Cameră în tonalitate roz-roșu, atmosferă prietenoasă. Johannes în fața unui șevalet. Mai târziu, Maria, apoi făpturi spiritualc, ca Forțe ale sufletului.
| JOHANNES: | Maria a tăcut în fata tabloului meu Când l-a văzut ultima dată. Ea îmi dădea de obicei Din bogatele ei comori de-nțelepciune Ce-ajută să-avanseze munca mea. Pe cât de puțin mă-ncred în mine Să judec dacă arta mea-mplinește Ce cere curentul nostru spiritual, Pe-atât de mult |
|
| 630 | Mă-ncred în ea – Și-aud din nou în spirit cuvântul care, Invigorându-mă, mă făcea fericit, Când am îndrăznit să mă-apuc de tablou. „Tu poți pe drumul ăsta”, spunea ea, „Să ai cutezanta De-a revela aparenței simțurilor Ceea ce doar sufletul vede în spirit. Și nu-ți va mai rămâne-ascuns Cum forme asemenea gândurilor |
|
| 640 | Subjugă materia, Și cum culorile, cu sentimentele-nrudite, Străbat cu căldură forța de viață. Cu priceperea ta, vei ajunge să-nfățișezi Împărății și mai înalte.” Simțind virtutea acestor cuvinte, M-am dăruit timid credinței Că mă apropii de țelul Pe care Benedictus mi l-a arătat. Adesea descurajat stăteam în fața tabloului, |
|
| 650 | De multe ori îmi părea temerar, Alteori mi se părea imposibil Să reproduc în forme și culori Ceea ce sufletul meu putea să vadă. M-am întrebat adesea cum se poate, Cu mijloace ce țin de lumea simțurilor, Să revelezi existența urzindă a spiritului, Ce se sustrage oricărei aparențe senzoriale Și se deschide Doar ochiului clarvăzător. |
|
| 660 | Dar dacă dau la o parte propria-mi ființă Și, în sensul învățăturii spirituale, Mă pot înălța fericit Către puterile cosmice creatoare, În mine se trezeste-atunci credința Într-o astfel de artă, adevărată mistic, Așa cum este cercetarea noastră spirituală. Am învățat să trăiesc cu lumina Și să recunosc în culoare faptele luminii, Precum discipolii adevărați ai misticii pure |
|
| 670 | Contemplă faptele spiritului și ființa sufletului În împărăția vieții lipsite de formă și de culoare. Încredințându-mă unei atari lumini spirituale, Mi-am dobândit capacitatea Să simt cu năvalnica mare de lumină, Și să trăiesc cu văpaia culorilor în revărsare, Presimțind puterile spirituale ce acționează În țesătura de lumină sustrasă materiei, În viața culorilor umplute de spirit. (Maria intră fără a fi observată de Johannes.) ................................................................ Și când curajul vrea să mă lase, |
|
| 680 | Gândesc la tine, nobilă prietenă. La focul sufletului tău Se încălzește bucuria mea de a crea, Iar în lumina spiritului tău, Forțele mele de credință se trezesc. (O vede pe Maria.) O, tu ești aici... Te așteptam nerăbdător, Și nici nu am băgat de seamă-apropierea ta! |
|
| MARIA: | Mult trebuie să mă bucur că prietenul meu E-atât de absorbit de muncă |
|
| 690 | Încât prietena își uită. |
|
| JOHANNES: | O, nu spune astfel de cuvinte, – Tu știi, nu pot crea nimic Ce nu-i de tine binecuvântat. Și nu e nici o operă a mea Care să nu-ți datoreze obârșia. În focul iubirii m-ai purificat, Încât prin arta mea am putut să dau formă La ce ți se revelează ție în strălucirea frumuseții, Care radiază încălzind ființa și existența limpezind-o, |
|
| 700 | Și, radiind, patria spiritului o revelă. Curentul creației mele trebuie să-l simt Curgând din izvorul sufletului tău în al meu; Atunci simt aripile ce mă-nalță Pe culmile pline de spirit, departe de Pământ. Iubesc ce trăiește în sufletul tău Și pot, iubind, să-i dau formă de imagine. Doar iubirea poate să nască-n artist forțele Ce dăinuie în opere, fecund. Și dacă trebuie, ca pictor, s-aduc în lumea simțurilor |
|
| 710 | Imagini din întinderile spiritului, Atunci spiritul cosmic trebuie să apară prin mine, Iar ființa mea proprie să-i fie doar instrumentul. Și trebuie să pot sfărâma lanțurile egoismului, Ca să nu plăsmuiesc artistic, după bunul plac, Forme iluzorii în loc de lumi ale spiritului. .............................................................. |
|
| MARIA: | Și dacă nu din viziunea sufletului meu, Ci din tine ar trebui să scoți arhetipul operei, Atunci ființa frumuseții ar putea acționa unitar Din temelia unui singur suflet. ............................................................... |
|
| JOHANNES: | 720 | Aș vâna doar urziri vanitoase de gânduri De-aș căuta să aflu ce-i mai bine pentru mine: Să creez, întrupând viziunea ta spirituală, Ori să caut în mine însumi obârșia tabloului. Știu bine că nu o pot găsi astfel. Pot coborî-n adâncul sufletului meu Și fericit să mă găsesc în lumea spiritului; Pot să mă pierd în lumea simțurilor Și să urmăresc cu ochiul minunile culorilor Care mă fac să contemplu faptele creațiunii. |
| 730 | Când sunt doar singur cu sufletul meu, Ce pot atunci viețui-n mine duce o existență Ce nu mă-mpinge la creație. Dar dacă pot să te urmez în 'nalturile cosmice Și, încălzit de fericire, să retrăiesc cu tine Ce tu deja în spirit ai putut privi, În viziunea spirituală simt atunci un foc Ce continuă să ardă în mine și, arzând, Aprinde-n mine forța ce mă împinge la creație. De aș fi vrut să vestesc oamenilor, în cuvinte, |
|
| 740 | Ce pot să recunosc în lumile superioare, Ar trebui să mă înalț cu propriul suflet În sferele unde spiritul vorbește spiritului. Dar, ca artist, trebuie să găsesc acel foc Care din operă acționează, iradiind în inimi; Sufletul meu îi poate da tabloului Doar ceea ce ardoarea spiritului revarsă-n inimă, magic, Când el însuși, din profunzimile inimii tale, Revelația spiritului o poate sorbi. ………………………………………. Adesea sufletul prietenei m-a făcut să-nțeleg |
|
| 750 | Prin cuvântul ei nobil, în mod invizibil, Cum forțe din obârșii se condensează-n dor Și puteri creatoare împrăștie spiritul Și cum, simțindu-l deja pe om însetat de existență, Se creau ca zei, la începutul timpului. În purpura fină a eterului lumii spirituale Am încercat să condensez invizibilul, Simțind cum culorile nutresc dorul de a se contempla, Iluminate de spirit, în suflete. Astfel, ființa sufletească a prietenei, ca și ființa mea, |
|
| 760 | Vorbește, din tablourile mele, inimilor oamenilor. |
|
| MARIA: | Gândește-te Johannes că un suflet trebuie Să se dezvolte pe sine, de la-nceputul lumii, Ca o ființă individuală, despărțit de alții. Iubirea trebuie să lege ființe separate, Dar să nu vrea să ucidă personalitățile. A venit acum pentru noi momentul în care Sufletele trebuie să ni le punem la-ncercarea Cum să-și îndrepte pașii următori Pe calea spiritului, spre salvarea fiecăruia. ………………………………………. (Maria iese.) |
|
| JOHANNES: |
770 |
Ce-a vrut să spună prietena mea? Cât de neînțeles sunau cuvintele ei! Trebuie să vin după tine, Maria!... (Apar cele trei făpturi ale Forței sufletului.) |
| LUNA: |
Tu nu te poți găsi pe tine 'n-oglinda altui suflet. Tăria propriei ființe trebuie În temelia lumilor să își înfigă rădăcinile, De vrea ca frumusețea, din înălțimi spirituale, S-o transplanteze, cu sensul ei adevărat, În profunzimile Pământului. |
|
| 780 | Să ai curajul afirmării de sine, Ca să te poți jertfi puterilor cosmice Ca formă sufletească plină de tărie. ......................................................... |
|
| ASTRID: | Să nu vrei să te pierzi Pe drumurile tale cosmice; Cei care se privează de ființa lor Nu vor pătrunde-n depărtări solare. Te pregătește să pătrunzi Prin iubirea pământească În temeliile profunde ale inimii, |
|
| 790 | Ce fac să se maturizeze iubirea cosmică. ........................................................... |
|
| CEALALTĂ PHILIA: | O, nu da ascultare surorilor; În depărtări cosmice ele te duc Și îți răpesc Pământul; Ele nu văd cum iubirea pământească Înfățișarea iubirii cosmice o poartă. Ființa lor domnește-n frig, Iar forțele lor fug de căldură, Și vor să-i răpească pe oameni Din ale sufletului lor adâncuri |
|
| 800 | În lumile înalturilor reci. |
|
|
(Cortina cade, în timp ce Johannes, Cealaltă Philia, Astrid, Luna sunt încă în scenă.)
|
