Pentru această nouă ediție a Ştiinței oculte am refăcut aproape în întregime prima parte: „Caracterul științei oculte”. Cred că astfel vor fi mai puține prilejuri de înțelegeri greșite decât am constatat că au luat naștere la redactarea anterioară a acestei părți. Am putut auzi din multe părți că alte științe demonstrează; ceea ce se pretinde aici știință spune pur și simplu: știința spiritului stabilește cutare sau cutare fapt. O asemenea prejudecată se instalează în mod natural, deoarece dovedirea lucrurilor ce aparțin cunoașterii suprasensibile nu se poate impune prin prezentare, ca în cazul expunerii unor structurări ale adevărului care cade sub simțuri. Prin prelucrarea primei părți a acestei cărți am vrut să fac mai clar faptul că avem de-a face numai cu o prejudecată, ceea ce părea să nu-mi fi reușit prea bine în edițiile anterioare. În celelalte părți ale cărții am căutat să dau un contur mai precis celor expuse, prin completări ale conținutului. În cursul întregii cărți m-am străduit să modific în numeroase locuri modul de prezentare a conținutului așa cum mi s-a părut necesar prin trăirea repetată a celor prezentate.
Rudolf Steiner
Berlin, mai 1920
Acum, după ce au trecut cincisprezece ani de la prima apariție a acestei cărți, îmi este îngăduit să spun în mod oficial câte ceva despre dispoziția sufletească din care ea a luat naștere.
Inițial, planul meu a fost să adaug conținutul său principal ca ultim capitol al cărții mele apărute cu mult înainte, Teosofia [ 1 ]. Acest lucru nu a mers. Acest capitol nu s-a conturat atunci când am încheiat Teosofia, în același mod ca restul cărții. În imaginațiunile mele aveam în fața ochilor sufletești ființa spirituală a omului individual și o puteam expune, dar țesătura legăturilor cosmice nu-mi era atunci la fel de clară așa cum am putut-o expune în Ştiința ocultă. Aspectele izolate existau, nu însă ca tablou general.
Din această cauză am hotărât să apară mai întâi Teosofia, având drept conținut esența vieții omului individual, iar Ştiința ocultă să o elaborez ulterior în toată liniștea.
Potrivit dispoziției mele sufletești, conținutul acestei cărți trebuia redat în gânduri care sunt, pentru descrierea spiritului, formațiuni ce continuă gândurile folosite în științele naturii. Se va constata din „Observațiile preliminarii la prima ediție” retipărite în acest volum, cât de răspunzător mă simțeam față de științele naturii pentru tot ce am scris atunci despre știința spiritului.
Nu poți însă să ajungi numai cu astfel de gânduri la prezentarea celor ce se revelează vederii spirituale ca lume a spiritului. Căci această revelație nu încape exclusiv într-un conținut de gânduri. Cine a aflat, trăind, esența unor astfel de revelații, acela știe că gândurile stării de conștiență obișnuită sunt adecvate numai pentru exprimarea celor percepute senzorial, nu însă și pentru cele văzute spiritual.
Conținutul celor văzute spiritual nu poate fi reprodus decât în imagini (imaginațiuni), prin care vorbesc inspirațiile provenind din trăirea intuitivă a entității spirituale. (Cele privitoare la esența imaginațiunii, inspirației și intuiției se găsesc în Ştiința ocultă și în cartea mea Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare? [ 2 ]; tradusă în românește cu titlul Treptele inițierii ― n. tr.).
Dar prezentatorul imaginațiunilor din lumea spirituală nu poate să înfățișeze, în prezent, pur și simplu aceste imaginațiuni. El a înfățișat ceva ce este un alt conținut al conștienței, cu totul diferit, alături de conținutul cunoașterii epocii noastre și fără nici o legătură cu aceasta. El trebuie să umple conștiența contemporană cu ceea ce o altă stare de conștiență poate recunoaște privind în lumea spiritului. Atunci, prezentarea pe care o face va avea drept conținut această lume a spiritului; dar acest conținut apare sub forma de gânduri în care el se revarsă. Prin aceasta, el devine deplin inteligibil conștienței obișnuite care gândește în sensul prezentului, dar care nu privește încă în lumea spiritului.
Această claritate nu este îndepărtată decât dacă îți pui singur piedici, dacă îți însușești prejudecățile unei concepții greșite despre natură privind „limitele cunoașterii”.
În cunoașterea spiritului totul este cufundat în trăire sufletească. Nu numai însăși privirea spirituală, ci și înțelegerea care aduce conștiență obișnuită lipsită de clarvedere în întâmpinarea rezultatelor clarvăzătorului.
Despre această intimitate, cine vorbește în mod diletant despre faptul că acela care crede că înțelege și-ar sugera singur înțelegerea nu are nici cea mai mică idee.
Realitatea este însă că ceea ce în cadrul înțelegerii lumii fizice se trăiește ca adevăr sau ca eroare numai în concepte devine trăire în fața lumii spirituale.
Celui care, în judecata lui, lasă să se infiltreze ca o simțire discretă afirmația că cele văzute în mod spiritual nu pot fi sesizate de conștiența lipsită de clarvedere – din cauza limitelor acesteia – această judecată simțitoare i se prezintă ca un nor întunecos așezat în fața înțelegerii; și el, în adevăr, nu poate înțelege.
Dar conștienței lipsită de clarvedere și totodată și de prejudecăți cele văzute de clarvăzător îi sunt perfect inteligibile când acesta le îmbracă în forma gândurilor. Sunt inteligibile așa cum celui care nu este pictor îi este inteligibilă imaginea terminată, realizată de pictor. Şi, de fapt, înțelegerea lumii spiritului nu are caracterul artistic-afectiv al unei opere de artă, ci se află în fața unui produs întru totul gândit, ca și în cunoașterea naturii.
Pentru a face însă cu adevărat posibilă o astfel de înțelegere, prezentatorul celor văzute în mod spiritual trebuie să aducă cele vizionate până la o modelare în forma gândurilor, fără ca în această formă să-și piardă caracterul imaginativ.
Toate aceste lucruri au stat în fața sufletului meu când am elaborat Ştiința ocultă.
Apoi, în 1909 am simțit că aș putea, cu aceste premise, să realizez o carte pentru că: în primul rând adusesem conținutul vederii mele spirituale la un anumit nivel, turnat în formă de gânduri; în al doilea rând, într-o formă care poate fi înțeleasă de orice om care gândește fără a-și pune singur piedici în calea înțelegerii.
Aceasta o spun azi, afirmând în același timp că atunci, în 1909, publicarea cărții îmi apărea ca o îndrăzneală, pentru că știam că lipsa de prejudecăți cerută nu o pot realiza tocmai cei care se ocupă de științele naturii și, de asemenea, de numeroasele personalități care depind în judecățile lor de primii.
Dar în fața sufletului meu se afla faptul că, într-un timp în care conștiența umanității se îndepărtase cel mai mult de lumea spiritului, comunicările din această lume a spiritului corespund unei necesități dintre cele mai presante.
Contez pe faptul că există și oameni care resimt mai mult sau mai puțin îndepărtarea de orice spiritualitate ca fiind la fel de grea ca o piedică pusă vieții, din care cauză caută cu dor interior comunicările din lumea spiritului.
Anii care au urmat au confirmat din plin acest lucru. Teosofia și Ştiința ocultă au găsit o răspândire largă, aceste cărți presupunând existența la cititori a bunăvoinței pentru a pătrunde într-o stilizare dificilă.
Am urmărit în mod deplin conștient să nu ofer o prezentare de „popularizare”, ci una care face necesar să se pătrundă în conținutul ei cu un efort corect de gândire. Prin aceasta am impregnat cărților mele un astfel de caracter încât însăși lectura lor să constituie începutul pregătirii inițierii. Căci efortul de gândire calm, prevăzător, la care obligă această lectură, întărește forțele sufletului, făcându-le apte să se apropie de lumea spirituală.
Faptul că am dat cărții titlul Ştiința ocultă a determinat imediat apariția unor înțelegeri eronate. S-a spus că ceea ce vrea să fie „știință” nu poate fi „ocult”. Ce puțin chibzuit este un astfel de reproș. Ca și cum cineva care dă publicității un lucru ar vrea să facă ceva „secret”. Întreaga carte arată că nimic nu este desemnat a fi „secret”, ci trebuie să fie adus la o formă inteligibilă ca orice „știință”. Când se folosește expresia „știința naturii” nu se spune că este vorba despre a ști despre „natură”? Ştiința ocultă este știința despre ceea ce se desfășoară în mod „tainic”, în măsura în care nu este perceput în natură, ci acolo unde se orientează sufletul când își îndreaptă atenția în direcția spiritului.
„Ştiința ocultă” este opusul „științei naturii”.
Viziunilor mele clarvăzătoare în lumea spirituală li s-a obiectat întotdeauna că ar fi reproduceri modificate ale reprezentărilor oamenilor privind lumea spiritului care au apărut în cursul timpului. S-a spus că aș fi citit câte ceva ce am preluat în subconștient și apoi l-am prezentat ca și cum și-ar avea obârșia în propria-mi clarvedere. Eu mi-aș fi obținut concepțiile din învățături gnostice, din literatura înțelepciunii orientale etc.
Prin asemenea afirmații, gândirea care le-a exprimat a rămas cu totul la suprafața lucrurilor.
Cunoștințele mele privitoare la spiritualitate sunt deplin conștient de aceasta, sunt rezultatul clarvederii proprii. Toate detaliile, ca și marile vederi de ansamblu, le-am verificat cu severitate pentru a stabili dacă fiecare pas nou realizat pe calea înaintării în clarviziune îl fac în așa fel încât să însoțesc acești pași cu o conștiență circumspectă. Așa cum înaintează matematicianul de la un gând la altul fără ca inconștientul, autosugestia etc. să joace un rol, așa, îmi spuneam, trebuie și vederea spirituală să pășească de la o imaginațiune obiectivă la altă imaginațiune obiectivă, fără ca în suflet să existe altceva decât conținutul spiritual al conștienței prudente, clare.
A ști despre o imaginațiune că ea nu este numai o imagine subiectivă, ci o reproducere a unui conținut obiectiv al spiritului este un lucru ce se obține prin trăire interioară sănătoasă. Se ajunge la aceasta pe cale spiritual-sufletească, după cum, în domeniul percepției senzoriale în cazul unui organism sănătos, se pot face deosebiri corecte între percepțiile obiective.
Astfel aveam în fața mea rezultatele proprii. Mai întâi, ele erau „viziuni” care trăiau fără nume.
Dacă ar fi trebuit să le comunic altora, aceasta impunea desemnări prin cuvinte. Atunci am căutat astfel de desemnări ale spiritului în expunerile mai vechi, pentru a putea exprima ceea ce era lipsit de cuvinte prin cuvinte. Am utilizat în mod liber aceste desemnări, încât abia dacă una din ele coincidea cu sensul pe care-l avea acolo unde o găsisem.
Eu căutam însă posibilitatea de a mă exprima întotdeauna abia după ce conținutul din vederea proprie mi se deslușise.
Ştiam să elimin lucruri citite anterior în cazul clarvederii cercetătoare proprii prin starea de conștiență descrisă mai înainte. S-au găsit în expresiile mele ecouri ale unor reprezentări mai vechi. Fără a pătrunde în conținut, se insista asupra unor astfel de expresii. Dacă eu vorbeam de „flori de lotus” în corpul astral al omului, aceasta era o dovadă că redam învățături indiene în care se găsește aceasă expresie. Dacă vorbeam despre „corpul astral”, aceasta era rezultatul lecturii unor scrieri din Evul Mediu. Dacă foloseam expresiile: Angeloi, Arhangeloi etc ., atunci reproduceam pur și simplu reprezentări ale gnosei creștine.
Permanent eram întâmpinat cu o gândire ce se mișcă numai la suprafața lucrurilor.
Şi la aceste fapte am vrut să mă refer, acum, cu prilejul reeditării Ştiinței oculte. Cartea cuprinde contururile antroposofiei ca un întreg. Din această cauză ea este atinsă, în mod preferențial, de înțelegerile eronate cărora le este expusă.
Din timpul în care în sufletul meu imaginațiunile reproduse în carte au confluat într-un tablou general, eu am continuat să dezvolt în mod neîntrerupt vederea cercetătoare în problematica omului, în devenirea istorică a umanității, în Cosmos etc.; am ajuns în fiecare domeniu la rezultate noi. Dar ceea ce am redat acum cincisprezece ani în Ştiința ocultă, ca schiță, nu s-a schimbat în nici o privință pentru mine. Tot ceea ce am putut spune de atunci încoace apare, când este inserat în această carte, la locul potrivit, ca o dezvoltare a schiței de atunci.
Rudolf Steiner
Goetheanum, 10 ianuarie 1925
NOTE
1. Teosofia. Introducere în cunoașterea suprasensibilă a lumii 1884–1901; nr. bibl. 9, Opere complete, Dornach, 1973.
2. Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare? (1904); nr. bibl. 10, Opere complete, Dornach, 1975.
