Într-o a doua perioadă omul ajunge din domeniul Arhailor în cel al Arhanghelilor. Cu aceștia însă el nu este unit corporal-spiritual, așa cum era înainte cu Arhaii. Unirea sa cu Ierarhia Arhanghelilor este una mai mult spirituală. Ea este însă atât de intimă, încât deocamdată nu putem vorbi de o separare de lumea divin-spirituală.
Ierarhia Arhanghelilor îi dă omului un element al corpului eteric ce corespunde formei corpului fizic, pe care el o datorează Arhailor. Așa cum corpul fizic, prin forma sa, este adaptat Pământului pentru a fi pe acesta purtătorul conștienței de sine, tot astfel corpul eteric este adaptat condițiilor cosmice, forțelor din afara Pământului. În corpul fizic trăiește Pământul, iar în corpul eteric lumea stelară. Omul datorează forțele interioare, pe care le poartă cu sine pe Pământ pentru a se putea sustrage ‒ în egală măsură cu ținuta, mișcarea și gesturile sale ‒ gravitației terestre, creației Arhanghelilor în corpul său eteric. Așa cum în corpul fizic forțele terestre pot trăi prin intermediul conformației specifice, tot astfel în corpul eteric trăiesc forțele ce se revarsă din spațiul cosmic, din toate părțile, pe Pământ. Forțele pământești ce trăiesc în conformația fizică vizibilă sunt cele care fac să existe o formă relativ fixă, încheiată. Contururile omului rămân, cu metamorfozele de rigoare, stabile pe durata vieții terestre; capacitățile de mișcare se consolidează în obișnuințe și așa mai departe. ‒ În corpul eteric domnește o continuă mișcare, ceea ce constituie o reflectare a schimbărilor ce se produc în pozițiile corpurilor astrale în timpul vieții pământești a omului. Corpul eteric se modelează deja corespunzător schimbărilor cerești de zi-noapte; dar și corespunzător modificărilor care se petrec între nașterea și moartea omului [Nota 38].
Această adaptare a corpului eteric la forțele cerești nu contravine separării treptate a stelelor de pe cer de puterile divin-spirituale, despre care s-a vorbit în alte considerațiuni. Este just ceea ce s-a spus, că în epoci foarte, foarte vechi în stele trăia voință divină și inteligeță divină. În epocile ce au urmat acestea s-au transformat în „calculabil”. Zeii nu mai acționează asupra oamenilor prin ceea ce acum a devenit „operă” a lor. Treptat însă omul ajunge prin corpul său eteric într-un raport propriu față de stele, așa cum prin corpul său fizic ajunge într-un astfel de raport cu gravitația terestră.
Ceea ce-și integrează omul la naștere când coboară din lumea spirituală pe Pământ, corpul său eteric, care primește în sine forțele cosmice extrapământești, este creat în această a doua perioadă prin intermediul Ierarhiei Arhanghelilor.
Un lucru esențial primit de om prin această Ierarhie este apartenența lui la un grup de oameni de pe Pământ. Oamenii sunt diferențiați pe suprafața Pământului. Dacă privim retroactiv ce se întâmplă în această a doua perioadă, nu vom vedea diferențierea de rase și popoare din ziua de azi, ci una puțin altfel, o diferențiere mai mult spirituală, ce provine din faptul că în diferite locuri pe Pământ forțele stelare apar în constelații diferite. În distribuția apei și a uscatului, în clima, vegetația și celelalte care mai există pe Pământ trăiește cerul stelar. În măsura în care omul trebuie să se adapteze acestor condiții, pe care le putem considera condiții cerești pe Pământ, această adaptare ține de corpul eteric, iar plăsmuirea lui este o creație a corului Ahanghelilor.
Acum însă, chiar în timpul acestei a doua perioade, în viața omenească se infiltrează sub o anumită formă forțele luciferice și ahrimanice. Această infiltrare este necesară, deși la prima vedere ea pare că îl coboară pe om sub entitatea sa.
Pentru ca omul să dezvolte în viața pământească conștiența de sine, el trebuie să se desprindă într-o măsură mai mare de lumea divin-spirituală din care își trage obârșia, decât ar putea-o face prin însuși intermediul acestei lumi. Aceasta se întâmplă în epoca în care asupra lui acționează Arhanghelii, întrucât atunci legătura cu lumea spirituală nu mai este una la fel de solidă ca pe vremea când asupra lui acționau Arhaii. Lucifer și Ahriman se pot măsura mai degrabă cu forțele, mai mult spirituale, ce provin de la Arhangheli, decât cu cele mai puternice ale Arhailor.
Conformația eterică este impregnată de puterile luciferice cu o înclinație mai puternică pentru lumea stelară, decât ar fi avut-o dacă ar fi acționat doar puterile divin-spirituale unite de la origini cu omul. Prin puterile ahrimanice conformația fizică este antrenată mai puternic în gravitația terestră, decât s-ar fi întâmplat dacă aceste puteri nu ar fi acționat.
Prin aceasta în om se sădește germenele conștienței depline de sine și a voinței libere. Chiar dacă puterile ahrimanice urăsc voința liberă, ele inoculează în om [Nota 39] germenele predispoziției acestei voințe libere, deoarece în felul acesta ele îl pot desprinde de lumea lui divin-spirituală.
Dar mai întâi în această a doua perioadă are loc o impregnare mai puternică în corpurile fizic și eteric a ceea ce sădiseră diferitele Ierarhii, începând de la Serafimi și până la Arhangheli, în om, decât dacă nu s-ar fi exercitat influența luciferică și ahrimanică. Fără această influență acțiunea Ierarhiilor ar fi rămas la nivelul corpului astral și al Eului.
Prin aceasta pe Pământ nu poate lua ființă acea grupare de oameni, mai spirituală, spre care au tins Arhanghelii.
Prin imprimarea influenței la nivelul corpurilor fizic și eteric, forțele spirituale se transformă în contrarul lor. În loc să apară o diferențiere mai mult spirituală, are loc una după rase și popoare.
Fără influența luciferică și ahrimanică oamenii de pe Pământ s-ar fi văzut diferențiați din cer. În viața lor grupurile s-ar fi comportat unele față de altele ca niște ființe ce și-ar da și ar lua reciproc una de la alta spiritualul, de bună voie și în iubire. La rase și la popoare se evidențiază gravitația terestră, ce se manifestă prin trupul omului; la grupurile spirituale ar fi apărut o oglindă a lumii divin-spirituale.
Cu toate acestea conștiența deplină de sine de mai târziu a trebuit să fie sădită dinainte în evoluția omenirii. Acest lucru a avut la rândul său drept consecință faptul că sub o anumită formă, e drept mai atenuată, străvechea diferențiere a oamenilor, existentă pe vremea când omul trecea de sub jurisdicția Exusiailor la cea a Arhailor, s-a păstrat.
Omul a viețuit acest stadiu al evoluției ca într-o școală cosmică, contemplând-presimțind. Propriu-zis el nu a ajuns încă să dezvolte o cunoștință a faptului că aceasta ar fi o pregătire esențială pentru conștiența de sine ulterioară. Contemplarea cu simțirea a forțelor sale evolutive a avut însă atunci o mare importanță pentru încorporarea conștienței de sine în corpul astral și în Eu.
În ceea ce privește gândirea, în acea vreme omul a fost înzestrat de către puterile luciferice cu înclinația de a se adânci [Nota 40] și în continuare în formele vechi ale spiritualului și de a nu se adapta la formele noi. Căci Lucifer are în permanenlă dorința să mențină pentru om formele anterioare ale vieții.
Prin aceasta gândirea omului s-a structurat în așa fel, încât treptat a ajuns să dezvolte în viața dintre moarte și o nouă naștere acea însușire care, în timpurile străvechi, plăsmuia în el gânduri.
Pe atunci această însușire putea contempla spiritualul, deși ea era exact cum este în prezent simpla percepere senzorială. Aceasta se întâmpla pentru că atunci fizicul purta spiritualul la suprafața sa. Acum însă acea însușire de a gândi păstrată din acea vreme nu mai poate acționa decât ca percepție senzorială. Treptat, acea facultate de a te ridica spre spiritual prin gândire s-a diminuat. Acest lucru s-a văzut cu claritate abia în epoca sufletului conștienței, când lumea spirituală a fost complet învăluită în întuneric. Asa se face că în secolul al XIX-lea cei mai buni cercetători ai naturii, ce n-au putut deveni materialiști, spuneau: Nu ne rămâne altceva de făcut decât să cercetăm pur și simplu acea lume ce se poate cerceta prin măsură, număr și greutate și prin simțuri; nu avem însă dreptul să tăgăduim o lume spirituală, ce se ascunde în spatele celei senzoriale. De aici și observația că acolo unde omul caută cu obstinație în întuneric ar putea exista o lume, necunoscută, plină de lumină.
Așa cum gândirea a fost deturnată în om prin Lucifer, voința a fost deturnată prin Ahriman. Ea a fost înzestrată cu o tendință spre un anumit fel de libertate, în care n-ar fi trebuit să ajungă decât mai târziu. Această libertate nu este una reală, ci iluzia libertății. Omenirea a trăit mult timp în această iluzie a libertății. Acest lucru nu i-a dat posibilitatea să dezvolte spiritual ideea libertății. S-a pendulat încolo și încoace între o părere că omul ar fi liber și o alta, că el ar fi prins în plasa unei necesități imuabile. Și când a venit libertatea adevărată, odată cu apariția epocii conștienței, ea nu a mai putut fi recunoscută, deoarece cunoașterea a fost prea mult timp captivă în iluzia libertății.
Tot ceea ce s-a sădit în ființa omului în acest al doilea stadiu de evoluție al vieților dintre moarte și o nouă naștere el l-a dus cu sine, ca amintire cosmică, în cel de-al treilea stadiu, în care se găsește și acum. În acest stadiu el se află față de Ierarhia Îngerilor într-un raport asemănător cu cel față de Ierarhia Arhanghelilor, în timpul celui de-al doilea stadiu, numai că raportul lui față de Îngeri este în așa fel realizat, încât prin ei se manifestă întreaga individualitate autonomă. Căci Îngerii ‒ acum nu corul lor, ci câte unul pentru un om ‒ se limitează să mențină raportul corect al vieților dintre moarte și o nouă naștere și al vieților pământești.
Un fapt curios la prima vedere este acela că într-al doilea stadiu de evoluție al vieților dintre moarte și o nouă naștere pentru fiecare om acționează întreaga Ierarhie a Arhanghelilor. Mai târziu acestei Ierarhii îi revine sarcina conducerii semințiilor popoarelor, și aici avem un Arhanghel pentru un singur popor, ca spirit al poporului. La rase rămân active Începătoriile. Și aici pentru o rasă acționează o ființă din Ierarhia Începătoriilor, ca spirit al rasei.
Astfel, omul actual are și pe durata vieții dintre moarte și o nouă naștere amintirea cosmică a stadiilor precedente ale acestei viețuiri. Această amintire cosmică apare clar și acolo unde, în lumea fizică, se manifestă o conduce spirituală, de exemplu în rase și în popoare.
Goetheanum, Anul Nou 1925
150. Într-o a doua perioadă a evoluției vieții dintre moarte și o nouă naștere omul intră în sfera Arhanghelilor. În timpul acesteia se pune germenul viitoarei conștiențe de sine în elementul sufletesc, după ce în prima perioadă acest germene fusese sădit în modelarea formei umane.
151. În timpul acestei a doua perioade, datorită influențelor luciferice și ahrimanice, omul este împins mai adânc în fizic decât s-ar fi întâmplat dacă aceste influențe nu ar fi existat.
152. În a treia perioadă omul ajunge în sfera Îngerilor, care însă își exercită influența doar în corpul astral și în Eu. Această perioadă este cea actuală. Ceea ce s-a întâmplat în primele două perioade continuă să trăiască în evoluția omenească și explică de ce în cadrul epocii sufletului conștienței (în secolul al XIX-lea) omul sfârșește prin a vedea în lumea spirituală un întuneric total.
