Grupul de oameni care a început să propage ideea tripartiției organismului social în primăvara anului 1919, a vrut să lucreze în modul cel mai onest la îmbunătățirea relațiilor vitale ale oamenilor. Datorită acestei onestități, el nu a vrut să prezinte populației muncitoare vechile fraze și lozinci care și-au desfășurat de decenii acțiunea în propaganda socialistă. Căci cu astfel de fraze și lozinci se putea foarte bine critica ordinea socială existentă până atunci, se putea spune chiar claselor conducătoare ce anume au neglijat să facă, dar nu se putea clădi nimic. Se puteau imagina utopii, dar nu se puteau aduce realității sociale forțe care să slujească în așa fel vieții încât orice om să poată duce o existență umană demnă.
Purtătorii gândurilor tripartiției nu au pornit de la asemenea fraze și lozinci. Ei și-au întemeiat voința pe învățăturile temeinice pe care le oferă însăși viața. Din acest punct de vedere al acestor învățături de viață, ei s-au adresat atât personalităților claselor conducătoare cât și proletariatului. Până la ora actuală nu au fost înțeleși nici într-o parte, nici în cealaltă. Dar ei știu că datorită faptului că gândurile lor au fost extrase din viața reală, poate fi vorba despre o îmbunătățire a stării actuale abia atunci când aceste învățături de viață vor fi înțelese. Ei nu pot proceda altfel decât să repete aceste învățături până când acestea vor găsi urechea care să le asculte.
De ce nu au fost înțeleși purtătorii ideii de tripartiție? Proletariatul a găsit că se exprimă prea complicat. El nu a putut vedea imediat cum prin aceste gânduri nu se arăta numai un țel, ci și o cale de ieșire din imposibilitatea spirituală, statală și economică actuală. Proletariatul voia ca ei să se exprime mai simplu. Dar el nu s-a gândit că viața însăși este complexă. Purtătorul ideii de tripartiție se află în aceeași situație cu un medic. Acesta trebuie să-și ofere sfaturile. El o va putea face numai atunci când cunoaște întregul organism omenesc complicat. I se poate oare cere unui medic să vorbească fiecărui om despre acest organism, despre modul în care trebuie înțeles el, dacă omul nu acceptă ceea ce trebuie învățat despre viața organismului? Nu i se poate cere acest lucru, deoarece dacă ar face-o ar trebui să apeleze la lozinci și la fraze goale. Însă purtătorii ideii de tripartiție nu au putut face acest lucru. Căci ei au vrut să afirme numai ceea ce era pătruns de onestitate în fiecare frază. Iar ceea ce au ei de spus poate fi înțeles. Însă omul trebuie să se străduiască mai întâi să înțeleagă.
Proletarul va spune: Deci voi vreți să ne spuneți tot felul de lucruri savante, însă noi vrem să auzim vocea simplă a poporului. La aceasta, noi putem replica: Noi nu vrem să vă spunem lucruri savante, ci vrem să vă vorbim limbajul adevăratei vieți. Numai că vrem să vorbim despre capital și muncă din punctul de vedere al cunoașterii obiective, așa cum vorbește medicul sau cunoscătorul naturii despre organismul omenesc, competent și nu ca un șarlatan sau un diletant. Și dacă noi vrem să vorbim astfel, vom fi înțeleși numai dacă și ceilalți vor să străbată calea înțelegerii. Iar calea poate fi găsită numai dacă merge prin inimă și suflet înspre rațiune. Cel care scrie aceste rânduri este pătruns de convingerea că purtătorii ideii de tripartiție vorbesc în așa fel încât din spusele lor se vede înțelegerea pe care o au față de situația proletariatului atunci când ei sunt judecați din inimă și din suflet. Proletariatul încă nu și-a căutat suficient până acum această cale prin inimă și prin suflet. El a judecat în conformitate cu învățătura rațională, pe care a absorbit-o din socialismul curent. El a pretins ca purtătorii ideii de tripartiție să vorbească tot așa cum erau ei obișnuiți până acum prin aceste teorii raționale. Dar aceștia nu o pot face, pentru că ei știu că aceste teorii contrazic viața și de aceea nu duc la nimic.
Cel care scrie aceste rânduri nu vrea să înșiruie cuvinte de o fantasmagorie goală. De aceea el nu spune că omul trebuie să renunțe la rațiune și că drumul poate fi găsit numai prin inimă și suflet. Desigur că rațiunea trebuie să fie conducătorul sigur, dar în problemele sociale nu există o altă cale înspre folosirea corectă a rațiunii decât cea prin inimă și suflet. Pe o astfel de cale contează cărțile mele Puncte centrale ale problemei sociale… și Expunerea ideii de tripartiție a organismului social. Eu nu cred că în aceste cărți ar lipsi aprecierea vieții din punct de vedere rațional, dar, în interesul lucrurilor, m-am bucurat totuși atunci când într-o convorbire recentă relativ la prima carte, mi s-a citit o apreciere din afară care afirma că în această carte problema socială este cuprinsă atât cu forțele inimii cât și cu cele ale rațiunii.
La fel de puțin ca și de proletariat, a fost înțeleasă ideea tripartiției de către personalitățile din cercurile actualmente conducătoare. Acestea sunt într-atât de întrețesute cu gândurile lor în rutina economică actuală, încât nu pot accepta din capul locului ceva care nu merge pe o cale bătătorită de către ei. Unii dintre ei văd că trebuie să se producă o schimbare, dar atunci când te exprimi cu anumite gânduri despre ceea ce trebuie să se întâmple, ei se sperie deoarece cred că ei sunt cei care dețin realitatea și că aceasta va fi distrusă printr-o fantasmagorie. Majoritatea lor afirmă că nu au timp să se ocupe cu astfel de idei. Iar cel care nu vrea să fie nedrept din capul locului trebuie chiar să accepte că ei într-adevăr nu au timp. Căci ei au de lucru de dimineața până seara pentru a continua să lucreze în sensul vechi, iar seara vin acasă de la birou cu capetele obosite, care nu vor să mai preia nimic, chiar dacă omul se așează „cu bunăvoință” pentru a vedea despre ce este vorba. Ei se limitează de aceea să cârpească punțile care ne-au adus în situația actuală. și ei vor continua să nu aibă timp, până când vor trebui să accepte că timpul pe care și l-au umplut cu activitatea lor obișnuită a fost totuși risipit, și că el ar fi fost cu mult mai bine folosit dacă l-ar fi folosit în sensul în care cred actualmente că nu-și pot permite să-l risipească. Eu vorbesc acum despre aceia care cel puțin au o bunăvoință. Căci pe ceilalți – din păcate nenumărați – nu se poate conta serios.
Cel care vrea să înțeleagă ideea tripartiției trebuie să-și dea osteneala să urmărească faptul că gândurile rodnice pentru viața juridică și cea economică nu pot proveni decât dintr-o viață spirituală autonomă. El trebuie să învețe de la viață faptul că un sistem educațional și de învățământ administrat de către esența juridică și cea economică pierde acea disponibilitate care este necesară pentru menținerea corectă a organismului social. Pornind de aici, el va putea ajunge și la înțelegerea unei vieți economice configurate asociativ și a unei vieți juridice cu adevărat democratice. Cel care scrie aceste rânduri a încercat să prezinte în cărțile sus-menționate această cale a înțelegerii pe cât de bine a putut el, și într-un mod obiectiv.
Dacă vrei să indici o astfel de cale trebuie să pornești de la forțele sociale active în epoca actuală. tehnica modernă a transformat viața; știința contemporană a pătruns, prin dezvoltarea esenței școlare, în sufletele oamenilor din cercurile cele mai largi drept concepție despre viață. Or aceasta a creat noi reprezentări despre o existență umană demnă. De aceste forțe absolut reale ale prezentului țin cont purtătorii ideii de tripartiție. Ideile lor vor fi înțelese atunci când oamenii vor simți ce anume înseamnă aceste forțe. Mulți oameni țin cont de tehnică, dar nu și de viața acelora care sunt implicați în această tehnică. Alții țin cont de spiritul economic. Și ei vor – pe bună dreptate – ca acesta să fie cultivat în școli. Dar ei nu țin cont de dispoziția sufletească pe care o produce acest spirit. Ideea de tripartiție ține cont de toate cele de care nu țin cont ceilalți.
Proletarul și-a pierdut încrederea, pentru că el simte că multora nu le pasă nici de viața sa nici de sufletul său. Situația sa se va putea îmbunătăți abia atunci când el va găsi prin inimă și suflet calea înspre ideile sociale care țin cont atât de viața cât și de sufletul său, și care tocmai de aceea nu-i pot oferi în continuare lozincile îndrăgite; aceste idei vor o cale adevărată, și nu amăgirea cu gânduri utopice.
