Expunerea vieții spirituale filosofice desfășurată de la mijlocul secolului al nouăsprezecelea până în prezent, pe care am încercat s-o fac în acest al doilea volum al „Enigmelor filosofiei”, are în mod necesar un caracter diferit de acela al scrutării muncii cugetătorilor anteriori, care se găsește în primul volum. Această sinteză s-a menținut în cel mai îngust cerc al problemelor filosofice. Ultimii șaizeci de ani reprezintă epoca în care mentalitatea științelor naturale, plecând de la puncte de vedere diferite, intenționează să zdruncine fundamentul pe care era clădită mai înainte filosofia. În acest timp s-a impus concepția că rezultatele cercetărilor efectuate de științele naturale sunt cele care aruncă asupra originii esenței omului, asupra raportului său cu Universul precum și asupra altor enigme ale existenței, lumina care era căutată anterior prin munca intelectuală filosofică. Mulți gânditori care vroiau să slujească în acest timp filosofiei își dădeau silința ca modul lor de a cerceta să fie o copie a metodelor științelor naturale; iar alții, modelau temeliile concepțiilor lor asupra lumii nu după șabloanele vechii mentalități filosofice, ci le preluau din concepțiile cercetătorilor naturii, ale biologiei, ale filozofiei. Iar cei ce intenționau să-i păstreze filosofiei autonomie, credeau că procedează corect supunând rezultatele cercetărilor științelor naturale unei critici severe, pentru a bara pătrunderea lor în domeniul filosofiei. Acesta este motivul pentru care, în vederea expunerii vieții filosofice a epocii actuale, este necesară îndreptarea privirilor asupra părerilor care, venind din științele naturale, au pătruns în concepțiile despre lume. Importanța acestor idei pentru filosofie devine evidentă numai dacă se iau în considerație bazele științifice din care decurg și dacă ne transpunem în atmosfera mentalității științelor naturii în care ele se dezvoltă. Aceste relații ajung să fie exprimate în expunerile acestei cărți prin aceea că unele lucruri sunt formulate aici în așa fel încât dau impresia că s-ar intenționa expunerea unor idei generale ale științelor naturii și nu prezentarea lucrărilor filosofice. Un astfel de mod de expunere ar părea să justifice părerea că el pune în evidență cât de influente au ajuns științele naturale pentru viața filosofică a prezentului.
Cel ce consideră că prezenta dezvoltare a vieții filosofice, așa cum este sugerată în introducerea orientativă a primului volum al acestei cărți, și așa cum încearcă să o fundamenteze expunerile ulterioare, este compatibilă cu mentalitatea lui, acela va putea vedea în raportul descris dintre filosofie și cunoașterea naturii în epoca actuală o componentă necesară a acestei evoluții. De la apariția filosofiei grecești, în lungul secolelor, această dezvoltare a forțat conducerea sufletului uman la trăirea puterilor proprii esenței sale lăuntrice. Prin această viețuire lăuntrică a sa, sufletul a devenit tot mai străin în lumea care-și construia cunoașterea naturii exterioare. A luat naștere o concepție asupra naturii îndreptată atât de exclusiv asupra observării lumii exterioare, încât nu mai simte nici o dorință de a prelua, în imaginea ei despre Cosmos, ceea ce este trăit de suflet în lumea lui lăuntrică. Această concepție consideră a fi neîndreptățită zugrăvirea imaginii lumii în așa fel încât în ea să fie cuprinse atât trăirile lăuntrice ale sufletului uman, cât și rezultatele cercetărilor întreprinse de științele naturii. Prin aceasta este caracterizată situația în care s-a aflat filosofia în a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea, situație în care se mai află și astăzi încă multe dintre curentele de gândire actuale. Ceea ce descriem aici nu trebuie inclus în mod artificial și automat în examinarea filosofiei epocii noastre. Aceste lucruri pot fi intuite din cele cuprinse în aceste considerații. S-a încercat acest lucru în cel de al doilea volum al prezentei cărți. Întreprinderii unei astfel de încercări, i se datorează faptul că în ediția a doua a prezentei cărți i-a fost adăugată o „Schiță a perspectivei unei antroposofii”. Poate exista părerea că această completare ar fi cu totul străină de problemele tratate în această carte. Totuși, deja în prefața la primul volum s-a spus că ținta acestei expuneri nu este de a prezenta „numai un scurt rezumat al istoriei problemelor filosofice, ci de a vorbi despre aceste probleme și despre încercările de a le soluționa tocmai prin examinarea lor istorică”. Abordarea problemelor în prezenta carte încearcă să demonstreze că unele mijloace de soluționare din filosofia contemporană urmăresc să găsească, în trăirea lăuntrică a sufletului uman, ceva ce se revelează în așa fel, încât locul său în imaginea mai nouă a lumii să nu poată fi pusă în discuție de cunoașterea naturii. Dacă concepția filosofică a autorului acestei cărți este că cele expuse în capitolul final vorbesc despre unele trăiri ale sufletului, care pot duce căutările filosofilor mai noi la împlinire, i-a fost îngăduit să anexeze expunerii sale acest capitol. Autorului i se pare că din cercetările sale a rezultat că face parte din caracterul fundamental al acestor filosofii mai vechi și din pecetea lor istorică, faptul de a nu menține în căutările ei propria lor orientare spre ținta lor, precum și că această direcție trebuia să conducă la acceptarea concepției asupra lumii, așa cum este ea schițată la sfârșitul acestei cărți. Concepția autorului asupra lumii vrea să fie o adevărată „Știință a spiritului”. Celui care găsește acest lucru ca fiind corect, concepția aceasta asupra lumii i se va dezvălui a fi ceea ce oferă răspunsul la întrebările puse de filosofia contemporană, cu toate că ea însăși nu le exprimă. Și dacă acest lucru este just, atunci prin cele spuse în ultimul capitol este proiectată o lumină și asupra poziției istorice a filosofilor mai noi.
Autorul prezentei cărți nu-și imaginează că cel ce aderă la cele spuse în capitolul final trebuie să fie de părerea că ar fi necesară o concepție asupra lumii care să înlocuiască filosofia prin ceva ce însăși aceasta nu ar mai putea considera că ar mai fi filosofic. Părerea ce vrea să se exprime în carte este că filosofia, când ajunge cu adevărat să se înțeleagă pe sine, trebuie să acosteze cu vehiculul său spiritual la o trăire sufletească care reprezintă rodul muncii ei, dar care se dezvoltă depășind această muncă. Prin aceasta, filosofia își păstrează importanța pentru fiecare om, care trebuie să pretindă prin modul său de gândire o temelie spirituală sigură pentru rezultatele acestei trăiri sufletești. Cel ce poate să-și dobândească, prin sentimentul firesc al adevărului, convingerea justeții acestor rezultate, acela este îndreptățit să se simtă pe un teren sigur, chiar dacă nu acordă nici o atenție fundamentării filosofice acestor rezultate. Cel ce caută justificarea științifică a concepției asupra lumii despre care se vorbește la sfârșitul cărții, acela trebuie însă să aleagă calea fundamentării filosofice.
Expunerea cuprinsă în această carte încearcă să dovedească faptul că drumul acesta, dacă este parcurs până la capăt, conduce la trăirea într-o lume spirituală, precum și faptul că, prin această trăire, sufletul poate deveni conștient de propria lui esență spirituală într-un mod independent de trăirile și cunoașterea prin intermediul lumii senzoriale. Autorul nu a vrut să introducă aceste gânduri ca o părere preconcepută în observarea vieții filosofice, ci a vrut să investigheze în mod obiectiv concepția care vorbește din chiar această viață. Cel puțin s-a străduit să procedeze în acest fel. El crede că acest gând ar putea să se bazeze pe un fundament corespunzător în expunerea acestei cărți, prin aceea că modul de gândire al științelor naturii este exprimat în unele locuri ale cărții ca și cum ar face-o chiar un adept al acestui mod de a gândi. Putem face dreptate întru-totul unei concepții, numai dacă ne putem transpune pe de-a-ntregul în ea. Și tocmai această transpunere într-o concepție asupra lumii îi permite sufletului uman să treacă în modul cel mai sigur la moduri de gândire ce provin din domenii necuprinse de această concepție despre lume.
*
Acest al doilea volum al „Enigmelor filosofiei” era deja tipărit până la pagina 204 în momentul izbucnirii marelui război, prin care trece omenirea în prezent. Terminarea cărții are loc în timpul acestui eveniment.
În acest fel, am vrut să mă refer la ceea ce preocupă și mișcă profund sufletul dinspre lumea exterioară, în timp ce ultimele gânduri privind conținutul acestei cărți erau filtrate de viața mea interioară.
