Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

PĂZITORUL PRAGULUI

EVENIMENTE ALE VIEŢII SUFLETEȘTI ÎN IMAGINI SCENICE

GA 14

TABLOUL ȘASE


Un spațiu care nu este limitat de pereți artificiali, ci de forme vegetale arborescente, care se împletesc și se ramifică în interior până în fundal. Ansamblul este agitat sălbatic de fenomene naturale și năpădit din când în când de furtună. La ridicarea cortinei, Capesius și Maria sunt pe scenă. Intră apoi Benedictus, Philia, Astrid, Luna, Cealaltă Philia, Lucifer, Ahriman și – mișcându-se în ritm de dans – ființe care reprezintă gânduri. La sfârșit, sufletul doamnei Balde.

BENEDICTUS (încă nevăzut; auzit doar):


În gândirea ta trăiesc gânduri cosmice.

CAPESIUS:
E vocea nobilă-a lui Benedictus.
Cuvintele lui răsună-aici spiritual.
Sunt cele înscrise-n Cartea vieții
Pentru discipolii săi și care
Sunt greu de-nțeles pentru sufletele pământești,
Și-s mai greu de viețuit.

1690 În ce loc din lumea spiritelor răsună cuvintele
Ce pun la încercare sufletele pe Pământ?

MARIA:
De-atâta timp te afli-n țara spiritului
Într-un mod care revelează multe
Și totuși nu cunoști domeniul ăsta?

CAPESIUS:
Ce-aici trăiește în propria entitate
Ușor e de-nțeles sufletelor obișnuite cu spiritul.
Un lucru se explică prin altul.
Întregul e plin de lumină, chiar dacă partea,
Văzută-n ea însăși, adesea-i obscură.

1700 Când însă existența spirituală vrea să se unească
Cu ființa pământească pentru o creație comună,
Sufletu-ncepe să-și piardă puterea de-a-nțelege.
Și nu numai partea, adesea și-ntregul
I se învăluie în întuneric adânc.
Motivul pentru care-n locul ăsta răsună
Cuvintele scrise în cartea lui Benedictus
Pentru sufletele pământești
Face-o enigmă din tot ce se petrece-aici.

BENEDICTUS (încă invizibil):


În simțirea ta țes forțe cosmice.

CAPESIUS: 1710
E încă un cuvânt care dincolo
E-ncredințat de Benedictus discipolilor lui
Și care-aici se re-creează-n vocea sa!
Stârnind prin sine forțe-ntunecate, el se revarsă
Prin spațiile fără margini ale acestei împărății.

MARIA:
Eu simt deja ce trebuie să aflu
'N-această-mpărăție fără margini;
Apropierea lui Benedictus mă îndeamnă.
El vrea să mă facă să văd în locul ăsta
Ceea ce sufletului pământesc îi e de ne-nțeles

1720 Cât timp trăiește-n trupul înzestrat cu simțuri,
Chiar dacă a ajuns discipol spiritual.
El trebuie să îl urmeze pe învățător în locurile
Unde acesta poate imprima ființelor cuvintele,
Dar nu-n limbaj uman, ci doar prin simboluri;
Acolo unde el animă-n procesul cosmic scrierea
Ce i se dăruie sufletului cu-ntregul sens cosmic.
Vreau, adunându-mi forțele sufletului,
Să-mi liberez lăuntrul de existența pământească.
Și astfel să aștept ceea ce, revelându-se,

1730 Vrea să mi se-arate prin întinderile spirituale.
Când iar mă voi întoarce la viața pământească,
Va deveni gând care-mi va lumina în suflet,
În cugetarea ulterioară, drept cunoaștere.

BENEDICTUS (apare în fundal):


Te cucerește în forța gândurilor cosmice,
Te pierde prin viața forțelor cosmice;
Vei afla țelurile pământești oglindindu-se
Prin ființa ta-n lumina lumilor.

CAPESIUS:
Chiar Benedictus însuși e aici în spirit!
Cuvintele lui nu răsună singure?

1740 Poartă-nvățătorul spiritual știința pământească
Viețuind activă până în locurile spirituale?
Și ce-nțeles au aici aceste cuvinte pe care
În viața pământească le folosește altfel?

BENEDICTUS:
Capesius, în zilele tale pământești
Tu ai intrat în cercul meu
Deși n-ai fost conștient discipolul meu.

CAPESIUS:
Capesius nu este-n locul ăsta;
Și sufletul lui nu vrea s-audă de el.

BENEDICTUS:
Nu vrei să te simți în Capesius, dar trebuie

1750 Să-l vezi spiritual în amintire.
Forța puternică de acțiune a gândirii ți-a deschis
În corpul sufletesc existența spirituală.
Apoi viața ta sufletească s-a desprins
De jocul visător al gândirii din trupul pământesc.
Ea se simțea prea slabă să umble cu el
Din depărtările cosmice în adâncurile sufletului;
Și prea tare ca doar să privească-mpreună cu el
Lumina înălțimilor spirituale prin beznele Pământului.
Eu trebuie să însoțesc pe fiecare

1760 Care, în viața pământească a primit de la mine
Lumina spiritului, și - conștient sau nu –
Mi s-a consacrat ca discipol spiritual,
Și trebuie să îl îndrum mai departe pe calea
Pe care a pășit în spirit cu ajutorul meu.
Cunoscându-te pe tine-n întinderile lumilor,
Ai învățat prin viziune sufletească să te-aproprii de spirit
Fiindcă poți să îi urmezi desprins de corp.
Dar tu nu-ntrezărești încă eliberat de gânduri
Ce este entitate-adevărată în sfera spiritului.

1770 Tu poți depune corpul fizic
Dar nu și fina țesătură-a trupului gândirii.
Vei putea privi lumea-n adevărul ei
Doar când nici un rest din personalitate
Nu poate tulbura prea tare claritatea viziunii.
Doar cel ce-a învățat să-și vadă gândirea
'N-afara sa, așa cum forțele clarvăzătorului
Privesc spre trupul pământesc despărțit de sine,
Acela va pătrunde-n realitățile spirituale.
Contemplă astfel în imagine, așa încât ea

1780 Să îți devină cunoaștere prin forța clarvederii,
Gânduri care se conturează ființial
Ca forme spațiale, oglindind gândirea umană.
(Într-o lumină prietenoasă atenuată intră Philia, Astrid și Luna, învăluite într-un nor sclipitor. Benedictus, Capesius și Maria ies.)

VOCE (răsunând de la Philia, Astrid, Luna, împreună):


Gânduri plutesc
Ca visare țesândă
Ființial plăsmuindu-se
Aproape de suflete;
Voință creându-se,
Simțire animându-se,
Gândire activându-se

1790 Să îi apară visătorului.
(În timp ce răsună acestea, intră dintr-o parte Lucifer, iar din cealaltă Ahriman. Ei își caută locurile în cele două laturi ale scenei.)

LUCIFER (accentuând fiecare cuvânt, pe un ton maiestuos):


În voința ta acționează ființe cosmice.
(Dinspre Lucifer înaintează ființe ce întruchipează gânduri. Într-un fel de dans, ele execută mișcări ce reprezintă forme de gânduri, corespunzătoare cuvintelor rostite de Lucifer.)

AHRIMAN (tot pe un ton amplu, dar maiestuos):


Ființele cosmice, ele te rătăcesc.
(După aceste cuvinte, dinspre Ahriman înaintează ființe-gânduri care execută mișcări de dans ce reprezintă, ca forme, cuvintele rostite de el. Apoi mișcările sunt executate împreună de ambele grupuri.)

LUCIFER:
În simțirea ta țes forțe cosmice.
(Ființele-gânduri dinspre Lucifer repetă mișcările lor.)

AHRIMAN:
Forțele cosmice, ele te ispitesc.
(Ființele-gânduri dinspre Ahriman repetă mișcările lor; apoi cele două grupuri continuă împreună.)

LUCIFER:
În gândirea ta trăiesc gânduri cosmice.
(Se repetă mișcările de către grupul dinspre Lucifer.)

AHRIMAN:
Gândurile cosmice, ele te-nșeală.
(Repetarea mișcărilor grupului dinspre Ahriman. Urmează patru repetări ale mișcării fiecărui grup separat, apoi trei repetări în comun.)

(Ființele-gânduri dispar la dreapta și la stânga. Lucifer și Ahriman rămân în scenă. Apar iar din fundal Philia, Luna, Astrid și repetă cuvintele rostite de ele mai înainte, dar cu următoarea modificare):

VOCE (răsunând de la Philia, Astrid și Luna, împreună):


Gânduri pluteau
Ca visare țesândă
Ființial plăsmuindu-se

1800 Aproape de suflete;
Voință creându-se,
Simțire animându-se,
Gândire activându-se
I-au apărut visării.
(Philia, Astrid, Luna dispar; intră Capesius și apoi, după ce el a rostit căteva cuvinte, intră Maria, care la început este invizibilă pentru el.)

CAPESIUS:
Sufletul se viețuiește lăuntric;
El crede că gândeste pentru că el nu vede
Gândurile ce se află-n fața lui în spațiu.
El crede că simte, pentru că sentimentele
Nu lumineză clipind ca fulgerele-n nori;

1810 El privește lumea spațiului și vede
Norii deasupra lui... Și dacă n-ar fi așa,
Fulgerele de n-ar clipi
Și nu s-ar îndrepta spre ele-un ochi...
El ar trebui să creadă că fulgerul e-n el.
El nu îl vede pe Lucifer, din care
Se revarsă gânduri și dau năvală sentimente –
De-aceea poate crede că-i singur cu ele.
De ce se dăruie el unei astfel de iluzii?
O, suflete, dă tu răspunsul... dar... de unde?

1820 Din tine? O, nu fă asta... poate și răspunsul...
Nu-i de la tine... ci de la Lucifer...

MARIA:
Și dacă e așa, de-aceea nu îl cauți?
Coboară în adâncuri ca să îl găsești...

CAPESIUS:
E-aicea o ființă ce poate-auzi sufletele?

MARIA:
Dar sufletele-aici nu-s separate.
Sunt astfel doar când se slujesc de trup.
Aicea fiecare se-aude pe sine-n cuvântul celuilalt.
Îți spui deci ție însuți când eu îți spun:
'N-adâncuri caută răspunsul.

CAPESIUS: 1830 O, în adâncuri... amenință... sumbra... teamă.

MARIA:
E-adevărat, e-acolo; întreabă-te însă
Când te constrângi să cobori în sfera ei,
Dacă ea nu ți se revelă clar.
Să afli de la Lucifer, în fața căruia te afli,
Dacă el varsă teama-n slăbiciunea ta.

LUCIFER:
Ființele ce fug de mine, mă iubesc.
Copiii Pământului m-au iubit totdeauna.
Doar că ei cred că trebuie să mă urască;
Mă caută însă în faptele mele.

1840 De n-aș fi coborât în sufletele lor frumusețea,
Ca podoabă a existenței, ei ar lâncezi
De-a lungul evoluției Pământului
În forme ale adevărului rece.
Eu fac să curgă forțele în sufletul artistului.
Iar ce contemplă oamenii ca frumusețe
Își are arhetipul în împărăția mea.
Întreabă-te acum de trebuie să te temi de mine.

MARIA:
Într-adevăr, teama n-ar fi la locul ei
În sfera lui Lucifer.

1850 El trebuie să răspândească-n suflete,
Ca daruri, dorința și nu teama.
Ea vine din altă sferă de putere.

AHRIMAN:
Eram cândva egalul zeilor.
Au trebuit să-mi reducă vechile drepturi.
Am vrut să îi formez pe oameni
Pentru-mpărăția fratelui meu Lucifer,
Ca fiecare să poarte-n sine lumea sa.
Fiindcă Lucifer, în lumea spirituală,
Ca egal între egali, voia doar să se dăruie,

1860 Să fie doar un model pentru alții, dar niciodată
Nu putea fi un stăpân peste ființe,
Am vrut să îi dau omului tărie
Ca el să se arate egal lui Lucifer.
Și dacă-aș fi rămas în sfera zeilor,
Așa s-ar fi-ntâmplat chiar de la obârșii.
Dar zeii au vrut să fie stăpâni pe Pământ
Și de aceea a trebuit s-alunge în abis,
Din împărăția lor, forța mea,
Ca să nu-i întăresc prea mult pe oameni.

1870 Așa încât, din locul ăsta, pot doar
Să trimit forța mea tare pe Pământ.
Dar, pe această cale, ea devine teamă.
(La ultimele cuvinte ale lui Ahriman apare Benedictus.)

CAPESIUS:
Cel care-a ascultat ce au rostit prin lumi,
Din locurile lor, cele două puteri,
Va ști de-acum să caute frica și ura
În propriile lor sfere.

BENEDICTUS:
Tu trebuie să te recunoști în cuvintele cosmice
Și să te simți în forța gândurilor cosmice.
Și pentru că acum tu ai putat vedea'n afara ta

1880 Ce tu visai drept individuatitatea ta,
Găsește-te și nu te mai înfiora
La cuvântul care pe drept răsună și care
Trebuie să-ți dea dovada propriei existențe.

CAPESIUS:
Deci pot în viitor din nou să-mi aparțin.
Acuma mă voi căuta, fiindcă pot trăi
Contemplându-mă în gândirea cosmică.

BENEDICTUS:
Și-adaugă ce-acum ai dobândit
La ce demult ai cucerit, spre-a fi un bun universal.
(În fundal, din latura lui Benedictus, apare doamna Balde, în hainele sale obișnuite.)

DOAMNA BALDE (cu tonul înțelept al povestitorului):


A fost odat'un luminos copil de zei.

1890 Era iubit de ființele ce urzesc cu sens deplin
Înțelepciunea în sferele spiritului.
Crescu tot mai puternic, în lumea lui,
Îngrijit de Tatăl-Adevăr.
Când simți mișcându-se în corpul lui de lumină
Voința matură creându-se,
Privi adesea plin de milă spre Pământ,
Unde sufletele oamenilor tânjeau după-adevăr.
Ființa aceasta îi spuse atunci Tatălui-Adevăr:
„Oamenii sunt însetați de băutura pe care

1400 Le-o poți dărui din izvoarele tale”.
Rosti cu gravitate solemnă Tatăl-Adevăr:
„Izvoarele pe care trebuie să le păzesc
Revarsă lumina din sori spirituali;
Pot bea lumina doar ființele cărora
Nu trebuie să le fie sete de aer pentru-a respira.
De-aceea mi-am educat întru lumină copilul
Care poate simți milă pentru sufletele omenești
Și poate naște lumină-n ființa respirației.
Mergi deci la oameni, plin de încredere,

1910
Și-nsuflețit de spirit adu-n întâmpinarea
Luminii mele lumina din sufletele lor”.
Se-ntoarse-atunci ființa curată de lumină
Spre sufletele ce se viețuiesc respirând.
Găsi pe Pământ mulți oameni buni
Ce-au primit-o bucuroși în sufletele lor.
Ea îndreptă privirea lor spre Tatăl,
La izvorul de lumină, cu iubire devotată.
Și când ființa asta auzi din gura omului
Și din mintea lui bucuroasă

1920 Cuvântul magic „Fantezie”, ea se simți viețuită
Cu bucurie-n inimile bune ale oamenilor.
Dar într-o zi veni spre ea
Un bărbat ce-i aruncă o privire străină.
„Pe Pământ, eu îndrept sufletele oamenilor
Spre Tatăl-Adevăr, la izvorul luminii.”
Așa rosti ea către bărbatul străin.
Răspunse acesta: „Tu țeși în spiritele oamenilor
Doar vise sălbatice și sufletele le înșeli”.
Și din ziua care a văzut astea,

1930 Mulți oameni defăimară această ființă
Ce poate-aduce lumină în sufletele ce respiră.
(Apar, într-un nor luminos, Philia, Astrid, Luna, apoi Cealaltă Philia.)

PHILIA:
Sufletul ce bea lumina,
Să se găsească
În câmpiile cosmice
Puternic trezit.

ASTRID:
Spiritul ce netemător se știe
Să se simtă-nviat,
De forță plin
În viețuirea cosmică.

LUNA: 1940 Omul ce tinde spre-nalturi
Să vrea să se mențină
În temeliile existenței
Plin de putere.

CEALALTĂ PHILIA:
Aspiră omul
Spre Purtătorul luminii
Ce lumi deschide
În care simțuri vesele
Înviorează pe om.
Uimirea entuziastă

1950 Răpește spiritul
În câmpurile zeilor
Ce-n suflete trezesc
Frumusete strălucindă.
Ce-ai cucerit
Încurajează sentimente
Ce îndrăznesc să treacă praguri
Sever păzite
Pentru sufletele temătoare.
Tăria, ea află

1960 Voință care se maturizează și care
Pre sine, netemătoare,
Se-ndreaptă spre puterile creatoare
Ce susțin lumile.

(Cortina cade în timp ce Benedictus, Capesius, Maria, doamna Balde, Lucifer, Ahriman și cele patru forțe ale sufletului sunt încă pe scenă.)