Crește mereu numărul acelor oameni care subliniază că am putea ieși din confuzia socială a epocii noastre numai dacă în gândirea și simțirea umană își va face loc o năzuință spre spiritual. Dezamăgirile aduse de ideile „economiei populare”, care-și căutau bazele numai în crearea de bunuri materiale și în repartiția lor, îi duc pe mulți la un asemenea crez.
Putem însă vedea, de asemenea, în mod clar, cât de puțin rodnic acționează în epoca noastră asemenea mărturisire a necesității spiritualului. Când se pune problema să dea naștere unor concepții de economie populară, ea se dovedește neputincioasă. Căci cu simpla atragere de atenție asupra spiritualului n-am făcut nimic. Ea exprimă, în primă instanță, doar o necesitate. Ea e descumpănită când trebuie să spună ceva în legătură cu satisfacerea acestor necesități. În acest fapt ar trebui să recunoaștem o sarcină pentru epoca prezentă. Ar trebui să ne întrebăm: de ce chiar și aceia care consideră astăzi necesară o întoarcere spre spiritual a vieții sociale nu trec de faza discutării acestei necesități? De ce nu ajung să spiritualizeze în mod real gândirea lipsită de economia populară?
Vom găsi răspuns la această întrebare dacă vom studia felul cum s-a dezvoltat gândirea în sânul omenirii civilizate din epoca modernă. Acele persoane care au reușit să-și formeze, pe baza culturii epocii, o concepție despre lume, consideră că a vorbi de „incognoscibilul” din dosul lucrurilor e un semn al „culturii spirituale” superioare pe care o posedă. Treptat, a devenit o credință larg răspândită, aceea că numai un om cu înțelegere mărginită mai poate vorbi de „esența lucrurilor”, de „temeiurile invizibile ale lucrurilor vizibile”. Acum, o asemenea mentalitate poate fi menținută o vreme față de cunoașterea naturii. Fenomenele naturii ni se oferă; și până și acela care nu vrea să știe nimic despre o cercetare a cauzelor lor, poate să le descrie și să ajungă prin aceasta la un anumit conținut al gândirii lui.
În problemele de economie populară, o asemenea mentalitate eșuează în mod inevitabil. Căci aici fenomenele sunt produse, în ultime instanță, de către oameni; cererile izvorăsc din inimile umane. În oameni trăiește însă ca entitate reală tocmai acel lucru pentru înțelegerea căruia ne barăm drumul, dacă ne obișnuim să vorbim în privința naturii de un asemenea „incognoscibil”, așa cum putem întâlni la mulți adepți ai unor concepții moderne despre viață. Așa se face că în trecutul cel mai recent s-au dezvoltat și introdus până în epoca prezentă niște deprinderi de gândire care, în problemele de economie populară, se dovedesc a fi total neputincioase. Poți studia înghețarea apei, dezvoltarea embrionului și poți vorbi în mod „superior” despre „incognoscibilul” din lume, avertizându-ți contemporanii să nu se piardă în fantezii legate de acest „incognoscibil”. Dar cu o gândire care se educă în contact cu o asemenea dispoziție sufletească nu poți rezolva niște sarcini de economie populară. Acestea cer o adâncire plenară în viața umană. Iar în aceasta pulsează spiritual-sufletescul, chiar dacă el se manifestă doar sub forma cererii de satisfacerea a nevoilor umane.
Vom putea avea o știință a economiei populare de felul celei de care are nevoie epoca prezentă de-abia atunci când nu doar se va „atrage atenția” asupra spiritului și sufletului, ci când eforturile de a se ajunge la o cunoaștere reală a spiritului nu vor fi înfierate drept „neștiințifice” și nedemne de un om luminat. Căci în legătură cu sufletul omului vom putea emite judecăți numai dacă vom întrezări legătura dintre el și ceea ce, în cunoașterea naturii, întârziem să vedem.
Oamenilor care vorbesc astăzi, pe baza concepțiilor lor, despre lucruri suprasensibile, și care dau expresie credinței că materialismul dominant poate fi biruit numai printr-o asemenea cunoaștere orientată spre suprasensibil, li se ripostează: materialismul a fost biruit din punct de vedere „științific”. Există – se spune – suficiente discuții, dezbateri care, crescute pe solul științei „autentice”, dovedesc că materialismul e incapabil să explice procesele din natură. La aceasta noi trebuie să răspundem: asemenea dezbateri sunt interesante, poate din punct de vedere teoretic; dar ele nu pot birui materialismul. Acesta se va birui numai dacă se va dovedi nu doar în mod teoretic că în realitățile lumii există mai mult decât văd simțurile: el va fi biruit numai atunci când în studierea proceselor lumii își va face intrarea un spirit viu. Numai acest spirit care trebuie să domnească în concepția umană despre lume poate vedea dintr-o perspectivă largă și corelațiile ce acționează în viața materială a comunităților umane. Putem dovedi mult și bine că „viața” nu e un simplu proces chimic; cu aceasta nu vom face nici un rău materialismului. Îl vom combate în mod eficient de abia când nu vom avea doar curajul de a spune că în concepțiile despre lume trebuie să acționeze spiritul, ci și pe acela de a face cu adevărat din acest spirit conținutul conștienței noastre.
Ideea de tripartiție a organismului social se adresează oamenilor care au acest curaj. Acest curaj caută să răzbată de la aspectele exterioare ale vieții până la entitatea interioară a acesteia. El sesizează necesitatea cultivării unei vieți spirituale libere, independente, pentru că își dă seama că o viață spirituală încătușată poate ajunge cel mult până la „atragerea de atenție” asupra spiritului, nu însă până la o viață în spirit. El sesizează, de asemenea, necesitatea unei vieți juridice independente, pentru că-și cucerește înțelegerea faptului că orice conștiență juridică își are înfipte rădăcinile în niște zone ale sufletului uman care pot acționa numai într-un context uman ce se dezvoltă independent de viața spirituală și de cea economică. La o înțelegere se poate ajunge numai prin cunoașterea sufletescului din om. O concepție despre lume care s-a educat în contact cu părerea despre „incognoscibil”, pe linia multelor direcții din gândirea actuală, va înclina spre eroarea că se poate găsi o structură socială a societăților umane care să se plăsmuiască din realitățile materialiste ale vieții economice.
Curajul despre care e vorba aici nu se poate lăsa stimulat de părerea că oamenii nu sunt maturi pentru o asemenea transformare temeinică a gândirii și simțirii lor. Ei vor fi imaturi numai câtă vreme li se va demonstra în mod „științific” că înțelegerea spiritualului este o prejudecată. Nu lipsa de maturitate este factorul activ în confuzia actuală, ci credința că cunoașterea spiritualului ar fi semnul care indică un om neluminat. Toate încercările de transformare a vieții sociale care provin dintr-o asemenea „luminare” nespirituală vor eșua în mod inevitabil, pentru că în această activitate exclud spiritul; și pentru că acesta își face simțite pretențiile în subconștient în momentul când omul îl alungă din conștiența lui. Numai dacă omul nu acționează împotriva spiritului, spiritul poate stimula faptele umane. Împreună cu spiritualul acționează însă numai acela care-l primește în conștiența lui. Numai biruirea acelei false „luminări” care a provenit dintr-o înțelegere greșită a naturii, și care în epoca modernă a devenit o Evanghelie laică a unor largi mase de oameni, va putea da de temelia pentru o cunoaștere a vieții sociale care să poată acționa în mod rodnic asupra vieții reale.
