În prefața la ediția în limba română a Porții inițierii menționam că cele patru drame-misterii au o acțiune comună, și deci, pentru o înțelegere profundă a conținutului fiecăreia este nevoie să le cunoaștem și pe celelalte trei; abia astfel vom avea un tablou mai complet privind acțiunile și evoluția personajelor. Dacă am rămâne la prima dramă, am putea crede că Johannes Thomasius este deja un inițiat; dar așa cum însăși punerea în scenă o sugerează și cum ne arată și drama a doua, cum însuși Rudolf Steiner o spune în Tainele Pragului, aici avem de-a face de fapt cu imaginațiuni subiective ale lui Johannes Thomasius. Abia în drama a doua pătrunde el în lumea spirituală obiectivă, parcurgând astfel prima treaptă a inițierii.
Și în drama de față sufletul uman este scena pe care se confruntă forțele Universului. Știm că Misteriile antice evocaseră acțiunea acestor forțe universale în om. La Eleusis era adorată Demeter, zeița fertilității și mama Persefonei, cea răpită o parte a anului în adâncimile Pământului; în Egipt, faraonul prezenta în fiecare an drama lui Osiris, cel ucis și înviat, precum grăuntele care se jertfește pentru a germina din pământ. Mai târziu, în Evul Mediu, se evocau elementele legate de Misteriul de pe Golgota. În timpurile moderne, în centrul acțiunii cosmic-terestre este plasată fapta individualității umane, cu determinările ei și cu consecințele ei. Recunoscând legitățile karmei, eroul modern va învăța să o privească în față pentru a o compensa. Această compensare va acționa nu numai asupra celor implicați karmic, ci și asupra evoluției cosmice. În acest sens, Rudolf Steiner caracteriza scopul urmărit de Benedictus – Îndrumătorul spiritual prezent în dramele-misterii – și discipolii săi, spunând că acțiunea umană pe care iubirea o străbate cu căldură iar înțelepciunea cu lumină, această acțiune dă întregul sens Universului. Pământul, locul jertfei de pe Golgota, este acel loc din Univers pe care trebuie să se desfășoare Misteriul omului modern.
În situații de viață încărcate de forță dramatică, dramele-misterii ne aduc pe scenă – sub numele de Lucifer și Ahriman – și cele două ipostaze ale forțelor răului. Asupra omului care se lasă dus de viața cotidiană, ele acționează din straturi ale inconștientului, insuflându-i trufia, egoismul, fantazarea, misticismul nebulos (Lucifer) și limitarea la gândirea materialistă, teama, fanatismul de orice fel, intelectualismul dogmatic ș.a. (Ahriman). Cel ce se angajează însă în mod conștient și cu seriozitate pe calea cunoașterii – și însuși spiritul timpului, la acest prag de mileniu, cu încărcătura lui de evenimente obligă la acest pas – este chemat să le deceleze tot mai limpede. El trebuie să găsească și să mențină continuu echilibrul între aceste două forțe polare. Poate ajunge la aceasta numai dacă se unește cu un al treilea principiu: Impulsul lui Hristos*.
* A se vedea, în acest sens, și Rudolf Steiner, Misiunea lui Mihail, Editura Univers Enciclopedic, București, 2000.
Nici unul din discipolii prezentați în dramele-misterii nu este scutit de confruntările, de atacurile directe sau camuflate ale forțelor luciferice și ahrimanice. Apelând însă la forța lui Hristos și conturându-și țeluri spirituale comune cu cei cu care este legat prin destin, omul poate face față acestor confruntări, asistat și susținut de puterile benefice. O dată biruite, astfel de confruntări îi cresc forțele lăuntrice și îi grăbesc evoluția. Fiecare pas este cântărit cu grijă, fiind încărcat de răspunderi față de ceilalți; de aici și spiritul de jertfă. Desigur, nu este ușor. Dar dacă vrei să fii demn de numele de om, de menirea acestuia, și să slujești conștient și liber țelurilor evoluției universale – afirmația nu trebuie să pară trufașă ci gravă – atunci nu eziți să pornești la drum. Discipolii prezentați în dramele-misterii – trecând prin frământări sufletești, ezitări, uneori descurajări – știu că nu trebuie să-ți slăbească niciodată speranta că sufletul omenesc – așa cum spunea Rudolf Steiner – rămâne destinat să ridice ceea ce este divin în el până la revelațiile spirituale.
A dezvălui capcanele răului care dă târcoale, cere cunoaștere și cunoaștere de sine. De aceea întrebările raportate la cunoaștere, puse în primele tablouri ale acestei drame de către discipoli, devin ulterior întrebări de destin, așa cum cunoașterea dobândită în alte vieți pământești creează destin în cea prezentă. Durerile suportate în învingerea erorilor și slăbiciunii lăuntrice sunt asumate. Forța biruitoare a spiritului de jertfă care străbate soarele sufletesc al personalității și soarele spiritual al ființei veșnice a omului apare limpede pentru cel care urmărește, tablou după tablou, evoluția dramelor. Încercarea prin care trece – cu destulă suferință, dar biruitoare – Maria în tabloul doi din Încercarea sufletului își aduce rodul în finalul acestei drame – și în următoarele – când dejoacă atacul abil construit de Ahriman și apoi de Lucifer. Pentru asta a fost însă necesar să-și afle datoriile karmice, să înțeleagă clipa prezentă ca înflorind din germeni puși de ea în vieți trecute. Oricât de grea faptă presupune, ea definește această compensare karmică drept „datoria cea mai sfântă” a ei, menită să dea la o parte obstacole grele în evoluția celorlalți. Maria nu se pleacă în fața destinului, ci îl întelege în rădăcinile și urmările lui, „conlucrează” cu el, evocându-ne acea concluzie care se desprinde din cunoașterea spirituală, și anume că omul care recunoaște că adevăratul său Eu este o ființă ce trăiește din voința de sacrificiu nu mai este disperat de karma sa.
Și iată că atunci când a fost biruită încercarea are loc o metamorfozare a forțelor: ceea ce a fost tărie a obstacolului se transformă în impuls, în forță de evoluție; primejdia dejucată varsă vigoare și limpezime și conturarea țelurilor și a drumului, aduce revelații spirituale, ceea ce ne va fi arătat în dramele următoare.
ADRIANA ONOFREI și GHEORGHE PAXINO
Paști, 2000
