta decât prin sacrificiul unuia inferior, care este eliminat. Acest proces creează entități fizice de o altă natură. Mai întâi, cele al căror corp fizic era format din aer şi apă. Acestea suportă acțiunea entităților astrale mai grosiere care fuseseră eliminate. Rezultă o nouă categorie de animale, înzestrată cu un corp material mai dens decât precedentele. – O altă categorie de ființe fizice – nou apărute aveau un corp care putea fi alcătuit din eter aeriform şi din eter de lumină amestecate cu apă. În acest caz, avem a face cu ființe de natură vegetală, dar cu forme foarte diferite de cele ale plantelor actuale. Un al treilea grup nou format reprezintă, în sfârşit, ființa umană propriu-zisă, din acea perioadă. Corpul său fizic era compus din trei feluri de eter, eter al luminii, eter chimic şi eter al vieții. Dacă ținem seama că mai existau şi descendenți ai vechilor grupe, vom fi în măsură să ne reprezentăm cât de mare era varietatea de ființe vii existente în acel stadiu al evoluției Pământului.
Intervine atunci acel eveniment cosmic atât de important, desprinderea Soarelui*. Acest eveniment face ca anumite forțe spirituale să se retragă de pe Pământ. Aceste forțe se compuneau, în parte, din ceea ce exista pe Pământ sub formă de eter al vieții, eter chimic şi eter al luminii. Ele au fost, ca să spunem aşa, smulse din Pământul aflat în stadiul anterior**. Urmarea a fost o schimbare radicală în sânul tuturor categoriilor şi al grupurilor de ființe terestre care fuseseră, până atunci, purtătoare ale acestor forțe. Ele au suferit o transformare. Primele care au trecut printr-o metamorfoză au fost ființele vegetale. Li s-a luat o parte din forțele eterului luminii şi acum, pentru a creşte şi a se dezvolta, aveau nevoie să primească din afară forțele de lumină care le fuseseră luate. În felul acesta, plantele devin tributare luminii solare. – Un proces asemănător are loc şi în corpul ființelor umane. Pentru a rămâne viu, eterul său de lumină trebuie să coopereze cu eterul de lumină al Soarelui. – Dar nu numai ființele care au pierdut direct eterul de lumină au fost afectate, ci şi celelalte, pentru că în lume totul se înlănțuie. Formele animale care nu conțineau ele însele eter al luminii primeau înainte influența radiației celorlalte ființe din ambianța lor terestră şi, datorită acestei iradieri, ele se puteau dezvolta. Acum, ele urmau să primească direct efectele luminii solare venită din exterior. - Mai ales, corpul uman îşi dezvoltă organe specifice care devin sensibile la lumina Soarelui; sunt structurile primordiale ale ochiului uman.
* Evenimentul are loc în perioada numită „hiperboreană” şi marchează „prima zi” a Creației, după Biblie. A se consulta şi ciclul de conferințe Misterul
biblic al Genezei, (GA 122), apărut la editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1995 (NT).
** Acest stadiu anterior al Pământului, reunind într-o singură formațiune cosmică Soarele, Luna şi Pământul, poartă în antroposofie denumirea de vechiul Soare (NT).
Desprinderea Soarelui declanşează un amplu proces de solidificare a scoarței terestre. Se formează substanțe dense din cele care anterior fuseseră lichide. La rândul său, eterul luminii se scindează, formându-se un eter al luminii de un gen nou, şi un eter care conferea corpurilor facultatea de a degaja căldură. Pământul devine o entitate capabilă să producă, acum, căldură. Toate ființele existente pe Pământ suferă acțiunea căldurii. Şi pe plan astral are din nou loc un proces asemănător celor precedente, şi anumite ființe îşi continuă dezvoltarea pe seama altora. Se separă o categorie de ființe capabile să acționeze asupra materiei grosolane şi solidificate. Apare astfel structura scheletică, solidă a regnului mineral al Pământului. La început, regnurile superioare ale naturii nu aveau toate capacitatea să acționeze asupra substanței solide a masei osificate a regnului mineral. Vom găsi, deci, pe pământ un regn mineral solid şi un regn vegetal care, în structura sa cea mai densă, era compus din aer şi apă. Într-adevăr, în acest regn, procesele descrise mai sus provocaseră o condensare a corpului aeriform într-un corp cu structură lichidă. În afară de acestea, existau şi animale cu forme dintre cele mai variate, având corpul fie lichid, fie aeriform. Însuşi corpul uman suferă, la rândul său, şi el acțiunea procesului de solidificare. El avea cea mai densă corporalitate la nivelul elementului lichid. Acest corp de natură lichidă era străbătut de eterul caloric, ceea ce conferă corpului o substanțialitate pe care o putem considera de natură gazoasă. Această stare materială a corpului omenesc este numită, în lucrările de ştiință ocultă, cu termenul de negură de foc. Ființa umană era încarnată, în acea perioadă, în acest înveliş de negură de foc.
Cu aceste date extrase din Cronica Akasha am ajuns la acel moment în care se produce o altă catastrofă cosmică provocată de desprinderea Lunii de Pământ.
