La începutul lunii martie 1919 am dat publicității un «Apel către poporul german și către lumea civilizată» [Nota 1]. El voia să arate într-o formă succintă ce este necesar pentru a se furniza forțe de însănătoșire vieții în declin, care-și dezvăluise fenomenele de boală în catastrofa mondială. Numeroase persoane din Germania, Austria și un număr de elvețieni și-au pus semnătura pe acest apel și au mărturisit prin aceasta că ei consideră îndemnurile exprimate aici drept ceva care atrage atenția asupra necesităților vitale ale prezentului și viitorului cel mai apropiat. Eu am prezentat apoi pe larg aceste îndemnuri în cartea mea Punctele centrale ale problemei sociale în cadrul necesităților vitale ale prezentului și viitorului [Nota 2]. Pentru a susține în mod substanțial aceste îndemnuri și a le transpune în viața practică a fost întemeiată la Stuttgart și, de asemenea, în Elveția, «Asociația pentru tripartiția organismului social». Printre numeroasele măsuri care au fost luate pentru a se înlesni înfăptuirea practică a acestor idei se numără și fondarea săptămânalului care apare la Stuttgart: Tripartiția organismului social [Nota 3]. Capitolele care urmează au constituit articolele de fond pe care le-am scris în vara anului 1919 și în iarna 1919-1920 pentru această revistă. Ele pot fi luate drept completări la ceea ce am fundamentat în Punctele centrale…. Ele pot fi considerate la fel de bine o lectură pregătitoare pentru înțelegerea acestei cărți.
Tot ceea ce am publicat în Punctele centrale…, cât și în aceste articole, nu s-a născut dintr-o muncă de gândire teoretică. De-a lungul a peste trei decenii eu am urmărit viața spirituală, politică și economică a Europei în cele mai diferite ramificații ale ei. În acest fel am ajuns să înțeleg direcțiile, tendințele spre care această viață ar vrea să se îndrepte, ca spre însănătoșirea ei. Eu sunt de părere că gândurile pe care le rostesc nu sunt acelea ale unui singur om; ci cred că ele exprim voirea neconștientizată a omenirii europene. Raporturile speciale ale vieții prezente, despre care ajung să vorbesc în mod repetat în Punctele centrale… și în aceste articole, n-au permis ca această voire să trăiască la lumină, în contururi clare și asociată cu năzuința de înfăptuire practică, în mod deplin conștient, la un număr suficient de mare de oameni. Am putea spune că tragedia epocii prezente este aceea că nenumărați oameni își barează drumul spre înțelegerea a ceea ce este în mod real necesar, prin tot felul de iluzii în legătură cu lucrurile spre care trebuie să tindem. Niște concepții de partid total perimate aștern o ceață deasă peste aceste necesități. Ele se pierd în năzuințe nepractice, imposibil de realizat; realul pe care încearcă să-l înfăptuiască devine utopie sterilă, iar propunerile care sunt făcute pe baza unei practici autentice vieții sunt privite drept utopie. Cu acest lucru au de luptat cele expuse în articolele următoare; față de el vor să ia poziție în mod deplin conștient.
Pe baza acestui lucru se mai face încă politică mondială în epoca actuală, în lumea noastră civilizată. Versailles și Spa [Nota 4] sunt etapele acestei politici. Este încă mic numărul persoanelor care-și dau seama că aceste etape duc la declinul în continuare al civilizației, care în catastrofa mondială și-a dovedit incapacitatea de a mai progresa. E drept că astăzi în țările învingătorilor și în cele ale învinșilor asemenea persoane există. Dar, în primul rând, ele nu sunt destul de numeroase, în al doilea rând, fără îndoială că și majoritatea acestora privesc drept utopie ceea ce este cu adevărat necesar.
Dacă «Asociația pentru tripartiția organismului social» este considerată de mulți o comunitate de oameni nepractici, aceasta se întâmplă, după părerea mea, din cauză că aceștia mulți s-au îndepărtat de viața cu adevărat practică și iau drept practică iluziile lor partinice și rutina lor de viață. Nu se va ajunge însă la o însănătoșire a civilizației dacă oamenii nu vor sesiza în mod deplin conștient voința vremii, care este atât de ascunsă în mărăcinișul șabloanelor de partid nepractice, iluzorii.
Pentru cineva care știe prea bine că nu nutrește închipuiri neroade, este greu să aștearnă pe hârtie niște idei care-i vor aduce din partea multora etichetarea: „acesta crede că e mai deștept decât toți aceia care, pe tărâmul unei activități practice de viață, și-au dobândit dreptul de a-și spune cuvântul în problemele aflate la ordinea zilei”. Autorul acestor articole crede însă că reproșul nedrept exprimat în asemenea cuvinte nu-i dă dreptul de a renunța să spună ceea ce consideră că trebuie spus, odată ce este de părere că un raport special dintre propria poziție de viață și viața prezentului i-a îndreptat privirile spirituale, de-a lungul a peste trei decenii, spre aceste necesități.
Am pur și simplu convingerea, dobândită printr-o observare a vieții care, după cum cred, evită tot ceea ce este teoretic și are în vedere numai practica – am convingerea, că voința epocii tinde cu insistență spre „tripartiția organismului social” și că toate fenomenele de declin pe care le trăim își au originea în faptul că conștiența publică din sânul civilizației europene, în loc ia în seamă această tendință, ar vrea să meargă mai departe pe căile vechi, devenite imposibile.
Un grup de oameni din sânul căruia au provenit personalitățile conducătoare dinainte de război și de unde mai provin încă și astăzi multe asemenea personalități, continuă să trăiască în concepțiile care au dus la declin, și nu vrea să făurească o viață nouă pe baza forțelor care au dovedit că duc spre moarte.
Celălalt grup continuă modul de a gândi care s-a născut din critica negativă; el nu vrea să înțeleagă că în acest mod de a gândi avem, ce-i drept, posibilitatea de a da existență unor iluzii ale organizării sociale din ruinele vechiului spre o existență perisabilă, însă, oricum, pustiitoare chiar în această perisabilitate. Acest grup continuă în mod invers, dar este lipsit de germenii noului.
Între aceste două grupări își caută drumul forțele care ar dori să ajute ca din voința epocii, existentă cu adevărat, dar acoperită cu zgura vechiului, să se nască năzuința de a înfăptui „tripartiția organismului social”. Aceia care reprezintă aceste forțe sunt de părere că ele conțin lucrurile de care are nevoie epoca noastră.
