Unui context de idei ca cel despre tripartiția organismului social i se obiectează adeseori: el nu poate veni cu „propuneri practice” pentru un aspect sau altul. Se spune, de pildă: avem zdruncinarea valutei [Nota 13]. Ce mijloc de ameliorare a ei poate indica adeptul ideii de tripartiție? Acesta trebuie să răspundă: cursul raporturilor economice mondiale din epoca modernă a dus, prin lupta de concurență dintre state, la devalorizarea banilor, ca fapt particular. Ameliorarea nu poate veni dacă se consideră că leacul sunt niște măsuri izolate cu privire la un aspect particular, sau altul, ci numai dacă acest mers al vieții economice este transformat, prin tripartiție, în întreaga lui esență, în altceva. Niște măsuri izolate pot ameliora în mod trecător câte ceva în aspectele particulare; dacă însă esența activității economice rămâne aceeași, o ameliorare izolată nu poate fi de ajutor; ea va avea ca urmare chiar o înrăutățire într-un alt domeniu.
Mijlocul cu adevărat practic pentru a construi din nou ceea ce a fost distrus este tripartiția însăși. Dacă s-ar lua măsuri cuprinzătoare în sensul tripartiției chiar într-o regiune în care, de pildă, viața economică suferă din cauza devalorizării valutei, prin mersul evenimentelor, răul s-ar îndrepta de la sine. Obiecția caracterizată provine din faptul că acela care o ridică, din niște motive oarecare, se dă înapoi în fața unei munci practice în sensul tripartiției și cere ca purtătorii acestei idei a tripartiției să-i indice niște mijloace de însănătoșire a unora sau altora dintre raporturile vieții, fără a voi să transforme aceste raporturi înseși în sensul ideii lor.
În acest punct există o opoziție substanțială între purtătorul ideii de tripartiție și toți cei ce cred că se poate păstra veche viață socială cu statul ca organism unitar și că se poate ajunge în cadrul acesteia la construirea a ceva nou. Ideea de tripartiție se bazează tocmai pe înțelegerea faptului că această orientare spre statul ca organism unitar a provocat catastrofala situație mondială; și că de aceea omenirea trebuie să se hotărască a o reface pe baza acelor raporturi care rezultă din tripartiție.
Mai înainte ca acest curaj de a acționa în sensul unei schimbări radicale să se fi trezit într-un număr suficient de mare de oameni, nu poate veni o vindecare a vieții sociale bolnave. Singurul lucru care se poate întâmpla, dacă nu realizăm această schimbare radicală, poate fi numai acapararea puterii economice și politice de către statele învingătoare și oprimarea celor învinse. Învingătorii pot menține deocamdată vechiul sistem. Căci prejudiciile care au rezultat din aceasta pot fi compensate pentru ei prin avantajele care rezultă din dominarea învinșilor. Cei învinși sunt însă în prezent într-o situație care face necesară o acțiune neîntârziată în sensul schimbării radicale la care ne referim aici. Bine înțeles că și pentru învingători ar fi mai bine să înțeleagă. Căci situația pe care o fac să ia naștere în țara lor va duce în mod inevitabil, în decursul timpului, la perceperea situației insuportabile din țara celui învins și, implicit la noi catastrofe. Cei învinși nu pot însă aștepta, căci fiecare întârziere face și mai imposibile raporturile de viață în care trăiesc.
În orice caz, ideea tripartiției repugnă obișnuințelor de gândire și simțire ale tuturor acelora care și-au format structura sufletească prin adaptarea la orientarea spre statul ca organism unitar. A spune, fără reticență, că relele care ies la lumina zilei sunt consecința acestei orientări, aceasta ar fi în prezent, pentru mulți oameni, ca și cum li s-ar cere să stea fără sol sub picioare. Solul pe care ei vor să stea este cu siguranță unitar. Pe acesta ar vrea ei să-l păstreze și pe baza acestuia să ia măsuri de la care așteaptă o ameliorare a situației. Dar ceea ce trebuie să facem, este să ne cucerim un sol nou. Și lipsește curajul de a cuceri acest sol nou.
De aceea principalul imperativ, dacă vrem să punem să lucreze ideea de tripartiție, este aceea de a o face ca în cât mai mulți oameni să se dezvolte înțelegerea faptului că în prezent numai o schimbare radicală poate fi de ajutor. Mult prea mulți oameni și-au format până acum judecățile legate de raporturile vieții publice numai din sânul cercurilor de viață mai înguste. Tocmai aceia care sunt angajați în activitatea noastră economică în stil mare, sunt în această situație. Ei își atribuie capacitatea de a emite judecăți asupra unor cuprinzătoare posibilități, dar acolo nu pot să facă decât ceea ce au învățat din cercul lor îngust de viață.
Trebuie să contribuim la luminarea oamenilor în legătură cu corelațiile vieții publice, înțelese astăzi într-o măsură atât de mică. Ideea tripartiției va întâmpina cu atât mai puțină rezistență, cu cât vor fi mai mulți oameni care știu în ce fel au acționat până acum forțele vieții publice și cum de au dus ele în mod inevitabil la catastrofa actuală. Tot ceea ce poate duce la răspândirea unei înțelegeri, care merge în această direcție, pregătește temelia pentru activitatea practică a ideii de tripartiție.
De aceea ar trebui să așteptăm prea puțin de la înfruntările cu apartenenții unui partid sau altul, care, îndeobște, câtă vreme vor să rămână în partid, ar vrea totuși să răstălmăcească în favoarea lor orice idee purtătoare a impulsului tripartiției. Ar trebui ca de îndată ce ne-am dat seama cât de rodnic poate fi acest impuls, să facem în așa fel încât el să fie înțeles în cercurile mai largi. Căci nu se poate face ceva cu aceia care nu vor tripartiție, ci numai cu cei care sunt pătrunși de această idee. Numai și numai cu ei se poate vorbi despre detaliile vieții publice. Ar trebui să ne fie limpede că cu Erzberger [Nota 14] nu putem vorbi despre vindecarea vieții publice, câtă vreme Erzberger rămâne Erzberger.
Aștern acestea pe hârtie pentru că văd că în această direcție nu oricine dintre aceia care înțeleg ceva din ideea de tripartiție se îndreaptă în direcția justă. Ideea tripartiției este una căreia trebuie să-i slujești total, dacă vrei să-i slujești. Ea ne dă posibilitatea de a ne confrunta cu oricine; dar confruntarea nu are voie să renunțe câtuși de puțin la ideea de schimbare radicală. Și trebuie să acționăm într-adevăr în acest sens, dacă ne vom da seama care sunt cauzele adevărate ale declinului. Din această înțelegere trebuie să vină curajul de a lua măsuri pentru schimbarea radicală. Fiindcă dezorientarea ce domnește pretutindeni este totuși numai consecința faptului că lipsește înțelegerea.
