În epoca modernă cultivarea publică a vieții spirituale în educație și școală a devenit tot mai mult o problemă de stat. Ideea că școala ar fi o chestiune de care ar trebui să se ocupe statul este în prezent atât de înrădăcinată în conștiența oamenilor, încât acela care este de părere că trebuie să zdruncine această părere este privit drept un „ideolog” străin de lume. Și totuși, tocmai pe acest tărâm al vieții există ceva care are nevoie de reflecția cea mai serioasă. Căci aceia care gândesc, în modul pe care l-am sugerat, la ceea ce este „străin de lume”, nu bănuiesc deloc ce cauză străină de lume apără ei înșiși. Școala noastră are, într-un mod presant, caracteristicile care sunt o copie a curentelor decadente din viața culturală a omenirii actuale. Formațiunile statale moderne nu s-au pliat cu structura lor socială pe cerințele vieții. Ele prezintă, de pildă, o formă care nu satisface cerințele economice ale omenirii moderne. Ele au imprimat acest caracter retrograd și școlii, pe care, după ce au smuls-o din sânul comunităților religioase, au adus-o într-o stare totală de dependență de ele înseși. Școala, pe toate treptele ei, îi formează pe oameni așa cum are nevoie de ei statul pentru realizările pe care el le crede necesare. În organizarea școlilor se oglindesc nevoile statului. Se vorbește mult despre formarea omului multilateral și altele asemenea, spre care se pretinde că năzuim; dar omul modern se simte în mod inconștient atât de puternic un membru al formațiunii statale încât nu observă deloc că vorbește despre formarea omului multilateral și are de fapt în minte formarea acestuia în sensul unui slujitor util al statului.
În această privință mentalitatea celor cu gândire socialistă din zilele noastre nu promite nimic bun. Ei vor transformarea vechiului stat într-o mare organizație economică. În prelungirea acesteia urmează să funcționeze școala de stat. Această situație ar agrava în modul cel mai problematic toate greșelile școlii actuale. Până acum în această școală mai existau unele lucruri provenite din vremurile în care statul nu era stăpânul învățământului. Firește că nu putem dori să se întoarcă domnia acelui spirit care-și are originea în acele vremuri vechi. Dar ar trebui să tindem a introduce în școală noul spirit al omenirii care a evoluat mai departe. Acest spirit nu va fi prezent în ea dacă vom transforma statul într-o organizație economică și dacă vom remania școala în așa fel încât din ea să iasă oameni care să poată fi mașinile cele mai utile ale acestei organizații economice. Azi se vorbește de o „școală unitară”. Nu este esențial că teoretic oamenii își imaginează ceva foarte frumos prin această școală unitară. Căci dacă școala este transformată într-o componentă organică a unei organizări economice, ea nu poate fi ceva frumos.
Lucrul esențial pentru epoca prezentă este acela de a situa școala întru-totul pe solul unei vieți spirituale libere. Ceea ce urmează să fie predat și educat, să izvorască numai din cunoașterea omului în devenire și a predispozițiilor lui individuale. O antropologie care să conțină adevărul despre ființa umană, aceasta trebuie să fie baza educației și învățământului. Să nu se întrebe: ce trebuie omul să știe și să poată face în folosul orânduirii sociale existente, ci, ce există ca predispoziție în om și ce putem dezvolta în el? Atunci va fi posibil să i se furnizeze orânduirii sociale forțe mereu noi din generația în creștere. Atunci, în această orânduire va trăi mereu ceea ce fac din ea oamenii compleți care se integrează; nu va face însă nimeni din generația în creștere numai ceea ce organizarea socială existentă vrea să facă din ea.
Un raport sănătos între școală și organizarea socială este numai acela în care acesteia din urmă îi sunt furnizate mereu noile predispoziții individuale umane care au fost cultivate în cadrul unei dezvoltări nestânjenite. Aceasta se poate întâmpla numai dacă școala și educația vor avea drept temelie, în cadrul organismului social, autoadministrarea. În viața de stat și în cea economică trebuie să se integreze niște oameni formați de către viața spirituală independentă; ele nu trebuie însă să poată prescrie, conform cu nevoile lor, calea pe care aceștia să fie formați. Ceea ce este necesar să știe și să fie în stare să facă un om la o anumită vârstă, aceasta trebuie să rezulte din natura umană. Statul și economia vor trebui să ia o asemenea formă încât să corespundă cerințelor naturii umane. Nu statul sau viața economică au a spune: așa avem noi nevoie de om pentru o anumită funcție; prin urmare examinați-ne oamenii de care avem nevoie și îngrijiți-vă mai întâi de ei ca ei să fie în stare să facă lucrurile de care avem noi nevoie; dimpotrivă, componenta spirituală a organismului social, pe baza administrării proprii, are datoria să-i ajute pe oamenii corespunzător dotați să se formeze, până la un anumit punct al dezvoltării lor, iar statul și economia trebuie să se organizeze conform cu rezultatele muncii din componenta spirituală.
Deoarece viața statului și a economiei nu este ceva separat de natura umană, ci produsul acestei naturi, nu este niciodată de temut că o viață spirituală de sine stătătoare, cu adevărat liberă, nu va forma oameni apropiați de viață, înfrățiți intim cu adevărul. Dimpotrivă, asemenea oameni străini de realitate apar tocmai atunci când organizările existente în stat și în economie reglementează cu de la sine putere educația și școala. Căci în stat și în economie trebuie adoptate punctele de vedere din cadrul a ceea ce există, din ceea ce a devenit. Pentru dezvoltarea omului în devenire este nevoie de cu totul alte linii orientative ale gândirii și simțirii. O scoți la capăt ca educator, ca dascăl, numai dacă stai într-un mod liber, individual, în fața celui pe care trebuie să-l educi, căruia trebuie să-i predai. Trebuie să te știi dependent, pentru liniile orientative ale activității, numai de cunoștințele despre natura umană, despre esența orânduirii sociale și altele asemenea, nu însă de niște prescripții sau legi date din afară. Dacă vrem în mod serios să transformăm orânduirea socială de până acum într-o orânduire conformă cu niște puncte de vedere sociale, nu vom avea voie să ne dăm înapoi speriați în fața ideii de a lăsa viața spirituală – cu educația și școala – în seama autoadministrării proprii. Căci dintr-o asemenea componentă independentă a organismului social vor proveni oameni care vor activa cu pasiune și plăcere în cadrul organismului social; dintr-o școală reglementată de stat sau de viața economică nu pot proveni decât oameni cărora le lipsește această pasiune și această plăcere, pentru că ei resimt ca pe ceva ucigător efectele acestei constrângeri, care n-ar fi trebuit să se exercite asupra lor, înainte ca ei să fi devenit cetățeni și colaboratori deplin conștienți ai acestui stat, ai acestei economii. Omul în devenire trebuie să crească prin forța dascălului și educatorului, independenți de stat și economie, care pot dezvolta în mod liber facultățile individuale ale copilului, pentru că ale lor, ale dascălilor, pot acționa în libertate.
În cartea mea Punctele centrale ale problemei sociale în cadrul necesităților vitale ale prezentului și viitorului, eu m-am străduit să arăt că în concepția despre viață a conducătorilor partidului socialist continuă să trăiască, în esență, toată lumea de idei, împinsă până la o anumită extremă, a burgheziei ultimelor trei-patru secole. Iluzia acestor socialiști este acum că ideile lor reprezintă o ruptură totală cu această lume. Nu cu așa ceva avem de a face, ci numai cu concepția burgheză despre lume, tincturată de simțirea proletariatului. Acest lucru se vede în mod deosebit de evident din poziția pe care acești conducători socialiști o adoptă în ceea ce privește viața spirituală și integrarea acesteia în organismul social. Din cauza importanței proeminente pe care viața economică a avut-o în cadrul organizării sociale burgheze din ultimele secole, viața spirituală a ajuns într-o puternică dependență de viața economică. Conștiența evidenței unei vieți spirituale întemeiate în sine, la care participă sufletul, uman s-a pierdut. Concepția despre natură a acestei epoci și industrializarea au contribuit la această pierdere. De aici a decurs felul cum școala a fost încadrată în organismul social al epocii moderne. Problema principală a devenit aceea de a-l face pe om utilizabil pentru viața exterioară de stat și economică. Tot mai puțini s-au gândit la faptul că omul, ca ființă sufletească, ar trebui să fie plin în primul rând de conștiența legăturii sale cu o ordine spirituală a lucrurilor și a faptului că el este acela care, prin această conștiență a sa, dă un sens statului și economiei în cadrul cărora trăiește. Capetele s-au îndreptat tot mai puțin spre ordinea spirituală a lumii și tot mai mult spre raporturile de producție economice. La burghezie, aceasta a devenit o direcție a vieții de sentiment. Conducătorii proletari au făcut din aceasta o concepție teoretică despre viață, o dogmă de viață.
Această dogmă ar avea efecte pustiitoare dacă ar vrea să stea la baza școlii în epocile viitoare. Dat fiind faptul că, în realitate, oricât de perfectă ar fi forma care s-ar da organismului social, dacă ea ar fi de natură economică, din ea nu poate rezulta nici un fel de cultivare a unei adevărate vieți spirituale și, în special, nici o organizare fecundă a școlii; această organizare ar trebui realizată în primă instanță prin perpetuarea vechii lumi de gândire. Partidele care pretind că sunt purtătoarele unei noi forme de organizare a vieții ar face în mod inevitabil ca viața spirituală din școli să fie cultivată în continuare de către susținătorii vechilor concepții despre lume. Pentru că în asemenea condiții nu se poate naște o legătură între generația în creștere și vechiul, cultivat în continuare, viața spirituală ar trebui să decadă tot mai mult. Sufletele acestei generații s-ar pustii din cauza situării lor pe terenul unei concepții despre lume neadevărată, care n-ar putea deveni pentru ei un izvor lăuntric de forță. În cadrul orânduirii sociale provenite din industrializare, oamenii ar deveni niște ființe lipsite de suflet.
Pentru ca aceasta să nu se întâmple, mișcarea pentru tripartiția organismului social tinde spre desprinderea totală a învățământului de viața statală și economică. Integrarea socială a persoanelor angajate în procesul de învățământ nu trebuie să depindă de nici un fel de alte puteri decât de oamenii care lucrează în învățământ. Administrarea instituțiilor de învățământ, stabilirea anilor de studiu și a scopurilor didactice trebuie să fie asigurate numai de persoane care, în același timp, predau sau desfășoară vreo altă activitate productivă în cadrul vieții spirituale. În acest caz, fiecare persoană și-ar împărți timpul între predare sau altă activitate spirituală creatoare și activitatea administrării din cadrul învățământului. Acela care este în stare să facă într-un mod lipsit de prejudecată o apreciere a vieții spirituale își poate da seama că forța vie, de care ai nevoie pentru organizarea și administrarea învățământului, se poate dezvolta în suflet numai dacă ești angajat în mod activ în procesul de predare sau în alte procese spiritual creatoare.
Va recunoaște pe deplin aceasta, în ceea ce privește epoca noastră prezentă, numai acela care vede în mod lipsit de prejudecată că este necesar să se deschidă un izvor nou al vieții spirituale pentru reconstruirea ordinii noastre care s-a prăbușit. În articolul «Marxism și tripartiție» am atras atenția asupra ideii juste, dar unilaterale, a lui Engels: „Locul dominației asupra persoanelor îl va lua administrarea afacerilor și conducerea proceselor de producție”. Pe cât de just este acest lucru, tot pe atât de adevărat este și celălalt, și anume că în orânduirile sociale din trecut viața oamenilor a fost posibilă numai pentru că odată cu conducerea proceselor economice de producție au fost dominați și oamenii. Dacă această dominație va înceta, oamenii vor trebui să primească de la viața spirituală liberă, independentă, imboldurile de viață care până acum acționau în ei în virtutea impulsurilor date de puterea dominantă.
La toate acestea se mai adaugă altceva. Viața spirituală prosperă numaidecât dacă se poate dezvolta ca unitate. Din aceeași dezvoltare a forțelor sufletești din care provine o concepție despre lume satisfăcătoare, care să-l susțină pe om, trebuie să provină și forța productivă care face din om colaboratorul corect în viața economică, de acolo trebuie să vină și forțele productive. Oamenii practici în ceea ce privește viața exterioară vor proveni totuși numai dintr-o școală care e în stare să dezvolte în mod sănătos și imboldurile superioare spre cunoaștere. O ordine socială care administrează numai afaceri și conduce procese de producție va ajunge negreșit, cu timpul, pe căi cu totul greșite dacă nu-i vor fi trimiși oameni cu suflete sănătos dezvoltate.
De aceea, o reconstrucție a vieții noastre sociale trebuie să dobândească forța de a organiza un învățământ cu adevărat independent. Dacă e ca pe viitor să nu mai „domine”, în vechiul mod, unii oameni asupra altora, trebuie să fie creată posibilitatea ca spiritul liber din fiecare suflet uman să devină, în modul cel mai viguros care e posibil fiecăreia dintre individualitățile umane, conducătorul vieții. Acest spirit nu se lasă însă reprimat. Niște măsuri organizatorice care ar vrea să reglementeze școala doar pe baza punctelor de vedere ale unei orânduiri economice, ar reprezenta începutul unei asemenea reprimări. Ea ar face spiritul liber, conform cu natura lui, să se revolte în permanență. Zguduirea continuă a edificiului societății, aceasta ar fi consecința inevitabilă a unei orânduiri care ar vrea să organizeze și școala pe baza proceselor de producție.
Pentru acela care vede aceste lucruri într-o perspectivă de ansamblu, întemeierea unei comunități umane, ce tinde în mod energic spre libertatea și autoadministrarea educației și a școlii, devine unul din imperativele cele mai importante ale vremii. Toate celelalte nevoi ale epocii nu-și vor putea găsi satisfacția dacă oamenii nu vor înțelege ce este just în acest domeniu. Și pentru a înțelege ce este just, este nevoie, de fapt, numai să aruncăm o privire lipsită de prejudecată asupra formei vieții noastre spirituale actuale, cu sfâșierea ei interioară, cu puterea ei redusă de susținere a sufletelor umane.
