Dacă poate părea deplasat să vorbim despre o temă în legătură cu teosofia, aceasta s-ar putea precis face în legătură cu tema noastră de astăzi, când vrem să facem încercarea să considerăm studiile juridice actuale și viața noastră juridică în legătură cu ceea ce numim noi Mișcare teosofică. Acest lucru poate fi recunoscut pentru început drept justificat numai de către acela căruia îi este clar sensul profund în care Mișcarea teosofică poate fi considerată drept o Mișcare practică de către aceia care sunt încadrați în ea, și care îi cunosc întreaga valoare. Adevăratul teosof acordă cea mai puțină importanță teoriilor și dogmelor. Esențialul Mișcării teosofice este ca ea să intervină în viața directă. Și dacă se vorbește despre Mișcarea teosofică în sensul că ar fi o Mișcare ce trebuie să stea departe de practica vieții, aceasta poate veni numai dintr-o necunoaștere deplină sau dintr-o înțelegere greșită a acestei Mișcări.
În comparație cu Mișcarea teosofică, un mare număr din restul Mișcărilor actuale se comportă eminamente nepractic, deoarece ele sunt Mișcări parțiale, fără cunoașterea marilor corelații, și fără cunoașterea marilor principii ale vieții. Și tocmai în această privință va trebui să ne preocupăm astăzi de unele probleme ale vieții. Și ce ar putea să intervină mai profund în viața noastră decât ceea ce provine de la jurisprudență? În sensul concepției teosofice despre lume, noi avem în mod firesc mai puțin de a face cu ceea ce se numește drept sau legislație. Mai degrabă avem de a face cu adevăratele relații așa cum ne întâmpină ele, și anume cu acelea care ne întâmpină sub înfățișarea oamenilor, ne întâmpină cu adevărat în jurisprudența noastră, sub înfățișarea juriștilor noștri practicieni. De aceea tema nu poartă degeaba numele «Facultatea de drept și teosofia».
Deci, în primul rând se pune problema cum formăm oameni care să fie chemați din punct de vedere profesional să intervină în dreptul lezat și să creeze o compensare a dreptului lezat? Cum constituie facultatea elementele necesare în acest sens, cum îi formează ea pe juriști? În ultima conferință, despre Facultatea teologică și teosofie, care a putut expune într-un mod cu mult mai intim legătura dintre teosofie și învățământul nostru superior, a trebuit să atrag atenția asupra modului în care stau lucrurile în această privință. Nu atât modul de gândire materialist cât mai degrabă obișnuințele de gândire adânc înrădăcinate în sufletele și firile oamenilor sunt cele care determină o anumită trăsătură fundamentală în viața noastră. Acest aspect va trebui să ne preocupe și mai mult astăzi.
Vedeți dumneavoastră, eu aș putea să vă caracterizez situația în care ne aflăm printr-o singură realitate, atunci când abordăm această problemă a relației dintre Facultatea de drept și Mișcarea teosofică. Cel care s-a preocupat măcar întru câtva de Facultatea de drept, cunoaște numele lui Rudolf von Jhering [Nota 132] nu numai din lucrarea sa: «Lupta pentru Justiție». Oricine știe și ce importanță are marea sa operă: «Scopul în Justiție». În această operă a fost creat ceva care este determinant pentru o întreagă sumă de concepții principiale în constituția noastră juridică și în științele noastre juridice. Jhering a fost fără îndoială unul dintre cei mai importanți savanți în drept ai noștri. Cel care a avut norocul să audieze o conferință a lui Jhering știe ce limbaj impresionant avea acest profesor de drept. În natura lui Rudolf von Jhering era o onestitate deosebită. Îmi amintesc faptul că odată Jhering a spus: V-am vorbit ultima dată despre cutare sau cutare problemă; m-am mai gândit încă o dată la aceste lucruri, și trebuie să vă împărtășesc câteva modificări esențiale. – Dintre cei care au procedat în mod asemănător în alte domenii, ar trebui, poate, menționat fizicianul Helmholtz [Nota 133], care a avut niște realizări atât de mari datorită lucrărilor sale importante, în ciuda modului modest în care a acționat. Eu vă dau exemplul lui Jhering pentru că acesta a acționat într-un mod original și profund. A fost un jurist excelent, care a intervenit adânc în științele juridice ale zilelor noastre. În opera sa «Scopul în Justiție» găsiți o frază foarte semnificativă. Aș dori să citez textual pasajul [Nota 134]: „Dacă am regretat vreodată că evoluția mea a avut loc într-o perioadă în care filosofia a ajuns să fie discreditată, eu o fac prin prezenta operă. Ceea ce a fost neglijat pe atunci de tânăr datorită atmosferei predominante, nu a putut fi recuperat de către bărbatul matur”. Această exprimare indică o lipsă profundă în privința formării juriștilor. Lipsa de care este vorba aici o găsiți manifestată nu numai în întreaga viață publică, ci, în măsura în care depinde de raporturile juridice, și în literatură, deci nu numai în literatura juridică ci în întreaga literatură în măsura în care aceasta este influențată de gândirea juridică. O veți afla de asemenea și în literatura Reformei. O găsiți pretutindeni chiar și în viața practică, deoarece esențialul lipsește, anume o adevărată cunoaștere a vieții și a sufletului omenesc.
Și de ce lipsește? Pentru că practicienii noștri nepractici nu au nici o presimțire a modului în care se leagă viața de zi cu zi cu principiile profunde ale sufletului omenesc individual. Priviți la economiștii noștri naționali, priviți la cei care scriu sau vorbesc în slujba unei Mișcări reformatoare. Cel care are o gândire educată matematic, cel care este în stare să clădească strict logic succesiunea gândurilor sale, va vedea că acest ceva lipsește pretutindeni, și-și va aminti un discurs important pe care l-a ținut John Stuart Mill [Nota 135], și în care acesta spune că în primul rând este necesar ca în relațiile noastre publice să intervină o adevărată educare a gândirii, o educare în principiile cele mai elementare ale vieții sufletești.
E drept că, într-adevăr, nu sunt prea multe necesare pentru a-și educa gândirea în acest mod, pe cât ar fi pentru a deveni cu adevărat reformatori. Ne-ar fi de ajuns trei săptămâni dacă ne-am angaja la o reală învățătură ale principiilor gândirii. În orice caz, atunci am avea posibilitatea de a gândi corect prin exersare, dar acela care gândește corect datorită exersării va da, fără îndoială, multe la o parte din cele ce se scriu astăzi, pentru că el nu poate suporta ceea ce se află înlăuntrul acestor scrieri ca un cumul de gândire imposibilă. Clarificați-vă numai faptul că aceasta este o problemă absolut practică în sensul cel mai eminent. Atunci când cineva vrea să sape un tunel, având numai cunoștințele obișnuite ale unui zidar și începe să ciocănească și să sape pe o parte a muntelui crezând că va ajunge desigur să iasă în cealaltă parte a muntelui și că va fi construi în felul acesta un mare tunel, este de presupus că va fi considerat nebun. Dar în aproape toate domeniile vieții se procedează astăzi aproape în acest fel. Ce este necesar pentru a construi un tunel, o cale ferată, un pod? Cunoașterea primelor principii din matematică și din mecanică, ca și tot ceea ce ne transpune în posibilitatea de a prevedea din capul locului ceva din straturile și formațiunile muntelui în care vrem să lucrăm. Numai un tehnician exersat este capabil să realizeze într-adevăr o asemenea muncă, și un adevărat practician este numai acela care trece la practică pe baza întregii teorii. Este ceea ce lumea trece complet cu vederea în privința celor mai importante probleme ale vieții, ba chiar îi consideră nepractici pe aceia care cred că este necesar să ai destule cunoștințe pentru a rezolva marile probleme ale vieții. Vedem astăzi săpători de tuneluri în toate domeniile vieții omenești, fără ca ei să aibă suficiente cunoștințe fundamentale, fără ca lor să le fie clar că este necesar ca înainte de a trece la o mișcare practică de reformă să-și însușească întreaga cunoaștere fundamentală a sufletului omenesc, și să-și clarifice posibilitățile și imposibilitățile existente într-un domeniu sau altul.
Este ceea ce răzbate mai mult sau mai puțin din cele pe care le-a afirmat acest mare jurist în privința formării de bază a omului. Căci o asemenea formare filosofică de bază i-a lipsit lui în legătură cu domeniul său științific, iar el a recunoscut sincer acest lucru. Vedeți de aici cât de departe sunt eu de intenția de a critica vreo persoană sau vreo instituție anume. Eu voiam să dau doar o caracteristică a relațiilor care ne întâmpină în viață. Astfel vom răspunde mai ușor la întrebarea ce importanță practică are mișcarea teosofică pentru jurisprudență.
Jurisprudența s-a dezvoltat în modul cel mai nefavorabil posibil de imaginat în decursul raporturilor istorice, deoarece la modul în care se exprimă ea astăzi în cele mai diverse sisteme și facultăți de drept ea s-a dezvoltat abia într-o vreme în care gândirea materialistă cuprinsese deja toate cercurile. Celelalte științe își au obârșia în timpurile mai vechi. Iar cele care se sprijină pe științele naturii au în realitățile ei un sprijin care nu le îngăduie cu atâta ușurință să se rătăcească în toate direcțiile.
Cel care construiește incorect un pod, desigur că va înțelege foarte curând consecințele modului său diletant de a proceda. Dar nu la fel este situația cu lucrurile care ne întâmpină din domeniul spiritual. Acolo se poate fușeri și apoi se poate discuta dacă lucrurile sunt bune sau rele. Aparent acolo nu există un criteriu obiectiv. Treptat vor exista criterii obiective și în această privință. Spuneam că Jhering simțea lipsa unei formări filosofice de bază. Și mai spun că lipsa acesteia se poate simți peste tot acolo unde intervenim în viață.
Acum, dumneavoastră veți spune că filosofia nu este teosofie. Însă tocmai despre asta este vorba. Anume că un răstimp – adică în secolele XVI, XVII și chiar în secolul XVIII până în acest secol al XIX, al nostru –, ea a fost într-o anumită privință disciplina fundamentală pentru orice alt studiu. Care este dezavantajul pentru teologie al faptului că filosofia nu mai constituie baza oricărui studiu, am văzut ultima oară. Dar în teologie există un înlocuitor al studiului filosofic ce lipsește. Însă pe tărâmul juridic nu există nici un înlocuitor. În momentul în care din vechile școli s-au format vechile gimnazii, filosofia a devenit ceva care șede oarecum între două scaune. Mai înainte existau școli pregătitoare pentru toate Universitățile, în care oamenilor li se oferea, în diverse discipline, o privire de ansamblu, datorită căreia puteau să-și formeze o privire de ansamblu asupra legilor vieții. Nimeni nu trecea la facultățile mai înalte fără să-și fi însușit o adevărată cunoaștere a legilor vieții. Acum, filosofarea este considerată ceva inutil pentru că se crede că gimnaziul poate oferi formarea generală. Dar și aceasta a dispărut în ziua de azi din gimnazii. Doar câțiva oameni de modă veche mai reprezintă și astăzi punctul de vedere conform căruia în gimnazii ar trebui să se facă și puțină logică și psihologie.
Așa s-a ajuns ca la Facultatea de drept să se realizeze un studiu de specialitate unilateral. Nici celelalte facultăți nu au în fond o școală premergătoare proprie, care să intermedieze cursanților o adevărată cunoaștere generală a vieții și o privire profundă în enigmele și problematica vieții. În felul acesta, studenții abordează pretimpuriu problemele speciale, și ei trebuie în mod necesar să se familiarizeze tot mai mult cu aceste probleme speciale. Așa se ajunge că juristul este adus într-o direcție absolut precisă deja în perioada sa de formare. Aceasta nu se referă la amănunte, dar acela care a fost îndopat ani de-a rândul cu anumite forme de concepte nu se va mai putea desprinde de aceste concepte. Premisele sunt de așa natură încât el va trebui cu necesitate să-l considere prost pe acela care a dobândit o anumită libertate a gândirii în privința unor astfel de concepte, care pentru el au devenit atât de consolidate în cadrul anilor săi de studiu.
În perioada în care s-a constituit gândirea noastră recentă, filosofia a devenit ceva depărtat de viață într-o anumită privință. În Evul Mediu nu exista o filosofie care să fie separată de teologie – vreau să spun practic separată. Tot ceea ce era tratat de filosofie se lega de marile și cuprinzătoarele probleme ale existenței. Lucrurile s-au schimbat în ultime vreme. Filosofia s-a emancipat; ea a devenit știință deoarece nu mai are nici o legătură în mod direct cu problemele centrale ale vieții – și aceasta o voi trata mai amănunțit în conferința despre Facultatea de filosofie. De aceea s-a putut studia filosofia de-a lungul secolelor, fără ca prin terminologia folosită să se lege de ceva cu adevărat viu. În secolul XVIII mai exista încă ceva care făcea din filosofie o înțelepciune despre lume. Prin Schelling, Hegel și Fichte a fost abordată viața nemijlocită. Dar aceste spirite nu au fost înțelese. A existat un timp scurt de înflorire în prima perioadă a secolului XIX. Apoi a urmat însă o neînțelegere generală în problema considerării filosofiei într-o adevărată legătură a ei cu viața, ca și în aceea a întemeierii unei legături între viață și cele mai înalte principii ale gândirii din toate domeniile, așa cum există o legătură între matematică, calculul diferențial și construcția podurilor.
Noi vrem ca aceia care lucrează în cadrul vieții să înțeleagă că este necesar să aibă anumite premize, așa cum trebuie să fi studiat matematica în cadrul construcțiilor de poduri. Teosofia nu vrea să ne învețe niște dogme, ci un mod de gândire și o concepție despre viață; o concepție despre viață care să fie contrariul oricărei activități de mântuială și care să întemeieze o concepere a vieții pe baza unor principii riguroase. Poți să nu cunoști nici un principiu și să fii totuși un bun teosof, dacă vrei pur și simplu să ajungi la cauzele lucrurilor. Filosofia însăși este vinovată dacă ea a ajuns să fie discreditată de către aceia care se pregătesc pentru marile probleme ale vieții, pentru că ea trebuia să fie un fel de înțelepciune despre lume. Cei care au constituit înțelepciunea juridică într-un sistem nu s-au putut lega de modul de gândire filosofic. Este de la sine înțeles că științele naturii se mai leagă de matematică și de elementul rațional, mecanic, și așa mai departe, și că cineva nu poate fi cercetător al naturii dacă nu cunoaște cu adevărat aceste prime principii.
Dar este legat de dezvoltarea dreptului faptul de a se ajunge la conștiența că și Dreptul trebuie să provină dintr-o formare de bază, care să fie la fel de sigură și de precisă ca și cea matematică. Este interesant că poporul care a format Dreptul în sensul cel mai eminent, poporul care a devenit mare în istoria dezvoltării omenirii tocmai prin exercitarea Dreptului, anume poporul roman, care a fost grandios în acest domeniu, a fost mic în acel domeniu care trebuie și el folosit pentru elaborarea lui: romanii nu au fost în stare să întemeieze nici măcar o singură teoremă matematică! La baza Dreptului roman s-a aflat un mod de gândire absolut nematematic și inexact. De aceea s-a și insinuat de-a lungul secolelor prejudecata că nu ar fi posibil ca domeniile jurisprudenței și al științelor sociale să aibă aceeași bază ca și restul domeniilor, anume al celor tehnice.
Aș dori să expun un simptom caracteristic pentru aceste fapte. Acum cincisprezece ani, un important jurist a ajuns rector la Universitatea din Viena, Adolf Exner [Nota 136]. El era un important profesor de Drept roman. La începutul activității sale de rector, el a vorbit despre formarea politică. Întreg sensul conferinței sale a fost acela că ar fi greșit să se acorde științelor naturii o așa mare valoare, căci gândirea științific-naturală nu ar fi potrivită să intervină în problemele sociale și etice ale existenței. Dimpotrivă, el a subliniat necesitatea întemeiată pe cuprinderea cu înțelegerea a drepturilor juridice. Apoi, el a expus ideea că raporturile juridice nu pot fi influențate de către gândirea natural-științifică. El a spus: În științele naturii putem pătrunde până la primele principii. Noi vedem cum se comportă lucrurile în cazurile simple, dar în cazurile complicate ale vieții nu poate nimeni reduce lucrurile la niște raporturi atât de simple. – Este caracteristic faptul că nici chiar un mare om al timpurilor noastre, nu poate înțelege că ar fi sarcina noastră să ne formăm o gândire la fel de clară și de transparentă și în domeniul vieții, pe cât am fost capabili să o creăm în domeniul fenomenelor sensibile exterioare ale naturii. Și tocmai aceasta trebuie să fie sarcina noastră, aceea de a ne clarifica faptul că numai atunci putem acționa practic în domeniul construcției tunelurilor, când vom fi în stare să reducem toate faptele vieții la concepte clare, la fel cum suntem în stare să reducem lucrurile grosiere la concepte matematice. Jhering spune, în lucrarea sa «Scopul în Drept», că ar fi o mare lipsă în educația noastră juridică și în viața noastră juridică practică, faptul că oamenii care au de făcut oarecum o introducere în Drept, nu au fost educați să lucreze în viață predând și acționând nemijlocit educațional, nemijlocit tehnic. Jhering spune că poți fi jurist, așa cum poți fi matematician, dacă te-ai exersat prin efectuarea calculelor. Din nou nu vede Jhering că matematica și-a dobândit adevărata importanță abia de când a dobândit importanță gândirea natural-științifică. A fost găsită calea de la cap la mâini atunci când ceva gândit anterior devine ulterior ocupație practică. Iar tot ceea ce este legat de jurisprudență și etică socială va avea și o importanță practică atunci când va fi la fel de limpede, pe cât este de limpede că e nevoie de matematică atunci când se construiește un tunel. Atunci se va înțelege și faptul că orice strădanie parțială este ca și cum cineva ar prelucra niște pietre, apoi le-ar arunca la un loc și ar crede că din ele se poate forma o casă. Nu se va obține, cuceri sau clădi nimic în domeniul mișcării femeilor sau al unei alte mișcări sociale, dacă la baza întregului nu se află un plan. În orice alt caz, prelucrarea pietrelor este o treabă eminamente nepractică.
Și nu se pune problema ca noi să ne îndopăm cu teorii și să credem că dacă avem sistemul în interior, vom putea deriva toate amănuntele din marile principii. Noi trebuie să acționăm lipsiți de diletantism și să introducem marile principii în viață, în viața nemijlocită. Trebuie să acționăm așa cum procedează inginerul cu ceea ce a învățat el, chiar dacă el are o sarcină cu mult mai infimă, anume aceea de a interveni în existența lipsită de viață. Noi trebuie să acționăm la fel cu acela care a cercetat toate principiile și le-a recunoscut a fi corecte. De aceea se pune problema de a recunoaște și de a fi în corelație cu adevăratele principii ale existenței. Altfel nu se poate realiza nimic, în special în domeniul juridic. Este absolut imposibil ca din organizațiile noastre să rezulte altceva decât un jurist cu idei preconcepute, dacă el nu a învățat să cunoască în prealabil știința vieții în cea mai mare măsură posibilă. Este dificil să vorbești într-un mod accesibil maselor largi pe această temă. Și nu putem să ne referim la anumite exemple din viața juridică tocmai pentru că, din păcate, este o realitate faptul că științele juridice constituie știința cea mai nepopulară, nu numai pentru că sunt cele mai puțin îndrăgite, ci și pentru că au cel mai mic efect.
Gândirea juridică este de așa natură, încât abia dacă poate fi adusă în legătură cu gândirea sănătoasă, și cu atât mai puțin într-un acord cu viața. Desigur că mulți dintre dumneavoastră se îndoiesc de faptul că s-ar putea ajunge la principii solide în jurisprudență și în viața socială, așa cum pot fi ele obținute în științele naturii orientate asupra lumii sensibile. O cerință ar fi ca timpul nostru să accepte din nou să caute în locurile unde oamenii s-au mai aflat încă într-o înălțime de gândire exactă și unde s-a mai încercat o dată să se aducă unele concepte la o formă limpede, asemănătoare celei matematice. Pentru oricine este posibil să se încadreze aici într-o formă superficială. Luați în mână micuța cărțulie a lui Johann Gottlieb Fichte din seria Reclam: «Statul comercial autonom». Eu sunt departe de a apăra conținutul acestei cărțulii sau de a-i atribui vreo importanță pentru viața noastră actuală. Am vrut doar să vă arăt că în aceste domenii se poate proceda la fel de practic pe cât de practic se procedează în matematică la construcția de poduri. Dar viața vrea ceva deosebit în fiecare caz în parte. Cine stabilește principii generale, nu le va putea folosi în viață. Tot așa este și în științele naturii. Nicăieri nu există adevărate elipse, nicăieri nu există adevărate cercuri. Dumneavoastră știți că una dintre legile lui Kepler este aceea că planetele se deplasează în jurul Soarelui. Credeți cumva că această lege poate fi aplicată sub această formă simplă? Clarificați-vă o dată măcar dacă Pământul descrie într-adevăr ceea ce noi desemnăm drept elipsă, înscriind-o pe tablă. Cu toate acestea, este necesar în sensul cel mai eminent ca noi să ne apropiem de realitate cu astfel de lucruri, chiar dacă ele nu există în realitate.
Matematica nu există nici în viața noastră obișnuită, și totuși noi o aplicăm în viața nemijlocită. Abia atunci când se va înțelege că există ceva și în privința vieții juridice, care se raportează la această viață la fel cum se raportează matematica la natură, abia atunci se va putea avea din nou o concepție sănătoasă asupra acestei vieți juridice. Dar se știe că există o cunoaștere, un fel de matematică, un mod de gândire asemănător matematicii care este aplicabil întregii vieții; iar această cunoaștere este teosofia!
Matematica nu este altceva decât o experiență interioară. Nu veți putea învăța nicăieri în mod exterior ce este matematica. Nu există nici o teoremă matematică ce să nu se fi născut din cunoașterea de sine, din cunoașterea de sine a spiritului pe tărâmurile temporal și spațial. O asemenea cunoaștere de sine ne este necesară. Există o cunoaștere de sine și pentru domeniile superioare ale existenței. Există o mathesis, cum spun gnosticii. Noi nu aplicăm matematica pură asupra vieții, ci ceva asemănător ei. Așa ceva există și în privința jurisprudenței și în privința medicinii, și în privința tuturor domeniilor vieții, și, în primul rând, în privința colaborării sociale a oamenilor. Orice vorbărie despre mistică, în sensul că aceasta ar fi ceva neclar, se bazează pe faptul că nu se știe ce este mistica. De aceea și-au numit gnosticii, marii mistici ai primelor secole creștine, învățătura lor mathesis, deoarece ei au format din ea o cunoaștere de sine. Odată recunoscut acest lucru se va ști și ce vrea teosofia, și că fără teosofie oamenii ar trebui să evite să miște chiar și o singură mână în privința problemelor practice ale vieții, așa cum trebuie evitat să se sape un Simplon fără cunoștințe de geologie și matematică.
Aceasta este marea seriozitate care stă la baza concepției teosofice despre lume, și care trebuie să ne apară limpede dinaintea ochilor atunci când abordăm probleme cum ar fi jurisprudența. Abia atunci vom avea din nou o formare sănătoasă a viitorilor juriști, când acești tineri nu vor mai trebui să se plângă despre o lipsă fundamentală în cunoașterea noastră, când vom fi dezvoltat din nou o conștiență cum ar fi aceea pe care am indicat-o astăzi. Acesta a fost ghinionul jurisprudenței, faptul că ea s-a dezvoltat în ultimele secole, când nu s-a mai știut că există ceva de genul mathesis. Marele filosof Leibniz a fost un mare jurist, un mare practician și un mare matematician; cine cunoaște filosofie, îl cunoaște suficient. Și poate fi o garanție pentru dumneavoastră faptul că Leibniz avea o concepție corectă despre aceste lucruri. Și ce spune el în această privință, cum ar fi o formare juridică fără temelia unei educații practice? El spune: Nu veți fi în viața juridică altfel decât ca într-un labirint, din care nu veți găsi ieșirea în afară. – Vedem chiar în ziua de azi strădania unor reforme în privința vieții religioase. Există o Uniune juridică, ea se află sub conducerea unui fost teolog. Acesta încearcă întru câtva să așeze ceva sănătos în locul conceptelor noastre juridice. Dar și aici se vede că din științele care sunt mai puțin obișnuite cu gândirea exactă decât matematica și științele naturii nu poate veni nimic util. Veți afla peste tot că, de fapt, nu există o înțelegere propriu-zisă a problemei culpabilității. Abia atunci când se va recunoaște despre ce este vorba aici, ne va fi clar că trebuie să cunoaștem viața, înainte de a stabili normele de viață. Abia atunci va exista un studiu sănătos [Nota 137].
Primul lucru pe care ar trebui să-l studieze un jurist ar fi cunoașterea vieții. Cum se raportează astăzi un jurist la problemele vieții sufletești, și cum ar trebui să se raporteze el de fapt? Nu numai în sensul că este dependent de specialiștii în acest domeniu. El se raportează absolut diletant la lucruri. Doar o privire profundă în viața sufletească poate să ne facă capabili să elaborăm o lege. Și numai ea poate fi în stare să-l judece pe acela care s-a abătut de la lege. Nu vă veți putea transpune în legile vieții omenești până nu veți fi practicat știința sufletului. Eu nu vreau să vă vorbesc despre concepția teosofică relativă la evoluția sufletului omenesc. Lumea se află încă prea departe pentru a putea avea o înțelegere mai profundă a problemelor mai intime ale vieții. Dar ceea ce este exprimat prin cuvintele: „adevărat studiu al sufletului și al vieții sociale”, ar trebui înțeles de oricine.
Aceasta ar trebui să fie baza, să fie prima îndrumare pe care să o primească un jurist la facultate: Trebuie să studiezi omul într-o măsură extinsă. Și abia după ce el va fi studiat omul ca atare, și anume în niște sfere eterice la fel de pure cum încearcă cercetătorul naturii să studieze problemele natural-științifice, abia atunci când el se poate cufunda în sens mistic în viața sufletească, abia atunci va fi el matur pentru a trata adevăratele probleme sufletești, care au un efect, care sunt ordonate în conformitate cu un plan în viața publică. Oare nu este deplorabil faptul că în ziua de astăzi chiar și oamenii de specialitate din economia națională se folosesc de niște termeni incredibil de confuzi? Gândiți-vă numai că anumite concepte pe care economistul național și le-ar putea clarifica nu sunt încă concepute într-un sens decisiv. Considerați diferența dintre munca productivă și cea neproductivă. Nu ați putea lua o hotărâre dacă nu vă clarificați cum acționează în viața publică munca productivă, respectiv cea neproductivă. Orice asemenea activitate este întru totul inabordabilă fără clarificarea acestor concepte. Cu toate acestea, se poate întâmpla ca doi economiști naționali renumiți să se certe în privința faptului dacă o ramură a vieții oficiale, cum este activitatea comercială, este productivă sau neproductivă.
Într-o anumită privință este o calomniere a teosofiei atunci când i se atribuie orice tip de neclarități nebuloase. Cei care văd ce anume vrea teosofia vor accentua mereu că ea se străduiește înspre claritatea cea mai mare și înspre un mod de gândire absolut clarificat în toate domeniile vieții, după modelul matematicii. Dacă aceasta este situația, atunci trebuie prevăzută rodnicirea cea mai favorabilă a vieții noastre juridice datorită Mișcării teosofice. Căci consecința unei asemenea rodnicii va fi aceea că omul, ca viitor jurist, este introdus în modul și felul în care acționează realitățile spirituale în viața omenească. El va vedea că întregi domenii rămân neproductive, și el nu va putea accepta conceptele de sugestie sau lucrurile care provin din influența lumii exterioare asupra omului, cât și din ceea ce își atribuie omul lăuntric în privința acțiunilor sale.
Sugestiile acționează în viața noastră publică atât de infinit de mult, încât se poate vedea pur și simplu că în marile adunări, la care participă mii de oameni, asupra ascultătorilor nu acționează ceea ce se numește convingere liberă, ci pur și simplu ceea ce le aduce vorbitorul prin sugestie. Iar cei care au ascultat discursul, poartă sugestia mai departe, astfel încât multe din ceea ce se fac astăzi se împlinesc sub puterea unei sugestii. Cel care intervine în viața practică trebuie să cunoască însă și să observe astfel de elemente imponderabile. Și dacă înțelegem să observăm în mod subtil această cale, atunci ajungem să înțelegem și cum acționează acest tip de sugestii.
Aveți deja o astfel de țesătură care se extinde asupra vieții noastre. Cineva ne povestește ce trebuie să se petreacă într-un domeniu sau altul al vieții. În cazul în care cunoaștem viața, vom ști că pentru început el nu ne oferă decât o sumă de sugestii. Unul ne oferă o sugestie în privința problemei sociale. Altul, în privința problemei naționale, un al treilea într-o a treia problemă. Dacă teosofia devine bun al omenirii, atunci nu va fi niciodată posibil ca acela care trebuie să se preocupe de viața publică să nu întrevadă asemenea lucruri. Și dacă vă veți clarifica modul în care intervin sugestiile acționând și determinând calitățile noastre juridice, atunci vă va fi limpede că numai prin modul de gândire teosofic poate interveni o însănătoșire a acestor raporturi. Atunci va fi de asemenea clar că o parte considerabilă a celor ce se practică în facultatea noastră de drept, o mare parte a cunoștințelor teoretice pot fi lăsate de o parte, pentru că juristul le poate dobândi și prin practică. Oricine știe ce este o activitate practică. Ceea ce este practic poate fi soluționat într-un răstimp scurt dacă omul s-a familiarizat cu marile probleme ale existenței, în care marile probleme ale vieții se încadrează de la sine – probleme cum ar fi aceea a responsabilității –, pe care juristul nu le poate atinge. Modul în care este dezbătută această problemă îl putem urmări de exemplu în Italia, la Lombroso [Nota 138]. – Pentru acela care străvede într-adevăr lucrurile, este imposibil să aducă astfel de argumente pro și contra, cum se petrece în mod obișnuit. Acest stil de abordare a lucrurilor este posibil numai pentru că în discuții sunt antrenați oameni care nu sunt educați pentru practică.
Ce drept avem noi să pedepsim? Și aceasta este o întrebare la care există răspunsuri de cele mai diferite tipuri. Dar toate aceste lucruri nu se pot rezolva cu mijloacele actualei noastre jurisprudențe practice. Dacă însă juristul nu se poate implica mai adânc, va acționa fără să înțeleagă ultimele principii. Și atunci va acționa neliber. Dar oare juristul nu ar trebui să fie într-adevăr un om liber? Nu ar trebui să putem pretinde acest lucru de la nimeni mai mult decât de la juriști. Savigny [Nota 139], renumitul profesor de drept, a spus cândva: Dreptul nu este nimic în sine, ci el este o expresie a vieții; de aceea trebuie creat din viață.
Priviți o dată cele mai diverse concepții care au rezistat în privința dreptului în decursul secolului XIX, și veți vedea cât de puțin s-au născut aceste concepții din adevărata practică. Au existat școli de drept natural, care credeau că pot să derive dreptul din natura omenească. Mai târziu, s-a spus: Unul consideră dreptul așa, altul altfel, un popor într-un fel, alt popor în alt fel. – Apoi a apărut dreptul istoric. În ultima vreme s-a făcut și o interesantă experiență cu dreptul pozitivist. S-au făcut diverse experimente, care nu au plecat de la modul de gândire indicat aici. A avea o concepție a dreptului din perspectivă istorică este la fel de imposibil ca a avea o concepție matematică din perspectivă istorică. Așadar este imposibil să se întemeieze dreptul pe criterii istorice. – Nu este posibil să demonstrăm acum această importantă afirmație. – A cerceta ceva în mod „pozitivist” ar însemna ca prin matematică să nu se construiască figuri pur spirituale, ci să se unească trei bastoane, să se măsoare unghiurile dintre ele și să se stabilească pe această bază legea sumei unghiurilor dintr-un triunghi. Aceasta ar fi o întemeiere „pozitivistă”.
Am dorit să vorbesc numai despre baza modului nostru de gândire, și despre ceea ce poate fi teosofia în practica vieții. Am vrut să arăt că modul de gândire teosofic și atitudinea caracteristic teosofică pot aduce roade ce pot fi utile în toate domeniile, și chiar și în acest domeniu. Este răspândită prejudecata că teosofia ar fi ceva născocit de om, pentru a avea o satisfacție personală. Dar cel care are această concepție este un rău teosof. Adevărat teosof este acela căruia îi este clar că teosofia este viață, pe când în așa-numita viață practică există atâtea strădanii eminamente nepractice. Este dureros să vezi peste tot cum se pierd germenii diverselor strădanii; dacă toate aceste Mișcări nepractice s-ar reuni în marele cerc ce nu vrea să rămână străin de viață, ci vrea să cuprindă această viață, atunci ar putea interveni foarte bine o îmbunătățire. Teosofia însăși nu poate soluționa prolema. Dar din ceea ce oferă ea se revarsă viața. Data viitoare vom vedea cum în viața noastră poate interveni o cu totul altă caracteristică prin medici, dacă aceștia vor deveni teosofi practici. Despre această caracteristică este vorba, despre acest ton fundamental al unei vieți reînnoite. Dacă înțelegem acest lucru, o adiere de dispoziție teosofică va trebui să se reverse asupra tuturor ramurilor de reformare practică a vieții. Atunci Mișcarea teosofică va fi înțeleasă, ca și restul vieții.
Acest lucru a fost reaccentuat mereu din motivul [Nota 140] că anumite probleme nu pot fi îmbunătățite atâta timp cât oamenii nu vor să se preocupe cu adevărat de lucruri, pentru că ei judecă cu mult înainte de a-și fi cucerit cele mai exacte cunoștințe asupra lucrurilor. Celor care vor să intervină practic prin Mișcarea teosofică le va veni simplu să abordeze în mod superficial și alte strădanii. Ar fi simplu să abordăm diverse probleme dacă ne-am putea promite nouă înșine să nu o facem atâta timp cât nu ne formăm simțul practic, cel care este considerat nepractic de către atâția alții. Ar fi ușor dacă noi nu am ști că înainte de a ajunge la periferie, trebuie dominat centrul. Ar fi ușor dacă noi nu am ști că este adevărată această afirmație: Dacă vreți să creați relații mai bune în lume, va trebui să dați oamenilor posibilitatea să devină ei înșiși mai buni. În nici un domeniu nu este mai justificată această afirmație ca în domeniul jurisprudenței. Dacă se încearcă să se acționeze practic și vivifiant de către Mișcarea teosofică și în acest domeniu, atunci vom vedea cum vor dispărea toate certurile dintre romaniști și germaniști, dintre istorici și reprezentanți ai dreptului natural, ș.a.m.d. Dacă ajungem la ceea ce este cu adevărat mișcare și viață, dacă atingem dispoziția de gândire care s-a confirmat a fi valoroasă și în raport cu activitatea sensibilă exterioară, pentru că viața ne-ar respinge dacă nu ne-am apropia de ea în modul obiectiv corespunzător, atunci vom deveni teosofi și adevărați practicieni.
