Poate oare răspândirea unei idei cum este cea a tripartiției organismului social să producă o voință generală rodnică necesară față de nevoile economice? Întrebarea a fost pusă de mulți. Și prea adesea s-a auzit răspunsul: Pentru început, omul trebuie să lupte doar pentru pâine; și apoi, după ce a obținut-o, se poate îndrepta înspre idei.
Și tocmai împotriva acestei concepții trebuie să vorbim mereu în această revistă. Căci dacă ne lipsește pâinea, vina o poartă faptul că ideile pe care am încercat să le prelucrăm până acum s-au dovedit incapabile să ne-o procure în continuare. Așadar nu pâinea ni s-a sustras și nu ea este cea la care trebuie să apelăm, ci noi trebuie să apelăm la muncă pentru a ne obține pâinea. Însă munca nu poate fi realizată într-un mod rodnic fără ideile care îi conferă o direcție și un țel. Oamenii nu vor să recunoască o realitate evidentă, anume faptul că personalitățile conducătoare de până acum au conferit muncii, pornind de la anumite idei, direcții și țeluri față de care muncitorii și-au pierdut încrederea. Datorită acestui fapt ne-am ruinat. Și dacă nu vrem să ne mărturisim acest lucru, declinul va continua să pustiească totul. Dacă ne facem fără rezerve această mărturie, atunci trebuie să vedem că salvarea de la declin poate consta numai în cuprinderea noilor idei.
În ziua de azi, lucrurile stau așa încât efectiv nu avem un motiv anumit ca să ne intereseze prea mult dacă Erzberger [Nota 25] îi reproșează lui Helfferich sau Helfferich lui Erzberger situația la care s-a ajuns. Important este însă că amândoi au crescut din raporturile care au dus la prăbușirea vieții noastre publice și continuă să gândească în sensul acestor raporturi. Problema care se pune este aceea că ideile de tip Erzberger și Helfferich, care bântuie prin toate capetele, trebuie înlocuite cu altele. Helfferich a proclamat apelul la luptă: Erzberger este dăunător vieții publice germane; el trebuie înlăturat din cadrul acesteia. Nu avem nici un motiv să ne îndoim de conținutul acestui apel. Însă reprezentarea sa prin intermediul gândurilor de tip Helfferich nu duce la nimic. Vom putea ieși din această situație numai dacă vom putea cultiva ideile unei ordini sociale care să elimine întreaga politică de tip Helfferich și Erzberger. Dacă este vinovat unul sau altul, acest fapt are precis o importanță juridică, dar o nouă înțelegere a lucrurilor nu trebuie să lase nici o îndoială în privința faptului că ideile amândurora stau la baza declinului vieții publice.
Ce anume împiedică încolțirea unei astfel de noi înțelegeri, căci ea poate strălumina cu ușurință aceluia care vrea să învețe din realități. Dar câți au învățat din realitatea acestui război, câți dintre aceia care pentru început au optat pentru războiul armat, sunt dispuși să învețe din acestea? Teoria „pur” marxistă, și chiar și teoria socialistă de nuanță marxistă atenuată sunt profund convinse de faptul că remediul pentru un progres favorabil în viitor trebuie căutat în baza economică a ordinii sociale. În momentul istoric în care reprezentanții socialismului ajung în posturile în care se aflau anterior oameni pe care ei îi combăteau, din partea socialiștilor se va realiza conducerea unei părți considerabile a vieții economice prin ideile lui Erzberger.
Din această situație nu putem ieși atâta timp cât nu dobândim încredere în ideile care nu vor să mai folosească vechea rutină pentru înfăptuirea lor practică, și care sunt potrivite să pășească ele însele la această înfăptuire. Cei care vorbesc despre tripartiția organismului social vor să cultive voința pentru o practică a vieții ce rezultă din noile idei. Ei sunt adesea întrebați: Cum vă gândiți că se va realiza una sau alta? Ei ar trebuie să răspundă: Pentru înfăptuirea acestor lucruri este în primul rând nevoie ca ideea tripartiției să fie cuprinsă cu înțelegerea ca bază practică și să se acționeze în sensul ei. Și atunci vor putea indica cum trebuie configurată organizarea unui sector sau a altuia, dacă e ca tripartiția să devină eficientă în viața publică. Și atunci când vorbesc așa, cei care nu pot judeca în conformitate cu noile idei, îi cheamă într-ajutor pe „practicienii” din diferite domenii. Aceștia „nu au avut timp până acum” să se ocupe cu noile idei. Ei privesc din zbor ceea ce vor de fapt purtătorii acestei idei, și desigur că nu înțeleg nici cel mai mic lucru dintr-un amănunt extras din contextul general, și atunci formulează judecata: – „utopie”, „idealism bine intenționat, dar neesențial pentru practică”.
Trebuie să privim în ochi fără prejudecăți această realitate, dacă vrem să cunoaștem condițiile fundamentale prin care se poate înfăptui o idee cum este cea a tripartiției organismului social și dacă vrem să apreciem piedicile pe care le va întâlni această idee. Purtătorii ideii tripartiției pot face oricât de multe propuneri practice pentru cazuri individuale, dar ei vor fi combătuți de către aceia care nu acceptă această idee. De aceea este necesar în prezent ca înțelegere acestei idei să se răspândească pe cât posibil de mult. Și toate măsurile speciale care sunt luate de către purtătorii acestei idei trebuie să slujească în primul rând răspândirii acestei idei.
Adevărata cunoaștere a noilor idei rodnice este singura care ne poate duce la găsirea căilor pe care vom ajunge din nou la pâine. Fuga de aceste idei ne va lăsa pe deplin fără pâine. De ajutor este doar înțelegerea faptului că lipsa de pâine a fost precedată de lipsa de idei, că aceasta din urmă este cauza celei dintâi. Drumul pe care l-am parcurs este: lipsă de idei, lipsă de pâine. Calea pe care trebuie să mergem este: găsirea în idei a voinței de a configura munca. Pe această cale vom ajunge să ne producem pâine.
