Despre politica la care s-a ajuns în civilizația modernă am afirmat în Puncte centrale ale problemei sociale că, în 1914, a ajuns în punctul zero al capacității sale. De atunci încoace ea nu a părăsit acest punct. Calea de la Versailles la Londra [Nota 39] este încercarea imposibilă de a rămâne în acest punct, și în același timp de a avansa. Oribilul război a furnizat dovada că nu este posibilă continuarea politicii practicate până la el. S-a navigat prin decizii, luându-le cu forța. Dar prin tratativele duse la Londra în privința acestui mod de a lua deciziile nu s-a ajuns nicăieri.
Și nu vom ieși din această situație până când nu ne vom deplasa în sensul înțelegerii faptului că asupra viitorului civilizației moderne vor decide ideile. Ce fel de idei anume, am spus în repetate rânduri în această revistă. Iar dacă cele spuse aici nu vor fi introduse de un număr suficient de mare de oameni în domeniul voinței înțelegătoare, va trebui să trăim în continuare sub semnul puterii.
O uniune de state a dobândit victoria. În America, înainte de obținerea acestei victorii, Woodrow Wilson a spus ce urmează să facă învingătorii cu această victorie. America a trebuit să se convingă prin tratatul de la Versailles că cele afirmate de el sunt cuvinte lipsite de esență. Dar prin cuvinte neesențiale nu se poate configura realitatea. Lloyd George [Nota 40] a spus recent că nimeni nu poate ști cât de departe s-ar ajunge dacă s-ar trebui să se apeleze la forță. În America, Harding [Nota 41] a fost așezat pe scaunul de pe care Woodrow Wilson rostise anterior acele cuvinte lipsite de esență și de eficiență. Harding a ținut și el cuvântări. Iar pentru tot ceea ce privește civilizația modernă, noile cuvinte nu sunt altceva decât o continuare a vechilor cuvinte ale ui Wilson.
Victoria nu va decide nimic pentru civilizația modernă. Căci ideile sunt cele care trebuie să decidă. Iar aceste idei vor decide, indiferent că ele apar la învingători sau la învinși, prin faptul că-și dobândesc recunoașterea. Situația din cadrul popoarelor moderne este de așa natură încât ideile necesare vor putea trece dincolo de victorie sau de înfrângere.
Este trist atunci când cuiva care vorbește în felul acesta despre idei, i se spune: Învingătorii au puterea, iar ideile nu îi pot ajuta pe cei învinși. Căci învingătorii fără idei vor putea determina doar o viață în forță, provocată cu forța. Or ei vor duce cu această viață lumea – și cu aceasta și pe ei înșiși – la înfrângere. Cel învins ar putea conduce prin idei lumea la forțele începutului. El ar putea face mult cu aceste idei din înfrângere, pe când învingătorii nu vor putea face nimic fără aceste idei, din victorie. Este într-adevăr tragic, văzut din centrul Europei, faptul că învingătorul Lloyd George tânjește după un om da stat german capabil. Din punctul de vedere londonez, acest lucru ar trebui să fie găsit tragi-comic. Deoarece comic nu poate fi găsit, pentru că situația mondială este prea gravă.
Tratativele de la Londra, discursul inaugural al lui Harding, constituie o dovadă că învingătorii sunt neajutorați în toate privințele, cu excepția folosirii forței. Or, acolo unde se vede acest lucru ne aflăm deja la începutul înțelegerii faptului că numai noile idei pot ajuta. Căci neajutorarea este numai o consecință a faptului că atât la Londra cât și la Versailles s-a vrut construirea unei noi lumi cu ajutorul vechilor idei, și nu s-a înțeles că printre morții pe care ia adus acest război se află în primul rând și aceste vechi idei. Războiul a stat sub semnul acestor vechi idei. El și-a datorat existența circumstanței că aceste idei erau deja cadavre în 1914.
La Londra s-au dus tratative în privința problemelor economice. Dacă formațiunile statale moderne unitare doresc să introducă decizii în viața economică, ele o pot face numai prin forță. Adevăratele decizii trebuie aduse prin viața economică eliberată de aceste formațiuni. Acesta este unul dintre punctele de la care pornește tripartiția. Ea trebuie să facă acest lucru pentru că vrea să vorbească pornind de la realitate. La Versailles și la Londra s-au dus tratative pornind de la nerealitate.
Mereu vin oameni care le spun purtătorilor ideii de tripartiție: Faceți-ne propuneri practice! Ei nu văd că cele necesare pentru început au fost demult propuse. Numai cu tripartiția se poate progresa. Fără ea, se poate merge la Versailles, la Londra, chiar și în Italia sau în America, dar acest lucru nu va fi de nici un ajutor.
Eu am afirmat aici adesea aceste lucruri. Astăzi trebuie să indic faptul că evenimentele petrecute la Londra și consecințele lor afirmă același lucru.
Și ce se petrece în Est? Se așteaptă cu ardoare prăbușirea lui Lenin și a lui Trotzki [Nota 42]. Se presupune că într-o zi, acești fanatici ai forțelor distrugătoare vor dispărea de pe scena mondială. Dar civilizației moderne nu-i va ajuta decât revărsarea de idei constructive asupra a ceea ce au prelucrat ei prin forțe de declin.
Se vorbește despre faptul că trebuie făcute alianțe economice cu Estul. Acestea trebuie, desigur, făcute. Dar Estul caută în primul rând o înțelegere spirituală cu Europa Centrală, pe care aceasta încă nu i-a oferit-o până în prezent. Și dacă Europa Centrală îi oferă pentru început Estului idei rodnice, atunci legăturile economice se vor instala ca o consecință a acestora. A vorbi despre acestea din urmă fără a le voi pe cele dintâi, înseamnă a te situa în afara condițiilor adevăratei vieți.
