În actualul stadiu cosmic al evoluției, conștiența omenească dezvoltă trei forme de conștiență: conștiența de veghe, conștiența de vis și conștiența de somn fără vise.
Conștiența de veghe viețuiește lumea exterioară accesibilă simțurilor, își formează idei asupra ei și poate, din aceste idei, să își formeze altele care să oglindească o lume pur spirituală. Conștiența de vis dezvoltă imagini care remodelează lumea exterioară, cum ar fi de exemplu atunci când Soarele luminează chiar deasupra patului, și legat de acest fapt ea are o viețuire plină cu tot felul de amănunte despre un incendiu. Sau prezintă în suflet lumea interioară a omului sub formă de tablouri simbolice, de exemplu inima care bate puternic prin imaginea unui cuptor încins. De asemenea, în conștiența de vis reînvie, transformate, și amintirile omului. În ea intră și conținuturile acelor imagini ce nu sunt împrumutate din lumea senzorială ci din cea spirituală, dar care nu oferă posibilitatea de a pătrunde cognitiv în lumea spirituală, pentru că existența lor crepusculară nu se lasă ridicată în întregime în conștiența trează, și pentru că ceea ce răsună în ele nu poate fi sesizat cu adevărat.
Este posibil însă ca în însuși procesul nemijlocit de trezire să percepi destul de mult din lumea de vis, încât să îți dai seama că ea este copia imperfectă a unei trăiri spirituale care umple somnul, dar se sustrage în cea mai mare parte conștienței treze. Pentru a înțelege aceasta este nevoie să dirijezi în așa fel momentul trezirii, încât acesta să nu îți aducă brusc în fața sufletului lumea exterioară și să te capteze în ea, ci sufletul să se dăruie celor trăite în interior fără să privească în afară.
Conștiența de somn fără vise face ca sufletul să aibă niște viețuiri ce în amintire ne apar doar sub forma unei invariabile monotonii în scurgerea timpului. Poți vorbi de astfel de viețuiri ca despre ceva cu desăvârșie inexistent, atât timp cât nu pătrunzi în ele cu ajutorul cercetării spiritual-științifice. Dacă însă se întâmplă așa ceva, dacă se dezvoltă conștiența imaginativă și inspirată în felul descris în literatura antroposofică, atunci din întunericul somnului apar imaginile și inspirațiile ce vorbesc despre viețuirile anterioare existenței pământești. Atunci putem cuprinde cu gândirea și conținutul conștienței de vis. Acesta este un conținut care nu poate fi cuprins cu ajutorul conștienței de veghe, care face trimitere la o lume în care omul zăbovește între două vieți pământești, ca suflet neîntrupat.
Dacă am luat cunostință de ceea ce ascund în actuala fază a evoluției cosmice conștiența de vis și conștiența de somn, se deschide calea spre înțelegerea formelor evolutive de conștiență omenească din erele preistorice. Desigur că nu putem ajunge aici prin intermediul cercetării exterioare, căci mărturiile exterioare conservate nu aduc la suprafață decât efecte ale trăirilor conștienței omenești din epocile preistorice. Literatura antroposofică aduce lămuriri în ce privește modul în care se poate ajunge, prin cercetare spirituală, la contemplarea unor astfel de trăiri.
În epoca veche egipteană, această cercetare găsește o conștiență de vis mult mai apropiată de conștiența de veghe decât este cazul în prezent la om. Trăirile de vis radiau ca amintiri în conștiența de veghe; iar aceasta punea la dispoziție nu numai impresii senzoriale cuprinse în gânduri clar conturate, ci și spiritualul ce acționează în lumea senzorială. Prin aceasta omul se afla instinctiv cu conștiența sa în lumea pe care o părăsise la întruparea sa pe Pământ și pe care o va reîntâlni când va fi trecut din nou prin poarta morții.
Monumentele literare păstrate până astăzi, și altele de acest gen, îi oferă celui ce pătrunde fără idei preconcepute în conținutul lor impresii clare despre o conștiență ce aparține unui timp din care nu există monumente exterioare.
Conștiența de somn a epocii egiptene vechi cuprindea vise din lumea spirituală, după cum conștiența din ziua de azi cuprinde vise din lumea fizică.
La alte popoare găsim însă și o altă conștiență. Somnul iradia trăirile sale până în starea de veghe, și anume în așa fel încât în această iradiere exista instinctiv o viziune a vieților pământești repetate. Tradițiile referitoare la cunoașterea vieților pământești repetate de către oamenii preistorici provin de la aceste forme de conștiență.
Ceea ce în epocile de demult exista crepuscular-instinctiv în conștiența de vis o regăsim printr-o cunoaștere imaginativă dezvoltată. În aceasta însă trăiește deplin conștient, ca în starea de veghe.
Tot așa, prin cunoașterea [Nota 4] inspirată realizăm ce însemna cunoașterea instinctivă preistorică, unde se mai putea vedea ceva din viețile pământești repetate. Istoria actuală a omenirii nu acceptă o asemenea schimbare a formelor de conștiență. Mai degrabă tinde să creadă că, în esență, formele de conștiență actuale există de tot atât timp de când există oamenii pe Pământ.
Iar ceea ce trimite la aceste alte forme de conștiență, miturile și basmele, ar vrea să fie o emanație a fanteziei poetice a oamenilor preistorici.
88. În conștiența trează de zi omul, în actuala eră cosmică, se viețuiește pe sine ca făcând parte din lumea fizică. Această viețuire îi ascunde faptul că în propria sa ființă sunt prezente efectele unei vieți petrecute între moarte și naștere.
89. În conștiența de vis omul viețuiește, într-un mod haotic, propria ființă unită nearmonios cu ființa spirituală a Cosmosului. Conștiența de veghe nu poate cuprinde conținutul propriu-zis al acestei conștiențe de vis. Conștienței imaginative și inspirate i se dezvăluie faptul că lumea spirituală, pe care omul o străbate între moarte și naștere, contribuie la construirea ființei sale interioare.
90. În conștiența de somn fără vise omul viețuiește, fără a fi el însuși conștient, propria ființă străbătută de consecințele vieților pământești trecute. Conștiența inspirată și intuitivă pătrunde în contemplarea acestor consecințe și vede acțiunea vieților pământești anterioare în destinul (Karma) celei prezente.
91. În actuala eră cosmică, voința intră în conștiența obișnuită doar prin intermediul gândurilor. Această conștiență obișnuită poate cupla însă doar la senzorial-perceptibil. Conștiența obișnuită cuprinde ceva și din voința proprie, însă doar acea parte a ei care intră în lumea senzorial-perceptibilă. În această conștiență omul știe ceva despre impulsurile sale voliționale doar observând-se pe sine și reflectând asupra lui însuși, așa cum despre lumea exterioară știe ceva tot prin intermediul observației.
92. Karma, care acționează în voință, este o însușire implicită a ei din viețile pământești anterioare. De aceea ea nu poate fi înțeleasă cu ajutorul reprezentărilor din existența senzorială obișnuită, ce se orientează doar spre viața pământească actuală.
93. Întrucât aceste reprezentări nu pot cuprinde Karma, ele expediază inexplicabilul din impulsurile voliționale omenești în întunericul misterios al constituției corporale, în timp ce ea este efectul vieților pământești anterioare.
94. Prin viața de reprezentare obișnuită mijlocită de simțuri, omul se situează în lumea fizică. Pentru a recepta acestă lume în conștiența sa, Karma trebuie să tacă în viața de reprezentare. Ca subiect al acțiunii de reprezentare, omul își uită oarecum Karma sa.
95. În manifestările voluționale acționează Karma; acțiunea rămâne însă în inconștient. Prin ridicarea elementului ce acționează inconștient în voință la nivelul imaginației, putem să cuprindem Karma. Putem simți în noi propriul destin.
96. Când în imaginație pătrund inspirația și intuiția, în acțiunea volițională devin perceptibile, în afara impulsurilor din prezent, și consecințele vieților pământești anterioare. Viața trecută se dovedește activă în cea prezentă.
97. O prezentare mai grosieră ar suna astfel: în sufletul omului trăiesc gândirea, simțirea și voirea. O prezentare mai subtilă trebuie să spună: gândirea conține întotdeauna un rudiment de simțire și voire, simțirea unul de gândire și voire, voirea unul de gândire și simțire. În viața de gândire predomină, comparativ cu celelalte conținuturi sufletești, doar gândirea, în viața de sentiment doar simțirea, în viața volițională doar voirea.
98. Simțirea și voirea vieții de gândire implică consecința karmică a vieților pământești anterioare. Gândirea și voirea vieții de sentiment determină, în mod karmic, caracterul. Gândirea și simțirea vieții voliționale smulg viața pământească actuală din contextul karmic.
99. În simțirea și voirea gândirii omul își trăiește Karma trecutului său; în gândirea și simțirea voinței el pregătește Karma viitorului.
100. Gândurile își au locul propriu-zis în corpul eteric al omului. Aici ele sunt însă forțe ființial-vii. Ele se întipăresc în corpul fizic. Sub această formă, de „gânduri întipărite”, ele au un caracter de umbră, așa cum le cunoaște conștiența obișnuită.
101. Ceea ce trăiește în gânduri ca simțire provine de la corpul astral; ceea ce trăiește în gânduri ca voire provine de la Eu. În somn corpul eteric al omului radiază în întregime în lumea de gânduri a acestuia, numai că omul nu ia parte la aceasta, întrucât el a retras, odată cu corpul astral, simțirea întrețesută gândurilor și a retras, odată cu Eul, voirea întrețesută acelorași gânduri.
102. În momentul în care în somn corpul astral și Eul slăbesc raportul cu gândurile corpului eteric, cele două intră într-un raport cu Karma, prin care sunt contemplate evenimentele trăite în cursul vieților pământești repetate. Această contemplare este refuzată conștienței obișnuite; la ea are acces doar o conștiență suprasensibilă.
