O obiecție ridicată adeseori împotriva ideii de tripartiție a organismului social este aceea că un stat, care înfăptuiește această tripartiție, își perturbă în mod inevitabil relațiile internaționale cu alte state. Vom recunoaște ce importanță are această obiecție numai dacă luăm în considerare esența relațiilor internaționale dintre state în prezent. Cel mai izbitor pentru acela care face observații în această direcție, este faptul că în epoca modernă realitățile economice au luat niște forme care nu mai sunt în concordanță cu delimitările dintre state. Condițiile istorice, care au făcut să apară aceste delimitări dintre state, au prea puțin de a face cu interesele vieții economice ale popoarelor care trăiesc pe teritoriile statelor. Consecința acestui fapt este că relațiile menționate sunt stabilite de conducerile statelor, când mai firesc ar fi ca acestea să ia naștere în mod direct, prin activitatea persoanelor sau a grupurilor de persoane angajate în viața economică. O întreprindere industrială care are nevoie de un produs brut al unui alt stat, ar trebui să nu fie obligată să facă altceva, ca să-l obțină, decât să se preocupe de procurarea acestuia. Și tot ceea ce ține de această preocupare ar trebui să aibă loc numai în cadrul circuitului economic. Putem vedea că în epoca modernă viața economică a luat niște forme care trimit la o asemenea închidere în sine. Și că, în această viață economică închisă în sine, care de fapt tinde treptat să devină o unitate pe toată suprafața Pământului, interesele de stat se introduc ca element permanent. Ce au a face condițiile istorice în care Anglia a cucerit dominația Indiei, cu condițiile economice pe baza cărora un fabricant german își procură mărfuri din India?
Catastrofa războiului mondial revelează faptul că viața omenirii moderne nu suportă ca economia mondială, ce tinde spre unitate, să fie perturbată de interesele teritoriale statale. Conflictele la care Germania a ajuns cu țările Apusului au drept substrat această perturbare. Și aceeași perturbare influențează conflictele cu țările Răsăritului. Unele interese economice au cerut să se creeze un drum care să meargă din teritoriile austro-ungare spre sud-est. Interesele de stat ale Austriei și ale țărilor balcanice s-au făcut simțite. Și a luat naștere întrebarea dacă acestor interese nu li se opune ceea ce corespunde cerințelor economice. Prin aceasta capitalul, care trebuie să stea în slujba economiei, este pus în legătură cu interesele de stat. Statele vor să-i determine pe capitaliști să se pună în slujba lor. Capitaliștii vor ca puterea concentrată în stat să slujească interesele lor economice. Astfel viața economică este închisă în sfera statală, pe când ea, în noua ei fază de dezvoltare, tinde să depășească toate granițele statale, mergând spre o viață economică unitară.
Acest internaționalism al vieții economice atrage atenția asupra faptului că în viitor diferitele domenii ale economiei mondiale trebuie să intre în niște raporturi care să fie independente de relațiile în care popoarele se vor afla în virtutea intereselor de viață ce depășesc sfera economică. Statele vor trebui să lase stabilirea relațiilor economice în seama persoanelor sau a grupurilor de persoane angajate în viața economică.
Dacă e ca prin acesta relațiile culturale, spirituale să nu ajungă în totală dependență de interesele economice, atunci aceste relații culturale trebuie să-și desfășoare viața internațională pe baza propriilor premise. Cu siguranță că nu intenționăm să punem aici la îndoială faptul că relațiile economice pot furniza temelii și pentru schimburile spirituale. Totuși trebuie să recunoaștem faptul că schimburile spirituale născute în acest fel pot deveni rodnice numai dacă pe lângă ele se creează niște relații între popoare care să provină exclusiv din nevoile vieții spirituale înseși. În fiecare popor luat separat, viața spirituală a personalității se desprinde de temeliile vieții economice. Ea ia niște forme care nu au nimic comun cu aspectele vieții economice. Aceste forme trebuie să poată să-și dezvolte relații cu formele corespunzătoare de la alte popoare, care să provină numai din propria lor viață. Nu se poate nega faptul că în momentul actual al evoluției omenirii tendințele de internaționalizare a tărâmurilor spirituale ale vieții li se opune imboldul egoist al popoarelor de a se închide în naționalitățile lor. Popoarele tind să-și făurească niște formațiuni statale ale căror granițe să fie acelea ale naționalităților lor. Și această tendință se extinde până într-acolo încât acum se vrea transformarea statului național închis în sine într-un teritoriu economic de asemenea închis în sine.
Tendința caracterizată mai înainte a economiei mondiale va acționa pe viitor în sens contrar acestor egoisme ale popoarelor. Și dacă e ca de aici să nu ia naștere conflicte interminabile, interesele cultural-spirituale care se manifestă în sânul naționalităților vor trebui să se administreze pe baza propriei lor esențe, independent de raporturile economice, și să creeze niște relații internaționale bazate pe această administrare. Acest lucru nu va fi posibil decât dacă regiunile în care domnește o viață spirituală comună vor avea niște granițe care să fie relativ independente de granițele regiunilor ce iau naștere pe baza premiselor vieții economice.
Bineînțeles că se ridică neîntârziat întrebarea despre felul în care viața spirituală poate să-și primească mijloacele de subzistență de la viața economică, dacă granițele administrative ale celor două tărâmuri nu coincid. Vom găsi răspunsul dacă vom reflecta la faptul că o viață spirituală care se autoadministrează stă față în față cu viața economică independentă sub forma unei corporații economice. Aceasta din urmă poate stabili legături cu administrațiile economice ale domeniului ei, indiferent căror domenii economice mai mari aparțin aceste administrații. Acela care-și imaginează că în practică se pot realiza numai ceea ce a văzut el până acum, va considera că cele prezentate aici sunt o teorie cenușie. Și el va crede că relațiile respective vor ajunge inevitabil la dezordine din cauză că sunt atât de complicate. Ei bine, relațiile vor fi sau nu complicate: aceasta va depinde exclusiv de priceperea acelor persoane care vor trebui să se ocupe de ordonarea lor. Nimeni însă n-ar trebui să se opună unor măsuri cerute de necesitățile istoriei mondiale a epocii actuale din cauză că se sperie aflându-se în fața unui asemenea lucru pretins complicat. (Comparați cu aceasta explicațiile din cartea mea, Punctele centrale ale problemei sociale..., pag. 141).
Viața internațională a omenirii tinde să plăsmuiască independent raporturile spirituale ale popoarelor și raporturile economice din diferitele regiuni ale Pământului. De această necesitate a evoluției omenirii ține seama tripartiția organismelor sociale. În organismul social tripartit viața juridică constituie, pe baze democratice, elementul de legătură dintre viața economică, ce creează pe baza nevoilor sale relații internaționale, și viața spirituală, care plăsmuiește asemenea relații prin faptele ei proprii.
Oricât de mult am ține, din cauza obișnuințelor de gândire care ne stăpânesc sub influența raporturilor din cadrul statutului, la credința că schimbarea acestor raporturi este „practic irealizabilă”, evoluția istorică va trece cu tăvălugul peste toate măsurile luate pe baza acestor obișnuințe de gândire, care vor să se mențină sau să ia naștere de aici înainte. Căci pentru nevoile de viață ale omenirii moderne, menținerea contopirii tărâmurilor spiritual, juridic și economic devine o imposibilitate. Prin catastrofa războiului mondial această imposibilitate a devenit evidentă. Ea are la bază faptul că au apărut conflicte economice și cultural-spirituale sub forma adversităților dintre state și că, din această cauză, ele s-au manifestat într-un mod care nu este posibil atunci când se opune numai viață spirituală la viață spirituală și interes economic la interes economic.
Este posibil, fără a se ajunge în conflict cu viața internațională, să se treacă într-un singur stat la înfăptuirea tripartiției, chiar dacă statul respectiv rămâne în primă instanță singurul care a realizat-o; acest lucru poate fi arătat în felul următor.
O ramură a economiei, care ar vrea să se dezvolte în cadrul unui stat sub formă de întovărășire mare, n-ar putea menține relații economice avantajoase cu țările străine care continuă să desfășoare o activitate economică de tip capitalist. Niște instituții, care sunt asemănătoare celor de stat, și care sunt subordonate unor organe administrative economice centrale, îi răpesc conducerii întreprinderii posibilitatea de a furniza străinătății produse care să corespundă pretențiilor acesteia. Chiar dacă i s-ar acorda conducătorului întreprinderii, în ceea ce privește primirea de comenzi, o largă independență; când e vorba de procurarea materiilor prime, el ar trebui să se orienteze după instanțele administrative ale întovărășirii. În practică această stare de a fi prins ca într-un clește între pretențiile străinătății și felul cum merg lucrurile în cadrul administrației interne ar da naștere unor situații imposibile. Aceleași dificultăți ca și exportul ar întâmpina în mod inevitabil și importul. Acela care vrea să dovedească faptul că sunt imposibile niște relații economice înfloritoare între o regiune, care vrea să desfășoare a activitate economică după principii abstract-socialiste, și străinătatea capitalistă, nu are nevoie decât să atragă atenția asupra acestor lucruri; și cei lipsiți de prejudecată vor trebui să-i dea dreptate.
Ideii de tripartiție a organismului social nu i se pot aduce asemenea obiecții. Ea nu suprapune un plan organizatoric de stat peste relațiile care sunt date de interesele economice înseși. Este în sensul ei că administrațiile unor ramuri economice de aceeași orientare să se unească în asociații și că la asemenea asociații se alătură și ale altora, prin care produsele lor să găsească răspândirea corespunzătoare nevoilor de consum ale domeniului economic. Conducerea unei întreprinderi care lucrează pentru export va putea acționa în cadrul relațiilor cu străinătatea pe baza unei inițiative absolut libere, iar în interiorul țării ea va fi în stare să-și creeze cu alte asociații relațiile care s-o stimuleze cel mai mult în furnizarea de materii prime și în alte asemenea probleme. Ceva similar va fi valabil și pentru o întreprindere de import. La această formă a circuitului economic va trebui să se aibă grijă numai ca prin relațiile cu străinătatea să nu fie fabricate sau importate produse al căror preț de fabricare sau cumpărare să stânjenească viața populației muncitoare din interiorul țării. Muncitorul care lucrează pentru străinătate va trebui să primească drept plată pentru produsele sale atâta cât îi este necesar pentru întreținerea sa. Iar produsele care sunt obținute din străinătate trebuie să poată fi cumpărate, în general, la prețuri accesibile lucrătorului din interiorul țării care are nevoie de ele. Aici, în orice caz, din cauza diferențelor dintre situația economică a țării și cea din străinătate trebuie ca, pentru anumite produse care trebuie obținute din străinătate, să devină necesare niște prețuri prea mari. Dacă se examinează lucrurile în mod exact se va constata că la ideile care stau la baza tripartiției organismului social s-a ținut seama de asemenea lucruri. Citiți ce se spune la pag. 126 din cartea mea Punctele centrale ale problemei sociale..., în legătură cu un fapt al vieții economice care este asemănător cu cel caracterizat aici: „De asemenea, o administrație care are a face numai cu circuitul vieții economice, va putea duce la niște compensări care să rezulte cu necesitate din acest circuit. Dacă, de pildă, o întreprindere nu va fi în stare să achite creditorilor săi dobânzile din economiile realizate prin munca ei, atunci, dacă totuși se va recunoaște că acea întreprindere corespunde unei necesități, ceea ce lipsește va putea fi dat de către alte întreprinderi economice, pe baza unei înțelegeri libere cu toate persoanele angajate în aceste întreprinderi”. Tot astfel, prețul prea mare al unui produs străin va putea fi compensat prin ajutoare date de întreprinderile care au beneficii prea mari în raport cu nevoile celor care lucrează în ele.
Acela care tinde să ajungă la niște idei despre liniile conducătoare ale vieții economice, nu va putea da indicații pentru toate amănuntele tocmai când e vorba ca aceste gânduri să fie practice. Căci aceste amănunte ale vieții economice sunt extraordinar de multe. El va trebui însă să dea ideilor o asemenea formă încât fiecare dintre aceia care le vor aplica în mod obiectiv la un caz individual, practic să-l poată rezolva. Se va constata, în fața propunerilor care se fac în cartea mea „Reperele fundamentale ale problemei sociale în cadrul necesităților vitale ale prezentului și viitorului”, că această „rezolvare” ia forme cu atât mai bune cu cât se procedează mai obiectiv. În special se va constata că propusa structură a unui corp, care aparține organismului social tripartit, permite relații economice nestânjenite cu străinătatea, chiar dacă aceasta nu a înfăptuit tripartiția.
Acela care-și dă seama că autoadministrarea circuitului economic trebuie să fie o consecință a economiei ce tinde spre unitate pe toată suprafața globului, nu va afirma că aceste relații s-ar putea dovedi imposibile. Doar este adevărat că economia globului pământesc, închisă în formele izolate ale diferitelor state, tinde să depășească aceste forme. Un tărâm economic care, în primă instanță, răspunde acestei năzuințe, fără îndoială că nu va putea ajunge în dezavantaj față de alte teritorii, care se opun dezvoltării generale a economiei. Ceea ce va rezulta poate fi mai degrabă numai următorul lucru. În organismul social tripartit beneficiile comerțului exterior vor putea fi cheltuite în folosul întregii populații; în comunitatea capitalistă ele vor reveni câtorva, foarte puțini. Dar bilanțul comercial însuși nu va fi prejudiciat prin faptul că, în organismul social tripartit, el se repartizează la cercurile populației altfel decât în cel netripartit.
De aici se vede că prin tripartiție nu se oferă o utopie străină de lume, ci o sumă de impulsuri practice cu a căror înfăptuire se poate începe în fiecare punct al vieții. Aceasta deosebește ideea tripartiției de „cererile-program” abstracte ale diferitelor partide socialiste. Aceste cereri-program caută țapi ispășitori pentru ceea ce a devenit insuportabil în viața socială. Și ele spun că dacă s-au găsit acești țapi ispășitori, ei trebuie înlăturați. Ideea tripartiției vorbește despre ceea ce trebuie să se dezvolte din relațiile existente, dacă vrem ca lucrurile insuportabile să dispară. Ea vrea să construiască, spre deosebire de alte idei, care pot prea bine critica, de asemenea, dărâma, dar care nu dau nici o indicație în sens constructiv. Cel lipsit de prejudecăți vede acest lucru într-un mod deosebit de clar, dacă se întreabă la ce bun ar trebui să existe, în privința relațiilor economice externe, un tărâm social statal care ar vrea să se plăsmuiască în sensul unor asemenea principii pur distructive. Tendințelor de descompunere din interior li s-ar mai adăuga relațiile externe rele, care subminează viața.
Nu ne putem îndoi, desigur, de faptul că situația economică a unui singur organism social tripartit ar fi un exemplu pentru străinătate. Cercurile care vor să realizeze o repartiție dreaptă din punct de vedere social a bunurilor vor tinde să înfăptuiască în țara lor tripartiția dacă vor vedea la alții utilitatea ei. Și cu această răspândire a ideii de tripartiție se va atinge tot mai mult scopul spre care se îndreaptă viața economică a epocii noastre, potrivit cu niște tendințe existente în ea însăși. Dacă astăzi în multe regiuni ale Pământului mai există încă puternice interese de stat nefavorabile acestor tendințe, nu trebuie ca oamenii dintr-un sector economic, care au înțelegere pentru tripartiție, să renunțe la introducerea ei. Cele spuse aici arată că ei nu vor întâmpina dificultăți internaționale în viața economică.
