Fără îndoială că printre așa-numiții intelectuali ai Europei există un număr suficient de mare de oameni care ar vedea ceva rodnic pe calea ce încearcă să ducă din haosul social la o nouă configurare prin tripartiția organismului social, dacă ar admite să-și însușească mai întâi gândurile fundamentale ale acestei încercări. Am afirmat adesea în rândurile acestei reviste că la purtătorii acestor gânduri nu poate exista credința că în ceea ce a fost expus până acum ar fi adevăruri indiscutabile până în amănunt. Precis se va dovedi că există câte ceva perfectibil, dacă la ele vor colabora cândva cercuri mai largi de persoane specialiste și cu simț obiectiv, care să lucreze cu seriozitate și simț practic. Dar direcția de gândire socială care se exprimă în cerințele tripartiției s-a constituit din necesitățile de evoluție ale omenirii timpului nostru, văzute fără idei preconcepute, astfel că în ea trăiește ceea ce este necesar în prezent și prin a cărui neglijare s-au născut grozăviile în care viețuim actualmente.
Cel care compară ca intelectual situația existentă înainte de izbucnirea catastrofei mondiale cu ceea ce se cere prin ideea tripartiției pentru însănătoșirea situației, ar trebui să vadă că această idee este o redare a ceea ce exprimă înseși realitățile. Dar tocmai la această comparare și la o considerare oricât de incipientă a acestei idei, ajung prea puțini.
Motivul acestei realități zace în modul în care au fost educați acești intelectuali în școlile noastre. Domeniul științelor a luat în decursul ultimului timp o formă prin care gândirea cuprinzătoare de sine-stătătoare a fost de-a dreptul subminată. Cel care tindea spre o profesiune pentru care este necesară o formare școlară superioară, era încadrat în sfera însușirii cunoștințelor speciale, care nu îi ofereau niciodată prilejul să-și considere „specialitatea” în legătură cu adevărata viață. Cineva putea fi, în calitate de purtător al cunoștințelor dintr-un domeniu special, chiar un inventator de renume, un deschizător de căi, fără ca să-și cucerească în acest domeniu capacitatea de a stră-vedea, prin gânduri temeinice, o sferă mai mare a realității. Cel care învață să gândească în modul specific chimiei, este adus în situația de a putea cuprinde cu înțelegerea importanța gândurilor din acest domeniu de specialitate, pentru întreaga viață omenească. Căci gândurile tuturor domeniilor realității sunt legate între ele. Și dacă le avem pe cele dintr-un domeniu, ele trezesc înțelegerea pentru viață în totalitatea ei. Și dacă omul este doar chimist, fără să fi învățat să gândească în cadrul chimiei, el poate fi la fel de incapabil de judecată față de cerințele vieții, ca și un copil.
Înțelegerea gândurilor fundamentale ale tripartiției depind de capacitatea de pătrunde cu gândirea realitățile sociale. Acest lucru se poate face indiferent dacă omul a învățat gândirea cuprinzătoare în cadrul chimiei, al biologiei sau al politicii. Însă nu se ajunge la această înțelegere dacă omul a făcut politică în calitate de alegător sau de om de stat, numai așa cum s-au obișnuit oamenii în ultima vreme să facă biologia și chimia la școală.
Cel care străvede aceste raporturi va recunoaște ce contribuție are viața spirituală eronată la declinul civilizației europene. Și el poate întrevede însănătoșirea acesteia numai printr-o transformare a acestei vieți spirituale.
Însă la asta, oamenii se gândesc cel mai puțin. Căci în cercul intelectualilor ar trebui să fie în primul rând această lipsă. Ar trebui, de exemplu, să ia naștere impulsul de a înțelege modul de gândire prin care ajunge să-și clădească tripartiția eșafodajul său de idei, în loc să compare în mod superficial aceste idei cu propria lor părere, iar în cazul în care ele nu concordă, să le respingă. Dacă omul nu a fost educat să aibă o gândire cuprinzătoare, aceasta este singura atitudine pe care o poate adopta în fața unui eșafodaj de idei care își datorează proveniența unei asemenea gândiri cuprinzătoare asupra adevăratei realități.
Există oameni care afirmă că intelectualii maturi la ora actuală, nu vor mai fi dispuși să parcurgă cunoașterea de sine necesară. Pentru că ei sunt prea obișnuiți cu modul specializat de gândire. Și că ar trebui așteptat tineretul. Dar o mare parte din acest tineret poartă în dispoziția sa sufletească roadele spiritualității greșite. Această parte a tineretului va fi dispus să facă o conversie abia după ce va vedea, din declinul complet al vieții sociale, cât de necesară ar fi fost anterior o gândire sintetică, extrasă din realitate. Iar numărul tinerilor care nu are nevoie de o asemenea dovadă, este mic.
Să renunțăm din această cauză la munca noastră? Nu, noi trebuie să o considerăm, în haosul prezentului, drept o sarcină imperioasă. Trebuie să proclamăm cu putere în lume acele idei de la care așteptăm însănătoșirea. Pentru început, este foarte probabil că vor exista prea puțini care să le vină cu înțelegere în întâmpinare. Însă acești puțini trebuie să existe. Și ei vor predica la urechi surde atâta timp cât nu a survenit încă ruinarea completă. Dar cu cât aceasta se apropie mai mult, cu atât mai mult își vor revela ceilalți neputința; și cu atât mai mult se va apropia ziua în care se va vedea că este nevoie de cei puțini. Până atunci, politicienii vor continua să fie împinși în posturile de conducere prin vechile lozinci de partid; mulți vechi „practicieni” se vor împiedica pe căile bătătorite în viața economică actuală confuză; multe articole de primă pagină vor răspândi zvonul despre divergențele din străinătate pe care ar trebui să le folosească Germania, ca și despre faptul că războiul nu ar fi început dacă o relație cu o țară sau alta s-ar fi stabilit așa cum le trece lor prin minte – acum, după război.
Netulburat de toate acestea, trebuie să lucreze cel care înțelege rodnicia ideii tripartiției, la răspândirea acesteia. Căci numai prin această muncă se poate ajunge ca la momentul potrivit să poată exista suficienți oameni iluminați spiritual. Iluminarea spirituală pe toate tărâmurile care duce la o gândire sintetică, care conduce la înțelegerea puterii de realitate a acestei gândiri; asta este necesar. Numai pe ea se poate clădi; dar pe ea se poate clădi!
