Până în secolul al IX-lea după Misteriul de pe Golgota, omul se afla într-o altă postură față de gândurile sale decât mai târziu. El nu avea sentimentul că gândurile ce trăiau în sufletul lui ar fi fost provocate de el însuși. El le considera inspirații venite dintr-o lume spirituală. Chiar și atunci când avea gânduri referitoare la ceea ce percepea prin simțurile sale, gândurile erau pentru el revelații ale divinului ce îi vorbea din lucrurile sensibile.
Cine are viziuni spirituale înțelege acest sentiment. Căci atunci când se împărtășește sufletului o realitate spirituală niciodată nu ai sentimentul: aici ai o percepție spirituală și îți formezi singur gândul, ci vezi gândul pentru a înțelege percepția, care este conținut și este dat odată cu percepția, la fel de obiectiv ca percepția însăși.
Începând cu secolul al IX-lea ‒ desigur, aceste date trebuie privite ca niște repere aproximative; tranziția are loc foarte lent ‒ în sufletele omenești a început să lumineze inteligența personal-individuală. Omul a căpătat sentimentul: eu îmi formez gândurile. Și această formare a gândurilor a devenit elementul preponderent în cadrul vieții sufletești, astfel încât cei ce gândeau vedeau esența sufletului omenesc în activitatea intelectului. Anterior existase o reprezentare imaginativă despre suflet. Esența lui nu era văzută în activitatea de formare a gândurilor, ci în participarea lui la conținutul spiritual al lumii. Ființele spirituale suprasensibile erau imaginate gândind; ele acționează și în om; ele sunt cele ce gândesc și în interiorul omului. Ceea ce trăiește în acest fel în om din lumea spirituală suprasensibilă, acesta era resimțit drept suflet.
Îndată ce te-ai ridicat în lumea spirituală cu concepțiile tale te apropii de puteri ființiale spirituale ce au o existență concretă. În învățăturile vechi puterea din care izvorau gândurile despre lucruri era desemnată cu numele de Mihael. Numele poate fi păstrat. Așadar putem spune: odinioară oamenii simțeau faptul că gândurile vin de la Mihael. Mihael era regentul inteligenței cosmice. Din secolul al IX-lea oamenii au început să piardă acel sentiment care le spunea că gândurile le sunt inspirate de către Mihael. Ele au scăpat de sub domnia lui; au căzut din lumea spirituală în sufletele individuale omenești.
De acum înainte în omenire a fost cultivată viața de gândire. La început exista o nesiguranță în legătură cu ceea ce primeai prin gânduri. Această nesiguranță o vedem la învățăturile scolastice. Scolasticii se împărțeau în două: realiști și nominaliști. Realiștii, al căror conducător era Toma d'Aquino și apropiații acestuia, mai simțeau încă vechea înrudire dintre gând și obiect. De aceea ei vedeau în gânduri ceva real, care trăiește în lucruri. Ei vedeau gândurile pe care și le făcea omul ca pe ceva real, ce curge dinspre lucruri în suflet. ‒ Nominaliștii resimțeau cu predilecție faptul că sufletul este cel ce le creează gândurile. Ei resimțeau gândurile doar ca ceva subiectiv, care trăiește în suflet și care nu are nimic de-a face cu lucrurile. Ei își spuneau: gândurile nu sunt decât nume date de om lucrurilor. (Nu se vorbea despre „gânduri”, ci despre „universalii”; acest lucru nu afectează însă principiul de bază al concepției, întrucât gândurile întotdeauna au ceva universal în raport cu lucrurile individuale.)
Putem spune: realiștii au vrut să-i rămână credincioși lui Mihael; ei au vrut să-i slujească lui Mihael, regentul inteligenței cosmice, ca gânditori și din motivul că gândurile au căzut din domeniul său în cel al oamenilor. ‒ Nominaliștii realizau, în partea inconștientă a sufletului lor, despărțirea de Mihael. Ei nu-l considerau pe Mihael posesorul gândurilor, ci pe om.
Nominalismul a câștigat teren și influență. Acest lucru a putut continua așa până în ultima treime a secolului al XIX-lea. În această perioadă, cei care se pricepeau să citească evenimentele spirituale din Univers au resimțit faptul că Mihael a pornit pe urma curentului vieții intelectuale. El este în căutarea unei noi metamorfoze a misiunii sale cosmice. Mai înainte el a făcut ca gândurile să se reverse în sufletele oamenilor din lumea spirituală exterioară; din ultima treime a secolului al XIX-lea el vrea să trăiască în sufletele omenești în care se formează gândurile. Mai înainte, oamenii înrudiți cu Mihael îl vedeau pe acesta desfășurându-și activitatea în domeniul spiritual; acum ei recunosc faptul că trebuie să-l lase pe Mihael să locuiască în inimă; acum ei îi dedică lui viața lor spirituală purtată de activitatea gânditoare; acum ei se lasă povățuiți în ceea ce privește căile juste ale sufletului de către Mihael prin viața de gândire liberă, individuală.
Oamenii, care în viața pământească precedentă au trăit în ființa gânditoare inspirată, deci au fost slujitori ai lui Mihael, s-au simțit, la sfârșitul secolului al XIX-lea, când au revenit în viața pământească, atrași spre o comunitate benevolă de adepți ai lui Mihael. Ei îl considerau de acum înainte pe vechiul inspirator al gândurilor lor ca pe un reper în ceea ce privește ființa superioară a gândurilor.
Cine înțelege să ia aminte la astfel de lucruri ar putea ști ce cotitură a intervenit în ultima treime a secolului al XIX-lea în ceea ce privește viața de gândire a oamenilor. Înainte omul putea simți doar că gândurile se formau dinăuntrul ființei sale; începând din perioada indicată el se poate ridica deasupra ființei sale; el își poate dirija gândirea spre spiritual; aici îi iese în întâmpinare Mihael, iar acesta i se arată înrudit dintotdeauna cu întreaga țesătură de gânduri. El eliberează gândurile din domeniul capului; el dă cale liberă acestor gânduri spre inimă; el descătușează entuziasmul din suflet, astfel încât omul se poate dărui sufletește la tot ceea ce se poate afla prin lumina gândirii. Epoca lui Mihael a început. Inimile încep să aibă gânduri; entuziasmul nu mai izvorăște dintr-un întuneric mistic obscur, ci din claritatea sufletească purtată de gânduri. A înțelege aceasta înseamnă a-l primi în sufletul tău pe Mihael. Gândurile, care astăzi tind spre înțelegerea spiritualului, trebuie să își aibă rădicina în inimi care bat pentru Mihael, regentul înflăcărat al gândurilor din Univers.
79. Față de Ierarhia a treia (Arhai, Arhangheli, Îngeri) ne putem apropia spiritual, atunci când am făcut în așa fel cunoștință cu gândirea, simțirea și voirea, încât percepem în ele spiritualul care acționează în suflet. Gândirea oferă inițial doar imagini, nu ceva care există real în lume. Simțirea țese în această lume de imagini; ea pledează pentru ceva real din interiorul omului, însă nu-l poate trăi deplin. Voirea dezvoltă o realitate ce presupune trupul, însă ea nu conlucrează conștient la plăsmuirea lui. Ființialul care trăiește în gândire, pentru a face din trup fundamentul acestei gândiri, ființialul ce trăiește în simțire, pentru a face ca trupul să devină părtaș la viețuirea unei realități, ființialul ce trăiește în voire, pentru a conlucra conștient la plăsmuirea lui, trăiește în Ierarhia a treia.
80. Față de Ierarhia a doua (Exusiai, Dynamis, Kiriotetes) ne putem apropia spiritual dacă reușim să vedem realitățile naturale ca fenomene ale unui spiritual ce trăiește în ele. Atunci Ierarhia a doua își are drept sălaș natura, pentru ca din ea să acționeze asupra sufletelor.
81. Față de prima Ierarhie (Serafimi, Herevimi, Tronuri) ne putem apropia spiritual, dacă reușim să privim realitățile din regnurile naturii și din regnul uman ca fapte (creațiuni) ale unui spiritual ce acționează în ele. Atunci Ierarhia întâi are drept câmp de acțiune al ei regnurile naturii și regnul uman.
82. Omul privește în sus spre lumile stelare; ceea ce se oferă aici simțurilor sunt doar manifestările exterioare ale entităților și faptelor lor spirituale, despre care în considerațiile de mai sus s-a spus că aparțin ființelor regnurilor spirituale (Ierarhii).
83. Pământul este scena de manifestare a celor trei regnuri naturale și a regnului uman, în această postură ele revelând aparența senzorială a activității entităților spirituale.
84. Forțele ce acționează în interiorul regnurilor naturii terestre și al regnului uman din direcția ființelor spirituale se dezvăluie spiritului omenesc prin cunoașterea adevărată, conformă spiritului, a lumilor stelare.
