În starea de somn omul este dăruit Cosmosului. El oferă Cosmosului ceea ce are de la lumea spiritual-sufletească la coborârea în lumea terestră, ca rezultat al vieților pământești anterioare. În timpul stării de veghe el îi retrage Cosmosului acest conținut al ființei sale omenești.
În acest ritm, dăruire față de Cosmos și retragere față de Cosmos, se petrece întreaga viață dintre naștere și moarte.
Retragerea față de Cosmos este în același timp o absorbire a omului spiritual-sufletesc de către organizarea neurosenzorială. Ceea ce se petrece în aceasta ca procese fizice și vitale se unește în starea de veghe cu spiritual-sufletescul omului, acționând unitar. În acest mod de a acționa este conținută percepția senzorială, formarea imaginilor-amintire, viața de fantezie. Aceste activități sunt legate de trupul fizic. Reprezentările, viețuirea gândirii, prin care omul devine conștient, cele ce se petrec semiconștient în percepție, fantezie, amintire, toate acestea sunt legate de organizarea care stă la baza gândirii.
În această organizare se află propriu-zis și domeniul prin care omul viețuiește conștiența sa de sine. Organizarea care slujește activității de gândire este o organizare stelară. Dacă ea s-ar exprima exclusiv ca atare, atunci omul n-ar mai avea în el o conștiență de sine, ci o conștiență divină. Organizarea gânditoare este însă o organizare stelară, prelevată din Cosmosul stelar și transferată în contextul pământesc. Când omul viețuiește lumea stelară în planul pământesc, el devine o ființă conștientă de sine.
Avem deci teritoriul vieții interioare omenești, în care lumea divin-spirituală aflată în legătură cu omul îi dă acestuia libertatea de a acționa, pentru ca el să poată deveni în sensul deplin al cuvântului om.
Dar imediat sub organizarea gânditoare, acolo unde se realizează percepția senzorială, fantezia și amintirea, conviețuiesc lumea divin-spirituală și viața omenească. Putem spune că în starea de veghe a omului divin-spiritualul trăiește în acțiunea de exercitare a memoriei, celelalte două activități, percepția și fantezia, fiind doar forme modificate ale imaginilor amintirii. În percepția senzorială conținutul amintirii este în curs de formare; în ce privește fantezia, aici avem o străfulgerare în suflet a ceea ce se păstrează din acest conținut al amintirii în viața sufletească.
Starea de somn transferă spiritual-sufletescul omului în planul cosmic. Aici el este cufundat, cu activitatea corpului astral și a Eului său, în Cosmosul divin-spiritual. El nu este numai în afara lumii fizice, ci și în afara lumii stelare. El este însă în sfera ființelor divin-spirituale aflate la originea existenței sale.
În momentul actual al evoluției cosmice aceste ființe divin-spirituale acționează impregnând în timpul somnului, în corpul astral și în Eu, conținutul moral al Cosmosului. Orice acțiune cosmică ce se petrece în omul care doarme este faptă morală reală, faptă ce nici pe departe nu se poate asemăna cu acțiunea naturală.
Fapta aceasta, în efectul ei, omul o transferă din starea de somn în starea de veghe. Acest efect rămâne în stare dormitândă, căci omul este treaz doar în viața consacrată sferei de gândire. Ceea ce se întâmplă propriu-zis în sfera sa de voință, în timpul stării de veghe, este învăluit în același întuneric care caracterizează întreaga viață sufletească din timpul somnului. Dar în această viață volițională dormitândă din timpul stării de veghe continuă să țeasă divin-spiritualul. Omul este din punct de vedere moral mai bun sau mai rău, în funcție de cât de mult se poate apropia în timpul somnului de ființele divin-spirituale. Iar el se apropie mai mult sau mai puțin de ele în funcție de orientarea morală pe care au avut-o viețile sale pământești anterioare.
Din adâncimile ființei sufletești aflată în stare de veghe răzbat la suprafață ecouri din ceea ce s-a putut implanta în timpul somnului în această ființă sufletească în comuniune cu lumea divin-spirituală. Ecoul a ceea ce răzbate la suprafață este vocea conștiinței.
Vedem astfel cum ceea ce încearcă cel mai adesea să explice o concepție materialistă despre lume doar dinspre latura naturală pentru cunoașterea spirituală este situat în latura morală.
În memorie, în omul în stare de veghe acționează nemijlocit ființa divin-spirituală; în conștiință, în omul în stare de veghe acționează mijlocit ‒ ca efect ‒ acestă ființă divin-spirituală.
Plăsmuirea memoriei se desfășoară în organizarea neurosenzorială; plăsmuirea conștiinței se desfășoară ca un proces sufletesc-spiritual pur, însă în organizarea metabolism-membre.
Între cele două se situează organizarea ritmică. Aceasta își dezvoltă activitatea spre două laturi situate polar. Ca ritm al respirației ea este într-o strânsă legătură cu percepția senzorială și cu gândirea. În respirația pulmonară procesul este cel mai grosier; el se rafinează și, ca respirație rafinată, devine percepție și gândire senzorială. Percepția senzorială este încă foarte apropiată de respirație, o respirație însă prin organele senzoriale, nu prin plămâni. Reprezentarea, gândirea, este deja departe de respirația pulmonară și este sprijinită de organismul gândirii; iar ceea ce trece dincolo și se învecinează deja cu ritmul circulației sangvine, ceea ce este deja respirație interioară, ce se unește cu organizarea metabolism-membre se revelează în activitatea de fantezie.
Aceasta ajunge apoi în domeniul sufletesc, în sfera voinței, după cum ritmul circulator ajunge în organizarea metabolism-membre.
În activitatea de fantezie, organizarea gânditoare tinde să se apropie de organizarea volițională. Este o cufundare a omului în stare de veghe în sfera dormitândă a voinței sale. Ca urmare, la oamenii organizați în acest fel conținuturile sufletești apar ca niște vise în stare trează. O astfel de organizare omenească trăia în Goethe. De aceea el spunea că Schiller trebuia să-i tălmăcească visurile lui poetice.
În Schiller însuși activa cealaltă organizare. El trăia din ceea ce adusese cu sine din viața pământească precedentă. El trebuia, fiind o natură dotată cu o voință puternică, să caute conținutul de fantezie.
Puterea ahrimanică se bazează, în ceea ce privește intențiile ei cosmice, pe oameni predispuși spre sfera fanteziei, la care contemplarea realității senzoriale se transformă ca de la sine în imagini ale fanteziei. Ea crede că poate, cu ajutorul acestor oameni, să rupă complet evoluția omenirii de trecut, pentru a o duce în direcția pe care o vrea ea.
Puterea luciferică se bazează pe oameni ce sunt organizați în direcția sferei voliționale, dar care modelează cu putere contemplarea senzorială în imagini fanteziste, pornite dintr-o iubire profundă pentru o concepție ideală despre lume. Prin astfel de oameni ea ar dori să mențină evoluția omenirii complet în sfera impulsurilor trecutului. Ea ar putea proteja atunci omenirea față de o cufundare în sfera în care puterea ahrimanică trebuie să fie biruită.
În existența pământească ne aflăm în fața a doi poli opuși. Sus se înalță astrele. De acolo radiază forțele ce au legătură cu tot ce înseamnă legitate calculabilă, numerică, în existența terestră. Periodicitatea alternanței zi-noapte, anotimpurile, perioadele cosmice mai lungi, acestea sunt reflectarea terestră a ceea ce este eveniment astral.
Celălalt pol radiază din interiorul Pământului. În el trăiește lipsa oricărei legități. Vântul și vremea, tunetul și fulgerul, cutremurele de pământ, erupțiile vulcanice sunt reflectarea acestor evenimente din interiorul Pământului.
Omul este o imagine a acestei existențe astral-terestre. În organizarea sa gânditoare trăiește ordinea astrală, în oganizarea sa volițional-motorie, haosul pământesc. În organizarea ritmică este viețuită, în echilibru liber, ființa pământească a omului.
Goetheanum, februarie 1925
174. Omul este organizat spiritual-trupește dinspre două laturi. În primul rând dinspre Cosmosul fizic-eteric. Ceea ce radiază în această organizare spiritual-trupească dinspre entitatea divin-spirituală în entitatea omenească trăiește în aceasta ca forță a percepției senzoriale, a facultății de memorare și a activității de fantezie.
175. În al doilea rând, omul este organizat dinspre viețile sale pământești anterioare. Această organizare este în întregime spiritual-sufletească și trăiește în om prin intermediul corpului astral și al Eului. Ceea ce își face lăcaș în această entitate omenească, ca efect al entităților divin-spirituale, străluminează în om ca voce a conștiinței, și în tot ceea ce este înrudit cu aceasta.
176. În organizarea sa ritmică, omul deține legătura permanentă cu cele două laturi ale impulsurilor divin-spirituale. În viețuirea ritmului, forța memoriei este transportată în volițional, iar puterea conștiinței în ideatic.
