Este imposibil să ieșim din încâlcelile sociale în care se află Europa dacă anumite cereri sociale care se fac auzite vor mai rămâne multă vreme în neclaritatea care le denaturează în prezent. Drept o asemenea cerere trăiește în cercuri largi aceea pe care Friderich Engels [Nota 5] a formulat-o în cartea sa «Dezvoltarea socialismului de la utopie la știință» prin cuvintele: „Locul dominației asupra persoanelor îl ia administrarea afacerilor și conducerea proceselor de producție”. Numeroși conducători ai proletariatului și, împreună cu ei, masele proletare înseși, se declară adepți ai concepției din sânul căreia provine această afirmație. Dintr-un anumit punct de vedere ea este justă. Contextele umane din care s-au dezvoltat statele moderne au dat naștere unor aparate administrative care nu numai că reglementează afaceri și procese de producție, ci și îi domină pe oamenii ocupați în ramurile de producție și angajați în afaceri. Administrarea afacerilor și a ramurilor de producție cuprinde viața economică. În epoca modernă aceasta a luat niște forme care fac administrarea ei să nu mai poată asigura și dominarea oamenilor. Acest lucru l-au remarcat Marx și Engels. Ei și-au îndreptat atenția spre felul cum acționează, în cadrul circuitului economic, capitalul și forța de muncă umană. Ei au simțit că viața omenirii moderne tinde să depășească forma pe care a luat-o această activitate. Căci această formă este de așa natură încât capitalul a devenit temelia dominației care se exercită asupra forței de muncă umane. El nu slujește numai la administrarea afacerilor și la conducerea proceselor de producție; el este firul de care atârnă dominarea oamenilor. De aici Marx și Engels au tras concluzia că dominația asupra oamenilor trebuie înlăturată din circuitul economic. Ei au tras concluzia justă. Căci viața modernă nu permite ca oamenii să fie considerați numai niște anexe ale afacerilor și proceselor de producție și să fie administrați odată cu acestea.
Numai că Marx și Engels au crezut că problema se rezolvă pur și simplu eliminându-se din procesul economic dominația asupra oamenilor și lăsându-se să existe în continuare noua administrație economică purificată ce se dezvoltă din stat. Ei n-au văzut că în această dominație zăcea ceva care reglementa raporturile reciproce dintre oameni, care nu pot să rămână nereglementate și care nici nu se reglementează de la sine, dacă nu mai sunt reglementate, ca în trecut, de către cerințele vieții economice. Ei n-au văzut, de asemenea, că în capital zăcea izvorul din care curgeau forțele pentru administrarea afacerilor și pentru conducerea ramurilor de producție. Spiritul uman conduce viața economică prin intermediul capitalului. Administrând afaceri și conducând ramuri de producție, încă nu cultivi spiritul uman, care provine dintr-o plăsmuire mereu nouă a existenței și care trebuie, de asemenea, să furnizeze vieții economice forțe mereu noi, dacă nu vrem ca aceasta să stagneze mai întâi și apoi să se distrugă cu totul.
Este just ceea ce au văzut Marx și Engels: administrarea circuitului economic nu are voie să conțină nimic care să reprezinte o dominație asupra oamenilor și nu e voie ca acelui capital, care slujește acestui circuit, să-i revină puterea asupra spiritului uman, care-i arată pe unde trebuie să meargă. Dar a devenit fatală credința lor, că amândouă, raporturile dintre oameni, reglementate prin dominație, și conducerea vieții economice de către spiritul uman, ‒ se vor putea naște de la sine, dacă nu vor mai fi administrate economic.
Purificarea vieții economice, adică limitarea ei la administrarea afacerilor și la conducerea proceselor de producție, este posibilă numai dacă, alături de vechile reguli, e și încă ceva, care să facă din spiritul uman adevăratul conducător al circuitului economic.
Această cerință este satisfăcută prin ideea organismului social tripartit. Administrarea independentă a vieții spirituale va furniza vieții economice forțele spirituale care o vor putea fecunda din nou, în mod treptat, dacă această administrare va reglementa, pe propriul ei tărâm, numai afaceri și ramuri de producție. Iar componenta juridică a organismului social, despărțită de componenta spirituală și de cea economică, va reglementa relațiile dintre oameni, așa cum le poate reglementa, în mod democratic, omul devenit major, față de un alt om devenit major, fără ca această reglementare să fie influențată de puterea pe care unul dintre oameni o poate avea asupra celuilalt, pentru că posedă niște forțe individuale mai puternice, sau în virtutea unor baze economice.
Punctul de vedere al lui Marx și Engels cu privire la cerința unei noi modelări a vieții economice era just, dar unilateral. Ei n-au văzut că viața economică poate deveni liberă numai dacă i se vor alătura o viață juridică liberă și o activitate spirituală liberă. Ce forme trebuie să ia viața economică a viitorului, aceasta o poate vedea numai acela căruia îi e limpede că orientarea economico-capitalistă trebuie să fie înlocuită de cea nemijlocit spirituală, iar reglementarea raporturilor dintre oameni, care până acum se făcea prin puterea economică, trebuie să se transforme într-o reglementare nemijlocit umană. Cererea de a se crea o viață economică în care să fie administrate numai afaceri și conduse procese de producție, nu poate fi împlinită niciodată dacă este formulată singură, numai pentru sine. Cel care totuși o ridică, acela ar vrea să creeze o viață economică ce ar elimina din sine ceea ce a purtat până acum aceasta în ea ca pe o necesitate a existenței, ceva care totuși trebuie să rămână.
Din alte străfunduri ale vieții, dar pe baza unei experiențe temeinice, Goethe a formulat două fraze care sunt însă pe deplin valabile pentru multe cerințe sociale ale epocii noastre. Una dintre ele este: „Un adevăr insuficient acționează o vreme; însă în locul luminării totale se ivește dintr-o dată un neadevăr orbitor; acesta e suficient lumii și astfel sunt amăgite secole întregi”. Cealaltă este: „Noțiunile generale și o mare vanitate sunt întotdeauna pe cale de a provoca nenorociri îngrozitoare” [Nota 6]. Cu adevărat, marxismul, care n-a învățat nimic de la situația actuală, este un „adevăr insuficient” care, în pofida insuficienței sale, trăiește în concepția despre lume a proletariatului; dar după catastrofa războiului mondial el devine, față de adevăratele cerințe ale vremii, un „neadevăr orbitor”, care trebuie împiedicat să „amăgească secole întregi”. Va căuta să facă aceasta cel care-și dă seama spre ce nenorocire aleargă proletariatul prin „adevărul său insuficient”. Din acest „adevăr insuficient” s-au născut realmente niște „noțiuni generale” ai căror susținători resping, dintr-o vanitate cu adevărat nu mică, drept utopie, tot ceea ce tinde să așeze în locul generalităților lor utopice, niște realități ale vieții.
