Poporul german credea că Reich-ul său, întemeiat cu o jumătate de secol în urmă, va dura un timp nelimitat. În august 1914, el credea că această catastrofă de război, la începutul căreia se afla, va dovedi acest Reich drept invincibil. Astăzi el mai poate privi doar la ruinele lui. După o asemenea trăire, trebuie să aibă loc o introspecție. Căci această trăire a dovedit că părerea existentă de-a lungul unei jumătăți de secol a fost eronată, arătând cum gândurile dominante din anii de război au avut un efect tragic. Unde se află bazele acestei erori fatale? Această întrebare trebuie să ducă la introspecție în sufletele celor care aparțin poporului german. De faptul dacă există sau nu puterea de a realiza o asemenea introspecție depinde de felul în care va trăi poporul german. Viitorul acestuia depinde de faptul dacă oamenii pot să-și pună în modul cel mai seros întrebarea: Cum de am căzut în această greșeală? Dacă el își pune astăzi întrebarea, în el se va aprinde cunoașterea că în urmă cu o jumătate de secol, întemeind un Reich, a scăpat din vedere să atribuie acestui Reich o sarcină izvorâtă din conținutul ființial al poporului german. – Reich-ul a fost întemeiat. În prima perioadă a existenței sale a existat strădania de a aduce în ordine posibilitățile sale interne de viață, în funcție de cerințele rezultate din vechile tradiții și noile necesități apărute de la an la an. Ulterior s-a trecut la consolidarea și extinderea poziției exterioare de putere, întemeiată pe forțele materiale. Cu aceasta, s-au luat măsuri în legătură cu cerințele sociale născute de timpurile mai noi, care luau într-adevăr în considerare cele dovedite drept necesare în prezent, dar cărora le lipsea totuși stabilirea unui țel mai mare, așa cum ar fi trebuit el să rezulte din cunoașterea forțelor de evoluție înspre care trebuie să se îndrepte omenirea contemporană. Astfel că Reich-ul s-a încadrat în contextul mondial fără a avea țeluri esențiale care să-i justifice existența. Desfășurarea catastrofei războiului a revelat acest lucru în mod trist. Până la izbucnirea războiului, lumea din afara Germaniei nu a putut vedea nimic în comportamentul Reich-ului care să-i fi putut trezi părerea că cei care administrează acest Reich împlinesc o misiune istorică, ce nu trebuie înlăturată. Neaflarea unei asemenea misiuni de către conducători a produs cu necesitate în lumea din afara Germaniei părerea care, pentru cel ce înțelege cu adevărat lucrurile, constituie motivul mai profund al prăbușirii Germaniei.
Infinit de multe lucruri depind acum de aprecierea nepărtinitoare a situației sale obiective actuale, de către poporul german. Din mijlocul nenorocirilor a trebuit să apară înțelegerea care nu s-a manifesta în ultimii cincizeci de ani. În locul gândirii limitate la cerințele de zi cu zi ale prezentului, a trebuit să apară o mișcare amplă de concepții despre viață, care să tindă cu putere în a recunoaște prin gândire forțele evolutive ale omenirii contemporane, dedicându-se acestei căutări cu o voință curajoasă. Trebuia să înceteze acel impuls minimizator care consideră drept idealiști nepractici pe toți aceia care-și îndreaptă privirea asupra acestor forțe evolutive. Trebuia să înceteze aroganța și trufia acelora care se considerau oameni practici, și care au atras totuși nenorocirea prin îngustimea vederii lor afișată drept spirit practic. Ar trebui luați în considerare aceia cărora li s-a strigat că sunt idealiști, dar care în realitate sunt adevărați practicieni în privința a ceea ce au de spus despre nevoile de evoluție ale perioadei contemporane.
„Practicienii” tuturor direcțiilor au văzut de mult apariția unor cerințe cu totul noi în omenire. Dar ei voiau să facă față acestor cerințe în cadrul vechilor obișnuințe de gândire și organizații provenite prin tradiție. Viața economică a timpurilor mai noi a adus aceste cerințe în prim plan. Satisfacerea lor pe calea inițiativei private părea imposibilă. Trecerea activității private în activitate socială se impunea unei categorii de oameni din anumite domenii drept necesară. Și ea a fost realizată acolo unde această categorie socială a considerat-o drept avantajoasă în conformitate cu concepțiile ei despre viață. Trecerea radicală a oricărei munci individuale în muncă socială a devenit țelul unei alte clase, care nu a avut interesul de menținere a țelurilor private ce-i reveneau prin dezvoltarea noii vieți economice.
La baza tuturor strădaniilor care au apărut până acum la luarea în considerare a cerințelor recente ale omenirii, se află ceva comun. Anume se tinde la socializarea elementului privat și se ia în considerare în acest sens preluarea acestuia din urmă de către comunități (stat, comune), care provin din premise ce nu au nimic de a face cu cerințele mai noi. Sau se ține cont de noile comunități (de exemplu tovărășii) care nu s-au născut pe deplin în sensul acestor noi cerințe, ci sunt configurate din vechile forme în conformitate cu obișnuințele de gândire transmise prin tradiție.
Adevărul este că nici o comunitate alcătuită în sensul acestor vechi obișnuințe de gândire nu poate prelua ceea ce ar trebui să poată prelua. Forțele timpului impun cunoașterea unei structuri sociale a omenirii care cuprinde cu totul altceva cu privirea decât se cuprinde astăzi în mod obișnuit. Până acum, comunitățile sociale s-au constituit în cea mai mare parte din instinctele sociale ale omenirii. Iar sarcina timpului va fi ca forțele lor să fie cuprinse cu deplină conștiență.
Organismul social este structurat la fel ca și cel natural. Și așa cum în organismul natural gândirea se desfășoară în cap și nu în plămâni, este necesară împărțirea organismului social în sisteme, dintre care nici unul să nu poată prelua sarcina celuilalt, dar prin păstrarea propriei autonomii să poată colabora între ele.
Viața socială poate prospera numai atunci când se configurează ca membru de sine-stătător al organismului social, în conformitate cu propriile forțe și legi, și atunci când nu se determină confuzii în structura sa prin faptul că se lasă absorbită de un alt membru al organismului social, activ din punct de vedere politic. Acest membru activ din punct de vedere politic trebuie mai degrabă să existe în deplină autonomie alături de cel economic, la fel cum în organismul natural sistemul respirator se află alături de sistemul-cap. Conlucrarea lor salutară nu se poate obține prin aceea că ambii membri sunt determinați de o singură lege și de un singur organ administrativ, ci prin faptul că fiecare își are propria legitate și propria administrare, care conlucrează în mod viu. Căci sistemul politic trebuie să distrugă economia, dacă vrea să o preia, iar sistemul economic își pierde forțele de viață, dacă vrea să devină politic.
La aceste două verigi ale organismului social trebuie să se adauge, în deplină autonomie și configurată din propriile sale posibilități vitale, o a treia: cea a realizărilor spirituale, de care aparține și partea spirituală a celorlalte două domenii, care trebuie să le fie furnizată acestora de către cel de-al treilea membru, dotat cu administrare și reglare proprie, dar care nu poate fi administrat sau influențat în alt fel de către ele decât se influențează reciproc elementele componente ale unui organism, în cadrul organismului ca ansamblu.
Cele spuse aici despre necesitatea organismului social pot fi întemeiate și clădite în toate amănuntele și pe deplin științific, deja din ziua de azi. Însă în aceste expuneri pot fi prezentate doar liniile directoare, pentru toți aceia care vor să ia în considerare aceste necesități.
Întemeierea Reich-ului german s-a desfășurat într-un timp în care aceste necesități se apropiau de omenirea contemporană. Persoanele cu funcție de conducere în administrare nu au înțeles să aloce o sarcină Reich-ului prin luarea în considerare a acestor necesități. Această luare în considerare nu i-ar fi dat numai structura interioară corectă, ci i-ar fi conferit și o politică exterioară în direcțiile justificate. Și poporul german ar fi putut trăi în pace cu popoarele negermane, dacă ar fi avut o asemenea politică.
Înțelegerea a trebuit să rezulte din mijlocul nenorocirii. Trebuia să se dezvolte voința de a avea organismul social posibil. Nu o Germanie care nu mai există trebuia să se raporteze la lumea exterioară, ci un sistem spiritual, politic și economic, fiecare cu propria sa administrare, trebuia să lucreze pentru a dobândi din nou o relație posibilă cu aceia care au înfrânt Germania, acea Germanie care nu a recunoscut că în contrast cu organizațiile altor popoare ea este chemată să-și dobândească puterea prin tripartiția organismului social *.
*Această frază a avut în apelul publicat în Martie 1919, și care în rest avea același conținut, următorul cuprins: „Nu o Germanie care nu mai există trebuia să se raporteze la lumea spirituală, ci un sistem spiritual, politic și economic, prin reprezentanții săi, trebuia să ducă tratative ca delegații independente, cu aceia care au învins Germania, Germanie care s-a constituit drept configurație socială imposibilă prin amestecul celor trei sisteme”. Numai din modificările acestei fraze, determinate de evenimentele timpului, se vede că autorul apelului își menține și astăzi întru totul punctul de vedere abordat în martie.
Se aur în spirit practicienii care nu se abțin în a face referiri relativ la caracterul complicat ale celor spuse aici, care găsesc incomod și simplul fapt de a gândi la colaborarea celor trei corporații, pentru că ei nu vor să știe nimic despre adevăratele cerințe ale vieții, și vor să configureze totul în conformitate cu cerințele comode ale gândiri lor. Acestora trebuie să le devină limpede că ori se vor strădui să se acomodeze prin gândirea lor cerințelor realității, ori nu vor fi învățat nimic din nenorociri, și atunci vor trebui să multiplice la nesfârșit cele întâmplate până acum, prin cele ce se vor ivi în continuare.
Autorul apelului: DR. RUDOLF STEINER
Comitetul:
PROF. DR. W. V. BLUME, CONSILIER COMERCIAL E. MOLT, DR. ING. C. UNGER
ASOCIAȚIA PENTRU TRIPARTIȚIA ORGANISMULUI SOCIAL
Stuttgart, Champignystrasse 17
