Cosmosul i se revelează omului mai întâi dinspre latura Pământului și apoi dinspre latura exterioară Pământului, cea a lumii stelare.
Cu Pământul și forțele sale omul se simte înrudit. Viața îl învață cu mare claritate despre această înrudire.
Nu la fel de înrudit se simte el în epoca prezentă cu spațiul stelar înconjurător. Acest lucru durează însă doar atâta timp cât el nu este conștient de corpul său eteric. A înțelege corpul eteric prin imaginațiuni înseamnă să dezvolți un sentiment de comuniune cu lumea stelară, după cum prin conștiența asupra corpului fizic dezvolți un astfel de sentiment de comuniune cu Pământul.
Forțele ce introduc corpul eteric în lume vin de la periferia Cosmosului, după cum cele pentru corpul fizic radiază din centrul Pământului.
Odată cu forțele eterice ce se revarsă de la periferia Cosmosului pe Pământ vin însă și acele impulsuri cosmice ce acționează în corpul astral al omului.
Eterul este ca o mare în care înoată forțele astrale, ce se apropie de Pământ din toate părțile Cosmosului.
În era cosmică prezentă doar regnul mineral și vegetal pot intra însă într-un raport nemijlocit cu astralul, care afluează spre Pământ pe valurile eterului. Nu și regnul animal și regnul uman.
În ceea ce privește regnul animal, contemplarea spirituală arată că în faza embrionară nu trăiește astralul ce se revarsă în prezent pe Pământ, ci acela care se revărsa încă în epoca lunară veche.
La regnul vegetal putem contempla cum sunt plăsmuite formele lor minunate, și anume prin faptul că astralul se desprinde din eter și acționează asupra lumii vegetale.
La regnul animal putem contempla cum astralul conservat din epocile străvechi ‒ de pe vremea evoluției lunare ‒ acționează din spiritual ca ceva conservat, care actualmente continuă să rămână în lumea spirituală, fără să iasă în lumea eterică.
Acțiunea acestui astral mai este mijlocită și de forțele lunare, care de asemenea au rămas din precedentul stadiu pământesc.
În regnul animal avem așadar rezultatul impulsurilor care s-au manifestat exterior-natural în stadiul precedent al Pământului, în actuala eră cosmică ele retrăgându-se în lumea spirituală care inundă activ Pământul.
Contemplării spirituale i se arată, de asemenea, că în cadrul regnului animal în penetrarea corpului fizic și a corpului eteric cu corpul astral sunt importante exclusiv forțele astrale din actualul stadiu terestru păstrate dintr-un trecut mai îndepărtat. Odată ce animalul are însă trupul astral, în el încep să se facă puternic simțite impulsurile solare. Forțele solare nu-i pot da animalului nimic din ceea ce este astral; în schimb, ele trebuie, odată ce acesta există în animal, să intervină în creștere, hrănire și așa mai departe.
Pentru regnul uman problema se pune altfel. Și acesta își primește la început astralul de la forțele lunare conservate. Forțele solare conțin însă impulsuri astrale ce pentru regnul animal rămân fără efect, dar care în astralul omenesc continuă să acționeze așa cum au acționat forțele lunare la prima pătrundere a omului cu astralitate.
În corpul astral animal contemplăm lumea lunară; în cel omenesc vedem acordul armonic al lumii solare și al celei lunare.
Pe acest element solar din corpul astral omenesc se bazează posibilitatea omului de a primi spiritualul ce radiază în pământesc în vederea formării conștienței de sine. Astralul se revarsă dinspre periferia Universului. El acționează fie ca unul care se revarsă în prezent, fie ca unul care s-a revărsat într-un trecut foarte îndepărtat și a fost conservat. ‒ Tot ce se referă însă la plăsmuirea Eului, ca purtător al constienței de sine, trebuie să radieze dintr-un centru stelar. Astralul acționează dinspre periferie; ceea ce corespunde Eului radiază dintr-un centru. Pământul, ca astru, impulsionează Eul omenesc din centrul său. Orice astru radiază din centrul său forțe din care se plăsmuiește Eul unei anumite entități.
Așa se înfățișează polaritatea centru stelar ‒ periferie cosmică.
Din această expunere se poate vedea că regnul animal mai supraviețuiește astăzi ca un rezultat al forțelor evolutive de odinioară ale ființei pământești, că el consumă forțele astrale conservate, dar că, după ce acestea sunt consumate, trebuie să dispară. La om, dimpotrivă, din elementul solar se obțin forțe astrale noi. Acestea îi dau posibilitatea de a duce evoluția sa în viitor.
După cum putem deduce din toate cele spuse, omul nu poate fi înțeles în ființialitatea sa, dacă nu devenim tot atât de conștienți de legătura lui cu existenta stelară pe cât suntem în ceea ce privește legătura lui cu Pământul.
Iar ceea ce primește omul de la Pământ pentru dezvoltarea conștienței sale de sine provine tot de la lumea spirituală, activă în interiorul pământescului. ‒ Faptul că solarul îi dă omului ceea ce acesta are nevoie pentru astralul său este o consecință a acțiunilor care s-au petrecut în timpul vechii perioade solare. Atunci Pământul a primit capacitatea de a dezvolta impulsurile-Eu ale omenirii. Este spiritualul din elementul solar, pe care Pământul și l-a păstrat din acea vreme, dar care prin acțiunea solară prezentă este salvat de la pieire.
Pământul a fost el însuși cândva Soare. Atunci el s-a spiritualizat. În actuala perioadă cosmică solarul acționează din afară. Acesta întinerește continuu spiritualul provenit din epocile străvechi, ce îmbătrânește. În același timp, acest solar ce acționează în prezent protejează spiritualul din timpurile străvechi, pentru a nu cădea în luciferic.
Se poate spune că sentimentul de apartenență a omului la Cosmosul extrapământesc este în această epocă cosmică într-atât de diminuat, încât el nu-l mai observă în starea sa de conștiență. Și nu numai că este diminuat, este chiar copleșit ca intensitate de sentimentul de apartenență la pământesc. Deoarece omul trebuie să-și găsească conștiența de sine în pământesc, el crește la începutul epocii sufletului conștienței împreună cu acest sentiment, care acționează mult mai puternic asupra lui decât ar fi necesar mersului normal al vieții sale sufletesti. Omul este într-o oarecare măsură turmentat de impresiile lumii senzoriale. În această turmentare el nu se dezvoltă cu o gândire liberă, care trăiește în ea însăși.
Întreaga epocă începând cu mijlocul secolului al XIX-lea a fost o astfel de epocă de turmentație și confuzie provocată de impresiile senzoriale. Marea iluzie a acestei epoci este că s-a considerat justă viața senzorială mult prea puternică a ei. Acea viață senzorială orientată spre stingerea completă a vieții din Cosmosul extrapământesc.
În toată această turmentare puterile ahrimanice și-au putut dezvolta ființa lor. Lucifer, prin acțiunea solarului, a fost respins mai mult decât Ahriman, care a ajuns să strecoare chiar în oamenii de știință sentimentul periculos că ideile s-ar aplica doar la impresiile senzoriale. Astfel, tocmai în aceste cercuri antroposofia găsește puțină înțelegere. Ai în față rezultatele cunoașterii spirituale. Încerci să le înțelegi cu ajutorul ideilor. Aceste idei nu percep însă spiritualul, deoarece viețuirea lor este acoperită în intensitate de cunoașterea senzorială ahrimanizată [Nota 41]. Și atunci ești cuprins de teama că dacă te încrezi în rezultatele cercetărilor spirituale ale unui clarvăzător ești expus credinței oarbe în autoritate.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Cosmosul extrapământesc a devenit tot mai întunecat pentru conștiența omenească.
Dacă omul va fi din nou capabil să viețuiască în sine ideile chiar și atunci când nu se sprijină cu ele pe lumea simțurilor, atunci privirea în Cosmosul extrapământesc [Nota 42] va fi întâmpinată din nou de luminozitate. Aceasta înseamnă însă să faci cunoștință cu Mihael în împărăția sa.
Atunci când sărbătoarea lui Mihael va deveni o realitate și va fi resimțită intim în perioada de toamnă, oamenii care vor sărbători acest eveniment vor viețui cu adâncă venerație în suflet un laitmotiv și în conștiența lor va trăi sentimentul: sufletul umplut de idei viețuiește lumina spiritului, dacă aparența senzorială răsună în om doar ca amintire.
Dacă omul va putea resimți aceasta, atunci el se va putea cufunda iarăși în mod just, conform dispoziției sufletești a sărbătorii lui Mihael, în lumea senzorială. Iar Ahriman nu-i va putea face niciun rău.
Goetheanum, ianuarie 1925
168. La începutul epocii conștienței a intervenit o diminuare a sentimentului de apartenență a omului la Cosmosul extrapământesc. Drept consecință, sentimentul de apartenență la pământesc din viețuirea impresiilor senzoriale a devenit extrem de puternic tocmai la oamenii de știință, astfel încât el reprezintă o turmentare.
169. În această turmentare a conștienței puterile ahrimanice acționează deosebit de periculos, deoarece omul trăiește cu iluzia că viețuirea prea puternică, tranchilizantă a impresiilor senzoriale ar fi atitudinea justă și ar reprezenta cu adevărat un progres în evoluție.
170. Omul trebuie să găsească forța de a strălumina lumea sa de idei și de a o viețui străluminată, chiar dacă cu ea nu se sprijină pe lumea senzorială amețitoare. Pe baza acestei viețuiri a lumii de idei autonome, lume de idei străluminată în autonomia ei, se deșteaptă sentimentul de comuniune cu Cosmosul extrapământesc. Prin aceasta se vor putea pune bazele sărbătorii lui Mihael.
