Cea de a doua mare perioadă evolutivă la care am făcut referire, „treapta solară”, determină ridicarea ființei umane la o stare de conștiență superioară celei atinse pe Saturn. Totuși, dacă facem comparație cu starea de conștiență actuală a omului, starea solară ar putea fi desemnată ca „inconștiență”, căci ea este aproximativ identică cu cea în care se află omul în timpul somnului fără vise. Sau ar mai putea fi comparată cu gradul de conștiență redusă în care dormitează în prezent plantele. Pentru clarviziune nu există „inconștient”, ci numai diferite grade ale conștienței. Totul în lume este conștient. Ființa umană atinge în cursul evoluției solare gradul superior de conștiență prin aceea că îi este încorporat corpul eteric sau al vieții. Înainte ca acest lucru să devină posibil este necesar să fie repetate, în modul rezumativ descris mai sus, stările saturniene. Acest lucru are un sens foarte precis, și anume, când faza de resorbție spirituală despre care am vorbit în expunerile anterioare a luat sfârșit, ceea ce mai înainte a fost Saturn iese din „somnul cosmic” ca o nouă ființă cosmică, ca Soare. Cu aceasta, s-au schimbat însă condițiile evoluției. Ființele spirituale ale căror activități pe Saturn au fost descrise se găsesc acum în alte stări. Germenele uman apare însă pe Soarele nou format, mai întâi așa cum ajunsese pe Saturn. El trebuie să transforme diferitele stadii evolutive parcurse pe Saturn, în așa fel încât să fie adaptate condițiilor de pe Soare. Din această cauză, epoca solară începe cu o repetare a faptelor saturniene, dar adaptate la condițiile modificate ale vieții solare. Când ființa umană ajunge la adaptarea ultimului nivel evolutiv atins pe Saturn la condițiile de pe Soare, atunci Spiritele înțelepciunii încep prin a infuza un corp eteric în corpul său fizic. Treapta superioară pe care o atinge omul pe Soare poate fi caracterizată prin aceea că structura germenelui corpului fizic format pe Saturn este ridicată pe o a doua treaptă de perfecționare prin faptul că devine purtător al unui corp eteric. Acesta atinge în timpul evoluției solare primul său grad de perfecțioare. Pentru a se atinge însă aceste grade de perfecționare (al doilea pentru corpul fizic și primul pentru corpul eteric) este necesară intervenția altor ființe spirituale pe parcursul vieții solare, în mod asemănător cu ce s-a întâmplat pe treapta saturniană. Când Spiritele înțelepciunii încep să infuzeze corpul eteric, ființa mai înainte întunecată a Soarelui începe să lumineze. Concomitent, în germenele uman apar primele fenomene de mobilitate interioară; începe viața. Ceea ce pentru Saturn am numit o viață aparentă, devine acum viață adevărată. Infuzarea durează un anumit timp, după care pentru germenele uman apare o transformare importantă: el se articulează în două părți. În timp ce mai înainte corpul fizic și corpul vital alcătuiau într-o legătură intimă un întreg, acum corpul fizic începe să se separe, ca o parte deosebită. Totuși și acest corp fizic separat este pătruns de corpul eteric, rezultând, așadar, o ființă umană alcătuită din două mădulare. O parte este un corp fizic întrețesut cu un corp vital, cealaltă parte este corp vital (eteric) pur și simplu. Această separare se desfășoară însă în timpul unei pauze a vieții solare, timp în care lumina deja apărută se stinge din nou. Separarea se desfășoară în cursul unei „nopți cosmice”. Totuși, această pauză este mult mai scurtă decât cea dintre evoluția saturniană și cea solară. După pauză, un timp, Spiritele înțelepciunii lucrează la ființa umană alcătuită din două mădulare, așa cum mai înainte o făcuseră asupra celei ce nu avea decât un mădular. Apoi intervin Spiritele mișcării cu activitatea lor. Ele pătrund, cu propriul lor corp astral, corpul vital al ființei umane. Prin această interacțiune, corpul vital al omului obține facultatea de a executa în corpul fizic anumite mișcări interioare. Acestea pot fi comparate cu mișcările sucurilor într-o plantă actuală.
Corpul saturnian era alcătuit numai din substanță calorică. În cursul evoluției solare aceasta se densifică până la starea care poate fi comparată cu starea gazoasă sau de abur. Este acea stare care poate fi numită „aer”. Primele începuturi ale unei astfel de stări se arată după ce Spiritele mișcării își încep activitatea. Conștienței suprasensibile i se înfățișează următoarea situație: în cadrul substanței calorice apar formațiuni fine care execută mișcări regulate induse de forțele corpului vital. Aceste formațiuni reprezintă corpul fizic al ființei umane pe treapta evolutivă corespunzătoare acum. Ele sunt pătrunse de căldură și incluse, de asemenea, într-un înveliș caloric. Aceste ființe umane pot fi descrise din punct de vedere fizic ca formațiuni calorice cu forme aeriene încorporate – acestea din urmă în mișcare regulată. Dacă vrem să menținem din această cauză comparația cu planta actuală, trebuie să fim conștienți că nu avem de-a face cu o formațiune vegetală compactă, ci cu o formă de aer sau gazoasă*, ale cărei mișcări pot fi comparate cu mișcarea sucurilor plantelor actuale. – Evoluția continuă. După un anumit timp se ajunge la o nouă pauză; când aceasta ia sfârșit, Spiritele mișcării își continuă activitatea până intră în acțiune Spiritele formei. Efectul acesta constă în aceea că formațiunile gazoase, interior mereu schimbătoare, primesc acum contururi durabile. Şi acest lucru se întâmplă datorită faptului că Spiritele formei fac să pătrundă și să iasă forțele lor în corpul vital (eteric) al ființelor umane. Mai înainte, când acționau asupra lor numai Spiritele mișcării, formațiunile gazoase se aflau într-o mișcare neîncetată, își păstrau forma numai o clipă. Acum însă ele îmbracă forme distincte. Din nou, după un anumit timp survine o pauză; din nou, după aceasta, Spiritele formei își continuă activitatea. Apoi însă în cadrul evoluției solare apar condiții cu totul noi.
* Gazul apare conștienței suprasensibile prin acțiunea luminoasă pe care o emană din sine. Așadar, s-ar putea vorbi și despre forme luminoase care se prezintă vederii spirituale.
S-a atins prin aceasta punctul în care evoluția solară a ajuns la mijlocul său. Este timpul în care Spiritele personalității, care-și atinseseră pe Saturn treapta de om, au ajuns la un grad de perfecțioare superior. Ele depășesc stadiul de om și ating un grad de conștiență pe care în mod normal omul Pământului nostru actual încă nu-l are. El îl va obține când Pământul – adică cea de a patra treaptă a evoluției planetare – își va fi atins scopul și va fi trecut în următoarea perioadă planetară. Atunci, omul nu va percepe în jurul său numai ceea ce-i mijlocesc simțurile fizice actuale, ci va avea facultatea de a observa interior, în imagini, stări sufletești ale ființelor din ambianță. El va avea o conștiență de imagini, dar păstrându-și în același timp deplina conștiență de sine. În vederea de imagini nu va fi nimic de natura visului, nimic confuz, ci el va percepe sufletescul în imagini, dar așa încât aceste imagini vor fi expresia unor adevăruri așa cum sunt în prezent culorile și sunetele. În prezent, omul se poate ridica la o asemenea vedere numai printr-o instruire și educare conformă științei spiritului, așa cum vom arăta mai târziu în această carte. Această vedere, Spiritele personalității o obțin ca pe un dar al evoluției lor normale la mijlocul treptei solare. Tocmai prin aceasta ele devin apte să acționeze în cursul evoluției solare asupra corpului eteric nou format al ființei umane, în mod asemănător cu felul cum acționaseră pe Saturn asupra corpului fizic. Așa cum acolo căldura le-a reflectat propria lor personalitate, acum formațiunile gazoase reflectă în strălucire luminoasă imaginile conștienței lor clarvăzătoare. Ele văd în mod suprasensibil ce se petrece pe Soare. Această vedere nu este o simplă observare. Este ca și cum în imaginile care se revarsă din Soare ar fi valorificat ceva din forța pe care omul Pământului o numește iubire. Şi dacă privim sufletește mai exact la aceasta, aflăm care este motivul unei asemenea apariții. În lumina radiată de Soare s-au amestecat entități sublime cu activitățile lor. Sunt Spiritele iubirii (Serafimii, în limbajul creștin). De aici încolo, ele lucrează asupra corpului eteric împreună cu Spiritele personalității. Prin această activitate, corpul eteric progresează cu o treaptă în calea evoluției sale. El obține facultatea nu numai de a transforma formațiunile gazoase ce se întâlnesc în el, ci de a le prelucra în așa fel încât apar primele semne ale unei reproduceri a ființelor umane vii. Într-o oarecare măsură sunt eliminate (ca și cum ar fi transpirate) din formațiunile gazoase formate secreții care preiau forme asemănătoare formațiunilor mamă.
Pentru a caracteriza evoluția solară trebuie să punctăm un fapt al devenirii universale care este de cea mai mare importanță. El constă în aceea că în cursul unei epoci nu toate ființele ating țelul evoluției lor. Astfel, nu toate Spiritele personalității au atins, în timpul evoluției saturniene, treapta de om care le era hărăzită în modul descris mai sus. La fel, corpurile umane fizice formate pe Saturn nu atinseseră gradul de maturizare care să le dea capacitatea să devină pe Soare purtătoare ale unui corp eteric de sine stătător. Consecința acestui fapt este că pe Soare sunt prezente ființe și formațiuni nepotrivite pentru condițiile pe care le oferă acesta. Acum, ele trebuie să recupereze în cadrul evoluției solare ceea ce au neglijat pe Saturn. Din această cauză, pe treapta solară pot fi observate următoarele: când Spiritele întelepciunii încep să infuzeze corpul eteric, corpul solar se tulbură într-o anumită măsură. El este pătuns cu formațiuni care ar aparține, de fapt, lui Saturn. Sunt formațiuni calorice care nu sunt în stare să se densifice în mod corespunzător până la consistența aerului. Acestea sunt ființele umane rămase la nivelul de evoluție saturnian. Ele nu pot deveni purtătoare ale unui corp eteric format în mod reglementar. Ceea ce a rămas astfel în urmă ca substanță calorică saturniană se împarte pe Soare în două părți articulate între ele. Una din părți este resorbită de corpurile umane; de aici încolo aceasta formează un fel de natură inferioară a ființei umane. În felul acesta, ființele umane preiau în corporalitatea lor pe treapta solară ceva ce corespunde de fapt treptei saturniene. Așa cum corpul saturnian al omului a dat posibilitate Spiritelor personalității să se ridice la stadiul de om, acum această parte saturniană a omului îndeplinește aceeași funcție pentru Spiritele focului. Ele își lasă forțele să pătrundă și să iasă din această parte saturniană a ființei umane așa cum făcuseră pe Saturn Spiritele personalității. Şi aceasta se întâmplă în mijlocul evoluției solare. Acum, partea saturniană a ființelor umane este suficient maturizată pentru ca Spiritele focului (Arhanghelii) să poată parcurge cu ajutorul ei stadiul lor uman. O altă parte a substanței calorice a lui Saturn se separă și obține o existență independentă alături și printre ființele umane de pe Soare. Acesta formează un al doilea regn, alături de regnul uman. Un regn care, pe Soare, dă naștere unui corp caloric de sine stătător, dar numai un corp fizic. Consecința acestui fapt este că Spiritele personalității deplin dezvoltate nu-și pot îndrepta activitatea, în modul descris, asupra nici unui corp eteric independent. Dar unele Spirite ale personalității au rămas în urmă pe treapta Saturn. Ele nu au atins treapta de om. Între acestea și cel de al doilea regn solar devenit independent există o atracție. Ele trebuie să se comporte acum, pe Soare, față de regnul retardatar așa cum semenii lor avansați făcuseră deja pe Saturn față de ființele umane. Acestea au avut dezvoltat, la început, tot numai corpul fizic. Însă pe Soare Spiritele personalității retardatare nu au avut posibilitatea de a desfășura o astfel de activitate. Din această cauză, ele se separă de corpul solar alcătuind în afara acestuia un corp cosmic de sine stătător. Acesta părăsește Soarele, iar de pe el Spiritele personalității retardatare acționează asupra ființelor aparținând celui de al doilea regn solar. Din această cauză din ceea ce a fost cândva Saturn au rezultat două formațiuni cosmice. Soarele are acum în ambianța sa un al doilea corp cosmic, care reprezintă un fel de renaștere a lui Saturn, un nou Saturn. De pe acest Saturn, celui de al doilea regn solar îi este acordat caracterul personalității. Prin aceasta, în cadrul acestui regn avem de-a face cu ființe care pe Soare nu au personalitate. Totuși, ele reflectă spre spiritele personalității de pe noul Saturn propria lor personalitate. Conștiența suprasensibilă poate observa între ființele umane de pe Soare forțe calorice care participă la evoluția solară normală și în care trebuie să vedem activitatea Spiritelor noului Saturn. Cu privire la ființa umană, în perioada de mijloc a evoluției solare avem de consemnat următoarele. Ea este articulată dintr-un corp fizic și unul eteric. În ființa umană se desfășoară activitatea Spiritelor personalității avansate, în corelație cu aceea a Spiritelor iubirii. Corpul fizic se află acum în combinație cu o parte a naturii saturniene retardatare. În aceasta se desfășoară activitatea Spiritelor focului. În tot ceea ce efectuează acum Spiritele focului cu privire la natura saturniană retardatară trebuie văzuți precursorii organelor de simț actuale ale oamenilor Pământului. Am arătat cum pe Saturn Spiritele focului erau ocupate cu prelucrarea în substanța calorică a germenilor simțurilor. În ceea ce se realizează de către Spiritele personalității în colaborare cu Spiritele iubirii (Serafimii) trebuie recunoscută prima schemă de organizare a organelor ganglionare umane actuale. Lucrarea Spiritelor personalității care-și au sediul pe noul Saturn nu se epuizează însă cu cele spuse mai sus. Acestea nu își extind activitatea numai asupra așa-numitului al doilea regn solar, ci ele stabilesc un fel de legătură între acest regn și simțurile umane. Substanțele calorice ale acestui regn intră și ies prin germenii simțurilor umane. Prin aceasta, ființa umană ajunge pe Soare la un fel de percepție a regnului inferior ce se află în afara sa. În mod normal, această percepție este încețoșată, corespunzând întru totul conștienței saturniene încețoșate. Şi ea constă în esență din diferite efecte calorice.
Tot ce am spus în legătură cu evoluția solară mediană durează un anumit timp, după care urmează o pauză. După pauză se continuă un timp în același fel până la un moment în care corpul eteric uman a atins un nivel de maturitate suficient pentru ca Fiii vieții (Îngerii) și Spiritele armoniei (Heruvimii) să poată începe o activitate conjugată. Pentru conștiența suprasensibilă în cadrul ființei umane apar acum percepții comparabile cu cele gustative și care spre exterior se fac cunoscute și în cazul evoluției saturniene. Aici, pe Soare, toate sunt însă mai interiorizate în ființa umană, mai pline de viață independentă. Fiii vieții ajung prin aceasta la acea conștiență de imagini încețoșată pe care o atinseseră Spiritele focului pe Saturn. Ajutoarele lor în această lucrare sunt Spiritele armoniei (Heruvimii). De fapt, ei privesc în mod spiritual la ceea ce se petrece acum în cadrul evoluției solare. Numai că ele renunță la toate roadele acestei contemplări, la sentimentul de imagini pline de înțelepciune care iau naștere și lasă ca acestea să se infiltreze ca niște fenomene de vrajă în conștiența de vis a Fiilor vieții. La rândul lor, aceștia introduc asemenea formațiuni ale vederii lor spirituale în corpul eteric al omului, astfel încât el atinge trepte tot mai înalte ale evoluției. Survine o nouă pauză, din nou se ridică întregul din „somnul cosmic”, și după ce a mai durat un timp, ființa umană se maturizează într-atât încât își poate pune în mișcare forțe proprii. Acestea sunt aceleași care în ultimul timp al perioadei saturniene sunt infuzate de către Tronuri în această ființă umană. Acum aceasta se dezvoltă într-o viață interioară care, pentru conștiența clarvizionară, poate fi comparată în manifestarea sa cu o percepție olfactivă. Însă, în afară, spre spațiul ceresc, această ființă umană se face cunoscută ca o personalitate care nu este condusă de un eu interior. Ea apare mai mult ca o plantă acționând ca personalitate. Doar s-a arătat pentru sfârșitul evoluției saturniene că personalitatea se prezintă ca o mașină. Așa cum acolo primul germene s-a dezvoltat spre ceea ce este și actualmente de natură germinativă în om, adică omul-spirit (Atma), tot astfel aici este format un prim germene pentru Spiritul vieții (Buddhi). După ce un timp s-au desfășurat toate acestea, intervine o nouă pauză. Ca și anterior, după această pauză activitatea ființei umane a continuat un timp. Apoi se concretizează condiții care reprezintă o nouă intervenție a Spiritelor înțelepciunii. Prin acestea ființa umană devine aptă să resimtă primele urme de simpatie și antipatie pentru ambianța sa. În toate acestea nu este prezentă o simțire adevărată, ci numai un precursor al simțirii. Căci activitatea vitală interioară care ar putea fi caracterizată în manifestarea sa ca percepții olfactive se prezintă spre exterior ca un fel de limbaj primitiv. Dacă interior este perceput un miros plăcut – sau și gust, licărire etc., ființa umană îl face cunoscut spre exterior printr-un sunet. În mod corespunzător, se întâmplă același lucru și la o percepție interioară neplăcută. Pentru ființa umană, prin toate procesele descrise, sensul propriu-zis al evoluției solare a fost atins. Ea a obținut o treaptă de conștiență superioară conștienței saturniene.
După un timp, a sosit și momentul din evoluție în care ființele superioare legate de treapta solară trebuie să treacă în alte sfere, pentru a prelucra ceea ce au acumulat în ele prin activitatea desfășurată asupra ființei umane. Survine o pauză mare, așa cum a fost cea dintre evoluțiile saturniană și solară. Tot ce s-a format pe Soare trece într-o stare care poate fi comparată cu cea a plantei când forțele ei de creștere odihnesc în sămânță. Însă, așa cum aceste forțe de creștere apar la lumina zilei într-o plantă nouă, tot astfel reapare din sânul cosmic, după o pauză, tot ce a fost viață pe Soare și începe o nouă existență planetară. Se va înțelege rostul unei astfel de pauze, al unui „somn cosmic”, dacă ne îndreptăm numai o dată privirea spirituală spre una dintre ființele numite mai sus, de exemplu, spre Spiritele înțelepciunii. Ele nu ajunseseră încă pe Saturn la nivelul care să le permită să emane din ele un corp eteric. Abia după trăirile pe care le-au avut pe Saturn ele au fost pregătite pentru această activitate. În timpul pauzei, ele transformă ceea ce acum a fost pregătit într-o adevărată capacitate. Astfel, pe Soare ele au atins nivelul la care pot să emane din ele viața și să înzestreze ființa umană cu un corp eteric propriu.
* * *
După terminarea pauzei, ceea ce a fost mai înainte Soare reapare din „somnul cosmic”. Aceasta înseamnă că redevine perceptibil pentru forțele spiritual-văzătoare care mai înainte îl puteau observa dar pentru care dispăruse în timpul pauzei. Acum însă noua ființă planetară ce apare și care trebuie să fie numită Luna (care nu trebuie să fie confundată cu bucata din ea care în prezent este Luna Pământului) este de fapt o formațiune dublă. În primul rând, ceea ce în perioada Soare se separase ca un „nou Saturn” se află din nou inclus în noua ființă planetară. Așadar, acest Saturn s-a reunificat în timpul pauzei cu Soarele. Tot ce a fost în primul Saturn reapare ca o singură formațiune cosmică. În al doilea rând, corpurile eterice ale ființelor umane formate pe Soare au fost resorbite de ceea ce alcătuiește într-un fel învelișul spiritual al planetei. Așadar, în acest moment ele nu apar unite cu corpurile umane fizice corespunzătoare, ci acestea apar mai întâi singure, pe cont propriu. De fapt, prezintă tot ceea ce a fost prelucrat în ele pe Saturn și pe Soare, dar le lipsește corpul eteric. Ele nici nu pot prelua imediat corpul eteric deoarece în timpul pauzei acesta a evoluat, iar corpurile fizice nu sunt încă adaptate pentru o asemenea situație. Ceea ce apare acum la începutul evoluției lunare pentru ca această adaptare să aibă loc este o nouă repetare a faptelor de pe Saturn. Ființa umană fizică parcurge, repetând, treptele evoluției saturniene, însă în condiții total schimbate. Pe Saturn, în ea nu acționau decât forțele corpului caloric, acum sunt prezente și forțele corpului gazos prelucrat. Ultimele însă nu apar imediat după începerea evoluției lunare. Acum totul se prezintă ca și cum ființa umană ar fi alcătuită numai din substanță calorică în interiorul căreia ar dormita forțele gazelor. Vine apoi un timp în care acestea apar în primele lor schițe. La sfârșit, în ultima perioadă a repetării lui Saturn, ființa umană arată deja ca în timpul stării sale înzestrată cu viață de pe Soare. Totuși orice viață se vădește a fi încă o viață aparentă. Mai întâi intervine o pauză asemănătoare pauzelor scurte din cursul evoluției solare. După aceasta, începe din nou instilarea corpului eteric, pentru acceptarea căruia corpul fizic este acum suficient maturizat. Această instilare se repartizează, ca și repetițiile lui Saturn, în trei etape care se deosebesc unele de altele. În cursul celei de a doua epoci, ființa umană este atât de adaptată condițiilor de pe Lună, încât Spiritele mișcării pot transpune în faptă capacitatea pe care și-au însușit-o și care constă în aceea că pot revărsa, din propria lor entitate, corpul astral în ființa umană. Ele s-au pregătit pentru această lucrare în timpul evoluției solare și au transformat în timpul pauzei dintre etapele Soare și Lună ceea ce au pregătit în aptitudinea amintită. Această revărsare durează și ea un timp, apoi survine una din pauzele mai mici. După aceasta, se continuă revărsarea până își încep activitatea Spiritele formei. Prin faptul că Spiritele mișcării instilează corpul astral în ființa umană, aceasta ajunge la primele calități sufletești. Procesele care se desfășoară în el datorită faptului că are un corp eteric, care în timpul evoluției solare erau încă de natură vegetală, el începe să le urmărească cu senzații, și simte prin acestea plăcere și neplăcere. Până la intervenția Spiritelor formei lucrurile rămân însă la o alternanță interioară de creștere și diminuare a acestor plăceri și neplăceri. Acum, aceste sentimente se transformă în așa fel încât în ființa umană își face apariția ceea ce poate fi conceput ca prima urmă de dorință, de poftă. Ființa tinde spre repetarea a ceea ce a produs o dată plăcere și caută să evite ceea ce a fost resimțit ca fiind neplăcere. Cu toate acestea, întrucât Spiritele formei nu-și dăruiesc propria entitate omului, ci lasă doar să pătrundă și să iasă în și din acesta forțele lor, dorința este lipsită de interioritate și independență. Ea este dirijată de Spiritele formei. Apare ca fiind instinctivă.
Pe Saturn, corpul fizic al ființei umane era un corp caloric; pe Soare s-a produs o densificare a acestuia până la starea gazoasă sau „aer”. Acum, întrucât în timpul evoluției lunare afluează în om astralitatea, ceea ce este fizic atinge la un anumit moment un grad mai avansat de densificare, ajunge la o stare care poate fi comparată cu aceea a unui lichid actual. Putem desemna această stare ca „apă”. Totuși prin acest termen nu se înțelege apa noastră actuală, ci orice formă fluidă de existență. Treptat, corpul uman preia acum o formă alcătuită din trei feluri de formațiuni substanțiale. Cea mai densă este un „corp de apă”; acesta este străbătut de curenți aerieni și toate acestea sunt impregnate din nou de efecte calorice. Nici în perioada solară nu toate formațiunile ating gradul de maturitate corespunzător. Din această cauză pe Lună se găsesc formațiuni care se află abia pe treapta Saturn și altele care au atins numai treapta solară. Prin acest fapt iau naștere, alături de regnul uman evoluat în mod reglementar, și alte două regnuri. Unul dintre ele este alcătuit din ființe rămase pe treapta saturniană, fapt pentru care ele nu au decât un corp fizic și nu pot deveni nici pe Lună purtătoare ale unui corp eteric de sine stătător. Acesta este regnul inferior al Lunii. Un al doilea regn este alcătuit din ființe rămase pe treapta solară, care nu s-au maturizat și nu-și pot încorpora din această cauză un corp astral de sine stătător pe Lună. Acesta este un regn intermediar între cel anterior și regnul uman, care a progresat în mod reglementar. Dar mai are loc și un alt proces: substanțele care au numai forțe calorice și cele pătrunse numai cu forțe aeriene impregnează și ființele umane. Astfel se face că pe Lună acestea poartă în ele o natură saturniană și o natură solară. Prin aceasta, în natura umană s-a produs o scindare. Şi prin această scindare, după intrarea în acțiune a Spiritelor formei, în cadrul evoluției lunare a fost provocat un eveniment foarte important. Începe să se pregătească o sciziune în corpul cosmic lunar. O parte dintre subsanțele și entitățile sale se separă de celelalte. Dintr-un corp cosmic rezultă doi aștri. Anumite entități superioare, care erau legate încă dinainte mai intim cu corpul cosmic unic, își aleg ca reședință unul din acești aștri. Celălalt, dimpotrivă, este preluat de ființa umană, de cele două regnuri inferioare descrise mai sus și de acele entități superioare care nu trecuseră pe primul astru. Astrul cu ființe superioare apare ca un Soare renăscut, dar mai subtil; celălalt este de acum încolo formațiunea propriu-zis nouă, „vechea Lună”, cea de a treia încorporare a Pământului nostru după încorporările saturniană și solară. Dintre substanțele formate pe Lună, Soarele renăscut ia cu sine în momentul ieșirii din astrul unic numai căldura și aerul; pe ceea ce a rămas ca Lună, în afara acestor două feluri de substanțe se mai găsește și starea apoasă. Prin această separare se realizează mai întâi faptul că entitățile care s-au mutat o dată cu Soarele reconstituit nu sunt frânate în evoluția lor ulterioară de entitățile lunare mai dense. Ele pot astfel progresa nestânjenite în devenirea lor proprie. Aceasta le prilejuiește obținerea unei forțe mai mari, datorită cărora ele pot acționa acum din afară, de pe Soarele lor, asupra ființelor lunare. Şi acestea din urmă obțin datorită acestui fapt posibilități noi de evoluție. Legate de ele au rămas înainte de toate Spiritele formei. Acestea consolidează natura poftelor și a dorințelor, ceea ce se exprimă treptat printr-o densificare a corpului fizic al ființelor umane. Ceea ce mai înainte avusese în corpul fizic numai o consistență apoasă capătă o formă vâscos lichidă, și în mod corespunzător se densifică formațiunile calorice și aeriene. Fenomene asemănătoare au loc în ambele regnuri inferioare.
Separarea corpului lunar de cel solar are drept urmare faptul că primul se comportă față de al doilea așa cum odinioară Saturn se comportase față de întreaga evoluție cosmică ambientală. Corpul saturnian a fost format din corpurile Spiritelor voinței (ale Tronurilor). Din substanța sa se reflectă spre Cosmos tot ce trăiau entitățile spirituale aflate în ambianță și care au fost descrise mai înainte. Reflectarea s-a trezit treptat, prin procesele ulterioare, la viață independentă. Toată evoluția se bazează, de fapt, pe faptul că mai întâi din viața ambianței se separă entitatea independentă, ulterior, în ființa separată ambianța se impregnează ca prin oglindire, apoi ființa separată se dezvoltă independent. Asa s-a separat și astrul lunar de cel solar și a reflectat mai întâi viața acestuia. Dacă după aceea nu s-ar mai fi întâmplat nimic, am avea de-a face cu următorul proces cosmic: ar exista un astru solar în care entități adaptate la acesta și-ar avea trăirile lor în elementele caloric și aerian. Acestui astru solar i s-ar opune astrul lunar în care s-ar fi desfășurat alte ființe, cu viața lor calorică, aeriană și apoasă. Progresul de la încorporarea solară la cea lunară ar consta în aceea că ființele solare ar avea în fața lor propria viață, ca o reflectare a ei în fenomenele lunare, putând astfel savura spectacolul propriei lor existențe, ceea ce ar fi fost încă imposibil în timpul încorporării solare. Lucrurile însă nu s-au oprit la acest proces evolutiv. S-a întâmplat ceva de cea mai mare importanță pentru tot restul evoluției. Anumite entități care erau adaptate la corpul lunar au luat în stăpânire elementul voință care le stătea la dispoziție (moștenire a Tronurilor) și au dezvoltat prin aceasta o viață proprie, modelată independent de viața solară. Iau naștere pe lângă trăirile Lunii aflate sub influențe solare și trăiri lunare independente, ca stări de indignare sau de revoltă împotriva ființelor solare. Iar diferitele regnuri care au luat naștere pe Soare și pe Lună, înainte de toate regnul precursorilor oamenilor, au fost implicate în aceste stări. Datorită acestui fapt, corpul lunar include, spiritual și substanțial, două feluri de viață: una intim legată de viața solară și alta „disidentă”, care merge pe propriile ei căi. Această dualitate se exprimă acum în toate procesele și fenomenele următoare ale încorporării lunare.
Ceea ce se prezintă conștienței suprasensibile pentru acest interval de timp poate fi caracterizat prin următoarele imagini: întreaga masă de bază a Lunii este formată dintr-o substanță semivie aflată într-o mișcare când leneșă când alertă. Încă nu există o masă minerală în sensul rocilor și componentelor Pământului pe care umblă omul actual. S-ar putea vorbi de un regn al mineralelor vegetale. Însă trebuie să ne reprezentăm că întregul corp de bază al Lunii este alcătuit din această substanță mineral-vegetală, așa cum în prezent Pâmântul este alcătuit din roci, sol arabil etc. Așa cum în prezent se înalță mase stâncoase, în masa lunară se depuneau părți mai tari care pot fi comparate cu formațiuni lemnoase dure sau cu forme cornoase. Şi așa cum, în prezent, din solul mineral se ridică plante, tot astfel solul lunar era acoperit și pătruns de al doilea regn alcătuit dintr-un fel de animale-plante. Substanța lor era mai moale ca masa de bază și în sine mai mobilă. Acest regn se întindea peste celălalt ca o mare vâscoasă. Iar omul însuși poate fi desemnat ca om-animal. El avea în natura sa componentele celorlalte două regnuri. Dar entitatea sa era în întregime străbătută de un corp eteric și de un corp astral, asupra cărora acționau forțele entităților superioare venite de la Soarele care se separase. În felul acesta forma sa a fost înnobilată. În timp ce prin acțiunea Spiritelor formei îi dădeau un anumit contur prin care el era adaptat vieții lunare, Spiritele solare au devenit o entitate situată deasupra acestei vieți. El a avut forța să-și înnobileze natura proprie cu ajutorul capacităților dăruite lui de aceste Spirite, ridicând ceea ce în el era înrudit cu regnurile inferioare la o treaptă mai înaltă.
Privite spiritual, fenomenele de luat în considerare aici pot fi descrise în felul următor. Precursorul omului fusese înnobilat de entități disidente ale regnului solar. Această înnobilare s-a extins mai întâi la tot ce putea fi trăit în elementul apă. Ființele solare care erau stăpâne ale elementelor căldură și aer aveau o influență slabă asupra elementului apă. Pentru precursorii omului acest fapt a avut ca urmare faptul că în organizarea sa au fost puse în valoare două feluri de entități: o parte a acestei organizări era pătrunsă de acțiunile ființelor solare. În cealaltă parte acționau ființele lunare disidente. Prin aceasta, ultima parte era mai independentă decât prima. În prima puteau lua naștere numai stări de conștiență în care trăiau ființele solare; în cea de a doua trăia un fel de conștiență cosmică așa cum era caracteristică pentru starea saturniană, dar acum pe o treaptă superioară. Prin aceasta precursorul omului se vedea ca o „imagine a lumii”, în timp ce „partea solară” a sa se simțea numai o „imagine a Soarelui”. Acum, în natura umană aceste două entități au intrat într-un fel de luptă. Iar influența entităților solare a creat, pentru această luptă, un echilibru prin aceea că prin ele organizația substanțială care făcea posibilă conștiența cosmică independentă a devenit fragilă, trecătoare. Trebuia ca din timp în timp această parte a organizației să fie eliminată. În timpul eliminării și puțin după aceea, precursorul omului era o ființă dependentă numai de influența Soarelui. Conștiența sa a devenit mai puțin independentă; el trăia în aceasta total dăruit vieții solare. Apoi partea lunară independentă s-a înnoit. După un timp acest proces se repeta. Așa a trăit precursorul omului pe Lună, în stări alternative de conștiență mai clară și mai înăbușită; și schimbul era însoțit de o transformare a ființei sale din punct de vedere substanțial. El își depunea din timp în timp corpul său lunar și îl relua mai târziu.
Văzute fizic, în regnurile lunare menționate se vede o mare varietate. Mineralele-vegetale, planetele-animale și oamenii-animale se împart în diferite grupuri. Vom înțelege acest lucru dacă ne gândim că prin rămânerea în urmă a formațiunilor pe fiecare treaptă anterioară de evoluție au fost încorporate forme cu cele mai variate caracteristici. Există aici formațiuni care mai prezintă calitățile de început ale lui Saturn, altele ale epocii de mijloc a acestui corp cosmic, și altele ale sfârșitului acestuia. Același lucru este valabil pentru toate treptele de evoluție ale Soarelui.
Şi cum formațiunile legate de evoluția progresivă a unui corp cosmic rămân în urmă, același lucru se întâmplă și cu anumite entități care sunt legate de această evoluție. Prin înaintarea devenirii până la stadiul Luna au luat naștere mai multe entități. Aici există Spirite ale personalității care nu au atins nici pe Soare treapta de om, dar sunt prezente și unele care au recuperat, venind din urmă, urcarea la treapta de om. Au rămas în urmă și un număr de Spirite de foc care ar fi trebuit să devină oameni pe Soare. Așa cum în timpul evoluției solare anumite Spirite ale personalității s-au retras din corpul solar și au determinat reconstituirea lui Saturn ca un corp cosmic separat, tot astfel, acum, în cursul evoluției lunare entitățile caracterizate mai înainte se separă în corpuri cosmice distincte. Până aici am vorbit numai despre separarea în Soare și Lună, totuși din motivele expuse mai înainte, din corpul lunar apărut după marea pauză Soare-Lună se mai desprind și alte formațiuni cosmice. După un timp avem de-a face cu un sistem de corpuri cosmice, dintre care cel mai avansat trebuie considerat a fi, așa cum se poate ușor constata, noul Soare. Şi, așa cum s-a descris mai sus, pentru evoluția solară o forță de atracție între regnul saturnian retrograd și Spiritele personalității de pe noul Saturn se stabilesc forțe de atracție între fiecare corp cosmic și ființele lunare corespunzătoare. Întrucât urmărirea separată a tuturor corpurilor cosmice ne-ar duce prea departe, este suficient că am indicat motivul pentru care din formațiunea cosmică unitară care apare ca Saturn la începutul evoluției umanității s-au separat treptat o serie de corpuri cosmice.
După ce începe intervenția Spiritelor formei pe Lună, aceasta durează un timp în felul descris. Apoi survine iar o pauză, în timpul căreia părțile mai grosiere ale celor trei regnuri lunare rămân într-o stare de repaus; părțile mai fine însă, și anume corpurile astrale umane, se desprind de aceste formațiuni mai grosiere. Ele ajung într-o stare în care forțele superioare ale ființelor solare sublime pot acționa asupra lor cu o energie deosebită. După pauză ele străbat din nou acele părți ale ființei umane care sunt alcătuite din substanțe mai grosiere. Prin faptul că în cursul pauzei – în stare liberă – au preluat forțele puternice, ele pot maturiza substanțele mai grosiere în vederea acțiunii care după un anumit timp trebuie să fie exercitată asupra lor de Spiritele personalității reglementare și de Spiritele focului.
Aceste Spirite ale personalității s-au ridicat între timp la o treaptă pe care dispun de conștiența inspirației. Ele pot nu numai să perceapă în imagini stările interioare ale altor ființe – așa cum se întâmpla în cazul conștienței de imagini mai vechi –, ci interiorul însuși al unor astfel de ființe, ca într-un limbaj sonor. Spiritele de foc s-au ridicat însă la conștiența pe care o posedau Spiritele personalității pe Soare. Ambele feluri de spirite pot interveni prin aceasta în viața maturizată a ființei umane. Spiritele personalității acționează asupra corpului astral, Spiritele de foc asupra corpului eteric al ființei umane. Corpul astral primește prin acest fapt caracterul personalității. Acum el nu numai trăiește în sine plăcere și durere ci le și raportează la sine. El nu ajunge încă la o deplină conștiență de sine, ca să poată spune: Eu sunt aici, dar se simte purtat și ascuns de alte entități ale ambianței sale. Ridicând privirea spre acestea, el poate spune: Această ambianță a mea mă ține în existență. Spiritele de foc acționează acum asupra corpului eteric. Sub influența lor, mișcarea forțelor devine în acest corp tot mai mult o activitate vitală. Ceea ce ia naștere aici își găsește o expresie fizică într-o mișcare a umorilor și în fenomene de creștere. Substanțele gazoase s-au condensat într-o stare apoasă; se poate vorbi despre un fel de nutriție, în sensul că ceea ce este preluat din exterior este transformat și prelucrat în interior. Dacă ne imaginăm ceva intermediar între nutriție și respirație în sensul actual, putem obține o reprezentare a ceea ce se întâmpla atunci. Substanțele hrănitoare erau preluate de ființa umană din regnul plante-animale. Trebuie să ne închipuim aceste plante-animale ca fiind plutitoare – înotătoare – sau chiar ușor fixate într-un element ambiental, așa cum animalele inferioare actuale trăiesc în apă sau animalele de uscat în aer. Totuși, acest element nu este nici apă nici aer în sensul actual, ci o materie intermediară, un fel de abur dens în care cele mai variate substanțe se mișcă încolo și încoace ca dizolvate în cei mai diferiți curenți. Plantele-anmale apar ca forme densificate în mod reglementar ale acestui element, adeseori numai slab diferențiate de ambianța lor. Procesul respirator este prezent alături de procesul nutritiv. El nu are caracterul respirației actuale, ci este un fel de absorbție și eliminare de căldură. Pentru observația suprasensibilă, este ca și cum în aceste procese s-ar deschide și s-ar închide organe prin care ar pătrunde și ar ieși un curent cald și ar fi introduse și eliminate substanțe gazoase și lichide. Întrucât pe această treaptă ființa umană are deja un corp astral, respirația și hrănirea sunt însoțite de sentimente, astfel încât ia naștere un fel de plăcere când sunt preluate din afară substanțe care sunt stimulatoare pentru construirea ființei umane.
Apare neplăcere când pătrund în el substanțe nocive sau când acestea ajung în apropierea lui. Așa cum, în modul descris în timpul evoluției lunare, procesele respiratorii și nutritive erau apropiate, tot astfel și procesul reprezentării era apropiat de reproducere. De la lucrurile și ființele din ambianța omului lunar nu se exercita o influență directă asupra unor simțuri. Reprezentarea era organizată mai mult în sensul că prin prezența unor astfel de lucruri și ființe era provocată apariția de imagini în conștiența înăbușită, încețoșată. Aceste imagini se află într-o legătură mult mai intimă cu natura ambianței decât percepțiile senzoriale actuale, care nu arată în culori, sunete, mirosuri etc. decât partea exterioară a ființelor. Pentru a avea o noțiune mai clară despre conștiența oamenilor lunari, să ne imaginăm că aceștia ar fi inserați în ambianța de vapori descrisă mai înainte. În acest element se desfășoară numeroase procese. Se combină între ele și se despart unele de altele diferite substanțe. Unele părți se densifică, altele se subțiază. Totul se desfășoară astfel, încât ființele umane nu le văd și nu le aud nemijlocit, dar fac să se nască imagini în conștiența umană. Aceste imagini sunt comparabile cu cele ale conștienței de vis actuale. Ca atunci când căderea unui obiect pe Pământ este percepută de un om care doarme ca o împușcătură; el nu percepe fenomenul real, ci o imagine oarecare. Numai că imaginile conștienței lunare nu sunt la voia întâmplării ca aceste imagini de vis; ele sunt de fapt imagini simbolice, nu copii, dar corespund fenomenelor exterioare. Pentru un anumit fenomen exterior nu apare decât o anumită imagine. Prin acest fapt omul lunar este în situația de a-și elabora comportamentul în mod corespunzător cu aceste imagini, așa cum omul actual o face după percepțiile sale. Să nu uităm însă că un comportament bazat pe percepții este aleatoriu, în timp ce acționarea sub influența imaginilor descrise urmează ca unui impuls întunecat. Această conștiență de imagini nu permite să se facă simțite numai fenomene fizice exterioare, ci prin imagini sunt reprezentate și ființele spirituale care acționează dincolo de faptele fizice. Astfel, în fenomenologia regnului plantelor-animale sunt vizibile în același timp Spiritele personalității, dincolo și în ființele mineral-vegetale apar Spiritele de foc, iar ca ființe pe care omul le poate reprezenta fără legătură cu ceva fizic, pe care le vede ca formațiuni eteric-sufletești, apar Fiii vieții. Dacă aceste reprezentări ale conștienței lunare nu erau copii, ci numai simboluri ale exteriorului, ele aveau în schimb o influență mult mai importantă asupra interiorului ființei umane decât reprezentările mijlocite în prezent prin percepție. Ele aveau puterea de a pune în mișcare și în activitate întreaga interioritate a omului. Procesele interioare se modelau după acestea. Ele erau adevărate forțe formatoare. Ființa omenească a devenit așa cum au modelat-o aceste forțe formatoare. Ea a devenit, într-o anumită măsură, o copie a proceselor conștienței sale.
Cu cât progresul evolutiv are loc mai ales în acest sens, cu atât mai mult el are drept consecință o transformare esențială a ființei umane. Treptat, forța emanată de imaginile conștienței nu se mai poate extinde la întreaga corporalitate umană. Aceasta se împarte în două naturi. Se formează organe subordonate acțiunii formatoare a conștienței de imagini și care sunt în mare măsură o copie a vieții de reprezentare în sensul amintit. Alte organe se sustrag unei astfel de influențe. O parte a ființei umane este prea densă, prea mult determinată de alte legi, pentru a se orienta după imaginile conștienței. Acestea se sustrag influenței ființei umane, dar ele ajung sub altă influență, și anume a înseși ființelor solare sublime. Totuși acestei trepte evolutive îi premerge mai întâi o pauză. În cursul acesteia, Spiritele solare acumulează forța pentru a acționa în condiții cu totul noi asupra ființelor Lunii. După această pauză, ființa umană este net divizată în două naturi. Una este sustrasă acțiunii independente a conștienței de imagini, ea preia o formă mai precisă și ajunge sub influența unor forțe care pleacă de la corpul lunar, dar ele iau naștere în acesta prin influența ființelor solare. Această parte a ființei umane are o viață din ce în ce mai mult asociată vieții stimulate de către Soare. Cealaltă parte se ridică, asemănător unui cap, din prima. Este mobilă în sine, plastică și se modelează ca expresie și ca purtătoare a vieții conștienței încețoșate. Totuși, ambele părți sunt intim legate între ele; ele își trimit reciproc sucurile lor; organe trec din unul în celălalt.
O armonie plină de semnificație se realizează prin faptul că în cursul timpului în care s-au întâmplat toate acestea s-a instituit și o relație a Soarelui cu Luna care este în consonanță cu această evoluție. Am descris mai înainte cum ființele care ating un anumit grad de evoluție își separă din masa cosmică generală corpurile cerești proprii. Ele radiază forțe care guvernează substanțele. Soarele și Luna s-au separat după cum a fost necesar creării de reședințe potrivite ființelor corespunzătoare. Această determinare prin spirit a substanțelor și a forțelor sale merge însă mult mai departe. Ființele condiționează ele însele anumite mișcări ale aștrilor, anumite rotiri ale unuia în jurul celuilalt. Prin aceasta, aștrii ajung în poziții reciproc schimbătoare. Iar dacă se schimbă poziția unui astru față de celălalt se modifică și influențele reciproce ale ființelor corespunzătoare. Așa s-a întâmplat cu Soarele și cu Luna. Prin mișcarea Lunii în jurul Soarelui, ființele umane ajung, alternativ, când în domeniul influențelor solare, când se pot distanța de acestea fiind limitate mai mult la propriile lor forțe. Mișcarea este o urmare a „disidenței” anumitor ființe lunare și a echilibrării luptei care rezultă din această situație. Ea este expresia fizică pentru raportul de forțe spirituale creat prin „disidență”. Faptul că un corp se învârte în jurul celuilalt are drept consecință că în ființele care sălășluiesc pe aștri iau naștere stări de conștiență schimbătoare, așa cum le-am descris mai sus. Se poate vorbi despre faptul că Luna își expune și își întoarce alternativ viața sa către și de la Soare. Există un timp însorit și un timp planetar: în cursul ultimului, ființele lunare se dezvoltă pe o parte a Lunii care este întoarsă de la Soare. În orice caz, la mișcarea aștrilor, pentru Lună se mai adaugă ceva. Conștiența suprasensibilă observă cum la intervale foarte regulate ființele lunare migrează în jurul astrului lor. Ele caută astfel în anumite perioade locurile expuse influenței solare; în alte perioade caută locurile neexpuse acestei influențe și atunci se pot concentra asupra lor însele.
Pentru completarea tabloului care poate fi schițat cu ajutorul acestor fenomene mai trebuie observat că în această perioadă Fiii vieții își ating stadiul de om. Omul nu-și poate folosi nici pe Lună simțurile, ale căror scheme structurale au luat naștere pentru prima oară pe Saturn, pentru o percepție proprie a obiectelor exterioare. Dar aceste simțuri devin pe treapta lunară instrumente ale Fiilor vieții. Ei se folosesc de ele pentru a percepe prin ele. Aceste simțuri care aparțin corpului fizic al omului intră astfel în interacțiune cu Fiii vieții. Ei nu doar folosesc, ci le și perfecționează.
Prin raportul schimbător față de Soare, în însăși ființa umană se produce o modificare în condițiile vitale. Ca urmare, de fiecare dată când ființa umană este subordonată influenței solare ea este dăruită mai mult vieții solare și fenomenelor acesteia decât sie însăși. În asemenea perioade, ea resimte măreția și splendoarea Cosmosului, așa cum se exprimă acestea în existența solară. Este ca un fenomen de absorbție a acestora. Ființele sublime care locuiesc în Soare acționează în acest caz pe Lună. Iar acestea acționează la rândul lor asupra ființelor umane. Totuși, această acțiune nu cuprinde întregul om, ci, în mod preferențial, acele părți care se sustrăseseră influenței propriilor imagini ale conștienței. Corpul fizic și corpul eteric ajung acum la o anumită mărime și formă. În schimb, stările conștienței regresează. Când viața ființei umane este întoarsă de la Soare, atunci ea este ocupată cu propria ei natură. Începe atunci o mobilitate interioară, mai ales în corpul astral. Dimpotrivă, forma exterioară pierde din frumusețe și din perfecțiune. În felul acesta în timpul evoluției lunare există cele două stări alternative ale conștienței pe care le-am descris, care se deosebesc net. Există o stare mai încețoșată în timpul perioadei solare și una mai clară în perioada în care viața este dependentă mai mult de propriile ei forțe. Prima stare este mai crepusculară, în schimb, mai puțin egoistă: omul trăiește acum mai mult într-o dăruire către lumea exterioară, către Cosmosul oglindit în Soare. Este o alternativă a stărilor de conștiență care poate fi comparată atât cu alternanța veghe-somn a omului actual, cât și cu viața lui dintre naștere și moarte, pe de o parte, și existența mai mult spirituală dintre moarte și o nouă naștere, pe de altă parte. Trezirea pe Lună, atunci când treptat încetează timpul solar, ar fi ceva intermediar între trezirea omului actual în fiecare dimineață și nașterea sa. La fel, și încețoșarea treptată a conștienței la apropierea timpului solar ar fi o stare intermediară între adormire și moarte. Căci conștientizarea nașterii și a morții care este proprie omului actual nu există încă pe Lună. Omul se dăruia savurării acestei vieți ca într-un fel de viață solară. Pentru această perioadă el era îndepărtat de viața lui. Trăia mai mult spiritual. Nu se poate face decât o descriere comparată și aproximativă a ceea ce trăia omul în asemenea perioade. El simțea că forțele active ale Cosmosului afluau și pulsau în el. Se simțea ușor amețit de armoniile Universului la care participa. În asemenea perioade, corpul său astral era eliberat de corpul fizic. Chiar și o parte a corpului eteric era scoasă din corpul fizic. Şi această formațiune alcătuită din corpul astral și corpul eteric era ca un fel de instrument muzical minunat, pe ale cărui coarde răsunau tainele Cosmosului. Şi conform cu armoniile Cosmosului se modelau organele acelei părți ale ființei umane asupra căreia constiența nu avea decât o influentă slabă. Căci în aceste armonii acționau ființele Soarelui. Așa s-a făcut că această parte a omului și-a primit forma prin sunetele cosmice. În acest timp trecerile de la starea de conștientă mai clară la cea mai încetosată care corespundea perioadei solare nu erau atât de marcate ca trecerile de la veghe la somnul lipsit de vise al omului actual. În orice caz, conștiența de imagini nu era atât de clară cum este conștiența stării de veghe actuală; în schimb, cealaltă stare de conștiență nu era atât de atenuată ca somnul lipsit de vise al prezentului. Şi astfel ființa umană avea un fel de reprezentare, chiar dacă vagă, despre manifestarea armoniilor cosmice în corpul său fizic și în acea parte a corpului eteric care rămăsese legată de corpul fizic. În perioada în care Soarele nu lumina pentru ființa umană, în locul armoniilor, în conștiență pătrundeau reprezentările-imagini. Aici apăreau în corpul fizic și în cel eteric mai ales acele organe care se aflau sub directa influență a conștienței. Dimpotrivă, părțile ființei umane asupra cărora nu acționau forțele formatoare de pe Soare parcurgeau un proces de durificare și de uscare. Când revenea timpul Soarelui, vechile corpuri se degradau; ele se desprindeau de ființele umane și apărea, ca dintr-un mormânt al vechii sale corporalități, omul nou, format în interior, chiar dacă încă nearătos în această formă. Avusese loc o înnoire a procesului vital. Prin acțiunea ființelor solare și a armoniilor lor lua apoi formă din nou corpul nou-născut în perfecțiunea sa și se repeta procesul descris. Iar omul primea această înnoire ca îmbrăcarea unei haine noi. Nucleul său ființial nu fusese traversat de o naștere sau o moarte propriu-zise; el a trecut numai de la o conștiență spirituală în care era dăruit unei lumi exterioare la una care era orientată mai mult spre interior. El năpârlise. Vechiul corp devenise inutilizabil; el a fost lepădat și înnoit. Prin aceasta se caracterizează ceea ce am desemnat mai sus ca fiind reproducere, cu observația că este apropiată de viața de reprezentare. Ființa umană a creat o ființă asemănătoare cu ea cu privire la anumite părți ale corpului fizic și ale corpului eteric. Dar nu ia naștere o ființă fiică complet separată de ființa parentală pentru că nucleul ființial al ascendentului trece la descendent. Acesta nu produce o ființă nouă, ci se prezintă pe sine într-o formă nouă. În felul acesta omul lunar trăiește o schimbare a stării de conștiență. Când se apropie sezonul solar, reprezentările lui în imagini devin tot mai șterse, o dăruire fericită îl umple; în interiorul său liniștit răsună armoniile cosmice. Către sfârșitul acestui timp capătă viață imaginile din corpul astral; el începe să se simtă și să se resimtă mai mult pe sine. Omul trăiește ceva ca o trezire din fericirea și linistea în care fusese adâncit în cursul perioadei solare. Prin aceasta, el mai cunoaște încă o trăire importantă. Cu noua trezire a imaginilor conștienței, ființa umană se vede învăluită de un nor care a coborât asupra ei ca o entitate din Cosmos. Şi resimte această entitate ca pe ceva ce-i aparține, ca pe o completare a propriei sale naturi. O simte ca pe ceea ce-i dăruiește existența sa, ca pe eul său. Această entitate este unul din Fiii vieții. În fața acestuia omul spune: În acesta am trăit eu și când eram dăruit, în timpul perioadei solare, splendorii Cosmosului; numai că atunci el nu-mi era vizibil; acum însă el îmi devine vizibil. Şi este același Fiu al vieții de la care emană puterea pentru acea acțiune pe care o exercită omul asupra propriei sale corporalități în perioada lipsită de Soare. Când se apropie din nou timpul solar, omul simte că devine una cu Fiul vieții. Chiar dacă acum nu-l vede, se simte totuși intim legat de el.
Relatia cu Fiii vieții era de așa natură încât nu fiecare ființă umană avea pentru sine un Fiu al vieții, ci un întreg grup simțea că-i aparține o astfel de entitate. Astfel, oamenii trăiau pe Lună separați în grupuri și fiecare grup își percepea într-un Fiu al vieții eul-grup comun. Deosebirea dintre grupuri consta în aceea că mai ales corpurile eterice aveau la fiecare grup o formă diferită. Însă întrucât corpurile fizice se modelează după corpurile eterice, deosebirile dintre cele din urmă se imprimau și primelor, iar diferitele grupuri umane apăreau ca tot atâtea specii umane. Dacă Fiii omului coborau privirea spre grupurile de oameni care le aparțineau, ei se vedeau multiplicați în indivizii umani ai grupurilor corespunzătoare. În acest fapt își simțeau egoitatea lor. Ei păreau să se oglindească în oameni. Aceasta era și sarcina simțurilor umane în acea perioadă. Am arătat că ele nu mijloceau încă percepții ale obiectelor, dar oglindeau ființa Fiilor vieții. Ceea ce Fiii vieții percepeau prin această oglindire le conferea conștiența eului lor. Iar ceea ce era trezit în corpul astral uman erau imaginile conștienței lunare încețoșate crepusculare. Influența acestei activități a oamenilor în interacțiunile lor cu Fiii vieții s-a făcut simtită în structura sistemului nervos. Nervii se prezintă ca niște prelungiri ale organelor de simț spre interiorul corpului uman.
Din cele spuse se vede cum acționează cele trei feluri de spirite, ale personalității, de foc și Fiii vieții, asupra oamenilor lunari. Dacă focalizăm perioada principală a evoluției lunare, adică perioada mediană, se poate spune: Spiritele personalității implantează corpului astral uman independența, trăsătura personalității. Acestui fapt trebuie să-i atribuim capacitatea omului de a se întoarce în sine în perioadele în care Soarele nu luminează; el poate lucra atunci în mod formator asupra sa. Spiritele focului acționează asupra corpului eteric în măsura în care acesta își impregnează forma independentă a ființei umane. Prin ele ființa umană se simte în continuare aceeași după fiecare înnoire a corpului. Așadar, prin Spiritele focului este dat corpului eteric un fel de memorie. Fiii vieții acționează asupra corpului fizic pentru ca acesta să poată reprezenta expresia corpului astral devenit independent. Ei fac astfel posibil ca acest corp fizic să devină o copie a corpului său astral. Dimpotrivă, în corpul fizic și în corpul eteric, în măsura în care acestea se formează independent de corpul astral de sine stătător, în perioadele însorite intervin entități spirituale superioare, Spiritele formei și Spiritele mișcării. Intervenția lor are loc în modul descris mai sus.
Sub influența unor astfel de fapte ființa umană se maturizează pentru a forma treptat, în sine, germenele sinei spirituale, așa cum, în a doua jumătate a evoluției saturniene, formase germenul omului-spirit și pe Soare germenul spiritului vieții. Prin aceasta se modifică toate condițiile pe Lună. Prin transformările și înnoirile succesive ființele umane au devenit tot mai nobile și mai fine; dar ele au câștigat și forță mai multă. Datorită acestui fapt, conștiența de imagini s-a păstrat și în perioadele însorite. Ea a obținut prin aceasta o influență asupra formei corpului fizic și a celui eteric, ceea ce mai înainte se întâmpla prin acțiunea ființelor solare. Ceea ce se întâmpla pe Lună prin ființele umane și prin spiritele legate de acestea a devenit din ce în ce mai asemănător cu ceea ce mai înainte era determinat de Soare cu entitățile lui superioare. Urmarea acestui fapt a fost că entitățile solare au putut să-și folosească tot mai mult forțele în propria lor evoluție. Prin aceasta Luna s-a maturizat, pentru a se uni după un timp din nou cu Soarele. Privite din punct de vedere spiritual, procesele se prezintă astfel: ființele umane disidente au fost învinse treptat de ființele solare și trebuie să se acomodeze acestora de aici încolo în așa fel încât, în timp ce li se subordonează, angrenajul lor să se încorporeze angrenajului ființelor solare. Aceasta s-a întâmplat abia după trecerea unor epoci îndelungate, în care perioadele lunare s-au scurtat tot mai mult, iar cele solare s-au lungit progresiv. Urmează din nou o perioadă evolutivă în care Soarele și Luna alcătuiesc un singur corp cosmic. Nu trebuie să ne imaginăm însă că atunci când spunem despre corpul fizic că a devenit eteric nu mai putem vorbi pentru o astfel de stare de un corp fizic. Ceea ce a fost format drept corp fizic în timpul perioadelor Saturn, Soare și Lună rămâne prezent. Este vorba doar de a nu limita recunoașterea fizicului la fizicul exterior. Fizicul poate fi prezent și în așa fel încât să prezinte exterior forma etericului, ba chiar și a astralului. Trebuie făcută deosebirea între aparența exterioară și legitatea internă. Fizicul se poate eteriza și astraliza, menținând însă în sine legitatea fizică. Acest lucru se întâmplă când corpul fizic al omului atinge pe Lună un anumit grad de perfecțiune. El capătă o formă eterică. Când însă conștiența suprasensibilă poate să-l observe, el nu îi apare pătruns de legile etericului, ci de cele ale fizicului. Atunci fizicul este preluat în eteric, pentru a se odihni și a fi îngrijit în acesta ca într-un sân matern. Mai târziu, el reapare și în forma fizică, dar pe o treaptă superioară. Dacă ființele umane ale Lunii și-ar fi păstrat corpul fizic în forma fizică grosieră, Luna nu s-ar putea reuni niciodată cu Soarele. Prin adoptarea formei eterice, corpul fizic devine mai îndeaproape înrudit cu corpul eteric și prin aceasta el se poate impregna mai intim cu acele părți ale corpurilor eteric și astral care în epocile însorite ale evoluției lunare trebuiau să se retragă din el. Omul, care apărea ca o ființă dublă în timpul separării Soarelui și a Lunii, redevine o creatură dublă. Fizicul devine mai sufletesc și în mod reciproc sufletul se leagă mai mult cu el. Acum, Spiritele solare în al căror domeniu nemijlocit a ajuns această ființă umană unitară pot acționa cu totul altfel decât anterior, din afară spre Lună. Omul se află acum mai mult într-o ambianță spiritual-sufletească. Prin aceasta Spiritele înțelepciunii pot ajunge să aibă o influență importantă. Ele îi imprimă înțelepciunea, îl animă cu înțelepciune. Într-un anumit sens, el devine prin aceasta un suflet de sine stătător. La influența acestor entități se mai adaugă și aceea a Spiritelor mișcării. Acestea acționează cu predilecție asupra corpului astral, astfel încât sub influența lor el prelucrează în sine o mobilitate de natură sufletească și un corp eteric plin de înțelepciune. Corpul eteric plin de înțelepciune este prima structurare a ceea ce am descris la omul actual ca suflet al rațiunii, în timp ce corpul astral stimulat de Spiritele mișcării este structura-germen a sufletului senzației. Şi pentru că toate acestea sunt produse în ființa umană în starea sa de independență crescută, aceste structuri germinale ale sufletului rațiunii și ale sufletului senzației apar ca expresii ale sinei spirituale. În această privință trebuie evitată eroarea de a considera că în perioada evolutivă sinea spirituală ar fi ceva în plus pe lângă sufletele rațiunii și senzației. Acestea din urmă sunt numai expresia sinei spirituale, ceea ce înseamnă unitatea și armonia lor superioară.
O deosebită importanță o are în această epocă intervenția Spiritelor înțelepciunii în modul descris. Aceasta nu se adresează numai ființelor umane ci și celorlalte regnuri care s-au format pe Lună. La reunirea Soarelui și Lunii, aceste regnuri inferioare sunt antrenate în domeniul Soarelui. Tot ce fusese fizic în ele acum se eterizează. Așadar, de acum încolo plantele-minerale și animalele-plante se află în Soare, așa cum se găsește aici și ființa umană. Totuși, aceste alte ființe rămân înzestrate cu legitățile lor. Din această cauză se simt străine în ambianța lor. Ele apar având o natură cu care ambianța nu se potrivește decât foarte puțin. Însă întrucât ele sunt eterizate, influența Spiritelor înțelepciunii se poate extinde și asupra lor. Acum, tot ceea ce a venit de pe Lună pe Soare se impregnează cu forțele Spiritelor înțelepciunii. Din această cauză, ceea ce devine în această perioadă evolutivă din formațiunea Soare-Lună poate fi numit Cosmos al înțelepciunii. Când apoi, după o pauză, sistemul nostru Pământ apare ca urmaș al acestui Cosmos al înțelepciunii, toate ființele care reapar pe Pământ lăstărind din germenii lor lunari sunt alcătuite astfel încât sunt pline de înțelepciune. Apare aici motivul pentru care, atunci când omul privește, observând, lucrurile din jurul său, el poate cerceta înțelepciunea din natura ființei lor. Poți admira înțelepciunea în fiecare frunză, în fiecare os animal sau uman, în structura minunată a creierului și a inimii. Dacă omul are nevoie de înțelepciune pentru a înțelege lucrurile, așadar, dacă el extrage înțelepciune din ele, aceasta arată că înțelepciunea există în aceste lucruri. Căci oricât s-ar strădui omul să înțeleagă lucrurile prin reprezentări pline de înțelepciune el nu ar putea extrage din acestea înțelepciune, dacă aceasta nu ar fi introdusă mai întâi în ele. Cine vrea să cuprindă prin înțelepciune lucrurile despre care crede că nu au primit mai întâi înțelepciune poate considera și că el ar putea scoate apă dintr-un pahar în care nu s-a turnat mai întâi apă. Pământul este, așa cum vom arăta mai departe, „vechea Lună” reînnoită. Şi ea apare ca o formațiune plină de înțelepciune, pentru că în epoca descrisă a fost impregnată cu forțe de către Spiritele înțelepciunii.
Va apărea lesne de înțeles că în această descriere a condițiilor de pe Lună au putut fi menținute numai anumite forme temporare ale evoluției. Într-o anumită măsură, în curgerea progresivă a faptelor a trebuit să reținem anumite fenomene bine conturate și să le evidențiem pentru expunere. În orice caz, acest tip de descriere oferă numai imagini izolate; s-ar putea reproșa că descrierea făcută succesiunii de evenimente nu a fost încadrată într-un sistem de concepte riguroase. Ca răspuns la un astfel de reproș, vom atrage atenția că descrierea a fost făcută în mod cu totul intenționat în noțiuni mai puțin conturate. Căci nu am urmărit să dăm concepte și construcții de idei, ci mai degrabă o reprezentare a ceea ce apare de fapt în fața ochiului spiritual când vederea suprasensibilă focalizează aceste procese. Pentru evoluția lunară, spectacolul nu apare în contururi atât de nete și precise cum ne arată percepțiile terestre. În cazul epocii lunare avem de-a face chiar cu impresii schimbătoare, cu imagini oscilante, mobile și cu tranzițiile dintre acestea. În afară de aceasta, trebuie să ținem seama că o evoluție se desfășoară în perioade foarte lungi și că din acestea nu pot fi reținute, în descriere, decât imagini de o clipă, instantanee.
În perioada în care corpul astral implantat ființei umane a progresat atât încât corpul fizic al acesteia oferă Fiilor vieții posibilitatea de a atinge stadiul de om, s-a ajuns la punctul maxim al epocii lunare. Atunci a ajuns și ființa umană la ceea ce această epocă îi poate da pe drumul ce-l duce înainte, pentru el însuși, spre interioritatea sa. Ceea ce urmează, adică a doua jumătate a evoluției lunare, ar putea fi comparată din această cauză cu o maree în descreștere. Dar se vede cum tocmai în această epocă se întâmplă ceva de cea mai mare importanță cu privire la ambianța omului și chiar și pentru el însuși. Corpului Soare-Lună îi este implantată înțelepciunea. Am arătat că în cursul acestei descreșteri sunt semănați germenii sufletului rațiunii și ai sufletului senzației. Totuși, abia în epoca Pământului se vor dezvolta acești germeni, precum și cei ai sufletului conștienței și o dată cu aceștia și nașterea eului, a conștienței de sine libere. Pe treapta lunară, sufletul rațiunii și sufletul senzației nu apar ca și cum ființa umană însăși s-ar exprima deja prin ele, ci ca și cum ar fi instrumente ale ființei umane la îndemâna Fiilor vieții. Dacă am vrea să caracterizăm sentimentul pe care îl are omul pe Lună în acest sens, ar trebui să spunem că el simte: În mine și prin mine tăiește Fiul vieții; el vede prin mine ambianța lunară, el gândește în mine despre lucrurile și ființele din aceasta ambianță. Omul lunar se simte umbrit de Fiul vieții; el își apare ca unealtă a acestei ființe superioare. În timpul separării Soarelui și a Lunii el simțea, când era întors de la Soare, o independență crescută; totodată simțea însă că eul care-i aparținea și care în timpul perioadei însorite dispărea din conștiența sa de imagini i-ar deveni vizibil. Pentru omul lunar, ceea ce putem caracteriza ca fiind alternanță a stărilor de conștiență se întâmpla astfel încât el avea următorul sentiment: Eul meu plutește, ridicându-se o dată cu mine în perioadele însorite în regiuni mai înalte, la ființe sublime și coboară cu mine, când Soarele dispare, în lumi mai adânci.
Evoluția lunară propriu-zisă a fost precedată de o pregătire. A avut loc, într-un anume sens, o repetare a evoluțiilor saturniană și solară. După reunirea Soarelui cu Luna se pot de asemenea deosebi, în perioada pe care am comparat-o cu o maree descrescătoare, două epoci. În timpul acestui reflux au loc chiar unele densificări, alternând, așadar, stări spiritual-sufletești ale formațiunii Soare-Lună cu stări fizice. În asemenea perioade fizice, ființele umane și, de asemenea, ființele regnurilor inferioare apar în așa fel încât par că ar preforma în forme rigide, lipsite de independență, ceea ce trebuie să devină ele mai târziu, în epoca Pământului, în mod independent. Se poate vorbi, așadar, de două epoci pregătitoare ale evoluției lunare și de două altele în epoca refluxului. Asemenea epoci pot fi numite „cicluri”. În ceea ce premerge celor două epoci pregătitoare și celor ale refluxului se vor putea deosebi de asemenea trei epoci. Cea mijlocie corespunde umanizării Fiilor vieții. Ea este precedată de o alta, în timpul căreia toate condițiile sunt orientate spre acest eveniment principal; ea este urmată de o alta, în care este de consemnat o aclimatizare și o amplificare a noilor creații. Prin aceasta, evoluția lunară mediană se împarte din nou în trei epoci, ceea ce însumează, cu cele două epoci pregătitoare și cele două ale perioadei de reflux, șapte cicluri lunare. Se poate deci spune că întreaga evoluție lunară se petrece în șapte cicluri. Între aceste cicluri sunt inserate pauzele de care am vorbit în mod repetat până acum. Ne apropiem însă de adevăr numai dacă nu ne imaginăm tranziții bruște între perioadele de activitate și cele de repaus (pauze). De exemplu, ființele solare se retrag numai treptat din activitățile lor de pe Lună. Pentru ele începe un timp care în exterior apare ca pauza lor de odihnă, în timp ce pe Lună încă mai domnește o activitate independentă, vie. În felul acesta, epoca activă a unei categorii de ființe se întinde în mod variat în pauza de odihnă a altora. Dacă luăm în calcul asemenea fapte, putem vorbi despre un flux și un reflux ritmic al forțelor în cicluri. Astfel de compartimentări mai pot fi recunoscute și în cadrul celor șapte cicluri lunare amintite. Putem numi întreaga evoluție lunară un ciclu mare, cele șapte perioade din cadrul acestuia șapte „cicluri mici”, iar subdiviziunile acestora „cicluri mai mici”. Această articulare în de șapte ori câte șapte cicluri poate fi observată și în evoluția solară și este schițată în perioada Saturn. Totuși trebuie să luăm în considerare faptul că în cazul Soarelui și încă mai mult în acela al lui Saturn limitele dintre subdiviziuni sunt șterse. Aceste limite devin tot mai clare cu cât evoluția înaintează spre epoca Pământ.
* * *
