În timp ce se auzea vuietul războiului, se putea vedea că personalitățile conducătoare ale Europei Centrale își foloseau tot mai mult perspicacitatea politică pentru a afla dacă nu domnește cumva, pe ici, pe colo, vreo divergență între adversari. De astfel de divergențe voiau să se lege, pentru a se îngriji de o continuare favorabilă a propriilor lor „afaceri de stat”. Prin acest fel de gândire diplomatică s-a ajuns treptat să nu se mai vadă cum aproape întreaga lume s-a pus de acord pentru a învinge Europa Centrală.
Ca și multe altele, acest tip de „diplomație” este gândit în continuare de către personalități care nu vor câtuși de puțin să învețe din evenimente. Se vede cum Anglia nu vrea să consimtă la dorința Franței de a încheia o alianță militară după un plan exact; se observă că Londra nu are tendința să împlinească, fără doar și poate, cerințele economico-financiare care pornesc de la Paris și cum în Anglia nu se tratează cu o bună-voință necondiționată cerințele Franței referitoare la granița Rinului. Atenția este îndreptată asupra atitudinii politice a lui Wilson după încheierea păcii, și asupra unor alte lucruri asemănătoare.
Oamenii ar dori ca aceste divergențe să le indice o cale pentru ceea ce au de făcut în Europa Centrală. Și sunt atât de deștepți încât nu văd cât de uniți vor fi ceilalți dacă se vor pregăti ei înșiși să meargă pe calea care pare a fi desemnată de divergențe.
Cât va dura până când oamenii vor înțelege lipsa de eficiență a unui asemenea mod de a gândi. În adâncurile omenirii europene domnesc forțe care fac imposibilă continuarea acestui mod de gândire. În țările vestice sunt create raporturi care permit, prin parcursul temporar al evenimentelor de război, ca acolo personalitățile conducătoare să se mai poată menține un timp, cu gândirea lor, pe vechile căi. În aceste domenii vor interveni abia după un timp cerințe ale evoluției omenirii, care astăzi sunt deja arzătoare în Europa Centrală. Acolo viața economică se va mai putea menține pentru un scurt timp unită cu viața statală.
În Europa Centrală un singur lucru poate duce la un progres salutar: înțelegerea noii configurări a întregii organizări sociale. Țările vestice și-au cucerit prin acordul și victoria lor posibilitatea de a mai menține un răstimp vechiul organism social. Această menținere este legată de victoria lor. Țările Europei Centrale se află într-o situație care face imposibilă o asemenea menținere. Aici trebuie văzut că vechile configurații sociale nu au instituții care să le poată scoate din haos.
Configurațiile sociale îmbătrânesc; forțele impulsionatoare pentru noile configurări trebuie să vină din adâncurile sufletelor omenești. Fără încrederea în ceea ce domnește în aceste adâncuri nu se poate merge mai departe. Nu trebuie să se conteze în continuare pe aceia care consideră această încredere drept revărsare a unui idealism fantasmagoric și care predică drept practic ceea ce au ajuns să gândească ei în mod obișnuit. Faptul că în ziua de azi la Londra pretențiile guvernului francez în privința unei alianțe militare nu sunt primite cu sufletul deschis din cauza tradițiilor britanice, faptul că Anglia nu-și deschide din toată inima casele de bani pentru necesitățile economice ale francezilor, acestea sunt lucruri asupra cărora își îndreaptă privirea numai cei mai „șireți” sau reprezentanții vechii gândiri diplomatice. Aceia care înțeleg „semnele timpului” ar trebui să vadă că din aceste lucruri se poate obține la fel de puțin pentru progresul relațiilor din Europa Centrală, pe cât de puțin s-a putut obține înainte de război prin faptul că o alianță militară cu Franța era „inconciliabilă” cu obiceiurile Angliei. Asupra unor astfel de lucruri au fost îndreptate privirile acelora care urmau să șadă în palatele reprezentanțelor diplomatice ale lumii, în conformitate cu concepțiile lui Czernin de „formare europeană”. Însă această „formare europeană” a actualizat evenimentele înspăimântătoare ale ultimilor ani. Această „formare europeană” a cercetat „dispozițiile sufletești” de prin saloane și nu a remarcat că lumea se prăbușește în timp ce ea face politică. Pentru anumiți oameni, acești ascultători ai vechilor dispoziții sunt învechiți. Însă metoda lor nu este dată la o parte, pentru a face loc unui alt mod de gândire. Dacă oamenii nu vor înceta să acorde valoare unor asemenea „practicieni”, atunci vor visa în continuare ce trebuie să facă Europa Centrală în clipa în care între nevoile de credit ale unuia și din disponibilitatea de credit a altuia se deschide o „prăpastie adâncă” în vest. Nu se va ajunge la nimic altceva decât la faptul că într-o zi visul va conduce la trezire, iar aceasta va arăta că noi înșine am căzut în „prăpastia cea adâncă”.
Ideea „tripartiției organismului social” se adresează unor oameni care pot recunoaște, printr-o privire nepărtinitoare, modul în care a provenit catastrofa mondială din concepții de genul celor caracterizate mai sus. Purtătorii acestor concepții cred în ziua de azi că războiul mondial ar fi putut fi evitat dacă raportul dintre Germania și Anglia s-ar fi dezvoltat, înainte de 1914, în sensul pe care îl cred ei. Ei uită însă cu acest prilej că acest raport nu s-ar fi putut configura într-o lume dominată de obișnuințele lor de gândire. Lumea a ascultat suficient de mult acest gen de „practicieni” care nu au făcut altceva decât să califice suficient de mult drept „utopic” și „fantasmagoric” pe oricine a încercat să întrerupă obișnuințele lor de gândire. A sosit timpul în care oamenii pot vedea ce viețuiește de fapt ca element fantasmagoric în astfel de „practicieni”, și ca ei să se îndrepte înspre realitatea care ține cont de cerințele momentului istoric.
