Mi se pare de datoria mea să răspund la obiecțiile domnului maior Muff («Stuttgarter Neues tagblatt», 1 noiembrie 1921), întocmite în mod obiectiv împotriva intențiilor și conținutului interviului din «Matin». Pentru început însă aș dori să-mi exprim satisfacția relativ la această obiectivitate, căci atunci când ești calomniat continuu în mod personal din atâtea direcții ești măcar bucuros să întâlnești în sfârșit o polemică cu un ton distins.
Pentru început, maiorul Muff vorbește despre faptul că eu aș fi adăugat într-o remarcă ulterioară interviului acordat Dr. Sauerwein: „Nici nu s-ar putea vorbi despre vină, așa cum se procedează. Este vorba de tragism. Iar războiul a luat naștere datorită unei situații tragice.” Dacă se citesc în continuare câteva fraze din aceste „remarci ulterioare” ale mele, te izbești de următoarele cuvinte: „Și sunt de părere că cele afirmate de el (Moltke) sunt potrivite pentru a pune discuția despre vina războiului pe alte baze decât cele pe care se află astăzi în lume”. Maiorul Muff spune: „Ca germani, avem cu toții motivul să ne ferim de o asemenea deplasare a nivelului discuțiilor”. Ca să fiu sincer, acestea îmi apar întru câtva străine de realitate. Întregul context al cuvintelor mele afirmă totuși că discuția trebuie pusă „în lume”, ceea ce înseamnă în contextul actual, în special la adversarii Germaniei, pe o altă bază decât cea pe care se află actualmente. Și care este baza actuală? Este aceea că Germania ar fi provocat în mod conștient războiul. Faptul că Lloyd George vorbește când așa, când puțin altfel, nu poate duce totuși la credința că „adevărul în privința vinii războiului… este abia pe cale de descoperire”. Dacă vom considera discuția despre vina războiului, am putea fi mulțumiți dacă discuția, dusă de oamenii raționali în afara Germaniei, ar fi pusă pe următoarea bază: nu există o „vină” a părții germane, așa cum s-a afirmat până acum, ci punctul de pornire îl constituie o situație tragică existentă în Germania. Eu cred că nu este câtuși de puțin interesul părții germane să respingă o asemenea deplasare a bazei de discuții. Și în special atunci nu, când se acceptă esențialul acestei situații tragice, așa cum o face totuși și domnul maior Muff. Relativ la aprecierile lui Moltke de la începutul războiului, el vorbește despre „exprimat delicat, naivitatea politică a conducătorilor politici germani.
Acum, în fața gravitației situației, eu consider că nu este câtuși de puțin necesară o exprimare „delicată”. Și dacă nu se procedează așa, și afirmația maiorului Muff trebuie văzută tot drept dovadă a faptului că politicienii germani nu au corespuns deloc așteptărilor în 1914. Și că în aceasta constă situația tragică.
Aceasta este ciudățenia polemicilor legate de interviul din «Matin»: se afirmă că cele conținute în acest interviu sunt greșite, și apoi fiecare redă ceea ce are el de spus în această privință. Și în toate cazurile obiective se prezintă doar confirmări a celor aflate în interviu.
Maiorul Muff crede că prin articolul din «Matin», „gânditorul obișnuit” va atribui totuși vina declanșării războiului, Germaniei, pentru că acolo se spune că în planul de mobilizare german era prevăzut nu numai atacul împotriva Rusiei, ci și împotriva Franței, și că acest plan trebuia să se deruleze „cu un automatism implacabil”. Pentru a sprijini această credință, maiorul Muff citează o frază din cadrul interviului, căreia îi adaugă el însuși o parte intermediară: „Așa s-a ajuns că decizia referitoare la începutul războiului – este vorba de planul implacabil de mărșăluire al generalului șef de stat major german – să se ia din considerente pur militare”. Acest citat este fals, deoarece maiorul Muff intercalează cuvintele: „este vorba de planul implacabil de mărșăluire al generalului șef de stat major german”. Aceste cuvinte nu există în interviu. De fapt este vorba de ceea ce exprimă cuvintele precedente din interviu. Iar acestea afirmă: „Cu ordinul de mobilizare în mână, pe care Wilhelm al II-lea tocmai îl semnase, el (Moltke) este lăsat să plece, lăsându-i pe ceilalți în urmă într-o stare de deplină confuzie”. După ce se indică astfel că personalitățile politice conducătoare erau „într-o stare de deplină confuzie”, sunt expuse cuvintele citate de maiorul Muff: „Așa s-a ajuns că decizia referitoare la începutul războiului a trebuit să se ia din considerente pur militare”. Maiorul Muff construiește apoi o decizie care, în conformitate cu formularea lui Moltke rezultată din notițele lui (și din citatele lui von Haeften în «Deutschen Allgemeine Zeitung»), nu poate fi considerată altfel decât militară, transformând-o într-o decizie politică luată de Moltke. El spune că Moltke ar fi avut ferma convingere „că Rusia va ataca, iar Franța și Anglia vor fi de partea ei. Cu aceasta, el se afla în situația războiului pe două fronturi, și anume nu din motive militare, ci politice”. Moltke i-a spus Kaiserului, atunci când acesta și-a exprimat din motive politice voința de a mărșălui spre est cu întreaga armată, că mărșăluirea unei armate de un milion de oameni nu poate fi improvizată, ci trebuie să fie rezultatul unei pregătiri îndelungi, meticuloase, și că odată stabilită ea nu poate fi modificată. În cazul în care Kaiserul ar vrea să trimită întreaga armată spre est, nu ar avea o armată gata de luptă, ci o grămadă dezordonată de oameni înarmați, care nu poate fi aprovizionată cu alimente. Ce poate fi mai limpede decât că aici se invocă motive militare împotriva celor politice. De fapt, și maiorul Muff se vede constrâns să accepte acest lucru. El spune că motivele lui Moltke erau politice, dar indică motive militare. Și el construiește următorul șir de raționamente: „Atunci când Moltke a refuzat renunțarea la marșul pe două fronturi construit pe baza studiului de operațiuni al lui Schlieffen, acest lucru nu s-a petrecut… pentru că din punct de vedere tehnic nu ar fi fost capabil să execute și un alt marș, ci pentru că el era convins că Franța și Anglia vor trece imediat de partea Rusiei… Ca soldat, el a înăbușit din motive politice politica externă a conducătorilor germani. El trebuia să împiedice cu orice mijloace o decizie care să îl aducă, în calitatea sa de conducător al operațiunilor militare, în fața unei sarcini de nerezolvat și fatală pentru Germania. Desigur că el a apelat la un mijloc de a cărui reușită nu putea fi sigur. El a explicat că din motive tehnice nu este în măsură să realizeze marșul solicitat de Kaiser și consilierii săi politici numai împotriva Rusiei. Din însemnările lui Moltke rezultă că în realitate motivele determinante ale refuzului său au fost doar cele politice.” În realitate, este invers. Dacă rezultă ceva clar din însemnările lui Moltke, este faptul că din motive tehnico-militare – maiorul Muff spune: „în calitatea sa de conducător al operațiunilor militare” – în ceasul în care trebuiau luate hotărârile decisive el a considerat că războiul pe două fronturi este absolut necesar. Cunoscând caracterul lui Moltke, eu nu-mi pot deloc imagina ca el să se fi adăpostit pur și simplu în spatele unor motive care au fost totuși formulate foarte precis. Dacă nu ne certăm pe cuvinte și renunțăm să desemnăm cele caracterizate precis drept tehnico-militare ca fiind politice, atunci putem compara expunerile maiorului Muff în mod nepărtinitor cu ceea ce apare în interviu. Și iată – în interviu scrie: „El (Moltke) a prevăzut limpede evoluția tragică pe care urmau să o ia evenimentele, ceea ce înseamnă că el a crezut în participarea Franței și Angliei la conflictul mondial”. La baza deciziei lui Moltke se recunoaște a exista același lucru pe care i-l atribuie și maiorul Muff. Iar aceasta nu are nici o legătură cu conducătorii politici. Însă în felul acesta Muff recunoaște că decizia s-a aflat în mâinile lui von Moltke. Iar acesta trebuia să-și îndeplinească sarcina militară. – Este inexplicabil cum se poate totuși crede că interviul ar conduce la afirmația că generalul șef de stat major german ar fi provocat situația tragică. De la început până la sfârșit interviul vrea să arate că situația tragică a constat în incapacitatea politicienilor, și că generalul șef de stat major german a acționat așa cum a trebuit să o facă în conformitate cu sarcinile sale. Pentru domnul Sauerwein nu exista nici un motiv să râdă pe ascuns. Acesta putea rezulta numai dacă se continua să se spună în Germania că „ne ferim” să „deplasăm planul discuțiilor” într-o direcție în care nu se poate vorbi despre „vina germană”, așa cum s-a vorbit până acum în lumea din afara Germaniei.
Dacă vrem să rămânem la realitatea neîngrădită prin clauză, așa cum a descris-o von Moltke, nu se pune problema de a discuta teza de doctorat dacă afirmația că în Germania ordinul de mobilizare dat în același timp declarația de război constituie un nonsens din punct de vedere militar. Pentru că nu este vorba de definiți tehnico-militare, ci de realitatea situației existente la sfârșitul lui iulie și începutul lui august 1914. Iar relativ la această realitate, maiorul Muff însuși spune că ceea ce a constituit nonsens din punct de vedere tehnic militar era corect din punct de vedere politic, „în sensul că în strădania de a localiza războiul, în contrast cu adversarii noștri, am amânat luarea oricărei măsuri militare până la cel mai îndepărtat termen posibil, acordându-le lor în felul acesta un avantaj considerabil, astfel încât ordinul de mobilizare și începutul războiului au coincis din punct de vedere temporal”. Trebuie să ne gândim la faptul că pentru procesele care se desfășoară în timp trebuie luată în considerare această coincidență temporală, și nu faptul că din punct de vedere teoretic ordinul de mobilizare și începutul războiului au definiții diferite. Maiorul Muff spune: „În conformitatea cu planificarea, marșul armatei germane trebuia să aibă loc imediat după mobilizare, pentru a nu pierde timpul. Însă în conformitate cu modul cum s-au desfășurat pregătirile, ar fi trebuit să se suplimenteze ordinul de mobilizare, în felul următor: Nu se va începe marșul armatei până când nu se va duce la îndeplinire ordinul de mobilizare.” Însă, cu siguranță, din tot ceea ce se poate ști din cele exprimate de Moltke, acest adaos nu a fost făcut după emiterea ordinului de mobilizare. Pentru că el era de părerea că orice întârziere dăunează. Așadar această afirmație, deși este corectă din punct de vedere teoretic, este practic lipsită de importanță.
Maiorul Muff acordă mare valoare faptului că ar fi existat și un plan referitor la un singur marș, spre est. În fața acestei alternative trebuie puse două întrebări. În primul rând de ce nu a ținut cont von Moltke de acest plan, în momentul în care a luat decizia? Maiorul Muff va spune: Pentru că el considera un nonsens părerea politicienilor că Vestul va rămâne neutru. În acest caz, el nu putea să-i spună Kaiserului că dacă mărșăluiește spre est armata nu va fi gata de luptă, ci o grămadă dezordonată de oameni înarmați și insuficient aprovizionați. Iar în al doilea rând, dacă el a spus aceste cuvinte – și el le-a rostit într-adevăr –, de ce nu i s-a ripostat?: Dar noi avem și un plan de mărșăluire numai spre est! Nu trebuie pus la îndoială că maiorul Muff vorbește pe bună dreptate de un astfel de plan de mărșăluire, din punct de vedere teoretic, adică pe hârtie; dar este evident că Moltke nu l-a considerat realizabil din motive tehnico-militare în momentul în care el a trebuit să ia decizia.
Maiorul Muff mai spune: „Este evident că Steiner vrea să-și extindă scutul asupra amintirii lui Moltke. În realitate, el îi atribuie însă o răspundere imensă atunci când afirmă că decizia referitoare la începutul războiului s-a datorat planului de mărșăluire stabilit de generalul șef de stat major.” În primul rând, eu nu am „afirmat” nimic de la mine, ci am redat pur și simplu cu fidelitate propriile afirmații ale lui Moltke. În al doilea rând, din cele redate rezultă limpede că ultima decizie a fost luată în conformitate cu cele relatate în interviu, astfel: „La ora 11 Moltke este din nou sunat… El pleacă imediat la palat. Wilhelm al II-lea… îi spune: Totul s-a schimbat. Regele Angliei tocmai mi-a explicat, într-o nouă telegramă, că a fost înțeles greșit, și că el nu-și asumă nici o răspundere, nici în numele său și nici în acela al Franței. El a încheiat prin cuvintele: Acum puteți face ce vreți.”
Referitor la marșul prin Olanda, m-am exprimat deja în numărul 17 al acestui săptămânal. În privința bătăliei de la Marna, frazele din interviu se bazează pe comunicările lui von Moltke. În privința celor spuse de maiorul Muff, acestea se bazează în cea mai mare parte pe concluzii care nu afectează deloc partea esențială a interviului. Căci acest esențial constă în sublinierea „psihologiei” desfășurării războiului în perioada bătăliei de la Marna. Eu am vorbit despre aceasta, pentru că se afirmă, așa cum procedează din nou și maiorul Muff, că „Generalul șef de stat major, care nu a avut o mână sigură în conducere, are o vină mai mare decât conducătorul armatei întâia”.
Relativ la această afirmație trebuie să luăm în considerare, din punct de vedere psihologic, spusele lui Moltke. – Dacă oamenii s-ar raporta nepărtinitor la interviul din «Matin», ar vedea că din spusele lui Moltke se poate obține dezvinovățirea Germaniei. În Germania nu se râde în această privință, ci oamenii încearcă pe cât posibil să o discute cât mai puțin. Căci o discuție corectă conduce tocmai la niște lucruri care nu sunt ascultate cu plăcere. În Germania aceste discuții ar trebui altfel purtate decât se obișnuiește. În această privință, voi mai avea și altele de spus, în cadrul acestui săptămânal.
