Catastrofa mondială a determinat ca anumite personalități să se exprime public într-un sens în care faptul de a fi tăcut în privința părerilor lor ar fi putut fi considerat drept o dovadă a inteligenței. Din publicațiile celor care s-au aflat în posturi conducătoare înainte și în timpul catastrofei, lumea poate afla din ce impulsuri de voință a fost „făcută istoria”. Ceea ce poate fi aflat acolo pare într-adevăr potrivit să-i facă să reflecteze pe acei oameni care până atunci aveau tendința să se legene în iluzii în privința acestor impulsuri de voință. În cartea «În războiul mondial» de Ottokar Czernin [Nota 17] se poate citi: „Se cunoaște faptul că firul roșu care străbătea caracterul și întregul mers al gândirii lui Wilhelm al II-lea a fost ferma sa convingere în privința ‹harului lui Dumnezeu› și a ‹sentimentelor dinastice de nedezrădăcinat ale poporului german›. Și Bismarck credea în sentimentul dinastic al germanilor. Mie îmi pare că există la fel de puțin un sentiment general dinastic, cât și un sentiment general republican al popoarelor, atât la germani cât și oriunde altundeva, ci că există numai un sentiment de mulțumire sau nemulțumire care se manifestă, în funcție de situație, pentru sau împotriva dinastiei și a forței statale… Monarhiștii, care își revendică un merit din fidelitatea lor moștenită față de casa domnitoare, se înșeală pe sine în privința sentimentelor lor; ei sunt monarhiști deoarece consideră că această formă statală este cea mai satisfăcătoare. Iar republicanii, care glorifică aparent „majestatea poporului”, se au de facto în vedere pe ei înșiși în acest context. Un popor va recunoaște însă întotdeauna, în timp, acea formă statală care îi va aduce cât mai curând ordine, de lucru, bună situare și mulțumire. La 99 la sută din populație, patriotismul și entuziasmul față de o formă statală sau alta constituie întotdeauna doar o problemă a stomacului.”
Aceasta este părerea unui om despre care s-ar putea chiar spune că, dintre cei care conduc problemele publice, nu face parte dintre aceia care au prezentat cea mai mare lipsă de spirit. Așa se exprimă un om care a condus, în mandatul monarhului său, politica de externe austriacă în clipele decisive ale istoriei lumii. Prin asemenea afirmații se aruncă lumină asupra întrebării: Cum trebuie să fi fost căile pe care au ajuns în prezent în pozițiile conducătoare personalități având o asemenea concepție despre lume? Un om care vorbește în felul acesta nu are nici un sentiment pentru motivele care au împins oamenii în comunitățile din care a izvorât civilizația. Lui îi lipsește orice sentiment față de puterile care au domnit de-a lungul istoriei. Și este rezultatul evoluției acestui timp faptul că a adus în posturile conducătoare personalități care au pierdut orice legătură cu idealurile omenirii.
Czernin mai spune: „Războiul pierdut a măturat monarhia”. Or evenimentele timpului ar fi trebuit să măture și oameni de tipul său de la conducerea afacerilor publice. – Se pune însă problema ca pe cât posibil mai mulți oameni să ajungă să reflecteze care este motivul faptului că oameni de acest tip pot „să facă istorie”. Curentul evolutiv al omenirii, care a adus astfel de personalități în posturile cele mai importante ale vieții publice, își avea odinioară ideile sale istorice. El a configurat, plecând de la acestea, această Europă actualmente decadentă. Aceste idei pot fi urmărite în istorie începând din timpul în care această Europă s-a constituit din lumea romană decadentă. Au existat motive istorice care nu au fost câtuși de puțin „probleme ale stomacului”, însă aceste motive și-au pierdut justificarea în ultima vreme. În realitate, ele nu mai există ca motive spirituale de multă vreme. Dar instituțiile care s-au născut din ele s-au menținut în istoria lumii în conformitate cu o anumită lege a inerției. Oamenii au trăit în acest instituții, după ce ele au devenit un simplu înveliș înăuntrul căruia a domnit cândva spiritul. Iar acest simple învelișuri au necesitat, pentru administrarea lor, oameni care să aibă o concepție despre viață fără conținut, fără idei, fără credință; oameni care au avut convingerea că patriotismul reprezintă, la 99 la sută din populație, „o problemă a stomacului”. Adevărul este că acele instituții, provenite inițial din impulsuri spirituale, se îndreaptă acum spre dizolvarea lor deoarece și-au pierdut vechiul lor spirit, pentru că aceia cărora le-au fost deschise în ultima instanță căile spre conducere au ajuns la un deplin faliment al concepției lor despre lume.
Cunoașterea acestui fapt poate strălumina din experiența ce provine din publicațiile de tipul czerninist. Această cunoaștere încă nu există la aceia care ar dori să reclădească Europa prăbușită, fără să facă apel la o nouă spiritualitate. Ruinele vechii stări se aseamănă cu părțile unui mecanism distrus. Ne aflăm în fața descompunerii unui tot, iar oamenii ar dori să reclădească întregul din toate părțile componente. Dar ei nu observă că părțile au putrezit.
Putrede sunt și configurațiile prin care urmează să ajungă și cele mai mici popoare la dreptul lor de autodeterminare, în conformitate cu niște lozinci preferate. Căci ele trebuie să fie putrede, deoarece impulsurile spirituale care au revărsat cândva în ele forța de viață, s-au retras dinăuntrul lor. Se pot întemeia oricâte „state” care să fie unite printr-o alianță între popoare gândită în mod abstract, dar în felul acesta nu se îmbină decât părțile devenite putrede ale unui tot cândva justificat, care a fost cândva purtat de un spirit ce nu mai este capabil să îl poarte.
Înțelegerea acestui context istoric este condiția preliminară necesară pentru o îmbunătățire a stării europene. Statele nu pot prospera dacă nu sunt clădite pe cunoașterea faptului că spiritul din care și-au preluat viața sufletească oamenii care le aparțin, a murit.
De la această cunoaștere doresc să pornească aceia care văd în „tripartiția organismului social” calea de salvare din confuzia prezentului. Ei sunt convinși că această tripartiție ține cont de noua spiritualitate, care trebuie să trăiască în popoare înainte de a se proiecta reconstrucția unei noi Europe.
Czerninii sunt urmașii acelora care au conferit cândva Europei trăsăturile sale, pornind de la simple idei. Însă czerninii și-au pierdut vechile idei din convingerile și credința lor, fără să-și cucerească altele noi. Și nu va rodi nimic dacă vechii czernini, împreună cu vechile instituții, vor fi măturate fără ca în locul lor să vină oameni care să aibă o legătură cu forțele spirituale ce impulsionează istoria lumii. Eu am încercat să arăt în lucrarea mea Puncte centrale ale problemei sociale, și în repetate rânduri în acest săptămânal, modul în care prin schimbarea direcției de gândire politice și sociale noii czernini se revelează drept discipoli fideli ai celor vechi. Nu va rodi nimic dacă în locul vechilor czernini vor apărea unii noi, aparent democratici și socialiști, care, în fond, doresc să configureze o nouă lume pornind de la aceleași impulsuri sufletești din care se voia să se mențină Austria, cea pe cale de descompunere. Czernin a acționat în Austria, despre care afirmă acum (la pagina 41 din cartea sa): „Ora Austro-Ungariei trecuse”. El consideră „că descompunerea monarhiei ar fi intervenit și fără acest război”. Așa poate vorbi – având în urma sa o activitate ca aceea a lui Czernin – numai un om care nu a avut o participare lăuntrică reală la situația în care a avut un rol proeminent. O asemenea participare lăuntrică s-ar fi putut naște numai dintr-un sentiment avut față de forțele impulsionante ale devenirii istorice a omenirii. Însă el acționa în cadrul unor instituții care-și pierduseră sensul și spiritul. Însă acest instituții au avut cândva un sens și un spirit. Și tot așa trebuie să aibă un sens și un spirit cel ce urmează să se nască din ruinele vechii Europe. Iar la această convingere trebuie să ajungă un număr suficient de mare de oameni. Fără această convingere nu se poate realiza decât reunirea părților componente ale vechii Europe într-un tot european imposibil în sine.
Iar ceea ce spus cei vechi ne arată limpede cum nu trebuie să gândească cei noi. Czerninii sunt oameni în care monarhismul, republicanismul, democrația și patriotismul au devenit „ideologie”, frazeologie. Ei au fost însărcinați să-și pună faptele în serviciul monarhiei, iar acum pot să scrie următoarele (pagina 70 din cartea lui Czernin): „Toți monarhii ar trebui să învețe că poporul nu-i iubește câtuși de puțin, că ei îi sunt acestuia, în cel mai bun caz, indiferenți, că poporul nu îl urmează din iubire și nu îi privește cu iubire, ci din curiozitate, că nu îi aplaudă din entuziasm, ci din distracție, și că dacă ar fi asmuțiți ar fluiera cu tot atâta drag cu cât jubilează – că nu există nici cel mai mic motiv pentru ‹fidelitatea supușilor›, că aceștia nici nu au câtuși de puțin intenția de a fi fideli, ci vor să fie mulțumiți și că ei îi suportă pe monarhi atâta timp cât propria mulțumire le dă motiv să o facă sau, în caz contrar, atâta timp cât nu au puterea să-i alunge. Acesta ar fi adevărul”. Orice spirit a devenit „ideologie”, frazeologie, în acest bărbat, care a acționat în slujba unui monarh, fiind de părerea că acesta este adevărul.
Reflectați ce ar fi dacă instituțiile publice s-ar constitui dintr-o astfel de concepție față de viață, clădită pe părerea că tot ceea ce este spiritual ar fi „ideologie”. Această părere s-a configurat pe jumătate inconștient la vechii czernini; ei au alunecat în ea, așa cum a alunecat Germania în războiul mondial după părerea lui Tirpitz [Nota 18]. Noii czernini ar dori să clădească Europa de la început, pe această părere. Și nu va ajuta la nimic dacă mulți dintre ei – desigur că nu toți – nu au o voință rea în această privință. Căci în devenirea istorică nu decide o bună-voință abstractă, care nu are nici o presimțire despre adevăratele forțe care impulsionează viața, ci înțelegerea vie a realității.
