Dacă ne apropiem în prezent cu viețuirea spirituală de acțiunea lui Mihael găsim posibilitatea să facem lumină, din punct de vedere spiritual-știinlific, în privința naturii cosmice a libertății.
Aceasta nu se referă la lucrarea mea Filosofia libertății. Această lucrare își are originea chiar în forțele de cunoaștere pur omenești, când ele se pot dedica tărâmului spiritului. Pentru a recunoaște ceea ce este spus aici nu este nevoie deocamdată să intrăm în legătură cu ființele altor lumi. Putem însă să spunem că Filosofia libertății este o pregătire pentru descoperirea lucrurilor ce pot fi aflate în legătură cu libertatea, atunci când ne adunăm în spirit împreună cu Mihael.
Este ceea ce se prezintă în continuare.
Dacă vrei cu adevărat să trăiești libertatea în activitatea omenească, atunci ceea ce se împlinește sub lumina acesteia nu trebuie în nici un fel să depindă de organizarea fizică și eterică a omului. „Liberul” poate fi realizat doar dinăuntrul Eului; și împreună cu acțiunea liberă a Eului trebuie să poată undui corpul astral, pentru ca acesta să-l poată transmite corpului fizic și eteric. Aceasta este doar o latură a chestiunii. Cealaltă latură o putem întrezări doar legat de misiunea lui Mihael. ‒ De asemenea, ceea ce omul viețuiește în libertate nu trebuie să acționeze asupra corpului său eteric sau asupra corpului său fizic. Dacă s-ar întâmpla așa ceva, atunci omul ar ieși complet în afara a ceea ce a devenit el sub influența entității divin-spirituale și a revelației divin-spirituale de-a lungul diferitelor etape ale evoluției sale.
Ce viețuiește omul prin ceea ce este doar operă divin-spirituală în jurul său nu trebuie să aibă o influență decât asupra spiritului său (a Eului său). Asupra conformației lui fizice și eterice poate avea influență doar ceva ce își are originea în entitatea și în revelația divin-spiritualului, care se continuă de-a lungul curentului evolutiv nu în lumea din jurul său, ci în propria sa entitate. Acest lucru însă nu trebuie să acționeze în entitatea omenească absolut deloc împreună cu ceea ce trăiește în elementul libertății.
Acest lucru este posibil doar prin faptul că Mihael aduce cu sine, dintr-un trecut originar străvechi al evoluției, ceva ce oferă oamenilor o legătură cu divin-spiritualul, care în prezent nu mai intervine în conformația fizică și eterică. În felul acesta, în cadrul misiunii lui Mihael se dezvoltă terenul pentru o comunicare a omului cu lumea spirituală, care nu interferează în niciun fel cu naturalul.
Este un lucru înălțător să vezi entitatea omului ridicându-se prin intermediul lui Mihael în sfera spirituală, în timp ce inconștientul, subconștientul, ce se dezvoltă sub sfera libertății, concresc tot mai mult cu materialul.
Poziția omului față de ființa Cosmosului îi va deveni acestuia din ce în ce mai greu de înțeles în viitor, dacă nu va voi ca în afara relațiilor sale cu ființele naturii și cu procesele din natură să admită și altfel de relații, cum ar fi cea față de misiunea lui Mihael. ‒ Relațiile față de natură le cunoaștem ca pe ceva ce este privit din afară; relațiile față de lumea spirituală pornesc de la ceva ce este ca un fel de convorbire interioară cu un fapt esențial, la care ne-am obținut accesul prin aceea că am început să privim lumea în mod spiritual.
Așadar, pentru a putea transpune în viață impulsurile libertății, omul trebuie să fie în stare să țină la distanță de ființa sa anumite acțiuni ale naturii ce se exercită asupra acestei ființe dinspre Cosmos. Când în conștiență domnesc forțele ce reprezintă viața Eului în libertate, în subconștient se petrece chiar această ținere la distanță. Pentru percepția interioară a omului aceasta este conștiența acțiunii în libertate; pentru ființele spirituale din alte sfere cosmice aflate în legătură cu omul ea este altceva. Referitor la acțiunea omului în libertate, ființa din Ierarhia Îngerilor ce se preocupă de perpetuarea existenței omenești de la o viață pământească la alta are imediat următoarea viziune: omul respinge din el acele forțe cosmice care vor să-l modeleze în continuare, care vor să-i dea organizării Eu a sa suporturile fizice necesare, după modelul de dinaintea erei mihaelice.
Mihael, ca ființă a Ierarhiei Arhanghelilor, primește impresiile sale cu ajutorul ființelor din Ierahia Îngerilor. El se dedică misiunii de a-i furniza omului, în modul descris aici, forțe din partea spirituală a Cosmosului care să înlocuiască pe cele din existența naturală, reprimate.
Acest lucru îl realizează aducând acțiunea sa în deplină armonie cu Misteriul de pe Golgota.
În acțiunea lui Christos în cadrul evoluției pământești sunt prezente forțele de care omul are nevoie, atunci când acționează prin libertate, pentru a compensa impulsurile naturale reprimate. ‒ Omul, într-adevăr, nu trebuie atunci decât să-și aducă sufletul în comuniune cu Christos, acea stare despre care s-a vorbit deja aici în aceste comunicări în legătură cu misiunea lui Mihael.
Omul, când stă în fața Soarelui fizic și primește de la el căldură și lumină, se știe într-o realitate.
La fel trebuie să viețuiască el în fața Soarelui spiritual, Christos, ce și-a unit existența Sa cu existența pământească și, în mod viu, să primească în suflet de la El ceea ce corespunde căldurii și luminii în lumea spirituală.
Când îl va viețui pe „Christos în sine” se va simți pătruns de „căldură spirituală”. Prin această pătrundere va împărtăși următorul sentiment: această căldură eliberează ființa ta omenească de lanțurile cosmice, în care ea nu trebuie să mai rămână. Pentru cucerirea libertății, existența divin-spirituală primordială a trebuit să te conducă în niște regiuni unde nu mai putea rămâne lângă tine, în care însă ți l-a dat pe Christos, pentru ca forțele Sale să-ți dea ție, ca om liber, ceea ce ți-a dat odinioară existența divin-spirituală primordială pe cale naturală, care pe atunci era totodată și cale spirituală. Această căldură te conduce din nou înapoi la divinul din care te tragi.
Prin acest sentiment, prin căldura sufletească interioară în om se va dezvolta treptat viețuirea în și cu Christos și viețuirea adevăratei și veritabilei umanități. „Christos îmi conferă ființa mea de om”, acesta va fi sentimentul fundamental ce străbate de la un capăt la altul sufletul. Iar dacă va exista acest sentiment, imediat își face apariția un altul, în care omul, simțindu-se una cu ambianța stelară din jurul Pământului și cu tot ceea ce poate fi recunoscut drept divin-spiritual în această ambianță stelară, se simte ridicat prin Christos deasupra existenței pământești obișnuite.
La fel și cu lumina spirituală. Omul se poate simți plenar în ființialitatea sa omenească atunci când se percepe pe sine ca individualitate liberă. Dar odată cu această percepere există și o parte de umbră. Divin-spiritualul dintru începuturi nu mai luminează. În lumina pe care Christos i-o aduce Eului omenesc este prezentă din nou lumina primordială. Printr-o astfel de comuniune cu Christos se poate aprinde un gând care să te entuziasmeze, care să străbată solar întregul suflet: lumina divină dintru începuturi este din nou aici în toată splendoarea ei; ea luminează, cu toate că lumina ei nu mai este una naturală. Iar în prezent omul se unește cu forțele de lumină spirituale cosmice ale trecutului, în care el nu era încă o individualitate liberă. Și dacă în sufletul său omul se unește plin de înțelegere cu misiunea lui Mihael, el poate găsi în această lumină căile care pot călăuzi în mod just entitatea sa omenească.
Apoi, în căldura spirituală va simți impulsul care să îl transpună în așa fel în viitorul său cosmic, încât atunci să poată rămâne credincios darurilor originare ale entităților sale divin-spirituale, deși a ajuns ca în lumile acestora să se dezvolte până la stadiul de individualitate liberă. Iar în lumina spirituală va resimți forța care îl va face să perceapă, cu o conștiență din ce în ce mai înaltă și mai vastă, în lumea în care el se regăsește ca om liber cu zeii originilor sale.
Dorința de a persevera în existența originară, de a păstra bunătatea divină originară din om, teama de a folosi în mod plenar libertatea îl conduc totuși pe om, în această lume din prezent unde totul este axat pe dezvoltarea libertății sale, spre Lucifer, care reneagă lumea actuală.
Capitularea în fața existenței actuale, dorința de a lăsa să stăpânească exclusiv naturalitatea cosmică, indiferentă față de bunătate, accesibilă acum intelectului și dorința de a viețui folosirea libertății doar la nivelul intelectului sunt ceea ce-l conduce pe om, în această lume a prezentului în care evoluția trebuie continuată în straturile mai profunde ale sufletului, întrucât în cele superioare domnește libertatea, spre Ahriman, care vrea să vadă lumea actuală transformată complet într-un cosmos al ființei intelectuale.
În astfel de regiuni, în care omul simte privirea spre lumea exterioară căzând spiritual asupra lui Mihael, în care simte privirea spre interiorul sufletului căzând spiritual asupra lui Christos, înflorește acea siguranță sufletească și spirituală cu ajutorul căreia va putea să parcurgă acel drum cosmic pe care va afla adevărata sa desăvârșire viitoare, fără ca să-și piardă originea.
Goetheanum, 9 noiembrie 1924
118. O acțiune liberă poate fi doar una la care nu contribuie niciun fenomen natural dinăuntrul sau din afara omului.
119. Acțiunii libere a individualității omului, în care un fenomen natural este reprimat, îi corespunde la polul opus acțiunea neliberă, în care fenomenul natural este prezent și îi impune ființei omenești configurația lui, predestinată cosmic pentru acea ființă.
120. Pentru omul ce trăiește în concordanță cu stadiul prezent și viitor al evoluției lumilor această configurație nu îi parvine pe cale naturală, ci îi parvine pe cale spirituală, prin unirea cu Mihael, prin care găsește și calea spre Christos.
